Dip curs 4 4.11.2013 stan_laura54@yahoo.

com
Sistemul principiilor de drept international public
Principiile DIP sunt definite ca fiind constructii juridice in jurul unor valori
sociale importante pentru guvernarea si protejarea conduitei subiectelor
de drept international.
Pentru a intelege sistemul principiilor DIP trebuie sa se faca mai intai
delimitarea intre categoriile utilizate si anume principiile generale de
drept, principii specifice unor domenii specifice DIP si principiile
fundamentale ale DIP.
Referitor la principiile generale de drept, mentionam faptul ca acestea
sunt prevazute in art 38 din statutul Curtii Internationale de Justitie. Se
cunoaste faptul ca acest articol se refera la dreptul utilizat de Curtea
internationala de Justitie in vederea solutionarii difere ndelor
internationale, astfel principiile generale de drept recunoscute de natiunile
civilizate sunt mentionate dupa tratat si cutuma. Conform definitiilor date
in literatura de specialitate, principiile generale de drept sunt definite ca
fiind principiile specifice marilor sisteme de drept intern, principii preluate
de Curte si adaptate solicitarilor societatii internationale, fiind utilizate
pentru acoperirea unor lacune, lipsuri ale DIP.
Dintre principiile utilizate, dam ca exemplu:
-

principiul autoritatii de lucru judecat,

principiul repararii prejudiciului cauzat,
principiul conform caruia legea speciala deroga de la cea generala
samd.

Precizare: a nu se confunda principiile generale de drep cu principiile

fundamentale ale DIP.
Principiile specifice sunt acele prescriptii normative invocate in anumite
domenii apartinand dreptului international, acestea neavand aplicabilitate
generala. De ex, spatiul extraatmosferic este considerat patrimoniul
comun al intregii umanitati cu toate implicatiile care rezulta din aceasta
calificare.
(examen - subiect pt ficare principiu in parte pentru principiile
fundamentale ale DIP!!!)
Principiile fundamentale ale DIP au aparut si s-au dezvoltat odata cu
aparitia statelor si dezvoltarea relatiilor dintre acestea.
Trasaturi caracteristice:

1. Principiile fundamentale se caracterizeaza prin maxima

generalitate tridimensionala: prin aceasta expresie avem in
vedere urmatoarele aspecte:
- Principiile sunt rezultatul unui proces de maxima generalitate si
abstractizare
- Principiile se aplica tuturor domeniilor DIP
- Dpdv al sferei creatorilor si destinatarilor se poate afirma ca
principiile fundamentale sunt rezultatul vointei tuturor subiectelor de
DIP, destinatarii fiind toate subiectele de drept international.
2. Principiile fundamentale au un caracter dinamic, astfel ca
numarul acestora, continutul si sfera lor de aplicare sunt intr-o
continua transformare si imbogatire.
3. Principiile fundamentale ale DIP au caracter obligatoriu, fiind
continute sau exprimate prin norme imperative ale DIP
4. Principiile fundamentale ale DIP sunt consacrate pe cale
cutumiara dar si prin intermediul tratatelor multilaterale
5. Intre principiile fundamentale ale DIP nu exista o ierarhizare,
incalcarea unui reprezinta incalcarea tuturor principiilor,
respectarea unui reprezinta respectarea tuturor principiilor
fundamentale.
6. Dintre documentele internationale importante care
reglementeaza principiile fundamentale, mentionam:
-

Carta ONU,
Declaratia privind principiile DIP referitoare la relatiile prietenesti si
de cooperare dintre state adoptata in 1970 de Adunarea Generala
ONU prin rezolutia 2625,
Actul final de la Helsinki al conferintei pentru securitate si cooperare
in Europa din 1975.

7. Desi principiile sunt prevazute in toate cele 3 documente

enumerate, notiunea de pricipii fundamentale a fost utilizata
doar in Declaratia din 1970. Conform declaratiei, principiile
fundamentale sunt in numar de 7:
- principiul egalitatii suverane
- principiul autodeterminarii
- principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta
- principiul neamestecului in treburile interne ale statelor
- principiul solutionarii pe cale pasnica a diferendelor internationale
- principiul cooperarii
- principiul indeplinirii cu buna credinta a obligatiilor internationale
PACTA SUNT SERVANDA.

Actul final de la Helsinki precizeaza continutul celor 7 principii,

completand numarul acestora prin introducerea urmatoarelor principii:
-

principiul integritatii teritoriale

principiul inviolabilitatii frontierelor
principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului.

PRINCIPIUL EGALITATII SUVERANE

Conform dispozitiilor din Carta ONU, toate statele sunt egale,
beneficiind de egalitate suverana, astfel acesta au drepturi si obligatii
egale, fiind considerate membre in conditii de egalitate in comunitatea
internationala indiferent de nivelul de dezvoltare economic, social,
politic, militar, cultural.
Toate statele se bunura de suveranitate, concept care cuprinde 2 laturi :
suprematia in dreptul intern si independenta in plan international.
Suveranitatea se caracterizeaza prin:indivizibilitate, inalienabilitatre,
exclusivitate si caracter original si plenar. Indivizibilitatea inseamna ca
suveranitatea nu poate fi divizata. Exclusivitatea aduce in discutie
faptul ca aceasta apartine unui singur titular. Inalienabilitatea arata ca
suveranitatea nu poate fi instrainata iar caracterul original si plenar ne
arata faptul ca aceasta apartine statului si se reflecta in toate domeniile
de activitate.
Modificarile intervenite in societatea internationala au determinat
transformari, reinterpretari ale acestor trasaturi caracteristice.
Conform declaratiei din 1970, continutul egalitatii suverane consta in
urmatoarele aspecte:
-

toate statele sunt egale dpdv juridic

toate statele se bucura de drepturi inerente deplinei suveranitati
toate statele sunt obligate sa respecte personalitatea juridica a
celorlate state
independenta politica si integritatea teritoriala sunt inviolabile
fiecare stat are dreptul de a-si organiza la nivel intern sistemul
economic, social, politic samd.
Toate statele au obligatia de a-si indeplini cu buna credinta
angajamentele asumate la nivel international
Toate statele au dreptul sa-si decida pozitia la nivel international,
hotarand daca vor sa devina parti sau nu la tratatele internationale,
membre ale organizatiile internationale sau sa beneficieze de un
anumit statut juridic (de neutralitate de ex).

PRINCIPIUL AUTODETERMINARII

In primul rand, trebuie sa precizam faptul ca subiect al acestui principiu

este natiunea care lupta pentru eliberare, nu minoritatile nationale.
Principiul enuntat a constituit obiect al reglementarii in mod special
dupa adoptarea Cartei ONU. Desi in art 1, Carta ONU mentioneaza
promovarea unor relatii de prietenie intre natiuni, in capitolul referitor
la teritoriile aflate sub tutela nu mentioneaza acest principiu.
Ulterior, Adunarea Generala ONU a adoptat o Declaratie privind
recunoasterea independentei popoarelor coloniale . Principiul a fost
preluat si dezvoltat de Declaratia din 1970, recunoascandu-se dreptul la
autodeterminare a natiunilor care lupta pentru eliberare si implicit
dreptul lor de a-si hotari un statut politic si un mod de organizare
economic, social si cultural.
Consacrarea acestui principiu a determinat nasterea obligatiei statelor
de a nu interveni in lupta pentru autodeterminare a acestor natiuni si
de a respecta integritatea teritoriala a spatiului in care acestea isi
desfasoara activitatea.
PRINCIPIUL NERECURGERII LA FORTA SI LA AMENINTAREA CU
FORTA
Se poate aprecia ca pentru prima data razboiul a fost exclus din politica
nationala a statelor in momentul in care reglementarile internationale
au prevazut obligatia statelor de solutionare pasnica a diferendelor
internationale . Ulterior, pactul Briand-Kellog adoptat in 1928 poate fi
considerat un punct de referinta in ceea ce priveste reglementarea
acestui principiu.
Conform dispozitiilor din Carta ONU, statele au obligatia de anu recurge
la razboi, la forta sau la amenintarea cu forta in relatiile lor, apelang la
mijloace pasnice de solutionare a diferendelor.
Referitor la acest principiu, este important de precizat notiunea de
agresiune. Incercari in vederea conturarii termenului de agresiune au
existat din 1933, insa definirea agresiunii s-a realizat prin Declaratia
Adunarii Genarale ONU din 1974. In ceea ce priveste un act cu forta
juridica obligatorie privind definitia agresiunii, mentionam actul de
revizuire a statului Curtii Penale Internationale din 2010.
Conform actului de modificare a statutului Curtii Penale Internationale,
agresiunea consta in pregatirea, planificarea si executarea de catre o
persoana care are autoritate politica si militara a unor actiuni care
constituie crime contra pacii si implicit incalcari masive a regulilor de
DIP. Avand in vedere calitatea persoanei care coordoneaza si

promoveaza aceste actiuni ilicite se apreciaza ca aceste fapte se

numesc crima de leadership. In consecinta, putem preciza ca la ora
actuala definitia agresiunii se realizeaza printr-un act, document cu
forta juridica obligatorie.
Exceptiile de la principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta
sunt:
-

In baza rezolutiilor Consiliului de Securitate adoptate conform

capitolului 7 din Carta ONU
In baza art 51 conform caruia statele au dreptul sa invoce dreptul la
aparare individuala sau colectiva
In cazul dreptului popoarelor la autodeterminare.

Practica internationala aduce in discutie teoria atacului preventiv, teorie

sustinuta prin invocarea pericolelor actuale care afecteaza siguranta
societatii internationale, de exemplu terorismul.