rasism

V. fascism, genocid, nazism, rasă, război, sclavie, segregare

Proces de discriminare, ca şi credinţele şi ideologiile conform cărora rasele omeneşti pot fi

clasificate de la inferior la superior, în baza caracteristicilor biologice fundamental diferite cu
care ele sînt înzestrate. Conceptul central, rasa, are însă o dimensiune socială şi nu biologică,
deoarece caracteristicile prin care sînt identificate rasele nu sînt, de regulă, relevante din punct de
vedere biologic (de exemplu, culoarea pielii, este biologic puţin importantă în definirea raselor
faţă de multe alte caracteristici anatomice, care, nefiind atît de vizibile, nu sînt luate în calcul).

♦ Ca doctrină, r. este creaţia exclusivă a epocii moderne. În antichitate, religia era unicul criteriu
de discriminare, cei care aveau o altă religie erau priviţi nediferenţiat. Creştinismul a continuat
aceeaşi tradiţie, un bun creştin putînd fi oricine primea botezul sfînt. Ideea creştinării lumii,
fundamentală pentru această religie, nu s-ar fi putut împăca în nici un fel cu r. După Robert A.
Nisbet (Prejudices, 1982) r. îşi are originea în reformă şi în iluminism. Reforma a spart unitatea
creştinismului şi a distrus ideea genezei unice, legînd totodată grupul religios de etnie.
Iluminismul a adus ideea evoluţiei şi implicit a dezvoltării inegale a etniilor şi a raselor. Desigur,
o contribuţie însemnată la constituirea r. au avut-o şi descoperirile şi contactele cu alte tipuri de
societăţi umane (considerate primitive) în secolul XVIII şi mai ales XIX.

♦ R. are însă şi explicaţii economice, justificînd anumite practici politice cum ar fi exploatarea
colonială, agresiunea împotriva altor naţiuni, oprimarea unor grupuri minoritare, sclavia
(modernă). Presupoziţiile de bază ale r. după Michael Banton (The Idea of Race, 1977) sînt:

a. variaţiile comportamentale şi de obiceiuri între indivizii ce aparţin unor culturi diferite

pot fi explicate ca expresii ale unor tipuri biologice diferite;
b. în baza acestor caracteristici se consideră superioritatea europenilor, în particular a
arienilor, faţă de orice alte categorii;
c.  contradicţiile între naţiuni sau indivizi au la bază caracterisitici biologice înnăscute.

Robert Miles (Racism, 1989) consideră că r. trebuie înţeles numai ca „ideologie" care se bazează
pe un proces de categorizare în care fiecare clasă este definită de asociaţia unor caracterisitici
biologice (genetice) şi a unora sociale, de regulă negative, ce permit ierarhizarea grupurilor şi
aplicarea unor tratamente diferenţiate.

♦ O formă de bază a r. în secolul trecut ca şi în prima parte a acestuia a constituit-o

antisemitismul. El s-a legat, în cultura germană mai ales, de concepţiile şi teoriile despre sufletul
neamului, suflet care se află într-o strînsă relaţie cu teritoriul în care se află neamul. De aici s-a
născut ideea spaţiului vital ca şi aceea potrivit căreia evreii sînt un neam ce şi-a pierdut sufletul
deoarece ei nu mai au un teritoriu propriu. Antisemitismul va deveni o mişcare politică reală
doar în secolul XX, mai ales în perioada conducerii naziste, în secolul XIX el fiind mai mult o
mişcare culturală sau aşa cum spune P. Johnson (A History of the Modern World, 1983) o formă
a romantismului. Dintre autorii reprezentativi menţionăm pe: Wilhelm Heinrich Riehl, Theodor
Fritsch, Eugen Diederichs, Houston Stewart Chamberlain. Naţional-Socialismul va transforma
antisemitismul într-o componentă de bază a ideologiei naziste, care va conduce la crime
abominabile împotriva evreilor, dar şi a altor grupuri etnice, în special în timpul celui de al
doilea război mondial. Antisemitismul a existat şi în afara spaţiului german, în special în Franţa,
unde, după afacerea „Dreyfus", s-au impus tot mai mult teoriile conspiraţiei. După Charles
Maurras, conspiraţia venea atît din partea evreilor, cît şi a protestanţilor, a francmasonilor, dar şi
a ateilor sau străinilor.

♦ Procesele de discriminare îndreptate împotriva negrilor constituie o altă formă importantă a r.,
pe care o regăsim în epoca modernă, în special în istoria S.U.A. În acest caz nu s-a ajuns
niciodată la genocid, descriminarea a îmbrăcat formele mai slabe ale sclaviei (pînă la mijlocul
secolului trecut) şi ale segregării (inclusiv în prezent). Politica de discriminare a negrilor a fost
menţinută oficial în S.U.A. În cea mai mare parte a acestui secol în baza principiului „separaţi
dar egali" (din 1896 pînă în anii '60). Neoficial, politica segregaţionistă se menţine în diverse
instituţii şi în prezent. Nu trebuie neglijat însă faptul că negrii, ca şi alte grupuri rasiale sau
etnice, promovează anumite forme de segregare voluntară datorită, în special, conştiinţei unei
identităţi proprii.

♦ R. este prezent şi astăzi ca politică de discriminare în multe state din Africa, unde imediat după
obţinerea independenţei s-a practicat la nivel guvernamental o politică r. faţă de europeni sau
arabi. În sens larg, putem vorbi însă de r. sau de elemente de ideologie r. în politica majorităţii
statelor din Orientul Apropiat, aşa cum putem vorbi şi de un r. antiasiatic, de unul intertribal (în
Africa), sau, după unii autori, chiar de unul antiamerican. A.B.