Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NIVELUL SCHELETULUI
ORTO = DREPT ; PEDOS = PICIOR
FRACTURILE
DEFINITIE Fractura o solutie de continuitate la nivelul osului, produsa in urma
unui traumatism de o oarecare violenta; uneori, fractura se produce in urma unui
traumatism de mai mica importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat
printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa, osteita etc.).
ETIOLOGIE
=> Frecventa. Se apreciaza ca fracturile reprezinta 10% din totalul
traumatismelor si sunt de 10 ori mai frecvente decat luxatiile. Aceasta frecventa
creste in mod deosebit in cazuri de catastrofe, accidente de circulatie.
=> Varst:= frecventa cea mai mare se situeaza intre 2040 de ani.
= La copii frecventa lor este mai mica, daca le raportam la numarul mare de
traumatisme pe care acestia le sufera. Aceasta se explica prin elasticitatea mai
mare a oaselor, prin greutatea mai mica a corpului si prin masa musculara mai
redusa. In schimb decolarea epifizara este mai obisnuita.
= La batrani, fractura se produce si dupa un traumatism mai putin violent, din
cauza fragilitatii particulare a osului prin osteoporoza.
EXAMEN RADIOLOGIC
Doua incidente avand intre ele un unghi de 90 (fata si profil); rareori sunt
necesare si incidente oblice;
Doua articulatii vecine focarului de frctura;
Radiografii ale celor doua membre comparativ (necesare relativ rar);
Imediat dupa traumatism, unele traiecte de fractura sunt dificil de descoperit
(exemplu: fractura de scafoid); pentru a evita o greseala se vor executa in astfel
de cazuri doua radiografii: in urgenta si la 10-14 zile dupa accident. ! radiografiile
trebuie sa fie de buna calitate
COMPLICATII
I)Complicatiile generale imediateEle sunt consecinta traumatismulu si sunt
dependente de violenta acestuia si de teren.
=Congestia pulmonara se instaleaza la batrani repede dupa traumatism, ducand
la bronhopneumonie grava.
=Tulburari urinare apar la batrani cu adenom de prostata care, pana la accident
urinau multumitor.
Infectia urinara, care urmeaza retentiei de urina cu azotemia consecutiva, poate
sa pericliteze viata accidentatului.
=Diabetul, care era latent inaintate de traumatism, poate sa ia un aspect clinic
sever, ducind la acidoza.
=Embolia grasoasa, altadata contestata, se admite azi ca este destul de
frecventa si constituie o complicatie grava. Grasimea medulara vehiculata de la
nivelul focarului de fractura, poate sa produca embolii grasoase pulmonare cu
dispnee, junghi toracic, paloare, senzatie de moarte iminenta. Emboliile grasoase
cerebrale pot sa duca la o stare de somnolenta, amnezie, confuzie sau tulburari
vizuale.In cazul emboliei grasoase, la 23 zile de la accident, urinile contin
picaturi fine de grasime iar uneori capata un aspect lactescent.
II)Complicatii locale, imediate
1.Fractura deschisa. Comunicarea focarului de fractura cu exteriorul se poate
face printr-o plaga produsa din afara de catre agentul vulnerant. In acest caz
plaga este mare, adesea anfractuoasa, cu corpi straini inclusi si practic infectata.
Alteori, comunicarea focarului cu exteriorul se face dinauntru, prin inteparea pielii
si a tesuturilor moi de catre unul din fragmentele osoase, cu ocazia unei
mobilizari imprudente a fragmentelor sau in urma unei tentative de reluare a
mersului, imediat dupa accident. In aceste cazuri plaga este punctiforma si
fractura poate sa fie considerata neinfectata. Comunicarea focarului de fractura
cu exteriorul face ca hematomul fracturar sa se scurga (si prin aceasta se intarzie
procesul de cicatrizare), iar pe de alta parte se deschide poarta pentru infectie.
2.Infectarea focarului de fractura perturba in mod grav procesul de consolidare,
ajungandu-se la osteita si pseudartroza. Infectia duce la lichefierea calusului
fibrinoproteic din primele zile, datorita toxinelor microbiene de tipul
streptokinazei. In mediul septic diferentierea celulara spre linia condroblastica si
cea osteoblastica nu se mai produce, incat se scoate din mecanismul osificarii
contributia osteoblastelor. Prin toate aceste mecanisme, infectia se dovedeste a fi
un factor inhibitor al procesului de consolidare.
3.Leziunile nervoase. Deosebit de expusi la traumatisme sunt nervul radial, care
poate fi lezat la nivelul santului de torsiune al humerusului, nervul sciatic popliteu
extern, la nivelul gatului peroneului si nervul median la plica cotului. Dar si
celelalte trunchiuri nervoase pot sa fie lezate, fie in momentul traumatismului, fie
printr-unul din fragmente. Leziunile pot sa mearga de la simpla contuzie a
nervului (neuropraxis), la inteparea acestuia cu intreruperea cilindraxilor
(axonotmesis) si pana la sectiunea completa a nervului (neurotmesis). Asocierea
leziunii nervoase la fractura impune, din punct de vedere terapeutic, interventia
chirurgicala.
4.Leziunile vasculare duc la hemoragii mari prin ruperea unor vase importante,
cu instalarea unei anemii grave. Inteparea unui vas de calibru mare duce la
constituirea unui hematom pulsatil sau a unui anevrism.
5.Trombozele venoase. Sunt cunoscute edemele cronice ale membrelor dupa
scoaterea aparatelor gipsate de imobilizare a fracturilor. Frecventa complicatiilor
trombotice la nivelul membrului pelvian este mai mare la persoanele in varsta si
la cei cu deficiente cardiace.
6.Ischemia. Membrele pot sa fie private, din cauze diverse, de circulatia sanguina
intr-un mod mai mult sau mai putin important : a) Ischemia cutanata duce la
formarea escarelor care, in momentul desprinderii, deschide focarul de fractura si
produce infectarea ei secundara. De obicei, aceste escare se produc prin
apasarea aparatului gipsat asupra eminentelor osoase (maleole, calcii, crestele
iliace) si pot sa fie evitate printr-o atenta aplicare a gipsului.
b) Daca ischemia este mai profunda ea poate sa atinga nervii, producand o
paralizie, care poate sa fie definitiva, daca circulatia nu se restabileste. Ischemia
la nivelul muschilor produce infarctizarea lor cu scleroza si retractie consecutiva.
Aceste ischemii musculare, frecvente la nivelul antebratului, constituie sindromul
Volkmann) si, leziuni similare pot sa fie intalnite si la nivelul gambei si al
piciorului.
c) Cand ischemia este intinsa si mai accentuata se produce gangrena membrului.
7. Interpunerea de parti moi care vor favoriza instalarea pseudartrozei
TRATAMENTUL FRACTURILOR
Obiectivul principal al tratamentului fracturilor il constituie restabilirea functiei si,
pe cat posibil, si a formei membrului. De aceea tratamentul trebuie sa realizeze:
Refacerea, pe cat posibil anatomica, a osului fracturat, prin reducerea fracturii si
imobilizarea ei pana la formarea unui calus solid.
Mentinerea in stare functionala a articulatiilor, muschilor si circulatiei membrului
sau restabilirea cat mai rapida a acestora. Acestea se realizeaza prin reducerea
timpului de imobilizare la minimum necesar, compatibil cu consolidarea fracturii
si prin instituirea, cat mai precoce, a unui tratament de recuperare functionala,
prin contractii musculare si mobilizarea articulara chiar din timpul imobilizarii
fracturii.
Metode: 1. tratamentul ortopedic, fara deschiderea focarului de fractura
2. tratamentul chirurgical.
reducerea fracturii.: usurata daca contractura musculara este anihilata prin
anestezie sau prin tractiune continua, timp suficient
imobilizarea ei.: aparatul gipsat trebuie sa imobilizeze cel putin o articulatie
deasupra si o alta sub focarul de fractura, evitand astfel miscarile de rotatie in
ax. Membrul trebuie sa fie imobilizat, pe cat posibil in pozitie functionala, pentru
a preveni redorile, atrofia musculara si osoasa.
PRIMUL AJUTOR
Prima etapa este la locul accidentului:
=>Calmarea durerii
=> Degajarea corecta a bolnavului cu evitarea unor miscari care pot produce
complicatii (exemplu: evitarea flexiei in . . traumatismele coloanei vertebrale)
=>Refacerea aproximativa a anatomiei regiunii prin tractiunea in ax;
=>Imobilizarea provizorie, care in aceasta etapa este de cele mai multe ori
improvizata: se utilizeaza mijloace avute la . indemana (bete, scanduri, cartoane,
usa)
A doua etapa a primului ajutor este acordata de persoane specializate
=>Administrarea unui calmant , eventual pansament (fractura deschisa)
=>Reducerea aproximativa prin tractiune in ax
=>Imobilizare provizorie corecta a fracturii
=>Eventuala seroprofilaxie antitetanica (fractura deschisa)
=>Garou in cazul leziunilor vasculare (ora aplicarii garoului va fi mentionata pe
biletul de trimitere)
Aparatul gipsat va respecta urmatoarele reguli: sa fie necaptusit, bine mulat ;sa
cuprinda o articulatie deasupra si alta sub focarul de fractura; sa fie aplicat in
pozitie functionala ; sa lase extremitatile libere
Timpul III: reeducarea functionala
2)METODA EXTENSIEI CONTINUE indicata in fracturile instabile (oblice lungi,
spiroide sau cominutive)
=reducerea se obtine in timp ,
=se face printr-un sistem compus din brosa si potcoava, cablu, scripeti, greutati
=contraextensia se face prin inclinarea patului bolnavului
= pot fi necesare manipulari in focar cu benzi circulare sau saculeti cu nisip
combinarea extensiei continue cu aparatul gipsat: dupa reducerea fracturii prin
extensie continua in primele 14-21 zile, . imobilizarea se va continua cu aparatul
gipsat
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
=Metoda de tratament care vizeaza restabilirea continuitatii osului fracturat
(sectionat sau rezecat) cu ajutorul unor materiale biologice sau metalice poarta
numele de osteosinteza