Legea insolventei (85/2014)

Dpdv istoric
Acesta reglementare a fost elaborata pornind de la L 85/2006, luand in considerare dezvoltarea
jurisprudentiala in aplicarea acelei legi, Regulamentului UE + codul insolventei la nivel OECD. Reia
regulile de baza din legea din 2006, fiind o imbunatatire a acesteia.

Principii:
Aceasta lege are un articol care statueaza principiile de baza ale intregii proceduri a insolventei (art.
4). Dpdv al tehnicii legislative, nu toate principiile sunt cu adevarat principii, pot fi grupate.
1. Principiul maximizarii gradului de recuperare a creantelor creditorului insolventei
Procedura insolventei se declanseaza plecand de la premisa ca nu toti creditorii vor fi satisfacuti
integral, spre deosebire de situatia de neplata obisnuita si cand orice creditor are singur grija sa isi
recupereze creanta, intrand in concurs cu ceilalti creditori. Se presupune ca averea debitorului este
substantiala, astfel incat fiecare creditor isi va recupera creanta.
In materia de insolventa, in majoritatea cazurilor nu se acopera toate creantele, dar trebuie sa
acopere intr-o masura cat mai mare. In realitate, acest lucru este o iluzie.

2. Principiul tratamentului egal al creditorilor de acelasi rang

In comparatie cu executarile silite individuale, aici nu este aplicabil acest principiu. In legea
executarii silite, fiecare creanta are o valoare, unele sunt garantate, altele nu. Important este ca, la final, sa
se gaseasca in patrimoniu suficiente lichiditati pentru acoperirea creantelor. Nu se pune problema de
atrata egal un creditor care executa silit cu altul. Nu se pune problema tratarii echilabil a unui creditor
care executa silit cu celalalt.
La insolventa, daca lasi un creditor sa execute silit un debitor insolvent (care, clar, nu poate acoperi
toate creantele), e posibil ca unii creditori sa aiba un excedent de informatii. altii au o anumita experitiza,
astfel incat creditorii nu sunt egali in acest proces al executarii, iar aceasta inegalitate dezavantajeaza pe
acei creditori care sunt mai putin educati, care vor recupera mai putin decat ar putea sa recupereze daca
s-ar respecta acest principiu. Creditorii din aceeasi categorie vor avea acelasi tratament (vor fi priviti la
fel, ca si putere de vot, ca protectie etc), singura diferenta va fi creata de volumul creantei, fiind o
diferenta naturala.
El nu consacra o egalitate intre creditori la nivelul intregii mase pentru ca legea insasi diferentiaza
si protejeaza diferit in cadrul categoriilor de creditori.

3. Principiul de a asigura transparenta fata de toti creditorii ai exercitarii mecanisemlor de

administrare si lichidare a averii debitorului insolvent (indiferent de clasa)
Daca ar fi fost o executare individuala, nu exista niciun mecanism special in Noul Cod de
procedura civila care sa permita unui creditor sa stie facil stadiul executarii, problemele de executare in

celelalte proceduri incepute de ceilalti creditori, Ca sa stii tot in acest sens, presupune un efort, si
financiar, si de cunostinte, si de asistenta juridica etc, neexistannd o garantie in acest sens.
In cazul procedurii insolventei, toti participa fiecare creditor va sti sau poate sa stie care este
stadiul executarii, care este stadiul acoperirii creantelor, ce se poate obtine in urma executarii etc. Legea
asigura aceasta transparenta (diferita de cresterea gradului de recuperare a creantelor, este doar un mijloc
de protectie suplimentar in atingerea primului principiu). Daca un creditor care este mai mic si observa ca
s-au efectuat lucrari ciudate in procedura, are posibilitatea sa foloseasca mai multe mijloace procedurale
pentru a pune in discutie tratamentul discriminatoriu.

4. Principiul acordarii unei sanse debitorilor insolventi de se redresa in mod eficient si efectiv
Este de sorginte mai nou. Traditional, legea nu se ocupa de soarta debitorilor. Debitorul nu avea
nicio scuza pentru ajungerea in procedura insolventei. In timp, se acorda o oarecare protectie si
debitorului. Principial, protejsarea lui are in vedere situatia de ghinion, a avut intentii bune, a respectat
legea, si, totusi, a ajuns in stare de insolventa, iar nu pentru ca este escroc . I se mai da o sansa prin acest
principiu acesti debitori ghinionisti au posibilitatea reintrarii in circuitul comercial, dar dupa ce sa inchis procedura insolventei. Aceasta sansa i se da debitorului numai o singura data . Daca ai
beneficiat de aceasta sansa intr-un interval de 5 ani si ai mai intrat inca o data in insolventa, nu mai
beneficiezi de o noua sansa, ci vei intra direct in lichidare (faliment).

5. Principiul recunosterii drepturilor creditorilor si respectarea ordinii de prioritate a creantelor

Creditorii sunt impartiti in categori in functie de creantele lor, care putere este data de situatia
reglementarii principiului securitatii creditului: Creditorii cu garantii (cu diferentieri intre ei), creditorii
fara garantii, creditorii cu situatii juridice speciale (cei bugetari) si creditorii subordonati (actionarii
societatii insolventei care au imprumutat societatea). Cei din urma sunt ultimii care isi recupereaza
creanta. Ei pierd, pe langa capitalul social, si ce au imprumutat societatii.

Definitii in legatura cu ce inseamna insolventa:

Insolventa = situatia in care un debitor care este supus acestei proceduri este, la un moment dat,
in ipoteza in care sumele de bani disponibile nu pot acoperi toate creantele exigibile in acel moment.
Insolventa este o chestiune de lichiditate, spre deosebire de insolvabilitate unde valoarea
pasivului este mai mare decat valoarea activului). La insolventa conteaza ca, in ziua in care creditorul
cere banii, tu sa nu ai suficienti bani sa o acoperi, in acel moment. Daca nu platesti, chiar daca ai active
valoroase, dar nu ai bani in banca, esti oricum in insolventa. El iese relativ usor din insolventa, imediat ce
se constata ca are active bune, pentru ca ii lipseste lichiditatea.
Nuante: Nu orice creanta atrage starea de insolventa, legea impune anumite praguri care au
evoluat. Actual, creanta care are o valoare minima de 40 000 de lei care nu a fost platita timp de 60 de
zile de la scadenta, poate atrage insolventa (Daca are o creanta mai mare de 40 000 de lei, dar nu a
trecut teremenul de 60 de zile, nu poate cere insolventa, decat daca este evidenta starea de insolventa. Nu
are importanta categoria creantei (garantata sau chirografara), conteaza indeplinirea celorlalte conditii).

In practica, debitorul (termen mai scurt) care are conditiile indeplinite, introduce cererea, iar
instanta stabileste primul termen, termen in care judecatorul sindic constata existenta conditiilor si
declanseaza procedura. La cererea creditorului, se prevede un termen mai lung. Daca la primul termen se
prezinta un extras de cont pentru acoperirea creantei sau debitorul are bani in ziua in care se judeca, in
acest caz cererea creditorului se respinge. Este o chestiune de echitate, situatia nu este cea reala neaparat.
I se da posibilitatea debitorului de a functiona pentru a-si acoperi creanta. Declansarea procedurii nu este
economica. Cand creditorii introduc cererea este mai greu decat atunci cand o fac debitorii.
Legea nu este aplicabila tuturor categoriilor de debitori. Art. 3 din lege se aplica NUMAI
profesionistilor prevazuti in art. 2 alin. (3) din NCc, mai putin celor care desfasoara profesii liberale,
precum si cei care au o lege speciala privind regimul insolventei lor.
Legea actuala spune ca sunt profesionisti comerciali si regiile autonome, insa, nu exclude foarte
clar unele categorii (ex: asociatiile fara scop lucrativ si fundatiiile, care erau excluse pe vechea lege,
acum, aparent ele sunt acoperite, fiind profesionisti in alin. 2 si nefiind profesii liberale). In practica este
discutabil. Chiar daca nu se prevede o procedura speciala, atunci cand te uiti la regulile de dizolvare si
lichidare, ele insele sunt incompatibile cu tot sistemul de lichidare si reorganizare din legea insolventei.
Nu pare sa aiba in vedere posibilitatea ca o fundatie sa nu mai poata acoperi datoriile cu sumele de bani
disponibile. David: In mod normal, pe actual text, trebuie acceptata aplicarea legii si la fundatii si
asociatii, dar in practica, ar aparea dificultatii foarte mari.
Legea are doua mari capitole corespunzatoare a doua mari etape:
a) procedura REORGANIZARII
b) procedura FALIMENTULUI
(In cadrul unor societati cu regim special, exista si alte proceduri preventive).
Pentru a se ajunge la procedura reorganizarii, exista o etapa pregatitoare (diferite de cele
preinsolventa, care sunt preventive inainte de insolventa - mandatul prefalimentar si concordatul). In
aceasta etapa se cerceteaza daca debitorul este intr-o situatie care sa ii permita redresarea. Aceasta analiza
se face, de regula, de catre cel care declanseaza procedura. Ai nevoie de o perioada de timp in care se
incerca lamurirea daca este mai bine sa functioneze in continuare debitorul sau sa se declanseze
insolventa. La sfarsitul acestei etape se poate lua o decizie de reorganizare sau faliment.
Exista situatii in care, prin definitie, legiuitorul a considerat ca nu mai este nevoie de aceasta etapa
(nu se mai gaseste sediul societatii, de ex., in cazul profesionistilor persoana fizica care raspund si cu o
baza patrimoniala personala, unde se acopera creantele si se lasa apoi sa functioneze).

Organele care participa la procedura:

1. Tribunalul (pe fond) + Curtea de apel (recurs)
Procedura trebuie sa fie cat mai rapida.
Competenta teritoriala: este vorba de tribunalul in care debitorul si-a avut sediul
social/profesional in ultimele 6 luni anterior sesizarii instantei, indiferent de cine sesizeaza.
Rolul tribunalului este destul de limitat, acolo se depune cererea, insa nu se ocupa un complet de la
tribunal, ci un judecator specializat (judecatori sindici). Un judecator din randul judecatorilor de la

tribunal care are o pregatire speciala, care face numai proceduri de insolventa, in principiu. Este
desemnat de presedintele tribunalului. Tot ce decide acesta are valoarea unei hotarari judecatoresti si
este supus controlului Curtii de apel (Art. 41 si urmatoarele stabileste termene pentru derularea
procedurii).
Citarea in fata tribunalului este foarte facila, dar mai putin primul termen, cand se judecaca
cererea, pentru ca, numai la primul termen se asigura protectie deplina conform Codului de
procedura civila cu privire al informarea tutoror persoanelor interesate ca s-a declasant procedura,
ca se judeca cererea privind declasanrea proceduri.
Dupa trecerea de primul termen, in al doilea termen se cauta identificarea creditorilor care ar fi
afectati, trebuie sa existe siguranta informarii acestora cu privire la insolventa. Restul este foarte facil cu
privire la citare, lucru care este dezavantajos pentru creditor, pentru ca toate publicarile se fac prin
Buletinul procedurii de insolventa, este accesibil oricui, daca, insa, ca si creditor nu esti atent, ulterior
nu mai are nimeni grija de tine. Ai pierdut termenele, nu exista cale de recurs. Acel creditor nu mai
poate participa la acea procedura.
Judecatorul sindic (Art. 45 atributiile sale principale). In esenta, el este un arbitru ultim al
procedurii. Cel care se ocupa de administrarea de zi cu zi a debitorului este administratorul judiciar. Tot
ce face acesta este supus controlului judiciar la cererea creditorului. Toate hotararile judecatorului sindic
sunt executorii, intrcat numai asa se poate misca procedura repede. Ele pot fi atacate cu apel (= recurs),
fiind ultima cale de atac.

2. Adunarea creditorilor si comitetele

Este importanta participarea creditorilor, astfel incat sa se poata obtine transaprenta si acoperirea
creantelor, pentru asta creditorii trebuie sa lucreze intr-o forma care sa le prmita luarea unor decizii
colective.
Unul dintre efectele deschiderii procedurii = se suspenda toata urmarirea, chiar si cele incepute
nu mai pot continua, astfel incat creditorii trebuie sa ia deczii intr un cadru organziat. Ei actioneaza nu in
concurs, ci impreuna. Legea prevede organizarea a doua org: adunarea creditorilor si comitete.
A) Adunarea creditorilor. Exista tendinta in practica de a asmilia functionarea acestora cu functionarea
Adunarii din legea 31, in realitate, desi sunt prevederi similare, nu exista un raport de la drept comun la
drept special intre cele doua legi, este accidentala reglementarea similara. Ne uitam strict la ce prevede
legea insolventei in privinta functionarii celor doua organe.
Adunarea creditorilor este organul de ultima decizie, decide modul in care se lichideaza averea
debitorului. Adunarea se constituie imediat ce se constata care creditori sunt afectati, care pot sa verifice
ce a facut administratorul sau lichidatorul cu privire la insolventa, unele masuri nu se pot chiar lua fara
Adunarea Creditorilor.
NB!! Exista o situatie in care creditorii decid cu privire la mersul procedurii, insa nu este o situatie
de functionare a Adunarii creditorului, ci votarea si dezbaterea planului de reorganizare. Este o adunare
speciala care insa nu e derogatorie de la adunarea prevazuta in art 44 si urmatoarele.
Adunarea creditorilor se constituie pe baza tabelului prelimiar. Cum stim care este puterea
creantei creditorilor si ca au dreptul de a participa?

Tabelul creditorilor este instrumentul juridic prin care creditorii sunt consacrati, daca nu sunt in
tabel ei nu participa. Exista tabelul preliminar, care este redactat pe baza unor docuemnete pe care le
gaseste administratorul intre hartiile debitorului sau primite de la creditorii care au aflat de procedura si
exprima analiza administratorului cu privire la pozitia fiecarui creditor, pe ce categorie intra, ca este
valoarea creantei, care este garantia etc. Este o poza a creditorilor care ar putea sa participe la intreaga
procedura, pe baza unei prime analize. Poate fi contestat de creditorii nemultumiti pentru pozitia altui
creditor sau de cei nemultumiti de pozitia lor in tabel. Toate contestatiile sunt judecate impreuna de
judecatorul sindic si se creeaza tabelul definitiv potrivit deciziei lui.
Cu exceptia situatiei de votare si dezbatere a planului de reorganizare, puterea de vot a
creditorilor in cadrul adunarii nu e data de categoria de creanta sau de existenta sau nu a garantiei, ci e
data de valoarea creantei. In tabelul definitiv gasesti o suma a fiecarui creditor. Puterea de vot a unui
creditor = procentul valorii creantei sale la valoarea totala a creantelor. Judecatorul sindic poate numi pe
oricine sa se ocupe (dintre administratori). Daca, insa, cei care au majoritatea voturilor din tabel, nu il
plac pe acest administrator, il dau afara. Exista un moment in care se definitiveaza tabelul pana atunci se
poate schimba acest administrator provizoriu. Dupa acest moment, el devine permanent.
Cvorumul de sedinta, cu unele exceptii, este de o treime din valoarea creantelor. In cadrul
adunarii, voturile se iau cu majoritate simpla. Creditorii pot participa direct, prin reprezentare, prin
corespondenta
B) Comitete. Posibilitatea de functionare a creditorilor intre sedintele adunarii. Pentru a se facilita
interactiunea dintre creditori si administrator exista un organ numit Comitet.
Comitetul initial - numit de administrator dintre creditorii cu creantele cele mai mari si care sa reprezinte
fiecare categorie (3-7 membri) si pe baza tabelului prelimiar.
Comitetul final este stabilit de catre Adunarea creditorilor dupa definitivarea tabelului, iar aici conteaza
puterea de vot. Daca administratorul sau lichidatorul pot sa asigure o reprezentare proportionala intre
creditorii, la Comitetul definitiv vor intra cei care sunt votati de majoritatea creditorilor. Toate categoriile
ar trebui reperezentate. Creditorii cei mai mari vor avea moajoritatea in comitet pentru ca vor avea cei mai
multi membri in Comitet. Daca exista un singur creditor care are 50% si numarul minim de membri
ai Comitetului e de 3, e o situatie in care puterea creantei NU mai da controlul Comitetului.
Majoritarul nu va avea decat un vot in Comitet.
Art. 51 - majoritatea deciziilor se iau de catre administrator/lichidator, dupa consultarea
Comitetului.

3. Administratorul special ( administratorul judiciar)

Administratorul special este reprezentantul debitorului si al asociatilor/actionarilor debitorului.
Unul din efectele declansarii procedurii este ca debitorul isi pierde dreptul de a-si administra averea sau
este limitat. Nu mai poate face decat ce spune administratorul, pentru ca isi pierde capacitatea de
exercitiu. Isi pierde puterea de decizie, putere care este preluata ope legis de aministratorul special.
Organele corporatiste nu mai au niciun rol in procedura insolventei.
Totusi, i se lasa debitorului posibilitatea de a fi un observator prin lucrare cu un anumit organ, care
este administratorul special, este reprezentantul legal pentru debitor si pentru interesele
actionarilor/asociatiolor in relatia creditor-debitor. Are rol consultativ, in principiu.

4. Administratorul judiciar/lichidatorul
Administratorul judiciar intervine in perioada de observatie si in reorganizare, iar lichidatorul
apare intotdeauna in faliment.
Administratorul judiciar poate sa inventarieze bunurile debitorului, sa colecteze registrele,
documente financiare, descoperirea creditorilor, prezervarea bunurilor perisabile, toate masurile de
administrare propriu-zise, decizii de a elibera bani, de a vinde bunuri si a plati creantele creditorilor,
asigura implementarea tuturor principiilor prin intercatiune cu Comitetul/Adunarea creditorilor si sub
scontrolul judecatorului sindic.
Interdictie: daca este numit administrator judiciar sau lichidator, nu mai poti fi si avocat care sa
asiste in cadrul aceleiasi proceduri, in alte proceduri este posibil. Primele cheltuieli care sunt facute din
averea debitorului sunt cele cu privire la plata administratorului si ulterior cu plata creditorilor.
Exista un fond de compensare a consturilor de insolventa pentru cei care nu isi recupereaza
creantele, fond care nu este astazi suficient ca sa acopere toate costurile procedurilor in plus. Se decaleaza
plata catre creditori cu anii. Daca incalca indatoririle profesionale, atunci ei vor fi inlaturati prin sentinta
de catre judecatorul sindic si se poate declansa impotriva lor actiunea in raspundere civila sau chiar
penala.

Deschiderea efectiva a procedurii:

Sunt doua modalitati: la cererea debitorului sau creditorului.
La cererea debitorului: Debitorii sunt incurajati de lege sa introduca aceasta cererea, pentru ca ei
sunt primii care stiu stituatia reala. In realitate, in general, debitorii de buna-credinta incearca sa amane
momentul. Legea impune un termen de declasare a procedurii de la aparitia starii de 30 de zile. depasirea
acestui termen risca sa conduca la aparitia unei raspunderi juridice pentru prejudiciile aduse creditorilor,
dar aceasta raspundere este o iluzie. Debitorul a intarziat pentru ca a sperat imbunatatirea situatiei. Are
sens impotriva celor de rea-credinta, (gen).
Debitorul poate intorduce actiunea si atunci cand starea de insolventa este una iminenta. Daca a
intarziat cu mai mult de 7 luni deschiderea procedurii, atunci = infractiunea de bancruta simpla
(prevazuta de Codul penal).
Art. 240 - Daca debitorul depune cererea, el este obligat sa depuna si documente care dovedesc
starea de isnolventa + documente care reflecta situatia activelor/pasivelor si a contractelor sale pentru ca
judecatorul sindic va lua documentatia respectiva si va incepe sa o analizeze si sa caute creditorii. Ajuta
astfel procedura, o faciliteaza. Daca nu face asta (nu depune documentele prevazute in art. 67), mai are la
dispozitie un termen de 5 zile in care sa o faca, in caz contrar, pierde dreptul de a propune un plan de
reorganizare. Chiar daca cererea este completa, nu exista o garantie ca ea va fi si admisa. Creditorii se
pot opune, nu au interes sa intre in astfel de proceduri. Daca se demonstreaza ca are, totusi, bani pentru asi plati creantele, cererea este respinsa. De regula, o cerere a debitorului reluata este acceptata.
La cererea creditorilor: Art. 70 - Daca este o cerere introdusa de catre creditor, in practica,
existand si situatia in care acesta depune primul cererea, debitorul afla si depune si el cererea, interesul
acestuia din urma fiind sa propuna administratorul judiciar, pentru ca se are in vedere intai cererea sa. In

practica, insolventa se foloseste nu numai de debitorii care au o situatie proasta, ci si de cei care vor sa isi
renegocieze creantele, caz in care exista un conflict fatis intre creditori si debitori.
Daca creditorul depune cererea, i se cere si o cautiune, fiind daca cererea este abuziva, se vor plati
despabugiri debitorului afectat din acea cautiune. Creditorii depun cererea cand nu mai au nicio sperenta
ca se vor intelege cu debitorul in plata creantei. Daca debitorul chiar nu vrea sa intre in insolventa, tu imi
vei plati, dar nu neaparat, fiind posibil ca un creditor mai mic sa introduca o cerere, iar debitorul sa fie
dispus sa plateasca, dar plata asta atrage un alt val de cereri, iar debitorul nu mai are resurse si pentru
plata celorlalti crditori.
Daca judecatorul sindic constata indeplinire conditiilor (prin dovada creantei sale), instanta admite
cererea deschiderii insolventei. Din acel moment, procedura se desfasoara la fel, indiferent de cine a
inceput-o.
Efectele ope legis ale deschiderii proceduri (art. 71 si urmatoarele):
a) toate executarile si actiunile judiciare se suspenda si orice valorificare de drept a creditorilor se poate
face numai in cadrul procedurii. Ea inceteaza daca procedura se inchide fara lichidare sau fara plan de
reorganizare sau Curtea de apel desfiinteaza hotararea de deschidere a procedurii de insolventa.
b) suspendarea termenelor de prescriptie daca nu mai poti sa exerciti dreptul subiectiv, nu ar fi normal
ca el sa se piarda ca urmare a prescriptiei. In realitate, este iluzorie aceasta suspendare, pentru ca
procedura se inchide:
prin lichidare, caz in care persoana juridica dispare, asa ca degeaba mai ai actiuni daca nu le mai poti
exercita (mai putin in cazul in care te poti indrepta si impotriva altor participanti)
in cazul reorganizarii, toate creanetele sunt tratate in cadrul planului, pentru ca ele vor avea un alt termen
de plata sau alta valoare etc.
c) Debitorului i se suspenda dreptul de administrare a averii, dar trebuie prevazut prin hotararea de
deschidere, nu ope legis). Daca este procedura simplificata, prin intrarea direct in lichidare, este automata
acesta suspendare. In caz contrar, se supenda temporar sau este limitata.
d) Acesoriile nu mai curg, dar numai pentru creditorii chiografari. Are sens economic, nu toate
accesoriile sunt la fel. La cele garantate, continua sa curga, pentru ca exista bunuri pentru aceste creante
(garantia) care este suficient de mare incat sa acopere si accesoriile.
Daca, insa, valoarea principalului + accesoriu exced, se acopera intai principalul + o parte din
accesorii, iar restul nu sunt garantate, dar continua sa curga in continuare. (devine chirografar cand nu s-a
acoperit tot). Ele apar ca si procent la valoarea principala. Interesul administratorului este ca sa se acopere
cat mai repede creantele garantate pentru ca stopeaza curgerea celorlalte. Primele bunuri care sunt
vandute sunt cele care constituie garantiile reale, apoi celelalte pentru acoperirea creditorilor chirografari.