Povestea lui Stan Pitul, Ion Creanga

Povestea lui Stan Pitul

Era odat un flacau sttut pe care l chema Stan. i flcul acela din copilaria lui se trezise prin strini fr s cunoasc tat i mam, i fr nicio rud care s-l ocroteasc i s-l ajute. i ca biet strin ce se gsea, nemernicind el de colo pn colo pe la uile oamenilor, de unde pn unde, s-a oploit de la o vreme ntr-un sat mare i frumos. i aici slujind cu credin ba la unul, ba la altul, pn la vrsta de treizeci i mai bine de ani, -a sclipuit puine parale, cteva oi, un car cu boi i o vcuoar cu lapte. Mai pe urm -a njghebat i o csu i apoi s-a statornicit n satul acela pentru totdeauna, trgndu-se la casa lui i muncind ca pentru dnsul. Vorba ceea: i piatra prinde muchi, dac ede mult ntr-un loc. i cum s-a vzut flcul cu cas i avere bunicic, nu mai sta locului, cum nu st apa pe pietre, i nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, n alta se ducea si toate trebile i le punea la cale singurel. Nu-i vorb, c de greu, greu i era; pentru c n lipsa lui n-avea cine s-i ngrijeasc de cas i de vitioare, cum trebuie. Numai d! ce s fac bietul om? Cum era s se ntind mai mult, c de-abia acum prinsese i el minile n vatr; i cte a tras, pn s-a vzut la casa lui, numai Dumnezeu tie. De aceea alerga singur zi i noapte n toate prile, cum putea, i muncea n dreapta i n stnga, c doar-doar o ncleca pe nevoie, -apoi atunci - vznd i fcnd. Toate ca toate, dar urtul i venea de hac. n zilele de lucru, calea-valea, se lua cu treaba i uita de urt. Dar n nopile cele mari, cnd era cte o givorni cumplit i se mai ntampla s fie i srbtori la mijloc, nu mai tia ce s fac i ncotro s apuce. Vorba cntecului: De urt m duc de-acas i urtul nu m las; De urt s fug n lume, Urtul fuge cu mine. Se vede lucru c aa e fcut omul, s nu fie singur. De multe ori i-a venit

Text ngrijit de haios.ro

1 / 17