Sunteți pe pagina 1din 5

METODE DE PREDARE – ÎNVĂŢARE – EVALUARE A

NUMERAŢIEI

Primele zece numere constituie fundamentul pe care se


dezvoltă ulterior întregul edificiu al gândirii matematice a copilului
şi, de aceea, trebuie să i se acorde o atenţie deosebită. Acesta este
primul contact al copiilor cu matematica, este perioada când
aceştia încep să folosească cuvintele pentru denumirea numerelor
şi a cifrelor, pentru scrierea lor.
La conceptul de număr elevul ajunge progresiv şi după o
anumită perioadă pregătitoare. În această perioadă este iniţiat în
activităţi de compunere şi punere în corespondenţă a mulţimilor
pentru a desprinde ideea de mulţimi echivalente sau mulţimi care
au acelaşi număr de elemente, de constituire, după anumite criterii,
de submulţimi date, de numărare de a elementelor unei mulţimi, de
transpunere prin simboluri a unei mulţimi.
Înregistrarea în scris a numărului, introducerea simbolului
sau a semnului grafic al numărului, reprezintă o etapă superioară a
procesului de abstractizare. Copilul dobândeşte astfel o noţiune
care are un grad mai mare de generalizare şi devine astfel capabil
să cunoască mai profund relaţiile dintre obiectele şi fenomenele
lumii înconjurătoare.
În procesul studierii aritmeticii se realizează formarea
noţiunii de număr natural, noţiune de bază şi începe :
- în concentrul 0 – 10 , când se pune accentul pe
cunoaşterea fiecărui număr natural din acest interval în
definiţia lui ştiinţifică şi scrierea cifrelor respective;
- în concentrul 0 – 100 când se pune accentul pe
cunoaşterea sistemului zecimal de numeraţie şi pe
scrierea poziţională a numerelor;
- în concentrul 0 – 1 000 000 când accentul se pune pe
noţiunea de clasă şi ordin, pe cunoaşterea şi scrierea
numerelor de orice mărime.
Ca metode de predare – învăţare – evaluare a numeraţiei
amintim:
Explicaţia – este forma expunerii care constă în precizarea,
lămurirea, clarificarea conceptelor, legilor, structurilor,
mecanismelor de funcţionare. Asemenea procese nu s-ar putea
realiza dacă explicaţia nu ar fi, în esenţă, un proces predominant
raţional, de argumentare, întemeiere şi susţinere pe baze logice a
unor date de cunoaştere. Pe măsură ce elevii urcă în cicluri de
pregătire superioară, explicaţia ocupă un loc tot mai amplu în
demersul didactic. Având în vedere scopul fundamental urmărit –
înţelegerea – devine evident faptul că pentru aceasta este antrenată
întreaga operativitate a gândirii, atât ca mijloc de realizare şi de
producere a decodificării cât şi ca finalitate. Această metodă poate
fi folosită atât în predarea numerelor naturale

EXERCIŢIUL

Face parte din categoria metodelor clasice bazate pe acţiune


şi reuşeşte să se menţină în centrul atenţiei educatorilor atât prin
eficienţa sa cât şi prin natura sa generoasă a cărei punere în
evidenţă într-o manieră tot mai complexă naşte interesul pentru
utilizarea şi diversificarea sa.
Funcţiile exerciţiilor ce vin în completarea rolului de bază
al metodei:
1. adâncirea înţelegerii noţiunilor, regulilor prin aplicarea lor la
situaţii relativ noi şi cât mai variate;
2. consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite;
3. dezvoltarea operaţiilor mintale şi constituirea lor în structuri
operaţionale;
4. sporirea capacităţii operatorii a achiziţiilor teoretice şi practice,
oferind posibilităţi noi de transfer;
5. prevenirea uitării şi evitarea tendinţelor de indiferenţă;
6. dezvoltarea unor capacităţi şi aptitudini intelectuale şi fizice, a
unor calităţi morale şi trăsături de voinţă şi caracter în timpul
exerciţiilor;
7. învingerea rezistenţei opuse de deprinderile şi obişnuinţele
incorect formate anterior.
Astfel putem defini exerciţiul drept activitate ce constă în
repetarea conştientă a unei operaţii sau acţiuni cu intenţia de a o
apropia de un model.
Victor Ţârcovnicu arată că exerciţiile sun de trei feluri:
- de antrenament;
- de gază;
- paralele.
Treptat, prin intermediul metodei exerciţiilor elevii să treacă
de la activitatea imitativă spre o activitate creatoare.
După ce am demonstrat cu material intuitiv, am făcut exerciţiile
orale, vom trece la exerciţiile scrise. Vom propune spre rezolvare
exerciţii, vom realiza evaluarea, observând în acest mod elevii care
au greşit – acestea sunt exerciţii de antrenament. După ce suntem
convinşi că toţi elevii au înţeles procedeul, vom da elevilor
exerciţii numeroase pentru formarea deprinderilor– exerciţii de
bază.
Pentru menţinerea acestor deprinderi, se vor da – exerciţii
paralele.

PROBLEMATIZAREA

Este una dintre cele mai apreciate metode moderne de


învăţământ, atât pentru esenţa sa cât, mai ales prin rezultatele
utilizării sale. Esenţa acestei metode nu constă în rezolvarea
problemelor, ci în crearea situaţilor problemă. Acest fapt îi pune pe
elevi în situaţia de a găsi, în mod euristic, o cale de rezolvare a
acestora.
Putem defini problematizarea ca fiind metoda care constă
în conceperea, propunerea, rezolvarea şi valorificarea
situaţiilor-problemă.
Problematizarea ca metodă didactică are efecte formative:
La nivel cognitiv:
- orientează şi activează gândirea elevilor în procesul învăţării
dirijate;
- dezvoltă capacităţi rezolutive;
- creează situaţii problemă;
- dezvoltă capacităţi de analiză critică şi sinteză.
La nivel atitudinal:
- cultivă spiritul de observaţie;
- încurajează curiozitatea;
- stimulează interesul în dobândirea noilor cunoştinţe;
- aplică noile achiziţii, cunoştinţele anterioare asimilate;
- depăşeşte contradicţia „teorie-practică”;
- selectează numai cunoştinţele necesare în rezolvarea noii situaţii.
Etape pe care învăţătorul şi elevii le parcurg într-o lecţie
atunci când se aplică metoda problematizării:
1. cadrul didactic descrie situaţia – problemă;
2. oferă informaţii suplimentare;
3. elevii studiază problema dată;
4. sintetizează materialul, faptul;
5. descoperă corelaţii;
6. elaborează variante de rezolvare;
7. compară diferite variante;
8. alege soluţiile optime;
9. obţinerea rezultatului final şi evaluarea acestuia.
Metoda poate cultiva capacitatea elevului de a percepe
problematicul la nivelul diferitelor domenii şi disponibilitatea de a
se antrena în rezolvarea diverselor situaţii-problemă, cu efecte reale
în dezvoltarea creativităţii.
METODA JOCURILOR

Metoda jocurilor este o metodă puternic interactivă şi intră în


categoria metodelor simulative. Jocul este o metodă avantajoasă şi
motivată de a călătorii spre maturitate şi lumea muncii.
J. Huizinga definea jocul - „ o acţiune specifică, încărcată de
sensuri şi tensiuni, întotdeauna desfăşurată după reguli acceptate de
bunăvoie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale, însoţită
de simţăminte de înălţare şi de încordare, de voioşie şi destindere”.
Tipologia jocurilor:
1. după natura lor: jocuri didactice (educative) şi jocuri de
simulare;
2. după conţinut: jocuri senzoriale, jocuri de gândire, jocuri de
limbaj, jocuri de memorie, jocuri de creaţie, jocuri de mişcare;
3. după obiectivele urmărite: jocuri de observare a naturii, de
dezvoltare a vorbirii, de asociere de idei şi raţionament, jocuri de
orientare, de sensibilitate, pregătitoare, demonstrative;
4. după materialul folosit: jocuri cu materiale, fără materiale, jocuri
orale, cu întrebări, cu ghicitori, cu cuvinte încrucişate.
Jocurile didactice (educative) sunt utilizate pe larg la
preşcolari şi şcolarii mici, fiind relativ cosubstanţiale cu modul lor
specific de raportare la exigenţă. Trecând de la „interpretarea”
imitativă a unor roluri ( de-a mama şi de-a tata, de-a doctorul, de-a
hoţii şi gardiştii) la respectarea conştientă a unor reguli (jocuri
gramaticale, jocuri de dezvoltarea vorbirii), copiii încep treptat „să
asimileze realul”, devenind mai capabili de integrare în cadrul
acestuia.

METODA „CADRANELOR”

Cadranele sunt un organizator grafic al informaţiilor dintr-un


text pe baza a patru criterii, câte un criteriu pentru fiecare cadran.
Informaţia este rezumată, sintetizată, esenţializată, prelucrată în
cuvinte cât mai puţine pentru a intra în spaţiul cadranului.
Tehnica are mai multe etape:
• comunicarea sarcinii de lucru
• activitatea individuală (sau în perechi, sau pe grupe)
• activitate frontală/ evaluarea muncii în echipe
Mod de desfăşurare:
• se stabileşte tipul de activitate (individual, în perechi, pe
grupe)
• se trasează două axe perpendiculare (una orizontală şi una
verticală de la un capăt al altuia al foii)
• se stabileşte durata sarcinii de lucru
• se propune un criteriu pentru fiecare cadran obţinut;
• se citeşte textul
• se formulează răspunsurile, în formă cât mai scurtă, pentru
fiecare cadran
• se evaluează rezultatele în funcţie de forma de activitate
propusă (în cadranul realizat pe tablă, pentru activitatea
individuală, sau în perechi, liderul grupei prezintă rezultatele
activităţii, în cazul activităţii organizate pe grupe)
Dacă volumul de informaţie abordat în lecţie este mare şi timpul
disponibil mic, se indică formularea unor subiecte pentru fiecare
grupă constituită, apoi ideile esenţiale se scriu pe tablă. Forma
finală a sintezei se scrie pe tablă pentru a avea garanţia
corectitudinii informaţiei scrise, pentru ca fiecare elev să-şi
completeze răspunsul şi/sau să-l compare cu al celorlalţi. Această
metodă poate fi folosită în cadrul conexiunii inverse, evaluării,
retenţiei.

CUBUL

Este o metodă folosită în cazul în care se doreşte explorarea


unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective.
Etape:
1. Se realizează un cub pe ale cărei feţe se notează
cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică,
argumentează
2. Se anunţă tema/subiectul pus în discuţie
3. Se împarte grupul în şase subgrupuri, fiecare subgrup
rezolvând una dintre cerinţele înscrise pe feţele cubului
4. Se comunică forma finală a scrierii, întregului grup (se
poate afişa).