TEORIA SI METODICA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

EFORTUL N ANTRENAMENTUL SPORTIV.

EFORT OBOSEAL RESTABILIRE

EFORTUL IN ANTRENAMENTUL SPORTIV

DEFINITIE:
Efortul de antrenament reprezinta procesul invingerii constiente, de catre
sportiv, a solicitarilor din pregatire pentru perfectionarea fizica, pentru atingerea
unui nivel tehnic si tactic superior, precum si pentru accentuarea factorilor psihici
si intelectuali, ale caror rezultate produc, in mod voit, modificari ale capacitatii de
performanta si adaptarea organelor si sistemelor functionale implicate.
CARACTERISTICILE GENERALE ALE EFORTULUI:
MARIMEA EFORTULUI
ORIENTAREA EFORTULUI
TIPUL EFORTULUI
I. MARIMEA EFORTULUI
Poate fi programata si evaluata din doua perspective:
prin programare si evaluare de catre antrenori si sportivi
(proiectata si constatata);
prin evaluarea reactiilor produse in organismul sportivilor.
Efortul este caracterizat de indicatori ca:
volum
densitate

 intensitate
complexitate,
toate conditionand modificarile functionale si morfologice
necesare cresterii capacitatii de performanta.
VOLUMUL
Reprezinta cantitatea totala de repetare, apreciata prin:
distante parcurse (in alergare, inot, canotaj, patinaj etc.);
executii partiale sau integrale;
executii ale structurilor tehnico-tactice;
actiuni complexe;
greutati ridicate;
timp de lucru (efectiv si pauze);
numar de lectii de antrenament si refacere;
numar de reprize, starturi, concursuri etc.
DENSITATEA STIMULULUI
Exprima raportul dintre timpul de aplicare a stimului si timpul de repaus
pe structura de antrenament, fiind un indicator care completeaza
imaginea volumului.
Densitatile mici asigura refacerea completa a organismului, astfel incat
caracteristicile efortului si capacitatea functionala a acestuia raman
neschimbate la fiecare repetare.
INTENSITATEA EFORTULUI
Este cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp.
Trebuie facuta o diferentiere clara intre intensitatea efortului, care
reprezinta caracteristica travaliului prestat de subiecti, independenta de
2

posibilitatile acestora si intensitatea solicitarii, data de pretul functional

platit de organism pentru a efectua efortul respectiv.
COMPLEXITATEA EFORTULUI
Este data de numarul actiunilor motrice efectuate simultan in timpul unei
activitati si de originalitatea configuratiei topologice a elementelor.
Caracterul complex este dat in primul rand de diversitatea actelor motrice
simple care compun o miscare, de substratul energetic necesar
desfasurarii lor si de numarul aparatelor si sistemelor care sunt cuprinse
in activitate. Astfel, vorbim de eforturi simple, medii, complexe si
hipercomplexe.
II. ORIENTAREA EFORTULUI
In antrenamentul sportiv este foarte important sa se cunoasca sursele de
energie, respectiv procentul proceselor aerob-anaerobe, pentru a putea
concepe programe de pregatire.
Orientarea efortului este determinata si de particularitatile aplicarii si
ordinea combinarii caracteristicilor de durata, intensitate, caracterul
exercitiilor, zilelor, microciclurilor etc., intalnind astfel eforturi de lectie,
micro- si mezocicluri.
Orientarea efortului poate fi selectiva, cand se actioneaza prioritar asupra
unui sistem functional si complexa, cand sunt vizate mai multe sisteme.
CARACTERISTICI
Planificarea unor stimuli intensivi, dinamici si de scurta durata (sarcini
maximale) dezvolta capacitatea coordinativa intra- si intermusculara.
Paralel, creste si capacitatea metabolica anaerob alactacida, prin marirea
depozitelor musculare de ATP si CP.
In cazul utilizarii unor stimuli intensi, dar care necesita forta si
rezistenta anaeroba lactacida, se produce o ameliorare a capacitatii
anaerob lactacide solicitate initial, prin cresterea rezervelor

intramusculare de glicogen si a cailor enzimatice anaerobe necesare

producerii lor.
Folosirea stimulilor extensivi, care solicita rezistenta aeroba, determina
cresterea rezervelor intramusculare de glicogen si grasimi ca reactie de
raspuns specific al muschiului. Creste numarul si dimensiunea
mitocondriilor din fibrele musculare, creste consumul maxim de oxigen
si se intensifica oxidarea grasimilor, care servesc drept sursa majora de
alimentatie a muschiului in timpul efortului de durata.
III. TIPUL EFORTULUI
Eforturile folosite in pregatirea sportivilor pot fi:
specifice eforturile adecvate indicatorilor de baza ai tehicii si
particularitatilor functionale competitionale, impuse de ramura de
sport;
nespecifice.
Specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor si de
reactiile provocate sistemelor organismului implicate prioritar, de
calitatile psihologice ale sportivului, de varsta, nivel de pregatire, de
conditiile ambientale etc.
Tipul efortului este dat si de forma de organizare in care se realizeaza,
eforturile fiind: eforturi competitionale si eforturi de antrenament.

EFORTUL, OBOSEALA SI RESTABILIREA

OBOSEALA
DEFINITIE:
Oboseala reprezinta starea tranzitorie produsa de o activitate prelungita sau
excesiva, caracterizata prin scaderea potentialului functional al
organismului si printr-o senzatie subiectiva caracteristica.
CAUZELE CARE PRODUC ASEMENEA STARI:
Insumarea diferitelor tipuri sau stadii ale oboselii, fara a se lua masurile de
refacere necesare;
Monotonia antrenamentelor si a intregii activitati sportive;
Emotii puternice, indelungate si greu de suportat;
Stresul de cantonament si competitional;
Cresterea rapida a dinamicii efortului;
Planificarea sau programarea eronata a procesului de pregatire.
OBOSEALA ESTE ABORDATA PRIN PRISMA A DOUA TEORII:
Prima teorie pleaca de la premisa ca oboseala periferica sau musculara
include procesele care se desfasoara in sistemul muscular, atunci cand
nevoile energetice ale muschiului nu mai sunt acoperite si nu poate fi
mentinut echilibrul intre procesele metabolice de descompunere si cele de
asimilare;
A doua teorie sustine ideea ca nu se poate face o distinctie clara intre
oboseala centrala si periferica, deoarece exista o stransa legatura intre diferiti
factori ai proceselor de oboseala musculara si ai capacitatii coordonatoare a
sistemului nervos central.

FORME MAJORE DE OBOSEAL

1.Fiziologic - oboseal acut periferic i central;
2.Patologic oboseal cronic local i oboseal cronic general
(supraantrenamentul).
1. Fiziologic - oboseal acut periferic i central:
Constituie factorul de progres al procesului adaptativ;
Dispare dup 24h;

Este necesar organismului i trebuie resimit n fiecare lecie de

antrenament;

Fenomen pe baza cruia se obine procesul de supracompensare i n final o

stare de adaptare superioar a organismului;
Are rol funcional de protecie a organismului.
A. OBOSEAL ACUT PERIFERIC
Manifestri:

senzaie de greutate n micri, dureri, senzaie de moleeal i epuizare

local sau n tot organismul;

scderea capacitii de efort;

lipsa de control i coordonare a micrilor;

scderea excitabilitaii neuromusculare;

creterea tonusului muscular de repaus i scderea celui de contracie;

scderea forei i amplitudinii micrii.

CAUZE

Scderea pH ului sanguin (creterea aciditii);

Epuizarea rezervelor energetice;

6

Modificarea echilibrului ionic la nivelul celulei musculare;

Efort muscular prelungit;

Fluctuaii ale valorilor neurotransmitorilor (acetilcolina).

B. OBOSEALA ACUT CENTRAL

Este strns legat de oboseala periferic.

Se manifest prin:

scderea capacitii de coordonare;

diminuarea funciei senzoriale;

scderea atenie i capacitii de concentrare;

diminuarea funciilor de comand i control;

prelungirea timpului de reacie.

2. OBOSEALA PATOLOGIC

Se mai numete epuizare sau oboseal cronic local sau general.

A. OBOSEALA CRONIC LOCAL
Apare datorit unor solicitri locale excesive;
Uzura pe anumite grupe musculare, tendoane, articulaii, solicitate intens pe
o perioad lung de timp.
B. OBOSEALA CRONIC GENERAL- SUPRAANTRENAMENTUL Cauzele supraantrenamentului:

Valori prea mari ale cantitii sau intensitii antrenamentului;

nvarea unor elemente tehnice dificile ntr-un ritm prea rapid;

O prea mare uniformitate a antrenamentelor;

Participarea la un numr mare de competiii cu intervale insuficiente de

refacere;

Alimentaie incorect i somn insuficient etc.

TIPURI DE SUPRAANTRENAMENT

Bazedovian;
Addisonian.
1. BAZEDOVIAN (predominan simpatic)

Predominana proceselor de excitaie cu intensificarea funciilor de

comand;

Uor de diagnosticat.
Refacere:

Se poate trata n 1-2 sptmni;

Reducerea intensitii i a volumului de antrenament;

Exerciii din alte sporturi gimnastic, jocuri, not.

2. ADDISONIAN (predominan parasimpatic)

Predomin procesele corticale inhibitorii;

Greu de diagnosticat.
Refacere:
Se trateaz ntr-un timp mai ndelungat;

Reducerea antrenamentelor specifice;

Antrenamente cu efort aerob de intensitate sczut;

n cazuri severe se recomand refacere activ;

Reintrarea n activitatea sportiv se face progresiv.

RELATIA
EFORT ODIHNA RESTABILIRE
Limitele oboselii percepute in pregatirea sportivilor trebuie sa fie constant
inlaturate, efortul si restabilirea care ii succed fiind strans legate, ele
conditionandu-se reciproc.
Schimbarile aparute in perioada de restabilire si care maresc gradul de
antrenare duc la diferentierea in cadrul etapei post-efort a doua faze:
restabilirea timpurie sau restabilirea functiilor vegetative, ce se
schimba sub influentaactivitatii musculare masurate in minute sau ore;
restabilirea tarzie sau cumulativa, in cadrul careia se produc schimbari
functionale si structurale in organe si tesuturi.
Trebuie facuta o distinctie intre revenire si refacere restabilire,
intrucat:
Revenirea reprezinta fenomenul de stabilire a echilibrului homeostazic
initial, dupa prestarea unei activitati;
Refacerea si restabilirea vizeaza fenomenul de reorganizare si restructurare
a organismului, ca urmare a unor eforturi de diferite marimi si orientari.
PROCESELE DE RESTABILIRE DEPIND DE URMATORII
FACTORI:
Tipul sarcinii restabilirea intervine mai repede dupa un efort muscular
dinamic, decat dupa unul static; oboseala se instaleaza mai repede dupa un
efort dinamic;
Durata sarcinii un antrenament de alergare de lunga durata induce in jurul
pragului anaerob epuizarea completa a rezervelor de glicogen intr-o ora, iar
in cazul pragului aerob in aproximativ 2 ore; revenirea adiacenta se
efectueaza in jurul a trei zile;
Intensitatea sarcinii cand este crescuta este mare si productia de energie
anaeroba, cu aparitia acidului lactic si a datoriei de oxigen;
9

 Succesiunea sacinilor este necesar sa planificam judicios intevalele de

restabilire intre diferite exercitii, tinand cont si de o succesiune corecta a
acestora;
Frecventa sarcinilor frecventa optimala rezulta din timpul de restabilire
necesar, in functie de durata, intensitatea si succesiunea stimulilor;
Nivelul de pregatire optimizarea nivelului de antrenament induce o
adaptare la sarcini specifice si nespecifice, tulburarea homeostaziei
diminuandu-se constant;
Ereditatea si factorii ambientali sportivul are capacitate de restabilire
diferita, datorita tipuluii genetic constitutional, iar factorii ambientali o pot
modifica multiplu.
REPAUSUL I REFACEREA DUP EFORT
Refacerea organismului dup efort se realizeaz secvenial:
Etapa I: refacere spontan, rapid durata 20-40 de minute:
Revenirea parametrilor funcionali vitali (FC, FR, TA, temperatura
corporal),
ncepe rencrcarea depozitelor energetice muscular i eliminarea
toxinelor acumulate (acid lactic).
Aceasta refacere poate fi accelerat prin odihn activ:
efort aerob de intensitate mic sau medie
diferite exerciii dinamice, timp de 5 10min..
Etapa a II-a refacere dirijat, aproximativ 2ore dup efort.
n aceast faz se produce:
ncarcarea cu glicogen a depozitelor din mu chi
reechilibrarea hidroelectrolitica a organismului.

10

Se recomanda administrarea bauturilor ndulcite, care vor accelera refacerea

depozitelor de glicogen.
Etapa a III-a continu pn la 20 de ore dup ncheierea efortului.
n aceast faz:
continu completarea depozitelor de glicogen n muchi;
se desfoar procesele de reparaie muscular.
Se recomand consum de glucide (10-15 grame pe kg/corp), coninute de
finoase i legume, care completeaz constant (dar lent) necesarul de
glucoz.
Pentru susinerea reparaiilor musculare este necesar un aport de proteine.

11