Anexa 7.

2
Principalii 10 paşi pentru asamblarea unui calculator.
1) Compatibilitatea componentelor
Componentele care se asamblează trebuie să fie compatibile între ele pentru a evita
problemele de incompatibilitate între componente.
2) Pregătirea pentru asamblare
Se despachetează componentele pregătindu-le astfel pentru asamblare.
3) Carcasa şi distanţierele
Se desface carcasa şi se aşează distanţierele pentru placa de bază pe poziţiile
necesare. Distanţierele sunt mici dopuri din metal sau plastic destinate montării plăcii de
bază în carcasă. Ele au totodată rolul de a asigura o distanţă între placa de bază şi
carcasă pentru a se evita apariţia unor scurtcircuite ce defectează placa de bază. Dacă
nu sunt deja preinstalate, se plasează placa de bază în poziţia corectă în carcasă şi se
urmăreşte suprapunerea locurilor de fixare (găurilor). Distanţierele se plasează numai în
locurile unde găurile de pe placa de bază se suprapun perfect cu cele din carcasă.
4) Instalarea microprocesorului
Puneţi placa de bază pe punga antistatică cu care a venit. Asiguraţi-vă că socket-ul este
deschis. Puneţi procesorul în poziţia corectă (săgeata de pe procesor trebuie să
corespundă cu cea de pe socket). Apăsaţi încet până toţi pinii procesorului intră în
locurile lor şi apăsaţi tare. Dacă procesorul nu intră bine, nu îl forţaţi, scoateţi-l afară şi
mai încercaţi o dată. Închideţi clapeta de la socket pentru fixarea definitivă.
5) Coolerul
Pentru acest accesoriu trebuie să vă asiguraţi că se potriveşte cu procesorul şi cu placa
de bază. El are un sistem de prindere, iar în manualul placii de bază şi în cel care
însoţeşte procesorul sunt descrise amănunţit modalităţile de prindere şi de alimentare.
6) Memoria RAM
Toate memoriile moderne RAM au o singură posibilitate de a intra în slot. Plăcile de
bază actuale au mai multe sloturi pentru memorie şi nu contează pe care îl folosiţi.
Totuşi, indicat este să consultaţi manualul plăcii de bază pentru a verifica dacă instalaţi
memoriile corect. Acestea trebuie impinse până sistemul de prindere de pe margini intră
în funcţiune.
7) Instalarea plăcii de bază
Asiguraţi-vă că nu există piese ce vă pot încurca iar distanţierele sunt plasate corect.
Fixaţi-o ferm în lăcaşurile prevăzute cu ajutorul şuruburilor cu pasul filetului rar, acelaşi
tip de şuruburi ca la HDD. Conectaţi apoi alimentările şi fiţi atenţi la conectorii alimentării
plăcii de bază să fie poziţionaţi corect. În continuare, se montează firele ce vin dinspre
panoul frontal. De asemenea pentru LED-uri şi USB-uri trebuie să respectaţi polaritatea.
Firul roşu trebuie să fie pe plus, marcat pe placă cu 1 sau simplu cu +. În ambele cazuri
porturile sunt marcate pe placă deci va fi uşor să conectaţi firele. Verificaţi încă o dată
polaritatea şi fiţi atenţi să nu uitaţi ceva neconectat.
8) Montarea unităţii optice, floppy disk-ului si a hard disk-ului.
Aveţi grijă că pentru primele două aveţi nevoie de şuruburi cu pasul filetului mărunt iar
pentru ultimul şuruburi cu pasul filetului rar.
8.a) Instalarea hard disk-ului
Pentru instalarea HDD-ului trebuie să aveţi disponibile cablurile IDE sau Serial ATA ce
se conectează pe placa de bază în locurile lor. Hard disk-ul are în spate mai mulţi
conectori ce trebuie aşezaţi în poziţia pentru Master sau Single Drive, conform indicaţiei
lipite pe el. Dacă avem mai multe hard disk-uri se montează în perechi, unul Master
altul Slave.
8.b) Discheta
Chiar dacă nu este neapărat necesară, discheta poate fi utilă în multe cazuri şi ar fi bine
să o aveţi instalată. Unitatea de dischetă se prinde ferm cu patru şuruburi. Ea se
alimentează cu două cabluri, unul de date şi unul de alimentare. Numărul de pini şi
poziţionarea acestor cabluri fac imposibilă montarea greşită.
8.c) Unitatea optică
În principal, unitatea optică se conectează după aceleaşi principii ca şi hard disk-ul.
9) Placa video
Majoritatea plăcilor video moderne sunt de tip PCI-Express şi trebuie introduse în slotul
PCI-e de pe placa de bază. În cazul în care aveţi o placă video AGP, aceasta se
introduce în unul dintre sloturile AGP.
10) Alte componente adiţionale
Dacă placa de bază conţine mai multe fire sau componente, e bine să consultaţi
manualul pentru a vă asigura că totul va fi instalat în mod corespunzător. Închideţi
carcasa, montaţi tastatura, mouse-ul şi monitorul. Verificaţi iarăşi toate conexiunile apoi
porniţi calculatorul pentru prima dată. Dacă există probleme (computerul nu porneşte;
computerul porneşte, dar nu boot-ează) este bine să verificaţi încă o dată toate
componentele şi modul lor de instalare.
 Anexa 7.3

Întreţinerea componentelor hardware interne

1. Noţiuni generale

Componentele interne ale unui calculator degajă o cantitate importantă de căldură în

timpul funcţionării acestuia. Principalele componente care produc căldură sunt
transformatorul sursei de alimentare, procesorul, hard disk-ul, unitatea CD-ROM şi
placa video.

Un alt factor care afectează disiparea căldurii produsă de calculator este praful care
datorită atracţiei electrostatice şi gravitaţiei are tendinţa de a se acumula pe
componentele interne ale calculatorului. Praful depus pe o suprafaţă (de exemplu pe
placa de baza sau pe placa video) acţionează ca un izolator termic reducând schimbul
de căldură între suprafaţa respectivă şi mediul înconjurător. Ca urmare suprafaţa
respectivă nu va putea să transfere o parte din caldură către mediul ambiant şi este
posibil ca piesa căreia ii aparţine suprafaţa în cauză să devină în timp instabilă în
funcţionare.

Mediul ambiant în care se află calculatorul are o importanţă deosebită în funcţionarea

optimă a acestuia. Calculatorul este un aparat a cărui răcire se face cu aer adus din
mediul înconjurător. Acest aer pătrunde în carcasă prin micile găuri care există pe
panourile acesteia.

Este indicat să păstrăm temperatura mediului ambiant din camera în care se află
calculatorul la valori rezonabile, de până la 25 de grade Celsius. De asemenea nu
trebuie să supunem calculatorul la variaţii mari de temperatură pentru că există
posibilitatea ca acestea să producă defectarea unora dintre componente. De exemplu
dacă pe timp de iarnă, având calculatorul oprit am uitat geamul deschis la cameră timp
de 1-2 ore şi temperatura a scăzut mult este recomandat să lasam temperatura să
revină la valori de peste 15-16 grade Celsius inainte de a porni calculatorul.

Cu cât aerul din camera în care se află calculatorul este mai curat, cu atât calculatorul
va funcţiona mai bine. Aceasta înseamnă că trebuie să aspirăm în mod regulat praful
din cameră şi să nu permitem fumatul în cameră.

2. Materiale  necesare

Pentru asigurarea unei întreţineri corecte a calculatorului avem nevoie de câteva cârpe
de bumbac curate, uscate şi care să nu lase scame. De asemenea avem nevoie de o
soluţie de detergent lichid care să fie compusă din apă şi săpun sau un detergent folosit
pentru spălarea vaselor. În fine este posibil să avem nevoie şi de o mică pensulă de
pictură curată (nefolosită) şi moale care ne va ajuta să curăţăm praful din zone mai greu
accesibile.
Un accesoriu util este şi un aspirator (sau mai bine un miniaspirator) care să poată
inversa fluxul de aer, adică să fie capabil să sufle aerul. Nu este indicat să ţinem
dispozitivul prin care suflăm aerul (furtun, de ex.) foarte aproape de suprafaţa care
trebuie curăţată, mai ales dacă viteza curentului de aer este mare.

3. Precauţii

Un calculator care nu a fost curăţat de multă vreme poate avea la interior o cantitate
mare de praf şi ca urmare este bine să ne luăm câteva precauţii care să ne asigure că
nu ne vom periclita sanatatea. Este bine să folosim nişte ochelari de plastic etanşi (de
exemplu nişte ochelari de schi) pentru a evita să ne intre praful în ochi. Dacă nu avem
astfel de ochelari trebuie pur şi simplu să închidem ochii atunci când suflăm praful de pe
componente. De asemenea trebuie să evităm cât putem de mult să inhalăm o cantitate
mare de praf.

Atunci când suflăm cu ajutorul unui aspirator praful din interiorul carcasei sau de pe
piesele calculatorului trebuie să facem operaţia respectivă în exteriorul casei sau pe
balcon (pentru ca acest praf să nu rămână în încăperea în care se află calculatorul) şi
de asemenea să fim atenţi la direcţia fluxului de aer în aşa fel încât să nu inspirăm noi
praful ridicat de pe componente.

4. Curăţarea  suprafeţelor

Toate suprafeţele murdare (panourile carcasei calculatorului, carcasa monitorului, etc.)

trebuie mai întâi şterse de praf cu o cârpă uscată şi abia apoi curăţate cu o soluţie de
apă călduţă şi detergent lichid.

Trebuie ţinut minte faptul că soluţia de apă călduţă şi detergent (sau apă şi săpun) nu
se pune direct pe piesa curăţată ci pe cârpă cu care curăţăm. Pentru suprafeţele de
plastic putem folosi şi alcool sanitar (spirt) care are avantajul că se evaporă foarte
repede, dar care nu curăţă atât de bine ca soluţia de apă şi detergent lichid.

5. Întreţinerea  ventilatoarelor

Funcţionarea optimă a calculatorului chiar şi în condiţiile în care temperatura ambiantă

este ridicată depinde în mare masură de capacitatea diferitelor ventilatoare de a disipa
căldura degajătă de componentele calculatorului. Un ventilator nou îşi îndeplineşte
funcţia cu succes, însă o dată cu trecerea timpului randamentul său scade.

 Un ventilator care funcţionează normal emite un zgomot care îşi păstrează aceeaşi
intensitate. Un ventilator care nu mai merge bine are de asemenea un sunet
caracteristic, sincopat, care nu are în pemanenţă aceeaşi intensitate. Uneori zgomotul
ventilatorului dispare pentru o perioada de timp, semn ca el s-a oprit din funcţionare.
Ştergerea palelor elicei se face întâi cu o cârpă uscată pentru a îndepărta praful şi apoi
cu o cârpă umezită în solutie de detergent.

Pentru lubrifierea ventilatoarelor calculatorului avem nevoie de ulei folosit în mecanica

fină (de ex. cel folosit pentru ungerea componentelor ceasurilor mecanice). Un
ventilator nou are destul lubrifiant pentru a funcţiona optim un an de zile însă cu
trecerea timpului lubrifiantul dispare şi rotirea elicei ventilatorului devine din ce în ce mai
grea, iar acest lucru se răsfrânge asupra funcţionării procesorului care nu mai este răcit
suficient.

Toate ventilatoarele au doua etichete autocolante lipite pe părţi opuse ale porţiunii
centrale a elicei, dintre care una este colorată mai viu şi este mai frumoasă iar alta este
colorată în culori mai şterse, fiind mai puţin atrăgătoare. Eticheta mai frumoasă acoperă
partea elicei care se vede la exterior şi are o funcţie publicitară, ea acoperind doar o
suprafaţă de plastic. Eticheta mai puţin atrăgătoare acoperă însă dopul de cauciuc pe
care trebuie să-l scoatem pentru a avea acces la axul elicei. Înlăturăm eticheta fără a o
rupe sau mototoli şi o punem bine pentru că o vom pune la loc după ce ungem axul.

Scoatem dopul de cauciuc cu ajutorul unei şurubelniţe cu capul plat şi subţire. Punem
capul şurubelniţei la limita dintre marginea dopului de cauciuc şi porţiunea din plastic a
elicei şi apoi tragem uşor în sus iar dopul va ieşi. În compartimentul care apare vedem
capul axului elicei peste care punem o picătură de ulei cu ajutorul unei pipete sau a unei
seringi mici. O picătură este suficientă, nu este necesar şi nici indicat să punem mult
ulei.

Punem dopul de cauciuc la loc apăsându-l cu degetul şi apoi lipim din nou eticheta
peste dop sau punem o bucată de bandă izolatoare (sau scoci) dacă lipiciul etichetei nu
mai permite ataşarea ei. Apoi ţinem ventilatorul cu dopul în sus şi rotim de câteva ori cu
mana elicea ventilatorului pentru a permite uleiului să pătrundă în jos pe toată lungimea
axului. Punem ventilatorul de-o parte pentru o jumătate de oră înainte de a-l monta din
nou, timp care permite uleiului să coboare pe ax şi să nu iasă pe lângă marginile
dopului atunci când manipulăm ventilatorul.

    Pentru ventilatoarele mici (cum sunt cele ale unor plăci video mai ieftine) care nu au
dop de cauciuc deasupra axului lor, este esenţial să îl acoperim pe acesta din urmă fie
cu eticheta autocolantă, fie cu o bucată de bandă izolatoare (recomandat) sau cu scoci
dacă eticheta şi-a pierdut lipiciul. Eticheta sau bucata de scoci trebuie aplicate doar
după ce am curăţat bine suprafaţa pe care urmează să le lipim. În nici un caz nu trebuie
lăsat descoperit axul ventilatorului, pentru că în acest caz lubrifierea sa a fost în zadar,
uleiul dispărând în câteva zile. Cantitatea de ulei folosită la lubrifiere nu trebuie să fie
foarte mare pentru că dacă punem prea mult ulei el va dezlipi eticheta de pe axul
ventilatorului şi se va scurge în afară. De fapt în cazul ventilatoarelor fără dop de
cauciuc este mai degrabă indicat să folosim un lubrifiant pe bază de pastă (de ex.
vaselina), pentru că acesta este mai aderent şi nu riscăm să îl pierdem atât de uşor din
cauza forţei centrifuge. Temperatura ridicată scade consistenţa pastei lubrifiante, ceea
ce permite ungerea optimă a axului ventilatorului. Lubrifiantul-pastă se va evapora după
un anumit timp şi va trebui aplicat din nou, dar chiar şi aşa durata de funcţionare
corespunzătoare a ventilatorului este dublă faţă de lubrifianţii pe bază de ulei.

6. Întreţinerea radiatorului procesorului

Funcţionarea la capacitate maximă a procesorului chiar şi în condiţiile în care

temperatura ambiantă este ridicată depinde în mare măsură de capacitatea radiatorului
de a disipa căldura degajată de procesor. Prinicipalele cauze pentru scăderea
randamentului răcitorului sunt acumularea de praf (pe radiator şi pe ventilator) şi
dispariţia lubrifiantului care asigură rotirea uşoară a palelor ventilatorului.

Radiatorul se curaţă uşor de praf folosind o cârpă uscatăa şi subţire, pe care o

introducem cu grijă în spaţiile dintre lamelele radiatorului şi o mişcăm într-o parte şi în
alta. Putem folosi şi o pensulă de pictură (nefolosită la pictat) pentru a curaţă de praf
anumite zone ale radiatorului.

Întreţinerea radiatorului este bine să fie făcută la intervale regulate ,dar oricum cel puţin
o dată la 6 luni pentru a fi siguri că elicea ventilatorului poate să menţină numărul de
rotaţii pe minut necesar pentru răcirea adecvată a procesorului.

7. Întreţinerea  procesorului

Procesorul nu necesită o întreţinere propriu-zisă, dar este bine să-l demontăm dacă
dorim să fim siguri că transferul de căldura între el şi radiator este maxim. Pasta
termoconductoare (pasta siliconică), cea care asigură transferul termic, este supusă la
temperaturi foarte mari şi ca urmare este posibil ca în timp calitatea ei să se degradeze.
Înlocuirea pastei termoconductoare este o operaţiune extrem de simplă. Va trebui să
ştergem pasta termoconductoare veche de pe suprafaţa procesorului şi a bazei
radiatorului cu o cârpă uscată şi apoi să curăţăm ambele suprafeţe cu ajutorul unei
cârpe îmbibate (şi bine stoarse) în spirt. În final ştergem bine cu o cârpă uscată ambele
suprafeţe. Trebuie să fim atenţi să nu apăsăm tare pe procesor în timpul operaţiei de
curăţare. Montăm procesorul în soclu şi aplicăm o picătură de pastă termoconductoare
(din seringa furnizată împreună cu radiatorul) pe suprafaţa lui. Împrăştiem cu delicateţe
picătura de pastă într-un strat omogen pe toată suprafaţa procesorului cu ajutorul
degetului arătător învelit într-o bucată de plastic (pungă, manuşă) şi înlăturăm pasta
care a depăşit marginile procesorului. După această operaţiune putem să montăm
radiatorul peste procesor.

8. Întreţinerea  plăcii  video

Plăcile video moderne sunt componente de a căror funcţionare la parametri maximi

depinde performanţa generală a calculatorului.

Placa video este uşor de demontat, ceea ce face ca întreţinerea ei să nu fie dificilă.
Suflăm cu aer placa video pe ambele părţi pentru a îndepărta praful de pe ea şi
eventual folosim şi o cârpă uscată sau o pensulă pentru a curaţa anumite porţiuni ale ei
pe care praful a rămas aderent.

Radiatorul se curăţă de praf folosind o cârpă uscată şi subţire, de exemplu o batistă, pe

care o introducem cu grijă în spaţiile dintre lamelele radiatoarelor (de pe GPU şi
memorii) şi o mişcăm într-o parte şi în alta. Curăţarea postamentului radiatorului
(porţiunea care acoperă procesorul grafic) trebuie făcută cu delicateţe, fără a apăsa
tare, pentru a nu deteriora procesorul. Putem folosi şi o pensulă de pictură pentru a
curăţa de praf anumite zone ale radiatoarelor.

 În condiţiile în care ventilatorul plăcii video se roteşte foarte încet, plasticul din care
este contruită placa video se va supraîncălzi şi va emite un miros caracteristic de ars,
chiar dacă nici una din componentele electronice de pe ea nu s-a ars la acel moment.
Dacă nu vom demonta ventilatorul de pe placa video pentru a-l curăţa de praf şi a-l
lubrifia atunci avem toate şansele ca placa video să devină inutilizabilă, pentru ca mai
devreme sau mai târziu una din componentele electronice principale (cipsetul sau
modulele de memorie) nu va mai rezista la temperatura crescută şi se va arde cu
adevărat.

9. Întreţinerea  plăcii  de  bază, a  plăcilor  de  extensie  şi a  memoriei  RAM

Placa de bază (PB) trebuie suflată cu aer pe ambele părţi pentru a îndeparta praful
acumulat la suprafaţa ei. Este posibil ca o parte din praf să rămână aderent la suprafaţa
în unele locuri (sloturi PCI, sloturi ale modulelor de memorie, etc.) şi acesta va trebui
îndepărtat cu o cârpă uscată sau cu o pensulă. Cablurile de conectare a componentelor
calculatorului (cablurile IDE, de ex.) trebuie şi ele şterse de praf.

Plăcile de extensie sunt plăcile introduse în sloturile PCI (modem, placa de reţea, etc.)
şi la fel ca placa video ele trebuie curăţate de praf prin suflare şi eventual cu ajutorul
unei cârpe uscate. Modulele de memorie trebuie şterse de praf cu o cârpă uscată.

10. Întreţinerea  unităţilor  de  stocare

Hard disk-ul, unitatea CD-ROM şi unitatea de dischetă trebuiesc şterse de praf la

exterior cu o cârpă uscată.

Funcţionarea unităţii CD-ROM este uneori afectată de acumularea de praf la interior

(mai ales dacă folosim discuri murdare, pline de praf) care se depune pe lentila
mecanismului de citire a discurilor. Există nişte CD-uri speciale care permit curăţarea
lentilei respective. În mod normal nu este necesar să folosim aceste discuri speciale
pentru că unitatea funcţioneaza bine timp de cel puţin 1,5-2 ani de folosire intensivă,
după care este recomandat să o înlocuim cu o unitate nouă.

Unitatea de dischetă este una din componentele care acumulează pe parcursul timpului
mult praf la interior indiferent dacă o folosim sau nu. Acest lucru se întâmplă din cauza
prezenţei fantei de introducere a dischetelor prin care intră mult praf chiar dacă fanta
este acoperită de un volet protector. Unitatea se poate demonta foarte uşor şi astfel
putem curăţa praful din interiorul unităţii.

11. Întreţinerea  sursei  de  alimentare

Sursa de alimentare este componenta care în caz că nu este întreţinută periodic poate
afecta cel mai mult funcţionarea calculatorului.

Temperaturile înalte şi praful duc cu timpul la defectarea ventilatorului şi în consecinţă

funcţionarea sursei de alimentare este perturbată. La sfarşitul unui an de funcţionare
este foarte posibil ca ventilatorul sursei să îşi piardă o mare parte din lubrifiant şi palele
elicei să fie pline de praf. Ca urmare zgomotul scos de ventilator va deveni sincopat (se
opreşte, porneşte iar, etc.) iar dacă ne uitam cu lanterna putem vedea ca palele se
învârtesc greu. Uneori este posibil ca ventilatorul să nu înceapă să se învârtă atunci
când pornim calculatorul sau să se oprească după un anumit timp. Sursa va emite un
miros caracteristic, de ars şi acesta este semnul cel mai evident că trebuie să închidem
calculatorul şi să curăţăm sursa sau să cumpărăm una nouă. Prezenţa mirosului de ars
nu înseamnă că sursa s-a ars şi nu mai poate funcţiona. Dacă o curăţăm în mod
corespunzător ea va funcţiona bine.

Este recomandat ca sursa de alimentare să fie deschisă şi curăţată de personal

specializat de la un service pentru calculatoare.

Există şi posibilitatea să efectuăm o curăţire parţială a sursei fără a o deschide. Pentru

aceasta suflăm cu aspiratorul aer prin fantele cutiei în care se află sursa şi astfel
eliminăm o parte din praful aşezat pe piesele din sursă. Cu acest procedeu nu rezolvăm
însă cele mai importante probleme şi anume curăţarea palelor ventilatorului şi
lubrifierea axului acestuia.

12. Periodicitatea  procesului  de  curăţare

Procesul de curăţare a componentelor interne trebuie repetat periodic dar nu este

nevoie să demontăm complet calculatorul decât cel mult o dată la 6 luni pentru a-l
curăţa de praf în mod temeinic.

 Este indicat ca o dată la 3 luni (sau mai frecvent, în funcţie de mediul ambiant în care se află calculatorul)
să deschidem carcasa calculatorului şi să suflam aer peste componente pentru a le curăţa de praf. Unele
componente (placa video, de ex.) pot fi demontate şi curăţate foarte uşor. Putem de asemenea să
ătergem de praf unităţile de stocare fără a le demonta. Ventilatoarele trebuie curăţate de praf şi eventual
lubrifiate o dată la 3 luni.
 Anexa7.4
Întreţinerea sistemului de operare şi a softurilor instalate

Sistemul de operare (SO) trebuie întotdeauna instalat "pe curat" adică pe o partitie care
a fost formatată în prealabil. Performanţa sistemului de operare tinde să scadă o dată
cu trecerea timpului din mai multe motive  şi din această cauză trebuie ca la intervale de
timp regulate să "reparăm" sistemul de operare sau să il reinstalăm.

Repararea SO presupune etapele următoare:

1. Scanarea hard disk-ului

2. Defragmentarea hard disk-ului

3. Instalarea şi dezinstalarea softurilor

4. Configurarea meniului START

5. Ştergerea fişierelor inutile

6. Instalarea ultimelor versiuni de drivere

 1. Scanarea  hardiscului

Pe măsură ce se repetă ciclul de scriere şi apoi de ştergere a datelor de pe hardisc,

ciclu care caracterizează o utilizare obişnuită a calculatorului, este posibil să apară erori
de citire a datelor, erori care scad performanţa sistemului sau chiar pot duce la blocarea
calculatorului.

Pentru a preveni apariţia acestor erori sau pentru a le remedia pe cele existente trebuie
să folosim utilitarul de scanare disponibil pe sistemele de operare Windows. Pentru
aceasta avem la dispoziţie mai multe metode, dar cea mai simplă şi care este valabilă
este să facem click dreapta în Windows Explorer pe denumirea unui hard disk (sau a
unei partiţii) şi din meniul derulant care apare să facem click pe opţiunea "Properties".

Va apare o fereastră cu mai multe secţiuni din care ne interesează secţiunea "Tools"
(care este interfaţa pentru pornirea utilitarului de scanare şi a celui de defragmentare).
Facem click pe tabul "Tools" pentru a aduce în prim plan secţiunea respectivă, apoi în
aceasta facem click pe butonul "Check Now".

Scanarea temeinică ("thorough") este mai bună decât cea standard însă durează foarte
mult timp şi de aceea este recomandat să folosim în mod obişnuit scanarea standard.
Bifăm căsuţa "Automatically fix errors" (reparare automată a erorilor) făcând click în ea
şi apoi facem click pe butonul "Start". Scanarea durează câteva minute şi la sfârşitul ei
apare o mică fereastră cu rezultatul care este fie "Scan Disk did not find errors on this
drive" (nu au fost găsite erori) fie "Scan disk found errors on this drive and fixed them
all" (au fost găsite erori şi au fost reparate). Facem click pe butonul "Close" din fereastra
cu rezultate şi apoi pe butonul "Cancel" din fereastra de pornire a scanării.

În Win XP se va deschide o fereastră în care trebuie să bifăm opţiunea dorită şi anume

"Automatically fix file system errors" (scanare obişnuită a fişierelor şi reparare automată
a erorilor descoperite în acestea) sau "Scan and attemp recovery of bad sectors"
(scanare obişnuită a fişierelor şi încercare de reparare a sectoarelor nefuncţionale de
pe hard disk). Bifăm opţiunea dorită şi facem click pe butonul "Start".   

Erorile legate de fişiere şi dosare se numesc erori "logice" şi nu afectează integritatea

fizică a hardiscului ele putând fi corectate foarte uşor. De cele mai multe ori ele sunt de
genul "mărimea fişierului X a fost raportată incorect" sau " au fost pierduţi N bytes din
fişierul X". Erorile legate de alterarea suprafeţei hard disk-ului se numesc erori "fizice" şi
constau în apariţia unei mici porţiuni pe care nu mai pot fi scrise date, porţiuni numite
"bad sectors", care vor fi ocolite pe viitor de capetele de citire/scriere.

Scanarea hardiscului este declanşată automat ori de câte ori pornim calculatorul prin
resetare, de exemplu atunci când s-a blocat şi nu mai găsim altă metoda de a-l reporni.
Rezultatele acestei scanări (ca de altfel şi ale scanării manuale) se găsesc în fişierul
"SCANDISK.LOG" aflat în rădăcina hard disk-ului (partiţiei) pe care este instalat SO şi
care poate fi deschis cu orice editor de text (de ex. cu Notepad).

Este recomandat să scaăam hard disk-ul cel puţin o dată pe săptămână folosind
opţiunea "Standard" şi cel puţin o dată la 3-4 luni folosind opţiunea "Thorough".   

2. Defragmentarea  hardiscului

Instalarea de softuri şi ulterior folosirea lor duc la ocuparea spaţiului de pe hard disk. În
momentul în care ne decidem să ştergem un soft sau nişte fişiere, o parte din spaţiul de
pe hard disk este eliberat şi pe el pot fi scrise date noi. Scrierea datelor pe hard disk de
către SO se face în mod conservator, tinzându-se să se folosească tot spaţiul avut la
dispoziţie. Să presupunem că dorim să instalăm un soft care va avea mărimea finală pe
hard disk de 10 MB. Sistemul de operare va cauta pe hard disk spaţiile libere şi va scrie
în ele porţiuni din fişierele care conţin softul instalat. În acest fel o parte din fişiere vor fi
scrise pe o porţiune liberă care are 2 MB, altele pe o porţiune care are 5 MB şi restul pe
o porţiune care are 3 MB.

Se observă că porţiunile pe care au fost scrise fişierele softului nu sunt continue, adică
nu sunt aşezate una langă alta. Acest lucru nu constituie o problemă pentru că SO "ţine
minte unde a instalat fişierele respective" însă pe de altă parte atunci când folosim
softul în cauză s-ar putea să avem o performanţă ceva mai scăzută pentru ca SO dă
comenzi capetelor de citire/scriere ale hard disk-ului şi le "plimbă" dintr-o parte în alta a
hard disk-ului în funcţie de grupul de fişiere necesar pentru funcţionarea softului la un
moment dat. Dacă softul de 10 MB ar fi instalat pe o porţiune continuă a hard disk-ului
performanţa la rularea sa ar fi mai mare.
Pentru a remedia scăderea de performanţă datorată "împrăştierii" (fragmentării) pe hard
disk a fişierelor aparţinând softurilor instalate se foloseşte utilitarul de defragmentare
prezent pe sistemele de operare Windows. Acest utilitar grupează fişierele după
softurile cărora le aparţin acestea, în aşa fel încât în final fiecare soft să aibă fişierele
puse într-o singură porţiune a hard disk-ului pentru accesarea mai uşoară de către
capetele de scriere/citire.

Pentru a lansa utilitarul de defragmentare în Win XP procedăm ca în cazul scanării, cu

diferenţa că în fereastra "Properties" facem click pe butonul "Defragment Now". Cu alte
cuvinte pentru a scana un anumit hard disk (partiţie) facem click dreapta în Windows
Explorer pe denumirea lui şi în meniul derulant care apare facem click pe opţiunea
"Properties".

Va apare o fereastră cu mai multe secţiuni (dintre care ne interesează secţiunea

"Tools") care este interfaţa pentru pornirea utilitarului de scanare şi a celui de
defragmentare. Facem click pe tabul "Tools" pentru a aduce în prim plan secţiunea
respectivă, apoi în aceasta facem click pe butonul "Defragment Now" (defragmentează
acum).

În Win XP la apăsarea butonului "Defragment Now" va apare o fereastră numită "Disk

Defragmenter" unde sunt prezentate în compartimentul superior hard disk-urile
(partiţiile) prezente. Facem click pe un hard disk pentru a-l selecta şi apoi facem click pe
butonul "Analyze" din josul ferestrei. În scurt timp va apare o fereastră în care suntem
sfătuiţi (pe baza unui raport detaliat care analizează gradul de fragmentare) dacă este
sau nu necesar să defragmentăm hard disk-ul respectiv. Dacă dorim să vedem raportul
(şi eventual să-l salvam) facem click pe butonul "View Report". Dacă dorim să
defragmentam hard disk-ul indiferent de ce spune raportul facem click pe butonul
"Defragment".

Defragmentarea unui hard disk (partiţii) trebuie făcută în mod regulat pentru ca softurile
instalate să ruleze la viteza maximă. Este recomandat să defragmentăm un hard disk
(partiţie) pe care îl folosim intensiv la 2-3 săptămâni o dată.

 3. Instalarea  şi dezinstalarea  softurilor

Instalarea şi dezinstalarea softurilor sunt nişte procese automatizate la care participarea

noastră se rezumă la alegerea unor opţiuni. De exemplu suntem întrebaţi în ce dosar
("folder") dorim să instalăm un anumit soft. În general putem să lăsăm opţiunea implicită
("default") specificată deja dar există şi situaţii particulare, de exemplu atunci când un
anumit soft doreşte să se instaleze la rădăcina hard disk-ului principal (C:\). Este bine
ca în această situatie să alegem mai degrabă crearea de către utilitarul de instalare a
unui subdosar aflat în dosarul "Program Files" (de ex. C:\Program Files\SoftX) în care
să fie instalat softul în cauză.

 Dezinstalarea softurilor este automatizată şi concepută în aşa fel încât să lăse pe hard
disk câteva fişiere cum sunt fişierele de configurare sau în cazul jocurilor cele care
conţin jocuri salvate. Acestea trebuiesc arhivate şi puse bine dacă ne gândim să
reinstalam softul în cauză sau trebuiesc şterse dacă nu intenţionam acest lucru. În
anumite situaţii la dezinstalare suntem întrebaţi dacă dorim să fie şterse unele fişiere
care sunt partajate ("shared") cu alte programe rămase pe hard disk. Acest lucru
înseamnă că unele fişiere care sunt vizate pentru ştergere sunt folosite (sau pot fi
folosite) şi de alte softuri pe care le avem instalate sau pe care urmează eventual să le
instalam ulterior. Trebuie să alegem să fie păstrate (să nu fie şterse) numai fişierele
partajate care se găsesc în dosarul C:\Windows sau în unul din subdosarele acestuia.

4. Configurarea  meniului  de  Start

La sfârşitul procesului de instalare ("setup") fiecare soft îşi instalează un subdosar cu

scurtături în dosarul de la adresa C:\Windows\Start Menu\Programs. În timp acest dosar
atinge dimensiuni impresionante şi devine inutilizabil dacă încercăm să lansăm
programele folosind meniurile derulante care apar la apăsarea pe butonul "Start" din
bara de sarcini ("Taskbar") prezentă în partea de jos a suprafeţei de lucru ("Desktop").

Este indicat să păstram în meniul de start ("Start Menu") doar scurtăturile care folosesc
pentru lansarea programelor (scurtăturile care au drept "ţintă" fişierele de tip EXE)
ştergându-le pe cele care au ca ţintă fişierele de ajutor ("help") sau alte fişiere care pot
fi accesate din interiorul softurilor respective (de ex. fisierele "readme"). Ştergerea
scurtăturilor se face cel mai bine din Windows Explorer, fiecare soft avându-şi propriul
subdosar în dosarul de la adresa C:\Windows\Start Menu\Programs. Este bine să
grupăm scurtăturile rămase în câteva dosare, ştergându-le pe celelalte inclusiv pe cele
instalate de SO Windows (Accesories, etc.) de exemplu :

     SISTEM (conţine scurtături către utilitarele de defragmentare şi scanare, către utilitarul de
monitorizare a temperaturii procesorului, etc.);
     UTIL (conţine scurtături către programe diverse pe care le folosim frecvent cum sunt editorul
de text, arhivatorul, softul de vizionare a fişierelor grafice, etc.);
     START UP (conţine scurtături către programele care dorim să fie lansate automat la pornirea
SO)
     INTERNET (conţine scurtături către softurile legate de internet de ex. explorator, client FTP,
program de poştă electronică, etc.)
     JOCURI (conţine scurtături către jocurile instalate pe hard disk)
     MULTIMEDIA (conţine scurtături către softurile folosite pentru vizionarea de filme sau pentru
asculatrea de muzică)
     BIROTICĂ (conţine scurtături către programele dintr-o suită de tip MS Office de ex. editor de
text, editor HTML, program de calcul tabelar, etc.)
     SECURITATE (conţine scurtături către softurile care ne protejează calculatorul, de ex.
programul antivirus, programul de criptare, etc.)

Unele softuri adaugă la instalare o scurtătura în dosarul "Start Up" şi ca urmare softurile
respective vor fi lansate de fiecare dată atunci când porneşte SO Windows. Deşi acest
lucru este binevenit în cazul unui program antivirus de cele mai multe ori nu avem
nevoie de softurile care îşi instalează scurtături pentru a porni o dată cu SO. Ca urmare
trebuie să ştergem din dosarul "Start Up" scurtăturile softurilor de care nu avem nevoie
imediat după pornirea SO, pentru că în acest fel eliberăm resursele sistemului pentru
alte sarcini iar SO va funcţiona mai bine. La unele softuri pornirea automată o dată cu
SO nu se face prin plasarea unei scurtături ci prin modificarea registrului Windows.
Pentru a stopa pornirea automată a acestor softuri trebuie să le lansăm şi să le
modificăm configuratia de funcţionare folosind o comandă din bara lor de meniuri (de
obicei Edit-Preferences sau Edit-Settings) şi să înlăturăm bifarea de la opţiunea "Start
with Windows".

5. Ştergerea  fişierelor  inutile

Pe măsură ce folosim calculatorul hard disk-ul se umple din ce în ce mai mult cu fişiere
inutile, care nu fac altceva decât să ocupe spaţiu degeaba. Acestea sunt în principal
fişierele cu extensia TMP care sunt în fapt fişiere "temporare", create de unele softuri
(de ex. de arhivatoare) pentru perioade scurte de timp şi care sunt şterse când nu mai
este nevoie de ele. Putem să căutăm fişierele cu extensia TMP cu ajutorul utilitarului de
căutare din Windows şi apoi să le ştergem. Există şi softuri speciale care caută fişierele
temporare (nu numai pe cele cu extensia TMP) şi ne permit apoi ştergerea lor foarte
uşoară.

Cel mai mare depozit de fişiere inutile este subdosarul "Temp" din dosarul Windows.
Dacă mergem la adresa "C:\Windows\Temp descoperim că subdosarul este plin cu
fişiere din cele mai diverse. El este folosit de programele de instalare de softuri pentru
stocarea temporară de fişiere. În mod normal după terminarea procesului de instalare a
unui soft fişierele temporare sunt şterse automat dar există şi destule situaţii când ele
sunt "uitate" pe hard disk. Subdosarul "Temp" mai este folosit şi de foarte multe softuri
în timpul funcţionării lor şi uneori acestea uită şi ele fişiere pe care ar trebui să le
şteargă automat atunci când devin inutile. Trebuie să selectăm toate fişierele din
subdosarul "Temp" şi să le ştergem. Nici unul din aceste fişiere nu are funcţionalitate şi
nu este necesar pentru funcţionarea SO sau a vreunui soft, iar ştegerea lor nu va cauza
nici o problemă. Evident, nu trebuie să ştergem şi subdosarul "Temp". Golirea
subdosarului "Temp" trebuie făcută în mod regulat, o dată pe săptămână sau mai
frecvent.

6. Instalarea  ultimelor  versiuni  ale  driverelor

Driverele ("drivers") sunt software-uri care permit funcţionarea componentelor hardware

sub un anumit sistem de operare. Cu cât componentele hardware funcţionează mai
bine cu atât creşte performanţa SO şi a softurilor instalate, deci trebuie să ne asigurăm
că folosim cele mai noi drivere pentru componentele hardware ale calculatorului.
Producătorii de plăci video de exemplu lansează la câteva luni o nouă versiune de
drivere care îmbunătăţeşte performanta PV cu procente cuprinse intre 5-10%, în special
în ceea ce priveşte jocurile nou aparute. În mod similar producătorii cipseturilor plăcilor
de bază lansează şi ei pachete de drivere care îmbunătăţesc performanţa PB.

La intervale regulate (de ex. o dată la 2-3 luni) trebuie să verificăm pe siturile web ale
producătorilor componentelor hardware pe care le avem în calculator dacă au aparut
versiuni noi ale driverelor. Acestea (driverele pentru placa video, placa de bază, placa
de sunet) trebuie descarcăte şi instalate pentru că ameliorează atât performanţa
componentelor respective cât şi compatibilitatea lor cu softurile nou apărute.