Cartea Parintele Lavrentie de la Frasinei - Marturii

Editura Electus 2010

Pag 55-59
Daniel A. Mioveni Arges
Totul a inceput in anul 1995 odata cu prima caseta de muzica rock
cumparata de pe tarabe.Din acel moment am inceput sa ma simt atras de acest
stil de muzica, urmand sa cumpar zeci de casete de acest gen.
Lucrurile au luat proportii odata cu schimbarea mediului, urmand sa merg
zilnic in alt oras, anume Pitesti. Paseam in primul an de liceu. Cu timpul mi-am
facut prieteni admiratori ai acestui gen de muzica. As putea spune adepti ai
unui stil de viata diferit. Muzica rock, pe langa faptul ca cerea sa fie ascultata
( creand un fel de dependenta) se materializa pur si simplu in viata mea. Aceasta
se observa in modul de gandire, mimica fetei, mers, comportament, modul de a
ma imbraca.
Modul de gandire: era unul cat se poate de negativ. Acea stare pe care
muzica ti-o transmitea isi punea rapid accentul asupra comportamentului. Imi
amintesc cum ascultand odata o piesa rock pur si simplu simteam ca trebuie sa
ma exteriorizez intr-un mod brutal. Acest mod de exteriorizare poate fi observat
foarte bine in rockoteci. Dupa cum asa zisele manele au mesaje care indeamna
in general la curvie, betie, iubire de argint si tot felul de blestematii; hip-hop-ul
( sau muzica rap) versuri indeosebi despre inchisori, crime, droguri, mafie, etc.,
asa si rock-ul pune accentul pe partea religioasa. Se slaveste pur si simplu
puterea malefica cu toate lucrurile rele pe care le aduce. Se canta despre strigoi,
vampiri, tot felul de monstri, profanari de cimitire, sacrificii de animale si de
multe ori chiar umane, indemnuri la sinucidere si alte bestialitati.
Mimica fetei: imi amintesc ca la un moment dat capatasem un mod urat
de a privi ( cum se spune pe sub ochi); aceasta mi se spunea de persoanele din
jur. Ma priveam in oglinda si incercam sa-mi conturez o privire cat mai
infricosatoare, cat mai plina de ura.
Mersul: era unul apasat si putin leganat. Spun aceasta deoarece acest fel
de a pasi este specific tuturor rockerilor.
In ceea ce priveste modul de a ma imbraca, era unul cu totul si cu totul
iesit din comun. Bocanci ( fie iarna, fie vara) de multe ori purtandu-i cu bermude,
tricouri de culoare neagra ( ca de altfel, toate hainele) imprimate cu desene ce
reprezentau tot felul de cranii si de monstri, cruci intoarse si nume de formatii
rock. Lanturi, cercei, tatuaje, plete, inele se puteau vedea la majoritatea
rockerilor.
Dupa aceasta descriere generala despre muzica rock, sa revenim la mine.
Au inceput sa apara certurile din familie cauzate de faptul ca imi lasasem parul

lung si purtam cercel. Aproape ca nu lipsea zi sa nu merg la Kodak, un bar

frecventat numai de rockeri. Atmosfera din acest bar era una foarte sumbra.
Peretii erau pictati cu desene ce infatisau scheleti, cranii etc. Muzica din acest bar
era, bineinteles, rock, se fuma si se consumau bauturi alcoolice. Am inceput sa
consum bauturi alcoolice si sa fumez foarte mult, mai mult din teribilism. []
Dupa ore intregi de stat in acel bar veneam acasa si ma certam cu parintii, de
multe ori foarte rau. Aveam impresia ca ei sunt cei care nu isi dau seama de
adevarata viata pe care trebuie sa o duca.
Imi amintesc cum odata am plecat de acasa cu prietenii la munte, fara sa
le fi spus ceva. Trei zile nu au stiut de mine. La tara, am intrat pe geam in incinta
unde se dadea discoteca impreuna cu un prieten de acolo tot rocker, si am pus
muzica rock. Certandu-ma odata cu tatal meu, am spanzurat o curca moarta de
poarta.
Daca aceste lucruri atunci imi creau certitudinea de normalitate in ceea ce
faceam, acum nu reusesc decat sa ma tulbure. Ii multumesc lui Dumnezeu si
Maicii Domnului pentru faptul ca m-au scos din acel cerc in care multi si-au
distrus viata. Pentru mine este una dintre cele mai mari minuni din viata mea.
Totul a inceput la tara. Stand de vorba cu un prieten tot rocker, s-a apropiat
de noi un baiat cu care nu purtasem nicio discutie. Daniel (asa il chema) era un
baiat foarte credincios. Ce-i drept, nu-l ascultam in momentele in care imi vorbea
despre Dumnezeu si nici nu urmam vreun sfat din partea lui. Totusi intre noi s-a
legat o mare prietenie, chiar opusi fiind in modul in care fiecare vedea viata. L-am
intalnit pe 8 septembrie 1996. Era Nasterea Maicii Domnului. Exact peste un
an, pe 8 septembrie 1997 avea sa se intample acea minune de care am sa spun
in continuare. In aceasta vreme mama se ruga noaptea plangand la Maica
Domnului sa-mi dea credinta si sa ma aduca pe drumul cel bun. Mergea aproape
la toate sfintele biserici din oras dand acatiste si rugandu-se pentru mine.[]
Inainte sa merg la sfanta manastire Frasinei, caci acolo a avut loc
schimbarea mea, tin minte ca m-am lasat convins sa ma spovedesc. Am facut o
spovedanie generala. Nici Daniel nu mai facuse vreodata, dar auzise de
nenumaratele minuni savarsite acolo. [] Obtinand acordul parintilor mei, pe
data de 7 septembrie 1997 am plecat la Frasinei. Era prima data pentru amandoi
cand paseam pe drumul spre aceasta sfanta manastire.Bineinteles ca nu
renuntasem la muzica si nici la port. Imi amintesc ca aveam plete, tricou negru,
iar, daca nu ma insel, era si desenat cu tot felul de figuri inspaimantatoare. Ajunsi
seara, am fost cazati. A doua zi am coborat la biserica pentru femei. Era 8
septembrie 1997. []
Slujba sfantului maslu s-a tinut afara, in curtea bisericii. Inca nu incepuse.
O femeie catalogata de mine drept nebuna tipa prin curte. De fapt era chinuita
de duhuri rele. A inceput sfanta slujba. Slujeau trei preoti: parintele Lavrentie,
parintele Ghenadie si parintele Inochentie, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu.
Unul dintre ei m-a impresionat in mod deosebit prin felul sau de a fi. Se distingea
printr-o accentuata forma de simplitate, de intelepciune. Era parintele Lavrentie.
Femeia de care am pomenit putin mai inainte statea mai departe. Observam cum

scuipa, apoi stergea si saruta o iconita pe care o avea in mana. Nu dupa mult
timp aud un fel de grohait in jurul meu. Tin sa spun ca ma aflam langa un izvor si
am asociat acel zgomot nemaiauzit vreodata de mine cu zgomotul unei pietre
care pur si simplu sterge ( racaie) pe o alta cu putere. Zgomotul s-a repetat, iar
nu dupa mult timp, am inteles ca de fapt nu era altceva decat o voce. Intre timp
o alta femeie a inceput sa se zbata si sa urle. Daca nu ma insel erau trei sau
patru. Au inceput sa vorbeasca cu voci neomenesti. Una din ele s-a repezit sa-i
smulga cartea parintelui Lavrentie in timp ce citea. Daniel, aflat langa mine, mi-a
spus: auzimuzica rock!, ca si cand vroia sa-mi spuna ce asemanare perfecta
era intre vocea aceea si cea a interpretilor de muzica rock, mai cu seama a celor
ce abordeaza un stil dur, si anume death-metal. Daca la inceput ascultam ceva
mai lent, in ultimul timp ajunsesem sa ascult ceea ce era mai dur, cele mai dure
stiluri de muzica. Acele voci se asemanau perfect cu cele auzite de mine in acel
moment. De aici si replica lui Daniel care vroia sa ma faca sa-mi dau seama de
unde vine muzica aceea. Acele femei erau demonizate. Prin gura lor vorbea chiar
diavolul. Una dintre ele era chiar o adolescenta. In acele momente, nemaiputand
sa suport acele racnete si replici date de diavol preotului, am avut tendinta sa
plec. Daniel, care era cu lacrimi in ochi, m-a facut sa raman. In acel moment am
zis in gand ca voi arde toate casetele rock pe care le am. Oamenii stateau in
genunchi si se rugau pentru acele fete, cateva femei avand lipita fruntea de
iarba.
Slujba s-a terminat. In momentul acela am simtit ceva ce nu mai simtisem
de mult sau poate niciodata. O pace foarte mare in suflet si o mare eliberare.
Ceea ce-mi apasase sufletul, acum il lasase liber, parca pluteam. Aveam un
sentiment de fericire. Stand in rand sa fim miruiti, langa noi am observat acea
adolescenta chinuita de cel rau, in stare de inconstienta intinsa pe iarba langa
parintele Lavrentie care miruia. Din cand in cand parintele o mai stropea cu
aghiasma. In momentul in care era atinsa, zbatandu-se, tresarea din acea stare,
dupa care iar ramanea nemiscata.
Dupa ce ne-a miruit, am pornit spre manastire ( sus la barbati). Pe drum
am inceput sa plang, incat nu ma mai puteam opri. [] Brusc imi parea rau de
tot ceea ce facusem. Nu-mi aduc aminte de cat timp nu mai plansesem, dar acele
lacrimi aveau ceva cu totul deosebit. []
Ajuns acasa mi-am imbratisat parintii cu lacrimi in ochi si mi-am cerut
iertare de la ei pentru tot ceea ce facusem. Maica Domnului nu intarziase sa se
arate grabnic ajutatoare si sa raspunda rugaciunilor cu lacrimi ale mamei mele.