Sunteți pe pagina 1din 356

Psihologia Online Biblioteca Online

DANIEL TITUS TOMA

PSIHOLOGIA MARTORULUI
ŞI
TACTICA ASCULTĂRII
FOCUS

1
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

DANIEL TITUS TOMA

PSIHOLOGIA MARTORULUI
ŞI
TACTICA ASCULTĂRII

FOCUS

Bucureşti,
2005
2
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

2005, Bucureşti,
DANIEL TITUS TOMA
PSIHOLOGIA MARTORULUI ŞI TACTICA
ASCULTĂRII

EDITURA FOCUS
Bucureşti, 2005-11-15

EDITAT CU SPRIJINUL
AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU CERCETARE
ŞTIINŢIFICĂ

Autorul răspunde pentru materialele publicate.

ISBN 973-87104-1-3
3
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Cuprins

Capitolul I............................................................................8
ASPECTE INTRODUCTIVE..............................................8
Capitolul II........................................................................14
II.1. Consideratii generale...............................................14
II.2. Complexitatea psihicului uman...............................16
II.2.1.Psihicul – functie superior organizata a creierului
.....................................................................................16
II.2.2. Organizarea nivelara a psihicului uman, natura
lui contardictorie şi principiile de functionare a
mecanismelor neurofiziologice şi a mecanismelor
psihice.........................................................................22
II.3.Procesul psihologic de formare a mǎrturiei..............32
II.3.1. Consideratii de ordin psihologic......................32
II.3.2. Receptia (informatiilor) faptelor şi imprejurarilor
de catre martori...........................................................33
II.3.3. Prelucrarea (decodarea) informatiilor..............51
II.3.4. Stocarea memoriala..........................................59
II.3.5.Reactivarea
memoriala........................................62
CAPITOLULIII................................................................74
Psihologia diferentiala a mǎrturiei..................................74
III.1. Mǎrturia în raport cu vârsta....................................74
III.2. Mărturia în raport cu sexul,....................................76
III.3. Mărturia în raport cu tipul psihologic....................78
III.4. Mărturia în raport cu categoria socială şi gradul de
cultură.............................................................................
81
4
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

III.5, Mărturia în raport cu stresul, anxietatea şi starea de


oboseală...........................................................................82
CAPITOLUL IV...............................................................88
TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI...................88
IV. 1. Coordonatele psihologice şi tactice ale
interogatoriului judiciar..................................................88
IV.2. Calităţile psiho-intelectuale şi moral-afective ale
anchetatorului..................................................................90
IV.2.1. Modele de conduită şi tipuri de anchetatori....94
IV.3. Pregătirea în vederea ascultării martorilor, etapele
care se parcurg................................................................96
IV.3.1. Studierea dosarului cauzei..............................97
IV.3.2. Cunoaşterea personalităţii martorilor...........100
IV.3.3. Întocmirea planului de ascultare...................102
IV.3.4. Asigurarea prezenţei martorului la data şi ora
fixată pentru ascultare...............................................103
IV.3.5. Asigurarea condiţiilor în care se va desfăşura
ascultarea...................................................................104
IV.4. Ascultarea martorilor...........................................106
IV.4.1. Relaţia martor - anchetator din perspectiva
psihologiei judiciare..................................................106
IV.4.2. Etapele ascultării...........................................110
IV.4.3. Consemnarea declaraţiilor martorilor, alte
metode tehnice de fixare...........................................125
IV.4.4. Verificarea şi aprecierea declaraţiilor martorilor.
...................................................................................129
IV.4.5. Relativitatea declaraţiilor martorilor.............131
IV.4.6. Particularităţi tactice aplicate în ascultarea
martorilor minori şi a altor categorii de martori.......134
5
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL V...............................................................148
MARTORUL DE REA CREDINŢĂ............................148
V.1. Mărturia falsă şi cauzele ei....................................148
V.1.1. Criterii de verificare a veridicităţii mărturiei de
rea credinţă................................................................149
V.1.2. Modalităţi tehnico-tactice de depistare a
comportamentului simulat........................................160
CAPITOLUL VI.............................................................170
PROTECŢIA MARTORILOR.....................................170
VI.1. Consideraţii generale...........................................170
VI.2. Includerea în Program..........................................174
VI.3. Măsuri de protecţie şi asistenţă............................178
VI. 4. Încetarea
Programului..........................................181
VI.5. Sancţiuni şi
pedepse...............................................182
CONCLUZII CU RELEVANŢĂ PENTRU
ACTIVITATEA JUDICIARĂ.......................................184
ANEXE.....................................................................1
88
Bibliografie.......................................................................
199
6
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

7
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Capitolul I
ASPECTE INTRODUCTIVE

În viaţǎ se poate întâmpla sǎ asistǎm, cu sau fǎrǎ voia


noastrǎ, la diferite evenimente sau întâmplǎri, care prin
consecinţele lor, sǎ necesite o dispoziţie din partea noastra, cu
alte cuvinte, i se poate intampla oricui sǎ fie martor şi sǎ fie
ascultat de organele judiciare în calitate de martor pentru
aflarea adevarului despre situaţia sau intamplarea traita.
Dacǎ martorul este animat de cele mai bune intentii,
neîncercand sǎ omită sau sǎ falsifice în mod voit situaţia sau
intamplarea la care a fost martor, el este un martor de bună
credinţǎ. Dacǎ, din contra, caută sǎ mistifice, sǎ ascundă sau sǎ
falsifice în mod voit atunci este un martor de rea credinţǎ.
Declaraţiile martorilor constituie mijlocul de probǎ cel mai
frecvent folosit în procesul penal. Prin declaraţiile martorilor se
înteleg relatarile facute în fata organelor judiciare de catre
persoanele care cunosc date de natura sǎ serveasca la aflarea
1
adevarului într-un proces penal .

1Vintilǎ Dongoroz ş.a – Explicatii teoretice ale Codului de


procedura
penala roman, vol I, Edit Academiei R.S. România,
Bucureşti, 1975,
p.199

8
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

I.1. Reglementarea procesuala penalǎ


ǎrturia reprezinta o trecere a realitǎţii prin filtrul
M
subiectivitǎţii martorului, dar şi prin cel al organului judiciar
2
care apreciaza valoarea probanta a declaraţiilor martorului .
Deseori, referindu-se la acest mijloc de probǎ, atat
teoreticienii, cât şi practicienii dreptului folosesc diferite
denumiri : martori, declaraţiile martorilor, mǎrturii, probǎ cu
martori şi probǎ testimoniala.
În denumirile respective sunt incluse atat probǎ propriu-zisǎ –
elementele ce servesc la aflarea adevarului – cât şi izvorul
probei, respectiv mijlocul de probǎ. Legea procesuala penalǎ
foloseste expresia „declaraţiile martorilor” pentru denumirea
mijlocului de probǎ, tocmai pentru a evita confuziile cu
elementele probǎtorii, deci cu probele rezultate din acest mijloc
de probǎ.
Pentru determinarea conceptului exact al acestui mijloc de
probǎ, trebuie sǎ se aiba în vederre noţiunea de martor. Dacǎ în
vorbirea curenta prin martor se intelege acea persoana care a
fost de fata, a perceput cu propriile simturi un anumit
evenimenrt sau a capatat direct anumite cunoştinte legate de
evenimentul în cauza, în acceptiunea C.pr.pen art. 78, martor
este persoana care are cunoştinţǎ despre vreo fǎpta sau despre
vreo imprejurare de natura sǎ serveasca la aflarea adevarului în
procesul penal şi care este ascultata de organele judiciare în
aceasta calitate. Martorul în sine nu este un mijloc de probǎ, au
acest caracter numai declaraţiile lui în masura în care concura
la rezolvarea cauzei.

2 Emilian Stancu – Criminalistica, vol II, Edit. Actami,


Bucureşti, 1995, p. 54
9
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Mijloacele legale prin care organul judiciar administreaza


probele poarta denumirea de mijloace de probǎ (art. 64
C.pr.pen). Administrarea probei testimoniale consta în
ascultarea persoanelor chemate sǎ depuna mǎrturie într-un
proces, aprecierea declaraţiilor(depozitiilor) şi valorificarea
acestora.
Deci, pentru ca o persoana sǎ dobandeasca calitatea
procesuala de martor, trebuie sǎ fie intrunite cumulativ
urmatoarele condiţii:
- existenta unui proces penal în curs de desfasurare în
fata organelor judiciare;
- existenta unei peroane fizice care are cunoştinţǎ
despre fapte şi imprejurari menite sǎ contribuie la
aflarea adevarului în procesul penal respectiv;
- persoana fizica sǎ fie ascultata de catre organele
judiciare cu privire la faptele şi imprejurarile pe
care le cunoaste
Lipsa oricǎreia dintre condiţiile mentionate exclude
existenta mijlocului de probǎ al declaraţiilor de martor.
Indiferent de natura infracţiunii sǎvârşite, rolul
martorilor în aflarea adevarului este deosebit, tocmai datorita
faptelor şi imprejurarilor pe care acestia le pot lamuri prin
depozitiile care le fac, mai ales dacǎ cele relatate sunt
percepute în mod nemijlocit.
Astfel, cu ajutorul martorilor pot fi stabilite
imprejurarile sǎvârşirii infracţiunii, metodele şi mijloacele
folosite în acest scop, este posibila obtinerea unor date
referitoare la fǎptuitori ori care sunt menite sǎ contribuie
la identificarea acestora. Dupa cum, de multe ori, cu
ajutorul martorilor pot fi stabilite condiţiile şi imprejurarile
care au
10
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

inlesnit sau favorizat sǎvârşirea infracţiunii şi masurile ce se


impun pentru prevenirea comiterii unor astfel de fapte în viitor.
Ascultarea martorilor este o activitate complexǎ, care se
desfasoara în conformitate cu prevederile legii şi cu regulile de
tactica criminalistica şi necesita din partea organului judiciar
atentie deosebita, calm, perseverenta, obiectivitate maxima,
atat în verificarea, cât şi în aprecierea declaraţiilor obtinute.
Dificultatea ascultǎrii martorilor rezida şi în aceea ca în fata
organelor judiciare se prezinta persoane cu calitatile şi
defectele lor, cu posibilitati mai mari ori mai reduse de a
percepe, memora şi reproduce faptele sau fenomenele în
legatura cu care sunt chemate sǎ faca declaraţii, cu niveluri de
cunoştinte diferite despre cele petrecute. De aceea, organul
judiciar, cunoscand dispozitiile legale şi procedeele tactice de
ascultare, trebuie sǎ determine, sǎ ajute martorii sǎ declare tot c
eea ce cunosc şi prezinta importanta pentru cauza, sǎ selecteze
din multitudinea de informatii numai pe acelea care realmente
pot contribui la aflarea adevarului.
In calitate de martor poate fi chemata orice persoana
fizica, indiferent de situaţia sociala, vârsta, sex, religie,
cetatenie. Mai mult, pot fi martori inclusiv persoane cu anumite
defecţiuni senzoriale(orbi, surzi) sau de natura psihica, ceea ce
impune, cu atat mai mult aplicarea unor reguli tactice specifice
de ascultare.
De la aceasta regula exista şi exceptii. Astfel,
Codul de procedura penalǎ la art. 78-82 prevede anumite
categorii de persoane care nu pot fi ascultate ca martori
decât dupa indeplinirea unor condiţii. Aceste categorii de
persoane sunt urmăatoarele:

11
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

a) Persoana obligatǎ a pastra secretul profesional,


nu poate fi ascultata ca martor, cu privire la
faptele sau imprejurarile de care a luat la
cunoştinţǎ în exercitiul profesiei, fǎrǎ
incuviinţarea persoanei sau a organizatiei fata de
care este obligatǎ a pastra secretul. Interdictia se
refera la persoane ca avocatul, medicul,
lucratorii sanitari, notarul, functionarii detinand
anumite secrete de serviciu etc.
b) Sotul sau rudele apropiate ale invinuitului sau
inculpatului nu sunt obligate sǎ depuna
mǎrturie. Prin rude apropiate se inteleg
ascendentii şi descendentii, fratii şi surorile,
copii acestora, precum şi persoanele devenite
astfel prin infiere. Interdictia este relativa.
Organul judiciar are posibilitatea ascultǎrii ca
martor a persoanelor aparate dacǎ ele accepta,
dar nu le poate obliga sǎ fie audiate.
c) Nu pot fi ascultati ca martori persoanele care au
în cauza penalǎ caliatatea de parti. Art C.pr.pen
prevede ca persoana vatamata poate fi ascultata
ca martor dacǎ nu este constituita parte civilasau
nu participa în proces ca parte vatamata.
Persoanele care au pierdut calitatea anterioara
de parti în cauza, pot fi ascultate ca martori.
d) Minorul pana la vârsta de 14 ani. Minorul poate
fi ascultat ca martor. Pana la vârsta de 14 ani va
fi ascultat în prezenta unuia dintre parinti sau a
tutorelui sau a persoanei careia ii

12
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

este incredintat spre crestere şi educare(art.


81 C.pr.pen).

Obligatiile procesuale ale martorilor sunt


urmatoarele(art. 83 C.pr.pen):
- sǎ se prezinte la locul, ziua şi ora indicata în citatie
sau în mandatul de aducere
- sǎ declare tot ce stiu cu privire la faptele cauzei
Drepturile procesuale ale martorilor sunt urmatoarele(art.
87 C.pr.pen):
- acestia sunt protejati de lege impotriva oricǎrei
violente, amenintari ori a altor mijloace, indiferent
de natura lor, chiar aşa-zis ştiinţifice, prin care ar fi
constransi sǎ dea declaraţii.
- De a lua la cunoştinţǎ de obiectul cauzei şi de ai se
arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru
dovedirea carora va fi ascultat.
- De a refuza sǎ raspunda la intrebarile care nu au
legatura cu cauza.
- De a cere sǎ i se consemneze declaraţia în modul
cum o considera reala.
- De a li se restitui cheltuielile de transport,
intretinere, cazare şi alte cheltuieli prilejuite de
chemarea sǎ; de asemenea martorul are dreptul la
venitul de la locul de munca, pe durata lipsei de la
serviciu.

13
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Capitolul II

II.1. Consideratii generale

Intr-o formulare cu profunda semnificatie filozofica,


buna credinţǎ a fost definita de Cicero ca „sinceritate în cuvinte
(veritas) şi fidelitate (constantia) în aranjamente”.
La origine, nu s-a facut distinctie intre noţiune juridica de
buna-credinţǎ(bona fides) şi onestitate, ca noţiune morala.
Perceptul „honeste vivere”(a tari onest), fundamental în dreptul
roman, inseamna (dupa etica stoica) a trai în conformitate cu
3
natura, cu morala şi cu ratiunea . Ulterior, în dreptul roman,
cele doua notiuni, „bona fides” şi „honestum” au fost separate.
Buna-credinţǎ inseamna onestitate, în raporturile sociale, cu
valorile sale morale: loialitatatea(probitatea), prudenta, ordinea,
4
şi temperanta . Aceste valori traduse în plan juridic, înseamnă:
a) intentia dreapta, contrara dolului, fraudei şi
violentei;
b) diligenta;
c) liceitatea (sǎvârşirea unor acte cu continut licit);

3 D. Gherasim, op. cit., p.8


4 D. Gherasim, op. cit., p 23-27

14
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

d) abtinerea de la vatamarea sau de la pagubirea


altuia (alterum non laedere).
Deci, buna-credinţǎ este acea atitudine psihica a individului ce
consta în convingerea justificata a acestuia ca actele şi faptele
sale sunt conforme cu dreptul şi morala societatii la un moment
dat, precum şi în vointa sǎ de a actiona cu onestitate şi loialitate
în raporturile juridice, fǎrǎ intentia de a abuza de drepturile sale
subiective şi cu intentia de a respecta drepturile celorlalti.
Martorul de buna credinţǎ este persoana care a observat şi
memorat involuntar un eveniment(accident, sǎvârşirea unei
infracţiuni) care s-a consumat într-un timp relativ scurt şi care
constituie obiectul unei cercetari judiciare sau obiectul unui
proces penal, impunandu-se pentru aflarea adevarului
reproducerea scriptic sau oral a evenimentului trait, în fata
anchetatorului sau magistratului.
Buna-credinţǎ a martorului consta în:
- Sinceritate în evocarea actului trait.
- Dorinta de aflare a adevarului şi de pedepsire legala
a fǎptuitorului(fǎpturitorilor).
- Demnitate şi existenta unui ansamblu de trasaturi
pozitive de personalitate.
- Curaj pentru asumarea acestei responsabilitati
chiar risc în unele situatii;
- Incredere în organele juridice şi justitie, ca se va
face dreptate în cauza penalǎ respectiva şi ca el va fi
aparat de eventualele consecinte negative, planuite
de persoane rau intentionate.

15
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

II.2. Complexitatea psihicului uman

II.2.1.Psihicul – functie superior organizata a


creierului
Omul, cu toate insusirile şi determinarile sale, trebuie
interpretat din doua perspective principale: pe de o parte ca
organism, iar pe de alta parte ca personalitate. „Organismul”
este o categorie biologica(anatomica,fiziologica, biochimica,
biofizica etc.), iar „personalitatea” este o categorie psihologica.
In structura sistemului fiintei umane, cele doua „parti”
componente(sau subsisteme) formeaza o unitate indisolubila,
desi fiecare isi are specificul sau.
Organismul omului este suportul biologic, material, al
structurii psihice a personalitatii. Omal se naste ca organism
(entitate biologica) sidevine personalitate (entitate
psihosociala) numai dacǎ este indus în sistemul relatiilor
sociale. Fiind un sistem "deschis" orgamismul uman realizeaza
un permanent schimb de substante şi de energie cu mediul
exterior. Existenta lui este o continua pendulare intre doua
procese opuse: asimilatia şi dezasimilatia. Echilibrandu-se
reciproc ele asigura, pe de o parte, conservarea structurii
generale a corpului, a individualititii sale morfo-functionale,iar
pe de alta parte, reinoirea continua a elementelor constitutive
ale organismului (componenta fizico-chimica a celulelor se
reinoieste aproape în fiecare luna).
Dar, desi absolut necesar, schimbul de substante
şi de energie nu este suficient pentru a asigura existenta
organismului în raporturile sale complexe şi extrem de
variabile cu mediul. Sunt absolut necesare relatille de tip

16
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

informational: fǎrǎ un schimb permanent de informatie intre


organism (luat ca intreg) şi mediul ambiant, precum şi intre
partite constitutive ale sistemului organism nu poate avea loc
oglindirea(psihologica) adecvata a realitǎţii obiective şi,
implicit,nici reglarea corespunzatoare a diferitelor subsisteme.
Ca rezultat al diferentierii şi specializarii în
fi1ogeneza(şi în onotogeneza) s-au constituit (şi se constituie în
viaţă fiecarui organism) o serie de substante destinate: a)
pentru realizarea schimbului de substante şi de energie
(diferitele elemente structurale, organele, aparatele -
digestiv,respirator, circulator, excretor etc); b) pentru operarea
cu informatia (în primul rand sistemul nervos). Sarcina
unificarii, integrarii şi reglarii tuturor functii1or organismului a
revenit sistemului nervos(creierul, în primul rand) a devenit
organul activititii psihice.
Deci, sistemul biologic al omului (organismul) poate fi
definit ca un ansamblu ierarhic organizat de elemente materiale
(subsisteme) reunite prin relatii spatio-tempora1e orizontale (de
coordonare, ca "de la egal la egal") şi verticale (de coordonare
a elementelor inferioare fata de cele superioare) în vederea
indeplinirii unor functii comune, indreptate spre obtinerea unor
rezultate utile intregului organism în permanenta sǎ
interactiune dinamica cu mediul(natural şi mai ales social).

In cadrul organismului,de la un nivel la altul de


organizare a materiei, apar proprietati calitativ noi,
ireductibile la proprietatile elementelor componente.
Sistemul nervos a aparut şi s-a dezvoltat ca organ
specializat al activititii psihice. Sistemul nervos central
este format din: maduva spinarii; bulb; protuberanta;
mezencefal; diencefa1; cerebel; cortex. Aceste
subsisteme ale sistemului nervos

17
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

central indeplinesc functii specifice, intre ele se stabilesc relatii


de interdependenta şi intercondiţionare şi sunt organizate
ierarhic, în ordinea prezentata.
Creierul uman reprezinta fonna cea mai inalta de
organizare a materiei, care este capabila sǎ realizeze forma cea
mai inalti a psihicului - constiinta. Creierul este format din
doua emisfere cerebrale, unite printr-o portiune numita corpul
colos. Emisfera stânga este specia1izata în realizarea functiilor
verbal- simbolice,iar cea dreapta - pentru functiile spatial-
sintetice. Diferenta dintre emisfera stanga şi cea dreapta poate
fi prezentata astfel: functii verbale – functii neverbale;
perceptia timpului - perceptia spatiului; procese analitice –
procese sintetice: perceptie succesiva - perceptie simultana;
gandire abstracta, logica - gandire concreta, intuitiva.
Emisferele cerebrale sunt acoperite, invelite periferic de o
substanta cenusie, care are grosimea de aproximativ 4 mm,
formand scoarta cerebrala, iar la interior se afla substanta alba
(invers ca la maduva spinarii). Emisferele prezinta santuri.
De asemenea, creierul este format din patru lobi:
lobul frontal se afla în partea anterioara şi este cel mai
intins, aici are loc integrarea, prelucrarea şi analiza
informatiei, realizata de mecanismele psihice cele mai
complexe (gandire, memorie, imaginatie); lobul parietal
se afla în partea superioara la mijloc şi indeplineste
functia cutano-chinestezica; lobul occipital se afla în
partea posterioara indeplineste functia vizuala şi lobul
temporal care se afli în partea inferioara şi indeplineste
functia vizuala. Alte segmente cerebrale mai minore
indeplinesc functiile o1factiva gustativa, vestibulara şi
viscerala. In trunchiul cerebral (bulb, protuberanta,
mezencefal, diencefal) sunt localizate mecanismele
psihice energetice: motivatia,

18
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

afectivitatea şi vointa. Cerebelul este situat inapoia bulbului şi


a puntii, deci în zona inferioara a cutiei craniene. Acesta
regleaza activitatea motorie automata(tonusul muscular,
echilibrul şi pozitia corpului), miscarile involuntare şi cele
voluntare(mers, scris, vorbit).
Organizarea structural-functionala a mecanismelor
neurofizio-logice ale creierului şi implicit a mecanismelor
psihice sunt realizate cu participarea a trei blocuri functionale
(la baza functionarii acestor doua categorii de mecanisme se
afla unsprezece principii care vor fi prezentate ulterior în acest
subcapitol).
Primul este blocul energetic de reglare şi modulare a
vigilitatii şi tonusului cortical, implicit a structurilor
functionale cerebrale, care asigura formarea şi desfasurarea
diferitelor procese psihice (motivatie, afectivitate, vointa) şi
care este localizat la nivelul trunchiului cerebral. Pentru a
asigura realizarea adecvata a activitatii psihice, creierul trebuie
sǎ se afle într-o stare optima de vigilitate.
Al doilea este blocul de percepere, prelucrare şi
stocare a informatiei exteroceptive(şi partial interoreceptive).
Acest bloc include principalele sisteme senzoriale ale caror
segmente corticale sunt situate în regiunile posterioare ale
neocortercului:regiunea occipitala (cu functii vizuale); regiunea
temporala (cu functii auditive); regiunea parietala
(sensibilitatea cutano-chinestezica);la acestea se mai adauga
segmente corticale,mai putin intinse ale
sensibilititilor:vestibulara, olfactiva, gustativa,viscerala. Deci,
acest bloc asigura cunoasterea realitǎţii şi mai este denumit şi
blocul zonelor gnostice.
Cel de al treilea bloc este dinamic-constient şi
realizeaza activitatea constienta, programarea, reglarea
şi
19
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

controlul mecanismelor psihice complexe (gandire, memorie,


imaginatie). Acesta este localizat în lobul frontal. Spre
deosebire de blocul al doilea care este, în esenta, aferent, lobul
dinamic are prin excelenta un caracter eferent, el nu are
legatura nemijlocita cu dispozitivele de receptie. Blocurile
cerebrale sunt organizate ierarhic şi include trei tipuri de zone:
primara, secundara şi tertiara.
Zona primara (sau de protectie) contine neuroni cu o
inalta specificitate, care capteaza informatiile care sosesc de la
receptori prin intermediul cailor nervoase aferente. Aceasta
este inclusa în blocul al doilea.
Zona secundara poseda neuroni cu o specificitate mai
redusa, participand nemijlocit la elaborarea imaginilor
perceptive complexe. Aceasta zona este inclusa în primul bloc.
Zona tertiara contine neuroni asociativi şi polimodali,
ocupand un teritoriu larg (cca. 50% din suprafata intregului
bloc) şi realizeaza sinteza informatiei intuitive asigurind
constituirea proceselor psihice superioare (se formeaza
semnificatia). Intre aceste zone exista raporturi ierarhice
(tertiara-secundara -primara) ordinea de constituire este
inversa.
In sprjinul sustinerii relatiei dintre psihic şi creier,
dintre psihologic şi neurofiziologic se afle o multitudine de
argumente dintre care pot fi mentionate urmatoarele:
- anumite forme patologice ale creierului, leziuni,
tumori cauzeaza modificarea starilor sifunctiilor psihice;
- modificari ale chimismului cerebral, în sensul
cresterii sau scaderii 1ui, conduc la a1terarea tabloului
activititii psihice; s-a demonstrat ca reducerea sub limita

20
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

norma1a a acizilor dezoxiribonucleic şi ribonueleic perturba


profund functiile mnezice; cresterea secretiei de noradrenalina
perturba echilibrul emotional - afectiv slabeste controlul
voluntar, constient asupra comportamentuIui; inversarea
raportului normal dintre sodiu şi potasiu, asociata cu cresterea
de acetilcolina duce la crize epileptice; cresterea secretiei de
adrenalina şi noradrenalina, asociata cu scaderea vitaminei B6
provoaca simptome psihotice, tulburari schizofrenice;
chimismul cerebral poate fi modificat şi prin ingerarea
diferitelor substante externe, aşa-numitele substante
psihoactivatoare (alcoolul, drogurile etc.) produc toata gama
modificarllor psihocomportamentale, de la tulburiri usoare
pana la intoxicatii grave ce pot duce chiar la abolirea
psihicului;
- dereglarile în metabolismul creierului provoaca
diverse şi serioase tulburari ale sistemului psihic; reducerea
aportuluide oxigen,atat de necesar arderilor la nivelul celulelor
neuronale sau a celui de glucozi (hipoglicemie), ca principala
sursa de energie se soldeaza cu diferite tipuri de tulburari ale
dinamismului psihic (obsoseala, slabirea concentrarii atentiei,
stare de disconfort, agitatie psihomotorie, incoerenta în
gandire, confuzie, slabirea discernamantului, crize de pierderea
constiintei etc.); oprirea fluxului de oxigen nu poate fi
suportata mai mult de 5 minnute de catre creierul adult, o stare
psihica optima presupune, deci, o buna oxigenare permanenta a
creierului;
- la omul normal, sanatos relatia psihic-creier a
fost cercetata prin intermediul proceselor nervoase
superioare (excitatia, inhibitia); modificarea starii
functionale a acestor procese (cresterea sau slabirea
intensitatilor, predominarea unora sau altora dintre ele pe
scoarta cerebrala, extensia, iradierea sau, dimpotriva,
concentrarea lor în anumite zone
21
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

etc.) cauzeaza modificarea tabloului vietii psihice; unele stari


nonnale ale constiintei (veghea, vigilenta) sau altele mai putin
normale şi obisnuite (somnul, visele, hipnoza, transa etc.) au
fost explicate tocmai prin schimbarea raporturilor dintre
excitatie şi inhibitie;
- psihicul este o functie a creierului, are origine
materiala, dar nu se identifica cu ea (nu are proprietatile
materiei, greutate, volum, densitate, gust, miros),pentru ca este
de natura ideala, nonsubstantiala şi isi are izvorul în realitatea
inconjuratoare şi nu în creier.
Modul de fiintare al psihicului este imaginea, ca proces
primar, constructul abstract-genera1izat, ca produs secundar,
trairea, ca vibratie a intregului organism, efortul, incordarea,
ca mobilizare a resurselor neuropsihice. Cu alte cuvinte,
psihicul are proprietatea de a reproduce, de a transpune
obiectivul în subiectiv, a realitǎţii inconjuratoare, în plan ideal,
reflectarea psihica se distinge de alte forme de reflectare,
intalnite la alte niveluri, prin caracterul ei ideal, activ şi
subiectiv.

II.2.2. Organizarea nivelara a psihicului uman,


natura lui contardictorie şi principiile de
functionare a mecanismelor neurofiziologice
şi a mecanismelor psihice.

II.2.2.1. Infrastructura vietii psihice(constientul,


subconstientul, inconstientul).
Viaţă psihica este organizata nivelar.
In viziunea lui Freud, Sinele este sediul pulsinilor
innascute, rezervorul trairilor şi dorintelor refulate, al

22
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

instinctului sexual; Eul are rolul de filtru, indeplinind functia


de „cenzura” şi permitand accesul selectiv în constiinta a acelor
impulsuri şi tendinte acceptabile pentru el, ofera solutia
conflictelor cu realitatea sau cu dorintele incompatibile;
Supraeul este nivelul superior, cel mai complex organizat,
subordonand celelalte doua nivele.
Dacǎ Eul este determinat, în principal, de experienta
proprie şi actuala a individului, Sinele şi Supraeul sunt
influentate de trecut(Sinele de ereditate, Supraeul de influentele
sociale şi parentale). Conciliator, intre aceste instante şi
realitatea externa, Eul devine principalul nivel al vietii psihice

1. Constientul
Constiinta este forma suprema de organizare psihica
prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor
fenomenelor vietii psihice şi care faciliteaza raportarea
continua a individului la mediu.
A fi constient inseamna: a gandi, a stabili relatii, a
dispune de capacitatea de a face sinteze, a te putea
autosupraveghea, a te adapta, a dispune de un model personal
al lumii.
Reflectarea constienta indeplineste urmatoarele functii:
informational-cognitiva; de orientare cu scop sau spre scop;
anticipativ-predictiva; de planificare, reglare a constiintei;
creativ-productiva.
2. Subconstientul
Acesta cuprinde actele care au fost candva
constiente dar în prezent se desfasoara în afara
controlului constient. El
23
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

este rezervorul unde se conserva amintirle, automatismele,


deprinderile, ticurile, montajele intelectuala sau perceptiv
stereotipizate, deci toate actele ce au trecut candva prin filtrul
constiintei, s-au realizat cu efort,dar care se afla într-o stare
latenta de virtualitate psihica, putand insa sǎ redevina oricand
active, sǎ paseasca pragul constiintei. El contine ceea ce nu este
în centrul atentiei, dar care poate avea efecte asupra constiintei.
El este un fel de constiinta interioara ce coexista cu cea
centrala, fiind mai mult plasat spre constient decat spre
inconstient. El nu conserva doar amintirile, automatismele,
deprinderile, ci dispune de mecanisme pentru a prelucra,
restructura sau crea.
3. Inconstientul
Acesta este formatiunea psihica ce cuprinde tendintele
ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime
ale personalitatii.
El este dinamic, conflictual şi tensional indeplinind
urmatoarele roluri: rol de energizare şi dinamizare a intregii
vieti psihice a individului; rol de facilitare a procesului creator,
contribuin la realizarea unor combinari şi recombinari
spontane; rol de asigurare a unitatii Eului, prin fǎptul ca este
prin fǎptul ca este principalul depozitar al programelor
informationale şi a tensiunilor motivationale pe baza carora,
prin organizare specifica, se emancipeaza cunoştinţǎ.
Intre constient şi inconstient exista trei tipuri de
relatii: circulare; de subordonare integrativa(dominarea
inconstientului de catre constient; dominarea
constientului de catre inconstient); de echilibrare(se
produc acele stari psihice cand individul nu este nici total
constient, dar nici

24
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

total inconstient – starile de atipire, de reverie, spontaneitate,


contemplatie).
Fǎptul ca legile de organizare ale constientului şi
inconstientului sunt radical deosebite, exprima bipolaritatea
S.P.U. Intre acesti doi poli ai sistemului sunt raporturi de
complementaritate şi toata viaţă psihica presupune interactiuni
şi acomodari intrre constient şi inconstient.

II.2.2.2. Natura contradictorie a psihicului uman.


Inca de foarte timpuriu s-a constientizat complexitatea
enorma a psihicului, în general, şi a celui uman, în special,
pozitia exceptionala, statutul de exceptie al fenomenelor
psihice şi al corelatelor lor comportamentale în randul
celorlalte fenomene existente în univers(iu prezent se considera
ca în universul cunoscut nu exista fenomene mai complexe
decat cele psihice).
Complexitatea psihicului se datoreaza naturii lui
contardictorii, ipostazelor sub care apare şi mai ales
functionalitatii lui concrete. Privit şi analizat mai atent psihicul
isi dezvaluie o serie de fapte ce se opun unele altora. Dintre
cele mai semnificative „perechi” de polaritati sub care este
5
intalnit psihicul pot fi enumerate urmatoarele :
1) El este concomitent obiectiv şi subiectiv; este
obiectiv prin continutul lui preluat din exterior, din realitatea
inconjuratoare; este subiectiv prin forma ideala cu autorul
careia obiectivul este transformat în subiectiv.

5 Mielu Zlate, Introducere în psihologie, Casa de editura si


presa „Sansa”
S.R.L., Bucuresti 1994, p. 182
25
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

2) Psihicul este material şi ideal; este material prin


originea lui, în sensul ca apare, se naste din materie şi
evolueaza odata cu ea, avand la baza activitatea materiala a
creierului; este ideal, spiritual prin natura lui, fiind saturat de
un continut de imagini, idei dobandite în procesul
cunoasterii(individuale sau sociale) organizate.
3) Apare atat în calitate de proces, cât şi de produs; el
are o dezvoltare procesuala, iar efectul final ce se obtine la un
moment dat în urma interactiunii dintre subiect şi obiect, il
constituie produsul; produsul odata obtinut, influenteaza şi
condiţioneaza dinamica viitoare a noului proces, iar un nou
proces introduce o anumita modificare în structura produselor
realizate anterior.
4) Psihicul este intalnit atat în stare latenta(ascunsa,
interiorizata), cât şi în stare manifesta(exteriorizata);
complexitatea provine nu atat din existenta celor doua ipostaze
ale psihicului, cât din fǎptul ca nu intotdeauna starea latenta
(virtuala) coincide cu cea manifesta(reala), dimpotriva, uneori
intre ele exista o neta contradictie(una gandim şi alta
spunem;una gandim, una spunem, şi alta facem); o asemenea
situatie creaza mari dificultati în interpretarea
comportamentului.
5) Psihicul dispune de desfasurari normale, firesti,
dar şi de desfasurari surprinzatoare, patologice(vise,
halucinatii, evocari spontane, stari emotionale şi ideatice
bizare, stranii); complexitatea provine nu atat din
complexitatea acestor tipuri de desfasurari, ci din
imposibilitatatea(uneori) trasarii unei linii de
demarcatie(de granita) intre normal şi patologic; pe un
fond normal pot fi intalnite manifestari mai ciudate, dar
asta nu inseamna ca persoana este psihopata, la fel cum
şi pe un fond patologic pot fi intalnite suficiente momente
de normalitate şi
26
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

luciditate, fǎrǎ ca aceasta sǎ insemne ca persoana respectiva


este normala; deci, trebuie utilizate criterii pentru diferentierea
starilor normale de cele patologice(o problema foarte
controversata).
6) Psihicul este atat determinat, cât şi nedeterminat; el
este cauzat, provocat, influentat de factori şi condiţii(naturale şi
sociale) din afara sau chiar din interiorul lui, dar dispune şi de
initiative şi actiuni determinative; el este produs al
imprejurarilor, dar şi producator de imprejurari; psihicul este
dat, dar şi liber, prin el oamenii propagandu-şi forta de
inteligenta şi actiune, de experienta şi vointa.
La toate aceste ipostaze diferite, sub care apare psihicul,
se adauga inca un element ce-i subliniaza şi mai pregnant
complexitatea, şi anume relatia dintre spirit şi corp, psihic şi
creier(problema anterior tratata).

II.2.2.3. Principiile de functionare a mecanismelor


neurofiziologice şi a mecanismelor psihice.

1. Principiul neuronului.
Din punct de vedere structural, creierul are o
organizare discontinua (discreta), constand din elemente
în sine distinete, denumite neuroni. Neuronul este nu
numai unitate structurala, ci şi unitate functionala, în
cadrul lui avand loc operatii şi procese de analiza şi
sinteza a informatiiei. Din punct de vedere anatomo-
morfologic, el se compune din trei segmente principale:
corpul, dendritele şi axonul. Dupa criteriul marime exista
neuroni de dimensiuni mici, medii ai mari. Dupa forma
exista neuroni ovali, stelati

27
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

şi piramidali. Din punct de vedere functional exista: neuroni


senzitivi - care primesc şi prelucreaza informatia; neuroni
motori (sau executivi) -care emit mesaje de comanda catre
diferite aparate efectorii (glande, muschi); neuroni de asociatie
- care fac legatura intre diferite grupuri de neuroni senzitivi şi
motori.
In diferitele segmente şi zone ale creierului exista o
dispoziţie şi pondere diferita ale fiecarui tip de neuroni.
Mecanismul prin care neuronii intra în conexiune se numeste
sinapsa.
2. Principiul centralizarii
Neuronii se grupeaza în formatiuni relativ compacte,
denumite centrii nervosi (centrii respiratiei şi circulatiei, centrii
miscarilor voluntare, centrii vorbirii, centrii auzului, vazului,
etc.), care sunt localizati în scoarta cerebrala. In cadrul unui
centru nervos, se realizeaza un set complet de operatii care se
integreaza finalmente mtr-o functie biologica sau psihica
specifica.
3. Principiul corticalizarii.
Scoarta cerebrala(substanta cenusie de aproximativ 4
mm grosime, care inveleste emisferele cerebrale) atinge cel
mai malt grad de dezvoltare, subordonand toate celelate
segmente şi controleaza toate functiile neurofiziologice şi
psihice.
4. Principiul diferentierii şi specializarii
La nivelul creierului uman, diferentierea şi
specializarea sunt pregnant exprimate. Fiecare segment,
incepand cu maduva spinarii şi terminand cu scoarta
cerebrala,poseda o configuratie structurala distincta şi
roluri functionale specifice.
28
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

5. Principiul ierarhizarii şi integrarii sistemice - este


complementar celui a1 diferentierii şi specializarii
Nici un segment, nici o formatiune a sistemului nervos
central, oricat ar fi de diferentiata şi specializata,nu are o
existenta izolata, 0 autonomie absoluta. Fiecare formatiune este
supusa unei ample influente din partea celorlalte şi,la randul
sau, exercita influenta asupra acestora.
Sistemul nervos central cuprinde urmatoarele nivele
ierarhice: maduva spinarii; trunchiul cerebral; cerebelul sau
creierul mic; diencefalul şi emisferele cerebrate. Varful
ierarhiei il constituie scoarta cerebra1a. Intre aceste nivele se
realizeaza o legatura în dublu sens: ascendent (de la nivelele
inferioare la cele superioare) sidescendent (de la nivelele
superioare la cele inferioare).
In interiorul acestei organizari ierarhice, circulatia
informatiei se desfasoara dupa doua reguli importante:
a) regula convergentei - care reglementeaza circulatia
informatiei în sens ascendent;
b) regula divergentei - care reglementeaza circulatia
infonnatiei în sens descendent.
Ierarhizarea este completata de integrare, adica procesul
de unificare în structuri comportamentale specifice a diferitelor
elemente şi verigi individuale, particulare.
In afara principiului ierarhizarii şi integrarii, ar fi
imposibil de rea1izat complexitatea pe care o presupune
activitatea psihica umana. Aceasta complexitate nu poate
fi inteleasa decat ca rezultanta a interactiunii tuturor
nivelelor,pe verticala şi a tuturor zonelor sau centrelor
neuronale, pe orizontala.
29
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

6. Principiul comutarii
Potrivit acestui principiu, odata cu diversificarea
structurilor senzoriale şi motorii, în organizarea sistemului
nervos au aparut aşa-numitele zone releu, menite sǎ realizeze o
coordonare dinamica optima a functionarii lor. O zona releu se
interpune fie intre verigile senzoriale prin care se transmite
excitatia de la periferie, fie intre acestea şi verigile motorii, prin
care se transmit comenzile la aparatele de raspuns.
7. Principiul reflexului
Acesta exprima specificul general al functionarii
creierului şi al activitatii lui. Pentru a produce cel mai simplu
reflex, este nevoie de eel putin doi neuroni: unul senzitiv şi
unul motor (de comanda).
La baza intregii activitati reflexe a creierului se afla
doua procese nervoase fundamentale: excitatia şi inhibitia.
Aceste doua procese se caracterizeaza prin grade diferite de
intensitate, durata şi extindere teritoriale. Procesele nervoase se
afla 1a baza constituirii celor patru tipuri de temperamente:
coleric, sangvinic, flegmatic şi melancolic.
Reflexele se impart în doua categorii:
necondiţionate (innascute) şi condiţionate (dobandite în
cursul vietii).
8.Principiul modelariii nformationale-izomorfic-
homomorfice.
Acesta releva în primul rand dependenta
functionarii creierului de sursele de stimulare exterioare
lui, iar în al doilea rand, releva caracterul reflectoriu al
psihicului, definindu-l ca model informational intern al
lumii externe şi al propriului EU.
30
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

9. Principiul conexiunii inverse.


Acesta postuleaza ca atat diferite segmente
componente, cât şi creierul şi psihicul în ansamblu,
functioneaza ca aparate cu autoreglare. Aceasta inseamni ca, 1a
nivelul creierului, exista doua blocuri functionale principale: a)
blocul de comanda; b) blocul de executie.
Conexiunile sunt de mai multe feluri: negative sau
stabilizatoare; pozitive sau amplificatoare; de urmarire;
anticipative etc.

10. Principiul redundantei


Creierul şi psihicul uman utilizeaza un numar mai mare
de semne (litere, cuvinte) în comparatie cu alte sisteme, de
asemenea aceste doua sisteme hipercomplexe au proprietatea
de inalta rezistenta la influenta factorilor perturbatori exteriori
şi o inalta capacitate compensatorie.
11. Principial instruibilitatii
Creierul şi psihicul uman poseda proprietatea invatarii,
fiind sisteme inalt instruibile. Organizarea, pe care aceste
sisteme o releva la maturitate, este efectu1 instruirii; calitatea
acestei organizari va depinde de calitatea procesului de
modelare şi instruire prin care a trecut individul.
31
www.psihologiaonline.ro
Psihologia OnlineBiblioteca Online

II.3.Procesul psihologic de formare a mǎrturiei.

II.3.1. Consideratii de ordin psihologic.

Fiecare proces psihic are o anumita incadrare spatiala la


nivelul creierului, dar nu reiese o localizare de tip monocentric,
punctiform, ci una de tip pluricentric. Cu cât un proces psihic
este mai complex, cu atat baza lui neurofiziologica este mai
putin precisa. Se poate vorbi astfel de procese psihice bine
localizate şi de procese psihice cu o localizare difuza.
Procesele psihice sunt modalitati esentiale prin
intermediul carora individul uman se raporteaza la realitatea
inconjuratoare, în directia realizarii unui scop ca urmare a
sustinerii lor de o puternica motivatie, avand o desfasurare
discursiva, plurifazica, spedalizate sub raportuJ continutului
infonnaponal, al fonnei idealsubiective de realizare, ca şi al
structurii şi mecanismelor operationale.
Procesele psihice se impart în urmatoarele categorii:
1. procese informational-operationale, impartite la
rindul lor în procese de receptie şi prelucrare primara a
informatiilor şi procese de prelucrare secundara şi de
transfonnare a informatiilor;
2. procese stimulator-energizante ale activitatii;
3. procese de reglaj psihic;
4. procese integratoare a tuturor celorlalte în
structurile complexe ale personalitatii Acestea nu-şi pot
defini sensul şi rostul lor decat în contextul sistemului.

32
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

„Sistemul psihic reprezinta în sine un ansamblu


autoreglabil de stari şi procese structurate pe baza principiilor
semnalizarii,reflectarii şi simbolizarii şi coechilibrate prin
intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare,
6
opunere, scriere spatio-temporala, generativa" .
Intre procesele psihice exista urmatoarele tipuri de
relatii: de determinare; interactive; interdependenta;
compensatie; autoreglare; autoorganizare; antagoniste;
ierarhice şi de valorificare.

II.3.2. Receptia (informatiilor) faptelor şi


imprejurarilor de catre martori.
Cercetarile ştiinţifice intreprinse în domeniul
psihologiei martorilor au demonstrat ca mecanismul de
percepere, de fixare, de memorizare şi redare variaza de la
persoana la persoana, în raport cu dezvoltarea sǎ psihica, cu
gradul de cultura, cu profesia, cu mediul şi condiţiile în care a
perceput faptele şi imprejurarile, cu a infinitate de alte
elemente ce actioneaza initial sau care se suprapun intre
momentul perceptiei şi acela al redarii, astfel incat în orice
declaraţie apare ca inevitabil un coeficient de alterare initiala
sau ulterioara. Acest coeficient de alterare consta în unul din
urmatoarele aspecte: fie ca martorul adauga ceva realitǎţii; fie
ca el omite; fie ca substituie unele evenimente sau persoane
altora; :fie transforma informatiile percepute.
Prin urmare, procesul de formare a declaraţiilor
martorilor este structurat în patru faze importante.

6 Mihai Golu, Aurel Dicu, 1972, p.95.

33
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

1. receptia (perceptia) informatiilor;


2. prelucrarea lor logica;
3. memorarea (stocarea) informatiilor şi
4. reactualizarea informatiilor prin reproducere şi
recunoasterea.
Referitor la receptia senzoriala, var fi tratate senzatiile
şi perceppile cu rol determinant în formarea mǎrturiei.
Receptia informatiilor este prima faza a trecerii de la
eveniment (fǎpta, imprejurare) la constituirea mǎrturiei care se
caracterizeaza prin obtinerea de catre subiectu1 psihologic a
informatiilor despre eveniment, devenit pentru acesta obiect de
receptie senzoriala. Aceasta se realizeaza prin doua procese
psihice: senzatia şi perceptia.

ll.3.2.1. Senzatia (senzatii vizuale, senzatii auditive).


Senzatiile sunt mecanisme psihice elementare care
reflecta insusirile nesemnificative ale obiectelor şi
fenomenelor, respectiv contururi, fante luminoase, linii şi
unghiuri şi dacǎ se misca sau nu obiectele. Ele constituie
izvorul tuturor cunoştintelor omului despre lume şi se afla la
baza tuturor celorlalte procese psihice de cunoastere.
In mod normal omul nu are senzatii ci perceptii.
Senzatiile sunt elemente constitutive ale perceptiilor.
Senzatia este ceva, fǎrǎ contur precis şi determini o
impresie senzoriala mai mult sau mai putin vaga.
Senzatia este o imagine partiala, perceptia este o
imagine integrala a obiectu1ui.

34
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Senzatia nu apare imediat dupa ce stimulul a inceput sǎ


actioneze asupra receptorului, ci la un anumit interval de timp,
denumit limp de latenta. Acesta variaza de la o modalitate
senzoriala 1a alta. Aşa cum senzatia nu apare imediat cu
actiunea semnalului, tot aşa ea nu dispare imediat dupa
incetarea stimularii, aceasta inertie a senzatiilor se produce în
faza de postactiune.
Aşadar, senzatiile sunt procese psihice elementare, prin
care se semnalizeaza selectiv, partial separat, izolat sub forma
de imagini simple, primare, insusirile obiectelor şi
fenomenelor din realitatea materiala, precum şi starile interne
ale organismului, în momentul actiunii semnalelor asupra
receptorilor.
Functiile senzatiilor sunt:
- de orientare, adaptare şi apararea subiectului;
- de a reflecta, semnaliza selectiv, partial, separat,
izolat insusirile obiectelor şi fenomenelor din realitatea
materiala, precum şi starile interne ale organismului, în
momentul actiunii semnalelor asupra receptorilor.
Calitatea senzatiei şi implicit a mǎrturiei sunt
condiţionate de sustinerea energetica a atentiei,de
oscilatiile ei, de cresterea sau scaderea intensitatii
acesteia. Relatia dintre atentie şi senzatii determina
diferente intre martori, din punct de vedere al calitatilor
atentiei şi a mǎrturiilor, astfel: volumul atentiei – volumul
mǎrturiei; stabilitatea, concentratrea, distragerea,
distributivitatea, mobilitatea atentiei - valoarea scazuta
sau ridicata a mǎrturiei. Declaraţiile martorilor sunt o
reflectare a lumii exterioare, mijlocita de organele de
simt.
35
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Martorul - izvorul declaraţiilor - trebuie sǎ fie apt sǎ


realizeze activitatea de reflectare a lumii inconjuratoare, deci
organele de simt şi gradul de dezvoltare a acestora sǎ asigure o
reactie corecta la stimulii exteriori.

A) Senzatiile vizuale.

Semnalizeaza actiunea undelor electromagnetice asupra


analizatorului vizual. Undele electromagnetice se propaga de la
sursele naturale de lumina, ideosebi de la soare, de la sursele
artificiale sau de la corpurile luminate (lungimea 390 - 800
milimicroni). Orice senzatie vizuala se caracterizeaza prin
cateva proprietati de baza: tonul cromatic; luminozitatea şi
saturatia. Combinarea acestor trei insusiri duce la un numar
mare de nuante cromatice. Un om obisnuit reuseste sǎ
diferentieze circa 500 de nuante cromatice, pe cand un pictor
distinge cateva mii.
Mǎrturia a carei sursa o constituie senzatiile vizuale
reprezinta mǎrturia tip, mǎrturia cel mai frecvent intalnita,
deoarece în aproape fiecare cauza penalǎ se resimte necesitatea
reconstituirii cât mai fidele a configuratiei locului infracţiunii,
a localizarii spatiale a unor obiecte, a precizarii unor raporturi
spatiale dintre obiecte, dintre obiecte şi persoane de a caror
prezenta la locul infracţiunii este, într-un fel sau altul, legata
sǎvârşirea acesteia. Superioritatea senzatiilor vizuale fata de
celelalte senzatii consta în aceea ca ele dau o imagine exacta şi
completa a lumii inconjuratoare.
Coeficientul de fidelitate a mǎrturiei în ceea ce
priveste culorile, precum şi insusirile spatiale ale
obiectelor, e sensibil diferentiat, în primul rand în functie
de condiţiile de iluminare în care are loc receptia.

36
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

In cazul faptelor petrecute în condiţiile luminii naturale,


intensitatea luminii difera dupa cum acestea au fost
receptionate în timpul zilei (în condiţiile luminii diurne), în
condiţiile luminii crepusculare (în zori şi în amurg) sau în
timpul noptii (în condiţiile luminii nocturne). Condiţiile optime
pentru. perceptia culorilor, precum şi a celorlalte insusiri
spatiale ale obiectelor, sunt oferite de lumina zilei, numita, de
aceea, şi vederea colorata diurna, în sapte tonuri.
In cazul faptelor percepute în condiţiile luminii
artificiale, nu numai intensitatea, dar şi natura iluminatului
influenteaza perturbator asupra perceptiei culorilor obiectelor.
Receptia cromatica, precum şi a insusirilor spatiale ale
obiectelor, este sever afectata la trecerea brusca dintr-un mediu
într-altul cu sensibilitati ale luminii vadit disproportionate (de
la lumina la intuneric, sau într-un mediu cu o sensibilitate
scazuta a luminii şi viceversa).
Vederea, în condiţii fundamental schimbate de
luminozitate, devine eficienta abia în momentul în care
intervine adaptarea. Adaptarea la intunerie se petrece într-un
ritm foarte rapid în primeIe zece minute,dupa care acest ritm
inregistreaza o incetinire. Adaptarea deplina intervine dupa o
ora de sedere în intuneric. Adaptarea la lumina se face într-un
ritm mult mai scurt, de aproximativ 3-5minute, dupa care
ochiul vede nonnal.
Pentru magistrat, care face ascultarea martorului,
asemenea cunoştinte ii sunt extrem de utile. Nu de putine
ori sunt intalnite cazuri cand martorului i se solicita sǎ
descrie sau sǎ recunoasca infractorul dupa culoarea
tinutei vestimentare. De aceea, trebuie sǎ se acorde o
atentie cu totul aparte declaraţiilor martorilor cu privire la
astfel de

37
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

descrieri, tinand cont de toate particularitatile senzatiilor


vizuale.
Cunoscand legile care guvemeaza capacitatea de
acomodare la lumina şi intuneric, pot fi elaborate urmatoarele
reguli tactice:
- la evaluarea mǎrturiilor, formate în condiţiile trecerii
bruste în medii cu vizibilitati vadit disproportionate, magistratii
trebuie sǎ ia în considerare ritmul diferit al instalarii
acomodarii, în functie de faptele petrecute în condiţiile trecerii
de la lumina la intuneric şi viceversa şi, totodata durata sederii
în noul mediu, pentru a se convinge dacǎ faptele au fost
percepute în momentul initial, intermediar sau final al
acomodarii;
- va trebui sǎ se tina seama de diferenta de intensitate a
luminii celor doua medii prin care martorul a trecut brusc, de
aceea depinzand durata de timp necesara acomodirii;
- care au fost preocuparile martorului anterioare
sǎvârşirii faptei;astfel, mai repede se va instala acomodarea la
martorul care, în momentul sǎvârşirii faptei, se afla în incapere,
cu lumina stinsa, fata de cel care a parasit lectura unui ziar sau
a unei carti, sau care viziona programul de televiziune.

B. Senzatiile auditive.

Semnalizeaza actiunea undelor sonore.


Omul nu receptioneaza toate undele sonore, ci
numai pe acelea care au cea mai mare vaIoare
adaptativa pentru el şi anume intre 16.000 şi 20.000
cicli/secunda. Infrasunetele
38
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

(sub 16.000 cicli/secunda) şi ultrasunetele (peste 20.000


cicli/secunda) nu-i sunt accesibile decât cu aparate
speciale.
Diferentele dintre martori, în ceea ce priveste
receptia undelor sonore, sunt cauzate de proprietatile
senzatiilor auditive.
Caracteristicile stimulului, excitantului (al undei
sonore), se exprima în proprietatile senzatiilor auditive:
frecventa vibratiilor (nr.vibratii/ secunda) determina inaltimea
sunetului, amplitudinea undei (gradul de deplasare a undei fata
de pozitia de echilibru) va da intensitatea; forma undei
(determinata de natura sursei sonore şi constand dintr-o unda
fundamentala şi unda scurta care se asociaza) se va exprima în
timbru, dupa care se poate identifica sursa acestui sunet.
Sunetele se mai caracterizeaza prin durata şi prin
influenta lor neurofunctionala.
La ascultarea martorului auditiv, acestuia i se cere sǎ
reproduca cuvinte, termeni, expresii, numere, cifre, în acele
situatii în care cuvintele, expresiile, etc., reprezinta insasi
activitatea materiala, prin care se realizeaza latura obiectiva a
infracţiunii.
Desigur, în astfel de imprejurari, martorului nu i se
poate pretinde sǎ reproduca fidel decat cuvinte, expresii, scurte
propozitii şi nicidecum sǎ reproduca, în termenii ei exacti, o
intreaga conversatie. De aceea, ceea ce martorul poate
reproduce dintr-o conversatie reprezinta sensul, continutul de
idei, fiindca este nu neputinta ca cineva sǎ retina şi sǎ
reproduca toti termenii care o alcatuiesc.
39
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

II.3.2.1.1. Diferenta dintre martori (implicit mǎrturii) din punct de


vedere al particularititilor senzatiilor (sensibilitatea, legile
senzatiilor).

a) Sensibilitatea.
Aceasta este proprietatea organismului de a receptiona,
reactiona diferentiat, prin intermediul organelor de simt
(analizatori) specializate pentru receptionarea şi prelucrarea
anumitor modalitati senzoriale, de energie externa (fizica sau
chimica).
Diferenta dintre oameni, martori, consta în
sensibilitatea diferita a pragului absolut inferior, superior,
diferential şi operativ.
Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila a
produce o senzatie, poarta denumirea de prag absolut minimal.
Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care nu
mai produce o senzatie în cadrul aceleiasi modalitati
senzoriale, ci o senzatie specifica, la inceput de jena şi apoi de
durere, poarta denumirea de prag absolut maxim.
Diferenta minima dintre doua stimulari,care provoaca o
senzatie noua, se numeste prag diferential.
Capacitatea analizatorului de a detecta usor, rapid şi
precis, diferenta de intensitate dintre doi stimuli se numeste
prag operativ.
Sensibilitatea este invers proportionala cu pragul
senzatiei.
b) Legile senzatiilor.

40
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Diferentele dintre oameni, martori, în acest sens, nu


necesiti o prezentare amanuntita pentru ca, prin simpla
enumerare a legilor, totul este deductibil.
Legile senzatiilor sunt legea intensitatii; legea adaptarii
senzoriale (pozitiva, negativa); legea contrastului senzorial
(scoaterea reciproca în evidenti a doi stimuli cu caracteristici
opuse); legea sensibilizarii (influenta diferiti, într-o masura mai
mare sau mai mica, privind functionarea analizatorilor); legea
depresiei (durerea reduce senzatiile, etc.); legea seronificatiei
(contrazice legea intensitatii, în sensul ca stimuli slabi, dar cu o
semnificatie ridicata pentru subiect - martor – sunt receptionati
mai repede, mai bine decat cei puternici dar nesemnificativi);
legea compensarii (o modalitate senzoriali preia functia alteia,
care este mai slab dezvoltata sau lipseste, cum se intampla, de
exemplu, la orbi şi surzi la care se dezvolta mai mult decat
normal sensibilitatea tactila, vibratorie şi olfactiva).
In realizarea oricǎrei senzatii toate legile actioneaza
corelat.
Rolul fundamental în dezvoltarea senzatiilor il are
activitatea pe care o desfasoara subiectul, martorul (mai intai
jocul, apoi activitatea scolara şi în cele din urma profesia).

ll.3.2.2.Perceptia.
Trecerea de la senzatie la perceptie consta în
integrarea (analiza) şi sinteza imaginilor simple, izolate şi
obtinerea unei imagini cu continut bogat, iar cand
informatia senzoriala transmisa este incompleta,
perceptia completeaza cu cunoştinte anterioare
informatia senzoriala, dandu-i acesteia sens, realizand
astfel recunoasterea şi identificarea
41
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

stimulului. Deci, prin intermediul perceptiei putem cunoaste


mai mult decat se afla actual în informatia senzoriala. In
aceasta consta superioritatea perceptiei fata de senzatie.
Perceptia este mecanismul psihic care prelucreaza
profund informatiile transmise de senzatii prin prelucrarea şi
integrarea unitara a imaginilor simple, izolate, obtinandu-se o
imagine cu un continut bogat, atat despre totalitatea insusirilor
fizico-spatiale ale stimulului,cât şi despre contextul în care se
afla acesta, realizandu-se în final recunoasterea şi identificarea
stimulului care actioneaza asupra receptorilor.
Asadar, perceptia este mecanismul psihic, care reflecta
totalitatea insusirilor obiectelor şi fenomenelor, cât şi
contextul în care se afla acestea, în momentul actiunii lor
nemijocite asupra receptorilor.
Functiile perceptiei sunt: de reflectare a obiectelor,
fenomenelor şi contextului în care se afla acestea; functia
informativa, despre aspectele lumii materiale (detectia,
discriminarea, identificarea, interpretarea); functia de reglare a
activititii şi comportamentului.

II.3.2.2.1. Dependenta perceptiei, mǎrturiei de factorii de natura


obiectivi (externi).

Ascultarea unui martor presupune, de la bun inceput, sǎ


se tina cont, alaturi de legitatile generale ale senzorialitatii, de
principalii factori obiectivi şi subiectivi capabili sǎ influenteze
procesul de perceptie.
Fiind prin excelenta un proces relational, perceptia
este influentata, în desfasurarea sǎ concreta, de o
multitudine de factori.

42
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Nu exista diferentieri semnificative în clasificarea


factorilor de natura obiectiva(proprietatile obiective ale
stimulului din perspectiva psihologiei şi cea a criminalisticii, ci
numai nuantari aparte.
Din punct de vedere al psihologiei, în categoria
factorilor externi ai perceptiei intra în principal caracteristicile
stimulului (intensitate, durata, frecventa), dar şi unele
particularitati ale contextului în care acesta apare (volumul
campului perceptiv, omogenitatea sau heterogenitatea acestuia,
raporturile spatio-temporale dintre stimuli,etc.).
Cercetarile psihologice experimentale au demonstrat ca
cea mai favorabila intensitate a stimulului care asigura o
perceptie optima este cea medie.
Intensitatile puternice sau foarte slabe, în afara fǎptului
ca devin greu accesibile, produc unele efecte nefavorabile
(tocesc acuitatea senzoriala, favorizeaza omisiunea semnalelor,
ceea ce duce la scaderea capacitatii rezolutive şi produce o
stare generala de disconfort psihic).
Dacǎ durata de actiune a stimulului scade sub o anumita
limita, identificarea şi diferentierea devin dificile, dimpotriva,
dacǎ depasesc o anumita valoare, imaginea devine stearsa
datorita saturatiei.
Un stimul mai frecvent se percepe mai repede decat
altul care apare la intervale mari de timp. Cand un stimul se
detaseaza de fond este perceput mult mai usor. Complexitatea,
noutatea, incongruitatea (irealitatea) stimulilor creaza unele
dificultati perceptiei.
Din punct de vedere al criminalisticii factorii cei
mai importanti de bruiaj, distorsiune a perceptiei,
mǎrturiei sunt:
43
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

a) Vizibilitatea poate fi redusa de distanta de la care se


face perceptia, de condiţiile de iluminare (intuneric, umbra,
soare care bate din fata, etc.), de condiţiile meteorologice
(ceata, ninsoare, ploaie), de diverse obstacole interpuse intre
cel care percepe silocul în care se desfasoara evenimentul;
b) Audibilitatea este influentata, de asemenea, de
distanta, de condiţiile de propagare a sunetelor, specifice
fiecarui loc în parte (cunoscandu-se,de pilda, ca sunetele se
propaga mai bine la suprafata apei, decat în padure sau
localitate), de existenta unor surse sonore care pot perturba
auditia şi de factorii meteorologici (vant, ploaie, furtuna),
obstacole care pot da nastere la ecouri, reverberatia sunetelor
intalnite în locurile inchise,etc.;
c) Durata perceptiei reprezinta un alt factor obiectiv
important de care depinde calitatea receptiei. Intervalul de timp
în care este posibila perceptia poate fi în functie de perioada
mai mare sau mai mica în care se desfasoara o actiune, de
viteza de deplasare, fie a persoanei sau a obiectului perceput,
fie a celui care percepe, iar cateodata de tipul de iluminare (de
exemplu faptele percepute la lumina fulgerului sau a farurilor
unui autoturism);
d) Disimularea infatisarii este determinata de insasi
persoana autorului infracţiunii care incearca sǎ se faca
perceputa cât mai greu, în acest sens apeland la deghizari,
actionand cu rapiditate, cautand sǎ distraga atentia, inclusiv cu
ajutorul unor complici, folosindu-se de intuneric sau diverse
obstacole pentru a nu fi vazut, etc.
Asadar, factorii de natura obiectiva desemneaza
acea categorie de stari, situatii contextuale perceptiei,

44
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

independente de cel ce percepe, care se pot repercuta favorabil


sau defavorabil asupra mǎrturiei.

II.3.2.2.2. Dependenta perceptiei, mǎrturiei de factorii psihofiziologici


şi de personalitate (de natura subiectiva).

Analiza perceptiei nu poate fi efectuata numai prin


raportarea la obiectul extern pe care-l reflecta şi de care este
legata cauzal. Ea apare în orice imprejurare ca act mai mult sau
mai putin orientat şi deliberat al unui individ anume care, în
raporturile sale eu lumea,indeplineste intotdeauna un anumit
rol: de cunoastere; de transformare practica a obiectului; de
satisfacere a anumitor nevoi, trebuinte, interese, etc. Perceptia
este nemijlocit subordonata unuia din aceste roluri, integrata în
structura activititii şi comportamentului.
Dinamicilea ctelor perceptiv şi al mǎrturiei poarta,
ficeare în sine, amprenta particularitatilor psihofiziologice
generaIe şi speciale ale individului,a trasaturilor
temperamentului, ale structurii aptitudinilor şi orientarii
personalitatii sale. In orice moment, aceste doua mecanisme se
contureaza ca fenomene dinamice sintetic, care se intrepatrund
cu toate celelalte componente şi laturi ale personalitatii ca
intreg.
Nu percepe un organism de simt oarecare sau creierul
luat izolat, percepe omul- personalitate.
In sens functional general, perceptia, mǎrturia,
apar nu numai ca imagini ale obiectului, evenimentului
cercetat, ci şi ca "oglinda" a personalitatii subiectului -
perceptor, ca modalitati specifice de manifestare a
acestora în raporturile lor cu lumea.

45
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

In perceptie, mǎrturie, omul se defineste pe sine, isi


dezvaluie continutul personalitatii sale, nivelul de dezvoltare
intelectuala generala, intentii, atitudini, scopuri, trebuinte,
preferinte, inclinatii, etc.
Toate condiţiile psihofiziologice interne constituie o
multitudine de stari ale sistemului de personalitate, ale caror
valori şi raporturi intervin ca variabile cu caracter mai mult sau
mai putin aleator, modificand probǎbabilitatea legaturii dintre
imaginea perceptiva, mǎrturie şi sursa externa de informatii.
Stari1e sistemului de personalitate pot influenta pozitiv (în sens
optimizator, facilitator) sau negativ (în sens perturbator,
frenator) desfasurarea proceselor perceptiei şi mǎrturiei.
Factorii psihofiziologici cei mai generali şi totodata
condiţiile vitale de realizare a perceptiei şi mǎrturiei, o
constituie starea functionala normala a aparatului de receptie
corespunzator şi dispozitia psihica normala a individului (adica
inexistenta stresului, anxietatii, oboselii, consumului de alcool
şi altor substante stimulator-perturbatoare ale psihicului).
Din perspectiva criminalisticii, factorii de natura
subiectiva desemneaza acele stari, situatii, legate de condiţiha
psihofiziologica şi de personalitatea martorului, ale caror
consecinte se pot rasfrange, ca şi în cazul factorilor de natura
subiectiva, favorabili sau defavorabili, asupra perceptiei.
Dintre acestia cei mai importanti sunt:
a) Calitatea organelor de simt reprezinta un factor
psihofiziologic esential pentru o buna perceptie, orice
defecţiune a acestora, fie pe latura perceptiva, fie pe cea

46
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

corticala (orbire, miopie, surzenie, etc.), reduc pana la anulare


o parte din posibilitatile receptive ale persoanei;
b) Personalitatea şi gradul de instruire al individului
joaca un rol semnificativ în procesul perceptiv, mai ales atunci
cand acestea sunt mai ridicate sau mai apropiate de specificul
faptei la care asista. De exemplu, medicul ce poate percepe o
anumiti stare patologica sau conducatorul auto care apreciazi
mai exact viteza unui autovehicul;
c) Vârsta şi inteligenta subiectului reprezinta alti factori
subiectivi majori în perceptie, atat experienta de viaţă, cât şi
calitatile intelectuale au un rol deosebit în receptarea faptelor, a
imprejurarilor în care a avut loc un anumit eveniment;
d) TemperamentuJ şi gradul de mobilitate al proceselor
de gandire sunt factori dupa care trebuie facuta diferentierea
intre un individ şi altul cu privire la capacitatea şi modul de a
rationa şi de a distinge fapte sau date;
e) Starile de oboseala precum şi reducerea capacitatii
perceptive,ca urmare a influentei alcoolului,drogurilor,
medicamenteIor, etc., conduc, de asemenea, la o scadere a
acuitatii senzoriale;
1) Starile afective, indeosebi cele cu un anumit
grad de intensitate, au o influenta inhibitorie asupra
procesului perceptiv, determinand alterarea sau
dezorganizarea acestuia, situatie intalnita destul de
frecvent la persoanele care asista la fapte eu un caracter
socant (accidente grave, scandaluri, omoruri, etc.) şi mai
ales atunci cand, în sǎvârşirea faptelor respective, sunt
antrenate rude, prieteni sau cunoştinte apropiate;

47
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

g) Atentia se numara printre factorii de care depind


direct calitatea şi realismul informational al perceptiei. In
primul rand, trebuie avute în vedere calitatile atentiei, cum sunt
stabilitatea şi mobilitatea acesteia, gradul de concentrare şi
distributia ei. tn al doilea rand, trebuie tinut seama de tipurile
de atentie, voluntara sau involuntara, ultima intalnita mai des în
cazul martorilor, din cauza aparitiei neasteptate a unui stimul
puternic, socant (tipat, impuscatura)sau a interesuluipe care il
poate atrage o persoana, obiect, discutie, actiune.
h) Tipul perceptiv.Dacǎ de factorii mentionati mai sus
depinde direct corectitudinea perceptiei, trebuie avut în vedere
şi fǎptul ca receptia senzoriala mai este dependenta şi de tipul
perceptiv caruia ii apartine martorul. Martorul cu receptie de
tip analitic (specifica în general femeilor) are capacitatea de a
retine mai multe amanunte, mai multe detalii, spre deosebire de
tipul sintetic, care retine intregul, caracteristicile sale generale.

II.3.2.2.3. Forme superioare, complexe ale perceptiei şi mǎrturiei.


Defectele care se produc în functionarea mecanismelor
perceptiei şi mǎrturiei.

a) Observatia.
Aceasta este o activitate perceptiva superioara
constienta, selectiva, orientata spre scop, intentionata şi
voluntara, care este reglata prin cunoştinte generale.
Observatia inseamna practic cercetarea, studierea
obiectului, evenimentului perceput, în perspectiva unei
ample şi profunde cunoasteri.

48
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Diferenta dintre perceptia spontana şi observatie consta


în utilizarea de expresii diferite. Astfel, pentru perceptia
spontana se folosesc verbe ca: a vedea; a auzi; a simti un miros;
a simti o atingere, etc. Pentru observatie: a privi; a asculta; a
mirosi; a palpa.
Continuturile observatiei mǎrturiei il constituie
simptomatica stabila şi simptomatica labila.
Simptomatica stabila cuprinde trasaturile bio-
constitutionale ale individului (inaltimea, greutatea, lungimea
şi grosimea membrelor, circumferinta craniana, toracica,
abdominala) ca şi traisaturile fizionomice (aspectu1 capului,
fetei, relatiile dintre diferitele detalii anatomice ale fetei:
fruntea, nasul, barbia, pometii obrajilor, ochii, etc.).
Simptomatica labila, adica multitudinea
comportamentelor şi conduitelor flexibile,mobile ale
individului, fǎptuitorului, cum ar fi conduita verbala, cea
motorie, mnezica, inteligenta, ca şi varietatea expresiilor
afectiv-atitudinale. Observand felul cum merge
individul,fǎptuitorul,cum gesticuleaza, cum vorbeste, cum isi
exteriorizeaza trairile psihice, martorul isi poate da seama
despre multe dintre starile, insusirile şi trasaturile lui
psihocomportamentale.
Un mers lent şi greoi ii spune altceva decat altu1 rapid,
energic, suplu, ferm; gesturile rare, moi, de mica amplitudine,
furnizeaza alte informatiidecat cele repezi, violente, pe directia
„inainte”; la fel de semnificative pentru caracterizarea
fǎptuitorului sunt şi diverse particularitati ale vorbirii:
sonoritatea, fluenta, debitul, intonatia,pronuntia, structura
vocabularu1ui, adecvarea la continut.
Forma superioara a observatiei o constituie spiritul
de observatie definit ca aptitudine de a detecta rapid,
usor şi
49
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

precis, ceea ce este slab, ascuns la prima vedere, în


raportul direct cu insusirile obiectelor şi fenomenelor.

b) Fenomenul de iluzie.
Acesta conduce la perceptii eronate, prin
deformarea subiectiva a realitǎţii. Iluziile se datoreaza
supraestimarii sau subestimarii stimulului. Exista iluzii
perceptive, imaginative, de gandire, memorie, afective,
motivationale. Din diversele iluzii, cele optico-geometrice
sunt mai frecvente în bruierea mǎrturiei. De pilda, o
persoana poate fi apreciata ca mai scunda sau mai
inalta, dupa cum aceasta a fost perceputa într-un grup de
indivizi mai scunzi sau mai inalti.
c) Halucinaţiile sunt perceptii fǎrǎ obiect, care se
datoreaza starii psihice negative a martorului.
d) Efectu1 „halo” fenomen ce ne determina sǎ
extindem, necritic, un detaliu asupra intregului. De exemplu
cazul escrocilor care, datorita infatisarii distinse şi exprimarii
corecte, sunt crezuti cu usurinta, spre deosebire de o persoana
onesta dar cu o prezenti mai putin agreabila.
e) Constanţa perceptiei
Acest fenomen determina o anumita "corectare a
imaginii" percepute, clasic fiind procesul de asezare în pozitie
normala a unei imagini care, pe retina noastra, apare rasturnata,
potrivit legilor opticii geometrice. în acest caz, distorsionarile
sunt specifice perceptiei de persoane, obiecte sau imprejurari
familiare martorului.
50
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

II.3.3. Prelucrarea (decodarea) informatiilor.


Formele cunoşterii senzoriale, reflectand obiectele şi
fenomenele concrete, aşa cum se adreseaza acestea direct
organelor de simt, cu insusirile lor esentiale şi neesentiale -
desi necesare, singure nu sunt şi suficiente pentru a-i permite
omului cunoşterea insusirilor esentiale ale obiectelor şi
fenomenelor realitǎţii, precum şi a relatiilor dintre acestea, a
legilor fenomenelor. De aceea, procesul cunoasterii senzoriale
se continua cu cunoasterea logica (la nivelul gandirii) care are
un caracter stabil, generalizat şi abstract, reflectand insusirile
comune, generale, esentiale dar şi neesentiale ale obiectelor şi
fenomenelor, prin notiuni, judecati şi rationamente.
Cunoşterea esentei lucrurilor şi fenomenelor, a legilor
acestora, asigura omului, martorului, posibilitatea intelegerii
evenimentului ilegal perceput, dar şi capacitatea prevederii
desfasurarii fenomenelor, modificarii şi transformarii realitǎţii
In conformitate cu trebuintele sale.
Gandirea este mecanismul psihic cu o insemnatate
centrala, care reflecta logico-abstract (prin actiunea şi
interactiunea operatiilor sale) insusiri1e comune, generale,
esentiale ale obiecte1or şi fenomene1or, cât şi a re1atiilor
dintre e1e (c1asa, categoria din care fac parte), elaborandu-se
astfe1 notiuni, judecati, rationamente cu scopul intelegerii
(evenimentului ilegal perceput, 1a care suhiectul a fost martor)
şi alegerii alternativei (solutia) optime, din mulfimea celor
posibile (adaptarea subiectu1ui la mediu).
Functiile gândirii sunt:
- de reflectare logico-abstracta a realitatii
(intelegere);

51
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- antreneaza, orienteaza, conduce şi valorifica toate


procese1e psihice;
- rezolvarea de prob1eme;
- transformarea realitǎţii conform trebuintelor
subiectului, cu scopul adaptariila mediu.
In aceasta etapa a formarii declaraţiilor martorilor, un
rol foarte important il are capacitatea de apreciere spatio-
temporala, unde magistratul trebuie sǎ se raporteze la modul în
care persoana asculta, percepe insusirile spatiale ale obiectelor,
timpul, durata de desfasurare a unei actiuni, viteza, etc., pentru
a acorda credibilitatea cuvenita unor informatii de care depinde
clarificarea imprejurarilor cauzei investigate.

II.3.3.1 Aprecierea insusirilor spatiale ale obiectelor.


Prin perceptia spatiului se intelege reflectarea senzorial-
intuitiva a insusirilor spatiale ale lucrurilor (marimea şi forma),
a relatillor spatiale dintre ele (distanta lor unele fata de altele
şi fata de subiectul care percepe, atat în plan, cât şi în
adancime-spatiu), a directiei miscariilor (viteza de deplasare a
unra fata de altele şi fata de subiect) cât şi tridimensionalitatea
sau relieful în care se afla obiectele.
Necesitatea precizarii urmatoarelor raporturi
spatiale se iveste deseori în procesul penal; distanta care
separa martorul de locul infracţiunii în momentul
perceptiei, distanta dintre diferite obiecte, dintre
persoane, dintre persoane şi obiecte, etc. Siguranta
perceptiei scade odata cu

52
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

distanta sau, altfel spus, exactitatea acestei insusiri spatiale se


afla într-un raport invers proportional cu distanta.
Perceptia insusirilor spatiale poate fi infuentata de
condiţiile atmosferice existente în momentul perceptiei;
atmosfera rarefiata, purificata (dupa ploaie, în zonele montane,
etc.) micsoreaza distantele, astfel incat obiectele indepartate ni
se par mai apropiate.Aceleasi obiecte, percepute în condiţiile
unei atmosfere incarcate (ceata,timp noros, etc.), ne apar mai
indepartate.
In ceea ce priveste marimea dimensiunilor obiectelor,
cercetarile psihologiei experimentale au scos în evidenta
tendinta cu caracter de legitate potrivit careia dimensiunile mici
sunt supraestimate, în vreme ce dimensiunile mari, dimpotriva,
sunt subestimate.
E posibil ca, cel ce apreciaza corect dimensiunile
mici,sǎ aprecieze corect şi dimensiunile mari, dupa cum pot
exista şi martori care sǎ subestimeze o marime care, în general,
este supraevaluata.
Perceptia dimensiunilor obiectelor poate :fi influentata
de dimensiunile obiectelor aflate în vecinitatea celui a carui
marime intereseaza, deoarece, în aceste condiţii, se manifesta
iluzia optica,cunoseuta sub denumirea de contrast simultan. De
exemplu, o persoana, un obiect inalt, percepute alaturi de o
persoana scunda sau de un obiect de dimensiuni mai mici, par
şi mai inalte.Tot astfel, dimensiunile unuia şi aceluiasi obiect
sunt diferit percepute, în functie de dimensiunile obiecte1or
care il inconjoara: mic, dacǎ apare în contextul unor obiecte
mari, mare, dacǎ esteperceput în contextul unor obiecte mici.
Jocul şi efectele culorilor pot infiuenta în sensul
sub - sau supraaprecierii taliei, a constitutiei fizice a
persoanelor.

53
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Astfel, persoanele imbracate în haine de culoare alba ne apar


mai corpolente şi, totodata, mai inalte, In vreme ce culoarea
neagra confera persoanei o infatisare mai supla şi mai scunda.
imbracamintea cu dungi longitudinale face ca persoana care o
poarta sǎ ne para mai inalta, iar cea de culori diferite sau cu
dungi transversale face ca persoana care o poarta sǎ ne apara
mai corpolenti şi, totodata, mai scunda.
In cazu1 unor profesii sau meserii, ori chiar preocupari
ale persoanei (cei ce lucreaza In domeniul transporturilor,
constructiilor, anumiti militari, sportivi, etc.), aptitudinile de a
aprecia dimensiunile pot ajungela evaluari de o mare exactitate.

II.3.3.2.Aprecierea miscarii.
Perceptia misarii se refera nu la miscarea în sine, ci la
obiectele în miscare, cât şi la perceperea propriei miscari,
deplasari. Perceptia obiectelor în miscare se poate realiza în
doua forme: prin urmarirea obiectului şi prin fixarea privirii.
Perceptia miscarii se diferentiaza prin elementele sale: directia
miscarii, viteza miscarii şi intermitenta.
Perceptia misarii intereseaza în cazul acelor infracţiuni
la care precizarea miscarii, dar, mai ales, a vitezei miscarii unor
obiecte, parti ale corpului etc., ar putea contribui la cunoşterea
mecanismului producerii infracţiunii, a cauzelor acesteia, etc.
In mǎrturie, interes mare il prezinta aprecierea
uneia din insusirile temporale ale misarii - viteza - a carei
utilitate se verifica mai ales în cazul accidentelor de trafic
rutier.

54
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Inexistenta unor criterii sigure, lipsa de experienta a


martorului (exceptia o constituie conducatorii auto, lucratorii
din domeniul transporturilor, al circulatiei) atribuie acestor
aprecieri o valoare relativa, deoarece martorul comun
evalueaza în termeni generali viteza vehiculelor. Unii martori
manifesta tendinta de subevaluare a vitezelor reduse şi de
supraapreciere a vitezelor mari. De obicei, martorul manifesta
tendinta de supraevaluare a vitezei, mai ales în cazul
accidentelor soldate cu urmari grave, deoarece, dintr-o
experienta anterioara, stie ca multe accidente isi au cauza în
excesul de viteza.

II.3.3.3. Aprecierea timpului


Perceptia timpului consta în reflectarea duratei
obiective, a vitezei şi a succesiunii evenimentelor realitǎţii.
Perceptia propriu-zisǎ a timpului se realizeaza în doua forme:
perceptia succesiunii evenimentelor şi perceperea duratei
(distanta temporara dintre doua evenimente).
Pentru perceperea timpului, martorul (omul) se
raporteaza la trei sisteme:
- sistemul fizic şi cosmic, care cuprinde derularea
fenomenelor naturale, cum sunt: ziua şi noaptea, succesiunea
anotimpurilor,miscarea astrelor;
- sistemul socio-cultural,care se refera la amplasarea
istorica a activititii şi existentei umane;
- sistemul biologic, format din derularea functiilor
organismului (stari de somn şi veghe, alimentatie, cicluri
metabolice).
55
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Aprecierea timpului se exprima prin urmatoarele


marimi etalon: secunda, minutul, ora, ziua, saptamana, luna,
anul, etc.
Perceptia timpului sau a duratei de desfasurare a unui
eveniment este (ca şi în cazul celor doua forme de perceptie
complexe) relativa, la aceasta concurand, alaturi de experienta
sau de deprinderile formate prin exercitarea unor activitati
incadrate strict într-un anumit interval de timp, o multitudine
de factori, de exemplu:

II.3.3.3.1.Loca1izarea în timp a infracţiunii,precum şi a altor activitati


legate de infracţiune sau de fǎptuitor.

Localizarea în timp a infracţiunii, precum şi a


activitatilor ce graviteaza în juruI ei, presupune incadrarea
acestora în unitati de timp cât mai precis delimitate, adica
indicarea anului, lunii, zilei, orei şi chiar a minutului.
Loca1izarea în timp a infracţiunii, precum şi a celorlalte
activitati, este dependenta de insusirile subiective ale
martorului de a fi retinut astfel de imprejuriri, precum şi de
intervalul de timp ce separa momentul perceptiv de cel al
reproducerii.
Principala cauza obiectiva, care explica neputinta
martorului de a localiza în timp infracţiunea, precum şi
alte activitati, o constituie existenta unor intervale mari de
timp, ce separa momentele perceptiv şi cel al
reproducerii. La aceasta se adauga o seama de
elemente subiective: lipsa de semnificatie pentru martor
fata de o anumita imprejurare legata de infracţiune, lipsa
de atentie, de interes, tipul perceptiv şi de memorare
caruia apartine martorul etc.
56
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

La loca1izarea în timp a unor fapte se ajunge prin


apreciere, adica prin cautarea unor elemente de referinta, a
caror localizare în timp e certa, de care fǎptuI ce parea uitat se
leaga prin raporturi spatiale şi temporale, care vor permite
reamintirea şi loca1izarea corecta în timp şi a acestora din
urma.
Drept puncte de reper pot servi fapte, intamplari,
evenimente din viaţă martorului, care trebuie sǎ aiba
semnificatia unor imprejurari notabile, remarcabile, care s-au
impus atentiei sale şi de aceea sunt bine localizate în timp.
Fǎptele ce urmeaza a fi localizate temporal pot fi influentate de
particularitatile temperamentale, de vârsta, de sex, de
preocuparile profesionale, de pasiuni, deprinderi, etc.; de
asemenea, pot fi avute în vedere date importante de stare civila,
date memorabile din activitatea sociala, sarbatori nationale,
religioase, evenimente familiale,aniversari, evenimente în
cadrul unei localitati etc.

II.3.3.3.2.Precizarea duratei în timp a infracţiunii, în special a unor


fapte şi activitati legate de infracţiune sau de fǎptuitor.

Necesitatea precizirii duratei în timp se impune în cazul


acelor infracţiuni a caror sǎvârşire presupune o activitate de
durata şi nu una de moment (infracţiunile continui) şi tot atat
de frecvent se iveste necesitatea evaluarii în timp a celor mai
variate activitati, actiuni, legate fie de infracţiune, fie de
fǎptuitorul acesteia.
Fie ca se refera asupra unor durate scurte de
timp, fie asupra unor durate lungi, estimarile martorilor se
caracterizeaza prin mari fluctuatii şi imprecizii.
57
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Cercetarile experimentale au evidentiat tendinta


generala de supraapreciere a duratelor scurte de timp şi de
subevaluare a duratelor lungi. Tot experimental s-a stabilit ca,
cel ce apreciaza corect duratele scurte de timp, tot astfel le va
aprecia şi pe cele lungi şi viceversa; pot exista persoane ce
subestimeaza marimi care, în general, sunt supraevaluate.
Criteriile de apreciere a timpului sufera importante
distorsionari, datorate unor multiple cauze, intre care trebuie
amintita neconcordanta dintre timpul obiectiv (timpul real de
desfasurare al unui anumit fenomen, masurabil prin
cronometru) şi timpul subiectiv (timpul aşa cum este evaluat de
subiect, care se „prelungeste” cand participa la fapte,
intamplari neplacute, şi "fuge" în momentele de fericire),
rezultat al trairilor afective(iluzii de timp), factori care pot
actiona fie în sensul supraaprecierii, fie în sensul subaprecierii.

II.3.3.3.3. Precizarea succesiunii în timp a unor imprejurari legate de


infracţiune sau de fǎptuitor.

In procesul penal intereseaza restabilirea succesiunii în


timp a activititii materiale prin care s-a sǎvârşit infracţiunea,
sau a altor activititi legate de aceasta. Relatarea libera a
martorului reprezinta reproducerea principalelor momente în
chiar ordinea în care au fost percepute. De regula, relatarile
martorilor cu privire la succesiunea faptelor se caracterizeaza
printr-o mare exactitate.
Uneori, succesiunea reproducerii faptelor poate fi
intervertita, situatie ce se poate datora pierderii din
memorie a unor episoade petrecute într-un trecut
indepartat. Alteori, relatarea faptelor într-o ordine
schimbata se intalneste în cadrul acelor infracţiuni care
au provocat puternice stari
58
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

afective şi ale caror episoade, mai ales la copii, au produs o


putemica impresie, fiind relatate mai intai. Dar, intervertirea
cronologiei faptelor poate avea şi urmatoarea explicatie: faptele
importante, semnificative, tind a fi identificate cu faptele
anterioare.

II.3.4. Stocarea memoriala.


Prin procesele senzoriale primare şi secundare de
cunoastere, martorul are posibilitatea sǎ traiasca în special în
prezent, sǎ reflecte acele insusiri ale obiectelor, evenimentelor
care actioneaza nemijlocit "aici" şi "acum", asupra organelor de
simt.
Impresiile, imaginile, gandurile, emotiile, miscarile
prezente, actuale nu se pierd insa, nu se "volatilizeaza" tara a
lasa nici o urma în creier, dimpotriva se sedimenteaza, se
crista1izeaza, pentru ca mai apoi sǎ fie retraite, scoase la
lumina şi refolosite contribuind astfel, la amplificarea
continutului vietii psihice, la desfasurarea normala şi în special
eficienta a activitatii umane.
Memoria este functia psihica absolut necesara, fǎrǎ de
care viaţă ar fi practic imposibila.
Memoria este mecanismul psihic complex de memorare
(intiparire), pastrare (stocare) şi reactualizare (reproducere şi
recunoastere) a experientei cognitive, afective şi voltive a
omului cu scopul utilizarii şi valorificarii.
Procesele memoriei se realizeaza mai usor sau
mai greu, mai repede sau mai incet, cu un consum mai
mare sau
59
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

mai mic de energie şi timp, cu eficienta crescuta sau scazuta în


functie de o serie de factori.
Acestia pot fi impartiti în trei mari categorii:
particularitatile materialului de memorat (natura, volumul,
familiaritatea, etc.); caracteristicile ambiantei în care are loc
memorarea sau reactualizarea; trasaturile psihofiziologice ale
martorului.
Nu toti martorii memoreaza, pastreaza şi reactualizeaza
evenimentul trait la fel, pentru ca în cursul vietii şi existentei
lor memoria se organizeaza şi se specializeaza ce face ca
acestia sǎ se diferentieze intre ei.
Specializarea poate intalnita la urmatoarele niveluri:
- la nivelul proceselor memoriei (unii intiparesc mai
usor, altii mai greu; unii pastreaza informatiile un timp mai
indelungat, altii un timp mai scurt; la unii reactualizarea se
produce aproape imediat, la altii cu mari dificultati);
- la nivelul organelor de simt (unii au memorie vizuala,
altii auditiva; unii au memorie gustativa, altii olfactiva, etc.);
- la nive1ul continutului memoriei, orientarii actului
mnezic (unil dispun de o memorie predominant verbal-logica -
retin idei, notiuni, ganduri, altii de una imaginativa - retin
imagini; la unii ea este afectiva pentru ca retin în special trairile
afective, la altii motorie, pentru ca retin cu usurinta micarile).
Asemenea diferentieri se datoreaza existentei
unor predispozitii innascute ale organelor de simt, ale
diferitelor particularitati de personalitate (indeosebi ale
celor temporale şi caracteriale), dar şi experientei de
viaţă concrete a martorului, activitatii, profesiunii lui.

60
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

ll.3.4.1.Memorie şi uitare.
Intre memorie şi uitare exista relatii dinamice, de
interactiune, fiecare actionand asupra celeilalte, facilitandu-se
sau dezavantajandu-se reciproc. Uitarea este reversul pastrarii.
Ea se manifesta la martor prin imposibilitatea de amintire sau
amintire deformata a informatiilor memorate ori de
recunoastere a evenimentelor traite la o noua confruntare cu
acestea sau ca recunoastere sau reproducere confuza, eronata.
Uitarea consta deci, fie într-o pierdere a cunoştintelor
memorate, fie într-o deformare a lor. Ea intervine ca o supapa
care lasa sǎ se scurga, sǎ se elimine ceea ce nu mai corespunde
noilor solicitari.
Uitarea este un fenomen natural necesar (todeplineste
importante functii de reglare şi autoreglare a sistemului
mnezic, cât şi a sistemului cognitiv) pozitiv (pentru ca uitarea
treptata, graduala a anumitor cunoştinte, contribuie la
echilibrarea sistemului cognitiv al subiectului negativ (în raport
cu procesele memoriei, cu memoria care duce la fixarea şi
pastrarea informatiilor) se1ectiv (pentru ca face posibil sǎ nu se
pastreze şi sǎ nu se reactualizeze absolut totul, ci doar ceea ce
ne intereseaza).
Mecanismul uitarii il constituie:
- neechilibrul dintre excitatie şi inhibitie în
momentul memorarii sau reactualizarii;
- semnificatie scazuta;
- formarea de asociatii insuficiente;
- starea psihofizica negativa (oboseala,etc.);
- prezenta factorilor perturbatori.

61
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Uitarea poate fi momentana, totala, partiala sau eronata.


Procesele inhibitive de la nivelul scoartei cerebrale,
specifice uitarii, sunt determinate atat de timp, dar şi de unii
factori de natura afectiva, astfel:
a) Timpul scurs din momentul fixarii constituie o cauza
fireasca a uitarii, cu cât aceasta este mai mare, cu atit erodarea
informatiilor percepute este mai evidenta;
b) Interesul pentru memorarea celor percepute, sau
impresia produsa de evenimentul la care persoana a fost
martora;
c) Temperamentul martorului, ca şi posibila involutie a
plasticitatii masei cerebrale, intalnita £recvent la persoanele în
vârsta, care isi reamintesc mai usor aspecte percepute cu multi
ani în urma spre deosebire de cele recente;
d) Afectiuni şi incindenta asupra memoriei, cum sunt
cele de natura psihofiziologica, ca sistarile de intoxicatie
diversa, de stres prelungit, etc.;
e) Starea afectiva a martorului, în momentul ascultǎrii,
stari negative stresante, inhiband procesele de intiparire şi
conservare a informatiei.

II.3.5.Reactivarea memoriala.
Ultima etapa a procesului de memorare este
reactivarea sau reactualizarea informatiilor. Aceasta
consta în scoaterea la iveala a informatiilor memorate şi
pastrate, cu scopul utilizarii şi valorificarii acestora.

62
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Reactivarea se realizeaza prin recunoastere şi


reproducere. Diferenta dintre ele consta în fǎptul ca
recunoasterea se rea1izeaza în prezenta obiectului, iar
reproducerea în absenta lui. Prima este relativ mai simpla
presupunand în special procese de perceptie, cealalta este mai
complexǎ implicand, în principal interventia unor procese de
gandire.
Recunoasterea presupune suprapunerea modelului
actual peste copia aflata în mintea martorului, pe cind
reproducerea consta în confruntarea şi compararea mintala a
cunoştintelor, în vederea extragerii celor reale. Acestea se
aseamana prin aceea ca dispun de forme involuntare şi
voluntare.
In functie de gradul de precizie, acestea pot fi:
- precisa cand martorul identifica exact, adevarat
obiectele sau fenomenele care au actionat candva asupra
organelor de simt;
- imprecisa,cand martorul identificapartial obiectul sau
fenomenul, datorita detectarii incompletea semnalelor, a
elementelor;
- eronata, cand martorul identifica în mod gresit
obiectele sau fenomenele, pe care în realitate nu le-a perceput
niciodata, datorita asemanarii insusirilor neesentiale dintre
obiectele percepute anterior şi în prezent.
Intre procesele memoriei exista o stransa interactiune şi
interdependenta.
Reproducerea este influentata de mai multifactori,
cum sunt:
63
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

a) Imaginatia ca forma de reproducere a celor petrecute,


trebuie avuta în vedere în procesul ascultǎrii martorilor. Omul
este capabil sǎ reproduca nu numai experienta prezenta şi
anterioara, dar şi lucruri nepercepute sau inexistente în
realitate. Imaginatia joaca un rol deosebit în activitatea creativa
a oamenilor, iar inclinarea spre imaginatie se intalneste destul
de frecvent în activitatea de ascultare, uneori, fiind foarte greu
de facut o delimitare exacta intre aceasta şi realitatea perceputa
anterior cu toate consecintele negative ce decurg de aici. Cu
ocazia ascultǎrii unii martori "refac" adesea involuntar anumite
momente ale evenimentului cu ajutorul reprezentarilor, rod al
fanteziei.
Senzatiile şi perceptiile reprezinta prima treapta a
cunoasterii realitǎţii inconjuritoare, iar prin reprezentari
procesul cunoasterii se apropie de gandire;
b) Gandirea, spre deosebire de senzatii şi perceptii,
descopera raporturile şi legaturile, trasaturile şi esenta
fenomenelor ori obiectelor sau anumitor parti din acestea, fiind
strans legata de evenimentul trait de martor (activitatea omului
în general). Operatiile gandirii sunt analiza şi sinteza,
comparatia, abstractizarea, generalizarea şi concretizarea.
Analiza şi sinteza sunt inseparabile, ele formand un proces unic
de gandire. Prin analiza, omul descompune mintal realitatea
perceputa, pentru ca, pe calea sintezei, sǎ o recompuna (de ex.
martorul unui accident de circulatie, pe calea analizei va separa
diferitele momente ale evenimentului în ordinea lor
cronologica apoi, prin sinteza, va reface filmul intregului
eveniment perceput).
Aspectul subliniat trebuie avut în vedere pe
parcursul ascultǎrii, în sensul ca martorul sǎ fie Iasat sǎ
relateze liber "nealterat" evenimentul pe care l-a
perceput, deci nu cum l-ar aprecia dupa trecerea prin
operatiile gandirii, ce, de regula
64
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

„completeaza” perceperea initiala. In mod similar se pune


problema şi în cazul generalizarii sau abstractizirii. De aceea,
se recomanda ca martorul sǎ fie prevenit sǎ declare numai ce a
perceput, nu şi ceea ce crede despre evenimentul respectiv.
Prin comparatie, sunt stabilite asemanarile şi
deosebirile dintre fenomenele ori obiectele lumii materiale.
Comparatia, în procesul formarii declaraţiilor martorilor, are un
rol deosebit de important, datorita ei declaraţiile putand suferi,
uneori, modificari esentiale.
Acest lucru poate avea loc în cazul cand martorul a
perceput un alt fenomen sau obiect - asemanator celor în
legatura cu care este chemat sǎ faca declaraţii – şi exista
posibilitatea ca, în relatarea sǎ, sǎ se refere şi la elementele ce
n-au intrat în desfasurarea evenimentului ori nu caracterizeaza
obiectul care intereseaza organul judiciar. Astfel de situatii cer
o atentie cu totul aparte, iar practica pozitiva a organelor
judiciare recomanda ca în asemenea imprejurari, anterior
ascultǎrii propriu-zise, sǎ se atraga atentia martorului asupra
posibilititii de confruntare a anumitor aspecte ale
evenimentului în cauza cu parti componente asemanatoare altor
evenimente.
c) Limbajul
Gandirea nu este posibila fǎrǎ 1imbaj, ambele aparand
în acelasi timp pe scara evolutiei speciei umane. Gindirea şi
limbajul se intercondiţioneaza-nu poti vorbi fǎrǎ a gandi şi
invers, nu poti gandi decit cu ajutorul limbajului.
In procesul ascultǎrii prezinta importanta formele
de limbaj- scris şi oral - intre care existi o strinsa legatura,
dar, în acelasi timp, pot fi retinute şi deosebiri.

65
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Avand în vedere ca în cazul martorilor se pune


problema redarii unor trairi nemijlocite şi nu a unor aspecte
abstracte, este indicat ca în cursul ascu1tarii acestora, cea mai
adecvata forma de vorbire sǎ fie cea orala. Aceasta cu atat mai
muIt cu cât limbajul oral ofera posibilitatea organului judiciar
sǎ-şi formeze o imagine cât mai reprezentativa despre
personalitatea martorului, sǎ constate nemijlocit anumite
valente sau carente de ordin cultural, etic etc. şi în consecinta
sǎ aleaga tactica de ascultare cea mai corespunzatoare. Spre
deosebire de limbajuI oral, forma scrisa implica anumite
greutati şi cerinte speciale de exprimare a gandurilor, un anume
grad de instructie, un anumit mod logic de expunere şi o
planificare dupa diferite criterii a faptelor şi imprejurarilor ce
fac obiectu1 declaraţiei.
De aici, regula ca declaraţiile martorilor sǎ fie
consemnate de organul judiciar şi exceptia sǎ o constituie
cazurile cand acestia isi consemneaza în scris propriile
declaraţii. Chiar şi în acest al doilea caz, organul judiciar
trebuie sǎ-şi manifeste rolul sau activ, pe baza dialogului
purtat, martorul fiind dirijat sǎ consemneze complet faptele şi
imprejurarile necesare justei solutionari a cauzei.
Orice proces psihic reprezinta un anumit raport intre om
şi realitatea obiectiva avand un continut specific.
d) Atentia, care are un rol de prim ordin în
formarea declaraţiilo rmartorilor, nu este un proces psihic
de sine statator, ci se releva ca o caracteristica a altor
procese psihice. Fiind un proces psihofiziologic în
orientarea selectiva a activitatii de cunoştere, atentia este
strans legata de interesele şi nevoile omului. Intre
persoana care realizeaza cunoasterea şi un anumit
fenomen sau obiect se stabileste o interactiune. Ca
atare, orientarea atentiei depinde atat de subiect, cât şi
de obiect Privita dintr-un asemenea
66
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

unghi, declaraţia martorului din care rezulta ca nu a observat


fenomenul pe langa care a trecut poate fi sincera şi veridica.
Ceea ce pentru o persoana poate prezenta un interes deosebit,
pentru o alta poate trece total neobservat.
Atentia este strans legata şi de activitatea desfasurata de
persoana care realizeaza perceperea. In acest context, realitǎţile
conexe cu domeniul de activitate familiar vor retine atentia cu
prioritate, comparativ cu altele. Atentia mai este retinuta şi de
ceea ce depaseste limitele obisnuitu1ui. Un rol deosebit în
orientarea atentiei - pe langa intensitatea evenimentului
perceput - il are importanta relativa acordata acestuia.
Abordand rolul interesului în orientarea atentiei, trebuie
evaluate la justa lor valoare şi momentele emotionale şi
intelectuale. Ceea ce este legat de interes, capata o anumita
nuanta emotionala şi, reciproc, tot ce are legatura cu
sentimentele şi emotiile capata un interes deosebit.
Atentia poate fi voluntara ori involuntari şi se
caracterizeaza prin anumite calitati: stabilitate, mobilitate, grad
de concentrare, distributie şi volum.
Psihologic, persoanele sunt recunoscute pe baza
imaginilor vizuale şi auditive, supunandu-se atentiei martorului
trasaturile statice (sexul, vârsta, inaltimea, constitutia fizica,
forma capului, fata, parul, fruntea, ochii, nasul, gura şi buzele,
barbia, urechea, ridurile, culoarea pielii, semnele particulare,
tatuajul), trasaturile dinamice(mersul, gesticulatia, vocea şi
vorbirea, mimica,etc.).
De regula, practica impune nevoia de a fi
recunoscut infractorul în general şi,de cate ori este
cazul,victima (cadavrul)iar uneori chiar şi alti martori.

67
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

II.3.5.1.Calitatile memoriei şi diferentele dintre martori


Nu toti martorii memoreaza, pastreaza şi
reactualizeaza evenimentele percepute la fel, aceasta
pentru ca în cursul vietii şi existentei, memoria se
organizeaza şi se specializeaza, ceea ce face ca la un
moment dat martorii (oamenii) sǎ se diferentieze intre ei,
sǎ apara, deci, o serie de diferente individuale.
Specializarea poate fi intalnita,la urmatoarele
niveluri:
-la nivelul proceselor memoriei (unii intiparesc mai
usor,altii mai greu; unii pastreaza informatiile un timp mai
indelungat, altii un timp mai scurt; la unii reactualizarea se
produce aproape imediat,la altii cu mari dificultati);
-la nivelul organelor de simt (se poate vorbi despre o
memorie vizuala, auditiva, gustativa, o1factiva,etc.);
- la nivelul continutului memoriei (unii dispun de o
memorie predominant verbal-logica - retin idei, notiuni,
ganduri; altii de una imaginativa - retin imagini, la unii ea este
afectiva, pentru ca retin în special trairi afective; la altii este
motorie, pentru ca retin cu usurinta miscarile).
Asemenea diferentieri se datoreaza existentei unor
predispozitii innascute ale organelor de simt, ale diferitelor
particularitati de personalitate (indeosebi ale celor temp orale şi
caracteriale), dar şi experientei de viaţă concreta a martorului,
activitatii şi profesiei pe care o exercita.
Martorii se diferentiaza nu numai din punct de
vedere al specializarii memoriei, dar şi a calitatilor
acesteia. Aceste calitati sau insusiri ale memoriei vizeaza
atat memoria în
68
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

ansamblul ei, luata deci ca intreg, ca totalitate, cât şi diversele


ei procese particulare (intiparirea, pastrarea şi reactualizarea).
Cele mai importante dintre calitatile memoriei sunt
urmatoarele:
a) Volumul memoriei, adica cantitatea de informatii pe
care martorul o poate retine, pastra şi reactualiza;
b) Rapiditatea intiparirii, exprima fǎptul ca fixarea
informatiilor se realizeaza repede, în timp scurt şi cu efort
minim;
c) Trainicia pastrarii consta în aceea ca cele memorate
sunt conservate corect, într-o forma acceptabila pentru o
perioada mai indelungata de timp, ele incadrandu-se în
depozitul memorieide lunga durata;
d) Exactitatea sau fidelitatea reactualizarii celor
memorate indica corectitudinea, gradul de precizie al
recunoşterii şi reproducerii;
e) Promptitudinea reactualizarii, adica realizarea
rapida, prompta a recunoasterii şi reproducerii, imediat dupa ce
magistratul a solicitat aceasta.
Este greu de presupus existenta unui martor la
care absolut toate aceste calitati sǎ fie dezvoltate în
aceeasi masura. De regula calitatile au o dezvoltare
particulara valorica diferita.

69
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Caracterizarea modalitatilor senzoriale vizuale şi


auditive

Tipuri Rol Stimuli Receptori Proiectie Dimensiunile


de corticala experientei
senzatii senzoriale
Asigura Undele Retina, cu Lobul -Tonul
cromatic,
cunoasterea celor electromagnetice, elementele occipital. condiţionat de
mai multe cuprinse intre celulare Cortexul lungimea de
proprietati ale 390 şi 800 de fotosensibile, primar unda.
obiectelor(forma, milimicroni. conurile(5-7 vizual -
este Luminozitatea,
marime, culoare, milioane, localizat dependenta de
distanta, pozitie). sensibile la pe gradul de
Constituie un culorile marginile reflexie.
factor integrator al obiectelor) şi scizurii - Saturatia,
Vizuale intregii bastonasele(125- calcariene dependenta de
.
experiente 130 milioane, raportul dintre
senzoriale receptorii cantitatea
de cunoastere. vederii razelor
Organizeaza şi nocturne). luminoase,
care
coordoneaza caracterireaza
miscarile voluntare culoarea
asigurand unitatea suprafetei
date, şi
comportamentului. torentul
luminos
general
reflectat
de ea.
Contribuie la Undele sonore Organul Corti, Lobul - Inaltimea
formarea cu frecvente compus de temporal. senzatiei
produsa
structurilor psihice cuprinse intre 16 celulele Aria de frecventa
superioare specific Hz(limita receptoare auditiva sunetului;
umane(limbajul). inferioara) şi asezate pe doua primara -
Sunt mijloace de 20000 Hz (limta straturi(unul se afla în Intensitatea(ta
ria)
contact cu lumea, superioara) intern, alcatuit girusul senzatiei,
Auditive
de implicare în ea; dintr-un singur temporal determinata de
contribuie la sir de celule şi superior. amplificarea
dezvoltarea psihica altul extern, Exista arii sunetului;
generala a alcatuit din 3 de - Timbrul
omului(mai ales sau 4 siruri de asociatie senzatiei, care
prin auzul verbal, celule). localizate permite
legat de limbaj). în identificarea
cortexul sursei
sunetului;
parietal. este data de
forma
sunetului;

70
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Blocul

motivatiei

Blocul Blocul Blocul

perceptiei memoriei gandirii

Blocul
afectivitatii

Legatura memoriei cu celelalte sisteme

71
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Multimea
OBIECTELOR SI
FENOMENELOR
din campul perceptiv
al subiectului

ANALIZATORII

ATENTIA Procese fiziologice


proces cerebrale
psihofiziologic

PROCESE PSIHICE
-cognitive
-afective
-motivationale
-conative

Atentia: nod – releu al activitatii psihice


72
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro 73
Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLULIII

Psihologia diferentiala a mǎrturiei

III.1. Mǎrturia în raport cu vârsta.


Extinderea, fidelitatea şi gradul de certitudine subiectiva
cresc odata cu vârsta, atat în ceea ce priveste depozitia sub
forma relatarii libere, cât şi cea pe baza de interogatoriu.
Structura logico-formala a gandirii este termenul sau
finalizarea unei evolutii punctate de anumite stadii de
dezvoltare.
Exista doua stadii de dezvoltare ale gandirii la copil,
potential martor, astfel:
a) Gandirea concreta:
-intre 6-7 şi 11 ani;
- perceptia lucruriior ramane inca globala, vazul lor se
opreste asupra intregului inca "nedescompus", lipseste dubla
miscare rapida de disociere - recompunere; comparatia reuseste
pe contraste man, nu sunt sesizate starile intermediare;
- domina operatiile concrete, legate de actiuni
obiectuale;

www.psihologiaonline.ro 74
Psihologia Online Biblioteca Online

- aparitia ideii de invarianta, de conservare (a cantitatii,


volumului, greutatii, etc.);
- apare reversibilitatea sub forma inversiunii şi a
compensarii;
- putere de deductie imediata: poate efectua anumite
rationamente de tipul " dacǎ"... atunci" cu condiţia sǎ se sprijine
pe obiecte concrete sau exemple; nu depaseste concretul imediat
decat din aproape în aproape, extinderi limitate, asociatii locale;
- intelectul cu o singura "pista"; nu intrevede alternative
posibile, "catalogul" posibilului se suprapune nemijlocit datelor
concrete actuale;
- prezenta rationamentului progresiv: de la cauza spre
efect, de la condiţii spre consecinte.
b) Gândirea formală (abstractă):
- începe de la 10-11 ani şi devine sistematică pe la 14-15
ani;
- demersul analitico-sintetic dezvoltat; multiplicarea
punctelor de vedere;
- operaţii prepoziţionale, care au loc asupra propoziţiilor
ca atare;
- reconstruieşte şi depăşeşte cu mijloace verbale ceea ce
a cucerit anterior în mod practic;
- se adaugă reversibilitatea sub forma reciprocităţii;
- stăpânirea instrumentelor deductive, mobilitatea,
comutarea dintr-un sistem de referinţă în altul;

www.psihologiaonline.ro 75
Psihologia Online Biblioteca Online

- mişcarea gândirii de la posibil la real, apare demersul


ipotetico-deductiv; capabil să inventarieze alternativele,
ansamblul de posibilităţi, pornind de la condiţii date;
- alternanţă mobilă între raţionamente directe şi inverse,
între demersul progresiv şi cel regresiv (de la efect spre cauze).
În sistematizarea prezentată au fost surprinse mai ales
extremele procesului evolutiv. Situarea între anumite limite de
vârstă ămâne aproximativă. Condiţii optime de mediu şi
r
educaţie, utilizarea unor metode active, precum şi a unei instruiri
diferenţiate poate accelera mersul dezvoltării, după cum o
educaţie defectuoasă poate încetini sensibil acest proces.
La adolescenţi se lărgeşte sensibil repertoriul procedeelor
mnezice, se formează identitatea de sine, iar la adulţi acestea se
definesc.
La persoanele în vârstă, peste 70 de ani, scad
performanţele percepţiei, gândirii şi memoriei. Capacitatea
percepţiei la distanţă scade, se produc confuzii, inexactităţi
privind structura unor imagini, amplasarea detaliilor, calităţile
gândirii îşi pierd din vitalitate, se accentuează fenomenul uitării
informaţiilor primite recent, se diminuează capacitatea de
întipărire şi în special de reproducere exactă.

III.2. Mărturia în raport cu sexul,


Se admite, în general, că femeile sunt mai puţin
perseverente în acţiunile lor decât bărbaţii, că sunt mai

www.psihologiaonline.ro 76
Psihologia Online Biblioteca Online

emotive, mai sugestibile, mai puţin capabile de a se ridica la


generalizări, etc.
În practica judiciară femeile sunt mai puţin apreciate ca
martore decât bărbaţii. Aceasta pentru motivul că femeile ar fi
mai înclinate decât bărbaţii spre diversiuni, imprecizii,
inexactităţi, vorbărie, disimulare şi minciună. Din cercetările lui
Stern, acesta găseşte că întinderea mărturiei este mai mare la
femei decât la bărbaţi, însă este mai puţin fidelă. După expresia
lui Stern, femeile uită mai puţin însă falsifică mai mult.
Borst ajunge la concluzia că în general bărbaţii observă
mai bine obiectele şi calităţile şi apreciază mai bine numerele,
pe când femeile disting mai bine culorile.
Din cercetările lui Alexandru Roşca reiese că întinderea
mărturiei dintre cele două sexe este aproximativ aceeaşi în
depoziţiile sub forma relatării libere, însă în depoziţiile pe bază
de interogatoriu la femei întinderea mărturiei este mai mare.
Fidelitatea mărturiei este ceva mai mare la femei decât la
bărbaţi, aceasta atât în relatarea liberă cât şi în interogatoriu. De
asemenea şi siguranţa mărturiei. în ceea ce priveşte însă
fidelitatea certitudinii, bărbaţii au obţinut un coeficient mai
ridicat în depoziţiile sub forma relatării libere, iar femeile în
depoziţiile pe bază de interogatoriu. Diferenţele sunt, prin
urmare, în general în favoarea femeilor, cu excepţia fidelităţii
certitudinii în depoziţiile sub forma relatării libere, unde
7
diferenţa este în favoarea bărbaţilor .
Deci, în general diferenţele dintre sexe sunt destul de
reduse, aşa că nu li se poate acorda o importanţă prea mare.

7 Alexandru Roşca - Psihologia martorului, 1934, p.83.

www.psihologiaonline.ro 77
Psihologia Online Biblioteca Online

Referitor la persoane, obiecte, culori şi calităţi,


diferenţele dintre sexe sunt neînsemnate (maxim 1%). în ceea ce
priveşte acţiunile, animalele şi raporturile spaţiale, diferenţele
sunt în favoarea femeilor, iar în ceea ce priveşte numerele şi
semnalmentele diferenţele sunt în favoarea băbaţilor (diferenţele
nu sunt prea mari, variază între 1 şi 4%).

III.3. Mărturia în raport cu tipul psihologic.


Problema care se pune este, dacă pot fi împărţiţi martorii
după depoziţia lor în diferite tipuri psihologice şi dacă fidelitatea
mărturiei variază după tipul psihologic.
Datorită însuşirilor esenţiale şi durabile de structurare a
caracterului, este de presupus că martorul şi-a însuşit în structura
sǎ psihocomportamentală un mod relativ constant de
manifestare. De aceea, este bine ca organul judiciar să cunoască
dacă martorul este înclinat caracterial moral către dominanţele
sincerităţii, onestităţii, corectitudinii, modestiei, generozităţii sau
către egoism, laşitate, nesinceritate, egocentrism etc.
Totuşi, psihologia judiciară atenţionează asupra fǎptului
că între moralitatea persoanei şi atitudinea sǎ în cazurile
particulare nu există raporturi rigide.
Altfel spus, cunoaşterea martorului sub aspectul
trăsăturilor sale mpral-caracteriale este o condiţie necesară dar
insuficientă, căci depoziţiile martorilor pot fi suspectate de
parţialitate chiar şi atunci când provin de la persoane de o
moralitate ireproşabilă.
Preocupaţi de studiul trăsăturilor psiho-
comportamentale dominante, începând de la Alfred Binet

www.psihologiaonline.ro 78
Psihologia Online Biblioteca Online

încoace, tot mai mulţi psihologi au căutat să evidenţieze măsura


în care apartenenţa martorilor la un tip psihologic sau altul
influenţează favorabil sau defavorabil asupra percepţiei,
memoriei şi reproducerii şi în ce măsură întinderea şi fidelitatea
mărturiei este tributară tipologiilor psihologice. S-a ajuns astfel,
la crearea unei adevărate tipologii a martorilor în funcţie de
apratenenţa lor la un tip psihologic sau altul.
În acest sens, A.Binet, cel dintâi care a dat o clasificare a
tipurilor intelectuale şi le-a studiat experimental, distinge cinci
tipuri:
a) Tipul descriptiv, care descrie lucrurile pe care le-a
văzut, ţinând seama de caracterele lor cele mai aparente şi fără
să caute să prindă semnificaţia;
b) Tipul observator, care-şi fixează atenţia îndeosebi
asupra subiectului, evenimentului;
c) Tipul emoţional, care descrie emoţia ce se degajă din
subiect;
d) Tipul erudit, care în loc să descrie obiectul însuşi,
spune tot ce-i vine în minte în legătură cu subiectul respectiv;
e) Tipul imaginativ, care neglijează observaţia
predominând imaginaţia, amintirile personale, emotivitate,
lăsându-se impresionat de ansamblu (altfel spus, gruparea
tipurilor intelectuale).
Tipurile pe care le distinge Selesz sunt următoarele:
a) Tipul superficial, care face o descriere
superficială a caracterelor aparente ale evenimentului
perceput;
b) Tipul armonios, care înfăţişează imaginea în
ansamblul său şi nu se ocupă decât de elementele interesante
www.psihologiaonline.ro 79
Psihologia Online Biblioteca Online

şi caracteristice; îl caracterizează un efort spre sistematizarea


şi coordonarea ideilor;
c) Tipul interpretativ, care caută să recepţioneze
îndeosebi subiectul evenimentului şi să-i atribuie o semnificaţie
particulară;
d) Tipul ambiţios, care caută în primul rând, să-şi expună
prerile sale, să-şi desfăşoare toată ambiţia, să ia o
ă
atitudine originală (altfel spus, gruparea tipurilor caracterizate de
orientarea particulară a inteligenţei în mărturie).
Tipurile pe care le distinge Gorphe sunt:
a) Observatori pozitivi, care se lasă prinşi fără efort de
impresiile exterioare şi ştiu să le reproducă cu o mare fidelitate;
b) Interpretatori, care în precipitarea lor mintală şi în
pretenţia lor de a înţelege totul, elaborează de la prima privire
impresiile exterioare, combinându-le cu concepţii ipotetice şi
scoţând tot felul de deducţii; aceştia deformează realitatea în
sensul orgoliului, pasiunilor şi prejudecăţilor lor;
c) Inventivi, care pot să observe corect, dar a căror
imaginaţie brodează pe realitate, fie sub formă de exagerare, fie
sub formă de fabulaţie;
d) Armonici, a căror facultăţi mintale se echilibrează cu
ponderaţie şi păstrează o justă măsură; ei sunt în general martori
buni;
e) Emotivi, a căror tulburări cognitive, cauzate de
emoţii, se pot repercuta asupra mărturiei (grupa tipurilor
comportamentale).

www.psihologiaonline.ro 80
Psihologia Online Biblioteca Online

Tipurile pe care le distinge Alexandru Roşca sunt


următoarele:
a) Obiectivi, care descriu lucrurile după caracterele lor
aparente, fără să se preocupe de semnificaţia evenimentului şi
iară să se lase impresionate de lucrurile pe care le descriu
(subiecţii din această grupă mai pot fi numiţi şi descriptivi);
b) Subiectivi, care caută să dea o semnificaţie
evenimentului pe care îl descriu, cu alte cuvinte subiectivitatea
acestor persoane participă în mod activ la situaţia descrisă
(aceştia mai pot fi numiţi şi interpretativi).

III.4. Mărturia în raport cu categoria socială şi gradul


de cultură.
O problemă interesantă, îndeosebi din punct de vedere
practic, este aceea de a şti dacă persoanele dintr-o anumită
categorie socială dau sau nu o mai bună mărturie decât
persoanele dintr-o altă categorie socială.
Stern, ocupându-se de problema aprecierilor, găseşte că
talila este mai bine apreciată de ingineri, tehnicieni şi
matematicieni, forma feţei este apreciată mai bine de muncitorii
din industrie, iar culoarea părului de persoanele cu pregătire
universitară umanistă (medici, profesori, asistenţi sociali).
Alexandru Roşca a experimentat cu două categorii
de subiecţi: instruiţi (sau cu formaţie culturala) şi neinstruiţi
(sau fără formaţie culturală). Grupa celor neinstruiţi
prezintă un coeficient de siguranţă a mărturiei mai mare
decât grupa celor instruiţi. Fidelitatea certitudinii însă,
precum şi întinderea şi fidelitatea mărturiei, sunt mai mari
la subiecţii instruiţi. în
www.psihologiaonline.ro 81
Psihologia Online Biblioteca Online

ceea ce priveşte fidelitatea mărturiei din depoziţiile sub forma


relatării libere, diferenţa dintre cele două grupe de subiecţi este
neînsemnată. De asemenea, nici în ceea ce priveşte fidelitatea
certitudinii din aceste depoziţii (sub forma relatării libere)
diferenţa nu este prea mare.
Făcând distribuţia fidelităţii mărturiei după diferitele
categorii de situaţii, s-a constatat că obiectele şi animalele sunt
aproximativ la fel de bine reţinute de cele două grupe de subiecţi
(diferenţele sunt de maxim 0,74%), Pentru toate celelalte
categorii de situaţii, persoanele neinstruite dau un coeficient de
fidelitate mai redus, pentru persoane, numere şi semnalmente
diferenţele variază (în defavoarea persoanelor neinstruite) între 4
şi 10%, iar pentru culori, acţiuni şi raporturi spaţiale, raporturile
variază între 10 şi 16%.

III.5, Mărturia în raport cu stresul, anxietatea şi


starea de oboseală.
Omul trebuie să se adapteze mereu la mediul în care
trăieşte, la evenimentele de viaţă cu care este confruntat. El
trebuie să înfrunte piedici, să suporte conflicte, să învingă
frustrări sau să depăşească situaţiile stresante.
Termenul de stres preluat din limba engleză, desemnează
o serie de substantive înrudite ca înţeles dar cu nuanţe ce pot
diversifica sensul: încordare, presiune, povară, forţă, efort,
solicitare, tensiune, constrângere.
Din punct de vedere al acţiunii agenţilor stresanţi cu
semnificaţie negativă asupra martorului (groază, anxietate
în situaţia de percepere involuntară a unui omor; martorul
a reuşit sau nu să fugă de la locul faptei de omor, este
ameninţat
www.psihologiaonline.ro 82
Psihologia Online Biblioteca Online

cu moartea de către criminal, dacă acesta anunţă organele


judiciare; blocaj ideaţional (împietrire), stări confuzionale,
lapsusuri în situaţia în care martorul a perceput involuntar un
omor comis de un prieten sau rudă apropiată etc), care produc
situaţia stresantă, influenţând negativ mărturia. Astfel, se poate
spune că stresul este o stare de tensiune a întregului organism
(reacţia psiho-fizică a organismului), apărută în cadrul unui
dezechilibru marcant între solicitări bruşte, neaşteptate,
intense, noi, ambigui ale mediului şi posibilităţile organismului
de a le face faţă (în răspunsul la stimuli îşi pun amprenta şi
particularităţile genetice cognitive, afective, motivaţionale,
voliţionale şi dobândite ale martorului).
Stresul, anxietatea şi starea de oboseală
influenţează negativ mărturia, astfel;
- fie că martorul adaugă ceva realităţii;
- fie că omite;
- fie că substituie unele evenimente sau persoane altora;
- fie transformă informaţiile percepute.
Oboseala, surmenajul determină apariţia unei stări de
indispoziţie, manifestată prin scăderea atenţiei şi apariţia
greşelilor perceptive, dezavantajoase pentru aflarea adevărului
prin mărturie.
Stresul şi anxietatea sunt strâns legate de stările
conflictuale. Există următoarele tipuri bazale de conflicte:
a) Conflictul de tip apropiere-apropiere (A-A).
în acest caz, două sau mai multe motivaţii pozitive,
care nu pot fi satisfăcute simultan, se prezintă concomitent
în

www.psihologiaonline.ro 83
Psihologia Online Biblioteca Online

faţa martorului. Este situaţia în care alternativele care apar în


faţa martorului sunt la fel de dezirabile, adică ambele valenţe
sunt pozitive. De exemplu, două persoane aflându-se la
domiciliul martorului şi fiind apropiate, prietene cu acesta, s-au
calomniat şi şi-au adus injurii reciproc, au ajuns în faţa
judecătorului pentru aii se face dreptate, ambele solicitând
prezenţa martorului la proces pentru a reiata faptele care s-au
produs, astfel martorul se află în situaţia de a decide pe care
dintre cei doi să-1 avantajeze prin mărturia sǎ sau să nu se
prezinte la proces, certându-se în consecinţă cu aceştia.
b) Conflictul de tip evitare-evitare (E-E).
Apare în cazul în care martorul trebuie să aleagă între
variante la fel de indezirabile (ambele valenţe sunt negative).
De exemplu, martorul de sex feminin a perceput
involuntar comiterea unui viol urmat de uciderea victimei cu
cruzime, de către o gaşcă de cartier (aceştia nu ştiu că au fost
văzuţi), fiind în situaţia de a decide între a-i denunţa pe aceştia
la poliţie sau nu, să-şi facă datoria de cetăţean, de om (să nu
rămână cu conştiinţa încărcată de acest eveniment) sau să
suporte la un moment dat, eventualele consecinţe negative din
partea criminalilor sau a altor persoane din anturajul acestora.
c) Conflictul de tip apropiere-evitare (A-E).
Apare atunci când martorul trebuie să aleagă între două variante,
una cu valenţă pozitivă iar cealaltă cu valenţă negativă. Acesta
îşi dezvoltă o atitudine ambivalenţă (oscilează), simţindu-se în
acelaşi timp atras şi respins de fiecare variantă în parte.
De exemplu, martorul - soţia unui mare şef mafiot
dintr-un anumit oraş - are cunoştinţă de numeroase crime
pe

www.psihologiaonline.ro 84
Psihologia Online Biblioteca Online

care acesta le-a săvârşit de-a lungul timpului, împotriva voinţei


soţiei (insistenţelor repetate ale acesteia) tatăl (paralizat de mâna
stângă pentru că în trecut a fost împuşcat) a început să-şi înveţe
singurul fiu, aflat la pubertate, să tragă cu arma şi să participe
împreună cu el şi cu oamenii din subordinea sǎ, la săvârşirea de
crime. Aşadar, mama trebuie să aleagă între fiu şi soţ, să
continue să-şi educe normal fiul şi să-l apere de pericole, să nu-i
fie viaţa în pericol, sau să-şi denunţe soţul inconştient poliţiei,
renunţând astfel la privilegii şi punându-şi propria viaţă în
pericol.
Deci, orice conflict se asociază cu apariţia la martor
a unor stări de stres şi anxietate, a căror intensitate va fi
cu atât mai mare cu cât ieşirea sau soluţia este mai dificil
de găsit. Conflictualitatea poate deveni o caracteristică
definitorie a personalităţii,ca şi anxietatea.

www.psihologiaonline.ro 85
Psihologia Online Biblioteca Online

MODIFICĂRI PSIHO-COMPORTAMENTALE CARE APAR LA MARTORI ÎN


SITUAŢII DE STRES, ANXIETATE ŞI OBOSEALA. ÎN STRÂNSĂ LEGĂTURĂ
CU
NATURA EVENIMENTULUI PERCEPUT, DE CONDIŢIILE ATMOSFERICE
NATURALE ŞI DE PARTICULARITĂŢILE PERSONALITĂŢII ACESTORA
SISTEMUL PSIHO-COMPORTAMENTAL MODIFICAREA PRODUSĂ
Percepţia şi atenţia - confuzie;
- neatenţie selectiva;
- neputinţa de a înţelege
semnificaţia
anumitor stimuli;
-zăpăceală (uimire);
- accese de panică.
Mimica - crispată;
- anxioasă;
- depresivă.
Modificări musculare - tensiune musculară:
-hipertonie (încordare);
-hipotonie (leşin);
- dureri musculare;
- mişcări involuntare:
- tremor extremităţi;
- ticuri emoţionale.
Tulburări neuro-vegetative - tulburări vasomotorii (eritein, paloare),
transpiraţie;
- modificări ale vocii (disfonie,
stridenţă
etc), tulburări de glutiţie;
- greţuri - vărsături (chiar fără
conţinut
alimentar), colici, diaree;
- creşterea, oprirea temporară sau
scăderea
respiraţiei.
Comportament - euforie (logoree); - excitaţie - furie;
- agitaţie motorie; •blocaj (groază);
- vertij, ameţeli.
Alte tulburări psihice - iluzii, pseudohalucinaţii;
- generalizări pripite şi eronate;
- amnezie completă sau parţială,
lipsa
prizei (de conştiinţă) la real;
- plâns;
- creativitate scăzută, blocaj
ideaţional;
- nehotărâre, decizii contradictorii
sau
pripite;
- lapsusuri neaşteptate.

86
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

87
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL IV

TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI

IV. 1. Coordonatele psihologice şi tactice ale


interogatoriului judiciar.
Din perspectivă psihologică (ancheta judiciară,
urmărirea penală şi cercetarea judecătorească) este o sumă
de relaţii interpersonale ale unui subiect constant -
conducătorul interogatoriului şi ceilalţi participanţi la
proces - părţi sau subiecţi ai procesului.
Interogarea - anchetă, specifică anchetatorului,
porneşte, nu numai de la o problematică dificilă, dar şi de la
o diversitate căreia anchetatorului trebuie să i se adecveze
pentru a reuşi să-şi îndeplinească obiectivele referitoare la:
a) Strângerea probelor (operaţia de adunare şi
examinare a lor);
b) Existenţa infracţiunii;
c) Identificarea făptuitorului sau făptuitorilor şi a
poziţiei acestora faţă de infracţiune (autori, instigatori,
complici, tăinuitori, favorizatori);
d) Stabilirea răspunderii penale a făptuitorilor
(existenţa sau inexistenţa stării de culpabilitate a
făptuitorilor ca şi formele specifice de culpabilitate).
88
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

În toate aceste obiective, psihologia este implicată


în mod decisiv, întrucât construcţiile juridice subiective ale
dreptului (categoriile juridice), vizând sfera subiectivului,
se fundamentează pe psihologie, pe formele ce constituie
obiectul de studiu al psihologiei, între care pot fi
menţionate marile probleme ale intenţionalităţii şi voinţei
de drept.
Ancheta este o formă de interacţiune socială între
indivizi cu roluri sociale bine determinate. Anchetatorul
este elementul moral legal care acţionează în direcţia
apărării colectivităţii, fiind îngrădit de lege în acţiunea lui,
câtă vreme inculpatul sau martorii acţionează conform
bunului lor plac. între cele două părţi se dă o luptă care se
duce în primul rând şi înainte de toate pe plan psihologic. în
această luptă, avantajul de poziţie fi are anchetatorul care,
prin atribuţiile sale legale (autoritate legală) domină iniţial
situaţia.
Anchetatorul apoi este avantajat de fǎptul că are
posibilitatea să observe pe învinuit sau martor în situaţii în
care acesta manifestă diverse tulburări neurovegetative,
mimice etc.
În stare de emotivitate se poate observa cu ochiul
liber pulsul la nivelul arterei carotide, se poate constata o
intensă activitate a epiglotei (mărul lui Adam), ca şi
încercarea învinuitului de a privi în altă parte decât în ochii
anchetatorului, apoi mişcarea nervoasă a membrelor, o
scădere a activităţii salivare, atrăgând după sine muşcatul
buzelor etc, toate acestea la majoritatea acelor învinuiţi,
martori, care aparţin de tipul emotiv. La învinuiţii care nu
aparţin acestui tip, simptomele de mai sus nu apar cu
suficientă claritate. Oricum, toate aceste simptome sunt în
89

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

primul rând indicii ale emotivităţii şi în al doilea rând ale


vinovăţiei.
Anchetatorul mai este favorizat şi prin aceea că el
poate uza de arma surprizei, prezentarea neaşteptată a unei
noi dovezi sau punerea subită a unei întrebări fără legătură
aparentă cu discuţia anterioară.
Cu tot acest avantaj, însă, anchetatorul poate fi
serios handicapat dacă nu are inteligenţă de contact cu cei
pe care-i cercetează. Aici este vorba de abilitate de
comunicare psihologică, dar aceasta, în fond asemenea
intuiţiei medicale în stabilirea rapidă a diagnosticului, nu
este o capacitate misterioasă, înăscută, ci un rod al
experienţei acumulate.

IV.2. Calităţile psiho-intelectuale şi moral-afective


ale anchetatorului.
În ascultarea martorului (învinuitului sau
inculpatului) un rol semnificativ îl are personalitatea
anchetatorului, chemat să afle adevărul, să pronunţe o
soluţie temeinică şi legală într-o anumită cauză penală.
Abordând problema personalităţii în contextul
tacticii interogatoriului, relevante sunt nu numai calităţile
ca atare ale anchetatorului, ci, mai ales, importanţa
procesului de autocunoaştere şi de adaptare a trăsăturilor
de personalitate, a comportamentului acestuia la fiecare
situaţie concretă. El trebuie să aibă puterea să recunoască şi
să-şi controleze anumite trăsături ale personalităţii de
natură să se repercuteze negativ asupra cercetărilor, cum ar
fi de exemplu, nervozitatea, superficialitatea, duritatea,
90

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

supraaprecierea propriilor calităţi, tendinţa de exagerare, de


suspectare a oricărei persoane audiate, indiferent de
calitatea acesteia.
În faţa anchetatorului, responsabil de aplicarea legii
şi de protecţia societăţii în faţa recrudescenţei criminalităţii,
se formează trei tipuri de exigenţe, şi anume: legale, morale
şi de competenţă.
Exigenţele legale cer anchetatorului cunoaşterea
profundă şi nuanţată a dispoziţiilor legii penale şi procesual
penale, a drepturilor fundamentale ale omului, la care
trebuie să se raporteze în permanenţă. De asemenea, a
modului în care legislaţia procesuală, îndeosebi cea din
materia probelor, permite abordarea procedeelor de tactică
şi metodică în efectuarea anchetei judiciare.
Exigenţele morale, într-o perspectivă mai largă,
vizează raportarea reală şi sinceră raportarea reală şi sinceră
a anchetatorului la valorile umane - perene de adevăr,
dreptate, justiţie, bună-credinţă. Din acest punct de vedere
anchetatorul va trebui să cunoască în ce constau şi cât au
fost de lezate valorile şi interesele legitime ale omului în
colectivitatea semenilor săi, în lumina drepturilor şi
obligaţiilor sale. Atitudinea generală a anchetatorului se
raportează la suma de valori şi norme morale unanim
acceptate, care se sprijină şi vin în întâmpinarea literei şi
spiritului legii.
Exigenţele de competenţă au în vedere pregătirea
modernă de specialitate, experienţa pozitivă, şi, nu iii
ultimul rând, abilitatea anchetatorului de a utiliza, în
condiţiile pe care i le permite legea, tehnologia judiciară
integrată ştiinţei criminalistice, de a solicita contribuţia
91
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

expertizelor de specialitate pe care le reclamă cauzele


judiciare.
Armonizarea într-o sinteză echilibrată a cerinţelor
generale, ce fundamentează statutul deontologic al
anchetatorului, va permite acestuia să aplice legea conform
gradului uialt de responsabilitate pe care îl cere profesia lui.
Interesante prevederi în sensul consideraţiilor
menţionate sunt cuprinse în "Codul de conduită pentru
persoanele răspunzătoare de aplicarea legii", adoptat de
Adunarea Generală a O.N.U., în decembrie 1979, din care
pot ă amintite:
„Art.l. Persoanele răspunzătoare de aplicarea legii
trebuie să se achite permanent de datoria pe care le-o
impune legea, servind colectivitatea şi protejând orice
persoană împotriva actelor ilegale, conform înaltului grad
de responsabilitate pe care li-1 cere profesia lor".
„Art.2. în îndeplinirea sarcinilor pe care le au, cei
răspunzători de aplicarea legii trebuie să respecte şi să
protejeze demnitatea umană, să apere drepturile
fundamentale ale -oricărei persoane".
„Art.5. Nici o persoană răspunzătoare de aplicarea
legilor nu poate aplica, provoca ori tolera un act de tortură
sau orice altă pedeapsă ori tratament crud(ă), inuman(ă) sau
degradant(ă), nici nu poate invoca un ordin al superiorilor
săi ori împrejurări excepţionale cum ar fi: starea de război;
o ameninţare contrară securităţii naţionale; instabilitatea
politică internă sau orice altă stare de excepţie, pentru a
justifica tortura ori alte pedepse sau tratamente crude,
inumane ori degradante".
92
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Un anchetator bun trebuie să fie o persoană căreia


să-i placă să lucreze cu oamenii, pentru că altfel, nu va
reuşi niciodată să câştige încrederea şi respectul celui
ascultat, nu va poseda niciodată forţa de persuasiune, cu o
condiţie absolut necesară unei interogări eficiente.
Anchetatorul trebuie să posede capacitatea de a se
exprima clar şi de a discuta în mod inteligent, atribut al
unei gândiri suple - mobile şi a unui înalt grad de
profesionalism. El trebuie să evite folosirea expresiilor cu
caracter de jargon faţă de oamenii cu nivel de cultură
ridicat, precum şi folosirea unui vocabular şi a unei
pronunţii de licenţiat universitar faţă de persoanele cu un
grad redus de cultură şi educaţie.
Stăpânirea de sine; răbdarea şi ştiinţa de a asculta
reprimând tendinţele de a întrerupe ori manifestările de
nervozitate, plictiseală, nerăbdare; sociabilitatea;
obişnuinţa de a privi interlocutorul în ochi pe tot parcursul
ascultării, sondându-le şi interpretându-le corect
comportamentul expresiv în raport cu întrebările
semnificative; spiritul de observaţie; subtilitatea
deducţiilor şi sintezelor sunt calităţi obligatorii
desfăşurării unei ascultări eficiente în cursul căreia se
sesizează inadvertenţe, contraziceri, se surprind corelaţii şi
conexiuni, în condiţiile unei memorii active de tip
prelucrativ a datelor vorbitorului. Anchetatorul trebuie să
fie profesionist de bună-credinţă. Buna credinţă va trebui
să conducă la soluţii temeinice şi legale atât în activitatea
de urmărire penală, cât şi în cea a instanţelor judiciare.
Ferm, exigent dar nu dur, simpatic fără a face
concesii, anchetatorul trebuie să fie "un actor înnăscut".
El

93
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

trebuie să poată simula furia, nerăbdarea, simpatia fără a-şi


pierde vreodată sângele rece.
După ce a descoperit în mare trăsăturile
personalităţii martorului (învinuitului sau inculpatului) şi a
ales cea mai bună metodă de persuasiune, anchetatorul
(intervievatorul) trebuie să fie capabil să-şi joace rolul. În
acest sens, inutil se adoptă o atitudine fermă, simulând o
conduită forte, dacă privirea rămâne blândă şi dacă vocea
păstrează inflexiuni conciliante.
De asemenea, zadarnic încearcă o tactică amicală,
de apropiere, simulând o conduită persuasivă, dacă nu-şi
corectează asprimea vocii şi scânteierea ameninţătoare a
ochilor.

IV.2.1. Modele de conduită şi tipuri de anchetatori


Studierea comportamentului anchetatorilor, în
relaţia anchetator-anchetat, a condus la diferite clasificări
între care cea mai frecvent întâlnită în literatura de
specialitate îi categoriseşte pe anchetatori în următoarea
tipologie, frecvent întâlnită şi în clasificarea tipurilor de
conducători, astfel:
a) Anchetatorul temperat- se caracterizează printr-
un comportament firesc, îşi ascultă cu atenţie şi interes
interlocutorul, răbdător, calm şi analitic. Intervine oportun
şi eficient, cu tactul corespunzător situaţiei, pentru
lămurirea aspectelor esenţiale ce interesează ancheta;
b) Anchetatorul amabil - manifestă o anumită
transparenţă în relaţia cu anchetatul şi jovialitate, nu ezită
să-şi trateze interlocutorul cu o ţigară sau o cafea.
94

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Atmosfera degajată pe care o crează oferă premisele unui


studiu psihologic mai adecvat a anchetatului. Dacă
amabilitatea nu este constantă, echilibrul anchetei se poate
rupe, anchetatul se inhibă, iar investigaţia poate fi
compromisă;
c) Anchetatorul autoritar- se particularizează printr-
o atitudine rigida, gravă, cu accent de solemnitate,
impunând-şi la modul imperativ voinţa în faa
ţ
interlocutorului. Nu este interesat în studiul psihologiei
anchetatului şi din această cauză nu găseşte modalităţile
optime de a stimula pozitiv convorbirea. Acesta mizează,
mai mult pe intimidarea anchetatului decât pe stimularea
psihologică a acestuia pentru a coopera;
d) Anchetatorul vorbăreţ- este un tip complexǎt de
necesitatea afirmării sau necesitatea de a se descărca de o
tensiune afectivă iar logoreea este modalitatea de a se
elibera de aceste stări. Din motivele menţionate, sau a
altora asemănătoare, anchetatorul vorbăreţ intervine
inoportun şi lipsit de eficienţă în relatările anchetatului,
putând compromite ancheta;
e) Anchetatorul cabotin - este cel care exagerează în
utilizarea procedeelor actoriceşti, ce caracterizează stilul
unor anchetatori. Asemenea exagerări pot provoca stări
improprii pentru ancheta judiciară, cum ar fi amuzamentul,
dispreţul, penibilitatea sau chiar inhibarea anchetatului,
situaţii ce pot prejudicia rezultatele anchetei;
f) Anchetatorul patern - adoptă un comportament
blând în anchetă, manifestând uneori chiar compasiune faţă
de anchetat. Asemenea atitudini pot fi speculate de
95
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

infractorii recidivişti care nu vor ezita să-şi atenueze


faptele.
Nu am inclus în această clasificare pe anchetatorii
violenţi, întrucât în sistemul judiciar modera existenţa
acestora este greu de imaginat. Istoria cunoaşte însă şi
această categorie de anchetatori sub diverse denumiri, între
care cea mai frecventă este aceea a anchetatorilor torţionari,
categorie specifică sistemelor judiciare ale statelor
totalitariste.

IV.3. Pregătirea în vederea ascultării martorilor,


etapele care se parcurg.
Obţinerea unor declaraţii veridice şi complete,
menite să ducă la aflarea adevărului, este influenţată în mod
hotărâtor şi de modul în care se face pregătirea ascultării.
Nu de puţine ori, lipsa de pregătire sau superficialitatea în
efectuarea acestei activităţi are drept consecinţă obţinerea
unor declaraţii de slabă calitate, repetarea ascultării,
cheltuieli inutile de timp şi forţe şi, în ultimă analiză,
tergiversarea cercetărilor, cu urmări deosebite asupra
finalităţii judiciare.
Principalele activităţi pregătitoare în vederea
ascultării martorilor sunt:
1. studierea dosarului cauzei;
2. cunoaşterea personalităţii martorilor;
3. întocmirea planului de ascultare;
4. asigurarea prezenţei martorilor la data şi ora
fixate pentru ascultare;
96

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

5. asigurarea condiţiilor în care se va desfăşura


ascultarea.

IV.3.1. Studierea dosarului cauzei.


Ca primă fază a activităţilor pregătitoare, studierea
dosarului cauzei se impune cu necesitate şi are un rol de
prim ordin în asigurarea cadrului propice desfăşurării în
bune condiţii a acestei activităţi. O studiere atentă,
competentă, calificată a întregului material existent în
dosarul cauzei duce la evitarea apariţiei unor consecinţe
negative în procesul ascultării. Pe bună dreptate se afirmă
că, încă din această fază, organul de urmărire penală
jalonează cu rigurozitate, prefigurează întregul traseu al
probǎţiunii judiciare, în care ascultarea martorilor deţine o
pondere însemnată.
Examinarea minuţioasă a materialelor cauzei are
drept scop stabilirea, în primul rând, a faptelor şi
împrejurărilor ce se impun a fi clarificate prin ascultare;
persoanele care pot contribui la lămurirea lor, precum şi
modul cum trebuie să se desfăşoare ascultarea pentru
realizarea scopului urmărit. Cunoscând problemele care
urmează a fi lămurite prin ascultare, organul de urmărire
penală are posibilitatea să determine ce persoane au
perceput sau ar fi putut să perceapă faptele şi împrejurările
de fǎpt referitoare la cauză şi care pot contribui, prin
declaraţiile lor, la elucidarea diverselor aspecte ale acestora
Cu ocazia stabilirii persoanelor care urmează a fi
ascultate în calitate de martori, trebuie determinată o
anumită ordine de prioritate, punându-se bază pe anumite
97

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

criterii. Astfel, în primul rând trebuie avute în vedere


persoanele care cunosc faptele, date, împrejurări referitoare
la activitatea ilicită desfăşurată.
Apoi, trebuie avut în vedere modul în care
persoanele ce urmează a fi ascultate în calitate de martori
au luat cunoştinţă despre faptele şi împrejurările pe
marginea cărora vor trebui să facă declaraţii, prioritate
având, evident, cele care au perceput nemijlocit. Aceasta nu
înseamnă că trebuie omise persoanele care au luat
cunoştinţă indirect despre faptele, împrejurările ori stările
de fǎpt ce au avut loc.
Conform celor arătate în capitolul II, se impune ca,
în timpul studierii materialelor cauzei, să se acorde atenţie
deosebită atat faptelor şi împrejurărilor cu privire la care
martorii pot face declaraţii, cât şi altor împrejurări, cum ar
fi: rolul martorilor în elucidarea anumitor aspecte ale
cauzei; condiţiile perceperii faptei în legătură cu care vor fi
ascultaţi; momentele infracţiunii ce ar putea influenţa
perceperea; aspectele mai greu de înţeles - în raport cu
pregătirea şi vârsta martorilor - raporturile dintre martori şi
părţile din proces; personalitatea acestora etc.
Pe baza acestor date, se stabiliesc directiile
ascultării, ce anume se poate obţine de la fiecare martor în
parte şi, totodată, condiţiile obiective şi subiective care au
putut influenţa procesul formării declaraţilor.
Atunci când se selectează martorii, în raport cu
natura infracţiunii comise, trebuie avute în vedere şi
persoanele care cunosc modul cum şi-a petrecut timpul
făptuitorul într-o anumită perioadă, cele ce pot furniza
informaţii cu privire la modul de viaţă şi comportarea
98
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

acestuia, cele care pot ajuta la identificarea bunurilor ce


urmează ă facă obiectul măsurilor asiguratorii şi, nu în
s
ultimul rând, persoanele care, prin declaraţiile lor, pot
contribui la verificarea apărărilor formulate de către
învinuiţi sau inculpaţi ori la caracterizarea acestora.
În virtutea rolului său activ, organul de urmărire
penală are obligaţia să asculte atât persoanele care
furnizează date referitoare la stabilirea existenţei
infracţiunii şi la dovedirea vinovăţiei, cât şi cele ce pot
relata elemente de natură să ducă la stabilirea
circumstanţelor atenuante ori chiar la dovedirea
nevinovăţiei, asigurând în acest fel, dreptul la apărare al
învinuitului sau inculpatului pe toată durata procesului
penal.
Studiind materialele din dosarul cauzei, organul de
urmărire penală trebuie să stabilească, dintre persoanele
care cunosc fapte ori împrejurări importante pentru cauză,
pe cele care pot â ascultate în calitate de martori.
Orientându-se asupra persoanelor care trebuie
ascultate, organul de urmărire penală trebuie să ţină cont de
măsura în care declaraţiile diverşilor martori pot contribui
la aflarea adevărului. Nu numărul mare de persoane
ascultate, ci conţinutul declaraţiilor obţinute contribuie la
realizarea acestui deziderat. Aspectul calitativ al problemei
trebuie să fie o preocupare constantă a tuturor organelor
care desfăşoară această activitate procesuală.
99
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

IV.3.2. Cunoaşterea personalităţii martorilor.


Această activitate este o problemă destul de delicată
şi ea poate fi realizată atât înainte de ascultare, cât şi pe
parcursul desfăşurării ei. Alegerea momentului când
urmează a se realiza cunoaşterea diferă de la o cauză la alta,
în raport cu natura infracţiunii săvârşite, condiţiile comiterii
ei, numărul de persoane care au perceput faptele sau
împrejurările, precum şi aspectele ce pot fi lămurite cu
fiecare martor ori categorie de martori.
Astfel, de exemplu, cunoaşterea martorilor chemaţi
pentru verificarea menţiunilor din înscrisurile încheiate de
către făptuitor cu ocazia, săvârşirii unei delapidări sau
înşelăciuni poate fi realizată în bune condiţii şi pe parcursul
ascultării. într-un asemenea caz efectuarea unor activităţi
prealabile de cunoaştere -având în vedere numărul mare de
persoane ce trebuie ascultate - ar duce la cheltuieli
nejustificate de timp şi forţe, pe când o declaraţie nesinceră
poate fi înlăturată prin depoziţiile altor persoane ascultate
în cauză. În cu totul alt mod se pune problema cunoaşterii
unor martori oculari în cazul infracţiunilor de tâlhărie,
omor ş.a, când, datorită condiţiilor în care a fost săvârşită
fǎpta, împrejurările acesteia au fost percepute de un număr
foarte restrâns de persoane. Regula trebuie s-o constituie
cunoaşterea martorilor anterior prezentării lor pentru
ascultare.
Această activitate este necesară pentru stabilirea
tacticii adecvate care va £ folosită pe parcursul ascultării.
Cunoaşterea martorilor presupune obţinerea şi
analizarea unor date despre persoanele care urmează să fie
ascultate. în afara datelor de identificare, trebuie să fie
100
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

obţinute cât mai multe informaţii legate de trăsăturile


psihice ale persoanelor ce urmează să depună ca martori.
Pentru caracterizarea personalităţii martorilor este
necesar să se cunoască:
-gradul de dezvoltare a gândirii, mai ales în cazul
martorilor minori;
- trăsăturile de caracter - hotărât, nehotărât,
liniştit, agitat, vesel, trist, curajos, deschis, închis, sensibil,
atent, nervos, impresionabil etc;
- interesele predominante, de prezenţa cărora
depinde, în mare măsură, calitatea perceperii;
- starea sănătăţii în momentul perceperii;
- mediul în care trăiesc, cu efect direct asupra
experienţei, intereselor ş.a.;
- profesia şi ocupaţia, iar în cazul martorilor
minori, profesia şi ocupaţia părinţilor.
La acestea se adaugă apartenenţa politică,
concepţia despre lume şi viaţă, antecedentele penale, vârsta
ş.a.
Potrivit prevederilor art.81 C.pr.pen., persoana care
nu a împlinit vârsta de 18 ani poate fi ascultată ca martor.
Până la vârsta de 14 ani, ascultarea se va face în prezenţa
unuia dintre părinţi ori a tutorelui, sau a persoanei căreia îi
este încredinţat spre creştere şi educare. Minorul care nu a
împlinit 14 ani nu depune jurământ, organul judiciar având
însă, datoria să-i atragă atenţia să spună adevărul.
101
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

IV.3.3. Întocmirea planului de ascultare.


Unul dintre cele mai importante momente ale
pregătirii îl constituie întocmirea planului de ascultare. în
urma studierii dosarului cauzei se stabiliesc problemele
care urmează să fie lămurite cu fiecare martor sau categorie
de martori identificaţi în cauză. Stabilirea problemelor ce
urmează să fie lămurite prin ascultare este obligatorie
pentru a nu se omite aspectele esenţiale cunoscute de
martori, cu valoare pentru aflarea adevărului.
Avându-se în vedere multitudinea problemelor care
trebuie să fie lămurite prin ascultare, poziţia martorilor în
cauză, datele ce caracterizează personalitatea acestora,
necesitatea prezentării unor mijloace de probă cu ocazia
ascultării, se impune întocmirea unui plan de ascultare pe
baza problemelor respective.
Planul conţine întrebările care urmează a fi adresate
martorilor şi poate fi întocmit pentru fiecare martor în parte
ori categorie de martori, dacă problemele ce urmează a fi
clarificate sunt aceleaşi.
Întrebările trebuie să fie scurte, clare, precise, să dea
posibilitatea martorilor să înţeleagă la ce să se refere în
răspunsurile lor. Ele pot fi ordonate logic sau cronologic, în
raport cu ceea ce cunosc martorii, cu modul în care au
perceput faptele ori împrejurările săvârşirii lor; cu
personalitatea şi psihologia acestora şi cu poziţia lor în
timpul ascultării.
Planul de ascultare trebuie să se constituie într-un
instrument de lucru, într-un ghid obligatoriu; numai în acest
mod problemele pot fi lămurite printr-o singură ascultare a
martorilor, evitându-se chemările repetate în faţa organului
102

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

de urmărire penală.

IV.3.4. Asigurarea prezenţei martorului la data şi


ora fixată pentru ascultare.
în cadrul activităţii de strângere, verificare şi
apreciere a probelor, organul judiciar este dator să dispună
chemarea martorilor şi să asigure prezenţa la activitatea
procesuală a acestora. Organele de urmărire penală sau
instanţa de judecată sunt obligate să citeze persoanele
arătate prin denunţ ori plângere, precum şi alte persoane
propuse de părţi. Dreptul de a dispune citarea unor
persoane ca martori aparţine în exclusivitate organelor
judiciare. În virtutea rolului lor activ, acestea pot dispune
din oficiu chemarea oricăror persoane ca martori în cauza
penală. Pe de altă parte, persoana chemată ca martor este
obligată a se înfăţişa la locul, ziua şi ora fixată în citaţie, în
faţa organelor judiciare. lipsa nejustificată a martorilor este
sancţionată de legea procesual penală.
La stabilirea datei pentru ascultare trebuie avut în
vedere că între momentul luării la cunoştinţă şi cel al
ascultării să treacă cât mai puţin timp, pentru a feri martorii
de influenţe străine. Cu alte cuvinte, se impune ca fixarea
momentului chemării pentru ascultare să înlăture
posibilitatea martorilor de a se pune de acord cu alţi
martori, învinuiţi, inculpaţi ori alte persoane interesate,
referitor la ceea ce urmează să declare.
Martorii trebuie să fie ascultaţi separat, să nu
aştepte să le vină rândul. Aşteptarea, pe lângă fǎptul că
oboseşte, dă posibilitatea martorilor să comunice cu alte
persoane influenţându-se în mod nefavorabil.
103

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Locul ascultării este, de regulă, sediul organului de


urmărire penală. Când persoanele care urmează a fi
ascultate ca martori sunt în imposibilitatea de a se prezenta
- infirmitate, maladie, stare de arest etc. - organul de
urmărire penală procedează la ascultarea la locul unde se
află acestea.

IV.3.5. Asigurarea condiţiilor în care se va


desfăşura ascultarea.
Pentru buna desfăşurare a ascultării şi realizarea
scopului pe care-l urmăreşte, în raport cu natura cauzei în
care se efectuează, cu problematica ce trebuie lămurită şi cu
situaţia fiecărui martor în parte, trebuie să fie luate şi alte
măsuri pregătitoare cum ar fi: invitarea părintelui, tutorelui,
curatorului sau educatorului, când martorul este un minor
ce nu a împlinit vârsta de 14 ani; invitarea unui interpret în
situaţia în care martorii nu cunosc limba în care se
desfăşoară procesul penal; selectarea şi pregătirea
materialelor ce vor fi folosite pe parcursul ascultării şi
determinarea modului, a momentului şi a ordinii în care vor
fi folosite, asigurarea decontării cheltuielilor de transport şi
cazare impuse de deplasarea martorilor ş.a.
Pe lângă acestea, în timpul ascultării trebuie creată
ambianţa propice; biroul în care se face ascultarea trebuie
să fie mobilat sobru, iară obiecte în plus, care ar putea
distrage atenţia martorilor. Pregătind ascultarea, organul de
urmărire penală trebuie să stabilească modalitatea în care-i
va aborda pe martori, condiţiile ce trebuie asigurate pentru
realizarea contactului psihologic cu aceştia Una din cele
mai importante probleme ale tacticii ascultării o constituie
atitudinea organului de urmărire penală în timpul
104
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

desfăşurării acestei activităţi; succesul ascultării depinde în


mare măsură de modul în care se reuşeşte apropierea
martorilor.
Dificultatea constă în aceea că personalitatea
fiecărui martor este individuală. Ori, măiestria celui ce
conduce ascultarea constă tocmai în a găsi pentru fiecare un
limbaj comun, o "abordare individuală", în ştiinţa de a
"citi" psihologia martorului şi a realiza contactul
psihologic. Procedeele tactice de ascultare sunt elaborate de
tactica criminalistică pe baza generalizării experienţei
pozitive a organelor judiciare. Tactica ascultării se
stabileşte în fiecare cauză concretă, chiar în cazul fiecărui
martor luat separat, pentru că, în ultimă instanţă, fiecare
persoană reprezintă un unicat.
La adoptarea tacticii de ascultare trebuie să fie avute
în vedere şi unele consideraţii de ordin mai general, dintre
care merită a fi amintite următoarele:
- natura cauzei în care se efectuează ascultarea;
- personalitatea şi psihologia martorilor;
- faptele şi împrejurările care prezintă importanţă
pentru cauză, cunoscute de către martori;
- condiţiile în care martorii au perceput faptele ori
împrejurările pe marginea cărora urmează să depună;
- poziţia martorilor faţă de părţile implicate în
cauză, interesul lor de a depune într-un anumit fel, dacă
sunt animaţi de dorinţa de a declara adevărul sau,
dimpotrivă, sunt de rea-credinţă;
105
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- natura şi valoarea probelor ce urmează a fi folosite


pe parcursul ascultării pentru determinarea martorilor să
facă declaraţii veridice şi complete;
- măsura în care organul de urmărire penală
stăpâneşte problemele privind psihologia mărturiei,
cunoaşte particularităţile cauzei, posedă cunoştinţe
temeinice despre specificul activităţii din unitatea ori
sectorul unde a fost săvârşită infracţiunea ş.a.
Din cele prezentate rezultă importanţa ce trebuie
acordată pregătirii ascultării martorilor, în toate laturile sale
componente; numai realizând această activitate la
parametrii calitativi maximi, se va putea desfăşura
ascultarea în condiţii optime, iar rezultatele obţinute vor
servi la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei.

IV.4. Ascultarea martorilor.

IV.4.1. Relaţia martor - anchetator din perspectiva


psihologiei judiciare.
Mărturia constituie probă prin efectul legii (art.78
C.pr.pen.). Din această reglementare rezultă importanţa
socială a mărturiei ca şi obligaţia morală şi juridică a
persoanelor care cunosc împrejurări în legătură cu faptele
deduse în faţa organelor de urmărire penală sau instanţelor
judecătoreşti de a spune ce ştie în legătură cu cauza.
Mărturia de bună-credinţă este depusă sub prestare
de jurământ. De aceea, înainte de a fi audiat, martorul
depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi
că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu". După depunerea
106

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

jurământului, i se pune în vedere martorului că dacă nu va


spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie
mincinoasă.
Legiuitorul, vrând să menţină depunerea
jurământului într-un cadru de solemnitate, a prevăzut ca
jurământul să se facă cu mâna pe cruce sau biblie, în poziţia
în picioare, într-o atitudine de respect şi sobrietate.
Persoanele care nu au nici o confesiune, vor declara că vor
spune adevărul pe onoare şi pe conştiinţă.
Practic şi operaţional abordând problema
psihologiei mărturiei, depunerea jurământului constituie un
moment psihologic extrem de important, esenţial pentru
martor ca persoană, legalmente obligată să declare
adevărul.
Momentul psihologic al depunerii jurământului
îndeplineşte multiple funcţiuni, între care principalele
8
sunt :
a) Funcţia informaţional cognitivă, în sensul că
martorului i se transmite să spună adevărul şi să nu ascundă
nimic din ceea ce ştie, prin aceasta indicându-i-se limitele
legale ale mărturiei;
h) Funcţia de avertizare - prevenire, în sensul că
neîndeplinirea obligaţiei legalmente datorată este
susceptibilă de pedeapsa corespunzătoare săvârşirii
infracţiunii de mărturie mincinoasă;

8
Zdrenghea, Butoi T., Nicolae Mitrofan ş.a., Psihologie judiciară, Ed.
"Şansa", Bucureşti, 1992, p.109
107

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

c) Funcţia axiologică, în sensul că prin jurământ,


martorului i se cere să se refere la împrejurările cu valoare
de adevăr pe care le ştie;
d) Funcţia juridică, în sensul că jurământul leagă pe
martor de cauza în care acesta a depus mărturia; că în
calitate de participant la stabilirea adevărului, martorul va fi
ţinut să răspundă penal pentru relatările sale de rea-credinţă
care conduc la inculparea sau disculparea nedreaptă a unor
persoane implicate într-o cauză penală sau la obligarea în
absolvirea de răspundere civilă, administrativă,
contravenţională ori disciplinară a unei persoane implicate
într-o cauză de această natură.
La modul ideal, toate aceste funcţii ale jurământului
ar trebui conştientizate de fiecare martor într-un efort de a-
1 sensibiliza psihologic şi a-1 determina să renunţe, pentru
ipoteza că a fost instigat să depună în mod nesincer, să
tăinuiască adevărul sau, dimpotrivă, să inventeze fapte ce
nu s-au consumat în realitate, ori, pur şi simplu, să refuze a
depune mărturie. Efectele psihologice ale jurământului sunt
şi ele condiţionate de mai mulţi factori, dintre care pot fi
menţionaţi: nivelul educaţiei civice, gradul de pregătire,
trăsăturile caracteriale etc. Rezultă, prin urmare, că în
procesul depunerii mărturiei se crează relaţia procesuală
"martor - magistrat" care, mai înainte de a fi relaţie juridică,
este o relaţie psihologică de comunicare intercerebrală între
martor şi magistrat după regulile procesuale şi normele
teoretice ale anchetei judiciare.
Condiţia esenţială a intercomunicării cerebrale
dintre martori şi magistrat este aceea ca martorul să fie de
bună-credinţă, să-şi învingă teama, interesul sau
indiferenţa, iar magistratul să-l ajute pe martor să câştige
108

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

acel grăunte de curaj şi responsabilitate necesar pentru


triumful adevărului. în relatia martor - magistrat sunt
implicate, deopotrivă, conştiinţele şi conduitele acestora ca
fenomene psihologice.
Conştiinţa şi conduita sunt funcţiuni şi manifestări
ale sistemului central, în seama căruia cade adaptarea
fiinţei la lume, la societate mai ales, cu scop de conservare
şi dezvoltare. Dar randamentul conştiinţei nu depinde
numai de gradul de dezvoltare al societăţii şi culturii ei. De
aceea, conştiinţa nu este numai un proces bio-psihic, ci şi
unul social şi cultural. Anume, ea este o supremă sinteză a
organizării bio-psiho-sociale şi culturale a persoanei,
precum şi instanţa sǎ cea mai înaltă de organizare şi
planificare a destinului ei în lume.
Relaţia judiciară practică (reală) este următoarea:
Martor (conştiinţă + conduită) –
- Magistrat (conştiinţă + conduită).
Nivelul "A"şi nivelul "B" sunt specifice atât
persoanei martorului, cât şi celei ale magistratului (ofiţerul
de poliţie, procurorul sau altui agent exponent al autorităţii
judiciare) pentru a produce fenomenul mărturiei judiciare,
apte să producă efecte legale într-un proces, este necesar să
se afle în raporturi de concordanţă. Orice contradicţie între
aceste două nivele pune în discuţie valabilitatea mărturiei în
faţa justiţiei care sancţionează această contradicţie în două
modalităţi distincte şi anume:
a) înlătură mărturia, fără a sancţiona martorul, dacă
martorul a fost de bună-credinţă;
109
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

b) înlătură mărturia şi snacţionează martorul, dacă


acesta a fost de rea-credinţă.
Cu privire la acest al doilea aspect, există anumite
nuanţe de toleranţă a legii penale, după cum martorul a
revenit într-un anume timp asupra mărturiei nesincere,
toleranţă care se fundamentează pe anumite considerente şi
criterii psihologice, precum şi pe fǎptul dacă mărturia
judiciară mincinoasă a produs consecinţe asupra persoanei
împotriva căreia a fost depusă sau nu.
În cazul magistratului, problema raportului
conştiinţă - conduită în raport cu mărturia (situaţia este
valabilă pentru oricare altă probă) se pune astfel:
a) a cunoscut magistratul caracterul nesincer al
mărturiei şi l-a acceptat pentru a da o anumită soluţie,
impusă de o anumită factură politică sau ocultă - sau a fost
corupt în scopul menţionat;
b) şi-a neglijat magistratul rolul activ în admiterea şi
aprecierea probelor şi a reţinut ca valabilă o mărturie
mincinoasă, sau o mărturie falsă întemeiată încă din
momentul producerii pe deficienţe de percepţie ale
martorului sau distorsiuni ulterioare acestui moment.
Trimiterea în judecată a unei persoane pentru
săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă este greu
posibilă, datorită dificultăţilor de probǎţiune.

IV.4.2. Etapele ascultării.


De regulă, ascultarea martorilor parcurge trei etape,
şi anume:
110

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

1. Verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la


datele personale;
2. Relatarea liberă sau spontană ori ascultarea
povestirii martorilor;
3. Adresarea de întrebări şi ascultarea
răspunsurilor sau ascultarea dirijată.

IV.4.2.1. Verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la


datele personale.
În cadrul acestei etape, martorul este solicitat să
răspundă la întrebările ce i se adresează cu privire la datele
de identificare - nume, prenume, vârstă, adresă şi ocupaţie -
urmărindu-se şi confruntându-se răspunsurile acestuia cu
menţiunile din actul de identitate.
Odată edificat cu privire la identitatea persoanei
chemate să rspundă în calitate de martor, organul de
ă
urmărire penală este obligat să-l întrebe pe martor dacă este
soţ sau rudă apropiată cu vreuna din părţi şi, în caz
afirmativ, să-i aducă la cunoştinţă că nu este obligat să
depună. De asemenea, martorul este întrebat în ce raporturi
se află cu părţile şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma
săvârşirii infracţiunii.
Aceste întrebări au menirea de a stabili raporturile
care există între martori şi părţi şi interesul pe care aceştia
l-ar avea în cauza penală respectivă, cunoştinţe necesare
atât pentru stabilirea tacticii de ascultare, cât şi pentru
aprecierea declaraţiilor obţinute.
111
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Momentul următor în cadrul acestei etape priveşte


procedura depunerii jurământului (subiect tratat pe larg în
subcapitolul anterior).
Martorului i se aduce la cunoştinţă obiectul cauzei
şi i se arată apoi care sunt faptele şi împrejurările pentru
lămurirea cărora a fost propus ca martor.
Parcurgând această etapă, organul de urmărire
penală, pe lângă fptul că îi îndeplineşte obligaţiile
ǎş
prevăzute de legea procesuală penală, are posibilitatea să
studieze martorii, să observe modul cum reacţionează faţă
de situaţia în care se află, să desprindă concluzii preţioase
pentru adoptarea tacticii de ascultare.

IV.4.2.2. Relatarea liberă sau spontană ori ascultarea


povestirii martorilor.
Această etapă începe prin adresarea unei întrebări
generale, denumită întrebare temă - de natură a da
posibilitatea martorilor să declare tot ceea ce ştiu în
legătură cu faptele sau împrejurările pentru a căror lămurire
au fost solicitări să depună.
De exemplu: "Arătaţi ce cunoaşteţi în legătură cu
accidentul de circulaţie produs la data de ... în locul ... ?"
ori: "Ce cunoaşteţi în legătură cu împrejurările săvârşirii
furtului din data de ... în paguba... ?".
Adresându-li-se o asemenea întrebare generală,
martorii au posibilitatea să povestească faptele,
împrejurările în succesiunea lor logică, firească, să prezinte
tot ce cred că ar interesa cauza, fără ca relatarea să fie
limitată prin intervenţiile celui care conduce ascultarea.
Relatarea liberă sau spontană oferă şi alte avantaje. Astfel,
112

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

povestim ceea ce consideră că ar interesa organul de


urmărire penală, martorii pot prezenta şi unele fapte, date,
împrejurări, detalii necunoscute până atunci, cu importanţă
pentru cauză ori elemente din care să rezulte săvârşirea
altor infracţiuni de către cei cu privire la activitatea cărora
au fost chemaţi să facă declaraţii.
Pe parcursul povestirii, cel ce conduce activitatea
are posibilitatea să-i studieze pe martori, să observe modul
cum îşi formulează expunerile, siguranţa cu care prezintă
faptele sau împrejurările, ezitările ori omisiunile care apar,
încercările de a completa anumite lacune din succesiunea
faptelor, interesul acestora de a depune într-un anumit mod.
Studierea martorilor în această etapă, observaţiile pe care le
fac pe parcursul povestirii trebuie să constituie pentru
organul de urmărire penală temeiul adoptării tacticii de
urmat în următoarea etapă, aceea a adresării de întrebări şi
ascultării răspunsurilor.
Un rol deosebit pentru clarificarea problemelor prin
relatarea liberă îl are atmosfera propice povestirii matorilor,
realizată de către cel care conduce ascultarea. Pentru
aceasta, ascultarea trebuie să fie făcută cu răbdare, calm şi
atenţie. Martorii nu trebuie să fie întrerupţi decât în mod
excepţional, când relatările lor nu au legătură cu cauza şi
atunci numai cu recomandarea de a se referi la obiectul
cauzei. Anchetatorul nu trebuie să aprobe, să dezaprobe sau
să facă aprecieri cu privire la posibilităţile martorilor de a
percepe, memora şi reproduce faptele şi împrejurările cu
privire la care sunt ascultaţi. Cu atât mai mult este interzisă
apostrofarea martorilor pe parcursul relatării.
O asemenea atitudine nu face decât să-i pună pe
martori în dificultate, să-i inhibe, să-i îndepărteze ori să
113

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

determine poziţia refractară a acestora cu efect direct


asupra calităţii declaraţiei.
Ascultând povestirea, anchetatorul trebuie să-şi
noteze - în mod discret - atât faptele, împrejurările, datele
destinate a fi consemnate în declaraţiile martorilor, cât şi
problemele, aspectele neclare, omisiunile etc. cu privire la
care constată ezitări sau contraziceri, urmând ca pe
marginea lor să fie formulate întrebări pentru etapa
ascultării.
Printre alte avantaje ale relatării libere ori spontane,
oferite de practica judiciară, pot fi amintite următoarele:
a) Evidenţierea limitelor cunoştinţelor martorilor cu
privire la împrejurările cauzei şi persoana care a săvârşit
infracţiunea Deşi martorii au perceput în întregime
împrejurările comiterii faptei, totuşi, din cauze obiective
sau subiective, ei nu pot face declaraţii cu privire la multe
aspecte. Poate fi amintit aici rolul condiţiilor de timp şi
spaţiu în care s-a realizat perceperea şi cel al atenţiei în
formarea declaraţiei, deşi evantaiul factorilor obiectivi şi
subiectivi ce pot interveni este mult mai larg;
b) Reducerea considerabilă a influenţei pe care
organul de urmărire penală o poate exercita asupra
martorilor. S-a constatat că solicitarea martorilor de a
povesti tot ceea ce ştiu în legătură cu cauza şi cu persoana
făptuitorului sporeşte încrederea, atât în organul judiciar,
cât şi în ei înşişi. Asemenea sentiment de încredere se
reflectă, de regulă, pozitiv în declaraţiile martorilor, aceştia
căutând să justifice atitudinea anchetatorului faţă de ei;
c) Evidenţierea posibilităţilor de exprimare a
martorilor. Lipsa unui cadru impus oferă posibilitatea unei
114

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

naraţiuni spontane, însoţită de expresii particulare, de


intonaţie şi gestică proprie martorilor, toate acestea fiind de
un real folos pentru organul judiciar, atât în timpul
ascultării, cât şi în procesul aprecierii declaraţiilor;
d) Posibilitatea oferită organului de urmărire penală
de a face aprecieri cu privire la nivelul de dezvoltare a
proceselor psihice, temperamentul, starea de emotivitate şi
gradul de cultură ale martorilor etc. Ascultarea poate lua
sfârşit după parcurgerea acestei etape atunci când, în cadrul
relatării libere, martorii au lămurit complet toate faptele sau
împrejurările pentru care au fost solicitaţi să depună. Astfel
de situaţii se întâlnesc ui cazul martorilor de bună-credinţă
ce au perceput şi memorat complet şi fidel faptele şi
împrejurările la care au asistat şi reuşesc să redea cu
uşurinţă, în timpul ascultării, cele percepute şi reţinute.
Pentru martorii care nu au perceput şi memorat
corect ori nu reuşesc să redea în timpul ascultării faptele
cunoscute, precum şi pentru cei de rea-credinţă, în mod
obligatoriu, se parcurge şi cea de-a treia etapă a ascultării.

IV.4.2.3. Adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor


sau ascultarea dirijată.
Această etapă este facultativă - spre deosebire de
primele două, care sunt obligatorii.
Tactica ascultării în această etapă se stabileşte
avându-se în vedere, în principal, poziţia martorilor
ascultaţi. în cazul martorilor de bună-credinţă, care în
cadrul relatării libere au avut omisiuni, probleme
insuficient clarificate, confuzii ori afirmaţii contradictorii, îi
se vor adresa întrebări de precizare şi verificare pe
marginea acestor aspecte. Aceste întrebări sunt adresate cu
115

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

scopul de a ajuta martorii să-şi amintească detaliile


necesare lămuririi complete a împrejurărilor cu privire la
care sunt ascultaţi, să-şi formuleze declaraţia clar şi precis
pentru a avea valoare în cauză. Întrebările care li se
adresează pot fi din cele prevăzute în planul întocmit pentru
ascultare ori pot fi formulate în raport cu conţinutul
povestirii libere.
Principalele avantaje ale ascultării dirijate sunt:
a) Înlătură confuziile şi contrazicerile pe care
martorii le-au făcut în povestirea liberă. Prin întrebări
adecvate şi bine formulate, nu numai că se înlătură
contrazicerile şi confuziile, dar pot fi stabilite şi cauzele
acestora;
b) Elimină posibilitatea martorilor de a se abate de
la împrejurările care interesează cauza sau de a se opri la
probleme nesemnificative, ignorând pe cele esenţiale;
c) Oferă posibilitatea celui care a condus ascultarea
de a ajuta martorii să-şi amintească unele împrejurări uitate;
d) Constituie metoda de bază în demascarea
martorilor de rea-credinţă care, în mod deliberat, vor să
ascundă anumite împrejurări cunoscute;
e) Constituie un mijloc important pentru obţinerea
de date necesare cunoaşterii personalităţii martorilor,
precum şi a sentimentelor pe care aceştia le nutresc faţă de
fǎptă şi făptuitor.
Principalele dezavantaje ale ascultării dirijate
(întâlnite în practica judiciara) sunt:
116
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

a) Nu permite evidenţierea limitelor cunoştinţelor


martorilor, aceştia străduindu-se să răspundă cât mai exact
la întrebările ce le sunt adresate;
b) Martorii pot crede că organului judiciar îi sunt
cunoscute deja toate împrejurările cauzei, iar de la ei nu
sunt necesare decât anumite precizări, ceea ce-i determină
să nu-şi extindă răspunsul şi asupra altor date pe care le
deţin, ce nu sunt reclamate de întrebare. Evident, o
asemenea situaţie apare când etapa reflectării libere, fie că a
fost tratată cu superficialitate, fie că a fost total înlăturată,
trecându-se direct la ascultare pe bază de întrebări;
c) Cel mai mare neajuns al ascultării prin adresarea
de întrebări îl constituie gradul mare de sugestîbilîtate al
întrebărilor.
Uneori, chiar şi întrebările cele mai inofensive pot
determina declaraţii neveridice. De exemplu, din motive
obiective, martorii nu au perceput anumite împrejurări cu
privire la care, dacă sunt întrebaţi, de teamă să nu fie
consideraţi de rea-credinţă, improvizează sau completează
golurile cu deducţii logice.
întrebările care pot fi folosite la ascultarea
martorilor se stabilesc în concret pentru fiecare martor în
parte, în raport cu particularităţile cauzei, cu poziţia
martorilor, conţinutul relatării libere, cu problemele sau
aspectele care trebuie să fie clarificate, precizate, verificate.
În formularea şi adresarea întrebărilor, este absolut
necesar să se respecte următoarele reguli:
117
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

a) Întrebările trebuie să fie clare, precise, concise şi


exprimate într-o formă accesibilă persoanei ascultate,
potrivit vârstei, experienţei, pregătirii şi inteligenţei sale;
b) Întrebările vor viza strict faptele percepute de
către martor, iar nu punctul său de vedere referitor la natura
acestora sau la probleme de drept;
c) Întrebările nu vor conţine elemente de intimidare,
de punere în dificultate a martorilor sau promisiuni pe care
organul judiciar nu le poate respecta;
d) Prin modul de formulare a întrebărilor şi tonul pe
care sunt adresate nu trebuie, în nici un caz, să sugereze
răspunsul.
Ascultarea răspunsurilor la întrebări presupune,
obligatoriu, respectarea unei conduite tactice specifice,
importanţa ei fiind confirmată de practică.
Atitudinea anchetatorului trebuie să fie aceeaşi ca şi
în momentul relatării libere, dar cu unele nuanţări tactice,
impuse de fǎptul că dialogul cu martorii, în această fază,
devine mai complex, inclusiv pe plan psihic. Pot fi situaţii
în care acest dialog să se apropie relativ mult de duelul
judiciar dintre magistrat şi inculpat, îndeosebi dacă
martorul se dovedeşte a fi nesincer, căutând să simuleze sau
disimuleze adevărul.
Regulile tactice specifice ascultării răspunsurilor
sunt, în esenţă, următoarele:
a) Ascultarea martorului cu toată atenţia şi
seriozitatea, evitându-se plictiseala, enervarea, expresia
ori gesturile de aprobǎre sau dezaprobǎre care îl pot deruta
pe martor;
118

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

b) La sesizarea unor contradicţii în răspunsurile


martorului, organul judiciar nu trebuie să reacţioneze
imediat, să-şi exteriorizeze surprinderea ori
nemulţumirea, ci să o înregistreze, pentru clarificarea ei
ulterioară;
c) Urmărirea cu atenţie, dar fără ostentaţie, a
modului în care reacţionează martorul la întrebări, sau dacă
şi-au făcut apariţia indicii de posibilă nesinceritate.
Dacă se constată că martorul încearcă să mintă,
raportat la particularităţile fiecărei cauze, procedeele tactice
sunt diferite, unele apropiindu-se de cele specifice tacticii
ascultării învinuitului, fireşte fără depăşirea cadrului legal.
În aceste împrejurări, se va proceda la repetarea
audierii, la reformularea şi diversificarea întrebărilor,
inclusiv la confruntare cu alţi factori sau făptuitori,
insistându-se asupra unor amănunte care nu pot fi avute în
vedere de către aceia care îşi "pregătesc" declaraţia prin
înţelegere cu părţile sau alţi martori.
Dacă un martor îşi aduce aminte mai greu unele
date, el poate să-şi reamintească prin întrebări de referinţă,
fără să i se sugereze răspunsul. Presupunând că martorul a
depăşit momentul de tensiune firească de la începutul
audierii şi că s-a realizat contactul psihologic între el şi
anchetator, nu trebuie exclusă reapariţia unor manifestări
emoţionale în timpul audierii (congestionarea feţei,
tremurai mâinilor, respiraţie neregulată, schimbarea
mimicii, a modului de verbalizare, o anumită crispare ş.a.).
Asemenea reacţii se vor interpreta de la caz la caz
diferenţiat, ele nereprezentând întotdeauna un indiciu de
nesinceritate.
119
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Rolul activ al organului judiciar, în etapa finală a


ascultării este, prin urmare, cu atât mai pronunţat cu cât
devine necesară completarea, clarificarea sau verificarea
unor afirmaţii, mai ales dacă sunt contradictorii şi uneori,
nesincere. în asemenea împrejurări sau în ipoteza a ceea ce
este denumit persistenţa în eroare, se impune o reaudiere a
martorului, păstrându-se o conduită tactică similară. Un
martor poate fi determinat, în ultimă analiză, să facă o
declaraţie sinceră şi prin prezentarea altor probe, din care să
rezulte cu claritate nesinceritatea afirmaţiilor sale anterioare
(declaraţii, înscrisuri, înregistrări diverse etc).
Întrebările pe care anchetatorul le adresează
martorului se clasifică în mai multe categorii, astfel:
a) Întrebări temă - specifice etapei relatării libere
ori spontane - sunt foarte generale şi oferă posibilitatea
martorilor să declare tot ceea ce cunosc sau consideră că
interesează organul de cercetare penală în legătură cu
obiectul cauzei cu privire la care sunt întrebaţi. De
exemplu: "Ce cunoaşteţi în legătură cu activitatea
desfăşurată de numitul...?";
b) Întrebări problemă - prin caracterul lor mai puţin
general, sunt menite să contribuie la lămurirea unui anumit
aspect din activitatea ilicită desfăşurată de către infractor,
un anumit aspect din multitudinea faptelor, împrejurărilor
cunoscute de către martori. Asemenea întrebări ar putea fi
formulate astfel: "Care sunt semnalmentele persoanei pe
care aţi văzut-o ?"; "Ce cunoaşteţi despre modul în care
numitul... şi-a petrecut timpul în ziua de ... ?";
c) Întrebări detaliu - sunt foarte concrete şi prin
folosirea lor se urmăreşte obţinerea unor amănunte de
120
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

natură să asigure verificarea răspunsurilor martorilor. De


exemplu: "Cine mai era de faţă în momentul când a avut
loc discuţia la care vă referiţi ?"; "Cu ce era îmbrăcata
persoana pe care aţi văzut-o ?".
Din categoria întrebărilor detaliu fac parte
întrebările de completare, de referinţă, (de precizare) şi de
verificare:
Întrebările de completare se folosesc cu scopul de a
stabili fapte şi împrejurări la care martorii nu au făcut
referire, pe când întrebările de referinţă (de precizare) sunt
adresate pentru a-i determina să relateze împrejurări legate
de timpul, locul şi modalitatea producerii faptelor.
Întrebările de referinţă (de precizare) mai sunt
numite şi întrebări de reamintire şi sunt folosite în cazul
când martorii, deşi au relatat despre o fǎptă sau o
împrejurare percepută anterior, totuşi nu reuşesc să
precizeze împrejurările în care a avut loc evenimentul şi să-
1 localizeze în timp. De regulă, asemenea întrebări se
bazează, pe legea asociaţiilor. Martorii sunt întrebaţi când
s-a produs fǎpta în raport cu unul din momentele mai
importante din viaţa Ion căsătoria, aniversarea zilei de
naştere, absolvirea unei şcoli etc. în general, activităţile
legate de un interes oarecare se reţin mult mai bine şi, în
urma unei asemenea întrebări, martorii vor putea face o
fixare (cel puţin aproximativă) în timp a faptei pe care au
relatat-o.
Întrebările de verificare (de control) sunt folosite
pentru stabilirea siguranţei martorilor în declaraţii. Acest
gen de întrebări se formulează pe baza unor împrejurări
stabilite precis prin alte mijloace.
121
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Modul în care sunt formulate întrebările, indiferent


de natura lor, influenţează răspunsurile martorilor. Pentru a
diminua ori elimina influenţa pe care ar putea să o exercite,
întrebările trebuie să fie: directe, scurte, logice, clare - atât
în formă, cât şi în conţinut - să ţină seama de nivelul de
pregătire a martorilor.
Nu este indicat să se adreseze martorilor întrebări de
natură să împiedice aflarea adevărului în cauză, prin care: îi
pune în dificultate, îi sugestionează, li se solicită să facă
aprecieri referitoare la calificarea faptelor ce constituie
obiectul declaraţiilor, la gradul de vinovăţie a persoanei cu
privire la care sunt ascultaţi, întrebările sugestive conţin
într-o măsură mai mare ori mai mică rspunsul pe care
ă
urmează să-1 dea martorii.
Folosindu-se astfel de întrebări, răspunsul
martorilor nu va mai reflecta realitatea, întrucât, dintr-o
multitudine de motive, aceştia sunt tentaţi să preia
răspunsul ce le-a fost sugerat prin întrebarea pusă.
Modurile de formulare a întrebărilor sugestive sunt
multiple. O întrebare de acest gen nu se precizează sub
forma: "Nu este aşa că persoana pe care aţi văzut-o avea o
valiză în mână ?", ci poate fi formulată mult mai subtil, însă
cu acelaşi rezultat: "Persoana pe care aţi văzut-o avea o
valiză în mâna dreaptă ?".
Un astfel de mod de a formula întrebările este de
natură a sugera nişte răspunsuri pe care martorii nu le-ar fi
făcut dacă până în acel moment nu s-au referit la obiectul
ce-1 avea în mână.
În literatura de specialitate, datorită modului în care
sunt formulate, sunt amintite şi aşa-numîtele întrebări de
122

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

"dirijare" sau "capcană", de genul: "Când l-aţi întâlnit pe


numitul... acesta nu era singur ?", ori: "L-aţi văzut pe X
împreună cu Y ?". Martorii pot răspunde afirmativ,
referindu-se numai la X, dar răspunsul se referă în egală
măsui'ă şi la Y. Martorii pot fi influenţaţi nu numai de
conţinutul şi modul de formulare al întrebărilor, ci şi de
felul cum sunt adresate, de gesturile, tonul şi ambianţa în
care are loc ascultarea, dat fiind fǎptul că întrebarea şi
răspunsul sunt indisolubil legate între ele.
Uneori, din motive multiple - în parte menţionate de
psihologia martorilor -unele persoane nu reuşesc să
prezinte faptele şi împrejurările pe care le cunosc.
Cunoscând bine psihologia martorilor, stabilind motivele
pentru care nu reuşesc să declare cele cunoscute, organul de
urmărire penală trebuie să-l ajute să-şi amintească, să
reconstituie mintal şi să redea faptele şi împrejurările
percepute şi memorate. în acest sens, un rol deosebit îl au
întrebările ajutătoare care, sub nici o formă, nu trebuie
confundate cu cele sugestive. Întrebările de această natură
pot fi însoţite de prezentarea unor planşe fotografice, schiţe
sau unor mijloace materiale de probă.
Recurgerea la acestea se face nu pentru a sugestiona
martorii, ci pentru a facilita amintirea şi reproducerea unor
detalii cu valoare pentru cauză. De exemplu:
"Vi se prezintă schiţa locului faptei şi vi se cere să
precizaţi unde vă aflaţi în momentul în care aţi văzut cele
relatate ?".
Probleme deosebite se ridică în cazul martorilor
despre care se deţin date că sunt de rea-credinţă ori care au
dovedit aceasta pe parcursul primelor două etape ale
123
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

ascultării. În cazul unor astfel de martori, parcurgerea celei


de-a treia etape a ascultării este obligatorie.
Ascultarea martorilor trebuie condusă şi
desfăşurată într-o astfel de manieră încât să se ajungă la
determinarea acestora să declare adevărul. Tactica de
ascultare stabilită urmăreşte un dublu scop, pe de-o parte,
lămurirea problemelor cauzei, iar pe de altă parte
prevenirea săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă
Pentru realizarea acestor scopuri, organul de urmărire
penală trebuie să stabilească motivele care determină pe
martor să declare mincinos.
Cunoaşterea temeinică a dosarului cauzei,
cunoaşterea martorilor -efectuată atât anterior, cât şi pe
parcursul desfăşurării acestei activităţi - sunt de natură a
dezvălui ce a determinat mărturia mincinoasă şi oferă
posibilitatea celui care conduce ascultarea de a stabili
corect tactica de urmat în ascultare, de a acţiona în
cunoştinţă de cauză, arătând martorilor motivele ce-i
determină să ascundă sau să denatureze adevărul, să le
explice efectele unei asemenea conduite, să sensibilizeze
acele resorturi ale personalităţii lor care să-i convingă de
necesitatea de a face declaraţii conforme cu realitatea
În cazul acestor martori, pregătirea în vederea
ascultării trebuie să aibă în vedere formularea de întrebări
cât mai multe şi cât mai variate, în rândul cărora cele de
detaliu să ocupe un loc principal. în planul întocmit pentru
ascultarea unor astfel de martori, întrebările pe mai multe
variante, cele de rezervă ori cele care să oblige martorii să
furnizeze amănunte de natură a asigura verificarea
afirmaţiilor făcute trebuie să stea, în mod special, în atenţia
organului de urmărire penală. Sub aspectul tacticii
124

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

criminalistice, ascultarea martorilor de rea-credinţă nu


diferă prea mult de ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor.

IV.4.3. Consemnarea declaraţiilor martorilor, alte


metode tehnice de fixare.

IV.4.3.1. Consemnarea declaraţiilor martorilor.


Declaraţiile martorilor sunt consemnate în scris.
Deşi s-ar părea că materializarea declaraţiilor martorilor
ridică mai puţine probleme faţă de celelalte activităţi, totuşi
trebuie răţinut că valoarea probei testimoniale depinde, în
ultimă analiză, de modul în care ceea ce prezintă martorii
este selectat şi consemnat corect în declaraţiile acestora. La
consemnarea declaraţiilor martorilor trebuie să se reţină
numai ceea ce este esenţial şi are valoare pentru cauză. în
acest sens, prezintă valoare numai ceea ce martorii au
perceput, de aceea în declaraţiile lor nu se consemnează
concluziile, presupunerile sau părerile lor.
Declaraţiile martorilor se consemnează de către
organul de urmărire penală pe formular tip de declaraţie.
Dacă martorii doresc să-şi consemneze personal
declaraţiile, li se pun la dispoziţie coli de hârtie şi nu
formulare tip de declaraţie. Atunci când martorii îşi
consemnează personal declaraţiile, în conţinutul acestora
trebuie să se facă menţiunea - pe lângă datele ce le prevede
formularul tipizat - şi despre cele privind depunerea
jurământului şi avertizarea cu privire la la consecinţele
nedeclarării adevărului, precum şi obiectul cauzei în
legătură cu care sunt ascultaţi.
125
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Când martorul este soţ ori rudă apropiată, în


conţinutul declaraţiei trebuie să se menţioneze că acestuia i
s-au adus la cunoştinţă prevederile legale şi doreşte să
depună ca martor. După fixarea declaraţiilor, făcută în
etapa expunerii libere, se vor consemna întrebările şi
răspunsurile date de martor.
Declaraţiile martorilor trebuie să reflecte
personalitatea acestora, gradul de instrucţie şi cultură,
expresiile specifice şi termenii uzuali folosiţi. Organul de
urmărire penală nu trebuie să "prelucreze" declaraţiile
martorilor, în sensul de a reda depoziţiile acestora la nivelul
său de pregătire. De asemenea, nu trebuie să înlocuiască
terminologia folosită de către martor decât în măsura în
care se impune eliminarea unor expresii indecente.
Declaraţiile se consemnează fără adăugiri ori
ştersături, iar în eventualitatea că apar, ele trebuie
certificate de către martori şi de cel ce conduce ascultarea.
Pentru evitarea oricăror obiecţii sau suspiciuni, spaţiile
rămase libere se barează. Declaraţia se citeşte martorului,
iar dacǎ solicită i se dă să o citească, după care este
semnată pe fiecare pagină - atât de martor, cât şi de cel ce a
făcut ascultarea. Când martorul nu poate ori refuză să
semneze, se va face menţiune despre aceasta în declaraţia
scrisă. Cât priveşte imposibilitatea martorului de a semna,
asemenea situaţii pot apărea în activitatea practică şi ele
trebuie rezolvate în conformitate cu prevederile legale.
Atunci, însă, când martorul refuză să semneze,
înseamnă că nu este de acord cu conţinutul declaraţiei. O
astfel de declaraţie nu are nici o valoare pentru cauză, din
moment ce martorul nu şi-o însuşeşte şi nu o confirmă sub
semnătură. în astfel de situaţii, nici pregătirea şi nici
126

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

ascultarea nu s-au desfăşurat în condiţii corespunzătoare.


Trebuie stabilite motivele pentru care martorul refuză să
semneze şi, în conformitate cu prevederile legale, declaraţia
să fie completată după solicitarea sǎ, pentru ca aceasta să
fie de acord cu ea şi să o semneze.

IV.4.3.2. Fixarea declaraţiilor prin mijloace tehnice


criminalistice.
Fixarea declaraţiilor pe bandă magnetică sau
videomagnetică constituie un procedeu tehnic folosit tot
mai frecvent de organele judiciare, datorită avantajelor pe
care le prezintă. De exemplu:
a) Asigură sub toate aspectele, o deplină
obiectivitate şi fidelitate în înregistrarea declaraţiilor, a
întrebărilor şi a răspunsurilor;
b) Au devenit indispensabile în ascultarea impusă
de unele împrejurări limită, în special a victimelor aflate în
stare gravă, a muribunzilor, precum şi a copiilor, a
persoanelor handicapate şi a celor care necesită prezenţa
unui interpret;
c) Dau posibilitatea anchetatorului să analizeze cu
atenţie afirmaţiile celui ascultat, să-i surprindă cu exactitate
expresiile, reacţiile, ezitările etc, multe cu semnificaţie
pentru aprecierea sincerităţii martorului;
d) Asigură corectitudine şi continuitate ascultării,
organul judiciar nefiind obligat să ia note, să-1 întrerupă pe
cel audiat, să transcrie întrebările şi răspunsurile.
127
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Acest ultim avantaj are o semnificaţie direct tactică.


De pildă, în intervalul de timp în care sunt scrise întrebările
şi răspunsurile, martorul, dar mai ales învinuitul sau
iculpatul, au posibilitatea să-şi pregătească răspunsurile, să
se gândească la diverse alibiuri etc.
Înregistrările pe bandă magnetică, efectuate în
momentul ascultării persoanelor, pot servi ca mijloc de
probă, alături de declaraţia scrisă, numai în situaţia în care
se realizează în conformitate cu regulile procesual penale,
precum şi cele tehnico-tactice criminalistice.
La începutul ascultării, martorului i se aduce la
cunoştinţă că declaraţia sǎ va fi înregistrată pe bandă în
întregime. înregistrarea începe cu indicarea datei şi locului
de înregistrare, a numelui şi calităţii organului judiciar,
după care ascultarea îşi urmează cursul firesc (identificarea
martorului, depunerea jurământului, prezentarea obiectului
cauzei, relatarea liberă, întrebările şi răspunsurile).
Eventualele pauze făcute în timpul audierii sunt
menţionate înainte şi după reluarea înregistrării, care va
începe cu repetarea ultimelor cuvinte rostite de martor,
înainte de pauză. Aceleaşi menţiuni se fac şi în ipoteza în
care intervine vreo defecţiune tehnică.
La sfârşit, banda este audiată în întregime, martorul
fiind întrebat dacă imprimarea a fost efectuată în mod
corect, atât întrebarea, cât şi răspunsul fiind şi ele
înregistrate, ca şi menţiunile despre ora la care s-a terminat
ascultarea şi despre aparatura folosită la imprimare
(magnetofon, viteza de înregistrare, tipul de bandă
magnetică şi microfon). Capătul benzii este sigilat, iar rola
sau caseta împachetată şi sigilată, la rândul ei, purtând
128
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

semnătura organului judiciar care a luat declaraţia şi a


martorului. Despre toate aceste operaţii se fac menţiunile
cuvenite în declaraţia scrisă.
Faţă de avantajele evidente ale acestui mijloc de
fixare şi, îndeosebi, a celor prezentate de înregistrarea
videomagnetică, în prezent nu se mai manifestă nici un fel
de reţinere. Totuşi mai există temerea printre magistraţi că
o imprimare poate fi "trucată" (atunci când banda
magnetică poate conţine urmele sonore ale faptei), lucru
uşor de depistat prin mijloacele tehnice criminalistice
actuale.

IV.4.4. Verificarea şi aprecierea declaraţiilor


martorilor.
Declaraţiile martorilor trebuie verificate, pe de o
parte, prin compararea conţinutului acestora cu celelalte
mijloace de probă - verificate - administrate în cauză, iar pe
de altă parte, prin efectuarea diverselor activităţi de
urmărire penală.
Astfel, declaraţiile martorilor pot fi verificate prin
ascultarea altor martori, a părţii vătămate ori chiar a
învinuiţilor sau inculpaţilor implicaţi în cauză. Când există
contraziceri esenţiale, fie între declaraţiile diferiţilor
martori, fie între declaraţiile martorilor şi cele ale părţilor,
se foloseşte procedura confruntării.
Frecvent, sunt folosite în acest scop reconstituirile,
în mod deosebit, pentru a stabili posibilitatea martorilor de
a percepe şi memora, în condiţiile date, ceea ce au afirmat
cu ocazia ascultării. Studierea unor înscrisuri ori verificarea
129

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

activităţilor pe care le-au desfăşurat martorii, în perioada de


timp când afirmă că s-au aflat la locul săvârşirii infracţiunii
şi au perceput cele declarate, pot duce la rezultate pozitive.
Alteori, constatarea sau expertiza medicală poate duce la
stabilirea afecţiunilor martorilor şi explică motivul pentru
care aceştia, deşi au asistat la evenimentele petrecute, totuşi
sunt în imposibilitatea de a percepe, memora şi reda faptele
şi împrejurările. Sub aspectul tratat, nu trebuie omise nici
celelalte activităţi desfăşurate în cauză, cum ar fi:
percheziţiile, constatările tehnico-ştiinţifice ori expertizele
criminalistice etc.
Aprecierea probelor constituie etapa finală a
activităţii organelor de urmărire penală. Aprecierea
declaraţiilor martorilor reprezintă rezultatul verificării lor şi
al concluziilor formulate prin existenţa sau inexistenţa
faptelor rezultate din declaraţiile respective. Altfel spus, în
esenţă, aprecierea declaraţiilor martorilor constă în
stabihrea sincerităţii şi veridicităţii lor. Sinceritatea şi
veridicitatea sunt aspecte diferite. Buna-credinţă a
martorilor asigură obţinerea unor declaraţii sincere, ceea ce
nu înseamnă întotdeauna, ca sunt şi veridice. Sinceritatea
declaraţilor martorilor depinde de personalitatea acestora,
de convingerile intime că tot ceea ce afirmă reprezintă
adevărul. Veridicitatea declaraţiilor martorilor înseamnă
corespondenţa între faptele relatate şi cele petrecute în
realitate, de unde concluzia că, în procesul ascultării
martorilor, trebuie să se urmărească nu numai obţinerea
unor declaraţii sincere, ci şi veridice.
Declaraţiile martorilor se apreciază în coroborare cu
întregul material probǎtor administrat în cauză. Numai în
măsura în care acestea sunt confirmate de celelalte
130

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

materiale verificate ale cauzei, se poate afirma că ele


reflectă realitatea.

IV.4.5. Relativitatea declaraţiilor martorilor.


Probǎ cu martori, aparent simplu de administrat şi
de evaluat, a fost şi este privită, totuşi, într-o anumită
măsură, cu o doză de neîncredere, de scepticism, de natură
9
să intimideze credibilitatea .
Deşi legea nu permite să se dea o sentinţă doar în
baza unei singure depoziţii, în practică se întâmplă ca din
mai multe depoziţii una singură să fie concludentă şi să
impresioneze mai mult pe magistraţi, deci ca sentinţa sǎ fie
rezultatul în mare măsură a acelei depoziţii. Astfel, se nasc
următoarele întrebări: "Oare mărturia este infailibilă ?";
"Nu pot aceşti martori, cu sau fără voia lor, să falsifice
realitatea, să denatureze adevărul, fără ca organele judiciare
să sesizeze acest lucru ?"; "Martorul care depune mărturie
este întotdeauna de bună-credinţă?".
Din însuşi fǎptul că asemenea întrebări se pot pune,
rezultă necesitatea teoretică şi practică a lămuririi
problemei mărturiei, lămurire care cade în primul rând în
sarcina Psihologiei judiciare şi de-abia pe urmă în sarcina
justiţiei.
Relativitatea depoziţiilor martorilor a fost pusă în
evidenţă pe baza unor experimente de laborator (A.Binet,

9 Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciară,


Ed.Ştiinţifică,
Bucureşti, 1973, p.146
131

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

W.Stern etc.) şi experimente naturale (Alexandru Roşca,


Tiberiu Bogdan, Claparede etc).
În ambele categorii de experimente se suprapune
existenţa unui martor ideal care vede tot, aude tot, dar
reacţionează într-un fel corespunzător cu limitele sale
psiho-fiziologice şi cu limitele personalităţii sale.
Cele mai importante concluzii care au reieşit în
urma desfăşurării experimentelor sunt:
- o amintire poate fi foarte precisă şi totodată
completamente falsă; exactitatea unei amintiri nu este
proporţională cu forţa ei de revenire (A.Binet);
- mărturia pe deplin fidelă constituie excepţia nu
regula; uitarea la bărbaţi este mai accentuată decât la femei;
amintirile femeilor de cele mai multe ori sunt inexacte
(W.Stern);
- în mărturie nu este important numai să reţii, ci să-
ţi dai seama exact de ceea ce nu ai reţinut; valoarea
mărturiei nu este în raport cu numărul martorilor, căci
adesea o infimă minoritate poate avea dreptate faţă de
majoritatea imensă (Claparede a introdus termenul de
capacitate testimoniala care, întocmai capacităţii de a sari
în înălţime, are limite naturale peste care media indivizilor
nu poate să treacă);
- răspunsul nu este întotdeauna rezultatul
convingerii martorului, ci un produs al fricii sau al
sugestiei; depoziţia prin relatare liberă este superioară faţă
de interogatoriu (Alexandru Roşca).
Meritul acestor cercetări este mare pentru că arată
care sunt limitele mărturiilor, atrag atenţia asupra
132

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

diferenţelor individuale, precum şi diferenţele datorate


sexului, evidenţiază unii dintre factorii perturbatori în
procesul formării mărturiilor.

A. Cauzele relativităţii mărturiei.


Cauzele principale care determină relativitatea
declaraţiilor unui martor, aşa cum au fost ele evidenţiate în
literatura de specialitate, sunt următoarele:
a) Imperfecţiunea organelor de simţ ale omului,
însoţite de o serie de factori obiectivi sau subiectivi care
influenţează nu numai percepţia, dar şi procesul de
memorare sau redare a celor percepute;
b) Particularităţile generale ale psihicului
(activismul, subiectivismul, selectivitatea,
constructivismul) care afectează capacitatea martorului de a
reda realitatea;
c) Particularităţile personalităţii organului judiciar,
esenţial atât în luarea declaraţiilor, cât şi în evaluarea lor
(inteligenţă, spirit de observaţie, comunicativitate, calm,
răbdare, rezistenţă la stres şi oboseală, perseverenţă,
stabilitate emoţională, flexibilitate şi criticism al gândirii
etc);
d) Viziunea statică asupra rolului martorului,
formarea unor opinii specifice organelor judiciare (dar nu
numai lor) doritoare să vadă în declaraţia martorului o
reproducere absolut fidelă, o "fotografie obiectivă" a
faptelor la care a asistat, lucru greu de realizat în practică.
133
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

IV.4.6. Particularităţi tactice aplicate în ascultarea


martorilor minori şi a altor categorii de
martori.

IV.4.6.1. Ascultarea martorilor minori


Ascultarea martorului minor, ca şi în cazul
majorului, parcurge, desigur, aceleaşi etape principale:
pregătirea ascultării; ascultarea propriu-zisă; consemnarea
declaraţiei; verificarea şi aprecierea declaraţiei.
Cu prilejul desfăşurării acestor etape, în cazul
martorilor minori, organul de urmărire penală trebuie să
ţină cont de vârsta şi gradul de dezvoltare psiho-intelectuală
ale acestora, de ele depinzând posibilităţile şi capacitatea de
percepere şi înţelegere a faptelor şi fenomenelor la care au
asistat. De asemenea, nu trebuie omisă înclinaţia acestora
spre fantezie, concretizată în tendinţa de a exagera anumite
aspecte pe marginea celor percepute şi memorate.
Potrivit prevederilor art- 81 C.pr.pen., persoana care
nu a împlinit vârsta de 18 ani poate fi ascultată ca martor.
Din interpretarea acestui text, rezultă că legea nu prevede o
limită de vârstă de la care un minor să fie ascultat în calitate
de martor. în acelaşi articol se precizează că, până la vârsta
de 14 ani, ascultarea se va face în prezenţa unuia dintre
părinţi ori a tutorelui, sau a persoanei căreia îi este
încredinţat spre creştere şi educare.
O altă prevedere procedurală se referă la fǎptul că
minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ,
organul judiciar având însă datoria să-i atragă atenţia să
spună adevărul (art.85 C.pr.pen. - alin.4).
134
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

O problemă deosebit de importantă care apare cu


ocazia ascultării minorilor o constituie modul în care
trebuie să se poarte discuţiile, în sensul că vocabularul
folosit trebuie să se situeze la nivelul de înţelegere al
acestora Dat fiind pericolul mare al sugestionăm minorilor
în cursul ascultării, trebuie manifestată maximă atenţie în
modul în care sunt formulate şi adresate întrebările.
Consemnarea declaraţiilor trebuie să se facă la nivelul de
înţelegere al minorilor folosindu-se, pe cât posibil,
expresiile, termenii specifici folosiţi de către aceştia.

A Particularităţi tactice în ascultarea minorilor.


În privinţa regulilor tactice de ascultare a minorilor,
trebuie precizat că ele nu au un caracter de generalitate,
întrucât diferă în funcţie de vârsta la care sunt ascultaţi, de
stadiul dezvoltării psihosomatice şi de particularităţile
fiecărei cauze.
Conform psihologiei copilului (minorului), stadiile
de dezvoltare ale acestuia sunt:
a) Perioada de la 1 - 3 ani, care în cazul anchetei
judiciare, nu prezintă interes;
b) Perioada preşcolară, de la 3 - 6 ani;
c) Perioada şcolară, de la 6 la 10 -11 ani;
d) Perioada şcolară, mijlocie, sau a pubertăţii, de la
10 -14 ani;
e) Perioada adolescenţei, de la 14 -18 ani.
Fiecăreia dintre aceste perioade îi corespunde un
anumit nivel al dezvoltării psihice, căruia i se va
135

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

circumscrie şi conduita tactică a anchetatorului. De


exemplu:
a) Perioada de la 3 - 6 ani este caracterizată prin
instabilitate, percepţia inegală a însuşirilor obiectelor, a
spaţiului şi a timpului, diferită de la un copil la altul.
Totodată, le este propriu un grad mare de sugestibilitate, iar
categoriile de adevăr şi minciună nu le sunt clare. De aici şi
rezerva firească cu care trebuie apreciate afirmaţiile lor, ca
şi necesitatea de a fi bine verificate şi apreciate cu mult
spirit critic.
Regulile tactice de ascultare a "martorului"
preşcolar - care trebuie audiat numai dacă situaţia o impune
în mod deosebit, vor fi adecvate posibilităţilor psihice
amintite. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată cu
ajutorul unui specialist în psihologia copilului, în locuri cu
care acesta este familiarizat Accentul se va pune pe
relatarea spontană a minorului, iar întrebările trebuie să fie
precis formulate, într-un limbaj accesibil copilului şi,
evident, cu multă blândeţe.
b) Perioada de la 6-10 ani constă într-o dezvoltare
psihică mai accentuată, caracterizată prin echilibru, ceea ce
favorizează, creşterea funcţiilor cognitive. Percepţia
spaţiului şi timpului se îmbunătăţeşte sensibil. Totodată, se
dezvoltă mult capacitatea de redare şi memoria îşi fac
apariţia primele trăsături de caracter. Atitudinea morală a
copilului devine mai complexă şi începe să facă distincţie
între adevăr şi minciună. Reuşita audierii minorului
depinde de cunoaşterea sǎ cât mai cuprinzătoare
(inteligenţă, preocupări, înclinaţii, interese).
136
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

La începutul audierii propriu-zise anchetatorul


trebuie să-i atragă atenţia copilului să nu mintă sau să
ascundă adevărul şi să spună fără teamă tot ce ştie despre
fǎptă. Procedeul tactic al relatării libere rămâne, şi în
această fază de preferat. Pe cât posibil, minorul nu va fi
întrerupt, evitându-se unele aprecieri în legătură cu
asociaţiile pe care copilul le poate face datorită imaginaţiei
specifice vârstei; asociază, de exemplu, pe omul urât cu
omul rău.
Întrebările se vor formula în mod clar, precis,
fiindu-i adresate în aşa fel, încât copilul să aibă sentimentul
că este luat în serios şi tratat de la egal la egal. La această
vârstă, şi chiar în continuare, aproximativ până la 14 -15
ani, copilul poate fi uşor sugestionat. De aceea, se va
acorda atenţia cuvenită persoanelor care îl ajută, pentru a
nu-1 influenţa. Dacă îi este teamă să spună ce cunoaşte, va
fi stabilită şi înlăturată cauza fricii.
În ipoteza în care persistă în eroare sau se constată
că minte, organul judiciar trebuie să ştie că minciuna este
determinată, la această vârstă, de incapacitatea de a
discerne adevărul, de dorinţa de a se apăra, de a-şi da
importanţă, dar şi de influenţa exercitată de părinţi, rude,
alte persoane interesate.
c) Perioada şcolară, mijlocie, de la 10 - 14 ani, este
determinată de parcurgerea pubertăţii, cu numeroase
modificări biologice, reflectate şi în plan psihic.
Activitatea senzorială cunoaşte o intensificare
evidentă, posibilităţile de orientare spaţială şi temporară se
lărgesc, iar memoria cunoaşte un salt cantitativ şi
calitativ,
137
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

prin apariţia componentelor logice şi a tendinţelor de


interpretare.
Afectivitatea şi excitabilitatea cunosc, de asemenea,
o dezvoltare specifică pubertăţii. Paralel cu dezvoltarea
discernământului şi sentimentelor morale, pot saşi facă
apariţia şi unele defecte de voinţă, de educaţie. Cu toată
dezvoltarea sǎ, minorul este caracterizat de o conduită
contradictorie, uneori de tendinţa spre minciună
(determinată de cauzele amintite). Adesea se întâlnesc şi
comportamente agresive în accepţia lor psiho-socială.
Atracţia spre faptele senzaţionale îl fac să
exagereze, să-şi dea importanţă, să comenteze cu oricine
cele petrecute sau auzite, astfel putând fi uşor influenţabil.
De aceea, se impune ascultarea lui imediată, chiar pe
neaşteptate.
Dacă se consideră necesar, minorul va fi ascultat
mai întâi singur şi apoi în prezenţa persoanei desemnate să-
1 asiste. Pentru obţinerea unor declaraţii complete şi
sincere, va fi solicitată, în funcţie de caz, participarea activă
a celui care îl însoţeşte. Pe fondul aceleiaşi atitudini calme,
înţelegătoare, organul judiciar poate fi, totuşi, ceva mai
ferm, dacă constată că minorul este obraznic sau are
tendinţe de a minţi
d) Perioada adolescenţei, de la 14 -18 ani, este
marcată de începerea intrării minorului în viaţa socială, cu
toate caracteristicile acestui proces. Devine pregnantă
dezvoltarea sensibilităţii, caracterizată şi de erotizarea
acesteia.
Spiritul de observaţie se dezvoltă mult, iar
potenţialul de percepţie, fixare şi redare este foarte ridicat.
138

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Este de subliniat fǎptul că reproducerea celor percepute


începe să se realizeze prin filtrul propriei personalităţi,
influenţa, sugestia având o pondere mai redusă, aceasta ca
urmare a fǎptului că memorarea logică devine forma
centrală de reţinere.
Adolescentului i se pot aplica aceleaşi reguli tactice
de ascultare ca şi în cazul majorului, dar de care-1
deosebeşte, în primul rând, lipsa experienţei de viaţă.
Atitudinea organului judiciar va rămâne şi acum în limitele
corespunzătoare vârstei adolescentului.
Declaraţia se citeşte minorului, se semnează pe
fiecare pagină şi la sfârşitul ei de către acesta, de către
persoana care a asistat la ascultare şi de către organul de
urmărire penală.

IV.4.6.2. Ascultarea altor categorii de martori.

IV.4.6.2.1. Ascultarea martorilor oculari.

De la martorii prezenţi la desfăşurarea


evenimentelor, faptelor, împrejurărilor despre care sunt
chemaţi să depună, se pot obţine - sub rezerva influenţei
factorilor de natură psihologică - cele mai complete şi
veridice declaraţii.
Multitudinea factorilor obiectivi şi subiectivi care
pot influenţa declaraţiile martorilor trebuie să determine
organul de urmărire penală să manifeste circumspecţie şi în
cazul acestei categorii de martori.
139
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Pe parcursul ascultării, este indicat să se insiste pe


evidenţierea tuturor detaliilor legate de condiţiile în care au
avut loc faptele şi s-a realizat perceperea lor.
Cu ajutorul martorilor trebuie reconstituite
episoadele din desfăşurarea faptelor, evenimentelor sau
împrejurărilor de fǎpt, pe care aceştia le-au perceput ori
cred că le-au perceput. De exemplu, în cazul unui accident
de circulaţie, martorii se sesizează despre aceasta ca urmare
a zgomotului produs sau a strigătului persoanei vătămate.
Se pune atunci, firesc, întrebarea: "Martorii au perceput
împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier ori
numai urmările acestuia - acţiunile conducătorilor auto şi
ale victimelor după accident ?".
Frecvent, martorii oculari au posibilitatea să
perceapă semnalmentele, particularităţile sau
caracteristicile făptuitorilor.
Prin ascultarea acestei categorii de martori trebuie
să fie solicitate cât mai multe detalii privind condiţiile de
percepere (timp, loc, luminozitate, durata perceperii,
semnalmente ori caracteristici reţinute) şi măsura în care
pot să contribuie, pe baza celor păstrate în memorie, la
identificarea făptuitorilor, în cazul prezentării pentru
recunoaşterea acestora.

IV.4.6.2.2. Ascultarea martorilor care au luat cunoştinţă indirect


despre faptele sau împrejurările ce formează conţinutul declaraţiilor.

Datorită condiţiilor extrem de variate ale săvârşirii


infracţiunilor şi măsurilor luate de făptuitori, numărul
persoanelor care percep nemijlocit împrejurările faptei este,
uneori, destul de redus.
140
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Din acest motiv, cei mai mulţi martori fac parte din
rândul persoanelor ce iau indirect cunoştinţă despre faptele
şi împrejurările în legătură cu care urmează să depună. De
aici, odată în plus, decurge atenţia deosebită care trebuie
acordată stabilirii persoanelor ce pot fi lămurite prin
ascultare, precum şi verificării şi aprecierii declaraţiilor
obţinute.
Martorilor din această categorie trebuie să li se
solicite să indice persoanele de la care au aflat datele ce
prezintă importanţă pentru cauză şi apoi să reproducă
afirmaţiile acestora cu privire la faptele şi împrejurările
care fac obiectul mărturiei. Verificarea declaraţiilor
obţinute în acest mod impune ascultarea persoanelor de la
care martorii au aflat cele relatate şi stabilirea bunei-
credinţe a lor, precum şi dacă au perceput, reţinut şi difuzat
fidel cele percepute în realitate.
La aprecierea acestor declaraţii trebuie să se ţină
seama atât de posibilităţile şi poziţia persoanelor care au
perceput şi transmis informaţiile, cât şi de cele ale
martorilor ce le prezintă în faţa organului de urmărire
penală cu ocazia ascultării. Numai în aceste condiţii,
declaraţiile obţinute din surse mediate vor putea fi admise
în cauză ca având valoare pentru aflarea adevărului.

IV.4.6.2.3. Ascultarea martorilor propuşi de către părţi.

Ascultarea tuturor martorilor propuşi de către


învinuiţi sau inculpaţi în apărare este obligatorie, după cum
obligatorie este şi ascultarea celor propuşi de către celelalte
părţi din procesul penal. Nu are relevanţă dacă martorii
141
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

propuşi ar confirma ori nu cele invocate de către părţile


care au solicitat ascultarea lor.
Înainte de a proceda la ascultarea lor, organul de
urmărire penală trebuie să facă o temeinică cunoaştere a
martorilor propuşi de către părţi: cine sunt, relaţiile în care
se află cu părţile, interesul ce-1 au în cauză, dacă s-a
încercat sau nu coruperea lor, precum şi toate datele privind
personalitatea acestora. Este posibil ca martorii propuşi să
nu cunoască faptele ori împrejurările pentru care au fost
chemaţi să depună mărturie. în astfel de situaţii, este indicat
ca martorilor să li se adreseze întrebări pe marginea fiecărui
aspect, detaliu, în legătură cu care s-a solicitat ascultarea
lor, inclusiv a relaţiilor în care se află cu părţile în cauză.
De asemenea, este indicat ca în declaraţia scrisă să
fie consemnate atât întrebările formulate, cât şi răspunsurile
date de către martor la fiecare întrebare. în felul acesta,
organul de urmărire penală, pe lângă fǎptul că face dovada
că şi-a îndeplinit obligaţia legală de a administra probe în
favoarea părţilor implicate în cauză, înlătură posibilitatea ca
unii din aceşti martori să fie determinaţi, ulterior, să facă
declaraţii mincinoase. Nu trebuie omis nici fǎptul că
verificarea operativă şi completă a declaraţiilor părţilor,
mai ales a declaraţiilor învinuiţilor sau inculpaţilor, are
repercursiuni asupra poziţiei acestora pe parcursul
cercetării.

IV.4.6.2.4. Ascultarea persoanelor care nu cunosc limba română.

Ascultarea acestei categorii de persoane se face cu


ajutorul unui interpret Un străin, care nu cunoaşte limba
română, poate fi întrebat despre faptele la care a fost martor
142

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

ocular, ca şi despre faptele pe care le-a auzit şi a avut


posibilitatea să le înţeleagă.
Ascultarea se va desfăşura într-o atmosferă de calm
şi de sobrietate. în cazul cetăţenilor străini se cuvine privită
cu înţelegere o anumită stare de nervozitate sau nelinişte,
alteori de superioritate. Aceste stări se pot înlătura prin
discuţii prealabile însoţite de eventuale explicaţii privind
rolul lor în elucidarea cauzei în care sunt ascultaţi,
drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitate de martori.
Întrebările vor fi precise şi clare, vizând în exclusivitate
împrejurările de fǎpt.
Din punct de vedere tactic, în ascultarea celor care
nu cunosc limba română, trebuie să se ţină seama de zona
de provenienţă, de tipul de educaţie primită, de
particularităţile sistemului judiciar din ţara lor, chiar dacă
este fără incidenţă cu cazul dat, fără însă nici o abatere de
la normele sau principiile noastre de judecată.
Obligaţiile interpretului sunt aceleaşi cu cele ale
martorului, el trebuind nu numai să pstreze secretul
ă
datelor de care a luat cunoştinţă, dar să şi traducă fidel,
corect, întreaga declaraţie şi răspunsurile la întrebări, în caz
contrar săvârşind infracţiunea de mărturie mincinoasă.

IV.4.6.2.5. Ascultarea vârstnicilor.

Ascultarea persoanelor în vârstă necesită adaptarea


regulilor tactice de anchetă ori de judecată la
particularităţile psihologice ale martorului intrat sub
influenţa procesului de îmbătrânire. Specialiştii precizează
că procesul de îmbătrânire devine evident, în general, după
143

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

vârsta de 65 de ani, regresia fiind mai accentuată după 70 -


75 de ani. Limitele acestea au, însă, un caracter general, ele
diferind mult de la o persoană la alta.
La vârstele înaintate se constată scăderea evidentă a
posibilităţilor de recepţie senzorială, îndeosebi vizuală şi
auditivă, echilibrată întrucâtva pe seama experienţei
senzoriale anterioare. Funcţia mnezieă se reduce,
tulburările de memorie asociindu-se cu cele ale gândirii şi
limbajului.
Pe măsura înaintării în vârstă, la unele persoane îşi
face apariţia sindromul de depersonalizare, însoţit
câteodată de dezordine psihotică (isterie, ipohondrie). Pe
lângă atrofierea sensibilităţii, vârstnicii devin susceptibili,
egoişti, ranchiunoşi, nervoşi, irascibili, trăiesc cu
sentimentul de frustrare.
În debutul ascultării acestor categorii de martori
vârstnici, anchetatorul trebuie să fie foarte atent la modul în
care stabileşte contactul psihologic cu persoana în vârstă,
printr-o atitudine sobră, dar nu rece, politicoasă şi
respectuoasă. Amneziile, erorile, distorsiunile prin
imaginaţie, încercările de acoperire a lacunelor de memorie
prin fabulaţie, nu trebuie să provoace iritarea
anchetatorului.
Din punct de vedere tactic, ascultarea bătrânilor se
apropie, întrucâtva, de cea a minorilor având, însă, un
caracter mai complex. Declaraţiile vor fi bine verificate şi
interpretate în mod critic, mai ales, în ipoteza existenţei
unor cât de mici interese în cauză ce pot fi marcate de
dorinţa de răzbunare, de ranchiună, chiar de răutate
nejustificată.
144
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

IV.4.6.2.6. Ascultarea unor martori handicapaţi.

a) Ascultarea surdo-muţilor se raportează la nivelul


dezvoltării psihice şi al pregătirii intelectuale, o parte dintre
aceşti handicapaţi, cu toate dificultăţile de percepţie
auditivă şi de exprimare, putând comunica fără ajutorul
unor interpreţi, datorită pregătirii efectuate în şcolile de
specialitate. Ca urmare, anchetatorul are datoria să se
intereseze în prealabil asupra acestor împrejurări.
Ascultarea propriu-zisă se caracterizează prin aceea
că relatarea liberă a martorului surdo-mut este mult mai
anevoioasă, ponderea urmând să o deţină întrebările foarte
precise şi clar exprimate. Este de la sine înţeles că vor fi
vizate aspecte pe care martorul le-a perceput vizual, deşi el
poate să înţeleagă, şi chiar foarte bine, conţinutul unei
discuţii după mişcarea buzelor.
Indicat este ca ascultarea să se facă cu mult calm şi
răbdare, mai ales că surdo-muţiî sunt deseori susceptibili şi
irascibili. Anchetatorul trebuie să fie atent dacă starea de
nervozitate este firească, sau dacă nu reprezintă o încercare
de simulare a surdo-mutului, ori o reacţie la un
comportament inadecvat stării de handicapat.
b) Ascultarea nevăzătorilor.
Aceştia au un simţ tactil foarte dezvoltat şi o
acuitate auditivă foarte mare, deosebită, care le permite să
perceapă mult mai bine sunetele, să recunoască persoanele
după voce şi să-şi dea seama de ceea ce se întâmplă în jurul
lor, după zgomotele produse.
De aceea, mărturia nevăzătorului poate fi luată fără
rezerve, unele aspecte sau episoade dîntr-o fǎptă putându-le
recepţiona chiar mai bine decât un văzător. Sunt situaţii în
145

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

care nu trebuie exclusă posibilitatea întrebării


nevăzătorilor, despre ce au văzut, în ipoteza în care
deficienţa senzorială vizuală a intervenit după producerea
evenimentelor în legătură cu care sunt ascultaţi.

IV.4.6.2.7. Ascultarea handicapaţilor psihic.

Ascultarea handicapaţilor care prezintă diferite


afecţiuni psihopatologice, dacă este considerat absolut
necesară, va fi pregătită şi efectuată cu multă precauţie,
solicitându-se şi ajutorul unui medic specialist.
Ascultarea se face într-un cadru lipsit de factori
stresanţi, indicată fiind deplasarea organului judiciar la
domiciliul martorului sau la locul de internare al acestuia.
Realizarea contactului psihologic, câştigarea încrederii
martorului sunt esenţiale pentru obţinerea rezultatului
scontat prin audiere.
în linii mari, regulile tactice de ascultare sunt cele
aplicate copiilor şi bătrânilor, o atenţie specială acordându-
se mitomanilor, afirmaţiile acestora urmând să fie serios
verificate şi interpretate într-un mod critic, mitomania
presupunând, însă, un diagnostic diferenţiat.
146
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

147
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL V

MARTORUL DE REA CREDINŢĂ

V.1. Mărturia falsă şi cauzele ei.


Pe lângă martorii de bună-credinţă, de a căror
mărturie ne-am ocupat până aici, în practica judiciară se
întâlnesc adeseori şi martori de rea-credinţă, adică martori
care în mod conştient şi voit fac o mărturie falsă.
Conform codului penal, infracţiunea de mărturie
mincinoasă este incriminată alături de infracţiunile care
împiedică înfăptuirea justiţiei şi anume: denunţarea
calomnioasă; nedenunţarea unor infracţiuni; omisiunea
sesizării organelor judiciare; favorizarea infractorului;
omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare; arestarea
nelegală şi cercetarea abuzivă; supunerea la rele tratamente;
represiunea nedreaptă; reţinerea sau distrugerea de
înscrisuri.
Printre cauzele care determină o mărturie falsă, pot
fi amintite următoarele:
- frica faţă de inculpat, de consecinţele pe care ar
putea să le suporte la un moment dat martorul sau familia
sǎ; frica faţă de organele de urmărire penală;

148
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- interesul martorului pentru a depune o mărturie


falsă, fie este cumpărat, fie doreşte un anumit avantaj
pentru el sau o altă persoană apropiată lui;
- existenţa unor sentimente şi pasiuni pozitive sau
negative faţă de acuzat (dragoste, simpatie, ură, invidie,
răzbunare);
- aroganţă şi vanitate (dorinţa de nestăpânit de
satisfacere în sens negativ a necesităţii de importanţă, de a
ieşi în evidenţă cu orice preţ) în descrierea faptelor,
împrejurărilor percepute sau care pretinde că le-a perceput;
gândul că va apare în ziare şi la televizor, că se va vorbi
despre el, îl determină pe martor să aibă curajul să
inventeze şi să mintă;
- spiritul de solidaritate al martorului cu inculpatul
care au aceleaşi profesii sau profesii asemănătoare, ambii
fac parte din aceeaşi categorie socială, partid etc.

V.1.1. Criterii de verificare a veridicităţii mărturiei de


rea credinţă.
De la bun început se impune precizarea că aceste
criterii au un anumit grad de relativitate. Ele se impun
totuşi atenţiei, în scopul îndeplinirii obligaţiei autorităţilor
judiciare de a verifica mărturiile în legătură cu care apar
suspiciuni de nesinceritate şi nefidelitate. Ele se folosesc
combinat.
149
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

V. 1.1.1. Criteriul sursei mărturiei.


Atât literatura juridică şi psihologică, dar mai ales
practica judiciară, luând în consideraţie raporturile dintre
cel prin mijlocirea căruia faptele sunt aduse la cunoştinţa
organelor juridice şi sursa de plecare a mărturiei a impus
distincţia între:
a) Mărturia imediată (nemijlocită) în care martorul
a fost prezent nemijlocit în contextul producerii faptelor
percepând prin stimulii adecvaţi evenimentul, derularea
acestuia în timpul şi spaţiul corespunzător;
b) Mărturia mijlocită în care martorul, indirect,
furnizează informaţii nu asupra unor fapte saumprejurări
percepute din sursa originală, ci dintr-o sursă derivată
constând în alte persoane, care într-o calitate sau alta (părţi
în proces, martori nemijlociţi, alte persoane individualizate)
au perceput nemijlocit prin propriile simţuri împrejurările
legate de infracţiune sau de făptuitori putându-se afla
oricând provenienţa punctului de plecare al infracţiunilor
cu care acesta se poate compara şi verifica (la sursa
primară);
c) Mărturia "din auzite", din zvonul public, în care
martorul face referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acută
notorietate, dar a căror sursă primară este imprecisă,
indeterminantă.
Punctând aceste trei posibilităţi se înţelege că
"mărturia din zvon public" este cea mai nesigură, întrucât
faptele relatate din "gură-n gură" sunt supuse unui
pronunţat proces de alterare, de denaturare şi transformare,
îndepărtându-se până la totala denaturare de la adevărata
configuraţie a faptelor.
150

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Din punct de vedere al verificării mărturiilor, este


bine de ştiut că informaţiile provenind dintr-o sursă a cărei
provenienţă nu poate fi individualizată, cele provenind de
la o sursă individualizată dar indirectă şi, în fine, cele
provenind din sursa iniţială, nu se pot situa pe acelaşi plan
sub aspectul forţei probǎnte.
Astfel, când mărturia mijlocită provine din sursa
primară (faptele cunoscute martorului mediat din relatarea
uneia dintre părţi sau a martorului ocular) veridicitatea
acestuia este condiţionată de modul în care s-au petrecut
percepţia şi memorarea iniţială, de condiţiile şi modul
transmiterii informaţiilor de la sursa primară la cea
derivată, în sfârşit, de modul în care au fost percepute,
memorate şi communicate aceste informaţii de către
martorul audiat de organul judiciar, într-un cuvânt, de
fidelitatea reflectării sursei primare în cea derivată.
Din acest punct de vedere este obligatorie
determinarea corectă, fără echivoc, a sursei din care
provine mărturia căreia îi este subordonată însăşi
admisibilitatea ca probă testimonială a mărturiei mijlocite.
Odată identificată sursa primară, se pun temeliile
verificării depoziţiei prin operaţiile de confruntare a
informaţiilor provenind din cele două surse, putându-se
constata lipsa coincidenţei faptelor în ansamblu ori
coincidenţa numai a unor elemente irelevante.
De aici, decurge necesitatea confruntării atât a
depoziţiei iniţiale, cât şi a celei derivate cu ansamblul
probelor existente, pentru a se afla cauza dezacordului,
pentru a se reţine fie una sau alta din depoziţii, ori pentru a
fi ambele înlăturate dacă nu corespund adevărului.
Practica

151
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

a impus soluţionarea acestor aspecte prin ascultarea


repetată atât a martorului nemijlocit, cât şi a celui care
depune mărturia obţinută indirect şi clarificarea pas cu pas
a tuturor aspectelor care se ridică. De regulă, depoziţiile
celor care, în condiţii obiective şi subiective similare de
percepţie, au asistat în calitate de martori la producerea
aceluiaşi fǎpt concordă în privinţa fǎptului principal şi a
circumstanţelor esenţiale legate de activitatea infracţională.
Explicaţia psihologică se identifică, pe de o parte, în
identitatea proceselor psihice, în reflectarea corectă în
psihicul martorilor, a faptelor esenţiale, în similitudinea
condiţiilor de percepţie, iar pe de altă parte, în semnificaţia
deosebită a unor aspecte legate de săvârşirea infracţiunii
care le detaşează sensibil de restul aspectelor considerate
secundare şi care se impun atenţiei fiecăruia şi sunt la fel
percepute de toţi cei de faţă.
În cazul acestor depoziţii simultane, nu numai
concordanţa ci şi nepotrivirea lor îşi poate avea cauza în
condiţiile obiective şi subiective ale percepţiei, aceasta
pentru motivul psihologic că a percepe un fǎpt în condiţii
similare nu înseamnă în mod obligatoriu a-l percepe şi în
condiţii identice.
Regula practică este aceea conform căreia, prezenţa,
alăturim de elementele concordante a unor nepotriviri, a
unor discordanţe în privinţa unor aspecte puţin
semnificative, dacă acestea din urmă au o explicaţie
convingătoare nu este de natură a se răsfrânge asupra
valorii mărturiilor care se armonizează în privinţa
elementelor esenţiale. Logica judiciară demonstrează că la
baza contradicţiilor stau fie eroarea, fie reaua credinţă,
aprecierea unor astfel de mărturii presupunând, înainte de
152

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

toate, identificarea părţii în care se află inexactitatea, iar


apoi, stabilirea fǎptului dacă acesta se datorează unei cauze
voluntare (rea credinţă) sau involuntare (eroare).
Iată de ce se impune ca aprecierea unei mărturii să
se bazeze pe două principii fundamentale şi anume cel al
sincerităţii martorului şi cel al fidelităţii percepţiei şi
acurateţei reproducerii datelor cu privire la făptuitor şi
împrejurările faptei.
Dacă acestea sunt respectate, o ultimă notă cu
privire la valoarea mărturiei va fi dată de aprecierea
acesteia în contextul celorlalte elemente de informare
împreună cu care constituie un ansamblu de probe.
Aşadar, când mărturiile nu constituie probe
exclusive în cauza dată, acestea pot suporta verificări
încrucişate care le vor testa capacitatea de armonizare cu
restul probelor ce se constituie în sistem (coroborarea
probelor).
Veridicitatea mărturiilor este dată nu numai de
concordanţa elementelor cuprinse în depoziţiile succesive şi
simultane prestate în aceeaşi cauză, dar şi de armonizarea
lor din punct de vedere al logicii judiciare cu toate celelalte
probe în parte şi cu întreg probǎtoriu în ansamblul său.

V.1.1.2. Criteriul poziţiei martorului în raport cu părţile din


proces.
Existenţa raporturilor martorului cu pricina, pe de o
parte, şi pe de altă parte cu participanţii în proces, pot
zdruncina serios poziţia de imparţialitate a martorului în
procesul judiciar, în ceea ce priveşte poziţia martorului în
153

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

raport cu pricina trebuie de clarificat interesul material sau


moral al acestuia pentru ca pricina să fie soluţionată într-un
anumit fel, deoarece o depoziţie suspectată de un interes
moral sau material poate ridica suspiciuni referitoare la
părtinire şi nesinceritate.
Cu privire la raporturile dintre martor şi ceilalţi
participanţi în proces, este de clarificat raportul subiectiv al
acestuia faţă de învinuit sau inculpat, partea vătămată,
partea civilă, partea civilmente responsabilă (raporturile de
rudenie, de amiciţie, de duşmănie, afecţiunea, răzbunarea,
teama, sentimentele de simpatie sau de antipatie etc).
O situaţie aparte o prezintă victima care, renunţând
la calitatea de parte, la pretenţii civile şi neparticipând în
proces ca parte vătămată, apare în proces ca martor şi la o
primă vedere depoziţiile sale ar trebui privite fără
suspiciuni, deoarece nimeni mai bine decât ea nu poate să
redea mai amplu şi mai exact informaţiile cu privire la
infracţiunea a cărui victimă a fost.
Psihologia judiciară atrage atenţia asupra fǎptului că
tocmai împrejurarea că activitatea infracţională s-a
îndreptat împotriva sǎ constituie sursa unor puternice
elemente de deformare chiar şi atunci când victima este de
totală bună credinţă. Aceasta deoarece percepţia şi
memorarea se desfăşoară pe un puternic fond afectiv-
emoţional ceea ce, de multe ori, explică percepţia şi
memorarea lacunară a faptelor. Este, de asemenea, proprie
psihologiei victimei tendinţa de exagerare a acelor
întâmplări care au avut drept rezultat o lezare a intereselor
sale materiale sau personale, de supradimensionare
involuntară a pericolului prin care a trecut. La aceasta se
adaugă acele elemente de denaturare ce-şi află cauza în
154

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

afectivitatea, sugestibilitatea, imaginaţia şi personalitatea


victimei.
Cu atât mai mult, prezumţia de părtinire şi interes
material sau moral nu poate să nu fie luată în calcul în
situaţia existenţei sentimentelor fireşti de rudenie în care
martorul se poate afla cu învinuitul sau inculpatul sau cu
celelalte părţi, sentimente care ar ameninţa poziţia de
imparţialitate pe care trebuie să se situeze martorul, motiv
pentru care legislaţia absolvă de obligaţie de a depune
mărturie soţul şi rudele apropiate învinuitului sau
inculpatului.
De altfel, legăturile afective puternice (între soţi,
mamă şi fiu) deformează din punct de vedere al
obiectivitătii datele realului în depoziţia părinţilor, fiul
cercetat pentru provocare de scandal în loc public, este
descris ca un copil simpatic, plin de umor, căruia, ca tuturor
celor de vârsta sǎ, îi place să se distreze iar faptele comise
sunt considerate simple copilării sau glume perimate. De
fǎpt, în toate situaţiile, fie că este pornită din sentimente
nobile, generoase, fie că este determinată de mobiluri
josnice, când mărturia este întemeiată pe sentimente,
realitatea este percepută transfigurat datorită schimbării
reprezentărilor despre persoanele de faţă de care martorul
este legat prin sentimente de simpatie, ură, generozitate,
răbunare, dragoste, antipatie, colegialitate, prietenie,
raporturi profesionale etc.
Foarte des, practica reliefează o oarecare reţinere
din partea martorului, motiv pentru care anchetatorul
trebuie să deducă dacă nu cumva în spatele acestei atitudini
se află teama. Sentimentul de teamă poate fi inspirat
martorului de către ameninţările sau acţiunile unor
155

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

persoane interesate în cauză. Aceasta şi pentru fǎptul că nu


are suficientă convingere în fǎptul că este protejat de
organele judiciare. Aşa se explică de ce în cazul învinuiţilor
sau inculpaţilor cunoscuţi ca persoane extrem de
periculoase, martorii sunt recrutaţi cu greu, deoarece sub
imperiul tăcerii se sustrag deliberat de la obligaţia de a
depune mărturie.

V. 1.1.3. Criteriul interesului manifestat de martor faţă de


problematica probǎţiunii.
Modul în care cel căruia îi sunt cunoscute
împrejurări legate de săvârşirea unei infracţiuni apare în
proces în calitate de martor, poate furniza elemente
semnificative pentru aprecierea asupra poziţiei pe care se
va situa şi asupra veridicităţii ca atare.
în acest sens, dacă martorul este o persoană aflată
cu totul întâmplător în câmpul de fapte, în trecere, grăbită
sau preocupată de cu totul alte probleme, în raport cu
evenimentul perceput, este posibil ca o serie de aspecte să-i
fie superficial fixate în câmpul atenţiei şi să nu le fi
perceput ca atare.
Dacă, dimpotrivă, martorul era interesat în legătură
cu persoana sau împrejurarea care ulterior vor deveni obiect
de dispută între părţile protagoniste este greu de presupus
că acesta va scăpa ceva din cele ce se vor întâmpla Altfel
spus, pretenţiile organului judiciar referitoare la
veridicitatea şi întinderea datelor percepute de către martor,
se vor raporta diferit, în funcţie de gradul în care ele au fost
la periferia centrului de interese şi preocupări ale acestuia
sau, dimpotrivă, chiar în sfera de interese şi preocupări ale
156

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

acestuia (martorul asistă la un accident de circulaţie a cărui


victimă este chiar persoana cu care avea întâlnire şi care se
pregătea să traverseze strada).
Este de la sine înţeles cât de utile sunt datele ce
izvorăsc de la persoana care a renunţat la calitatea de
victimă în favoarea celei de martoră în proces, căci numai
acesta (sub semnul circumspecţiei alterării datelor
obiective, sub influenţa perceperii emoţionale, deformate
sau influenţei intervalului de timp în cauză) poate reda cel
mai fidel împrejurările şi derularea evenimentului.

V. 1.1.4. Criteriul bunei credinţe în evaluarea mărturiei.


Datorită contactului nemijlocit al anchetatorului
(magistratului) cu participanţii în procesul judiciar, acesta
poate şi este obligat să interpreteze datele pe care i le oferă
conduita, fizionomia şi reacţiile exterioare ale celor cu care
se află în intercomunicare psihologică în ancheta judiciară.
Aceste interpretări sunt obligatorii, deoarece îi vor oferi
datele necesare cu privire la gândurile şi sentimentele pe
care le încearcă martorii atunci când neagă sau afirmă ceva,
atunci când pretind că cele ce relatează sunt exacte sau
atunci când afirmă că nu-şi mai amintesc ceva
Iată de ce se dovedeşte a fi atât de necesară calitatea
de fin observator, de analist şi profesionist cu intuiţie
psihologică cerută organului judiciar atunci când este
chemat a desprinde anumite semnificaţii din
comportamentul participanţilor în proces. Aceasta, cu atât
mai mult cu cât contactul cu organul judiciar, nu numai a
învinuitului dar şi al martorului de bună credinţă sau de rea
credinţă (acesta din urmă având, se înţelege, aceeaşi
157

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

psihologie ca şi cea a infractorului) are loc în condiţiile


unei atmosfere relativ tensionate, stresante.
încercarea de substituire voluntară a depoziţiei reale
cu o depoziţie imaginară sau falsă este însoţită întotdeauna
de modificări fiziologice reflexe care se declanşează
automat şi scapă posibilităţilor de cenzurare ale subiectului.
Constituie indicatori fiziologici ai
comportamentului emoţional inaparent sporirea ritmului
cardiac şi a presiunii sanguine, schimbarea temperaturii
ţesutului, modificările electrice ale pielii, intensificarea
activităţii glandelor sudoripare, schimbarea ritmului
respiraţiei, dereglarea fonaţiei, reducerea saîivaţiei etc).
În plan somatic, la nivelul fizionomiei, anchetatorul
atent poate surprinde modificările tributare
comportamentului aparent al stresului emoţional,
schimbarea mimicii (fiecărei stări afectiv emoţionale îi
corespunde o mimică particulară care, într-o anumită
măsură, ne permite să recunoaştem o anumită emoţie după
expresie), a expresiei feţei obţinută prin mobilitatea
muşchilor faciali, coborâtul deosebit al feţei (paloarea sau
roşaţa apărută brusc), tensiunea corpului crescută
manifestată în schimbarea pantomimicii (tremuratul
mâinilor, picioarelor), schimbări ale vocii datorită reducerii
salivaţiei şi dereglării respiraţiei.
Practica a scos în evidenţă fǎptul ca, în ciuda unor
rare excepţii (întâlnite în cazul persoanelor care au contacte
repetate cu poliţia sau a mitomanilor), atitudinea francă,
privirea deschisă, relatarea fluentă a faptelor, dispoziţia de
a răspunde la întrebări, regretul martorului de a nu putea să
dea unele răspunsuri, motivarea potrivit căreia, dacă ar
fi

158
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

ştiut că astfel de împrejurări interesează justiţia, s-ar fi


străduit să le reţină, expunerea riguroasă, precisă, însoţită
de o mimică şi gestică ce se armonizează cu conţinutul
spuselor, caracterul rezonant al amintirilor constituie, de
regulă, notele unei conduite sincere, nesimulate.
Dimpotrivă (cu excepţiile în care persoane emotive, fără
experienţa contactului cu autorităţile şi a persoanelor
complexǎte), atitudinea de prudenţă exagerată, rezervată,
expunerea şovăielnică, sinuoasă, contradicţiile, tulburarea,
paloarea, roşaţa feţei, intensificarea activităţii glandelor
sudoripare, gestica forţată lipsită de naturaleţe, imprecizia
în răspunsuri, vocea coborâtă, ezitările, solicitarea
salvatorului pahar cu apă etc. constituie, de regulă, indicii
probǎbili ai unei conduite nesincere, simulate.
Nu trebuie pierdut din vedere, însă, fǎptul că toate
aceste constatări desprinse din observarea atitudinii şi
comportamentului expresiv al martorului aflat în faţa
organelor judiciare, au valoarea unor indici psihologici
orientativi care trebuie apreciaţi cu mare prudenţă oricât de
puternică impresie ar crea, deoarece aparenţele nu concordă
întotdeauna cu realitatea iar observatorul neexperimentat
poate greşL
Iată de ce, trebuie avut în vedere că omului îi este
proprie capacitatea de disimulare, de contrafacere, de
mascare a adevăratelor sentimente, a reacţiilor emoţionale
trăite şi că martorul, în mod prefăcut îşi poate controla
stările emoţionale sau, dimpotrivă, îşi poate însoţi
expunerea cu un acompaniament de false stări emoţionale
(simulate) ce nu concordă cu adevăratele stări psihice. în
asemenea situaţii, anchetatorul va putea verifica empiric
suspiciunile apărute în legătură cu depoziţiile martorilor.
159

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Aceasta este posibilă în temeiul principiului nemijlocirii


care guvernează activitatea autorităţilor judiciare.
Este indicat ca anchetatorul să adreseze întrebări
metodice pentru a se convinge de capacitatea martorului de
a înregistra, memora şi reda fidel faptele percepute,
încercând să aprecieze potenţialul aptitudinal de apreciere a
unor distanţe, culori, dimensiuni, durate ale acesteia, buna
sau reaua credinţă a martorului. Atunci când însă
anchetatorul rămâne nesigur cu privire la cele verificate
empiric, nemijlocit, iar depoziţia martorului este
hotărâtoare în cauză, va trebui să apeleze la examinarea
psihologică a martorului prin testarea capacităţilor direct
implicate (capacitatea de concentrare şi distribuţie a
atenţiei, capacitatea de memorare, coeficientul de
inteligenţă, acuitatea vizuală, discriminarea auditivă etc.)
iar în cazul suspicionării martorului pentru lipsa bunei
credinţe să apeleze la expertiza acestuia prin biodetecţie
judiciară.
Utilizarea cumulată a criteriilor de verificare a
veridicităţii mărturiei, din perspectiva bunei sau relei
credinţe a martorului, are ca finalitate formarea intimei
convingeri a anchetatorului care, aşa cum s-a menţionat,
fundamentează în ultimă analiză hotărârea sǎ.

V.1.2. Modalităţi tehnico-tactice de depistare a


comportamentului simulat.
Mijloacelor obişnuite de apreciere a sincerităţii sau
nesincerităţii celor ce compar în procesul penal în diverse
calităţi, mai ale a învinuitului sau inculpatului, li s-a
160
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

adăugat, în ultimele decenii, un mijloc obiectiv de


investigare a principalelor modificări psihofiziologice, ce
10
însoţesc emoţia în situaţia falsificării adevărului .
Este vorba de înregistrarea pe cale obiectivă, cu
ajutorul unor aparate speciale de tip poligraf, a
modificărilor fiziologice ale organismului, provocate de
diverse stări emoţionale ce însoţesc simularea.
Încercarea de simulare reclamă un efort voluntar, ce
declanşează stări emoţionale, unele supuse observaţiei
directe (modificări ce ţin de comportamentul aparent al
emoţiei, manifestate în limbajul vorbit sau cel gestual, în
activitatea de mişcare a membrelor sau a corpului, în
expresivitatea feţei), altele decelabile indirect, prin
depistarea reacţiilor psihofiziologice (modificarea ritmului
pulsului, creşterea tensiunii arteriale, modificări electrice în
piele, modificarea caracteristicilor normale ale respiraţiei,
modificarea activităţii electrice a scoarţei cerebrale).
Chiar dacă în domeniul biodetecţiei
comportamentului simulat mai există încă necunoscute,
totuşi este indubitabil că unele fenomene fiziologice apar
legic însoţite de fenomene psihologice bine determinate,
ceea ce practic înseamnă că apariţia unuia este o dovadă a
existenţei celuilalt. Fenomene fiziologice ca: mărimea
subită a tensiunii sanguine, creşterea consumului de
oxigen, dilatarea bronhiolelor, inhibarea mişcărilor
peristaltice gastrice, modificarea existenţei electrice a
pielii, modificarea caracteristicilor normale ale vocii,

10Emilian Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed."ACTAMI"r


Bucureşti,
1995, p. 146 şi urm; Aurel Ciopraga, Criminalistica,
Tratat de
Tactică, Ed."GAMA", Iaşi, 1996, p.284;Aurel Ciopraga,
Ioan
Iacobuţă, op.cit, p.319.
161

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

modificarea caracteristicilor scrierii, tensiunea musculară


(crisparea), etc, sunt controlate de sistemul nervos
vegetativ şi, în consecinţă, nu sunt supuse voinţei decât
parţial şi în grad nesemnificativ, astfel încât înregistrarea
lor electronică la BIODETECTOR semnifică
comportament simulat în 95% din cazuri Aşadar,
indicatorii fiziologici care pot servi la depistarea tensiunii
emoţionale, folosiţi de actualele tehnici de detectare a
sincerităţii sau nesincerităţii, sunt consecinţa unor procese
fiziologice (cauzate de tensiunea psihică specifică).
Dintre mijloacele tehnico-ştiinţifice de detectare a
tensiunii emoţionale, folosite în diverse ţări, de către
organele de cercetare penală, iar în unele state occidentale
şi de către instituţii particulare, cele mai apreciate ca
răspunzând nevoilor anchetei sunt considerate următoarele:
poligraful, detectorul de stres emoţional în voce şi
detectorul de stres emoţional în scris.
Poligraful, cunoscut şi sub denumirea inexactă de
"detector de minciuni", este rezultatul experienţelor
efectuate de către Larson, care a conceput un detector
denumit "KELLER POLYGRAPH" şi care avea să fie
perfecţionat după al doilea război mondial de către John
Reid şi Fred Inbau. în prezent, el este aplicat frecvent în
Franţa, Germania, Spania, Polonia, S.U.A, Japonia, Israel,
Coreea etc, inclusiv în scopuri civile cum ar fi verificarea
loialităţii funcţionarilor unor firme de renume sau de către
servicii de informaţii.
Poligraful, folosit inclusiv în ţara noastră, este
un instrument care înregistrează sub formă grafică patru
indicatori de bază şi modificările fiziologice tipice stărilor
de stres psihologic, astfel:
162

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- tensiunea arterială şi pulsul;


- dereglările respiraţiei (două trasee);
- rezistenţa electrodermică sau biocurenţii;
- contractura musculară;
Înregistrarea se face pe o bandă de hârtie specială,
prin intermediul unor pârghii prevăzute cu peniţe, a căror
acţiune se face electronic, peniţe care descriu trasee
specifice, din interpretarea cărora se pot deduce momentele
de tensiune ale persoanei ascultate.
Detectorul de stres emoţional în voce, cunoscut şi
sub denumirea de "DEKTOR" (de aici şi unele confuzii cu
"detectorul de minciuni" de tip poligraf), este de dată
relativ mai recentă, apariţia lui fiind situată în perioada
anilor 1970, tot în S.U.A în mod curent, Dektor-ul se
foloseşte împreună cu poligraful.
După cum arată şi denumirea aparatului, indicatorul
fiziologic folosit pentru detectarea tensiunii psihice, îl
reprezintă microtremurul vocii, determinat de stările
neurovegetative specifice emoţiei.
Detectorul de stres emoţional în scris este un
dispozitiv anexă al poligrafului, care înregistrează tot sub
formă grafică modificările intervenite în scrisul unei
persoane aflate într-o stare de tensiune psihică. Se
înregistrează trei caracteristici ale scrierii: timpul de latenţă,
durata scrierii răspunsului şi presiunea scrierii.
Încăperile în care se face testarea sunt amenajate în
mod special, cabinetul de detecţie trebuind să fie izolat
fonic, să asigure confortul necesar acestui gen de
examinare, întrucât orice zgomot, orice intervenţie din
163
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

afară influenţează negativ desfăşurarea testării. Din această


cauză, în cabinetele de testare nu se instalează telefoane,
sonerii, dispozitive de semnalizare luminoasă. Cabinetele
de detecţie mai dispun de posibilităţi de înregistrare fonică
şi videomagnetică care se efectuează într-o cameră
alăturată. La nevoie, în cabinet se poate face şi proiecţia
unor imagini, reprezentnd stimuli vizuali afectogeni ale
unor persoane, ale consecinţelor faptelor infracţionale etc.

V. 1.2.1. Organizarea şi desfăşurarea testării la poligraf.


Întregul proces de desfăşurare a testării stărilor
emoţionale, se desfăşoară în patru etape, astfel: pregătirea,
dialogul pre-test, testarea propiru-zisă şi interpretarea
rezultatelor.
1. Pregătirea testării.
În această etapă, specialistul studiază materialul
cauzei, în părţile care îl privesc pe cel ascultat şi
cunoaşterea personalităţii acestuia. în plus, este absolut
necesar un examen medical, una dintre condiţiile obligatorii
de testare fiind integritatea stării psihice şi fizice. O altă
cerinţă, uneori omisă, este şi aceea ca persoana (învinuitul,
inculpatul, martorul etc.) care urmează să fie examinată să
nu fi fost supusă anterior unor interogări îndelungate.
Testarea nu se face decât cu consimţământul scris al
persoanei care va fi examinată.
2. Dialogul pre-test.
La început, specialistul îi dă explicaţii referitoare la
principiile de funcţionare a aparaturii, la drepturile pe care
le are în legătură cu acest procedeu.
164

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

După ce se cere consimţământul de testare, se face


un instructaj privind modul de comportare pe timpul
examinării. Printre altele, subiectul trebuie să stea relaxat în
scaun, să fie atent la întrebările adresate şi să răspundă cu
"DA" sau "NU". în continuare, subiectul este instalat la
poligraf, ataşându-i-se tubul pneumograf, manşonul de
tensiune arterială şi electrozii pentru detectarea rezistenţei
electrodermale. Este verificată funcţionarea instalaţiei.
3. Testarea propriu-zisă.
Aceasta constă în formulări de întrebări scurte, clare
şi precise, la care se răspunde cu "DA" şi "NU".
Testele, de regulă pregătite anterior, conţin:
- întrebări neutre, pentru liniştea subiectului;
- întrebări de control, pentru stabilirea răspunsurilor
afirmative "DA" şi negative "NU", sincere, necesare
comparării cu răspunsurile la întrebările critice;
- întrebări cu conţinut afectogen, referitoare direct la
fǎptă, la împrejurările cauzei cercetate; de regulă,
chestionarul conţine până la 10 întrebări, la o testare putând
fi folosite mai multe baterii de întrebări cu o încărcătură
emoţională crescândă.
Întrebările pot fi aduse la cunoştinţa celui examinat,
însă nu în ordinea în care vor fi adresate. în acest fel se
crează posibilitatea ca ele să fie înţelese foarte exact.
4. Interpretarea diagramei.
Interpretarea rezultatelor testării se efectuează pe
baza comparării caracteristicilor de traseu ale răspunsurilor
sincere la întrebări neutre (fără încărcătură emotivă) ca şi la
165

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

răspunsurile nesincere cu caracter de control, cu


răspunsurile nesincere la întrebările relevante (cu
încărcătură afectogenă).
Desfăşurarea detecţiei psihologice în voce sau în
scris se face într-un mod asemănător, în majoritatea
cazurilor rezultatele celor trei tipuri de testare fiind
interpretate simultan. Astfel se asigură un plus de siguranţă
în depistarea elementelor caracteristice de nesinceritate din
răspunsurile date la întrebările cu caracter afectogen.

V. 1.2.2. Consideraţii privind valoarea probantă a


rezultatelor obţinute cu tehnicile de detectare a
comportamentului simulat
Utilizarea în procesul judiciar a rezultatelor
examinării poligrafice este fie contestată, fie privită cu o
prudentă rezervă, datorate, pe de o parte, fǎptului că o atare
examinare nu e ferită de posibilitatea producerii unor erori,
iar pe de altă parte, din cauza implicaţiilor sale de ordin
etico-juridic.
Se invocă, între altele, faptul că utilizarea
poligrafului echivalează cu o ştirbire adusă demnităţii, că ar
constitui un mijloc de intimidare, că s-ar nesocoti
prezumţia de nevinovăţie, iar refuzul de a se supune
examinării poligrafice ar constitui un indiciu sau chiar o
dovadă a vinovăţiei.
Totuşi, refuzul persoanei de a se supune examinării
poligrafice nu reprezintă o dovadă sau un indiciu al
vinovăţiei, aşa cum, nici tăcerea sau refuzul de a da
declaraţii nu constituie o probă în acuzare, deoarece
166
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

învinuitul sau inculpatul are dreptul şi nu obligaţia de a face


declaraţia.
Din perspectivă psihologică, se apreciază c
ă
actualele înregistrări poligrafice sunt relativ imperfecte,
indicatorii utilizaţi în detecţia nesincerităţii fiind
"dependenţi de manifestările emotive, de forma în care se
manifestă simularea şi de calea periferică a evidenţierii ei".
Există, de pildă, factori frenatori de natură s
ă
influenţeze negativ detecţia simulării care nu trebuie
confundaţi cu încercările de inducere în eroare a
poligrafului, ei putând apărea şi la persoanele sincere,
inocente.
Printre principalii factori frenatori se numără:
- nervozitatea excesivă, determinată de frica de a nu
fi bănuit pe nedrept, sau de a se descoperi o altă vină, care
nu constituie obiectul anchetei;
- stările fiziologice proaste, cum sunt cele specifice
bolilor cardiovasculare, dereglărilor respiratorii, infecţiilor;
- deficienţele psihice, în special debilitatea mintală,
precum şi nevrozele şi psihozele;
- insensibilitatea emotivă.
Din perspectivă procesual penală, conform art.64,
mijloacele de probă admise sunt: declaraţiile învinuitului
sau inculpatului; părţile responsabile civilmente;
declaraţiile martorilor; înscrisurile; mijloacele materiale de
probă; constatările tehnico-ştiinţifice; constatările medico-
legale şi expertizele.

167
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Se poate observa că testarea sincerităţii cu ajutorul


tehnicilor de tip poligraf, nu face parte dintre mijloacele de
probă, după cum nu se înscrie nici printre modalităţile de
ascultare a învinuitului sau inculpatului, prevăzute de at.64
C.pr.pen.
Faţă de cele de mai sus, s-ar putea susţine că
detectarea nesincerităţii reprezintă, în fond, o constatare
tehnico-ştiinţifică efectuată de specialiştii organelor de
cercetare penală.
Rezerva cu privire la încadrarea tehnicilor de
stabilire a emoţiilor (considerată tipică pentru un
comportament simulat) în categoria mijloacelor de probă şi
la folosirea lor ca atare, este determinată nu atât de fǎptul
că legea nu le prevede, ci, mai ales, de posibilitatea
producerii unor erori care, şi în număr redus, pot prejudicia
grav valori sociale deosebite.
Tehnicile de detectare menţionate permit stabilirea
gradului de emoţie la aplicarea unui stimul afectogen, nu a
cauzei acesteia, starea de tensiune psihică fiind numai un
11
indiciu al probǎbilei nesincerităţi .
11 Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, p.187
168

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

169
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL VI
PROTECŢIA MARTORILOR

VI.1. Consideraţii generale


Legea nr. 682 privind protecţia martorilor, a fost
adoptată de Parlamentul României la 19 decembrie 2002.
Acest act normativ reglementează asigurarea
protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate
corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii
de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la
săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau
au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care
au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în
soluţionarea unor cauze.
Potrivit art.2 din Legea nr.682/2002, martor este
persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
- „are calitatea de martor, potrivit Codului de
procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează
informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea
adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care
contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor
prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea
unor astfel de infracţiuni;
170

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin


informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la
aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la
prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea
fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la
recuperarea acestora,' în această categorie este inclusă şi
persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;
- se află în cursul executării unei pedepse private de
libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter
determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea
adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la
prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii
deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel
de infracţiuni;
Starea de pericol, este definită în art.2 lit.b, „ca
fiind situaţia în care se află martorul, în sensul situaţiilor
prezentate mai sus, membrii familiei sale ori persoanele
apropiate acestuia, a căror viaţă, integritate corporali sau
libertate este ameninţată, ca urmare a informaţiilor şi
datelo. furnizate ori pe care a fost de acord să le furnizeze
organelor judiciare sai a declaraţiilor sale".
De asemenea, în lege se mai folosesc următorii
termeni:
- Martorul protejat este martorul, membrii
familiei sale şi persoanele apropiate acestuia incluse în
Programul de protecţie al martorilor, conform
prevederilor legii.
- Membrii de familie ai martorului protejat sunt
soţul sau soţia, părinţii şi copiii acestuia.
171
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- Persoana apropiată martorului protejat este


persoana de care respectivul martor este legat prin
puternice legături afective.
Conform art.2 lit.f din lege, persoana care intră în
categoriile enumerate mai sus, va fi inclusă într-un Program
de protecţie ce poarte denumirea de Programul de protecţie
a martorilor şi reprezinte activităţile specifice desfăşurate
de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor prevăzut la
art.3, cu sprijinul autorităţilor administraţie publice centrale
şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale ş
sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori
protejaţi, îr condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Chiar înainte de a fi inclus în Program asupra
martorului se pot lua unele măsuri urgente, ce sunt activităţi
specifice temporare care pot fi desfăşurate de unitatea de
poliţie care cercetează cauza sau, după caz, de organul care
administrează locul de deţinere, de îndată ce constată starea
de pericol la care este expus martorul.
Legea defineşte în mare şi infracţiunile pentru care
se poate introduce în Program o persoană, precizând
următoarele „infracţiune" gravă este infracţiunea care face
parte din una dintre următoarelt categorii:
- infracţiunile contra păcii şi omenirii;
- infracţiunile contra siguranţei statului sau contra
siguranţei naţionale;
- terorismul,
- omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav;
de - infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul
persoane!
172

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- spălarea banilor;
- falsificarea de monede sau de alte valori;
- infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului
armelor şi muniţiilor;
- infracţiunile privitoare la regimul materialelor
nucleare sau al altor materii radioactive;
- infracţiunile de corupţie;
- infracţiunile contra patrimoniului care au produs
consecinţe deosebit de grave;
- orice altă infracţiune pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin
10 ani sau mai mare."
Prin prejudiciu deosebit se înţelege orice prejudiciu
cauzat prin infracţiune, care depăşeşte echivalentul în lei a
50.000 euro.
Grupul sau organizaţia criminală reprezintă grupul
structurat, alcătuit din trei sau mai multe persoane, care
există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, în
scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni grave,
pentru a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau
de altă natură.
După introducerea în Program între martor şi
directorul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor
(O.N.P.M.) se încheie o înţelegere confidenţială privind
protecţia şi asistenţa care trebuie acordate martorului
protejat, obligaţiile acestora, precum şi situaţiile în care
protecţia şi asistenţa încetează.

173
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

VI.2. Includerea în Program


Fondurile băneşti necesare pentru includerea
Programului sunt cuprinse într-un capitol distinct al
bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu
denumirea „Fonduri pentru Programul de protecţie a
martorilor".
Includerea unei persoane în Programul de Protecţia
Martorilor se realizează în următoarele etape:
- în condiţiile în care o persoană solicită includerea
în Program, pe timpul desfăşurării procesului penal,
organele de urmărire penală ale poliţiei ori parchetului, vor
evalua dacă aceasta prin probele pe care le poate pune la
dispoziţie are o contribuţie determinantă pentru stabilirea
adevărului în cauze penale în legătură cu infracţiuni grave,
cu privire la grupuri criminale organizate sau a unor
infractori urmăriţi;
- dacă persoana în cauză exprimă temeri cu privire
la siguranţa sǎ, a membrilor de familie sau persoanelor
apropiate, în cazul în care ar depune mărturie sau ar
aduce probe decisive, datorită eventualelor repercusiuni,
anchetatorul poate prezenta acestuia posibilităţile de
diminuare a riscurilor pe care le are la dispoziţie în baza
Legii nr.682/2002 privind protecţia martorilor;
- persoana în cauză care doreşte să coopereze cu
organele judiciare şi să beneficieze de măsurile specifice de
asistenţă şi protecţie, conform legii, va da o declaraţie
completă pe baza căreia anchetatorul va realiza o evaluare a
contribuţiei sale la înfăptuirea actului de justiţie, estimând
totodată şi riscurile la care este expusă persoana
respectivă;

174
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- dacă în această fază, persoana în cauză solicită în


mod expres să fie asistată de un avocat pus la dispoziţie de
Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor.
De asemenea, poate fi inclusă în Program o
persoană care are, într-o altă cauză, calitatea de: organizator
ori conducător de grup sau organizaţie criminală; instigator
ori autor al infracţiunii de omor, omor calificat sau omor
deosebit de grav.
Propunerea de includere în Program poate să vină
din partea organului de cercetare penală şi a procurorului
(în faza urmăririi penale), iar în faza judecăţii, de
procurorul de şedinţă şi ea trebuie să cuprindă:
- informaţiile referitoare la cauza penală respectivă;
- datele personale ale martorului;
datele şi informaţiile furnizate de martor, precum şi
caracterul determinant al acestora în aflarea adevărului;
circumstanţele în care martorul a intrat în posesia
datelor şi a informaţiilor furnizate sau pe care le va furniza;
- orice elemente care pot evidenţia starea de pericol
în care se află martorul!
- estimarea posibilităţilor de recuperare a
prejudiciului cauzat prin infracţiune;
- persoanele care au cunoştinţă despre datele şi
informaţiile deţinute de martor şi despre fǎptul că acesta le-
a furnizat organelor judiciare sau că are intenţia de a le
furniza;
- evaluare a profilului psihologic al martorului şi al
celorlalte persoane propuse a fi incluse în Program;
175

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

- riscul pe care martorul şi celelalte persoane pentru


care se solicită includerea în Program îl prezintă pentru
comunitatea în care urmează să fie relocaţi;
date referitoare la situaţia financiară a martorului;
orice alte date care prezintă relevanţă pentru evaluarea
situaţiei martorului şi pentru includerea acestuia în
Program.
De asemenea propunerea de includere în Program
trebuie să fie însoţită de acordul scris al persoanei pentru
care se cere includerea în Program, precum şi de o evaluare
realizată de O.N.P.M. cu privire la posibilitatea includerii
în Program a persoanei în cauză.
În baza documentelor sus menţionate procurorul sau
instanţa, după caz, se va pronunţa în cel mai scurt timp, dar
nu mai târziu de 5 zile de la primirea propunerii, prin
ordonanţă, respectiv încheiere, asupra propunerii de
includere în Program, iar O.N.P.M. va lua toate măsurile
necesare în vederea elaborării şi implementării schemei de
sprijin.
Dacă cererea a fost respinsă, iar în cursul urmăririi
penale sau al judecăţii au intervenit elemente noi faţă de
cele cuprinse în propunerea iniţială, se poate formula o
nouă propunere de includere în Program.
în termen de 7 zile de la data emiterii ordonanţei sau
a încheierii de includere în Program, O.N.P.M. încheie în
scris un Protocol de Protecţie cu fiecare martor, membru de
familie sau persoană apropiată martorului pentru care s~a
dispus includerea în Program.
176
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

La semnarea protocolului persoana dobândeşte


calitatea de martor protejat şi în termen de 3 zile de la
aceasta dată O.N.P.M. va comunica procurorului sau, după
caz, instanţei fǎptul că a început includerea Programului.
Protocolul de protecţie cuprinde: obligaţiile
martorului protejat; obligaţiile O.N.P.M.; persoanele de
legătură desemnate şi condiţiile în care acestea îşi
desfăşoară activitatea şi situaţiile în care protecţia şi
asistenţa încetează.
Martorul protejat are, în principal următoarele
obligaţii:
- să furnizeze informaţiile şi datele pe care le deţine,
cu caracter determinant în aflarea adevărului în cauză;
- să se conformeze măsurilor stabilite în schema de
sprijin;
- să se abţină de la orice activitate care l-ar putea
pune în
pericol sau care ar putea compromite punerea în
aplicare a Programului;
- să nu contacteze nici o persoană cunoscută sau
persoane din medii infracţionale, în cazul luării măsurilor
de protecţie prevăzute la art.12 alin. (2) lit.e) - h) şi a
măsurilor de asistenţă prevăzute la art.12
- să informeze imediat O.N.P.M. cu privire la orice
schimbare apărută în viaţa personală şi în activităţile pe
care le desfăşoară în perioada aplicării Programului,
precum şi în cazul intrării involuntare în contact cu
persoanele prevăzute la lit.d).
177
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

VI.3. Măsuri de protecţie şi asistenţă


O.N.P.M. are obligaţia de a întocmi o schemă de
sprijin pentru fiecare martor protejat, care să cuprindă
măsuri de protecţie şi asistenţă, precum şi obligaţia de a le
implementa.
ce Potrivit art.12, alin.2 din lege, măsurile de protecţie
pot fi prevăzute, singure sau cumulat, în cadrul schemei
de sprijin sunt:
- protecţia datelor de identitate a martorului
protejat;
- protecţia declaraţiei acestuia, ascultarea martorului
protejat de către organele judiciare, sub o altă identitate
decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare
a imaginii şi vocii;
- protecţia martorului aflat în stare de reţinere,
arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative
de libertate, în colaborare cu organele care administrează
locurile de deţinere;
- măsuri sporite de siguranţă la domiciliu, precum şi
de protejare a deplasării martorului la şi de la organele
judiciare;
- schimbarea domiciliului, schimbarea identităţii,
schimbarea înfăţişării.
Măsurile de asistenţă ce pot fi prevăzute, după caz,
în cadrul schemei de sprijin sunt: reinserţia în alt mediu
social, recalificarea profesională, schimbarea sau
asigurarea
178
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

locului de muncă, asigurarea unui venit până la găsirea unui


loc de muncă.
Martorul protejat ţine legătura cu O.N.P.M. printr-o
persoană de legătură desemnată de către acesta, conform
condiţiilor stipulate în Protocolul de protecţie şi dacă
martorul protejat constată că există posibilitatea
deconspirării domiciliului sau a identităţii sale din cauza
neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor
persoanei de legătură, are posibilitatea de a contacta o altă
persoană nominalizată în Protocolul de protecţie pentru
situaţiile prevăzute la art.3 alin. (2) lit.c).
Cu ocazia semnării protocolului, reprezentantul
O.N.P.M. se va asigura că martorul protejat ra reţinut
numele şi modalităţile de contactare. în cazul în care survin
modificări cu privire la contactare, acestea vor fi aduse la
cunoştinţă în cel mai scurt timp martorului.
Persoana de legătură are obligaţia să se asigure că
modalităţile de comunicare sunt funcţionale iar în situaţii
critice, martorul are posibilitatea efectivă de a semnala
apariţia unei eventuale stări de pericol. De asemenea, acesta
are obligaţia de a consemna orice comunicare din partea
martorului protejat şi de a informa structurile abilitate în
vederea verificării aspectelor semnalate şi dispunerii
măsurilor pentru prevenirea unor eventuale incidente.
Protecţia şi asistenţa acordate martorului aflat în
stare de pericol şi martorului protejat sunt asigurate, în
condiţiile prezentei legi, de unităţile de poliţie, respectiv de
O.N.P.M.
Protecţia şi asistenţa martorului aflat în stare de
pericol şi ale martorului protejat, dacă aceştia execută o
179

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

pedeapsă privativă de libertate, sunt asigurate, în condiţiile


prezentei legi, de organele care administrează locurile de
deţinere sau, după caz, de O.N.P.M.
Direcţia Generală a Penitenciarelor, potrivit legii,
trebuie să întocmească cu consultarea O.N.P.M., un
regulament special cu privire la regimul de detenţie al
acestor persoane şi prin care se vor urmări cu prioritate
separarea persoanelor incluse în program, de ceilalţi
deţinuţi, asigurându-se conspirativitatea acestora.
Faţă de martorul aflat în stare de pericol, care
necesită măsuri imediate de protecţie, se pot lua măsuri
urgente de către unitatea de poliţie sau, după caz, de
organul care administrează locul de deţinere, care trebuie
comunicate în termen de 24 de ore procurorului.
Pentru cetăţenii străini, care întrunesc condiţiile
prevăzute de lege şi solicită includerea în Program, la
întocmirea schemei de sprijin şi a protocolului, Oficiul
Naţional pentru Protecţia Martorilor, va ţine cont de fǎptul
că pentru aceştia, nu se poate folosi măsura de protecţie
prevăzută de lege la art.12 alin. 2 lit.g.
O.N.P.M. trebuie să comunice în scris,
reprezentantului unităţii specializate, după caz, solicitarea
de prelungire a termenului de şedere pe teritoriul României
a cetăţeanului străin care a fost inclus în Program, fără a
oferi însă informaţii suplimentare.
Direcţia Străini şi Probleme de Migrări, prin
normele interne special realizate pentru astfel de situaţii
trebuie să asigure cadrul legal necesar pentru protejarea
datelor şi informaţiilor legate de persoana rezidentă şi
afacerile acestora.
180

www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Măsurile urgente se pot aplica pe o perioadă


determinată, până la încetarea pericolului iminent ori până
la includerea în Program.

VI. 4. Încetarea Programului


Programul încetează în una din următoarele situaţii:
- la cererea martorului protejat, exprimată în formă
scrisă şi transmisă către O.N.P.M.;
- dacă în cursul procesului penal martorul protejat
depune mărturie mincinoasă;
- dacă martorul protejat comite cu intenţie o
infracţiune;
- dacă sunt probe sau indicii temeinice că, ulterior
includerii în Program, martorul protejat a aderat la un grup
sau organizaţie criminală;
- dacă martorul protejat nu respectă obligaţiile
asumate prin semnarea Protocolului de protecţie sau dacă a
comunicat date false cu privire la orice aspect al situaţiei
sale;
- dacă viaţa, integritatea corporală sau libertatea
martorului protejat nu mai este ameninţată;
- dacă martorul protejat a decedat.
Încetarea Programului se dispune de procuror prin
ordonanţă sau de către instanţă prin încheiere.
181
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

VI.5. Sancţiuni şi pedepse


Potrivit art.19 persoana care are calitatea de martor,
în sensul Legii nr.682/2002, prin protecţia martorilor, (art.2
lit.a pct.l şi 2), şi care a comis o infracţiune gravă, iar
înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii
denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de
infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor
pedepselor prevăzute de lege.
Art.20 din lege incriminează ca infracţiune „fǎpta
de a divulga cu intenţie identitatea reală, domiciliul ori
reşedinţa martorului protejat, precum şi alte informaţii
care pot duce la identificarea acestuia, dacă sunt de natură
să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea martorului protejat, şi o pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 5 ani".
Conform art.20 alin.2, pedeapsa este închisoarea de
la 5 la 10 ani dacă:
a) fǎpta a fost săvârşită de către o persoană car a
luat cunoştinţă de aceste date în exercitarea atribuţiilor sale
de serviciu;
b) S-a cauzat martorului protejat o vătămare gravă
a integrităţii corporale sau sănătăţii.
Dacă ǎpta a avut ca urmare moartea sau
f
sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la
25 de ani (art.20 alin.3), iar dacă fǎpta prevăzută la alin. (2)
lit.a) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de
la 2 la 5 ani (art.20 alin.4).
182
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Fǎpta martorului protejat, prevăzut la art.2 lit.a, de a


induce în eroare organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată prin datele şi informaţiile prezentate se pedepseşte
cu închisoare de la 5 la 10 ani (art.21).

183
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

CONCLUZII CU RELEVANŢĂ PENTRU


ACTIVITATEA JUDICIARĂ

Din toate informaţiile relatate cu multă atenţie şi


interes deosebit, vom căuta să desprindem acele concluzii
care pot să prezinte o semnificaţie mai mare pentru practica
judiciară.
Sub aspect psihologic, mărturia constă în observarea
şi memorarea involuntară a unui act şi apoi reproducerea
acestuia, scriptic sau oral în faţa magistratului
(anchetatorului).
Martorii care se prezintă în faţa organelor judiciare
sunt persoane cu calităţi şi defecte, cu posibilităţi mai mari
ori mai reduse de a percepe, memora şi reproduce faptele sau
împrejurările în legătură cu care sunt chemate să facă
declaraţii, cu niveluri de cunoştinţe diferite despre cele
petrecute. în funcţie de aceste particularităţi psihofiziologice,
lumea obiectivă apare într-un anume fel în spaţiul psihologic
al individului, între realitatea obiectivă şi reflectarea ei
subiectivă există un unghi de deviere.
Particularităţile psihofiziologice generale şi speciale
ale individului îşi lasă amprenta asupra dinamicii mărturiei.
Ca urmare, în orice declaraţie apare ca
inevitabil un coeficient de alterare iniţială sau ulterioară
(fie că martorul adaugă ceva realităţii; fie omite; fie că

184
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

subestimează unele evenimente sau persoane altora; fie


transformă informaţiile perceptive).
Prin urmare, tendinţa de a considera orice persoană
care face declaraţii neveridice ori incompletem apriori,
prezumtiv subiect activ al infracţiunii de mărturie
mincinoasă nu-şi găseşte întotdeauna suport teoretic şi
practic.
Organul judiciar, cunoscând foarte bine dispoziţiile
legale şi tacticile de ascultare, trebuie să determine, să ajute
martorii să declare tot ceea ce cunosc şi prezintă importanţă
pentru cauză, să selecteze din multitudinea de informaţii
numai pe acelea care realmente pot contribui la aflarea
adevărului.
Mărturia pe deplin fidelă constituie excepţia, nu
regula. În mărturie nu este important numai să reţii, ci să-ţi
dai seama exact de ceea ce nu ai reţinut. Valoarea mărturiei
nu este în raport cu numărul martorilor, căci adesea o infimă
minoritate poate avea dreptate faţă de majoritatea imensă.
În practica judiciară interogatoriul (întrebările trebuie
formulate cu foarte multă grijă pentru a se evita sugestia)
trebuie redus la strictul necesar, punându-se accent pe
depoziţia spontană, care este mai fidelă, mai săracă în erori.
Analizând conţinutul mărturiei am văzut că
elementele asupra cărora martorii fac depoziţii mai
exacte sunt persoanele, animalele, raporturile spaţiale
şi obiectele; urmează apoi acţiunile şi calităţile. Cele
mai bogate în erori sunt declaraţiile privitoare la erori,
numere

185
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

şi semnalmente. De aceste constatări trebuie să se ţină cont


în practica judiciară.
În ceea ce priveşte evaluarea mărimilor spaţiale şi
temporale, concluzia este că cei care apreciază mai bine o
durată sau o dimensiune mică, vor aprecia bine şi o durată
sau o dimensiune mare. Prin metode foarte simple,
anchetatorul se poate convinge de acest lucru, punându-1 pe
martor să aprecieze durate sau dimensiuni mici (dimensiunea
încăperii în care se află sau a unei străzi vizibile; uitându-se
pe fereastră, să evalueze timpul în care autovehiculul indicat
ajunge în dreptul ferestrei etc).
Timpul scurs între perceperea unei situaţii,
eveniment şi depoziţie, influenţează în mod evident mărturia
Influenţa, în sens defavorabil, se resimte însă mai mult
asupra depoziţiei pe bază de interogatoriu decât asupra
depoziţiei sub forma relatării spontane.
Aprecierea vitezei, atat de hotărâtoare în cazul
accidentelor de circulaţie, întâmpină dificultăţi, atunci când
martorul nu este conducător auto sau nu a practicat niciodată
un sport unde viteza să aibă importanţă (alergări, patinaj,
schi etc). Anchetatorul se poate convinge uşor de această
capacitate a martorului, punându-1 să aprecieze viteza cu
care circulă vehiculele care trec prin faţa clădirii unde are loc
ancheta.
Diferenţele între sexe, în ceea ce priveşte
mărturia, sunt nesemnificative. Totuşi, anchetatorul
trebuie să aibă în vedere că întinderea mărturiei este
mai mare la femei decât la bărbaţi, însă este mai puţin
fidelă (acestea sunt mai înclinate decât bărbaţii spre
diversiuni, imprecizii,
www.psihologiaonline.ro 186
Psihologia Online Biblioteca Online

inexactităţi, vorbărie, disimulare şi minciună). Deci, se pare


că femeile uită mai puţin însă falsifică mai mult.
Raportată mărturia la gradul de cultură, se observă
diferenţă în favoarea celor cu un grad de cultură mai ridicat.
Diferenţa este însă neînsemnată, îndeosebi în depoziţiile
libere.
Obligaţia legală a unui martor de a depune mărturie
într-un proces penal este corectă şi echitabilă doar în situaţia
în care persoana respectivă nu trebuie să se teamă de
ameninţări la adresa vieţii sale atunci când îşi îndeplineşte
această obligaţie. Dar, mai ales ca o consecinţă a dezvoltării
criminalităţii organizate şi a acţiunilor de combatere a
acesteia în cele mai multe din ţările membre ale Consiliului
Europei, intimidările şi violenţele împotriva martorilor par să
fie din ce în ce mai frecvente.
Sistemele juridice trebuie să găsească o cale de a
rezolva problema intimidării martorilor, dacă este vorba de a
reuşi aplicarea justiţiei.
În cazurile dificile, pentru elaborarea obiectivă a
profilului psihologic al martorilor şi pentru a controla
veridicitatea depoziţiilor, ar trebui consultaţi specialiştii
psihologi.
Nimeni altul mai bine ca specialistul în ştiinţa
sufletului, care este psihologul, nu este în măsură să
aleagă adevărul de eroare. Cu ajutorul metodelor pe
care psihologia le pune la îndemână pentru practica
judiciară, justiţia va găsi mai repede calea adevărului
şişi va îndeplini cu mai mult dinamism menirea, aceea
de a face dreptate.

www.psihologiaonline.ro 187
Psihologia Online Biblioteca Online

ANEXE
188
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
189
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
190
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
191
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
www.psihologiaonline.ro 192
Psihologia Online Biblioteca Online
193
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

194
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
195
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
196
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
197
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online
198
www.psihologiaonline.ro
Psihologia Online Biblioteca Online

Bibliografie
199
www.psihologiaonline.ro