11.1. Analiza COSMOSXpress aplicată unei pene paralele.

I. Modelarea de tip Part

1) Deschideţi un un nou fişier, de tip Part, în care elaboraţi o schiţă plană, în planul
Front.
2) Realizaţi conturul din figura 11.1.1 a), apoi Exit Sketch.
3) Extrudaţi, pe lugimea de 8 mm, pentru a obţine pana, ca în figura 11.1.1 b).
4) Selectaţi faţa indicată drept "faţa pentru Split Line". Pe ea, deschideţi o schiţă, în care
trasaţi cu Line, un segment care uneşte mijloacele laturilor scurte. Întorceţi pana, cu
Rotate View, apoi repetaţi operaţia de trasare a segmentului, pe faţa plană, paralelă
cu prima. Închideţi schiţa.
5) Activaţi
Insert, Curve, Split
Line. În caseta de
dialog Split Line,
selectaţi,
pentru una dintre
feţele afectate de
schiţe, în calitate de
Sketch to Project
dreapta trasată, iar ca
Face to Split, însăşi
faţa. OK. Repetaţi,
pentru cealaltă faţă
plană. După OK,
verificaţi
rezultatul:
click pe una dintre
jumătăţile
a) b)
unei feţe plane.
Fig. 11.1.1
Veţi observa că va
fi selectată, ca
faţă, doar jumătatea selectată, şi nu toată faţa, cum era de aşteptat. Deci, fiecare faţă
plană a fost împărţită în câte două semi-feţe.

II. Analiza cu elemente finite

1) Activaţi programul ataşat de analiză: Tools, COSMOSXpress, . Apare caseta de
dialog, în care urmează să introduceţi opţiunile necesare. Urmaţi cu acurateţe
indicaţiile furnizate de casetă.
2) Prima opţiune se referă la sistemul de unităţi (impuneţi ISO) şi la locaţia salvărilor
rezultatelor analizelor (eventual creaţi un Folder destinat special analizelor).
3) Next şi ajungeţi la posibilitatea impunerii materialului: Plain Carbon Steel, pentru a
realiza pana din oţel carbon obişnuit. Applay, Next.
 4) Impunera constrângerii de poziţie: selectaţi faţa constrânsă, din partea de jos a penei,
ca în figura
11.1.2 a).
Fără a
adăuga sau
edita, Next.
5)

Fig. 11.1.3
a) b)
Fig. 11.1.2 Impunerea
solicitării
exterioare: optaţi pentru Force, apoi selectaţi faţa solicitată, pe care se distribuie
forţa, ca în fig. 11.1.2 b). Schematizarea constrângerii şi a solicitării sunt sugerate de
figura 11.1. 3. Menţineţi forţa perpendiculară pe faţa pe care a fost distribuită, apoi
impuneţi valoarea de 5000 N. Nu adăugaţi şi nu editaţi nimic.
6) Treceţi la analiză şi optaţi pentru Run. Veţi observa procesul de discretizare, urmat
de editarea legăturilor şi apariţia mesajului prin care sunteţi avertizat asupra
coeficientului de siguranţă, calculat pe baza materialului, dimensiunilor şi solicitării
impuse: 0.94, în cazul de faţă. Puteţi vizualiza zonele periculoase. Next.
7) Optaţi pentru prezentarea distribuţiei de tensiuni von Mises pe model. Veţi obţine
pana, ca în figura 11.1.4. Veţi
mai remarca scara
deformaţiilor, care are
valoarea 422, în situaţia
penei. Valoarea maximă a
tensiunii echivalente, de 234
MPa, confirmă valoarea
coeficientului de siguranţă.
8) În aceeaşi etapă, puteţi opta
pentru o simulare a
deformării, activând butonul Fig. 11.1.4
Play. Opriţi simularea.
9) Cu Back, reveniţi în oricare
etapă, pentru a modifica materialul, constrângerile sau solicitările. Dacă închideţi,
puteţi modifica şi dimensiunile, în Feature Manager Design Tree, prin slectare şi
Edit.
10) Încercaţi să obţineţi, prin procedee potrivite, creşterea coeficientului de siguranţă
peste valoarea 1. Sugestie: măriţi lungimea penei, aşa cum se procedează şi în
proiectarea reală, apoi reluaţi analiza.
11) Închideţi, fără să salvaţi.

11.2 Analiza cu elemente finite a rezistenţei peretelui unui rezervor

cilindric
Aplicaţia urmăreşte exemplificarea modului de utilizare a programului COSMOS în
analiza cu elemente finite a unui model 3D şi modul de editare a modelului, în funcţie de
rezultate.
 Etapele sunt descrise mai jos.
I. Modelul 3D
Prima etapă se referă la realizarea modelului spaţial.
1) Deschideţi o schiţă 2D, de exemplu în planul Front.
2) Trasaţi un cerc, cu centrul în originea sistemului de coordonate activ. Impuneţi, ca
restricţie dimensională, o cotă de 100 mm, ca diametru al cercului.
3) Activaţi comanda Extruded Boss∕Base din bara Features, sau selectaţi comanda din
lanţul Insert (bara cu meniuri principale), Boss∕Base, Extrude...
4) Se deschide caseta de dialog Extrude, în care setaţi, ca distanţă de extrudare,
mărimea D1 = 50 mm. Opţiunea pentru destinaţie rămâne inactivă (menţineţi Blind în
rubrică) şi nu optaţi nici pentru Draft, Direction 2, Thin Feature sau Selected

Fig. 11.2.1 Fig. 11.2.2

Contours. OK şi veţi obţine modelul care reprezintă un cilindru, ca în figura 11.2.1.
5) Selectaţi, ca în fig. 11.2.1 faţa pentru Shell şi activaţi comanda Shell, direct din bara
Features sau prin lanţul Insert, Features, Shell... Procedura va permite editarea
modelului prin realizarea unei entităţi prin extragerea de material din obiectul realizat
deja. Geometria se păstrează, în timp ce grosimea de perete dorită se impune.
6) Se deschide caseta de dialog Shell, în care impuneţi, drept grosime de perete, D1 = 2
mm. Verificaţi ca faţa selectată anterior să apară în casetă şi ca opţiunea Show
Preview să fie activă, pentru a avea imaginea viitorului aspect al modelului. OK.
Rezultatul este prezentat în figura 11.2.2. Grosimea de perete de 2 mm este constantă.
7) Salvaţi modelul, sub un nume convenabil, de exemplu REZERVOR.sldprt, folosind
Save As.

II. Analiza cu elemente finite

Urmează un proces de analiză, folosind metoda elementelor finite a tensiunilor
echivalente, calculate prin metoda Von Mises, pentru solicitări statice. Pentru aplicarea metodei,
sunt necesare câteva precizări: materialul poate fi ales dintr-o listă oferită de program;
constrângerile se referă la stabilirea unor zone (de regulă feţe) fixe, nedeformabile, de legătură a
modelului cu mediul (de exemplu secţiuni de încastrare); încărcarea poate fi materializată prin
forţe sau presiuni, aplicate pe feţe selectate de operator.
Discretizarea (împărţirea modelului în elemente finite) şi calculul interacţiunilor şi
legăturilor se face automat, rezultatul fiind furnizat la solicitarea expresă şi prin indicarea
modului ales de operator.
1) Cu modelul deschis, activaţi programul de analiză prin lanţul Tools,
COSMOSXpress.
2) Caseta de dialog COSMOSXpress, activată imediat, permite, prin Options,
precizarea sistemului de unităţi folosit în continuare (SI sau englez), a locaţiei
analizei în calculator şi a zonelor în care tensiunile vor fi maxime, respectiv minime.
 Optaţi pentru SI, pentru salvarea în acelaşi fişier în care aţi salvat şi modelul şi pentru
indicarea zonelor de tensiune maximă, respectiv minimă. Next.
3) În aceeaşi casetă, apare lista de materiale. Selectaţi, de exemplu, un oţel galvanizat
pentru instalaţii (Steel, Galvanized Steel), Apply, apoi Next.
4) Următoarea fereastră din casetă se referă la constrângeri specifice. Pot fi introduse
seturi de feţe fixate, care reprezintă constrângerile de poziţie şi încărcare. Next.
5) Selectaţi faţa "îngustă" din figura 11.2.3 pentru a fi constrânsă (fixată) şi activaţi
opţiunea Show Symbol, care vă sugerează constrângerea (încastrare). Next.
6) Următoarea fereastră a casetei permite să adăugaţi restricţii (Add), să modificaţi
restricţiile impuse (Edit) sau să le ştergeţi (Delete). Nu activaţi nici o opţiune, deci
Next.
7) Intraţi în fereastra destinată descrierii încărcării exterioare (forţe şi presiuni). Se pot
folosi seturi de încărcări impuse pe feţe diferite. Next, fără opţiuni.
8) În următoarea fereastră impuneţi tipul încărcării, adică presiune (Pressure). Next.
9) Încărcarea Load 1 (presiunea interioară din vas) va fi aplicată pe feţele solicitate, pe
care le selectaţi în fereastră, ca în figura 11.2.4. Next.

Fig. 11.2.3 Fig. 11.2.4

10) În noua fereastră, specificaţi valoarea presiunii (105 Pa, adică 10 e+5) şi activaţi
opţiunea Show Symbol, pentru a obţine aspectul repartiţiei. Dacă este nevoie,
selectaţi Flip Direction, pentru a modifica sensul distribuţiei de presiune. Next.
11) Urmează o nouă fereastră de opţiune, cu Add, Edit şi Delete, privitor la încărcare.
Fără noi opţiuni, Next.
12) În fereastra care vă solicită să menţineţi setările existente (opţiune recomandată), sau
să le modificaţi (discretizare, dimensiuni ale elementelor finite şi toleranţe ale ale
lor), selectaţi Yes, pentru a respecta recomandarea. Next.
13) Următoarea fereastră vă invită să porniţi analiza, deci optaţi pentru Run. Urmeză
derularea procesului de analiză. În final, fereastra se schimbă.
 14) Coeficientul de siguranţă obţinut (FOS), pentru materialul ales, pentru dimensiunile
impuse şi pentru încărcarea prescrisă, este 0,60481. Optaţi pentru indicarea directă a
zonelor de solicitare în care coeficientul de siguranţă este subunitar, adică selectaţi

Fig. 11.2.5 Fig. 11.2.6

Show me. Rezultatul este sugerat de figura 11.2.5. Zonele colorate în roşu sunt
zonele caracterizate prin tensiuni maxime, periculoase. Next.
15) Fereastra care urmează solicită opţiuni referitoare la prezentarea distribuţiei de
tensiuni pe model, la prezentarea formei deformate a modelului încărcat, la realizarea
unei lucrări complexe de prezentare a analizei sau la prezentarea grafică, desentă a
analizei. Optaţi pentru afişarea distribuţiei de tensiuni. Next.
16) Pe ecran apare distribuţia de tensiuni, valoarea maximă, de 3,372·107 Pa (33,72 MPa)
înregistrânduse în zona de centru a fundului vasului, iar cea minimă, de 0,3884 MPa
plasânduse pe zona cilindrică, spre secţiunea de încastrare, aşa cum sugerează figura
11.2.6. Fereastra de dialog solicită o opţiune de prezentare a animaţiei deformării
modelului. Simbolul porneşte animaţia, pe care se poate urmări procesul de
deformare, evoluţia distribuţiei de tensiuni şi modificarea valorilor extreme. Stop
animaţie prin . Pe ecran apar şi coeficientul de amplificare grafică a
deformaţiilor (136) dar şi o scară colorată a
tensiunilor. Next.
17) Revine fereastra de dialog cu opţiuni referitoare la
afişarea rezultatelor. Optaţi pentru prezentarea
formei deformate a modelului. Veţi obţine aspectul
din figura 11.2.7. Se poate apela şi acum la
animaţie.
18) Prin Back în caseta de dialog, puteţi reveni în
oricare etapă a analizei şi puteţi modifica opţiunile
iniţiale. Ulterior, Close, fără salvare.
Din analiza desfăşurată rezultă necesitatea modificării
Fig. 11.2.7
modelului, pentru a asigura un coeficient de siguranţă
supraunitar. Cum nu se doreşte modificarea materialului,
trebuie găsite măsuri dimensionale, care să asigure rezistenţa, fără a presupune modificarea
esenţială a geometriei modelului.

III.Editarea modelului
1. Mărirea grosimii fundului
Se propune o creştere de grosime de 1mm a fundului recipientului. Procedaţi după
algoritmul de mai jos.
a) Deschideţi modelul iniţial.
b) Poziţionaţi modelul şi selectaţi faţa exterioară a fundului, ca în figura 11.2.8.
c) Deschideţi o schiţă şi activaţi comanda Convert Entities, din bara Sketch, sau din
lanţul Tools, Sketch Tools, Convert Entities. Muchia conturului feţei devine un
cerc.
d) Activaţi
Extrude
, impuneţi
o cotă de 1
mm, pe
direcţia
spre
exterior,
OK şi
fundul
îşi
măreşte
Fig. 11.2.8 Fig. 11.2.9 grosimea
cu 1mm.
e) Urmaţi acelaşi traseu pentru analiza cu elemente finite desfăşurată pentru modelul
iniţial. Aspectul distribuţiei de tensiuni von Mises, când se foloseşte acelaşi material,
aceeaşi încărcare şi aceleaşi restricţii este sugerat de figura 11.2.9. Valoarea maximă
a tensiunii echivalente se manifestă la periferie, are valoarea de 2,081·107 Pa, în timp
ce coeficientul de siguranţă creşte la valoarea 0,98, foarte apropiată de unitate.
Rezultatele sunt mai bune, dar nu complet satisfăcătoare. Închideţi, fără salvare.
2. Următoarea etapă este introducerea unei racordări la nivelul fundului. Redeschideţi
modelul iniţial şi selectaţi muchia circulară interioară. Activaţi comanda Fillet (bara
Features), iar în caseta de dialog aferentă, setaţi Constant radius şi o rază de 2 mm.
OK şi obţineţi racordarea. Repetaţi operaţia pentru muchia circulară exterioară,
folosind acceaşi procedură şi aceeaşi rază. Activaţi COSMOSXpress. Urmaţi
procedura obişnuită de acum, dar, atunci când selectaţi feţele pe care este aplicată
presiunea, impuneţi şi faţa obţinută prin operaţia de racordare, la interior. Veţi obţine
un coeficient de siguranţă de 0,8777, mai mic decât în situaţia precedentă, dar zona
puternic solicitată (indicată de diagrama care indică locurile în care coeficientul de
siguranţă este subunitar) se micşorează
şi se plasează numai la interior, în zona
racordării. Valoarea maximă a
tensiunii este de 2,324·107 Pa.
Închideţi, fără salvare.
3. Influenţa creşterii razei de racordare
este surprinsă de etapa următoare.
Deschideţi iar modelul iniţial, în care,
prin procedee similare celor anterioare,
impuneţi raze egale la interior şi
exterior, cu valoarea de 5 mm. Ulterior
reluaţi analiza. Nu mai apar zone
periculoase şi se obţine un coeficient
de siguranţă minim de 1,247. Valoarea
maximă a tensiunii von Mises este de Fig. 11.2.10
7
1,636·10 Pa şi este atinsă la interior, aproape de muchia racordată, aşa cum sugerează
repartiţia cu aspectul din figura 11.2.10.