Zăcând aici, pe-o margine de drum, Si nu dormind intr-un polen de floare, Învăluita-n aur si parfum?
Neascultand de vântul de la stup,
Te-ai arncat in plasa verde-a zilei Si darurile-acum, ale zambilei, Puterile-amortite ti le rup.
Voind sa duci tezaurul de ceara,
Te prabusisi din drumul cel innalt. Cine-o sa vie, trupul tău de-afara Sa-l caute si-n jur sa sufle cald?
Cu àripa-n tarana si in vis,
Strânge la piept comoara ta deplina. Cat te iubesc, frumoasa mea albina, Ca sarcina chemării te-a ucis!
PSALM
Te drămuiesc in zgomot si-n tăcere
Si te pândesc in timp, ca pe vânat, Sa vad: eşti şoimul meu cel căutat? Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.
Pentru credinţa sau pentru tăgada,
Te caut dârz si fara de folos. Eşti visul meu, din toate, cel frumos Si nu-ndrăznesc sa te dobor din cer grămada.
Ca-n oglindirea unui drum de apa,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti; Te-ntrezării in stele, printre peşti, Ca taurul sălbatec când se-adapă.
Singuri, acum, in marea ta poveste,
Raman cu tine sa ma mai masor, Fara sa vreau sa ies biruitor. Vreau sa te pipai si sa urlu: „Este!” TUDOR ARGHEZI
Din volumul „VERSURI DE SEARA”
CUVANT
Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar,
O carte pentru buzunar, O carte mica, o cărticica. Din slove am ales micile Si din intelesuri furnicile. Am voit sa umplu celule Cu suflete de molecule. Mi-a trebuit un violoncel: Am ales un brotăcel Pe-o foaie de trestie-ngusta. O harpa: am ales o lăcusta. Cimpoiul trebuia sa fie un scatiu. Si nu mai ştiu…
Farmece as fi voit sa fac
Si printr-o ureche de ac Sa strecor pe un fir de aţa Micşorata, subţiata si nepipăita viata Pana-n mana, cititorule, a dumitale.
Măcar câteva crâmpeie,
Măcar o tandara de curcubeie, Măcar niţica scama de zare, Niţica nevinovatie, niţica depărtare. As fi voit sa culeg drojdii de rouă, Intr-o cărticica noua, Parfumul umbrei si cenuşa lui. Nimicul nepipăit sa-l caut vrui, Acela care trasare Nici nu ştii de unde si cum.