LEGATURA

IONIC
Materia este format din atomi, care se combin
pentru a forma molecule. n chimie i fizic, atomul (n
limba greac nseamn indivizibil) este cea mai
mic particul posibil care nc mai pstreaz proprietile
chimice ale unui element (chimic).
Atomul este constituit dintr-un nucleu cu sarcin
pozitiv nconjurat la o distan relativ mare de electroni, ce au sarcin negativ. Nucleul con ine
protoni, ce au sarcin pozitiv, i neutroni, care nu au sarcin electric. Numrul protonilor este
egal cu cel al electronilor, ceea ce face ca atomul s fie neutru din punct de vedere electric.
Atomii unui element au anumite caracteristici comune, care-i deosebesc de atomii
oricarui alt element. Atomi sunt reprezentati prin modele
atomice.
Cei mai muli atomi sunt compui din trei tipuri de
particule subatomice care guverneaz proprietile lor
externe:

electronii, care au o sarcin electric

negativ i sunt cele mai puin masive

particule subatomice;
protonii, care au o sarcin electric pozitiv i sunt de aproape 1836 ori mai

masive dect electronii;

neutronii, care nu au sarcin electric i care sunt de aproximativ 1839 ori mai
masivi dect electronii.
1 | Page

CONFIGURAIA ELECTRONIC
Comportarea chimic a atomilor este datorat interaciunilor dintre electroni. Electronii
unui atom rmn n interiorul unor configuraii electronice fixate, predictibile. Aceste
configuraii sunt determinate de mecanica (cinematica) cuantic a electronilor n potenialul
electric al atomului; numrul cuantic principal determin nveliuri electronice particulare cu
nivele distincte de energie. n general, cu ct este mai nalt nivelul de energie, cu att este
electronul mai ndeprtat de nucleu.

Electronii de pe cel mai ndeprtat nveli, numii i electroni de valen, au cea mai
puternic influen n comportarea chimic a atomului. Electronii de pe nveliurile interioare,
(deci nu cei de valen) joac i ei un rol cu efecte secundare datorate ecranrii sarcinii pozitive
din nucleul atomic.
Electronii unui atom excitat vor cdea n mod spontan pe nivelul inferior, emind energia
excedent sub form de fotoni, pn la revenirea la starea de baz.

Ocuparea cu electroni a orbitalilor se produce urmnd trei reguli:

1. Se ocup mai nti orbitalii cu energia cea mai sczut: 1s 2s 2p 3s 3p
4s 3d ... (orbitalul 4s are energie mai sczut dect 3d).

2 | Page

2. Electronii se rotesc n jurul axei proprii (spin), iar rotaia se poate produce n dou
sensuri, fapt reprezentat prin dou sgei: sus () i jos (). Doar doi electroni pot ocupa un
orbital, i ei au spin opus (principiul de excluziune al lui Pauli vezi figura 2).
3. Dac sunt disponibili mai muli orbitali cu aceeai energie (ex. cei trei orbitali p), se
ocup cu cte un electron fiecare orbital pn cnd toi orbitalii sunt semi-ocupai, i apoi se
ocup cu cel de-al doilea electron (regula lui Hund).

Nivelele energetice ale orbitalilor dintr-un atom

Configuraia n stare fundamental a unui atom reprezint o list a orbitalilor ocupa i cu

electroni n atomul respectiv. De ex., hidrogenul are configuraia electronic 1s1 , iar carbonul
(care are ase electroni) are configuraia 1s2 2s2 2p2 (sau 1s2 2s2 2px 1 2py 1 ). Numrul de
electroni din fiecare orbital este notat ca exponent.
Prin combinare chimica atomii isi modifica straturile exterioare de electroni, realizand
configuratii mai stabile, identice cu ale gazelor nobile sau apropiate de acestea. Prin formarea
legturilor chimice se elibereaz energie, iar pentru ruperea lor se consum energie.
Exista tipuri generale de legaturi chimice, adica modalitati de realizare a configuratiilor
stabile ale atomilor: legatura ionica si legatura covalenta.
Teoria electronica a legaturii chimice se bazeaza pe cateva principii si anume:

tendinta de combinare este cauzata de nestabilitatea configuratiei electronice a atomilor

liberi;
stabilitatea configuratiei de gaz nobil realizarea octetului electronic;
tendinta de folosire cat mai completa a electronilor si orbitalelor disponibile.

3 | Page

Legatura ionic
electrovalena W.Kossel
Kossel in 1916 a elaborat teoria electronica a legaturii ionice. Aceasta legatura ia nastere
intre elemente cu caracter chimic diferit, deci cu diferente mari de electronegativitate. Conform
acestei teorii formarea legaturii ionice presupune doua etape:
formarea ionilor;
atractia electrostatica dintre ioni.
Teoria electronic a valenei, formulat independent de W. Kossel i G.N. Lewis, are la
baz ideea c n transformrile chimice ale elementelor sunt implica i electroni din stratul
exterior, numii electroni de valen. n reaciile chimice atomii tind s i modifice nveli ul de
electroni astfel nct s dobndeasc o configuraie electronic stabil de dublet sau de octet, i
anume cea a gazului inert cel mai apropiat. Se formeaz o legtur n care o pereche de electroni
este pus n comun de doi atomi.
Moleculele cu mai mult de opt electroni la unul dintre atomi sunt foarte instabile, n timp
ce acelea cu mai puin de opt electroni la un atom sunt n mod obinuit foarte reactive fa de
sistemele donoare de electroni. Exist dou ci pentru a atinge configura ia de gaz inert. O prim
cale const n transferul de electroni, n care un atom cedeaz electroni i devine ion pozitiv, iar
cellalt accept electronii i devine ion negativ; ambii dobndesc astfel configura ia gazului inert
cel mai apropiat.
Numarul lui Avogadro NA = 6,022.1023 mol-1
Numarul de molecule intr-un mol reprezinta numarul lui Avogadro: aproximativ
6,0221023 particule/mol. Acest numar serveste drept baza la determinarea marimii fizice
cantitatea de substanta.
Valenta (numarul de oxidare) caracterizeaza capacitatea de combinare a unui atom cu
un alt atom. Ea este data de numarul electronilor cu care atomul participa la formarea legaturilor
chimice si variaza in functie de atom si grupare chimica.

4 | Page

Electrovalenta - legatura chimica stabilita intre ioni cu sarcini electrice de semn contrar,
datorita fortelor electrostatice de atractie dintre acestia.

Legatura covalenta este legatura chimica in care atomii sunt legati intre ei prin perechi
de electroni puse in comun, atomii avand pozitii fixe unii fata de altii. Aceasta apare doar intre
atomii nemetalelor, iar rezultatul legarii se numeste molecula.
Elementele situate in sistemul periodic inaintea gazelor inerte sunt electronegative,
deoarece realizeaza configuratia de gaz inert prin acceptare de electroni. De exemplu : F, Cl, Br,
J sau O, S, Se, Te accepta unul, respectiv doi electroni si devin ioni negativi. Elementele mai
indepartate de gazele inerte cum ar fi de exemplu C, N, B nu formeaza ioni de felul C4_, sau
N3_ ci au tendinta de a forma legaturi covalente.
Legatura ionica (electrovalenta) se formeaza numai intre atomii elementelor care difera
mult ca electronegativitate. Legatura electrovalenta se intalneste la combinatiile anorganice
dintre care reprezentantii tipici sunt sarurile. Se realizeaza pe baza transferului de electroni de la
atomii elementului cu caracter chimic metalic la atomii elementului cu caracter chimic nemetalic
si a interactiei electrostatice intre ionii formati.
Astfel, elementele din grupele I si a II-a principala, avand mai putini electroni pe ultimul
strat ii cedeaza cu usurinta transformandu-se in ioni pozitiv, in timp ce elementele din grupa a
-VI-a, respectiv a VII-a principala accepta aceesti electroni formand ioni negativi. Se formeza
astfel o molecula a carei legatura ionica se bazeaza pe atractia electrostatica exercitata intre
atomii ionizati pozitiv sau negativ. Compusii ionici formati sunt electroneutri, suma sarcinilor
pozitive fiind egala cu suma sarcinilor negative dintr-o cantitate data de compus ionic.
5 | Page

Elementele din grupele I A, II A, III A si toate grupele secundare, cedeaza electroni

transformandu-se in ioni pozitivi. Elementele din grupele V A, VI A, VII A accepta electroni
transformandu-se in ioni negativi. Ionii formati se atrag datorita legii lui Coulomb pana la o
anumita distanta. Rezulta compusi ionici, nu molecule.
Ionii pot fi:
monoatomici: Na+, Zn2+, Al3+, Cl , S2 , O2
poliatomici: NH4+, H3O+, SO42 , CN .
Exemple de compusi cu legatura ionica:

Oxizi metalici: CaO, MgO, Na2O, Na2O2

Hidroxizi: LiOH, NaOH, KOH
Saruri:NaCl, MgCl2, CuSO4, NH4Cl, KNO3

Legt
uri

Sarea Sarea de buctrie NaCl este un exemplu clasic de material solid n care atomii
sunt legai prin legturi ionice. Legturile ionice se gsesc n mod frecvent n materiale care
normal sunt compuse dintr-un metal i un nemetal. Sodiul (Na) este un metal alcalin cu un
electron de valen care poate uor s prseac atomul pentru a forma un ion Na+ cu un numr
complet de nveliuri. Ionul Na+ arat la fel ca elementul inert Na dar are o sarcin pozitiv.
Clorul are 5 electroni pe subnveliul 3p i poate accepa uor un electron pentru a complecta
subnveliul respectiv. Dup ce clorul ia un electron de la sodiu, atomul de clor devine ncrcat
negativ i va fi la fel ca elementul neutru cu deosebirea c are o sarcin negativ. Prin
transferarea electronului de la Na la Cl vor rezulta 2 ioni ncrca i cu sarcini opuse Na+ i Clcare se numesc cation i respectiv anion.
n materialul solid NaCl, ionii Na+ i Cl- sunt aranjai astfel ca fiecare ion s aib n
apropiere un ion de polaritate opus, pentru a se obine o energie potenial minim. Deoarece
este o diferen de mrime ntre cei 2 ioni, iar pe de alt parte trebuie s se ob in o energie
potenial minim pentru o configuraie stabil, fiecare ion poate s aib 6 ioni de polaritate
opus n apropiere.

6 | Page

Numrul de ioni vecini, care reprezint numrul de coordonare, pentru ambii cationi i
anioni din cristalul de NaCl este deci 6.

Clorura de sodiu sau sarea gema (NaCl) este o substanta ionica. Substantele ionice au
structuri cristaline ionice, adica in nodurile retelei sunt ioni retinuti prin forte electrostatice.
Reteaua clorurii de sodiu este cubica avand fete centrate si centrata intern. Adica, ionii de Na+
ocupa colturile si centrul fetelor unui cub, iar ionii de Cl ocupa muchiile si centrul cubului.

Retelele ionice sunt constituite din ioni pozitivi si negativi, coeziunea dintre acestia
fiind data de atractia electrostatica de natura columbiana. Substantele care formeaza retele ionice
la temperatura obisnuita sunt solide, in general incolore si transparente. Cristalele ionice sunt
solubile in apa (si alti solventi polari); ionii trec in solutie in stare hidratata (solvatata).
Substantele ionice conduc curentul electric numai in stare topita sau in solutie apoasa;
sunt electroliti. Solvatul (NaCl) fiind un compus ionic este alcatuit din ioni de semn contrar. Apa
este formata din molecule covalent polare (dipoli). Apa este un solvent polar. Intre ionii
solvatului se manifesta forte puternice de atractie electrostatica.

7 | Page

Intre moleculele polare de apa se exercita interactii slabe, legaturi de hidrogen. La

dizolvarea substantelor ionice in apa, moleculele solventului polar se orienteaza cu polii de semn
contrar spre ionii cristalului.
Interactiile dintre solvat si solvent sunt de tip ion-dipol; rezulta ioni hidratati, mobili.
Existenta ionilor mobili explica de ce solutiile apoase ale compusilor ionici conduc curentul
electric (sunt electroliti). In clorura de sodiu solida, ionii ocupa pozitii fixe si de aceea ea nu
conduce curentul electric. Solutia apoasa de clorura de sodiu contine ioni solvatati mobili; ea este
buna conducatoare de electricitate.
Numeroase materiale solide care sunt formate din metale i nemetale sunt realizate pe
baza unei legturi ionice la fel ca NaCl. Asemenea structuri se numesc cristale ionice i prin
virtutea legturii ionice comune au proprieti fizice similare.
De exemplu LiF, MgO (magnetita), CsCl i ZnS sunt cristale ionice. Acestea sunt
materiale: puternice, fragile, cu temperaturi ridicate de topire n comparaie cu metalele.
Numeroase asemenea materiale devin solubile n lichide polare ca de exemplu apa. Deoarece to i
electronii sunt prini n legturi cu ionii situai n poziii rigide, nu exist electroni liberi n jurul
atomilor ca n metale.
Prin urmare: materialele solide ionice sunt izolatoare. n comparie cu metalele i cu
elementele formate prin legturi covalente, solidele cu legturi ionice au o conductivitate termic
redus deoarece ionii nu pot transmite uor energia de vibraie cinetic spre ionii vecini.

8 | Page

LEG
TUR

Legtura covalent se realizeaz ntre atomi cu electronegativiti mari i cu diferena

ntre electronegativiti mic sau egal cu zero, prin punerea n comun a electronilor impari
(nemperecheai) ai atomilor care reacioneaz. Dac fiecare atom pune n comun cte un

electron se stabilete o legtur simpl: Ap, Amoniac, Metan, Acid clorhidric, Clor, Hidrogen.
Dac atomii i pun n comun, fiecare, cte doi electroni ntre ei se realizeaz legturi duble cum
sunt cele din molecula de oxigen, de eten, etc. ntre atomii care i pun n comun, fiecare cte

COVA

trei electroni se stabilesc legturi triple ca cele din molecula de azot, de acetilen .a.
Numrul de electroni pui n comun de ctre fiecare atom descrie multiplicitatea legturii
covalente. Deci, legtura covalent poate fi din punct de vedere al multiplicitii simpl,

LENT

dubl sau tripl.

n unele cazuri numai unul dintre atomi i pune n comun cu alt atom o pereche de
electroni. ntre aceti atomi se realizeaz o legtur covalent coordinativ. Atomul care pune n

comun perechea de electroni se numete donor iar cellalt atom este acceptor. Asemenea tip de
legtur se ntlnete n ionul de amoniu, NH4+ (N este atom donor, H+ este acceptor) i n
combinaiile complexe.

Legaturile covalente in molecula de apa

Moleculele covalente n care perechea de electroni de legtur este uniform atras de

atomii participani sunt molecule apolare (nepolare). Asemenea molecule sunt cele formate din
atomi de acelai fel (H2, O2, N2, halogenii) sau din atomi diferii dar care formeaz molecule
simetrice (CO2, CH4, CCl4).
9 | Page

Dac perechea de electroni de legtur este deplasat mai mult spre unul dintre atomi (cel
cu electronegativitatea mai mare) moleculele sunt polare adic sunt dipoli.
Printre acestea se pot aminti monoxidul de carbon (CO), acidul clorhidric (HCl),
hidrogenul sulfurat (H2S), amoniacul (NH3), apa (H2O), acidul fluorhidric, HF .a.

A. Teoria electronic a covalenei - Teoria electronica a lui G.H. Lewis (1916)

si I. Langmuir (1919)
Majoritatea substantelor in stare moleculara existente in natura, cum sunt moleculele
organice, nu se formeaza prin cedare-captare de electroni asa cum se formeaza bazele si sarurile
(combinatiile ionice). Ele nu conduc curentul electric deoarece au moleculele alcatuite din atomi
puternic legati printr-un alt tip de legatura mai stabila decat legatura ionica si care poarta numele
de legatura covalenta sau atomica.
Legtura covalent se realizeaz ntre atomii elementelor identice sau puin diferite din
punct de vedere al caracterului electrochimic, prin punerea n comun a unui acelai numr de
electroni necuplai de ctre fiecare dintre cei doi participani la legtur. Rezult molecule sau
reele atomice. Perechea de electroni de legtur - pereche de electroni participani. Ambii atomi
participani realizeaz o configuraie electronic stabil deoarece dubletele de electroni rezultate
le aparin n egal msur deplasndu-se pe orbite care cuprind amndou nucleele.
Lewis a propus simbolizarea unei legturi covalente printr-o liniu. n funcie de natura
atomilor participani, legtura covalent poate fi:
nepolar atomii participani sunt de acelai tip; perechea de electroni de legtur
aparine n egal msur ambilor atomi; norul electronic este distribuit simetric ntre cele
dou nuclee; se formeaz molecule nepolare diatomice (H2 , Cl2 etc.) sau cu simetrie
geometric (CH4 , CCl4 , CO2 etc.);
10 | P a g e

 polar atomii participani sunt diferii; perechea de electroni de legtur este atras mai
puternic de atomul mai electronegativ; densitatea norului electronic este mai mare n jurul
atomului mai electronegativ, molecula rezultat este alungit i prezint 2 poli (dipol);
apar sarcini electrice pariale (cu valoare fracionar, notate cu + sau - ); legtura
covalent polar are caracter parial ionic; H2 + Cl2 2H+ - Cl-

coordinativ - se realizeaz printr-o pereche de electroni neparticipani ai unuia dintre

atomii participani la legtur (atom donor); aceast pereche de electroni este pus n
comun cu un alt atom care este deficitar n electroni (atom acceptor); este un caz
particular al legturii covalente i se simbolizeaz printr-o sgeat cu vrful ndreptat
ctre atomul acceptor; acest tip de covalen se ntlnete la formarea ionilor poliatomici
i a combinaiilor complexe.
In timp ce legatura covalenta obisnuita are loc prin unire de atomi si duce la formarea de
combinatii simple, legatura coordinativa se produce prin unire de molecule si duce la formare de
combinatii complexe, numite si combinatii de ordinul II. Asemenea combinatii depasesc cu mult
numarul combinatiilor simple si ele capata importanta teoretica si practica din ce in ce mai mare.
Prima teorie asupra combinatiilor complexe care a raspuns afirmativ rezultatelor
experimentale a fost data de A. Werner (1893) si poarta numele de teoria coordinatiei. Conform
acestei teorii, unii atomi dispun pe langa valentele lor principale si de un anumit numar de
valente secundare cu care formeaza legaturi chimice distincte. In jurul unui atom central sunt
legate sau coordinate prin aceste valente un anumit numar de ioni sau molecule numite liganzi
sau adenzi care formeaza prima sfera de coordinatie

notata prin paranteze patrate:

K3[Fe(CN)6]; [Cu(NH3)4]SO4, [Co(NH3)6]Cl3

11 | P a g e

Ionii din afara parantezei patrate constituie ionii din sfera a doua, iar sarcinile lor
neutralizeaza sarcinile ionului complex. Numarul de liganzi care pot fi coordinati se numeste
numar de coordinatie.
B. Teoria mecanic cuantic a covalenei
Metoda legturii de valen (MLV) - legtura covalent este rezultat al suprapunerii
orbitalilor atomici nedeformai. La realizarea legturii cei doi atomi particip cu numr egal de
electroni, rezultnd perechi de electroni cu spin antiparalel. Numrul de covalene posibile pentru
un atom este egal cu numrul cuplrilor pe care le poate realiza pn la obinerea unei
configuraii electronice stabile.
n cazul apropierii a doi atomi cu electroni nemperecheai, dac electronii au spini
paraleli, se manifest fore de respingere electrostatic, iar dac spinii sunt antiparaleli, orbitalii
atomici se acoper reciproc pe o suprafa limitat. Orbitalul comun care rezult este orbitalul
molecular ocupat de doi electroni cu spin opus ce aparine ambilor atomi.
Ex: la combinarea a doi atomi izolai de H, se realizeaz suprapunerea maxim a
orbitalilor atomici 1s n spaiul inter-nuclear rezultnd molecula H2 , starea cu cea mai sczut
energie, cea mai stabil structur.

Formarea legaturii s: a-dintr-un orbital s si unul p; b- din doi orbitali px.

Legaturi se mai pot forma dintr-un orbital s cu unul p sau din doi orbitali px.
Dup modul de suprapunere a orbitalilor atomici participani: legtura covalent i
legtura covalent .
Legtura covalent se stabilete ntre electroni (electroni ) care intr n rezonan de-a
lungul axei de legtur. Dup tipul de orbitali participani la realizarea legturii , exist mai
multe tipuri de covalene:
covalena ss rezult din suprapunerea a doi orbitali atomici de tip s.
covalena sp rezult n urma suprapunerii unui orbital atomic s cu un lob al unui
orbital atomic p. H Cl HCl

12 | P a g e

 covalena pp rezult din suprapunerea a doi orbitali atomici p prin cte un lob
(moleculele de halogeni).
covalena pd rezult din suprapunerea unui orbital atomic p cu un orbital atomic d
prin cte un lob (halogenurile metalelor tranziionale).

Formarea legaturii s in molecula de HF

Legtura este cea mai stabil legtur covalent. Covalenele sunt legturi de baz
ntr-o molecul, determinnd configuraia acesteia.
Legtura covalent - se realizeaz n cazul n care, dup formarea legturii , la ambii
atomi participani la legtur rmn electroni necuplai. Legtura covalent rezult din
suprapunerea orbitalilor p, d sau f prin cte doi lobi dnd natere legturilor duble sau triple.
Ex.: n cazul moleculei N2 , legarea atomilor se realizeaz printr-o covalen , rezultat
din suprapunerea orbitalilor 2px , i dou covalene , rezultate din suprapunerea orbitalilor 2py
i 2pz.
Covalena :

este ntretiat de planul nodal al legturii pe care este perpendicular;

reduce distanele interatomice;
mrete unghiul de valen, deci, conduce la creterea rigiditii moleculei.
suprafaa de suprapunere a lobilor este mai redus dect la covalenele , motiv
pentru care energia de legtur este mai mic la covalenele , dect la cele ,
ceea ce conduce la o reactivitate mai mare a legturii , comparativ cu legtura .

Orbitalii moleculari p (legatura p sau pp) rezulta din doi orbitali atomici p orientati
paralel in spatiu si anume din doi orbitali py sau din doi orbitali pz.

13 | P a g e

Formarea legaturii p din orbitali py si pz

Un mod simplu pentru reprezentarea legturilor covalente este utilizarea structurilor

Lewis sau electronice. n structura Lewis, nucleul atomic i electronii de pe straturile interne
(care nu particip la formarea legturii) pot fi grupai mpreun (miez) i reprezenta i prin
simbolul atomic. Miezul este nconjurat de electronii de valen, reprezentai fiecare printr-un
punct.

ntre moleculele care conin atomi de hidrogen legai de atomi cu electronegativitate

mare i volum atomic mic se pot stabili legturi de hidrogen. Asemenea legturi se pot stabili
ntre moleculele de ap, de acid fluorhidric, de alcooli, de acizi carboxilici sau chiar n aceeai
molecul n acizi alcooli, acizi fenoli .a.

14 | P a g e

ntre ioni i moleculele polare, ntre moleculele polare, ntre moleculele polare i cele
apolare se manifest fore de atracie electrostatic care ns sunt slabe deoarece sarcinile acestor
particule sunt mici (fracionare). ntre oricare dou particule (atomi, ioni, molecule polare sau
apolare) se manifest interaciuni de tip van der Waals.
Existena acestor fore explic o serie de proprieti ale substanelor precum i starea de
agregare, posibilitatea de lichefiere a gazelor formate din molecule apolare, solubilitatea,
punctele de fierbere i punctele de topire.
Dac interacioneaz atomi cu electronegativiti mici (atomi de metale) i dac diferena
de electronegativitate este zero (atomii aceluiai metal) sau mic, ntre atomi se
stabilete legtura metalic.
Prin interaciunile dintre atomi rezult substanele anorganice i substanele organice.
Substanele anorganice se pot clasifica n patru categorii: oxizi, hidroxizi (baze), acizi i
sruri.
Oxizii sunt compuii oxigenului cu metalele sau cu nemetalele. Formula general a unui
oxid este E2nOn unde n este valena elementului generator de oxid. Denumirea oxizilor se poate
face n diverse moduri:
a) dac elementul generator de oxid are o singur form de valen oxizii se denumesc:
oxid de numele elementului Na2O oxid de sodiu, CaO oxid de calciu
b) dac elementul prezint valen variabil, dup numele su se precizeaz i valena sa,
FeO oxid de fier (II) sau Fe2O3 oxid de fier (III).
Hidroxizii sunt compui care conin n molecul un singur atom de metal i un numr de
grupri hidroxid, HO-, egal cu valena metalului. Formula general a unui hidroxid este
Mn(OH)n n care M este un metal cu valena n. Denumirea hidroxizilor este diferit n funcie de
compoziia lor:
a) hidroxid de numele elementului NaOH hidroxid de sodiu, Ca(OH)2 hidroxid de
calciu, Al(OH)3 hidroxid de aluminiu.
15 | P a g e

b) La numele metalului se adaug valena sa, dac metalul prezint valen variabil:
Fe(OH)2 hidroxid de fier (II), Fe(OH)3 hidroxid de fier (III).
Not: excepie de la definiia hidroxizilor face NH4OH hidroxidul de amoniu, ntruct NH4+ nu
este un ion metalic dar se comport n reaciile chimice similar cu ionii metalelor alcaline.
Acizii sunt substane care conin n molecul atomi de hidrogen i un radical acid. Atomii
de hidrogen se pot nlocui cu atomii de metale i se obin sruri. Orice acid anorganic se scrie
ncepnd cu atomul de hidrogen, HA.
Acizii n molecula crora nu exist atomi de oxigen se numesc hidracizi iar cei care
conin atomi de oxigen se numesc oxoacizi.

16 | P a g e