Sunteți pe pagina 1din 9

Constantin Brancusi

19 februarie 1876 - 16 martie 1957

n timpul copilariei am dormit n pat. n timpul adolescentei am asteptat la usa. n timpul maturitatii - am zburat nspre ceruri!
Considerat unul dintre cei mai mari artisti ai secolului nostru - un critic englez spunea ca daca Antichitatea l-a avut pe Fidias, Renasterea pe Michelangelo, arta moderna il are ca reprezentant de seama pe Brancusi - multa vreme sculptorul a fost mai putin cunoscut si recunoscut in tara de origine, Romania, decat in Franta sau Statele Unite ale Americii, acolo unde sunt expuse cele mai multe dintre lucrarile sale. Opera si viata sculptorului Constantin Brancusi s-au constituit intr-un destin aparte, exceptional si inexplicabil, intrucatva. Pretuit si recunoscut mai mult In strainatate decat acasa,poate nici unul dintre artistii romani nu se bucura astazi, in cea mai mare parte a lumii, de o faima si de un prestigiu mai importante decat Brancusi. Sculpturile lui, nu prea numeroase din cauza perfectiunii executiei si variantelor pe care le-a creat in acelasi scop, al desavarsirii fiecarei lucrari - el credea ca perfectiunea este indispensabila unei opere de seama -, constituie titlul de glorie pentru colectiile publice si particulare in care se afla; in primul rand, pentru muzeele de arta moderna din tarile Europei occidentale si mai ales din America. Muzeele de arta moderna din New York si din Philadelphia, Muzeul Guggenheim, intr-adevar cele mai insemnate colectii de arta moderna din Statele Unite si aproape sigur din lume, cateva colectii particulare de renume mondial au strans si au prezentat cea mai mare parte a operei lui Brancusi. Statul francez, pe de alta parte, a facut din atelierul sculptorului - pe care acesta il lasase drept mostenire statului roman, dezinteresat la disparitia artistului sa-l preia si sa se ocupe de punerea lui in valoare -, dupa moartea lui Brancusi, tot asa cum facuse din atelierul lui Rodin, un muzeu memorial, la inaugurarea caruia directorul de atunci al Artelor frumoase din Franta, George Selles, a vorbit de "mana divina" a creatorului roman, "mana care de acum incolo se inchide inerta".

Importanta revista de arta de limba engleza, "The Connaisseur", sub semnatura unui foarte cunoscut critic, Alastair Gordon, cel preluat chiar la inceputul acestui articol, nota, in numarul din septembrie 1963 al publicatiei, ca "poate cea mai mare influenta asupra sculpturii din ultimul timp este cea a lui Constantin Brancusi" si, mai departe: "generatiile viitoare e probabil sa-i atribuie asupra artei acestui secol o influenta egala cu aceea a lui Picasso", pentru a conchide: "Indraznesc sa cred ca Constantin Brancusi este unul din numele importante din istoria artei". In tara de origine au ramas, pe langa ansamblul monumental de la Targu-Jiu - "Poarta sarutului", "Masa tacerii", "Coloana infinitului"-, doar cateva lucrari, de dimensiuni mai mici "Rugaciunea", "Un sarut mic", "Muza adormita", "O poarta mica", precum si "Domnisoara Pogany". Aceasta a fost indelung mediatizata recent, ca urmare, din pacate, a unui conflict intre statul roman, care si-o insusise in epoca de dinainte de '89, si proprietarul de drept, o persoana particulara. Nici lucrarile de arta monumentala de la Targu-Jiu nu au fost ocolite de dispute create in jurul lor. Un adevarat scandal a izbucnit la inceputul anilor '90, cand fundatiile culturale conduse de Radu Varia au purces la restaurarea ansamblului. Ca de fiecare data, statul roman a fost implicat in aceste "povesti triste", care niciodata nu au avut legatura cu valorificarea operei Brancusiene, ci mai degraba cu insusirea ori deteriorarea lor. Din fericire, in 1999 spiritele s-au destins. "Domnisoara Pogany", una dintre variantele originale ale lucrarii, a ajuns la adevaratul proprietar, in aceeasi zi in care Ministerul Culturii impreuna cu criticul de arta Radu Varia, presedintele Fundatiilor "Brancusi" au batut palma si, cu sprijin financiar substantial acordat de Banca Mondiala au inceput sa lucreze la restaurarea monumentelor din Gorj si, mai ales, la refacerea si conservarea "Coloanei infinitului". Interesant este ca numele si opera lui Brancusi au fost legate de scandaluri inca de la cele dintai iesiri ale lucrarilor sale in lume. In primele doua decenii ale acestui secol, el "a incendiat" intreaga presa europeana si, imediat dupa aceea, pe cea americana: excluderea, ca indecent, a unui bust de la expozitia oficiala de la Paris; un proces cu administratia vamii Statelor Unite, care considerase un exemplar al "Pasarii maiestre" (lucrare din bronz polizat) ca "marfa industriala" si nu ca opera de arta; o comanda a unui maharajah de Indor, pentru trei exemplare ale aceleiasi "Pasari maiestre", in trei materiale deosebite ce trebuiau, impreuna cu o statuie reprezentand Spiritul lui Budha, sa fie asezate in jurul unui bazin, intru-un tempu indian care urma sa fie executat tot de Brancusi.

Conceptia artistului roman in legatura cu constructia indiana, pe care nu a finalizat-o si, de aici, scandalul, era extrem de originala. Brancusi imaginase templul ca pe un ou, in care se patrundea printr-un sistem de scari mascate, iar in interiorul acestuia voia sa expuna un ansamblu de "coloane ale infinitului" foarte asemanatoare celei de la Targu-Jiu, reduse la dimensiunile templului, fireste. In Romania anilor '60, la un deceniu si ceva de la moartea marelui sculptor, studentilor Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti le era interzisa studierea creatiei plastice a lui Constantin Brancusi. Mai mult, opera lui era data ca exemplu negativ! Si asta numai pentru ca lucrare in strainatate. Cam in aceeasi vreme, "fugarul", "tradatorul" Constantin Brancusi (in epoca socialismului, acestea erau cuvintele pentru artistii, oamenii de cultura ori cei de stiinta care alesesera calea exilului, impus sau autoimpus) nu era iertat nici in judetul de bastina. La Targu-Jiu, s-a tras cu tractorul de "Coloana infinitului", pentru a face sa dispara orice urma a existentei ilustrului creator. Lucrarea nu s-a clintit, iar batranul V.G. Paleolog, ca sa o apere de furia proletcultista, i-a atribuit o falsa semnificatie, numind-o "recunostinta fara sfArsit pentru eroii neamului". S-ar putea spune ca permanenta sa lupta, dusa pana chin, pentru a-si fauri lucrarile si a le darui lumii a insemnat insusi destinul uman si artistic al lui Constantin Brancusi. Un destin aflat mereu sub semnul contestarii. De catre ceilalti, de la compatrioti si cativa straini contemporani, pana la urmasii indepartati din neamul romanesc. Pornit din Hobita natala (nascut in 1876, intr-o familie de tarani, in acest sat de munte din Oltenia), Brancusi parcurge o experienta rara, cucerind intreaga lume. Ajuns la Paris (in 1904) si ucenicind in atelierul lui Auguste Rodin, celebru artist francez la vremea aceea, se desprinde repede de maestrul sau, atAt in relatia directa, cotidiana, cAt si in planul creatiei artistice. Celebru ramane refuzul olteanului (in 1906, dupa o expozitie la Muzeul Luxembourg) de a lucra impreuna cu maestrul sau. Brancusi a parasit atelierul lui Rodin, raspunzAnd ofertei acestuia printr-un proverb: "La noi se spune ca la umbra copacilor mari nu creste iarba".Replica aceasta s-a dovedit in timp a fi determinata de o profunda autocunoastere. Sau,altfel spus, foarte devreme exprimata verbal, in prezenta semenilor, Brancusi a avut, dintotdeauna,constiinta propriei valori. Faptul nu e dificil de demonstrat. Argumentele cele mai concludente sunt aduse de Brancusi insusi, prin vorbele si creatiile sale, deopotriva, dar mai ales prin intreaga lui biografie. Desi drumul spre consacrare ar fi fost, poate, mai usor sub obladuirea artistului francez, el si-a asumat total propria existenta

artistica si umana, muncind din greu, traind ca un lup singuratic, vizitAnd si explorAnd culturi si civilizatii exotice, precum cele tibetane si indiene, nerenuntAnd insa nici o clipa la filonul romanesc. Sursele de inspiratie, temele de meditatie, motivele lucrarilor sale sunt o dovada ca Brancusi s-a adapat, artistic si cultural, de la toate sursele care i-au iesit in cale ori pe care le-a cautat, neuitAnd totusi, vreodata, izvorul romanesc,dupa cum consemneaza lucrarile de referinta dedicate artei sculpturale in general sau exclusiv operei lui. Ultimele lucrari ale lui Brancusi, cele doua variante ale "Broastei testoase", au fost realizate in 1943. Sculptorul care, conform maximei pe care o repeta adesea, ca regula in viata unui artist autentic si de valoare, crease ca un zeu, poruncise ca un rege si muncise ca un sclav, se multumeste dupa aceasta data, sa faca socluri la unele statui, sa mai slefuiasca altele. Ca un amanunt absolut inedit, pentru unii, picant, de-a dreptul, pentru altii, Brancusi si-a slefuit lucrarile cu mAna, intr-o vesnica si, poate, incredibila mAngAiere. Si, sa nu uitam, el a lucrat in materiale diferite, la la mai putin durul lemn, la metal sau la masive blocuri de piatra, pe care le-a sculptat cu tandrete ori a fost obligat sa taie sau sa loveasca materialul cu forta, pentru a-l modela, a-l cizela. Puterea lui inventiva sleise si, extraordinar, Brancusi a acceptat asta; parca stiind in detaliu care iI este destinul, nu s-a incapatAnat sa caute, nu s-a muncit sa creeze. CurAnd s-a si imbolnavit, petrecAndu-si cea mai mare parte a timpului in patul din atelierul sau parizian, pe care nu a vrut cu nici un pret sa-l paraseasca pentru a se interna in spital. CAntAnd uneori cAntecele care-i reveneau in memorie din tinerete si vorbind, dupa cum au consemnat unii martori, mai mult romaneste, Constantin Brancusi s-a sfArsit aproape odata cu instaurarea regimului comunist in Romania. Nu inainte de a fi lasat cAteva cuvinte premonitorii pentru destinul operei sale in spatiul romanesc: "Nici nu va puteti inca da seama de ceea ce va las eu". Desi dupa aceasta replica nu mai incap prea multe vorbe, culmea!, un american si-a dat seama atunci cAnd referindu-se la complexul monumental de la Targu-Jiu, a spus: "Daca romanii ar da Americii acest ansamblu, americanii ar construi aici un oras ca Los Angeles"! Dupa o prelegere Introducere la cunostinta operei lui C. Brancusi citita la Universitatea Populara Prietenii Stiintei si tiparita in Revista Arhivele Olteniei No. 92-94 de sub conducera d-lui Profesor C. D. Fortunescu... in Istoria Sculpturei, careia opera lui Brancusi ii apartine chiar de-acuma, artistul nostru este un inceput si un sfarsit. Este un sfarsit in sensul ca opera lui Brancusi inseamna desavarsirea unui intreg complex sculptural, o scoala cum s-ar spune in manualele de Arta, reprezentand el insusi, in imensa parabola a artei lui, cateva generatii in devenire, adica, in

alte cuvinte: isprava lui,cuprinzand ceea ce cateva generatii de sculptura ar fi putut da in cazne succesive. Cazna lui rezuma.Si este un inceput opera lui Brancusi, pentru ca ea arunca nenumarate poduri catre limanul lumilor necunoscute, lumi noi, lumi unde minunea e firescul, in sfarsit un fel de viata noua,vie si intr-un chip fara inceput si fara sfarsit, care da intr-un fel si intr-un cuvant o masura a nesfarsitului si a nemurirei.Opera lui Brancusi nu este nici vecina macar cu vreo alta, ea fiind un punct de plecare ca niciunul altul, si in acelasi timp calcarea unui pamant nou si dece nu am zice-o? al unui Univers de cugetare, de perceptiune si de simtire nou. Astfel opera lui Brancusi este o cosmogonie. Am fost prieten isi amintea cu emotie Brancusi in special cu Guillaume Apollinaire a carui moarte a fost un dezastru pentru arta moderna. Era un camarad minunat. Te simteai cot la cot cu el. Din partea poetului francez, am gasit doar un omagiu intr-o veche cronica plastica. Facand cateva aprecieri cu privire la Salonul Independentilor din 1912, Apollinaire nu retine dintre sculptorii care expuneau decat trei nume cel dintai fiind al lui Constantin Brancusi, pe care il va considera un sculptor delicat si foarte personal, ale carui opere sunt dintre cele mai rafinate (Brancusy, sculpteur dlicat et tres personnel, dont les oeuvres sont des plus raffines).Astazi in marile enciclopedii si monografii straine, Brancusi este socotit un Mallarm al sculpturii care nu poate fi incadrat in nici un fel de scoala scapind oricarei clasificatiuni... Pe umerii lui se sprijina toata sculptura moderna. Sint umerii vinjosi ai flacaului din catunul Hobita, ai taranului gorjan, ramas in ciuda viltorii marilor metropole internationale in lumea basmelor lui Romanesti . BRANCUSI FATA DE CEILALTI Brancusi e stapan pe o situatie de o independenta desavarsita fata de arta contemporana revolutionara.Cu toate ca e contemporan futurismului si el insusi dascalul unor ucenici care au ilustrat aceasta miscare careia retrospectiv nu i se pot tagadui meritele individuale, clestarul curat care este opera brancusiana nu a fost insemnat de aceasta increstare straina siesi.Tot asa se poate spune de marea miscare zisa a Scoalei din Paris, cunoscuta sub numele deviat de: cubism. Totusi in toata opera lui Brancusi cu toate ca el insusi traind in miezul acestei scoli, influentand-o prin ucenicii sai, in opera lui Brancusi nu se gaseste urma apasata a acestui drum.Modigliani in prima sa infatisare, acea de sculptor, Archipenko, Fernand Lger, Lipschitz si cati altii au pornit toti din jurul lui Brancusi.Tot astfel se poate spune de influenta artei negroide careia i se da o importanta suprema in epoca

de ascensiune a sculptorului nostru si in ciuda intalnirilor aparente, impotriva unei incercari de sincretism, acum, cand retrospectiv o comparatie e ingaduita, independenta lui Brancusi fata de arta negroida dezarmeaza si cele mai nesincere intentii. CICLURILE BRANCUSIENE Opera lui Brancusi in desfasurarea sa de asidua revenire, este ciclica.Temele lui sunt cateva; se pot numara pe degete. Sunt realizari reluate ciclic ca de o mana in slujba unei minti mai cuminti, mai rabdatoare a sensului de dedus din ceasul adanc. Astfel intreaga sa opera se poate grupa in ciclul zis al sarutului, in ciclul feminin, in ciclul pasarei, in ciclul cuminteniei.Ciclul sarutului va evolua, de la monumentalul Sarut care impodobeste Cimitirul din Montparnasse, opera de inceput de zis in care pe nedrept nu s-a vazut decat influenta sculpturilor pre-columbiene ale Americei Centrale, pana la minunea din Poarta Dragostei. Sarutul in necesara sa ingemanare, va lua o importanta covarsitoare in functiunea arhitectonica a stalpului, element esential in sculptura brancusiana.In intelesul lui Brancusi, Stalpul Lumii insusi nu poate fi decat iubirea ingemanata, ca o legatura intre om si cer asa cum a inchipuit-o in Stalpul fara Sfarsit. COLOANA INFINITA DE LA TARGU-JIU In anul 1934, sculptorul Constantin Brancusi a fost invitat sa ridice un monument intru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor si, cu deosebire, a rezistentei populatiei orasului Targu-Jiu, din timpul dorise dintotdeauna sa faca ceva pentru tara, asa incat a acceptat bucuros comanda,socotind-o un punct culminant in cariera sa. In februarie 1935, Brancusi ii scrie Militei Petrascu - fosta sa eleva, cea care o sfatuise pe AretiaTatarescu, presedinta Ligii Nationale a Femeilor Gorjene, sa i se adreseze - ca este ca un ucenic in ajun de a deveni calfa, asa ca propunerea nu putea sa cada mai bine. Brancusi a avut de multe ori intentia sa ridice monumente de for public, dar - cu exceptia ansamblului de la Targu-Jiu - nici unul din proiectele sale nu s-a materializat. Unele proiecte au fost respinse chiar de comanditarii monumentelor, incapabili sa se ridice la inaltimea conceptiei artistului. Fantana arhaica , menita sa cinsteasca amintirea regretatului savant Spiru Haret, fost ministru al invatamantului, a fost refuzata in 1914 de ministrul de interne de atunci, V.G.Mortun.

Fantana propusa ca monument in memoria dramaturgului Ion Luca Caragiale a fost respinsa in 1931 de catre comitetul de initiativa din Ploiesti. Fantana si vatra fumeganda, gandite ca monument funerar pentru poetul Octavian Goga, nu au fost acceptate, in 1938, de catre vaduva scriitorului. Nici fantana sau portalul menite sa comemoreze eroii din comuna sa natala, Pestisani, cazuti in primul razboi mondial, nu au intrunit consensul autoritatilor locale, in 1923. Propria exigenta a artistului in materie de desavarsire materiala l-a facut sa renunte el insusi la unele lucrari in aer liber de mari dimensiuni. In 1927, a abandonat proiectul unei Pasari in vazduh din otel inoxidabil, de 50 de metri inaltime,pentru vila lui Charles de Noailles de la Hyeeres, din sudul Frantei, nedorind sa accepte riscul unor deficiente in executarea lucrarii. In 1939, dificultatile tehnice l-au facut sa respinga ideea unei Coloane Infinite, de mari dimensiuni, din otel inoxidabil sudat, propusa spre executare de catre Societatea Budd de langa Philadelphia. Conform marturiei lui Isamu Noguchi, acest mod de lucru i-ar fi contrazis crezul.In 1949, o comanda pentru o versiune colosala, in otel inoxidabil, a Cocosului, venita din partea muzeului din Philadelphia, ramane neonorata. Perfectionismul artistului l-a impiedicat sa realizeze, in 1955, Pasarea in vazduh monumentala in fata cladirii Seagram din New York, precum si sculptura, proiectata in 1956, din fata cladirii UNESCO din Paris. Din varii motive, nici unul din proiectele sale arhitecturale de cladiri in forma de Coloana Infinita nu s-a realizat. Exegeza considera Coloana Infinita, o tema des intalnita in opera lui Brancusi, drept cea mai radicala sculptura din istoria modernismului clasic. Coloana Infinita nu s-a materializat insa in metal nici in Parcul Central din New York, sub forma unui bloc de locuinte, asa cum il visase Brancusi in 1926, si nici ca un zgarie-nori din otel inoxidabil, inalt de 400 de metri la Chicago (1939). Au ramas doar in stadiul de proiect Coloana Infinita pe care artistul intentiona s-o ridice in 1930 in capitala Romaniei, ca si coloana gigantica din otel inoxidabil slefuit, menita sa se ridice in 1956 pe malul lacului Michigan, ca una din minunile lumii. Nu s-au elucidat nici pana in prezent cauzele care l-au impiedicat pe Brancusi sa realizeze in 1938 un alt proiect arhitectural al sau Templul Meditatiei, din Indore, in India. Un lucru este cert: Brancusi a dus pana la capat un singur proiect de for public - ansamblul de la Targu-Jiu, cunoscut si admirat in intreaga lume. Ridicat in judetul natal al sculptorului, ansamblul este socotit una din realizarile sculpturale majore ale secolului XX, singura sculptura a timpurilor moderne care poate fi comparata cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renasterii.

Brancusi a dat veacului nostru constiinta formei pure, a asigurat trecerea de la reprezentarea figurativa a realitatii, la exprimarea esentei lucrurilor si a reinnoit in mod revolutionar limbajul plastic, imbogatindu-l cu o dimensiune spirituala. Verticalitatea,orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brancusi. Studiile referitoare la opera lui Brancusi impartasesc, fara exceptie, o concluzie formulata in termeni lipsiti de echivoc: arta brancusiana constituie una din sursele ideilor esentiale pe care se cladeste civilizatia vizuala a secolului al XX-lea. Brancusi a scos in evidenta lumii occidentale dimensiunea sacra a realitatii. Din 1963 pana astazi, au aparut in toate partile lumii peste 50 de carti si monografii si mii de articole si studii despre Constantin Brancusi, determinand in mod decisiv locul lui ca artist genial si chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean Cassou). In 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore scria: " Brancusi a fost acela care a dat epocii noastre constiinta formei pure". Unul dintre cei mai importanti arhitecti contemporani, Frank Gehry indica cu precizie influenta pe care a avut-o asupra sa marele sculptor roman Constantin Brancusi.

Bibliografie:
y y http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Brancusi http://www.scribd.com/doc/2935439/CONSTANTIN-BRANCUSI-UN-DESTINEXCEPTIONAL-IN-CULTURA-LUMII-

y C. BRANCUSI- V.G.Paleolog y A DOUA CARTE DESPRE C. BRANCUSI- V.G.Paleolog y ISTORIA COLOANEI INFINITE-Sorana Georgescu-Gorjan

Szfura Alexandra-Bela

Design,An II

Referat: Constantin Brancusi


Simplitatea nu este un tel n arta, dar ajungi fara voie la ea pe masura ce te apropii de sensul real al lucrurilor. C.Brancusi