Sunteți pe pagina 1din 7

TEORII DESPRE VIOLENA INTRAFAMILIAL I EFECTELE ACESTEIA

Convieuirea n familie presupune crearea unui grad ridicat de intimitate ntre membrii familiei,
a unor puternice triri afective ce au la baz un numr mare de activiti desfurate n comun.
Totodat, traiul n comun poate determina apariia unor evenimente neplcute cum ar fi
conflictele, generate de diferite cauze, manifestate sub diverse forme, de la simple certuri pn
la violen. Considerat spaiul celor mai profunde relaii afective i al refugiului din calea
adversitilor, familia este cel mai activ centru de agresivitate, poate i pentru faptul c n
familie fiecare i poate dezveli adevrata fa a personalitii sale (Punescu, 1994, p. 90).
Violena intrafamilial constituie orice aciune fizic sau verbal svrit cu intenie de ctre
un membru de familie mpotriva altui membru ale aceleiai familii, care provoac suferin
fizic, psihic, sexual sau un prejuduciu material (Legea nr. 17/2003 Art. 2. alin (1) ).
Stark i Flitcraft (1996, apud Snzianu, 2006, p.10) definesc violena domestic drept o
ameninare sau o provocare, petrecut n prezent sau n trecut, a unei rniri fizice n
cadrul relaiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul
fizic sau sexual poate fi nsoit de intimidare sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care
aparin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte poteniale surse de sprijin; ameninri
fcute la adresa altor persoane semnificative pentru victim, inclusiv a copiilor; furturi;
controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasrilor, telefonului
i a altor surse de ngrijire i protecie.
Gelles (1987) vorbete despre anumite caracteristici ale familiei care o fac susceptibil
la violen, n comparaie cu alte grupuri:
- interese diverse i activiti diferite ale membrilor familiei;
- implicare emoional puternic;
- datorit intereselor individuale ale fiecruia ce nu corespund cu interesele celorlali, apar
situaii de conflict;
- diferenele dintre membrii familiei ca vrst i sex;
- neconcordana dintre rolul ce i revine fiecruia i posibilitile i interesele personale;
- gradul crescut de intimitate;
- sentimentul de apartenen involuntar a membrilor familiei;
- apariia inerent a stresului datorit ciclurile vieii pe care o strbate familia;
- atitudinea tolerant fa de violen i concretizarea acesteia prin aplicarea de pedepse asupra
generaiilor tinere ale familiei.
Literatura de specialitate delimiteaz n principal, urmtoarele forme ale violenei intrafamiliale:
violena agresiune, violena pedeaps, violena pedeaps cu simetrie latent, violena fizic,

1
violena psihologic, violena emoional, violena economic, abuzul sexual i incestul.
Cercettorii Reznaldo Perrone i Martine Nannini (1995, apud Ropotic, 2007) sintetizeaz
manifestrile violenei din interiorul familiei n trei tipuri de violen domestic: violena
agresiune, violena pedeaps i violena pedeaps cu simetrie latent. Violena agresiune are loc
ntre doi parteneri care se afl ntr-o relaie egal de for, i se concretizeaz prin schimb de
lovituri. Acest tip de violen este bidirecional, reciproc i are o desfurare n public. Se
poate desfura ntre persoane adulte dar i sau aduli i copii. n a doua situaie, copilul se
comport asemenea unui adult, n sensul c se confrunt cu partenerul ca i cum ar fi egali.
Violena pedeaps este prezent atunci cnd ntre parteneri exis o relaie de inegalitate. Numele
ei vine de la faptul c prin natura ei, apare ca o pedeaps, sanciune, maltratare, tortur. Puterea
celor doi poate fi foarte diferit, astfel nct cel mai slab se supune fr voia sa. i n acest caz
de violen, partenerii pot fi aduli sau un adult i un copil. A doua situaie corespunde n
general copiilor maltratai i btui sistematic, celor privai de grija i dragostea printeasc.
Literatura de specialitate i nu numai, aduce numeroase exemple de copii care au fost nchii,
tratai ca nite animale, i constrni s suporte tratamente extrem de dure. Consecinele acestor
traume sunt ntrzieri n dezvoltarea psihic, fizic i social, dar i o serie de maladii.
Violena pedeaps cu simetrie latent este o variant a violenei pedeaps, ce are drept
caracteristic faptul c unul dintre parteneri, cel care suport actul violenei, opune rezisten.
Cu toate c raportul de fore este diferit, victima se opune atacatorului ntr-un mod
haotic i incoerent.
Cea mai frecvent form de violen ntlnit n familie, este violena fizic. Aceasta se poate
manifesta n diferite modaliti: lovire, njunghiere, aruncarea de obiecte contondente, strivirea
anumitor pri ale corpului etc. Violena psihologic, i ea prezent n familie, urmrete
instalarea fricii la victim, modalitate prin care agresorul i domin victima. Atacatorul poate
amenina cu violena direct victima, poate amenina cu suicidul, se poate orienta asupra
proprietii sau a unei persoane foarte apropiate. Exist o form a violenei numit violen
emoional, care se produce atunci cnd o persoan vizeaz subminarea personalitii altei
persoane. Ea se concretizeaz prin aducerea de insulte persoanei vizate, ce repetate n mod
sistematic genereaz sentimente de inferioritate i manipulare. Violena economic reprezint o
form a violenei psihologice caracterizat prin crearea unei stri de dependen financiar a
victimei. Abuzatorul este cel care decide modul n care se cheltuie banii n familie. Acest tip de
violen se regsete i n situaiile n care nu se permite victimei s aib o slujb, s munceasc,
sau s desfoare alte activiti.
Cercettorii au studiat formele de manifestare ale violenei prinilor sau a altor membrii din
familie asupra copiilor. Conform acestora, copiii cu vrste mai mici sunt mai expui la violena

2
fizic, n timp ce violena sexual i afecteaz mai mult pe adolesceni. Studiile efectuate n
diferite ri indic prezena Sindromului copilului scuturat (Shaken Baby Sindrom), ce const
n micri asemntoare scuturrii, la care este supus nou-nscutul i care se soldeaz frecvent
cu lovituri la cap sau vtmri la nivel cerebral. Cauzele acestui sindrom nu sunt generate
ntotdeauna de o intenie voluntar ci se datoreaz de multe ori gesturilor i manipulrilor
brute. Datorit constituiei fragile a capului sugarilor, zdruncinturile brute pot provoca leziuni
cu consecine grave asupra dezvoltrii creierului (Ropotic, 2007).
Violena fizic ce apare n familie i se exercit asupra copiilor poate fi justificat de prini sub
pretextul disciplinrii acestora i se poate concretiza n pedepse corporale. De cele mai
multe ori, violena fizic este nsoit de violena psihologic. Insultele, injuriile,
respingerea, ameninarea, neutralitatea afectiv i devalorizarea sunt forme de violen ce se pot
repercuta asupra dezvoltrii psihice a copilului, mai ales dac sunt exercitate de prini.
Printre pedepsele corporale aplicate copiilor n familie, cele mai frecvente sunt urmtoarele
(Ropotic, 2007):
- btaia la fund reprezint un gen de pedeaps utilizat mai ales de familiile cu statut socio-
economic i profesional sczut. Copiii sunt btui cu diferite obiecte, varietatea lor fiind dat de
cel care le folosete, i de gravitatea faptelor aa cum este vzut de abuzator;
- palma - este atribuit mai mult la vrste mici de ctre prini sau rude care se ocup
de ngrijirea copilului;
- bul este folosit drept instrument de btaie la fund de ctre prini, pentru faptele pe care
acetia le consider grave. Exist diverse variante ale acestei pedepse ca lovirea copilului cu
nuiaua, varga, furtunul, cureaua sau coada de mtur. Utilizarea acestei metode genereaz frica
i teroarea n relaiile dintre prini i copii, cu efecte negative pe parcursul dezvoltrii
ulterioare, n sensul apariiei unor probleme de personalitate, lipsa de opinii i convingeri
proprii, atitudine obedient n relaiile sociale, absena capacitii de asumare de rspunderi;
- aplicarea palmelor peste fa este un alt tip de pedeaps fizic folosit n familie. Se poate
manifesta ca un eveniment unic sau repetat, fr control. Aceast pedeaps este proprie
familiilor u atmosfer tensionat, dominat de nervozitatea i oboseala prinilor. Exist i
situaii n care acest gen de pedeaps apare ca urmare a unor fapte foarte grave, i este utilizat
de familii cu un nalt statut social i cultural;
- autoplmuirea este o metod puin ntlnit la noi n ar. O ntlnim n special n zonaele
Ardealului, Banatului, i o parte a Bucovinei, n familiile de origine germanic, care practic o
educaie strict, bazat pe reguli rigide. Ea este utilizat n situaia n care copilul se abate de la
norme i trebuie ca atare s se autopedepseasc;

3
- btaia la palm este mai rar utilizat n familie. De multe ori este folosit n locul btii la fund
pentru a se evita umilirea i njosirea. n cele mai multe cazuri se aplic datorit neefecturii
sarcinilor colare sau a unor activiti practice. n multe situaii efectele sunt contrare, mai exact,
n loc s devin contiincios, copilul capt aversiune pentru coal sau pentru activitatea
pentru care a fost sancionat.
Alte forme de manifestare ale violenei fizice ale prinilor asupra copiilor sunt: trasul de pr, de
urechi, pusul la col, n genunchi, pe coji de nuc .a.
Cercetrile arat c n familiile n care se utilizeaz violena fizic pentru educarea copiilor,
prinii nu posed alte modaliti pentru a-i exercita autoritatea, ei nereprezentnd un model
educativ pentru propriii copii. Majoritatea prinilor consider c folosirea pedepselor corporale
este util n educarea copiilor. Cei mai muli dintre aceti prini au fost supui unor agresiuni n
copilrie i au preluat acest comportament ca pe ceva firesc. La rndul lor, copiii educai astfel
i vor agresa viitoarele lor familii, agresivitate pe care o vor exprima i n relaiile sociale.
Majoritatea acestor indivizi sunt persoane reci, distante, cu imposibilitate de ataament afectiv.
Pentru ei utilizarea violenei este singurul mod de rezolvare a problemelor, indiferent de natura
lor. Alte consecine ale persoanelor agresate n copilrie, se refer la faptul c la vrsta adult
sunt complexai, se subapreciaz, nu au ncredere n forele proprii, sunt lipsii de abiliti de
comunicare, nu se pot integra social, i triesc cu convingerea c merit s fie pedepsii
datorit inferioritii lor. n momentul ntemeierii unei familii, ei suport dominaia partenerului
de via cu stoicism.
Persoanele supuse la violena domestic nu posed capaciti de paternalitate, ceea ce are
repercusiuni asupra creterii copiilor. Literatura de specialitate se oprete mai mult asupra
femeii victim, datorit faptului c mama se implic mai mult dect tatl n creterea copiilor.
Astfel, femeia agresat este inconsecvent n adoptarea unui stil parental, n sensul c
penduleaz ntre un comportament dur cu copilul atunci cnd abuzatorul este prezent, i un
comportament indulgent i plin de nelegere n lipsa acestuia. Aceast inconsecven nu face
dect s produc dezorientare i confuzie n mintea copilului. Femeia abuzat de partener
este de multe ori mpiedicat s-i ngrijeasc copiii, mai ales n perioada imediat consumrii
actului violent, deoarece are nevoie de o perioad de refacere. Atacurile violente repetate la care
aceasta este supus, pot genera distorsionarea percepiei sale cu privire la creterea copiilor,
sarcin care devine stresant (Turliuc et.al., 2009). Datorit umilinelor sistematice pe care le
suport, femeia- mam se confrunt cu o diminuare a ncrederii n capacitatea sa de a ndeplini
rolul unei bune mame. Dac actele violente i agresive au loc de fa cu copiii, mai ales
dac vrsta lor este foarte mic, acetia vor crede c mama lor este pedepsit pentru c este
rea. De cele mai multe ori, femeile agresate de partener sunt epuizate emoional, astfel nct nu

4
mai pot rspunde necesitilor emoionale ale copiilor. Aceste mame se distaneaz afectiv de
copiii lor, stare determinat n mare parte i de comportamentul dificil al copilului, care se
manifest astfel ca rspuns la stresul la care este supus. Exist situaii n care mama
agresat se transform n agresor pentru copiii si. Acest lucru se datoreaz propriilor frustrri
generate de tensiunea ndelungat la care a fost supus, sau poate fi un comportament
incontient menit s evite a unui tratament cu mult mai violent din partea partenerului (Turliuc,
et.al. 2009).
Cercettorii s-au aplecat asupra consecinelor ce apar pe parcursul dezvoltrii copiilor datorate
supunerii acestora la violena n familie. S-a demonstrat c stresul i traumele trite n copilrie
determin alterri n structura i funcionarea creierului uman. Conform lui Schore (2001)
exist dovezi care atest faptul c traumele din perioada copilriei mpiedic n viaa de adult
capacitatea de a menine relaii interpersonale, de a face fa unor situaii stresante i de a
controla emoiile. Modificrile la nivel biologic genereaz biologice reacii psihice copiii care
au fost victime sau martori ai violenei n familie. Cele mai importante modificri au fost
sintetizate de Ituarte astfel (2007):
- reacia copiilor la conflictele dintre aduli se manifest prin fric, agresivitate, furie, inhibarea
comportamentului normal;
- copiii sunt nsoii de sentimentul de vinovie pentru conflictele dintre prini, devalorizare;
- supunerea sistematic a copiilor la conflictele dintre prini genereaz la acetia sentimente de
insecuritate, nesiguran, lipsa de ncredere n sine i n ceilali i ca urmare limiteaz
posibilitatea de relaionare;
- fiind martori la acte repetate de violen, copiii nva indirect c singura modalitate
de rezolvare a problemelor este violena; ei nii devin agresivi i violeni, dau dovad de o
stare de mnie generalizat, sunt hiperactivi, cu multiple probleme de comportament;
- copiii supui violenei prezint tulburri de somn, control diminuat al sfincterelor, probleme n
concentrarea ateniei; somatizri (astm, indigestii, dureri stomacale, de cap, alergii, probleme
respiratorii);
- capacitatea de adaptare este diminuat;
- sunt introvertii, nesociabili;
- manifest tulburri de stres posttraumatic;
- se confrunt cu dificulti colare: randament i performane sczute, imposibilitatea
concentrrii ateniei;
- apar situaii de fug de la domiciliu;
- unii copii preiau rolurile adulilor n gospodrie i n ngrijirea frailor mai mici;

5
- copiii se confrunt adesea cu experiene tragice cum ar fi pierderea de la obiecte cu
semnificaie pentru ei, schimbarea locuinei, prietenilor, a unor relaii importante, desprirea de
frai sau separarea de prini, ceea ce reprezint o provocare emoional cu impact asupra
psihicului;
- muli copii utilizeaz drogurile, alcoolul ca forme de evadare din atmosfera de violen din
familie i se implic n infraciuni;
- de multe ori copilul devine aliat cu tatl agresor, se identific cu el participnd mpreun la
atacurile violente asupra mamei.
Teoreticienii violenei n familie au ncercat explicarea apariiei violenei asupra copilului prin
raportarea la teoriile i modelele despre familie. Potrivit lui Good (1978) violena asupra
copilului poate fi explicat prin teoria resurselor. Toate sistemele sociale are la baz ntr-o
anumit msur utilizarea forei i ameninarea cu aaceasta. ntr-un sistem social, cu ct
un individ posed mai multe resurse, cu att el deine mai mult for i apeleaz mai puin la
ea. Aplicnd aceast teorie la educarea copiilor n cadrul familiei, Good explic faptul c
prinii care doresc s-i educe copiii cu succes dar ei nii au un nivel sczut de educaie i
abiliti pedagogice, de multe ori apeleaz la violen pentru a compensa aceste deficiene.
A doua teorie angajat n explicarea violenei asupra copiilor este teoria general a sistemelor.
Aceasta explic violena ndreptat ctre copii prin intermediul proceselor ce se desfoar n
interiorul sistemului familial, vzut ca un sistem adaptativ cu funcii specifice i orientat ctre
anumite scopuri. Violena este vzut ca fiind un produs al sistemului ce deriv din nsi
funcionarea acestuia, ea nefiind asociat patologiei membrilor ce alctuiesc sistemul. Straus
(1980), adeptul acestei teorii, vorbete despre faptul c este posibil s se produc un feedback
pozitiv al conduitelor violente, ceea ce poate genera creterea violenei mpotriva copiilor sau un
feedback negativ, care reduce nivelul violenei sau l menine.
Teoria ecologic propune trei nivele de analiz pentru explicarea violenei mpotriva copiilor:
primul nivel se refer la adaptarea organismului la mediu, al doilea nivel include complexul de
sisteme n care se produce dezvoltarea uman, al treilea nivel se ocup de calitatea mediului
exterior familiei, care-i exercit influena asupra calitatii vieii. Altfel spus, conform acestei
orientri, violena mpotriva copiilor este determinat de interaciunile lipsite de concordan ce
au loc ntre dintre sistemele familiale, vecintate i comunitate.
Sociobiologia sau teoria evoluionist propune o abordare diferit a fenomenului violenei
domestice. Potrivit acestei teorii, violena ndreptat ctre copii este prezent la toate mamiferele
i are legtur cu succesul reproductiv al urmailor. n cazul speciei umane, acest tip de violen
apare ca rezultat al estimrii succesului reproductiv i al investiiei parentale. Copiii adoptai

6
sau vitregi, cei care posed un potenial reproductiv diminuat i nu au o legtur
genetic cu prinii, au o probabilitate mai mare de a deveni victime ale violenei.
O ultim perspectiv, cea socio-cultural, postuleaz ideea c n societile, culturile i
subculturile n care este aprobat utilizarea violenei, se nregistreaz cele mai frecvente acte de
violen mpotriva copiilor.

Bibliografie:

1. Gelles, R.J. (1987). Family Violence. Sage, Beverly Hills, CA. n Turliuc, M.N., Huuleac,
A.K., Dnil, O. (2009). Violena n familie. Teorii, particulariti i intervenii specifice. Iai:
Editura Universitii Alexandru Ioan Cuza
2. Good, Th., Brophy, J. (1978). Looking in Classroom. Second Edition. New York: Harper and
Flow. n Neacu, I., Mare, T., Nica, M. (2006). Copilul i violena. Comportamente i
responsabilitate. Bucureti: Editura Semne.
3. Ituarte, S. (2007). Neurological and Physiological Impact of Abuse. n Turliuc, M.N.,
Huuleac, A.K., Dnil, O. (2009). Violena n familie. Teorii, particulariti i intervenii
specifice. Iai: Editura Universitii Alexandru Ioan Cuza.
4. Punescu, C. (1994). Agresivitatea i condiia uman. Bucureti: Editura Tehnic, pp. 15-90.
5. Ropotic, I.M. (2007). Violena intrafamilial. Bucureti: Editura Pro Universitaria, p.34.
6. Snzianu, S.G. (2006). Violena n familie prezentat n presa din Romnia. Iai:
Editura
Lumen, p. 10.
7. Stark, E., Flitcraft, A. (1996). Women at risk: Domestic Violence and Womens Health. Sage
Publication. n Snzianu, S.G. (2006). Violena n familie prezentat n presa din Romnia. Iai:
Editura Lumen
8. Straus, M.A. (1980). A sociological perspective on the causes of familly violence. n
Neacu, I., Mare, T., Nica, M. (2006). Copilul i violena. Comportamente i responsabiliti.
Bucureti: Editura Semne.
9. Turliuc, M. N., Huuleac, A.C., Dnil, O. (2009). Violena n familie. Teorii, particulariti
i intervenii specifice. Iai: Editura Universitii Alexandru Ioan Cuza.

S-ar putea să vă placă și

  • Proiect Seminar Dl. Luca
    Proiect Seminar Dl. Luca
    Document15 pagini
    Proiect Seminar Dl. Luca
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Întrebări FG
    Întrebări FG
    Document1 pagină
    Întrebări FG
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Pro 6360 19.04.06
    Pro 6360 19.04.06
    Document4 pagini
    Pro 6360 19.04.06
    catalin cretu
    Încă nu există evaluări
  • ÎNTREBĂRI FG - Docx Lore Final de Proiect
    ÎNTREBĂRI FG - Docx Lore Final de Proiect
    Document3 pagini
    ÎNTREBĂRI FG - Docx Lore Final de Proiect
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Cataalorii in Aer
    Cataalorii in Aer
    Document1 pagină
    Cataalorii in Aer
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Model Acord de Mediere
    Model Acord de Mediere
    Document2 pagini
    Model Acord de Mediere
    Ivascu Ioana-Gabriela
    Încă nu există evaluări
  • Concluzii
    Concluzii
    Document2 pagini
    Concluzii
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Model Realizare Articol
    Model Realizare Articol
    Document6 pagini
    Model Realizare Articol
    alexandra_gusita
    Încă nu există evaluări
  • Proiect
    Proiect
    Document27 pagini
    Proiect
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Ghid de Interviu
    Ghid de Interviu
    Document1 pagină
    Ghid de Interviu
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Analiza
    Analiza
    Document6 pagini
    Analiza
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Prezent Are
    Prezent Are
    Document8 pagini
    Prezent Are
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Pacatul
    Pacatul
    Document3 pagini
    Pacatul
    singurica1409
    Încă nu există evaluări
  • Toleranta
    Toleranta
    Document7 pagini
    Toleranta
    Svetlana
    100% (11)
  • Link Uri
    Link Uri
    Document9 pagini
    Link Uri
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Eseu Toleranta
    Eseu Toleranta
    Document6 pagini
    Eseu Toleranta
    drupescu2737
    100% (7)
  • Analiza Media
    Analiza Media
    Document8 pagini
    Analiza Media
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Proiect
    Proiect
    Document12 pagini
    Proiect
    Manuela Porfireanu
    100% (1)
  • Proiect
    Proiect
    Document27 pagini
    Proiect
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Coperta Radoi
    Coperta Radoi
    Document1 pagină
    Coperta Radoi
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Cop Erta
    Cop Erta
    Document1 pagină
    Cop Erta
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Tematica Seminar SCCV II - Hariga
    Tematica Seminar SCCV II - Hariga
    Document1 pagină
    Tematica Seminar SCCV II - Hariga
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Violenta in Scoala PROIECT
    Violenta in Scoala PROIECT
    Document25 pagini
    Violenta in Scoala PROIECT
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Agresivitate Si Bullying
    Agresivitate Si Bullying
    Document3 pagini
    Agresivitate Si Bullying
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Obiective Le
    Obiective Le
    Document1 pagină
    Obiective Le
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Proiect
    Proiect
    Document12 pagini
    Proiect
    Manuela Porfireanu
    100% (1)
  • Proiect de Interventie
    Proiect de Interventie
    Document9 pagini
    Proiect de Interventie
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Construction Is Mul
    Construction Is Mul
    Document1 pagină
    Construction Is Mul
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Fisa Programare Examene Sesiune
    Fisa Programare Examene Sesiune
    Document1 pagină
    Fisa Programare Examene Sesiune
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări
  • Chestionar
    Chestionar
    Document2 pagini
    Chestionar
    Manuela Porfireanu
    Încă nu există evaluări