Poezii de Charles Baudelaire

Deseara ce vei spune Deseara ce vei spune, biet suflet solitar, Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spune Fiintei preafrumoase, preascumpe si preabune Ai carei ochi deodata te-nviorara iar? - Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca; Poruncile-i domoale nepretuite snt; Patruns de duh e trupul-i ca plasma ngereasca; Privirea ei ne-mbraca n luminos vesmnt. Oricnd, n toiul noptii si n singuratate Sau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate, Fantasma ei n aer ca flacara danseaza Si spune:"Snt frumoasa si vreau cu strasnicie De dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie. Eu sunt Madona, Muza si ngerul de paza." Celei prea vesele Un peisaj ncntator E-ncntatoarea ta faptura; ti joaca zmbetul pe gura Ca boarea unui vnt usor. Drumetul trist ce-ti iese-n cale si simte sufletul vrajit, n clipa cnd i-a rasarit Splendoarea sanatatii tale. n armonia de culori Ce trupul tau l nvesmnta, Poetii-nchipuirii cnta Un gratios balet de flori. Vesmntul tau multicolor Cu inima ti-l potrivesti; Nebuna, tu ma-nebunesti, Si te urasc, cum te ador! Tnjeam n vesela gradina, Cnd soarele, batndu-si joc, M-a sfsiat cu lanci de foc Din arzatoarea lui lumina. M-au umilit ca pe-un martir, Gradina, primavara, Firea,

Si pentru-a-mi razbuna jignirea, Am pedepsit un trandafir! Ascuns n umbrele tacerii, As vrea sa ma strecor la fel, n preajma ta, ca un misel, La ceasul tainic al placerii, Sa-ti pedepsesc frumosul trup, Sa-ti snger carnea-nspaimntata, Nevinovatul sn de fata, Si-o rana-n coapsa ta sa rup, Apoi, cu dulce voluptate, nfrigurat as cauta, n asta noua gura-a ta, Sa torn veninul meu-de frate. Zori spirituale Cnd la stricati, prin geamuri, dau zori de aur veste Si au patruns alaturi de Idealul dur, Prin jocul razbunarii si-al tainei dimprejur, n bestia-atipita un nger se iveste. Stau Slavi Spirituale-necucerit azurDeasupra celui care n lant de vis tnjeste, Adnc deschid prapastii, sorbindu-l ngereste. La fel, Zeita draga, Fiinta de dor pur, Prin fumul ce-l lasara pacatele-n moloz, Obrazul tau rasare si limpede si roz Jucndu-se sub ochii-mi n chip de amintire. Si-au nnegrit la soare festila, lumnari; Naluca ta e soare izbavitor de zari, Tu, suflet clar si raza ci vesnica lucire

Orbii
O, suflete, priveste-i! sunt tristi si singuratici Ridicoli fara voie, sinistre manechine T;intind spre nicaierea priviri de umbra pline Nestiutori de lume, cu umblet de lunatici. Pe fata lor se stinge a cerului lumina! Ei ochii si-i ndreapta spre larga departare Si-asa cum trec pe strada spre-o-nchipuita zare Orict de greu li-e gndul, ei fruntea nu si-onclina. Se pierd prin noaptea sora cu vesnica tacere... Tu rzi si cnti, cetate cu lacoma placere Si voluptatea vietii cu frenezie-o sorbi. Ma vezi numai pe mine, mai jalnic dect ei Iar inima ma-ntreaba, cnd trec cu pasii grei - De ce-si ridica ochii spre cer, sarmanii orbi?