Ce sa le oferim copiilor?

Ne intrebam adesea ce sa ii oferim pentru ca il iubim si ne intrebam cum sa ne

comportam pentru ca ii vrem binele si il vrem sanatos fizic, psihic, emotional.
Dincolo de hrana si confort, cadouri si atentii, conditii materiale si financiare, cred
ca ar trebui sa oferim in primul rand urmatoarele:

1. Iubire neconditionata
Aceasta este atunci cand iubirea nu vine in schimbul a ce face sau ce este,
ea exista indiferent de comportamentul lui si sustine corectarea
comportamentelor nedorite. Iubirea exista si cand suntem suparati sau
suferim alaturi de el pentru ceea ce a patit sau facut si asta copilul trebuie
sa stie. Iubirea ne face sa iertam dar si sa certam, aratandu-ne astfel
suferinta insa fara retragerea sentimentelor, suportului sau sensului pe
care in alte circumstante il sustinem fata de el. Doar asfel iubirea devine
forta de schimbare fiind initial forta se sprijin si energie la greu si in
vulnerabilitate. Suferinta in suflet si lacrimile din ochii parintelui dezamagit
sau epuizat de incercari esuate se pot explica prin iubirea pe care o
resimte si doar ea il face sa sufere dar il si ajuta, in egala masura, sa
gaseasca solutiile adecvate in cele din urma, la orice. Iar cel mic va
intelege si o va simti.

2. Acceptare
Inseamna cunoastere in primul rand, in asemanari si diferente fata de tine
ca parinte si fata de asteptarile pe care le ai, poate fata de copilul ideal a
carui constructie ai inceput-o inca inainte de a-l naste sau a-l planifica.
De aici rezulta perceptia realista a lui cunoasterea lui asa cum este.
Cunoasterea se bazeaza pe real, idealul putand fi cel mult un ghid pentru
noi in educatie dar nicicum un termen de comparatie pentru a sustine
nemultumirille fata de real. Acceptarea nu inseamna insa ca nu il mai
stimulezi pentru a deveni mai bun (in ceea ce face), nu inseamna
plafonare si lipsa de incurajare ci le presupune pornind de la cunoasterea
reala. Cred ca termenul de comparatie cel mai potrivit pentru dezvoltare
esti tu insuti compararea dintre real si posibil, intre cel deazi si cel care ai
fost ieri.
La fel ar trebui sa fie si pentru cel mic: il stimulam sa evolueze comparand
ce a facut cu ce ar putea face in plus/mai bine/ perfectionat sau ceea ce
face acum cu ce a facut mai demult. Dar este gresit si distructiv sa il
comparam cu altii. De ce? In primul rand pentru ca incalcam principul de
baza al fiintei umane: unicitatea. In al doilea rand, pentru ca pornind de
aici isi pierde sensul propriei fiinte cautandu-se mereu in altii si incercand
mereu sa fie precum altii. Si va esua, predictibil, pentru ca nu este
niciodata ca ceilalti ci doar in modul sau propriu.

3. Apreciere
Aprecierea pentru comportamente concrete, fapte, actiuni, reusite dar si
mici gesturi pe care le face, il incurazeaja si, le intareste adica le face sa
apara din nou stabilizandu-le.
Care este aprecierea potrivita? Reactiile noastre zambet, incantare,
imbratisare, strangere de mana, sarut, mangaiere sau cuvintele pe care i
le adresam. Acesta din urma, cuvintele, nu ar trebui sa lipseasca din
 vocabularul nostru si ar fi bine sa faca parte din instrumentele noastre
obisnuite indiferent de relatie, renuntand la patternuri de gandire de tipul
dar stie ca il apreciez sau stie doar ca il iubesc. Si atunci cand cel mic
o stie, sublinierea ei prin cuvinte are darul de a-i intari increderea in sine si
de a intari relatia dintre cel care le spune si cel caruia i se adreseaza. De
asemnea, cuvintele trebuie sa fie consonante cu reactiile non-verbale
gesturi, mimica, pentru ca a spune cuvinte de apreciere atunci cand nu
sunt traite in mod consonant, nu are efectul scontat ci, dimpotriva, creeaza
confuzie. Pentru aceasta este necesara o autenticitate in a spune si a face
in acord cu ceea ce gandesti si simti atunci cand transmiti aprecierea.
Ca efect, pe langa faptul ca aprecierea creeaza o stare emotionala pozitiva
care sustine energetic tot ceea ce face copilul, va conduce si la scaderea
comportamentelor nedorite, a iraitabilitatii, enervarii sau nemultumirilor,
deaorece este o nevoie umana bazala care o data satisfacuta va determina
comportamente potrivite pentru a o obtine din nou.

4. Incredere

Incredere ca poate, ca stie, ca are intentii bune, ca este capabil.

Increderea ca invata din greseli, ca poate depasi esecurile, ca va face
alegeri mai bune pentru el si cei din jur pe viitor. Chiar si cand apar greseli
ori esecuri putem gasi aspecte pozitive care evidentiate, intarite au
menirea de a-l impinge inainte, modelandu-i astfel vointa, perserverenta si
capacitatea de a depune efort. Dar pentru aceasta trebuie sa avem noi
capacitatea de a le sesiza, fiind vorba de orientarea proprie spre aspecte
pozitive si incurajare sau dimpotriva spre negativ si dezamagire. Vom
putea transmite incredere daca o avem in primul rand noi.
Cert este ca increderea in sine este resursa energetica interioara care te
face sa mergi inainte insa ea se dezvolta din exterior, de la increderea pe
care ceilalti ti-au aratata-o in baza calitatilor, competentelor sau altor
trasaturi pe care aceasta le subliniaza. Nu va exista la adultul caruia nu i s-
a aratat incredere in copilarie.

5. Timp de calitate
Timpul de calitate este atunci cand suntem prezenti alaturi de cel mic nu
doar fizic ci cu toata fiinta, implicandu-ne in jocul lui, aratandu-i atentie,
comunicare eficienta si ascultare, cand remarcam reactiile sale cele mai
discrete si le raspundem.
Chiar daca suntem foarte ocupati, un moment de calitate pe zi alaturi de
cel mic se poate gasi, fie ca este in drum spre scoala, gradinita, ori alte
activitati extrascolare, fie ca este un ritual de seara si petrecem astfel
jumatate de ora vorbind despre preocuparile lui, grijile sau multumirile si
reusitele pe care le-a avut, fie ca este un joc la care participam lasandu-l
sa il creeze, conduca, dezvolte si fiind parte din joc asa cum ii place si are
el nevoie, toate acestea consolideaza relatia, il bucura si ni-l fac cunoscut
mai mult decat daca am sta cu el intreaga zi si fiecare ar face lucriri
diferite, necomunicand si nerelationand mai deloc in realitate.
 Timpul de calitate urmareste si are ca efect cunoasterea autentica, reala a
celui mic, nevoile lui, felul lui de a fi, unicitatea sa dar consolideaza relatia
si ne face mai capabili sa intervenim in mod real in a-l influenta asa cum
credem ca este potrivit pentru sine, adica ne consolideaza autoritatea.
Momentele speciale sunt cele care se depoziteaza in interior si devin surse
si resurse de a face fata vietii.

6. Limite clare
Limitele sunt granite, margini care structureaza mediul. Pot sa ingradeasca
excesiv sau sa ofere suficienta liberate conform varstei si capacitatilor
proprii in acest ultim caz conferind o stare de siguranta si de confort.
In cazul comportamentelor, limitele sunt acele aspecte care clarifica
cerintele, regulile, normele proprii sau cele la care aderam (ce e bine/rau,
corect/incorect, frumos/urat) precum si consecintele
respectarii/nerespectarii lor.
Vor avea ca efect starea de bine a copilului, sentimentul ca stie ce se
intampla sau ce se poate intampla si va face alegerile mai asumat. Insa
limitele nu inseamna restrictii exagerate sau excesiv de numeroase astfel
incat sa ingradeasca libertatea iar copilul sa nu mai poata evolua si trebuie
ajustate mereu pentru ca el creste iar nevoile si specificul sau devine
diferit de la o varsta la alta.

Limitele inseamna a putea sa stabilesti un echilibru pe axa la care intr-un

capat se afla controlul si la celalalt permisivitatea.

Control
Permisivitate
Limite

Grija Libertate

Oricare dintre aceste doua extreme trebuie evitate deoarece controlul

ingradeste liberatea iar permisivitatea excesiva confera sentimentul
absentei grijii pe care copilul o asteapta si de care are nevoie pentru o
buna dezvoltare. Astfel, grija excesiva, fara acordarea libertatii conduce la
control (hipercontrol) iar libertatea excesiva, fara manifestarea grijii
conduce la o permisivitate asociata cu sentimentul de indiferenta
emotionala.

7. Incurajare
Atunci cand ii este greu, a gresit sau a esuat in ceea ce si-a propus.
Aceasta se bazeaza obligatoriu pe acceptarea emotiilor negative resimtite
de copil, intelegerea si validarea lor (da, te intelg, te cred ca simti
asta), si acceptarea situatiei asa cum este in realitate altfel nu va avea
efectul de incurajare. Sustinerea si suportul cand ii este greu au darul dea
apropia dar transmit incredere in cel care le ofera si, in celedin urma in el
 insusi, caci se intorc la sine hranind puterea personala si crescand
capacitatea de a merge mai departe.
Capacitatea parintelui de a oferi in primul rand incurajare si nu critica este
o resursa pentru copil care, adesea il face sa devina el criticul propriilor
fapte si sa incerce corectarea lor.
Cand este mai mare un umar pe care sa se sprijine, brate care sa il
consoleze si vorbe de incurajare sunt tot ceea ce are nevoie pentru ase
corecta, nu critica si repros caci are capacitatea de a si le face singur,
capacitate pe care o incurajam doar oferindu-i sprijinul nostru.

8. Dorinta de a cunoaste
Sunt copii a caror dorinta de cunoastere se observa cu usurinta prin
curiozitatea pe care o manifesta, deschiderea spre expterior, intrebarile
multiple si uneori fara cenzura pe care le adreseaza. Sunt copii care nu au
nevoie decat de sustinere in aceasta privinta, deschidere din partea
adultului, raspunsuri sincere si pe nivelul lor de intelegere. In cazul lor
important este sa nu le taiem elanul, avantul curiozitatii ci sa o sustinem si
sa avem capacitatea sa o valorificam prin atitudinea noastra.
Dar sunt si copii care au nevoie de a le fi stimultata dorinta de cunoastere,
de a fi orientati spre a-si dezvolta interese si pentru ei ar trebui sa facem
ceva in plus, sa manifestam noi deschidere spre comunicare, sa le oferim
informatii din diferite domenii si modele de comportament orientate spre
cunoastere .

9. Speranta
Speranta este motorul care ne impinge spre inainte, spre atingerea
scopurilor si idealurilor dar si spre stabilirea lor, spre implinirea viselor si
depasirea obstacolelor. Speranta este sinura mai puternica decat frica
spunea un personaj dintr-un film celebru si oricat de grele ar fi incercarile
vietii daca ea devne o componenta a sinelui, va miliza resurse si capacitati
pentru a le depasi si a gasi cai pentrumai bne. DE aceea e imporntan sa o
sadim si sa o crestem la cei mici fiind un instrument necesar si util pe
parcursul vietii.

10. Critica constructiva

Atunci cand oferim sustinere, sprijin, suport, incurajarea, cand avem o
atitudine pozitivia in relatie, putem crede ca trebuie sa elimina total critica.
Gresit. Critica are rolul ei constructiv daca este bine facuta, ea dezvoltand
capacitatea de discriminare, de analiza si diferentiere, dezvolta clariatetea
gandirii si rationalitatea ei, dezvolta gandirea critica.
Critica constructiva nu inseamna atac la persoana si exagerearea
rautacioasa si/sau voita a unor defecte ori greseli. Ea trebuie bazata pe
onestitate si buna credinta, are in vedere aspecte obiective si transmite
inclusiv posibilitatea propriei greseli. Gandirea critica stimuleaza
creativitatea pentru ca nu acceseaza mecanisme de aparare care
blocheaza intelegerea si aceptarea greselilor, erorilor, gandirea critica
promoveaza flexibilitatea, capacitatea de a vedea si intelege diferite
aspecte din diferite puncte de vedere.
 Critica constructiva nu ataca stima de sine ci porneste de la premiza
increderii in capacitatile persoanei si cu siguranta nu presupune o pozitie
desuperioritate a celui care o face fata de celalalt. La fel trebie sa
procedam si cu cei mici pentru ca o critica sa fie constructiva.

Psih. Claudia Borza