Sunteți pe pagina 1din 7

Imunologie curs 7

RETROCONTROLUL RIU
Este procesul complex ce implicã activ Ly Ts. Ly Ts este o clasã foarte heterogenã, are diverse
tipuri:
I.Ly Ts Ag specifice – clasã destul de omogenã:
1. Prezintã pe suprafaţa lor acelaşi fenotip; sunt celule CD8+, dar Ly T s sunt celule CD28-
spre deosebire de Ly Tc.
2. Sunt activate numai de Ag expuse pe membrana APC în complex cu MHC I.
3. Odatã activate, elaboreazã anumiţi factori supresori ce inhibã cooperãrile celulare.
4. Sunt celule ce inhibã RIU şi RIC la care ele vor sã participe, sunt supresoare
nespecifice.
II. Ly Ts idiotip specifice – clasã foarte heterogenã : sunt aproximativ 60 de tipuri:
1. 65% sunt celule CD8+, restul sunt celule CD4+, asemãnãtoare cu Ly Th.
2. Se numesc idiotip specifice pentru cã sunt activate în urma recunoaşterii prin receptorii
lor de suprafaţã a pãrţii Ag a unor receptori pentru Ag (idiotop, idiotip)
3. Inhibã RIU prin activarea unor factori TSF(?) ce provin prin solubilizarea receptorilor
de suprafaţã.

Receptorul de suprafaţã al Ly Ts idiotip specifice e un complex format din 3 structuri diferite:


 Receptorul propriu zis pentru Ag (Ig-like) situat în exclusivitate în afara celulei (nu are
contact cu membrana). E ataşat de membrana celulei printr-o
 Moleculã MHC II-E, fixatã la suprafaţa Ly Ts prin
 Piesã de joncţiune (segment ce se inserã în membrana Ly Ts). Prin activare complexul
receptorial se desolidarizeazã în componente solubile:
 e eliberat receptorul propriu zis (Ig-like)
 e pus în libertate receptorul pentru Ag (solubil = liber în fazã fluidã), receptorul capãtã
proprietãţi inhibitorii(receptorul este asemãnãtor cu TSF(?)
Tipurile de Ly Ts idiotip specifice
 Ly Ts idiotip specifice inductorii (CD4+) – inhibã Ly B în cadrul RIU-ului
 Ly Ts idiotip specifice transductorii (CD8+) – în cadrul RIU inhibã cooperarea dintre
limfoblaştii Th şi limfoblaştii B
 Ly Ts idiotip specifice efectorii (CD8+) – inhibiţia Ly B participante la cooperarea celularã

Toate tipurile prezintã urmãtoarele 3 caracteristici:


1. Sunt activate de structuri Ag total diferite:
 Ly Ts idiotip specifice inductorii(Ly Ts I) recunosc partea haptenicã a Ag prezente pe
membrana APC, concurând cu Ly B pentru partea haptenicã
 Ly Ts idiotip specifice transductorii(Ly Ts T) şi Ly Ts idiotip specifice efectorii(Ly Ts
Ef) recunosc idiotopii prezentaţi în structura unor receptori pentru Ag.
2. Ly Ts nu activeazã independent unele de altele, ci se activeazã în etape succesive unele pe
altele formând cascada T supresoare: Ly Ts I  Ly Ts T  Ly Ts Ef
3. Cascada T supresoare este declanşatã târziu în RIU , doar dupã ce apar primele cantitãţi de
Ac. Funcţia de ansamblu a cascadei este de a inhiba diferite etape implicate în secvenţa
efectorie a RIU.

7 1
Imunologie curs 7

Figura 1

Activarea secvenţei de retrocontrol e rezultatul prezenţei pe aceste APC a Ag, prezentate spre Ly T s
prin moleculele MHC II-E; Ag este expus spre Ly Ts prin partea sa haptenicã ce este recunoscutã de
Ly Ts idiotip specifice inductorii(CD4+). Prin activarea acestora se produce solubilizarea complexului
receptorial de suprafaţã; e pus în libertate receptorul pentru Ag: acest receptor devine receptor
solubilizat se numeşte TSF 1 (pentru T supresor) ce are 2 funcţii:
1. funcţia inhibitorie:
 TSF 1 difuzeazã pânã când vine în contact cu Ag inductor aflat în stare solubilã;
 TSF 1 angajeazã legãturi cu Ag, recunoscând partea haptenicã. Se formeazã complexe
TSF 1- Ag şi prin urmare scade cantitatea de AG liber disponibile pentru activarea
Ly B
2. funcţia activatorie:
 TSF 1 prezintã structuri AG situate în interiorul situsului combinativ pentru Ag, TSF 1
activeazã urmãtoarele Ly Ts din cascadã: transductoriile (ce prezintã un receptor
complementar pentru TSF 1; sunt activi metabolic  elibereazã receptorul de
suprafaţã ce devine receptor solubil = TSF 2)
 TSF 2 este identic cu Ag la partea sa haptenicã şi este diferit structural în restul
moleculei: prezintã o altã parte carrier decât cea a AG inductor  TSF 2 = copia
internã a Ag ; are douã funcţii: inhibitorie şi activatorie

Funcţiile TSF 2
TSF 2 difuzeazã în organism pânã când ajunge în contact cu Ly B Ag specifice ce recunosc TSF 2
ca Ag inductor dupã partea sa haptenicã  TSF 2 este captat de Ly B în calitate de Ag , TSF 2 este
ulterior prezentat de limfoblaştii B(pe MHC II) cãtre limfoblaştii Th : partea carrier cãtre limfoblaştii
Th , o altã parte carrier decât cea pe care Ly o poate recunoaşte  limfoblastul Th nu mai poate realiza
recunoaşterea, deci cooperarea limfoblast B - limfoblastul Th nu mai este posibilã, deci producţia de
Ac scade foarte mult.
TSF 2 este idiotip specific, se comportã ca un Ag, deci TSF 2 activeazã pe celulele Ly Ts efectorii
ce au receptorul de recunoaştere a lui TSF 2. Acestea, activate, pun în libertate receptorul de suprafaţã
numit TSF 3.

2
Imunologie curs 7
TSF 3
Este identic la partea receptorialã cu TSF 1, dar diferã de TSF 1 prin restul moleculei.
TSF 3 recunoaşte partea haptenicã a Ag  se formeazã complexe cu AG, se face blocarea Ag şi
diminuarea cantitãţii de Ag disponibil pentru activarea Ly B. Puţinele Ly B nu mai coopereazã cu
limfoblaştii Th datoritã TSF 2  intensitatea RIU este mult scãzutã.
Cele 2 secvenţe (de activare şi de retrocontrol) sunt decalate în timp, prima este activatã cea
efectorie.
Aceste 2 secvenţe sunt foarte fin echilibrate funcţional între ele pentru cã ambele secvenţe ale RIU
sunt declanşate de una şi aceeaşi APC non B prezentând cantitãţi echivalente de Ag în ambele cazuri.
Iniţial are loc prezentarea Ag pe moleculele MHC II A şi activarea secvenţei efectorii, apoi se
prezintã Ag pe moleculele MHC II E ce activeazã secvenţa inhibitorie. Ele sunt echilibrate pentru cã la
stimularea realizatã de APC participã la cooperarea celularã un numãr echivalent de Ly T h şi Ly Ts
inductoare. Între cantitãţile de Ag utilizatã în secvenţa efectorie şi cea de TSF 2 din secvenţa de
retrocontrol este un raport de echivalenţã.
În cadrul RIU Ag este utilizat în douã forme:
 Ag original este folosit pentru declanşarea RIU
 Copia Ag este folositã în special pentru inhibiţia RIU

SISTEMUL COMPLEMENT
Definiţie: este un sistem multienzimatic alcãtuit din aproximativ 25-30 componente care în cadrul
RIU joacã rolul unui mecanism efector, auxiliar ce îndeplineşte 2 funcţii majore:
1. definitiveazã acţiunea Ac asupra Ag
2. realizeazã o recunoaştere imunologicã nespecificã a diferitelor structuri non-self.
Pot fi funcţii exercitate separat sau coroborat.

Definitivarea acţiunii Ac asupra Ag


Ac recunosc Ag declanşator , dar nu au efecte decisive asupra Ag. Efect decisiv înseamnã
distrugerea Ag declanşator mai ales dacã Ag au structurã corpuscularã, înseamnã îndepãrtarea Ag
declanşator (cu structuri simple, solubile)

Distrugerea Ag cu structurã complexã


Bacteriile: prezintã pe suprafaţa lor diverşi determinanţi Ag conformaţionali recunoscuţi de Ig din
lichidele interstiţiale (Ig G ce realizeazã legãturi cu Ag complex prin capãtul Fab şi produc modificãri
conformaţionale în Ig G ce se transmit din capul NH2 terminal) şi se produce exteriorizarea secvenţei
de aminoacizi activatoare de complement C1q ce declanşeazã calea clasicã a complementului care
ajunge în final la MAC (complexul de atac al membranei) ce se inserã sub forma unor structuri
tubuliforme în membrana bacterianã. Prin MAC pãtrund în celulã cantitãţi crescute de apã şi sodiu.
Agcomplex este distrus prin lizã osmoticã.

Îndepãrtarea Ag declanşator cu structurã simplã


7 3
Imunologie curs 7
La finele unui RIU rezultã Ac specifici ce difuzeazã în întreg organismul pânã când vin în contact
cu Ag declanşator şi rezultã complexe imune Ag-Ac:
 De talie mare: ce se organizeazã sub formã de reţele (plase sau nãvoade în oricare loc din
organism). Fixeazã în ochiurile lor diferite componente solubile C3b generate permanent în
calea alternã.
 Complexele imune pot fi captate de macrofagele rezidente ce prezintã pe suprafaţa lor
receptori pentru complement rezultând endocitarea complexelor şi fagocitarea Ag din
complexe.
 În circulaţie sunt absorbite pe suprafaţa eritrocitelor ce prezintã pe suprafaţa lor receptori
pentru complement. Eritrocitele transportã complexele imune cãtre sistemul reticulo-
eritrocitar (ganglioni, splinã) unde sunt recunoscute şi captate de macrofagele locale, deci
sunt endocitate odatã cu complexele imune şi Ag ce intrã în constituţia lor .

Recunoaşterea imunologicã nespecificã


Se bazeazã pe proprietatea C3b de a se ataşa de membranele non-self care nu sunt protejate anti-
complement ca membrane self, deci se recunosc nespecific structurile Ag (non-self) .
C3b rezultã din funcţia permanentã a cãii alterne, se ataşeazã de membranele self protejate de acesta
prin receptori specifici. C3b se depoziteazã ca un strat unic pe suprafaţa membranelor non-self (bacterii,
viruşi) indiferent ce determinanţi Ag prezintã aceste membrane.

Cele douã funcţii se exercitã şi coroborat în RIU. Complementul intervine în faza terminalã şi
iniţialã a RIU. Iniţial se capteazã Ag de APC, fazã favorizatã de complement (APC au pe ele receptor
pentru complement). În faza a doua complementul nu intervine, având loc cooperarea celularã şi
activarea limfocitelor B şi generarea de Ac specifici. În faza terminalã: Ac generaţi recunosc Ag
declanşatoare şi se ataşeazã pe suprafaţa Ag rezultând cascada complementului pe calea clasicã ce
duce la MAC ce perforeazã membranele bacteriene şi rezultã distrugerea Ag complexe.

Caracterele funcţionale ale complementului


1. complementul funcţioneazã mereu pe principiul cascadei: diverşi factori ai complementului circulã
sub formã de enzime inactive sau zimogeni, aceşti factori se activeazã unul pe altul.
2. activarea factorilor complementului se face prin proteolizã limitatã: conversia zimogenului în
enzimã activã prin lizã parţialã şi rezultã un fragment mai mic Xa şi unul mai mare Xb. Xa rãmâne
în fazã fluidã, Xb reprezintã enzima activã.
3. enzimele active rezultate se depoziteazã mereu pe membrana celulei formând complexe
multimoleculare pe principiul complexelor multienzimatice, se face constituirea unui complex
bimolecular XbYb
4. funcţia cascadei complementului este rezultatul comutãrii specifice de substrat a enzimei activate.
Prin ataşarea Yb, Xb îşi modificã structura şi rezultã un Zb care se ataşeazã de membranã ca un
complex trimolecular XbZbYb.

Organizarea de ansamblu a complementului


Conversia lui C3 în C3b se realizeazã sub acţiunea unor C3 convertaze (unele generate pe calea
clasicã-CC, altele pe calea alternã-CA).
Convertaza clasicã este generatã prin complexe imune ataşate pe membrana celularã.
Convertaza alternã e declanşatã ca urmare a prezenţei în mediile lichidiene a membranei non-self
(acceptoare de complement, mai ales C3b).
C3b generat activeazã factorii din secvenţa terminalã a complementului: C5, C6, C7, C8, C9 = MAC.
Cele douã cãi prezintã particularitãţi funcţionale:

4
Imunologie curs 7
 Calea clasicã are o funcţionalitate episodicã (e activatã numai de prezenţa complexelor imune
ataşate de membranã), e cale filogeneticã purã.
 Calea alternã funcţioneazã permanent şi cu intensitate redusã, se amplificã episodic ca urmare
a prezenţei unor membrane celulare activatoare de complement, este o achiziţie
filogeneticã veche.

Factorii din calea clasicã

Componenta C1
Este un complex trimolecular alcãtuit din C1q, C1r şi C1s. C1q este componenta de recunoaştere a
complementului, C1r şi C1s sunt componentele enzimatice (serin-esteraze, cea mai activã fiind C1s)
C1q este componenta centralã a lui C1, în mediile lichidiene este într-o concentraţie de 70mg/l, este
alcãtuitã din 6 subunitãţi identice, asamblate 2 câte 2 cu formarea a 3 unitãţi identice ce adoptã în
spaţiu profilul literei Y.
Lanţurile polipeptidice A, B, C dintr-o subunitate prezintã spre capul NH2-terminal o dispoziţie
regulatã de triplu helix (configuraţia colagen-like); spre capãtul COOH terminal are dispoziţie
globularã.
Prin capãtul COOH terminal C1q realizeazã legãturi cu domenii activatoare de complement ale Ig:
CH2 (Ig G), CH2, CH3 (Ig M). Aceste legãturi se realizeazã secundar recunoaşterii Ig a diferitelor Ag.
În urma recunoaşterii Ag de cãtre Ig se fac modificãri conformaţionale în Ig G şi se exteriorizeazã
secvenţe activatoare de aminoacizi, secvenţele sunt recunoscute de C1q.
C1q recunoaşte prezenţa complexelor imune Ag-Ac.
Modificãrile conformaţionale în C1q dinspre cap C spre cap N duce la exteriorizarea secvenţelor de
aminoacizi spre capul NH2 ce fixeazã şi activeazã C1r.
C1r fixatã, fixeazã la rândul ei pe C1s ce se activeazã. C1s scindeazã funcţional C4, C2 din calea
clasicã.

C3
Este componenta centralã a complementului. Se aflã în concentraţii foarte mari (0.5-1.5mg/ml). Se
activeazã pe ambele cãi. Are ca structurã 2 lanţuri (greutatea molecularã este de 180kd) α şi β , legate
între ele prin punţi disulfurice.
Sunt lanţuri antiparalele(lanţul β e orientat cu capul N spre capul C al lanţului α).

C3-aza

Buzunar hidrofob
α
N C
C3a
β
N C

Lanţul α e foarte lung, cãtre capul C prezintã un buzunar în care e internalizatã relativ o grupare
internã tiol-estericã (realizatã între o cisteinã şi glutaminã).
Lanţul β e mai mic; are un situs fixator pentru componenta C5 a complementului.

7 5
Imunologie curs 7
Zimogenul de C3 poate fi activat prin 2 mecanisme:
 Activarea enzimaticã a lui C3 (calea clasicã şi calea alternã) se realizeazã prin C3 convertaze
ce cliveazã lanţul a cãtre capul N terminal şi elibereazã un mic fragment din a ce devine
solubil (componenta C3a ) cu funcţii proinflamatorii (determinã vasodilataţie şi creşte
permeabilitatea capilarã). Restul de moleculã C3 se numeşte componenta C3b şi se ataşeazã
de membrana celularã, dacã acestea nu sunt protejate anticomplement, prin stabilirea de
legãturi.
În urma clivãrii se produc modificãri ale lanţului a (cap N - cap C), cu relaxarea
buzunãraşului hidrofob şi aducerea la suprafaţã a grupãrii tiol-esterice, o legãturã
electronofilã ce angajeazã legãturi cu grupãrile nucleofile ce se aflã în membrana celularã
(-OH din glucidele membranei celulare şi NH2 din proteinele membranei celulare). Aceastã
ataşare (depozitare) duce la opsonizarea membranei şi derularea cascadei complementului.
 Activarea nonenzimaticã se datoreazã particularitãţilor buzunarului hidrofob ce realizeazã o
internalizare relativã a grupãrii tiol-esterice: permite pãtrunderea lentã a moleculei de apã
în buzunar interacţionând cu gruparea tiol-estericã şi formând radicali –COOH şi –SH.
Ruperea legãturii tiol-esterice duce la modificãri conformaţionale transmise dinspre cap
COOH spre cap NH2 terminal ce se soldeazã cu exteriorizarea situsului combinativ pentru
factorul B4 al complementului. Moleculele de apã pãtrund permanent în buzunar, deci
calea alternã funcţioneazã permanent.

C4
Este componenta ce activeazã calea alternã. Se aflã în concentraţii mici (400-500 mg/ml). Ca
structurã prezintã 3 lanţuri asociate între ele prin punţi disulfurice (α,β,γ )

C1s

Buzunar hidrofob
α
N C
C4a |
S
|
S
| β
N C
|
S
|
S
| γ
N C

Lanţul α (gm = 90 kD) prezintã cãtre capul COOH terminal un buzunar care internalizeazã sever o
grupare tiol-estericã.
Lanţul β are 60 kD.
Lanţul γ prezintã o secvenţã de aminoacizi capabilã sã se ataşeze pe C2 a complementului.
Zimogenul C4 poate fi activat doar enzimatic (acţioneazã doar în calea clasicã). Enzima este C 1s ce
cliveazã lanţul α cãtre capul NH2 terminal, pãstrându-se puntea disulfuricã între lanţul α şi β, rezultând
C4a.

Restul moleculei de C4 se numeşte C4b:

6
Imunologie curs 7
 nu rãmâne în stare fluidã, ci se ataşeazã de membrana celulei acceptoare de complement.
 apar modificãri conformaţionale (în direcţia N  C) ca relaxarea buzunarului hidrofob,
exteriorizarea grupãrii tiol-esterice
 gruparea tiol-estericã realizeazã legãturi cu grupãri nucleofile (-NH2, -OH) din structurile
glucidelor din membrana celularã
 în urma ataşãrii lui C4 de membrana celularã se produce fixarea zimogenului de C2 (prin
modificãri conformaţionale de ansamblu ce duc la exteriorizarea situsului activator pentru
C2)  se fixeazã zimogenul de C2 pe lanţul γ .
C4 nu poate fi activat de moleculele de apã pentru cã buzunarul are o gurã foarte strânsã prin care nu
poate pãtrunde apa.

C2
Este clivat sub acţiunea lui C1s. Reprezintã componenta enzimaticã a lui C3 – convertazei generatã
pe calea clasicã a complementului

C5, C6, C7
Iniţiazã complexul de atac al membranei (MAC)

C8
Funcţioneazã ca o polimerazã: polimerizeazã pe C9.

C9
Este un lanţ polipeptidic unic ce se dispune sub forme de mic plãcuţe care în prezenţa calciului şi a
polimerazei C8 se asambleazã şi formeazã structuri mici tubuliforme ce se inserã în membrana non-self
şi duce la liza osmoticã a celulei.

7 7