TELEPORTAREA

Originea termenului
Termenul "teleportare" a fost întrodus la începutul anilor 1900 de scriitorul american Charles
Fort pentru a descrie straniile dispariţii şi apariţii anormale, care după gândul lui erau legate.
El a unit termenul grec tele- (ce înseamnă "departe") cu termenul latin portare (ce înseamnă
"a căra", "a duce"). Pentru prima dată termenul a fost folosit de Fort în paragraful doi a cărţii
sale "Lo!". 1931 - "În această carte am notat, că sunt indicaţii de existenţă a unei forţe de
transportare pe care o numesc Teleportaţie." Aşa că, pe jumătate glumă, pe jumătate serios,
Fort a adăugat: "Pot fi acuzat de asamblarea unor minciuni şi superstiţii. Într-o măsură şi da şi
nu. Vă ofer descrierea." Fort sugerează idea că teleportarea poate explica diferite fenomene
paranormale. Este greu de spus, dacă Fort consideră propria sa "teorie" serios, poate vedea
doar o modalitate de a explica straniile fenomene, pe care ştiinţa oficială nu le putea explica.

Ştiinţă
Deşi la început teleportarea a fost prezentă numai în literatura ştiinţifico-fantastică, în prezent
domeniul este intens studiat de fizicieni. În prezent este posibilă teleportare cuantică a unor
particule fundamentale.

Descoperiri recente

Până nu demult, fizicienii puteau teleporta numai lumină ori atomi la distanţe scurte
(millimetri). Însă acum lucrurile s-au schimbat, dupa publicarea în octombrie 2006 în revista
ştiinţifică "Nature", unde profesorul Eugene Polzik şi comanda sa din Niels Bohr Institute din
Copenhagen University, Danemarca, a făcut un salt mare în studierea teleportării. În
experiment s-a teleportat informaţia de la o rază slabă de lumină la un obiect macroscopic ce
conţinea mii de milliarde de atomi, ce se aflau la distanţa de jumătate de metru unul de altul.
Această tehnologie foloseşte entanglement cuantic şi măsurări cuantice.

Scenariul de teleportare

Există cîteva metode ipotetice de a transporta materie dintr-un loc în altul fără a trece (a
exista) fizic în spatiul dintre ele. Unele din metode sînt studiate serios de fizicieni, pe cînd
altele există numai in fantezii.

O metodă propune teleportarea ca o transmitere de informaţie, care este folosită pentru a

reconstrui precis obiectul ori organismul la locul de destinare. Folosirea acestei metode de
teleportare ca transport pentru oameni are numeroase obstacole, tehnice şi morale, de exemplu
cum sa scanăm (înscriem) corpul uman, în special creierul, cu precizie suficientă şi cu
recrearea pe urmă a acestuia. Există problema, dacă in timpul scanării corpul uman se
distruge, şi copia sa se recreează, se poate oare continua el viaţa în mod normal? Se poate oare
copia mintea (sufletul) uman?
Cei ce cred în supernatural pot nega copierea şi recrearea sufletului, şi vor considera această
metodă murdară. Există însă alte metode de teleportare unde corpul uman se teleportează
întreg, fară procedura de scanare şi recreare. Metoda se cheamă teleportare prin gauri în
spațiu-timp. Corpul se aruncă în afara Universului, după ce se întoarce momentan în
universul real, pentru că materia nu poate exista in afara universului real. Pentru că obiectul a
dispărut dintr-un loc şi a apărut în altul, fără a exista în spaţiul dintre ele, aşa deplasare se
poate numi teleportare, pentru că satisface definiţiei de teleportare.

Nu este clar, dacă teleportarea unei persoane necesită reproducera exactă a stării sale cuantice,
cu ajutorul teleportării cuantice, care distruge originalul, ori măsurările macroscopice sînt
suficiente. În versiunea nedestructivă, orice act de teleportare creează o copie nouă a
persoanei. Aşa tehnologie ar avia aplicaţii ca medicina virtuală, unde manipulînd datele
stocate în maşina, sar putea scimba datele fizice a persoanei.

Teleportarea dimensională este o metodă, descrisă des în povestirile fantastice şi carţi comice.
Metoda presupune existenţa mai multor Universe, unde obiectul poate re-întra în alt loc al
Universului. Aciastă metodă nu este luată în serios de comunitatea ştiinţifică, pentru că se
socoate că mişcarea fizică a obiectelor nu e posibilă între diferite universe.

Altă formă de teleportare folosită în fantastica ştiinţifică şi descrisă în seria de filme

Terminator) trimite obiectul prin Gaură de vierme sau fenomene similare, cu viteză mai mare
ca viteza luminii, fară de problemele legate de principiul de incertitudine a lui Werner
Heisenberg sau interference de signal. Ambele forme te teleportare, descrise mai sus, sînt
ştiute ca "Deplasări" sau "Tunele Topologice" (Scientific American).

Aceste metode de teleportare elimină multe neajunsuri, neacceptate de religie şi filozofie,

pentru că corpul originar se păstreză intact la teleportare, şi îşi poate continua existenţa.

Teleportarea psihică cu ajutorul puterii mentale, efectuată de persoane dotate, se numeşte p-

Teleportare, "psihoportare", ori "jaunting"; numită aşa după scriitorul fantast (Jaunte) ce a
descoperit acest mod în The Stars My Destination (original numită Tiger! Tiger!), o povestire
fantastică de Alfred Bester. Acest tip de teleportare se inscrie in domeniul paranormalului.

În literatura religioasă şi occultă, teleportarea e o mişcare instantă de persoane dintr-un loc în

altul, cu ajutorul miracolelor supernaturale ori forţei psihice, dar nu a metodelor tehnologice.

Experimente de laborator

În iunie 2002, doctorul Warwick Bowen şi Dr. Ping Koy Lam, Prof. Hans Bachor şi Dr.
Timothy Ralph din Universitatea Naţională Australiană au realizat teleportarea cuantică a unei
raze laser.[5]

A fost un experiment cu succes de teleportare cuantică, cu folosirea fotonilor cuplaţi. Fotonul

ce trebuia teleportat a fost scanat, şi proprietăţile sale cuantice au fost copiate pe un foton de
schimb. Apoi, fotonul iniţial a fost recreat în alt loc, la o distanţă arbitrară, dovedind
teoremele propuse de Einstein, pentru a explica "straniile acţiuni la distanţă".

Numeroşi fizicieni de la Universitatea Innsbruck şi de la Institutul National de Standarte şi

Tehnologii au lucrat independent pentru a teleporta ioni de calciu şi beriliu în 2004. Două
grupe au folosit tehnici differite dar au obţinut rezultate similare după acelaşi protocol de
bază.[1]

În octombrie 2006, Eugene Polzik şi echipa sa de la Institutul Niels Bohr din cadrul
Universitaţii din Copenhaga, Danemarca, au efectuat un experiment de teleportare a unui
object atomic microscopic conţinând milliarde de atomi, la distanţa de jumătate de metru.
"Pentru prima oară, s-a efectuat teleportarea dintre lumină şi materie, două obiecte diferite."[6]

În iunie 2007, echipa lui Ashton Bradley din Australia a propus o tehnică ce nu folosea
cuplarea cuantică. "Vorbim despre o rază de 5000 de particule ce dispar într-un loc şi apar în
altul", spunea Bradley. "Simţim că schema noastră e mai aproape de conceptul fantastic", a
adăugat el.

Teleportarea în istorie, mituri şi religie

Tradiţiile Religioase

Exemple de relatări care imită efectele teleportării se întâlnesc în mai multe religii si tradiţii,
ca Tay al-Ard, în Islam; în Iudaism, în Buddhism din Tibet.

Gil Perez

Există mai multe relatări de cazuri de teleportare spontană, neconfirmate însă ştiinţific. Un
astfel de eveniment a avut loc în seara zilei de 25 octombrie 1593 cu Gil Perez. Gil Perez, un
soldat, a apărut spontan pe Plaza Mayor (principala stradă) din Mexico City, într-o stare
confuză, îmbrăcat în uniforma regimentului filipinez. El povestea că în momentul anterior,
până a apărea în Mexico City, s-a aflat la Manila, în palatul guvernatorului. Soldatul zicea că
ştie că se află la Filipine, dar nu are nici o idee cum a apărut în Mexico, şi că guvernatorul
Don Gomez Perez Dasmarinas a fost asasinat. Cînd l-au lămurit că se află în Mexico, el
refuza să creadă, spunînd că a intrat la slujbă în dimineaţa de 23 octombrie în Manila în
palatul guvernatorului, şi de aceea era imposibil să fie în Mexico la 24 octombrie seara.
Autorităţile l-au închis la închisoare, ca pe dezertor şi sluga satanei. Sfîntul tribunal
(Inchiziţia) la interogat pe soldat, dar acesta a putut spune în favoarea sa doar că a călătorit
din Manila în Mexico "mai repede decît cîntă cucoşul". Două luni mai tărziu, noutăţile din
Manila au confirmat povestirea lui Gil Perez. Unul din pasagerii sosiţi chiar l-a recunoscut pe
Gil Perez, spunînd că l-a văzut pe gardian la slujbă la Filipine. Gil Perez pe urmă s-a întors în
palat, la slujba sa.

• Experimentul Philadelphia — un presupus experiment secret condus de Flota Statelor

Unite în portul Filadelfia.
• Gaură de vierme — Găurile de vierme sunt construcţii topologice, care "leagă" zone
îndepărtate ale universului printr-o "scurtătură".
• Teleportare cu găuri în spaţiu-timp (hole teleportation), - teleportarea obiectelor prin
aruncarea lor în afara universului. Pentru că obiectul nu poate exista în afara
universului, el apare imediat în universul real, într-un punct întâmplător.
Prima teleportare

Cercetătorii din Austria si Statele Unite au realizat în premieră mondială o “teleportare”, mai
exact transferarea proprietăţilor unui atom către alt atom, reuşită care îi face pe oamenii de
ştiintă să spere că visul computerelor cuantice, super-rapide şi cu capacitate de stocare uriaşă,
ar putea deveni în curând realitate.
Departe de a fi comparabil cu teleportarea personajelor cunoscutei serii “Star Trek” de pe
nava Enterprise pe o alta planetă, experimentul pare a fi mai degrabă prozaic. El presupune
transferarea caracteristicilor esenţiale ale unui atom la un altul aflat în apropiere, în condiţii
strict controlate în laborator.

Cele două experimente, realizate la Universitatea din Innsbruck, respectiv la Institutul

American pentru Standarde şi Tehnologie (NIST), deschid însă calea următoarei generaţii de
computere.

“Astfel de rezultate reprezintă un pas semnificativ spre a face din procesarea cuantică a
informaţiilor o realitate,” spune fizicianul Rainer Blatt, de la Universitatea din Innsbruck, cel
care, împreună cu Christian Roos au condus experimentul echipei austro-americane.
Salt in nor cuantic.
Proprietatile transferate in timpul experimentului sunt aşa-numitele proprietăţi cuantice ale
atomului, adică energia, mişcarea, câmpul magnetic şi alte caracteristici fizice. Cheia
întregului proces constă într-un fenomen numit “cuplare cuantică”, pus in discuţie pentru
prima oară de Einstein în urmă cu aproape 70 de ani.
Potrivit acestei teorii, două particule manipulate de o sursă coerentă de lumină, cum ar fi o
rază de laser, se pot comporta asemenea unor gemeni, care comunică telepatic.
Spre deosebire de fizicienii austrieci, care au utilizat atomi de calciu, cercetătorii de la NIST
au folosit trei atomi de beriliu. Primul pas a constat în crearea “reţelei” între cei doi atomi.
Apoi proprietăţile lor cuantice au fost măsurate cu precizie şi replicate prin laser la un al
treilea atom, localizat la opt microni depărtare.
A fost nevoie de doar patru milisecunde pentru a finaliza operatiunea. În ambele experimente
procentul de reuşită al transferului a fost similar: 75-78%.
Despre teleportarea cuantică au vorbit prima dată specialiştii IBM, în 1993, iar primele
experimente au fost făcute în 1997, când s-a reuşit transferul unei unităţi de informaţie
cuantică (qubit), utilizând fotoni “cuplaţi” şi o fibră optică. Noul experiment este unic pentru
că au fost implicaţi atomi, fără nici o legătură fizică între ei pentru transferul proprietăţilor.
Teleportarea umană

Teleportarea, un concept binecunoscut din literatura ştiinţifico-fantastică, pare să devină din

ce în ce mai aproape de realitate. Cu fiecare descoperire a fizicii cuantice, cu fiecare articol -
din ce în ce mai numeroase în ultima perioadă - această teorie - căci este încă în mare parte
teorie - începe să aibă şi realizări concrete, iar paradigma care o reprezintă în acest moment
domeniul teleportării începe încet-încet să devină accesibilă mai multor oameni de ştiinţă din
lumea întreagă.

Cât de departe suntem însă de acest obiectiv sau ce am făcut în acest sens până acum în
această direcţie…? Este drept că nu cunoaştem prea multe în această direcţie dar realizarea de
excepţie de anul trecut a unei echipe multinaţionale de cercetători care au reuşit să teleporteze
câţiva fotoni la o distanţă de mai bine de 100 de kilometri, ne face să ne gândim că suntem pe
drumul cel bun. Să poţi să teleportezi câţiva fotoni nu este un lucru uşor, desigur, dar
teleportarea unui întreg corp uman este un lucru cu mult mai dificil deoarece trebuie să ne
gândim la câteva miliarde de celule care trebuiesc teleportate în acest caz. Şi cu toate că este
cu mult mai complicată, această problemă pare sa aibă- teoretic cel puţin- şanse bune de
realizare. Cel puţin aşa susţin cercetătorii care ne aduc însă la cunoştinţă şi faptul că puterea
de calcul a celui mai puternic supercomputer din lume este infimă în ceea ce înseamnă
teleportarea umană şi că acestuia i-ar trebui câteva miliarde de ani pentru a realiza cu succes
aceasta operaţie. Să rămânem deci cu picioarele pe pământ căci este cam mult pentru o viaţă
de om şi desigur că ar fi mult mai uşor- şi mai sigur- să călătorim cu mijloacele tradiţionale de
transport. Inconvenientele acestora sunt însă multe: blocajele în trafic, poluarea mediului,
timpul excesiv de a ajunge dintr-un loc în altul şi multe altele desigur. Teleportarea însă ar
reduce timpul de transport al unui “călător” la numai câteva clipiri şi ar reduce “beneficiile”
arderii gazelor în natură. Ar dispărea complet blocajele în trafic, cabinele telefonice s-ar
transforma în “cabine de teleportare” şi cu un simplu cod de acces (sau poate chiar fără) am
putea călători imediat dintr-un loc în altul al planetei şi niciodată nu am mai întârzia la
întâlniri sau la serviciu. Fantastic, nu?

Şi cu toate că ar ruina industria de transporturi, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, ar fi foarte
convenabil. Desigur! Numai că în toată această poveste intervine o singură problemă: noi nu
ştim cum putem teleporta mai multe particule. Un punct de pornire îl reprezintă teleportarea
cuantică, dar aceasta este cu totul insuficientă atunci când vine vorba de oameni. Am putut
transmite câţiva fotoni la o distanţă de o sută de kilometri- între insula La Palma (Insulele
Canare) în apropierea insulelor Tenerife - prin experimentul de anul trecut – dar de atunci nu
s-a mai realizat altceva concret. Şi chiar şi acest experiment s-a realizat folosindu-se un
fenomen mecanic care permite descrierea unei stări cuantice a două sau mai multe obiecte cu
referinţe unul către celălalt. Ori nu chiar asta ne propunem când ne referim la teleportare
umana. Acest fenomen este foarte des utilizat în calcului cuantic şi criptografia cuantică, dar
cum am văzut puterea calculatoarelor noastre este prea mică în acest moment pentru a putea
realiza o teleportare a câtorva miliarde de celule. Dar totuşi se poate… “pe hârtie” cel puţin.

Ne rămân multe necunoscute, desigur, dar descoperim lucruri- minore poate - care să ne facă
să fim şi mai aproape de acest vis iar faptul că experimentul mai sus amintit este la îndemâna
mai multor centre de cercetare ne poate face sa visam ca vom apuca acele vremuri când
oamenii se vor putea teleporta foarte uşor- fie şi numai pe Planeta Pămant.
Teleportarea înseamnă dematerializarea unui obiect într-un punct (inclusiv fiinţa umană),
analiza sa completă si transmiterea informaţiei până în cele mai mici detalii la destinaţie.

Toţi am visat să ajungem la destinaţie fără să parcurgem distanţa pe care trebuie să o

parcurgem. În prezent aceasta le este rezervată atomilor şi fotonilor.

Cel mai recent şi reuşit experiment de teleportare a avut loc pe 4 octombrie 2006, la "Niels
Bohr Institute" din Copenhaga, Danemarca. Dr. Eugene Polzik şi echipa sa au teleportat
informaţia dintr-o rază laser într-un nor de atomi aflat la cca jumătate de metru distanţă. "Este
un pas înainte deoarece, pentru prima oară, teleportarea implică două obiecte diferite - lumină
şi materie (purtătoarea de informaţie şi mediul acumulator)", declara Polzik dupa incheierea
experimentului.

Teleportarea umană este la o distanţă de câteva decenii. Pentru ca o persoană să fie

teleportată, ar trebui construit un sistem care să analizeze toţi cei 1028 (peste un trillion de
trilioane ) atomi ce formează organismul uman. Toate informaţiile obţinute astfel ar trebui să
fie trimise apoi la destinaţia finală, în care persoana teleportată este reconstruită cu precizie de
100%, precum un fax.

În aceasta posibilă clonare biodigitalizată, "călătorul" ar trebui sa moară. Sau mai exact spus,
trupul lui ar înceta să existe. În schimb, structura atomică a acestuia ar fi duplicată într-un alt
trup, din altă locaţie, iar amintirile, emoţiile, speranţele şi visele originale ar fi recreate cu
ajutorul digitalizării.