1,. Atributiile organelor judiciare ajunse primele la fata locului.

a) Salvarea victimelor prin acordarea primului ajutor medical sau, atunci cand gravitatea leziunilor o impune, prin transportarea acestora la cea mai apropiata unitate medicala[1];

b) Luarea masurilor urgente de inlaturare a pericolelor iminente; c) Conservarea locului faptei prin interzicerea patrunderii curiosilor in perimetrul in care sunt prezente urmele faptei ilicite si asigurarea pazei acestuia; d) Identificarea si prinderea faptuitorului; e) Identificarea victimei, a martorilor oculari si a persoanelor care au adus modificari in ambianta locului faptei; f) Sesizarea organului judiciar competent sa efectueze cercetarea.

2. Actele pregatitoare in vederea cercetarii la fata locului Activitati desfasurate la sediul organului de urmarire penala Stabilirea identitatii persoanei care face sesizarea; Verificarea sesizarii; Asigurarea tehnico-materiala;

Cooptarea in echipa de cercetare pe langa specialistii criminalisti - a unor experti, specialisti si tehnicieni din diferite domenii de activitate, in functie de natura si urmarile faptei si particularitatile locului in care a fost savarsita;
Asigurarea prezentei aparatorului si a interpretilor, daca partea vatamata sau faptuitorul prezent la fata locului este mut, surd sau nu cunoaste limba romana; Asigurarea prezentei martorilor asistenti.

Activitati pregatitoare care se desfasoara dupa ajungerea la fata locului: a) Verificarea modului in care au fost aplicate masurile de salvare a victimelor si de inlaturare a pericolelor iminente;
b) Culegerea informatiilor de la organul judiciar ajuns primul la fata locului, cu privire la :natura si urmarile faptei; data si ora savarsirii infractiunii, ora la care a fost constatata aceasta; conditiile atmosferice si de lumina din momentul constatarii faptei; persoanele prezente la fata locului si cele care au participat la actiunile de salvare a victimelor; faptuitori si semnalmentele lor (daca au parasit locul faptei). Semnalmentele se vor transmite imediat organelor de politie si jandarmerie pe a caror raza administrativteritoriala de competenta se presupune ca s-au deplasat ; parte vatamata si martori oculari; modificarile care au fost aduse locului faptei pana la sosirea echipei, persoanele implicate in producerea lor si daca ele s-au

datorat unor cauze obiective ori subiective. Prin stabilirea lor, echipa de cercetare isi poate forma o imagine despre aspectul initial al locului faptei si despre starea si dispunerea urmelor si mijloacelor materiale de proba ;situatia urmelor si mijloacelor materiale de proba care au fost ridicate inainte de sosirea echipei de cercetare. Seful echipei va proceda la ambalarea, sigilarea si conservarea lor si le va trimite spre examinare in regim de urgenta. Toate aceste date vor fi folosite la intocmirea procesului verbal de cercetare la fata locului.

c) Identificarea victimei si a martorilor oculari si organizarea ascultarii lor la fata locului; d) Organizarea activitatii de intocmire a portretului vorbit la fata locului; e) Initierea masurilor de prindere sau urmarire a faptuitorului; f) Delimitarea si marcarea (imprejmuirea) perimetrului care urmeaza sa fie cercetat din punct de vedere criminalistic si stabilirea metodelor concrete de cercetare; g) Informarea membrilor echipei de cercetare despre constatarile facute pana in acel moment, repartizarea sarcinilor pe care le au de indeplinit pe timpul cercetarii si stabilirea modalitatilor de comunicare intre acestia. 3. fazele cercetrii la faa locului, etapele consacrate de practica i teoria criminalistic n cercetarea locului faptei. Cele dou faze.snt: static i dinamic. Uneori, n funcie de specificul locului faptei i de sarcinile cercetrii, aceste faze se ntreptrund. faza dinamic a cercetrii la faa locului, activitatea de percepere nemijlocit a locului faptei i de examinare minuioas i n micare a obiectelor i urmelor (dac e cazul) prin folosirea mijloacelor tehnice criminalistice adecvate, n scopul descoperirii probelor materiale. n aceast faz se realizeaz, de regul, urmtoarele activiti: cutarea n vederea descoperirii urmelor infraciunii; fixarea fiecrui obiect i urm pentru a se evita substituirea sau confundarea cu altele asemntoare; ridicarea i ambalarea obiectelor i urmelor descoperite n vederea trimiterii la laboratoarele de expertiz criminalistic ; trimiterea urgent a urmelor la cartotecile criminalistice pentru identificarea fptuitorului i a unor obiecte. n faza dinamic constatrile se noteaz, ca i n faza static, n agenda, n vederea ntocmirii procesului verbal, se realizeaz fotografii de detaliu i filmare (dac e cazul) i se definitiveaz schia locului faptei. faza static a cercetrii la faa locului, activitatea de percepere nemijlocit a locului faptei n scopul descoperirii tuturor urmelor infraciunii fr a proceda la atingerea sau schimbarea poziiei acestora. n situaia, n care, se impune ca un obiect s fie micat nc din faza static, se va face aceasta numai dup ce se va fixa poziia sa prin notri corespunztoare n procesul verbal, prin fotografie i filmare (dac e cazul) i n schia locului faptei. n f.s. se realizeaz de regul, urmtoarele activiti principale: orientarea de ansamblu asupra locului faptei n vederea determinrii acestuia i a msurilor imediate i ulterioare ce se impun n raport cu natura i locul unde s-a petrecut evenimentul;

stabilirea i marcarea drumului de acces n locul sviririi infraciunii; sectorizarea locului faptei i stabilirea ordinei n care se va face cercetarea; examinarea cu prioritate a urmelor i obiectelor care prezint un pericol iminent de modificare sau dispariie, cutarea, descoperirea i fixarea prin fotografii i filmare (dup caz) a poziiei urmelor i obiectelor corp delict; interpretarea urmelor; ridicarea fotografic a caracteristicilor de relief ale terenului n vederea efecturii schiei locului faptei. n f.s., toate constatrile snt consemnate n agend pentru ntocmirea procesului verbal, se. realizeaz fotografii de orientare, schi i fotografia obiectelor principale i se pregtete efectuarea schiei locului faptei prin ridicarea topografic a caracteristicilor de relief ale terenului cercetat. 4. Reguli tactice aplicate in dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice. Eficienta constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice, ca, de altfel, a oricarei expertize judiciare, depinde, in buna masura, de modul in care organele de urmarire penala si instantele de judecata dispun efectuarea acestora. Oportunitatea expertizei. Asigurarea oportunitatii expertizei constituie o prima cerinta ce trebuie avuta in vedere de catre organele judiciare. In functie de probele, datele sau materialele existente in cauza, este necesar sa se aprecieze daca si in ce masura o expertiza este utila, astfel incat nici sa nu se intarzie efectuarea unei expertize indispensabile solutionarii cazului. Oportunitatea expertizei se raporteaza si la momentul dispunerii acesteia, mai ales in ideea ca o dispunere prematura, ca si intarzierea acesteia, pot avea consecinte negative asupra solutionarii cauzei. In prima ipoteza, obiectele sau materialele trimise expertului pot suferi modificari, degradari etc. Iar in a doua ipoteza, datele sau urmele sunt insuficiente pentru realizarea cercetarii. Stabilirea corecta a obiectului expertizei. Cerinta privind stabilirea corecta a obiectului expertizei criminalistice are implicatii directe asupra modului de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba. Delimitarea stricta a aspectelor de clarificat este de natura sa influenteze pozitiv insasi cercetarea fondului problemelor ce constituie obiectul expertizei. Obiectul expertizei judiciare consta in lamurirea unor fapte sau imprejurari de fapt ce reclama cunostinte speciale din diverse domenii4. Formularea clara a intrebarilor adresate expertului. La dispunerea expertizei criminalistice este important sa se acorde atentia cuvenita modului de formulare a intrebarilor la care va raspunde expertul. Una din cauzele principale ale ajungerii la concluzii eronate sau nefundamentate stiintific o reprezinta superficialitatea in fixarea obiectivelor expertizei, fara a mai mentiona situatiile in care aceste obiective sunt lasate la aprecierea expertului .Asigurarea calitatii materialelor trimise spre expertiza. Asigurarea calitatii materialelor trimise spre expertiza reprezinta premisa de baza a obtinerii rezultatelor scontate prin administrarea acestui mijloc de proba. In vederea efectuarii lucrarilor indicate de organul judiciar, expertul va trebui, de regula, sa aiba la dispozitie, pe de o parte, urmele, obiectele ce se constituie mijloace materiale de proba, iar, pe de alta parte, modele de comparatie sau obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite in campul infractional. a. Prima cerinta pe care trebuie sa o indeplineasca aceste materiale este aceea a cunoasterii cu certitudine a provenientei lor.

b. A doua cerinta importanta se refera la calitatea pe care trebuie s-o prezinte materialele, in sensul ca ele trebuie sa contina sau sa reflccte suficiente elemente caracteristice pe baza carora sa sc faca identificarea. 5. Etapele dispunerii constatarilor tehnico-stiintifice si expertizelor criminalistice.
a) Stabilirea oportunitatii dispunerii constatarii tehnico-stiintifice si expertizei criminalistice; Constatarea tehnico-stiintifica si expertiza criminalistica sunt oportune, atunci cand: la dosar exista urme si mijloace de proba suficiente din punct de vedere cantitativ si calitativ, iar prin examinarea lor pot fi clarificate stari de fapt si imprejurari relevante pentru aflarea adevarului; starile de fapt si imprejurarile cauzei, nu pot fi clarificate prin desfasurarea altor activitati de urmarire penala; examinarea urmelor si mijloacelor de proba reclama cunostinte si competente specifice unuia sau mai multor domenii de activitate stiintifica; exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba, ori de schimbare a unor situatii de fapt; este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei.

Atunci cand organul judiciar constata indeplinirea cumulativa a cerintelor mentionate, este obligat sa dispuna efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice sau expertize criminalistice. Asadar, in astfel de situatii, expertiza nu mai poate avea un caracter facultativ, ci unul obligatoriu, chiar daca organul judiciar nu intrevede posibilitatea formularii unor concluzii certe. b) Verificarea conditiilor in care au fost ridicate materialele care vor fi examinate in cadrul constatarii tehnico-stiintifice si expertizei criminalistice; Se impune ca organul judiciar sa verifice daca la prelevare si ridicare, au fost aplicate procedee si tehnici adecvate, care sa nu le afecteze integritatea fizica, si daca au fost fixate in mod corespunzator prin descriere in procesul verbal, fotografii si filme judiciare, schite, desene etc. Fixarea urmelor si mijloacelor materiale de proba presupune pe langa inventarierea si prezentarea caracteristicilor generale ale acestora, si descrierea amanuntita a unor caracteristici particulare, care contribuie la recunoasterea lor si la eliminarea riscului de substituire ulterioara. Urmele sau probele materiale care nu au fost consemnate in mod amanuntit in procesul verbal, nu au nici un fel de relevanta pentru cauza si prin urmare nu pot fi trimise pentru expertiza. c) Procurarea modelelor de comparatie; Sarcina procurarii modelelor de comparatie revine in exclusivitate organului judiciar care dispune expertiza. Atunci cand sunt necesare cunostinte de specialitate, organul de urmarire penala sau instanta de judecata procedeaza la obtinerea modelelor de comparatie, in prezenta specialistului sau expertului. Asa este de exemplu cazul constatarii tehnico-stiintifice si expertizei care au ca obiect identificarea scriptorului dupa un manuscris care prezinta elemente de contrafacere sau deghizare, al expertizei prin care se solicita identificarea armei de foc dupa gloantele si tuburile trase etc. In cadrul examinarilor de laborator, se folosesc modele de comparatie preconstituite, si modele de comparatie experimentale (cele obtinute la cerere). Indiferent de modalitatea procurarii, este necesar ca

materialele de comparatie sa fie prelevate in conditiile legii, adica pe baza de proces verbal sau dovada de ridicare de obiecte si inscrisuri. In cazul modelelor de comparatie preconstituite, se recomanda ca inainte de folosire, organul judiciar sa le prezinte persoanelor de la care provin, spre a fi recunoscute. In acest fel, organul judiciar isi poate forma o convingere ferma in legatura cu provenienta lor. Pentru a evita aparitia unor transformari majore care pot ingreuna sau impiedica identificarea, materialele de comparatie trebuie obtinute pe cat posibil, la o data cat mai apropiata de data la care s-au format urmele ori probele materiale in litigiu. Pentru a asigura integritatea fizica a pieselor de comparatie pana la momentul examinarii de laborator, este necesar ca ambalarea si transportarea acestora sa se faca in conditii de siguranta deplina. d) Stabilirea problemelor care urmeaza a fi clarificate prin expertiza si formularea intrebarilor; Obiectul generic al expertizei si constatarii tehnico-stiintifice poate reclama cunostinte dintr-unul sau mai multe domenii de activitate, si prin urmare, expertiza va fi efectuata de unul, respectiv mai multi specialisti cu pregatire diferita. In prima situatie suntem in prezenta unei expertize simple, iar in cea de a doua, avem de-a face cu o expertiza complexa. Expertiza este simpla si atunci cand este efectuata de o comisie formata din mai multi experti, toti specialisti in acelasi domeniu. In cazul expertizei complexe, concluziile expertilor trebuie sa exprime un punct de vedere unic, materializat intr-un singur raport de expertiza

Obiectul specific al expertizei este un obiect concret - de regula un obiect material - prin examinarea caruia se obtin informatii de natura sa contribuie la clarificarea unor aspecte care prezinta interes pentru cauza. El poate consta din: urme si obiecte purtatoare de urme, obiecte folosite sau destinate sa foloseasca la savarsirea infractiunii, obiecte care sunt rezultatul activitatii ilicite etc. Obiectul specific determina intotdeauna categoria de cunostinte de specialitate care urmeaza sa fie folosite, precum si intrebarile pe care le formuleaza organul judiciar. Problemele care pot fi clarificate in cadrul constatarii tehnico-stiintifice sau expertizei criminalistice, difera in raport cu natura, cantitatea si calitatea urmelor si mijloacelor materiale de proba existente la dosarul cauzei, precum si in raport cu posibilitatea sau imposibilitatea procurarii modelelor de comparatie. Astfel, unele urme si mijloace materiale de proba, prin numarul redus de caracteristici pe care le oglindesc, servesc doar la stabilirea apartenentei de gen a obiectului creator, in timp ce altele reflecta si insusiri particulare, care contribuie la identificarea individuala a acestuia. Atunci cand la dispozitia specialistului se pun doar urmele in litigiu, prin expertiza se rezolva numai probleme de natura generica, iar daca acestuia i se trimit si modele de comparatie, pot fi rezolvate si problemele legate de identificarea individuala a obiectului creator. Intrebarile trebuie sa fie clare, concise, precise, si sa se refere numai la obiectul expertizei si la pregatirea specialistului sau expertului. Altfel spus, intrebarile trebuie sa vizeze obtinerea unor raspunsuri numai din domeniul acelei ramuri a criminalisticii profesate de expert, si sa fie formulate in asa fel, incat sa dea posibilitatea expertului sa inteleaga sarcinile care-i revin. Este total contraindicata adresarea unor intrebari echivoce, confuze, care-l obliga pe specialist sau expert la reformulari. Acestea pot conduce la aparitia unor neconcordante intre ceea ce a urmarit organul judiciar si ceea ce a inteles expertul din intrebare. De asemenea, sunt interzise intrebarile care-l obliga pe expert sa rezolve probleme de natura juridica, sau sa il puna in situatia de a efectua acte de urmarire penala, cum sunt ridicari de obiecte si inscrisuri, reconstituiri, ascultari de persoane etc.

e) Stabilirea institutiei sau expertului care urmeaza sa efectueze lucrarea; Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza de regula, de catre specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala. Ea poate fi efectuata si de catre specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul altor organe[2]. Constatarea tehnico-stiintifica se dispune din oficiu de organul de urmarire penala, ori la cererea formulata de catre oricare dintre parti: invinuit, inculpat, parte vatamata, parte civila ori parte responsabila civilmente. Atunci cand partile solicita efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice, singurul competent sa admita folosirea unui asemenea mijloc de proba, este organul de urmarire penala investit sa instrumenteze cauza. Acesta are obligatia sa verifice temeinicia argumentelor prezentate in cerere si dupa caz, sa dispuna efectuarea constatarii tehnico-stiintifice sau, dimpotriva sa o respinga. In mod asemanator se procedeaza si atunci cand partile solicita organului de urmarire penala ori instantei de judecata, completarea sau refacerea constatarii tehnico-stiintifice.

In principiu, expertiza judiciara se efectueaza de un expert numit de organul de urmarire penala sau instanta de judecata. Cand expertul este nominalizat, partile au dreptul sa solicite ca la efectuarea expertizei sa participe cate un specialist recomandat de ele. Acestia trebuie sa aiba pregatirea si calificarea corespunzatoare domeniului pe care-l reclama examinarea urmelor si mijloacelor de proba precizate in actul de dispunere. Se interzice recomandarea unor experti care fac parte din personalul unitatii in care s-a savarsit infractiunea. Cand in domeniul respectiv exista experti oficiali, nu pot fi numite persoane care nu au aceasta calitate, decat in imprejurari deosebite. Atunci cand lucrarea se efectueaza de un laborator de criminalistica sau alt laborator de specialitate, organul judiciar nu are latitudinea sa-l numeasca pe expert. In astfel de situatii, actul de dispunere a expertizei se adreseaza institutiei respective, iar aceasta va desemna un expert cu pregatire corespunzatoare domeniului pe care-l reclama examinarea materialelor. Partile nu pot cere ca la efectuarea expertizei sa participe experti recomandati de ele. Daca pentru a raspunde intrebarilor formulate in actul de dispunere este necesara participarea unor specialisti de la alte institutii decat cea solicitata, aceasta din urma poate folosi avizul sau asistenta lor. a) Intocmirea actului prin care se dispune constatarea tehnico-stiintifica sau expertiza; Constatarea tehnico-stiintifica si expertiza criminalistica se dispun prin rezolutie motivata emisa de organele de cercetare penala ale politiei, prin ordonanta, in cazul in care sunt dispuse de procuror, si incheiere de sedinta cand sunt ordonate de instanta de judecata. In actul de dsipunere a constatarii tehnico-stiintifice sau expertizei, trebuie sa se precizeze: organul judiciar care dispune lucrarea;

cauza in care este necesara efectuarea acesteia; felul constatarii tehnico-stiintifice sau expertizei: dactiloscopica, balistica, grafoscopica etc.;

- institutia sau expertul care urmeaza sa execute lucrarea si termenul pana la care trebuie efectuata aceasta; materialele care se pun la dispozitia specialistului sau expertului: urmele, probele materiale in litigiu, modelele de comparatie sau materialele in care urmeaza sa fie obtinute acestea; intrebarile la care urmeaza sa raspunda expertul.

8. Organizarea ascultarii invinuitului/inculpatului

a) Studierea materialelor din dosarul cauzei;

b) Organizarea ascultarii; Din punct de vedere tactic, organizarea ascultarii presupune: 1. Determinarea exacta a problemelor ce urmeaza a fi clarificate cu ocazia ascultarii, precum si a datelor ce trebuie verificate cu acest prilej; 2. Pregatirea materialului probator ce urmeaza a fi folosit in timpul ascultarii mijloace materiale de proba, fotografii, diverse inregistrari; 3. Pe langa alegerea materialului probator ce urmeaza a fi utilizat se stabileste de asemenea si modul in care acesta va fi prezentat , in functie de personalitatea invinuitului/inculpatului si de natura probelor. Prezentarea materialului probator se face gradual, incepand cu acele probe care au o importanta mai mica dar care sustin in mod indubitabil vinovatia. 4. Esential ramane momentul in care se face prezentarea probelor de vinovatie, care trebuie ales cu mult discernamant de catre anchetator, cel mai propice fiind acela in care invinuitul/inculpatul prezinta o stare psihica adecvata, apreciata in mod obiectiv de la caz la caz. 5. Stabilirea ordinii in care se va face ascultarea. Daca in cauza exista mai multi invinuiti/inculpati la inceput vor fi ascultati cei care detin mai multe informatii. Deseori se impune ascultarea mai intai a martorilor, prioritate avand martorii oculari. Date pot fi obtinute si din celelalte activitati desfasurate de organul judiciar( cercetarea la fata locului, constatari tehnico-stiintifice, mijloace materiale de proba etc.). 6. Stabilirea locului unde se va efectua ascultarea . Exista situatii cand invinuitul/inculpatul se gaseste in imposibilitatea de a se poate prezenta pentru a fi ascultat [1], aspect ce determina organul de urmarire penala sa se deplaseze si sa-l asculte la locul unde se afla. In celelalte cazuri, ascultarea se va desfasura la sediul organului judiciar. 7. Stabilirea modalitatii de citare sau aducere, data, ora, locul in care acestia urmeaza sa se prezinte in vederea ascultarii, sau dispunerea masurii aducerii, in vederea ascultarii, pe baza mandatului de aducere.

Invinuitul/inculpatul poate fi ascultat in stare de libertate sau in stare de arest preventiv. In cazul invinuitului/inculpatului sub stare de arest preventiv, aducerea acestia la locul unde va fi ascultat nu ridica probleme. In ceea ce priveste invinuitul/inculpatul aflat in stare de libertate, acesta este chemat pentru a fi ascultat prin citare sau prin aducere, cu respectarea dispozitiilor legale. 8 .Asigurarea prezentei aparatorului, interpretului, parintelui, tutorelui sau educatorului. Alte activitati pregatitoare constau din asigurarea aparaturii tehnice necesare inregistrarii audio-video a declaratiilor invinuitului/inculpatului si amenajarea incaperii in care se va desfasura interogatoriul judiciar[

9. Ascultarea propriu-zisa a inculpatului sau a invinuitului

Se desfasoara in 3 etape principale Crearea unei atmosfere favorabile ascultarii si stabilirii contactului pshihologic cu suspectul (ascultarea se desf in prezenta aparatorului, intr-un cadru sobru); 2. 3. Adoptarea de catre magistrat sau politist a unei atitudini demne, in raport cu autoritatea pe care o reprezinta; Crearea unei atmosfere propice confesiunii, marturisirii din chiar momentul primului contact cu cel anchetat (cel care efectueaza ascultarea va avea o atitudine pozitiva)

I. Verificarea identitatii invinuitului / inculpatului - nume, porecla, data si locul nasterii, nuemele parintilor, cetatenia, studii, loc de munca, ocupatie, adresa, antecedente penale si alte date pt stabilirea situatiei lui personale; dupa aceasta, i se va aduce la cunostinta la cunostinta obiectul cauzei si i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si invinuirea care i se aduce. Pentru stabilirea contactului pshihologic, in aceasta prima faza pot si puse si alte intrebari decat cele care intereseaza fapta sau se poate purta o discutie prealabila. 10. Procedee tactice folosite in ascultarea invinuitului/inculpatului Procedee tactice de ascultare: Tactica ascultarii repetate (declaratiilor incomplete, nesincere sau mincinoase); Tactica ascultarii incrucisate (scop: destramarea sistemului de aparare a individului); Tactica intalnirilor surpriza (in mom psihice de o anumita tensiune pt obtinerea unei declaratii sincere); Tactica "complexului de vinovatie" (alterarea unor intrebari neutre cu intrebari ce contin cuvinte "afectogene" referitoare la fapta, rezultat, persoane implicate).

Conjugarea procedeelor tactice de ascultare cu: Folosirea contradictiilor din propriile declaratii; Prezentarea altor probe sau mijloace de proba obtinute in timpul cercetarilor, din care rezulta indubitabul temeinicia invinuirii.

Procedeele tactice se impart in 2 categorii: 1. procedeul ascultarii progresive (prezentarea gradata a probele sau datele referitoare la invinuire). 2. procedeul ascultarii frontale (prezentarea inca din primul moment, pe neasteptate a probelor cele mai importante).

12. Fixarea rezultatelor ascultarii invinuitului/inculpatului

a) Consemnarea primelor declaratii Potrivit legii procesual penale inainte de a fi ascultat, invinuitul/inculpatul trebuie sa dea o declaratie scrisa personal cu privire la invinuirea care i se aduce.

Acesta isi scrie declaratiile cu propriul vocabular, asa cum doreste, insa trebuie sa se refere la pozitia fata de fpta si invinuirea ce i se aduce. Dupa consemnare, declaratia trebuie datata si vizata de organul de urmarire penala in fata caruia a fost facuta. In situatia in care invinuitul sau inculpatul nu poate sa scrie declaratia, ori refuza sa o faca, se intocmeste un proces-verbal din care sa rezulte una din situatiile invocate si motivul pentru care din dosarul cauzei lipseste depozitiei invinuitului. Din declaratie trebuie sa rezulte prezenta aparatorului la ascultare, confirmata prin semnatura. b) Consemnarea declaratiilor ulterioare In conformitate cu prevederile legale in vigoare, declaratia invinuitului/inculpatului se consemneaza in scris. Dupa ce declaratia a fost scrisa, se citeste invinuitului/inculpatului, sau i se da sa o citeasca, daca solicita aceasta. Daca este de accord cu cele consemnate, i se cere sa mentioneze aceasta in finalul declaratiei si sa o semneze pe fiecare pagina si la sfarsit. Declaratia trebuie semnata atat de anchetator cat si de aparator si interpet, daca acestia au fost prezenti la ascultare. Spatiile ramase libere se bareaza pentru a se elimina suspiciunile cu privire la completarile ulterioare. Daca invinuitul/inculpatul doreste sa faca declaratii ulterioare sau respectiv completari, modificari, adaugiri s.a. acestea vor fi consemnate si semnate in conditiile mentionate mai sus. Din punct de vedere tactic, consemnarea cu exactitate a celor declarate de catre invinuit/inculpat este deosebit de necesara, deoarece exista banuiti care fac afirmatii contradictorii sau recunosc anumite fapte pe care ulterior, cand citesc declaratia, neaga ca

le-au facut. De aceea, se considera indicat sa se procedeze la consemnarea imediata a fiecarei afirmatii importante, in special in ascultarile de lunga durata sau in cazul invinuitilor/inculpatilor recidivisti, ori a celor care s-au dovedit a fi de rea credinta. Consemnarea trebuie efectuata astfel incat anchetatorul sa nu-l perturbe pe invinuit/inculpat in timpul redarii declaratiilor si sa nu-i distraga atentia de la ceea ce declara. 19. Organizarea si desfasurarea testarii la poligraf
Procesul de testare a starilor emotionale se desfasoara in 3 etape: pregatirea testarea propriu-zisa interpretarea rezultatelor.

I. Pregatirea testarii - necesita studierea materialului cauzei, cunoasterea personalitatii celui ascultat. Este necesar si un examen medical, integritatea sanatatii psihice si fizice fiind o conditie obligatorie. Persoana examinata sa nu fi fost supusa anterior unor interogari indelungate. Testarea nu se face decat cu consimtamantul scris al persoanei care va fi examinata. Dialogul pre-test - etapa intermediara intre pregatire si interogatoriu propriu-zis. Celui testat i se dau explicatii referitoare la principiile de functionare a aparaturii, la drepturile pe care le are. Dupa ce se cere consimtamantul de testare, se face un instructaj privind modul de comportare pe timpul examinarii. II. Testarea propiu-zisa - consta in intrebari scurte, clare si precise, la care se raspunde cu da si nu. Testul consta in intrebari : neutre de control (pentru stabilirea raspunsurilor afirmative si negative, necesare compararii cu raspunsurile la intrebarile critice) cu continut afectogen (referitoare direct la fapta, la imprejurarile cauzei cercetate)

Intrebarile pot fi aduse la cunostinta celui examinat, insa nu in ordinea in care vor fi adresate. In acest fel, se creeaza posibilitatea ca ele sa fie intelese foarte exact. Interpretarea diagramei - se face prin compararea caracteristicilor de traseu ale raspunsurilor sincere la intrebarile neutre (fara incarcatura emotiva) ca si la raspunsurile sincere cu caracter de control, cu raspunsurile nesincere la intrebarile relevante (cu incarcatura afectogena). Examinatorul trebuie sa dispuna de modele de raspunsuri sincere si nesincere pt a servi drept comparatie.

20. Reguli generale care trebuie respectate la efectuarea perchezitiei

a) Autorizatia de efectuare a perchezitiei domiciliare poate fi folosita o singura data si doar pe perioada mentionata in continutul acesteia. b) Inainte de patrunderea in locuinta ce urmeaza a fi perchezitionata, agentul judiciar trebuie sa se legitimeze si sa prezinte autorizatia data de judecator.

c) Patrunderea in domiciliul persoanei perchezitionate se poate face fortat daca la solicitarea organului judiciar aceasta refuza sa deschida usa/alta cale de acces in locuinta. d) Inainte de inceperea perchezitiei, organul judiciar este obligat sa solicite personei perchezitionate sa predea bunurile, valorile, inscrisurile etc. care intereseaza cauza sau pe care le detine contrar legii, precum si cheile de la incaperile/dependintele locuintei si obiectele de mobilier. In caz de refuz, acesta are dreptul sa recurga la deschiderea fortata a acestora. e) In sediile unitatilor publice ori ale altor persoane juridice, perchezitia se efectueaza numai in prezenta reprezentantului acestora, iar atunci cand prezenta martorilor asistenti este obligatorie, acestia pot fi selectionati din personalul unitatii. f) La efectuarea perchezitiei organul judiciar este obligat sa asigure prezenta aparatorului si atunci cand este cazul, a interpretului. Daca aparatorul legal instiintat nu s-a prezentat, perchezitia se poate face si in lipsa acestuia. g) Perchezitia corporala se poate face numai de catre o persoana de acelasi sex.

h) Cu ocazia perchezitiei vor fi ridicate numai acele obiecte care au lega tura cu cauza, dar si cele care, dupa cum s-a precizat, sunt detinute contrar legii. Bunurile perisabile, metalele sau pietrele (semi)pretioase, mijloacele de plata straine, titlurile de valoare interna, obiectele de arta si de muzeu, colectiile de valoare precum si sumele de bani care fac obiectul cauzei se ridica in mod obligatoriu. i) Toate obiectele descoperite, inainte de a fi ridicate, se prezinta persoanei perchezitionate si celor care asista la perchezitie pentru a fi recunoscute si insemnate spre neschimbare, dupa care se eticheteaza si se sigileaza. Daca acest lucru nu este posibil, obiectele se impacheteaza sau se inchid laolalta si se aplica sigilii. j) Daca ridicarea obiectelor care intereseaza cauza nu este posibila, organul judiciar procedeaza la sechestrarea lor, predandu-le spre pastrare celui la care au fost descoperite sau unui custode. k) Atunci cand obiectele descoperite sunt lasate in custodia persoanei perchezitionate sau altei persoane, procesul-verbal se incheie in trei exemplare din care unul se inmaneaza custodelui.

31. Caracterele cercetarii la fata locului - este o activitate obligatorie - este o activitate initiala si urgenta - este o activitate care nu se poate repeta - are un caracter organizat 30. efectuarea confruntarii propriu-zise

fectuarea confruntarii propriu-zise Cu ocazia confruntarii propriu-zise, trebuie respectate o serie de reguli tactice si o anumita ordine a activitatilor care se desfasoara. In ceea ce priveste invitarea persoanelor in incaperea stabilita a gazdui aceasta activitate , atat practica judiciara cat si literatura de specialitate recomanda ca prima persoana invitata sa fie cea care este considerata sincera, sau dupa caz, cea care a solicitat sa aiba loc confruntarea. Acest aspect este motivat de ratiuni psihologice, intrucat persoana invitata va avea posibilitatea sa se obisnuiasca cu atmosfera din incapere, sa devina ferma in convingerile sale, sa elimine emotiile ori starile de neliniste. Pentru persoana considerata nesincera, invitarea in incaperea in care deja se gaseste cealalta persoana poate constitui un

dezavantaj, iar anchetatorul poate miza pe elementul surpriza care, asa cum s-a mai precizat, poate clatina hotararea de a ascunde adevarul. In ceea ce priveste pozitionarea persoanelor atat fata de organul judiciar care conduce confruntarea, cat si una fata de cealalta, este recomandat ca persoanele confruntate sa stea cu fata catre organul judiciar, sau cu fata una la cealalta, si sa se evite cu orice pret asezarea acestora spate in spate. Pozitionarea persoanelor confruntate in campul vizual al anchetatorului permite acestuia observarea reactiilor pe care le au in timpul desfasurarii confruntarii (gestica, mimica etc.). Inainte de inceperea activitatii, organul judiciar care conduce confruntarea este obligat sa atraga atentia celor in cauza, ca nu au voie sa isi faca semne, sa vorbeasca, sau sa-si adreseze intrebari. Persoanele confruntate isi pot adresa reciproc intrebari, dar numai in final si doar prin intermediul celui care conduce activitatea. Atat intrebarile cat si raspunsurile nu trebuie sa depaseasca sfera problemelor care urmeaza sa fie clarificate prin confruntare. Atunci cand una din persoanele confruntate are calitatea de martor, mai inainte de a fi intrebata, va depune juramantul prevazut de lege si i se va atrage atentia ca in cazul in care nu spune adevarul, va savarsi infractiunea de marturie mincinoasa. In timpul confruntarii, in afara celui care conduce activitatea, se interzice oricarei alte persoane sa intervina cu intrebari. De asemenea, nu este recomandat sa se adreseze mai multe intrebari deodata, inainte de a se clarifica in totalitate un aspect sau altul. Primele intrebari se adreseaza de regula persoanei considerate sincere si apoi celei de a doua persoane. Ele trebuie sa stabileasca daca acestea se cunosc, imprejurarile in care s-au cunoscut, si relatiile existente intre ele. Se recomanda ca in situatia in care persoana nesincera afirma ca nu recunoaste persoana din fata sa, sa se insiste asupra elementelor de detaliu furnizate cu prilejul audierii prealabile, pentru a-i demonstra faptul ca cele doua persoane chiar se cunosc. In continuare se va trece la formularea de intrebari in raport cu scopul urmarit prin confruntare. Acestea vor viza in special clarificarea neconcordantelor si contrazicerilor existente intre declaratiile anterioare ale celor confruntati. Daca in timpul confruntarii persoana nesincera isi mentine declaratiile anterioare, acesteia ii vor fi adresate intrebari de detaliu asupra unor aspecte furnizate de cealalta persoana, pentru a i se demonstra lipsa de temeinicie a afirmatiilor sale si pentru a-l determina sa-si schimbe atitudinea sau sa devina cooperant. In formularea intrebarilor se interzice a se pronunta numele persoanelor confruntate, sa se reaminteasca declaratiile anterioare ale acestora, ori sa se sugereze raspunsurile pe care le asteapta organul de urmarire penala. In caz contrar, s-ar limita sfera afirmatiilor pe care cei confruntati le-ar putea face si s-ar diminua sansele de inlaturare a contrazicerilor care intereseaza a fi clarificate. Cel care conduce confruntarea trebuie sa se situeze pe o pozitie neutra, de impartialitate fata de persoanele care se confrunta, fiind necesar sa manifeste pe intreaga durata a confruntarii, o atitudine sobra si impersonala. In mod constant, organul judiciar va urmari cu atentie reactiile persoanei considerate nesincere la intrebarile care i-au fost adresate, la ce fel de intrebari devine nelinistita, ezitanta, care sunt probleme pe care le evita, daca sunt probleme care ii creeaza teama etc. Acestea pot oferi indicii cu privire la pozitia fata de aspectele de clarificat, inclusiv in legatura cu sinceritatea lor. Trebuie amintit ca si in cazul in care la confruntare participa invnuiti/inculpati versati, calmi, prompti in raspunsuri, acestia pot avea astfel de momente de slabiciune care tradeaza nesiguranta, aspect care poate fi exploatat de anchetator in continuarea confruntarii. In timpul confruntarii organul de urmarire penala trebuie sa creeze un climat psihologic adecvat, o atmosfera de calm si impartialitate, menite sa diminueze starile tensionale sau emotionale inerente unei asemenea activitati. Atunci cand se constata ca oricare dintre persoanele confruntate incearca sa-si

intimideze adversarul ori sa-i castige compasiunea, trebuie sa se intervena imediat, atragandu-li-se atentia sa manifeste un comportament civilizat, ori sa se refere doar la problemele cu privire la care au fost intrebati. n timpul confruntarii trebuie avut in vedere ca persoana nesincera va incerca sa impiedice prin diverse mijloace realizarea scopului acestei actvitati. Astfel de manifestari pot fi contracarate printr-o atitudine ferma dar in acelasi timp calma din partea organului judiciar, fara a da senzatia ca favorizeaza vreuna din parti. Dintre procedeele folosite in acest sens de persoana nesincera, cele mai raspandite sunt: -refuzul de a raspunde la intrebari; -negarea faptului ca ar cunoaste persoana cu care este confruntata; -incercarea de calomniere si intimidare a persoanei cu care este confruntata; -incercareade sugestionare a persoanei sincere; -incercarea de a influenta persoana sincera prin intermediul propriilor raspunsuri; -incercarea de a impresiona, prin simularea unor stari de suferinta sau stari bolnavicioase. Dupa epuizarea intrebarilor formulate pentru inlaturarea contrazicerilor, persoanelor confruntate li se va da posibilitatea sa-si adreseze intrebari reciproc, prin intermediul organului judiciar. In incheiere, cei confruntati sunt intrebati daca mai au de facut declaratii in legatura cu cele intrebate, oferindu-li-se pe de o parte posibilitatea de a face si alte precizari ori completari la raspunsurile pe care le-au dat, iar pe de alta parte de a face observatii cu privire la modul in care s-a desfasurat confruntarea. Toate aceste aspecte vor fi consemnate in mod concis in procesul verbal, iar daca este cazul, ulterior se va proceda la ascultarea detaliata a persoanelor, cu privire la datele noi obtinute prin confruntare. 25. Pregatirea si efectuarea prezentarii pentru recunoasterea de persoane Pregatirea pentru recunoastere Aceasta presupune, ca si in cazul celorlalte acte de urmarire penala, o pregatire atenta si minutioasa. Astfel, se impune: - studierea materialului cauzei (vizeaza stabilirea cu exactitate a obiectului prezentarii pentru recunoastere precum si stabilireasubiectilor procesuali care vor fi chemati sa faca recunoasterea, acestea fiind exclusiv persoane care au perceput direct subiectul prezentarii pentru recunoastere) - ascultarea prealabila a persoanei care face recunoastere in legatura cu persoanele, cadavrele, obiectele ce urmeaza sa fie identificate. Prin aceasta se urmareste: determinarea posibilitatilor reale de perceptie, a trasaturilor psihice determinarea conditiilor de loc, timp si mod de perceptie care ar fi putut influenta procesul de perceptie senzoriala stabilirea volumului de date referitoare la caracterisiticile de identificare pe care persoana le-a perceput si retinut, astfel incat recunoasterea sa fie realmente posibila si utila Pentru a preintampina eventuale dificultati in perceptia celui care va face recunoasterea (stergerea din memorie a semnalmentelor, eventuale influente din partea persoanelor care nu au interesul sa fie identificate), este necesara efectuarea urgenta a prezentarii pentru recunoastere. - organizarea prezentarii pentru recunoastere - se face in functie de conditiile in care a avut loc perceptia si de natura obiectului recunoasterii. Pentru a avea garantia unei recunoasteri precise este necesar ca organizarea recunoasterii sa se desfasoare in conditii cat mai apropiate cu cele existente in momentul observarii persoanei sau obiectului de identificat

26. recunoastere dupa semnalmentele statice 1) dupa semnalmente statice In incaperea in care se va desfasura recunoasterea vor fi invitate mai intai cele 3-4 persoane alese pentru alcatuirea grupului (cu respectarea unor criterii de asemanare privind varsta, talia, semnalmentele exterioare, imbracamintea, etc) in care va fi introdusa persoana care urmeaza a fi recunoscuta, carora li se vor oferi informatii despre actul la care iau parte, permitandu-i-se celui care urmeaza a fi identificat sa ocupe un loc in cadrul grupului cum crede de cuviinta pentru a se evita orice suspiciuni. In camera vor fi prezenti si martorii asistenti. Este invitata apoi persoana care trebuie sa faca recunoasterea, care a asteptat pana atunci intr-o camera alaturata si careia i se cere sa declare daca recunoaste vreuna din persoanele din grup. Pentru facilitarea recunoasterii, persoanele propuse pentru recunoastere vor trebui sa execute anumite miscari, daca este cazul. Sunt interzise pronuntarea numelui vreuneia dintre persoane sau anumite gesturi care sa fie interpretate ca elemente de sugestie.

Daca martorul recunoaste persoana, va trebui sa se refere la elementele caracteristice pentru recunoastere, aceste aspecte fiind mentionate in procesul-verbal. Daca martorul nu recunoaste persoana, pot fi avue in vedere 2 alternative: - martorul / victima a identificat persoanaprezentata, dar a evitat sa declare in moentul recunoasterii, informand despre aceasta ulterior organul judiciar (recunoasterea va fi reluata in aceleasi conditii si acelasi grup de persoane) - martorul / victima nu recunoaste fie pentru ca nu a avut suficiente elemente de identificare, fie pentru ca a fost introdusa in grup o alta persoana decat cea cautata. Este recomandabil ca persoanei care face recunoastere sa i se indice sa nu declare imediat ca nu recunoaste persoana, pentru a preintampina o eventuala atitudine vehementa de nerecunoastere a invinuirii din partea persoanei suspectate. Mai trebuie avute in vedere si urmatoarele reguli: - daca sunt mai multe persoane care fac recunoastere, persoane de recunoscut va fi prezentata separat in acelasi conditii si acelasi grup, insa cu un loc schimbat - daca trebuie recunoscute mai multe persoane de o singura persoana, acestea vor fi prezentate pe rand , in grupuri avdn de fiecare data alta alcatuire.