Sunteți pe pagina 1din 7

lucrare despre didactica istoriei

Download Didactica istoriei.pdf

Transcript

Demersuri curriculare aplicative la disciplina Istorie Istoricul predarii istoriei n cadru universal, istoria s-a conturat ca disciplina de
nvatamnt nca din antichitate, o data cu grecii si romanii. In Evul Mediu, istoria nu s-a mai bucurat de aceeasi dezvoltare. O data cu
aparitia umanismului renascentist, istoria a nceput sa devina obiect de scoala, demn de interes deoarece se ocupa de om. Pna n
secolul al XVII-lea, istoria se preda doar principilor, limitndu-se la istoria politica, pentru a-i instrui n arta guvernarii si conducerii statelor.
Continutul predarii istoriei va primi o noua dimensiune prin legislatia scolara impusa de Revolutia Franceza din 1789. Astfel, istoria intra n
nvatamntul public si devine materie obligatorie n planurile de nvatamnt. De atunci, istoria se va raspndi ca disciplina n toate tarile,
fiind considerata indispensabila n formarea cetateanului (Felezeu, 2000, p. 58-59). nceputurile si dezvoltarea metodicii predarii istoriei n
tara noastra se leaga de aparitia institutiei nvatamntului n societatea romneasca, mai exact de momentul includerii istoriei ntre
disciplinele de nvatamnt. nvatamntul organizat de stat a aparut pe meleagurile noastre n secolul al XVIII-lea si se va dezvolta n
secolul al XIX-lea cnd au existat preocupari pentru procesul de predare si nsusire a cunostintelor (repartizarea materiilor, a orelor,
elaborarea si folosirea programelor, a manualelor scolare), dar nu existau metode propriu-zise de predare. Importanta majora n
organizarea si dezvoltarea nvatamntului romnesc au avut-o reprezentantii scolii Ardelene care au sesizat rolul cunoasterii trecutului
istoric pentru poporul romn. Eforturile pentru integrarea istoriei ntre celelalte obiecte de nvatamnt s-au facut din considerente
patriotice pentru mplinirea obiectivelor majore ale natiunii romne: unirea ntr-un singur stat, eliberarea de sub dominatia straina,
obtinerea independentei. n perioada Regulamentului Organic, nvatamntul se dezvolta mai mult, iar istoria devine materie importanta
ntre celelalte obiecte de predare. Merit deosebit l-a avut Petrache Poenaru, elev al lui Gheorghe Lazar, care elabornd legislatia scolara
n 1832, n ceea ce priveste mpartirea materiilor pe clase, acorda mare atentie istoriei n general si istoriei patriei, n special. n Moldova
a luat fiinta n 1835 Academia Mihaileana, pe baza Regulamentului Organic, din cadrul careia faceau parte si Ion Ghica, M.
Kogalniceanu, Eftimie Murgu. n ara Romneasca, Nicolae Balcescu aprecia n lucrarea Istoria romanilor sub Mihai Viteazu ca misiunea
istoriei ".este a ne arata, a ne demonstra aceasta transformare continua, aceasta miscare progresiva a omenirii .". Legea instructiunii
adoptata n timpul domnitorului Al. Ioan Cuza continea dispozitii referitoare la organizarea ntregului nvatamnt - primar, secundar,
superior. Istoria, ca obiect de studiu n nvatamntul romnesc era prevazuta a se preda n licee sub forma istoriei universale si a istoriei
romnilor. Au existat si preocupari pentru ndrumarea n activitatea de predare a profesorilor de istorie n lucrari cu caracter metodic. n
1870, la Iasi, a aparut o lucrare intitulata Pedagogia elaborata de Simion Barnutiu, n care se abordau n capitolul "nvatatura geografiei si
a istoriei", unele aspecte ale predarii cunostintelor de istorie. Nicolae Iorga a avut numeroase interventii n rezolvarea problemelor
existente n procesul de predare al istoriei. A avut o initiativa deosebita n 1912, cnd, cu ocazia unei conferinte va publica articolul
"Nevoia rennoirii cunostintelor istorice n nvatamntul secundar" n care propune o mai buna structurare a informatiilor n functie de
nivelul de vrsta. n 1921, N. Gh. Costescu a publicat n "Viata romneasca", lucrarea intitulata Metodica istoriei Romniei n care se
analizau diverse metode de predare a istoriei romnilor, cu avantajele si dezavantajele folosirii lor pentru a se ajunge la optimizarea
procesului de predare si al celui de nvatare. Mai trziu, Gh. Biber si I. Biber trateaza n lucrarea Indrumari metodice si planuri pentru
nvatamntul secundar, publicata n 1935, n capitolul "Istoria", planuri de lectie, aspecte ale metodicii predarii istoriei universale si a
romnilor (serban Craciunoiu, 1996, p. 11-15). Observam ca de-a lungul anilor numerosi oameni de cultura au facut eforturi pentru a
implementa istoria ca disciplina de nvatamnt si a aplica metodele de predare cele mai eficiente. Cu timpul, scolile au fost dotate cu
cabinete si materiale necesare care sa faciliteze nvatarea istoriei, s-au elaborat manuale ct mai bine documentate stiintific, scopurile
urmarite vizau pregatirea tinerilor

pentru o gndire proprie, cu o imagine corecta si obiectiva asupra evenimentelor petrecute cu societatea umana. ntre cele doua razboaie
mondiale si n perioada postbelica, pna la Revolutia din decembrie 1989 s-au facut realizari notabile n procesul perfectionarii metodei
predarii istoriei. Desigur, constatam ca asupra multor lucrari n aceasta perioada si-au pus amprenta unele conceptii care nu aveau nici
un fundament stiintific, ci ideea transformarii istoriei ntr-un instrument de sustinere si preamarire a regimurilor politice totalitare si a
conducatorilor lor. Parerea mea este ca rolul studierii istoriei nu consta n simpla nsusire de informatii, date, fapte, evenimente, asa cum
era ea nteleasa n didactica traditionala, ci n primul rnd ar trebui sa vizeze formarea capacitatilor individuale ale elevilor, de a ntelege
cu gndirea proprie trecutul societatii umane, de a efectua comparatii, de a analiza si elabora pareri att asupra faptelor din istoria
universala, din istoria romnilor, ct si integrarea acestora n context universal. n didactica moderna se pune cu precadere accent pe
rolul functiei formative a procesului de nvatamnt (spre deosebire de functia informativa n didactica traditionala). In opinia mea,
profesorul de istorie are rolul de a prezenta o imagine corecta, ce respecta cu exactitate derularea proceselor istorice tocmai pentru a
evita o receptare si ntelegere gresita din partea elevilor, a trecutului istoric care ar putea genera consecinte grave pentru societate, cum
ar fi atitudini xenofobe, fanatice, de intoleranta ntre comunitatile sociale. Orientarea demersului didactic asupra elevului este sustinuta de
mai multe elemente prezente n programele scolare. Conceptia care a stat la baza elaborarii programelor acorda roluri cheie obiectivelor
si activitatilor de nvatare. Elevul nu mai este doar simplu receptor, ci si emitator de pareri proprii. Noile obiective vizeaza sursele istorice,
terminologia, vocabularul de specialitate, ntelegerea, reprezentarea si interpretarea timpului, spatiului, a faptelor si proceselor istorice.
Ele contribuie la dezvoltarea unei atitudini pozitive, deschise spre perspective multiple asupra istoriei. Activitatile sugerate de programa
scolara ofera posibilitatea unor abordari flexibile si deschise, elementele de continut creeaza motivatie si ofera satisfactie n nvatare.
Formularea explicita a obiectivelor fiecarei activitati didactice permite profesorului sa stabileasca etapele pe care elevii le vor parcurge
pentru atingerea performantelor finale, sa elaboreze metodologia adecvata de lucru si de autoevaluare a rezultatelor (serban Craciunoiu,
1996, p.16). Continutul nvatamntului si n cazul disciplinelor de istorie este elaborat pe baza Legii nvatamntului prin care se stabilesc
obiectivele, continutul instruirii, structura sistemului scolar, infrastructura retelei unitatilor de nvatamnt, metodologia didactica, sistemul
relatiilor educationale, s.a. Reteaua de nvatamnt preuniversitar, conform Legii nvatamntului din 1995 are urmatoarea structura n ceea
ce priveste studierea disciplinelor de istorie: - n cadrul nvatamntului primar sunt rezervate in jur de 50 de ore pentru predarea primelor
cunostinte de istorie a romanilor in clasa a IV-a. Printre obiectivele finale urmarite la sfrsitul nvatamntului primar amintim ca elevii sa
poata observa si descrie vestigii antice; sa cunoasca principalele valori si contributii ale poporului romn n lupta pentru libertate si
independenta sociala; sa poata plasa n timp si spatiu, indicnd pe harta locul desfasurarii evenimentelor studiate; de asemenea se
urmareste folosirea manualului de istorie ca mijloc de nvatare si ca mod de a le dezvolta elevilor interesul pentru trecutul istoric.
Obiectivele formulate de programa scolara vizeaza att latura formativa, ct si pe cea informativa. Pe baza acestor cunostinte, n
nvatamntul gimnazial si n cel liceal, se vor adauga alte informatii care vor ntregi procesul de nvatare a istoriei. - nvatamntul

secundar cuprinde: a) nvatamntul secundar inferior organizat n doua cicluri care se succed: - gimnaziul n care istoria e distribuita din
clasele a V-a pna n clasa a VIII-a astfel: n clasa a V-a, Istoria universala antica si medie; n clasa a VI-a , Istoria universala moderna
si contemporana; n clasa a VII-a, Istoria romnilor antica si medievala; n clasa a VIII-a, Istoria romnilor moderna si contemporana. ciclul inferior al liceului ce cuprinde: n clasa a IX-a se reia Istoria universala antica si medie;

n clasa a X-a Istoria universala moderna si contemporana b) nvatamntul secundar superior (ciclul superior al liceului) n clasa a XI-a
si a XII-a, teme ce vizeaza spatiul european si Istoria romnilor. Curriculum-ul istoriei preia competentele generale necesare istoricului si
le traduce n termeni didactici, asigurndu-se astfel continuitatea cunostintelor si competentelor istorice de la un an la altul si opernd
reductiile necesare transformarii istoriei ca stiinta n disciplina scolara. Putem spune ca a face istorie n calitate de istoric sau a ntelege
istoria ca elev este din punct de vedere conceptual acelasi lucru, la un alt nivel. n ambele situatii este vorba de a sesiza n mod critic
semnificatia atitudinii umane (Felezeu, 2000, p. 111). Binenteles, trebuie sa precizam ca finalitatile urmarite de istoric sunt mult mai
complexe dect ale celui care nvata istorie la scoala. Programele scolare actuale de istorie definesc, n termeni generali, informatiile
necesare pentru formarea intelectuala, fara a mai preciza timpul necesar predarii fiecarei unitati de continut. Astfel, consideram ca acest
fapt constituie un avantaj, profesorul nefiind conditionat sa parcurga unitatile de nvatare ntr-un anumit ritm, ci poate sa se organizeze
singur, n functie de propriile optiuni privind progresia, abordarea metodologica si interesele elevilor pentru unele teme, respectnd
desigur obiectivele si continutul prevazute n programe. Manualele alternative, n ciuda unor aspecte negative datorate incompetentei
unor autori, sunt, dupa parerea mea, un factor pozitiv n nvatamntul romnesc. Astfel, manualele alternative contin un ansamblu variabil
de informatii ceea ce confera mult mai mult spatiu de creatie profesorului si elevilor; presupun ca modalitati de nvatare, ntelegerea si
explicatia, nu reproducerea cunostintelor, stimulnd gndirea critica din partea elevilor; pun accent pe individualitatea fiecarui profesor n
procesul de predare, a diferitelor stiluri si ritmuri de predare, ct si pe individualitatea elevilor care au interese, nevoi, capacitati de
instruire diferite. Un alt punct forte n didactica moderna a predarii istoriei l reprezinta utilizarea surselor istorice. Izvoarele istorice pot
oferi o cunoastere precisa a evenimentelor integrate n contextul general istoric. Binenteles ca profesorul este responsabil de folosirea
unor izvoare valide, care sa aduca un plus de lumina n demersul explicativ si nu sa produca mai mari confuzii. Interpretarea izvoarelor
urmareste extragerea si ntelegerea datelor furnizate de documente, obiecte, cu precizarea ca ntotdeauna trebuie acordata mare atentie
la contextul istoric, la autor (daca e subiectiv sau obiectiv), daca sursa folosita de autor e primara sau secundara, daca ma ajuta sa
deslusesc o problema, si, mai ales daca mai exista alte surse care confirma sau infirma respectiva problema, atunci revenindu-ne sarcina
de a evalua, compara si extrage adevarul istoric. n concluzie, noile abordari n didactica istoriei si a curriculum-ului vizeaza, prin
programele cadru, manualele alternative, elaborarea unor strategii didactice ct mai eficiente, n functie de interesul elevilor pentru
anumite teme, de materialul didactic existent n scoala, de accesul la informatie n afara scolii. Profesorul are, asadar, libertate n
alegerea procedeelor celor mai potrivite, n functie de conditiile concrete n care se desfasoara procesul de predare-nvatare a istoriei
pentru a asigura si a primi apoi cele mai bune performante n nvatare. Trecerea de la istorie ca stiinta, la istorie ca disciplina de
nvatamnt, se realizeaza prin intermediul didacticii istoriei, al carei scop fundamental reprezinta o posibilitate de acces n realizarea
sarcinilor educationale prin procesul nvatarii istoriei. Asadar, e extrem de utila implicarea cercetarii istoriografice asupra problemelor
esentiale ale istoriei si a efectelor acestora asupra pedagogiei nvatarii (Al. Zub, 1994, p. 71). Ca o sinteza a ceea ce am expus n acest
articol, putem spune ca istoria vizeaza att latura cognitiva ct si pe cea rational-afectiva si contribuie, astfel, la stimularea interesului
pentru stiinta, la formarea unei gndiri logice si a spiritului critic prin formarea deprinderilor de a sintetiza, argumenta si interpreta obiectiv
fenomenele istorice. Asadar, istoria ca disciplina de nvatamnt e chemata sa nzestreze tnara generatie cu informatii, atitudini,
sentimente care sa o determine sa actioneze cu discernamnt n vederea integrarii ei n societate. Toate acestea sunt prevazute n
curriculum-ul care serveste la reglementarea proceselor de predare - nvatare - evaluare ale disciplinei istorie. Studierea atenta a
trecutului reprezinta un exemplu pentru prezent si o prospectare a viitorului, asa cum spunea si marele Nicolae Iorga: "Caci istoria e viata
omeneasca, problemele de odinioara sunt de acum, n alta forma, cu alti oameni .". ndraznesc sa spun ca din pacate, n scolile de azi
scade interesul elevilor pentru cunoasterea trecutului, adica pentru disciplina istorie; si tot din pacate n societate avem de-a face cu
oameni care

nu mai au norme si care ncalca tot mai mult legile tarii, pentru care statul nu mai nseamna nimic; sa ne gndim daca nu cumva, lipsa
unor concepte istorice, a unor modele din trecut, a unor analize de fenomene istorice, si pun amprenta, ntr-o oarecare masura, asupra
comportamentului uman din societate. Sa ncercam sa facem istoria ct mai accesibila, ct mai interesanta, sa trezim n tinerii de azi
dorinta de a cunoaste si aprecia trecutul umanitatii, nu doar sa-i obligam sa acumuleze mari cantitati de informatii care, dupa cum bine
stim, vor fi date oricum uitarii. Iar noi ca profesori nu avem nici o satisfactie, doar daca nu consideram ca a le ncarca memoria cu date,
evenimente si domnitori nseamna a preda istorie. BIBLIOGRAFIE 1. Craciunoiu, erban, Metodica predarii istoriei, Editura Universitatii,
Craiova, 1996; 2. Felezeu, Calin, Didactica istoriei, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000; 3. Zub, Al., In Orizontul
istoriei, Editura Institutul European, Iasi, 1994.

lucrare despre didactica istoriei


Download Didactica istoriei.pdf

Transcript

Demersuri curriculare aplicative la disciplina Istorie Istoricul predarii istoriei n cadru


universal, istoria s-a conturat ca disciplina de nvatamnt nca din antichitate, o data
cu grecii si romanii. In Evul Mediu, istoria nu s-a mai bucurat de aceeasi dezvoltare.
O data cu aparitia umanismului renascentist, istoria a nceput sa devina obiect de
scoala, demn de interes deoarece se ocupa de om. Pna n secolul al XVII-lea,
istoria se preda doar principilor, limitndu-se la istoria politica, pentru a-i instrui n

arta guvernarii si conducerii statelor. Continutul predarii istoriei va primi o noua


dimensiune prin legislatia scolara impusa de Revolutia Franceza din 1789. Astfel,
istoria intra n nvatamntul public si devine materie obligatorie n planurile de
nvatamnt. De atunci, istoria se va raspndi ca disciplina n toate tarile, fiind
considerata indispensabila n formarea cetateanului (Felezeu, 2000, p. 58-59).
nceputurile si dezvoltarea metodicii predarii istoriei n tara noastra se leaga de
aparitia institutiei nvatamntului n societatea romneasca, mai exact de momentul
includerii istoriei ntre disciplinele de nvatamnt. nvatamntul organizat de stat a
aparut pe meleagurile noastre n secolul al XVIII-lea si se va dezvolta n secolul al
XIX-lea cnd au existat preocupari pentru procesul de predare si nsusire a
cunostintelor (repartizarea materiilor, a orelor, elaborarea si folosirea programelor, a
manualelor scolare), dar nu existau metode propriu-zise de predare. Importanta
majora n organizarea si dezvoltarea nvatamntului romnesc au avut-o
reprezentantii scolii Ardelene care au sesizat rolul cunoasterii trecutului istoric pentru
poporul romn. Eforturile pentru integrarea istoriei ntre celelalte obiecte de
nvatamnt s-au facut din considerente patriotice pentru mplinirea obiectivelor
majore ale natiunii romne: unirea ntr-un singur stat, eliberarea de sub dominatia
straina, obtinerea independentei. n perioada Regulamentului Organic, nvatamntul
se dezvolta mai mult, iar istoria devine materie importanta ntre celelalte obiecte de
predare. Merit deosebit l-a avut Petrache Poenaru, elev al lui Gheorghe Lazar, care
elabornd legislatia scolara n 1832, n ceea ce priveste mpartirea materiilor pe
clase, acorda mare atentie istoriei n general si istoriei patriei, n special. n Moldova
a luat fiinta n 1835 Academia Mihaileana, pe baza Regulamentului Organic, din
cadrul careia faceau parte si Ion Ghica, M. Kogalniceanu, Eftimie Murgu. n ara
Romneasca, Nicolae Balcescu aprecia n lucrarea Istoria romanilor sub Mihai
Viteazu ca misiunea istoriei ".este a ne arata, a ne demonstra aceasta transformare
continua, aceasta miscare progresiva a omenirii .". Legea instructiunii adoptata n
timpul domnitorului Al. Ioan Cuza continea dispozitii referitoare la organizarea
ntregului nvatamnt - primar, secundar, superior. Istoria, ca obiect de studiu n
nvatamntul romnesc era prevazuta a se preda n licee sub forma istoriei
universale si a istoriei romnilor. Au existat si preocupari pentru ndrumarea n
activitatea de predare a profesorilor de istorie n lucrari cu caracter metodic. n 1870,
la Iasi, a aparut o lucrare intitulata Pedagogia elaborata de Simion Barnutiu, n care
se abordau n capitolul "nvatatura geografiei si a istoriei", unele aspecte ale predarii
cunostintelor de istorie. Nicolae Iorga a avut numeroase interventii n rezolvarea
problemelor existente n procesul de predare al istoriei. A avut o initiativa deosebita
n 1912, cnd, cu ocazia unei conferinte va publica articolul "Nevoia rennoirii
cunostintelor istorice n nvatamntul secundar" n care propune o mai buna
structurare a informatiilor n functie de nivelul de vrsta. n 1921, N. Gh. Costescu a
publicat n "Viata romneasca", lucrarea intitulata Metodica istoriei Romniei n care
se analizau diverse metode de predare a istoriei romnilor, cu avantajele si
dezavantajele folosirii lor pentru a se ajunge la optimizarea procesului de predare si
al celui de nvatare. Mai trziu, Gh. Biber si I. Biber trateaza n lucrarea Indrumari

metodice si planuri pentru nvatamntul secundar, publicata n 1935, n capitolul


"Istoria", planuri de lectie, aspecte ale metodicii predarii istoriei universale si a
romnilor (serban Craciunoiu, 1996, p. 11-15). Observam ca de-a lungul anilor
numerosi oameni de cultura au facut eforturi pentru a implementa istoria ca disciplina
de nvatamnt si a aplica metodele de predare cele mai eficiente. Cu timpul, scolile
au fost dotate cu cabinete si materiale necesare care sa faciliteze nvatarea istoriei,
s-au elaborat manuale ct mai bine documentate stiintific, scopurile urmarite vizau
pregatirea tinerilor
pentru o gndire proprie, cu o imagine corecta si obiectiva asupra evenimentelor
petrecute cu societatea umana. ntre cele doua razboaie mondiale si n perioada
postbelica, pna la Revolutia din decembrie 1989 s-au facut realizari notabile n
procesul perfectionarii metodei predarii istoriei. Desigur, constatam ca asupra multor
lucrari n aceasta perioada si-au pus amprenta unele conceptii care nu aveau nici un
fundament stiintific, ci ideea transformarii istoriei ntr-un instrument de sustinere si
preamarire a regimurilor politice totalitare si a conducatorilor lor. Parerea mea este
ca rolul studierii istoriei nu consta n simpla nsusire de informatii, date, fapte,
evenimente, asa cum era ea nteleasa n didactica traditionala, ci n primul rnd ar
trebui sa vizeze formarea capacitatilor individuale ale elevilor, de a ntelege cu
gndirea proprie trecutul societatii umane, de a efectua comparatii, de a analiza si
elabora pareri att asupra faptelor din istoria universala, din istoria romnilor, ct si
integrarea acestora n context universal. n didactica moderna se pune cu precadere
accent pe rolul functiei formative a procesului de nvatamnt (spre deosebire de
functia informativa n didactica traditionala). In opinia mea, profesorul de istorie are
rolul de a prezenta o imagine corecta, ce respecta cu exactitate derularea proceselor
istorice tocmai pentru a evita o receptare si ntelegere gresita din partea elevilor, a
trecutului istoric care ar putea genera consecinte grave pentru societate, cum ar fi
atitudini xenofobe, fanatice, de intoleranta ntre comunitatile sociale. Orientarea
demersului didactic asupra elevului este sustinuta de mai multe elemente prezente n
programele scolare. Conceptia care a stat la baza elaborarii programelor acorda
roluri cheie obiectivelor si activitatilor de nvatare. Elevul nu mai este doar simplu
receptor, ci si emitator de pareri proprii. Noile obiective vizeaza sursele istorice,
terminologia, vocabularul de specialitate, ntelegerea, reprezentarea si interpretarea
timpului, spatiului, a faptelor si proceselor istorice. Ele contribuie la dezvoltarea unei
atitudini pozitive, deschise spre perspective multiple asupra istoriei. Activitatile
sugerate de programa scolara ofera posibilitatea unor abordari flexibile si deschise,
elementele de continut creeaza motivatie si ofera satisfactie n nvatare. Formularea
explicita a obiectivelor fiecarei activitati didactice permite profesorului sa stabileasca
etapele pe care elevii le vor parcurge pentru atingerea performantelor finale, sa
elaboreze metodologia adecvata de lucru si de autoevaluare a rezultatelor (serban
Craciunoiu, 1996, p.16). Continutul nvatamntului si n cazul disciplinelor de istorie
este elaborat pe baza Legii nvatamntului prin care se stabilesc obiectivele,
continutul instruirii, structura sistemului scolar, infrastructura retelei unitatilor de
nvatamnt, metodologia didactica, sistemul relatiilor educationale, s.a. Reteaua de

nvatamnt preuniversitar, conform Legii nvatamntului din 1995 are urmatoarea


structura n ceea ce priveste studierea disciplinelor de istorie: - n cadrul
nvatamntului primar sunt rezervate in jur de 50 de ore pentru predarea primelor
cunostinte de istorie a romanilor in clasa a IV-a. Printre obiectivele finale urmarite la
sfrsitul nvatamntului primar amintim ca elevii sa poata observa si descrie vestigii
antice; sa cunoasca principalele valori si contributii ale poporului romn n lupta
pentru libertate si independenta sociala; sa poata plasa n timp si spatiu, indicnd pe
harta locul desfasurarii evenimentelor studiate; de asemenea se urmareste folosirea
manualului de istorie ca mijloc de nvatare si ca mod de a le dezvolta elevilor
interesul pentru trecutul istoric. Obiectivele formulate de programa scolara vizeaza
att latura formativa, ct si pe cea informativa. Pe baza acestor cunostinte, n
nvatamntul gimnazial si n cel liceal, se vor adauga alte informatii care vor ntregi
procesul de nvatare a istoriei. - nvatamntul secundar cuprinde: a) nvatamntul
secundar inferior organizat n doua cicluri care se succed: - gimnaziul n care istoria
e distribuita din clasele a V-a pna n clasa a VIII-a astfel: n clasa a V-a, Istoria
universala antica si medie; n clasa a VI-a , Istoria universala moderna si
contemporana; n clasa a VII-a, Istoria romnilor antica si medievala; n clasa a
VIII-a, Istoria romnilor moderna si contemporana. - ciclul inferior al liceului ce
cuprinde: n clasa a IX-a se reia Istoria universala antica si medie;
n clasa a X-a Istoria universala moderna si contemporana b) nvatamntul
secundar superior (ciclul superior al liceului) n clasa a XI-a si a XII-a, teme ce
vizeaza spatiul european si Istoria romnilor. Curriculum-ul istoriei preia
competentele generale necesare istoricului si le traduce n termeni didactici,
asigurndu-se astfel continuitatea cunostintelor si competentelor istorice de la un an
la altul si opernd reductiile necesare transformarii istoriei ca stiinta n disciplina
scolara. Putem spune ca a face istorie n calitate de istoric sau a ntelege istoria ca
elev este din punct de vedere conceptual acelasi lucru, la un alt nivel. n ambele
situatii este vorba de a sesiza n mod critic semnificatia atitudinii umane (Felezeu,
2000, p. 111). Binenteles, trebuie sa precizam ca finalitatile urmarite de istoric sunt
mult mai complexe dect ale celui care nvata istorie la scoala. Programele scolare
actuale de istorie definesc, n termeni generali, informatiile necesare pentru formarea
intelectuala, fara a mai preciza timpul necesar predarii fiecarei unitati de continut.
Astfel, consideram ca acest fapt constituie un avantaj, profesorul nefiind conditionat
sa parcurga unitatile de nvatare ntr-un anumit ritm, ci poate sa se organizeze
singur, n functie de propriile optiuni privind progresia, abordarea metodologica si
interesele elevilor pentru unele teme, respectnd desigur obiectivele si continutul
prevazute n programe. Manualele alternative, n ciuda unor aspecte negative
datorate incompetentei unor autori, sunt, dupa parerea mea, un factor pozitiv n
nvatamntul romnesc. Astfel, manualele alternative contin un ansamblu variabil de
informatii ceea ce confera mult mai mult spatiu de creatie profesorului si elevilor;
presupun ca modalitati de nvatare, ntelegerea si explicatia, nu reproducerea
cunostintelor, stimulnd gndirea critica din partea elevilor; pun accent pe
individualitatea fiecarui profesor n procesul de predare, a diferitelor stiluri si ritmuri

de predare, ct si pe individualitatea elevilor care au interese, nevoi, capacitati de


instruire diferite. Un alt punct forte n didactica moderna a predarii istoriei l reprezinta
utilizarea surselor istorice. Izvoarele istorice pot oferi o cunoastere precisa a
evenimentelor integrate n contextul general istoric. Binenteles ca profesorul este
responsabil de folosirea unor izvoare valide, care sa aduca un plus de lumina n
demersul explicativ si nu sa produca mai mari confuzii. Interpretarea izvoarelor
urmareste extragerea si ntelegerea datelor furnizate de documente, obiecte, cu
precizarea ca ntotdeauna trebuie acordata mare atentie la contextul istoric, la autor
(daca e subiectiv sau obiectiv), daca sursa folosita de autor e primara sau
secundara, daca ma ajuta sa deslusesc o problema, si, mai ales daca mai exista alte
surse care confirma sau infirma respectiva problema, atunci revenindu-ne sarcina de
a evalua, compara si extrage adevarul istoric. n concluzie, noile abordari n didactica
istoriei si a curriculum-ului vizeaza, prin programele cadru, manualele alternative,
elaborarea unor strategii didactice ct mai eficiente, n functie de interesul elevilor
pentru anumite teme, de materialul didactic existent n scoala, de accesul la
informatie n afara scolii. Profesorul are, asadar, libertate n alegerea procedeelor
celor mai potrivite, n functie de conditiile concrete n care se desfasoara procesul de
predare-nvatare a istoriei pentru a asigura si a primi apoi cele mai bune performante
n nvatare. Trecerea de la istorie ca stiinta, la istorie ca disciplina de nvatamnt, se
realizeaza prin intermediul didacticii istoriei, al carei scop fundamental reprezinta o
posibilitate de acces n realizarea sarcinilor educationale prin procesul nvatarii
istoriei. Asadar, e extrem de utila implicarea cercetarii istoriografice asupra
problemelor esentiale ale istoriei si a efectelor acestora asupra pedagogiei nvatarii
(Al. Zub, 1994, p. 71). Ca o sinteza a ceea ce am expus n acest articol, putem
spune ca istoria vizeaza att latura cognitiva ct si pe cea rational-afectiva si
contribuie, astfel, la stimularea interesului pentru stiinta, la formarea unei gndiri
logice si a spiritului critic prin formarea deprinderilor de a sintetiza, argumenta si
interpreta obiectiv fenomenele istorice. Asadar, istoria ca disciplina de nvatamnt e
chemata sa nzestreze tnara generatie cu informatii, atitudini, sentimente care sa o
determine sa actioneze cu discernamnt n vederea integrarii ei n societate. Toate
acestea sunt prevazute n curriculum-ul care serveste la reglementarea proceselor
de predare - nvatare - evaluare ale disciplinei istorie. Studierea atenta a trecutului
reprezinta un exemplu pentru prezent si o prospectare a viitorului, asa cum spunea si
marele Nicolae Iorga: "Caci istoria e viata omeneasca, problemele de odinioara sunt
de acum, n alta forma, cu alti oameni .". ndraznesc sa spun ca din pacate, n scolile
de azi scade interesul elevilor pentru cunoasterea trecutului, adica pentru disciplina
istorie; si tot din pacate n societate avem de-a face cu oameni care
nu mai au norme si care ncalca tot mai mult legile tarii, pentru care statul nu mai
nseamna nimic; sa ne gndim daca nu cumva, lipsa unor concepte istorice, a unor
modele din trecut, a unor analize de fenomene istorice, si pun amprenta, ntr-o
oarecare masura, asupra comportamentului uman din societate. Sa ncercam sa
facem istoria ct mai accesibila, ct mai interesanta, sa trezim n tinerii de azi dorinta
de a cunoaste si aprecia trecutul umanitatii, nu doar sa-i obligam sa acumuleze mari

cantitati de informatii care, dupa cum bine stim, vor fi date oricum uitarii. Iar noi ca
profesori nu avem nici o satisfactie, doar daca nu consideram ca a le ncarca
memoria cu date, evenimente si domnitori nseamna a preda istorie. BIBLIOGRAFIE
1. Craciunoiu, erban, Metodica predarii istoriei, Editura Universitatii, Craiova, 1996;
2. Felezeu, Calin, Didactica istoriei, Editura Presa Universitara Clujeana, ClujNapoca, 2000; 3. Zub, Al., In Orizontul istoriei, Editura Institutul European, Iasi, 1994.