Soarele ajungea la etajul unu al cladirii de pe Brauhausgasse uneori doar pe la pranz,cand reusea cu greu sa se strecoare printre cele doua

siruri de blocuri , responsabile de umbra stradutei.Din pura intamplare tot pe la acea ora am reusit sa ajung si eu. Cautam numarul 139 de parca as fi fost prima oara acolo(ma uitam pe interfon nelamurit,oprindu mi privirea la numarul 5b,si chiar murmuram da,am gasit adresa .Ridicand capul nu mai reuseam sa mi desprind ochii de la cele doua ferestre mari.Acum erau doua perdele albastrecat prost gust..zambeam .a fost casa mea .Aici au inceput si s-au terminat multe povesti ,multe dureri si multe bucurii.

Te intrebi de ce acolo?la prima vedere inexplicabil. Urmarind o chemare ascunsa am ajuns intr un loc,undeva toamna.hotaratsa.. nici eu nu stiam exact ce si de ce,dar stiam ca acolo si in acel moment trebuie sa fiu.Inexplicabil totul imi era foarte clar in minte ,asteptam doar sa se materializeze.asteptam ceva insa nu stiam ce.eram sigur ca va veniinsa cand,in ce loc si in ce consta?

Fetita de ciocolata

...un gingas suras invaluia clopotul de sticla al trecutului din carea iesea cristalin un clinchet inocent de copilarie . Fluturi roz veneau din toate partile iar mireasma florilor albe de trandafir inlocuise aerul .Mangaierea unui soare stralucitor aluneca pe adieri domoale,iar iarba necalcata se inclina cu eleganta in ritmul delicat al linistii... ..doi ochi mici,umezi, plini de speranta si bucurie priveau dincolo de portile cerului. O fetita statea asezata intr un cos mare de nuiele,si misca usor din picioare,cufundandu se in perna alba de puf. Un vrabioi batran o privea cu invidie din coltul ochiului fara a si intoarce capul si se gandea la anii pe care i are ea de trait de acum incolo,insa si ii numara pe cei cativa ramasi lui. Incepea o lupta noua,o viata noua, de fapt... ...dincolo de soare, intr un loc fara oprire in care totul curge si se invarte in nestire,in ameteala viselor, a gandurilor, a suferintelor si a fericirii ,acolo in lumea destinelor se amesteca manunchiul de suflet ce avea sa insoteasca bucatica de carne zglobie ce dadea din picioruse pe tot lungul calatoriei sale. ...piticul intunericului ,nevazut pentru ochiul omenesc statea langa cos scarpinandu se in barba: -Ce n-as da sa stiu reteta de nimeni stiuta a manunchiului de suflet... ...se aseza pe o piatra si contempla...nemultumit de nemurirea sa isi dorea acum sa fie si el

o bucatica de carne zglobie cu doi ochi gingasi si luminosi...dar cum...privi, privi in continuare boscorodi ceva de neinteles si se arunca din nou in gaura nesfarsitului amestecandu se in furtuna . Trandafirii cei albi isi schimbara petalele de 5 6 ori apoi nu o mai vazura pe bucatica de carne care alerga in jurul lor...plecase .....acum pentru bucatica de viata petalele trandafirilor erau o vaga amintire... fetita statea pe jos sprijinita de zidul rece al subteranului de metrou ......sclipirile din ochi disparusera de mult, iar de sub hainele murdare iesea un ciot de picior vanat .Trecatorii priveau ingroziti iar doamnele mai in varsta aruncau cate o moneda in caciula fetitei. La cate o jumatate de ora venea o femeie grasa cu fata ce i pocnea de nemernice si avea grija sa ia banii de hartie... In dreptul fetitei se opri un domn la vreo 65 de ani,intr un costum foarte elegant bleu inchis si scoase de la piept un portofel ...intinse o hartie de cincizeci si nu se putu abtine sa nu scape lacrimi pe sub ochelarii de aur. Fetita inmarmurita ascunse repede bancnota, privi in jur daca nu a vazut o careva si incepu sa se taraie spre iesire.Stia ca o va costa scump ,dar nu avea in minte decat sa ajunga intr un singur loc...dupa un km de eforturi statea cu nasul lipit de vitrina cofetariei.Oamenii intrau, ieseau,toti razand ,cu bucurie pe fata si cutii invelite in hartie stralucitoare. De asta data mirosul era de blanuri,parfumuri si stofe scumpe...parca neincetat usa se inchidea si se deschidea, facand clink...clink. Bonboanele din vitrina aratau ca niste giuvaieruri,asezate in cutii de lemn,de tabla,invelite in hartie de aur sau dantela. Bilute rotunde de ciocolata maronie,neagra sau alba, presarate cu bucatele din cei mai fini samburi de migdala , patrate stralucitoare cu ornamente de martipan sau fructe confiate stateau sub lumina lustrelor de cristal din vitrina magazinului. Era cea ma scumpa strada a orasului...loc in care numai cei cu bani isi permiteau sa se atinga de asemenea raritati. Fetita devenise o statuie lipita de vitrina cu minuni...suferinta ,foamea si durerea ii anihilasera simturile...nu mai stia nimic,nu mai dorea nimic...se uita spre un tort imens de ciocolata cu cinci etaje...o opera de arta.Daca o priveai cu atentie ti ai fi putut da seama ca se uita spre varful tortului . Acolo,era asezata nimic altceva decat o ...fetita din ciocolata. Tot ce si dorea era...sa faca schimb...sa treaca ea in locul fetitei din vitrina.

Vantul batea rece de ti taia fata....zapada viscolita nu se aseza insa frigul era neiertator. Deodata piticul intunericului auzi gandul fetitei...asta era ...ultima lui sansa... intr o clipita aparu si...gata...ii promise locul din vitrina. Puiul infrigurat crezu promisiunea talharului de viata... Tarandu se vreo 10 minute fetita ajunsese la coltul podului peste canal...gerul ii patrunsese tot trupul...isi amintea parca mirosul trandafirilor albi, vrabioiul smecher si invidios,perna alba de puf pe care destinul io lua...totul se invartea iar si iar si iar...sirena unei barje facu insesizabil zgomotul micutului trup in apa neagra...Atat...si nimic mai mult .Asta a fost tot.Piticul intunericului statea pe marginea podului invingator. Castigase manunchiul de suflet! Era ultima lui sansa,ultima lui incercare de a arata ca de fapt ...e bun! Un barbat la 30 de ani, in palton negru se opri in fata vitrinei de mai inainte. Cu mana stanga isi dadu gluga pe spate...ochii verzi ii straluceau de satisfactie...privea fetita de ciocolata din varful tortului...zambi si i spuse soptit...bine te am gasit fetita de ciocolata... se invarti de cateva ori,sari in insus,striga ceva...apoi o lua la fuga spre catedrala razand in hohote.