Sunteți pe pagina 1din 6

Imparateasa Maria Terezia (1740-1780)

Într-un secol în care istoria Europei a fost scrisă de către regi,

Maria Tereza s-a impus ca un lider puternic şi neînfricat. Împărăteasa a apărat Austria în
timpul invaziei prusace şi a iniţiat mai multe proiecte care aveau ca scop îmbunătăţirea
traiului cotian al poporului său.

În istorie, Maria Tereza mai este cunoscută şi pentru faptul că a fost mama regilor
Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea, dar şi a controversatei regine a Franţei, Maria Antoaneta.
În dimineaţa zilei de 13 mai 1717, la Palatul Hofburg din Viena se năştea Maria Tereza,
fiica lui Carol al VI-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman. Viitoarea urmaşă la tron nu a fost
primul copil al familiei imperiale, ea având un frate mai mare, arhiducele Leopold, care la puţin
timp înainte ca ea să vadă lumina zilei a murit. Naşterea ei a fost o dezamăgire pentru întregul
imperiu, deoarece legea salică permitea doar urmaşilor de sex masculin să urce pe tron. Având în
vedere faptul că şi următorii copii au fost tot fete, până în 1720 Carol al VI-lea a reuşit cu multe
sacrificii să obţină aprobarea pentru Pragmatica Sancţiune, conform căreia marile puteri ale
Europei o recunoşteau ca moştenitoare la tron pe fiica sa cea mare, Maria Tereza.

Maria Terezia, cunoscuta si ca Maria Tereza, (in


latina Maria Theresia Augusta, in germana Maria Theresia,
in maghiara Maria Terezia), (n. 13 mai 1717, Viena; d. 29
noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, a fost
conducatoarea Tarilor Ereditare Austriece intre anii 1740-
1780, fiica imparatului Carol al VI-lea (1685-1740), sotia
imparatului Francisc Stefan si mama imparatilor Iosif al II-
lea si Leopold al II-lea.

A purtat titlurile de Arhiducesa a Austriei, regina a Boemiei,


regina a Ungariei, Mare Principesa a Transilvaniei etc.
Desi nu a fost niciodata incoronata cu coroana Sfantului Imperiu Roman, este cunoscuta ca
imparateasa ca urmare a faptului ca a fost casatorita (din 1736) cu Francisc Stefan de Lorena (germ.
Franz Stephan von Lothringen), care a fost ales in demnitatea de imparat romano-german in 1745,
purtand numele de Franz I Stephan. De atunci incolo Maria Terezia a purtat titlul de Imparateasa
Romana.
Nascuta la Viena, a fost fiica imparatului Carol al VI-lea de Habsburg. Acesta a fost preocupat
de mentinerea dinastiei Habsburg, in conditiile in care nu avea urmasi in linie masculina. Pentru
aceasta, in anul 1713, a dat Pragmatica Sanctiune, imparatul lasand mostenire toate posesiunile sale
austriece. Ea a fost imparateasa a Austriei intre anii 1740 si 1780.

Pe baza Pragmaticei Sancţiuni adoptate de Carol al VI-lea, conducerea Casei de Habsburg şi


prin aceasta puterea politică efectivă a revenit fiicei sale, Maria Tereza. Regele Frederic al II-lea al
Prusiei a refuzat să recunoască Pragmatica Sancţiune, ceea ce a dus la războiul de succesiune austriacă,
între anii 1740-1748.
Maria Tereza a reuşit să se impună ca succesoare a tatălui ei, pierzând însă Silezia în favoarea
Prusiei. Planul cancelarului Kaunitz de redobândire a Sileziei a eşuat în urma războiului de şapte ani
(1756-1763).

Primii sai ani de domnie au fost foarte agitati. Intre anii 1740 si 1748, s-a desfasurat razboiul de
succesiune la tronul Austriei, in conditiile in care drepturile ei de succesiune erau contestate de Carol
Albert al Bavariei, de August al III-lea al Saxoniei si de Filip al V-lea al Spaniei.
Razboiul s-a incheiat prin pacea de la Aachen, prin care Pragmatica Sanctiune era recunoscuta de toti.

Austria trecuse prin momente grele si din cauza faptului ca, in urma razboaielor cu Prusia,
dintre anii 1740-1742 si 1744-1745, a fost nevoita sa cedeze acesteia Silezia. Din anul 1753, Kaunitz a
devenit cancelar al Austriei, el ajutand-o pe imparateasa in conducerea statului si dandu-i sfaturi
intelepte. Kaunitz a fost cel care a promovat in Austria reforme in spiritul absolutismului luminat.

Dintre reformele introduse cu ajutorul lui Kaunitz si a


altor sfetnici buni pe care i-a avut amintim: adoptarea Codului
penal (1770), desfiintarea ordinului iezuitilor si transformarea
universitatilor in institutii de stat (1773), infiintarea Comisiei
urbariale pentru fixarea obligatiilor taranimii fata de stapanii de
pamant (1774), reorganizarea sistemului vamal in spirit
mercantilist (1775), iar in urma unor rascoale in diferite parti ale
imperiului, au fost adoptate reglementari cu privire la robota.

Pe plan intern, Maria Tereza a iniţiat un amplu


program de reformă, cunoscut sub numele de „Reforma
tereziană de stat”. Împărăteasa a fost cea care a înlăturat de
la curtea vieneză regulile aspre ale etichetei spaniole,
inaugurând obişnuinţa audienţelor deschise, acordate
supuşilor de orice stare de pe tot cuprinsul monarhiei.
A promovat dezvoltarea industriei textile şi a comerţului.

În anul 1768, a adoptat un nou cod penal,


Constitutio Criminalis Theresiana, iar în anul 1776
a interzis tortura. Împărăteasa a desfiinţat ordinul
iezuiţilor, a transformat universităţile în instituţii de
stat, a înfiinţat Comisia urbarială pentru fixarea
obligaţiilor ţărănimii faţă de stăpânii de pământ, iar
în urma unor răscoale, în diferite părţi ale
imperiului, au fost adoptate reglementări cu privire
la robotă. Armata şi administraţia au fost
reorganizate după principii moderne.
Maria Tereza s-a străduit să îmbunătăţească
situaţia ţăranilor, în special pe cea a iobagilor,
deschizând drumul spre desfiinţarea iobăgiei, măsură
adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al
II-lea (1789-1790). Împărăteasa a înlăturat scutirea de
impozit a nobilimii şi clerului, impunând totodată
limitarea puterilor acestor categorii. În anul 1774 a
promovat reforma şcolară (Ratio educationis), punând
bazele învăţământului secularizat, de stat, pe tot
cuprinsul monarhiei habsburgice. În acest fel, a
înlăturat monopolul bisericesc în domeniul educaţiei.

În privinţa teritoriului Imperiului habsburgic, trebuie subliniat faptul că împărăteasa a urmărit


mărirea acestuia. Chiar dacă a cedat Prusiei Silezia, în anii 1772 şi 1775 Austria a ocupat o parte a
Poloniei, participând la prima împărţire a acestui stat şi, respectiv, Bucovina, teritoriu românesc răpit
Moldovei prin tratatul austro-otoman de la Constantinopol, din data de 7 mai 1775. Bucovina a trecut
printr-un amplu proces de germanizare şi centralizare. Înglobată Galiţiei, aceasta a devenit ducat
autonom abia în anul 1849.

Era iubită de ţăranii români

De aplicarea acestor reforme în spirit


luminist au profitat şi românii. Au fost adoptate
reforme şi măsuri care reglementau exploatarea
resurselor naturale din principatul transilvănean,
iar exploatarea resurselor subsolului a devenit
monopol de stat. Au fost înfiinţate topitorii,
manufacturi (în Banat, spre exemplu, din anul
1771, a început să funcţioneze fabrica metalurgică
de la Reşiţa).

Deoarece românii, care formau majoritatea populaţiei Transilvaniei, erau tot mai nemulţumiţi de
starea în care se găseau, în anul 1759 a fost adoptat edictul prin care a fost restaurată Mitropolia
ortodoxă de aici.
În privinţa reorganizării Transilvaniei, din anul 1765, aceasta a devenit Mare Principat.
Chiar şi în condiţiile adoptării unor reforme
iluministe, a încurajării economiei şi a acordării posibilităţii
celor de confesiune greco-catolică de a studia în diferite şcoli
şi universităţi (de la Viena sau Roma, de exemplu), românii
aflaţi sub stăpânire habsburgică nu erau mulţumiţi cu statutul
lor, mai ales cei din Transilvania, unde erau consideraţi
toleraţi, iar conducerea era exercitată în continuare de
germani şi de maghiari.

Cu toate acestea, prin lunga sa domnie, ca şi prin


însemnatele iniţiative politice, sociale şi religioase cu privire la
români, împărăteasa Maria Tereza a exercitat un puternic impact
asupra sensibilităţii colective româneşti. Prin politica sa socială,
prin tendinţa de a introduce urbariul, de a reglementa relaţiile
dintre iobagi şi domnii de pământ, ca şi abuzurile acestora,
împărăteasa şi-a câştigat calificativul de „apărătoare a săracului
de iobagiu în contra asupririlor nedrepte”, ca şi simpatia şi
încrederea maselor de ţărani de pe tot cuprinsul monarhiei.

Numeroase delegaţii de români din Transilvania au bătut drumurile


Vienei pentru a obţine graţia imperială şi rezolvarea problemelor personale
sau diferendele locale.

Demersurile împărătesei cu privire la soarta românilor, încercarea din anii 1743-1747 de a-i
introduce pe românii uniţi între stări prin propoziţiile făcute dietei, intervenţiile sale în diverse cazuri
particulare spre a acorda unor comunităţi dreptul de a-şi construi biserici, diversele donaţii sau alte
gesturi de bunăvoinţă au fost percepute de români ca acte de graţie pentru fericirea supuşilor săi
români. Mesajul după care împărăteasa a fost plină de bunăvoinţă faţă de români a fost receptat ca atare
în sensibilitatea colectivă.

Maria Tereza a fost mama a 16 copii (11 fete şi 5 băieţi): Maria Elisabeta, Maria Ana, Maria
Carolina, Iosif al II-lea, Maria Cristina, Maria Elisabeta, Carol Iosif, Maria Amalia, Leopold al II-lea,
Carolina, Maria Ioana Gabriela, Maria Josepha, Maria Carolina, Ferdinand, Maria Antoaneta şi
Maximilian Francisc.
Din anul 1765, Maria Tereza l-a asociat la
domnie pe fiul ei, Iosif al II-lea, care avea să preia
tronul în anul 1789, continuând politica de reforme
în spirit luminist începute de mama sa.

În seara zilei de 5 noiembrie 1780, potrivit


mărturiilor apropiaţilor ei.
În acea zi, împărăteasa s-a sculat dis-de-
dimineaţă, şi-a băut cafeaua şi s-a tolănit înapoi în
aşternuturi, pregătindu-se a citi corespondenţa.
După trei ore, şambelanul său, nedumerit că încă
nu fusese chemat de împărăteasă, ca de obicei, a
intrat în camera ei şi a găsit-o în pat, în stare de
inconştienţă. Stare din care, cu toate eforturile
depuse de medicii personali ai suveranei,
împărăteasa nu avea să se mai trezească niciodată,
încetând din viaţă la ora 9:45 p.m., în aceeaşi zi.
Autopsia a scos la iveală că decesul ei s-a
datorat unei hemoragii cerebrale, un sfârşit deloc
spectaculos.

Maria Tereza a fost singura femeie suveran


în cei 650 de ani de istorie a Habsburgilor.
Contemporanii ei au considerat-o o femeie
inteligentă, plină de pasiune şi de energie, dar şi
sentimentală şi atentă la binele supuşilor ei.