Zice c odat norocul i mintea s-au prins tovari i au plecat
amndoi n cltorie. Ei merser ziua ntreag pe un drum de ar nainte, i mai cu vorbe, mai cu glume, iat c soarele se ascunde dup un deal i noaptea i-apuc pe cei doi cltori n mijlocul drumului, departe de satul la care gndeau c vor putea s ajung n ziua aceea. Ce era de fcut? Unde era s poposeasc peste noapte cltorii notri? Ce atta btaie de cap! zise n cele din urm norocul. Hai s ne trntim aicea n mijlocul drumului, c nu e cine tie ct pn diminea, i, ostenii cum suntem, ne vom odihni tot aa de bine, ca i cnd am dormi n perinile cele mai moi. Dar dac va veni vreun car peste noapte zise mintea cu glasul ei nelept i dac va da peste noi, aa e c nu ne va merge tocmai bine? Hai mai bine s ne dm la o parte din drum i s ne odihnim pe pajitea ceea de alturea. -apoi i altfel, nu e mai bine s ne aezm pe iarb verde, dect aici n pulbere? F tu cum tii, zise norocul; eu unul m culc aici n mijlocul drumului! i zicnd aceste cuvinte, i trnti jos zbunul din spate, se aez pe el, i puse palma cpti i, ct ai da n amnar, adormi. Mintea, mai cu grije, iei din drum, i cut un locor potrivit pe pajitea moale ca mtasea, i aternu cum tiu ea mai bine, zise Tatl nostru, i fcu cruce i apoi, ostenit cum era, adormi n curnd. D-abia aipir drumeii notri, i iat, n tcerea nopii, se aude o duruitur, care se apropia din ce n ce mai mult. Era un car cu coviltir de rogojin, tras de patru cai ca patru zmei. Roatele se nvrteau cu repeziciune i acum-acum carul avea s soseasc n locul unde dormeau drumeii notri. nc dou-trei clipite, i norocul ar fi fost fcut praf i pulbere de copitele cailor sirepi i de roatele cele grele ale carului. Dar norocul tot noroc! Cnd mai erau numai vreo zece pai ntre car i el, auzind zgomotul, norocul se detept din somn i sri drept n picioare. Caii, speriai la vederea lui, srir la o parte, traser carul din drum, razna pe cmp, i trecur tocmai peste picioarele minii, care nu se putuse detepta aa de curnd. Srmana rmase mult vreme leinat. Nu-i vorb, dup ce se dezmetici, ea cu nelepciunea ei i spuse tovarului su de drum s-i caute nite ierburi, cu cari nu peste mult i vindec ranele de la picioare; dar, la urma urmelor, tot n-avu ncotro, ci trebui s-l cunoasc pe norocul de stpn. Tot mai cuminte norocul dect mintea.