Miercuri, 23.09.

2009
Curs II

SISTEMUL ARTICULATIEI UNICE (continuare)

Particularitatile reparatiei osului

Reparatia osului este o problema importanta in kinetoterapie si ne referim in

acest sens in primul rand la programele de recuperare in cazul sechelelor dupa
fracturi.
Exista riscul de a fi prea conservatori, in care caz putem intarzia sau chiar
compromite, procesul de remodelare osoasa, sau invers; in cazul unei actiuni prea
impetuoase putem bloca consolidarea fracturii.
Din pacate nu exista inducatori precisi ai stadiului de consolidare precum si de
precizarea momentului optim de incepere a activitatii fizice. Orientarea se face
tinand cont de un cumul de factori si, bineinteles, de experienta.
Principalii factori de care tinem cont in consolidarea unei fracturi sunt:
1. varsta - durata consolidarii creste odata cu varsta;
2. sediul fracturii - respectiv oasele spongioase se refac de 2 ori mai
repede dacat osul compact. Zonele osoase bine acoperite de muschi
consolideaza mai repede decat cele subcutanate sau intraarticulare;
3. aspectul fracturii:
fracturile oblice (spiralate) se refac mai repede decat cele
transversale;
fracturile fara deplasare, avand periostul intreg, consolideaza de 2
ori mai repede decat cele cu deplasare si periost decolat
(desprins)
4. starea de sanatate al fragmentului fracturii respectiv existenta
tulburarilor de circulatie locala, osteoporoza locala, infectia locala,
leziunile tesutului moale SUPRAIACENT (de deasupra fracturii), toate
acestea intarzie calusarea
5. aspectele iatrogene (care tin de medic) :
distantarea prea mare a capetelor de fractura (ex: in cazul
extensiilor prelungite);
imobilizarea imperfecta sau pe durata prea scurta;
materialul de osteosinteza metalica, care inhiba activitatea
osteoblastelor prin interpunerea de tesut moale intre capetele de
fractura
6. starea de sanatate generala a pacientului (ex: existenta unor boli
cronice, metabolice- cum ar fi diabetul zaharat, sau cardio-circulatorii)
ca mijloc relativ-obiectiv de apreciere a consolidarii osului utilizam
radiografia, computerul tomograf sau rezonanta magnetica.
Pag 1 din 5
 Pe baza experientei clinice, exista anumite termene variate pentru diverse
fracturi in functie de nivelul focarului de fractura. Aceste termene sunt doar
orientative, important este ca introducerea activitatii fizice sa fie progresiva sub
observatie medicala permanenta, putandu-se asigura precocitatea inceperii
kinetoterapiei, cu limitarea maxima a eventualelor neplaceri.

CARTILAJUL a doua structura a sistemului articulatiei unice

Cartilajul are o structura hialina, neteda, lucioasa si el acopera capetele osoase

la nivel articular. Este format dintr-o masa de fibre colagenice, orientate reticular,
prinse intr-o solutie concentrata de PROTEOGLICANI si au ca elemente celulare
CONDROCITELE, care sunt asezate in 3 straturi, cartilajul fiind organizat, in mod
deosebit, pentru rolul de amortizor de presiune.
Cartilajul este un material vascoelastic (isi modifica grosimea atunci cand este
supus presiunii prin schimbari ale repartitiei apei continute).
Cartilajul este lipsit de circulatie si inervatie proprie, ceea ce inseamna ca nu
are capacitate de regenerare, iar lezarea lui nu este dureroasa.
Cartilajul este ANEURAL, ALIMFATIC si AVASCULAR, fiind o structura
BRADITROFA, dar rezistand la factorii agresivi mai bine chiar decat osul.
Desi contine intre 60 si 80% apa, ramane cu o mare afinitate de imbibatie cu
apa. Acest proces de imbibatie sta la baza hranirii cartilajului. Sursa de hranire o
constituie lichidul sinovial prin miscarea continua a apei din interiorul sau,
determinata de presiunile si mobilizarea permanenta la care este supus. S-a formulat
chiar o lege conform careia mobilizarea articulara este necesara vietii cartilajului.
Hranirea cartilajului se face si din zona osului subcondral, existand practic o
circulaie hidrica permanenta intre osul subcondral si cartilaj.
Cartilajul are o lubrifiere exceptionala, care realizeaza un coeficient de frecare
extrem de mic. Pentru o comparatie, frecarea pe o suprafata metalica, lucioasa, data
cu ulei, are un coeficient de cca. 0,05. O patina neincarcata, care aluneca pe gheata,
are un coeficient de cca 0,03. Frecarea cartilajului are un coeficient variind de la
0,005 pana la 0,001.
Aceasta lubrificare se realizeaza in 2 miduri:
1. lubrificarea de interfata data de absorbtia GLICOPROTEINEI prin
prin suprafata cartilajului articular. Acest proces este pus in valoare mai
ales atunci cand contactul suprafetelor este sustinut printr-o incarcare
mare pe o perioada lunga.
2. lubrificarea prin filmul fluid, lubrifiant format din amestecul
CONDROMUCOPROTEINEI secretata de condrocite si ACIDUL
HIALURONIC din lichidul sinovial.
Acest al doilea mod de lubrificare, actioneaza atunci cand incarcarea este mica
si capetele articulare se misca repede.
Pag 2 din 5
 Compresibilitatea si elasticitatea cartilajului sunt cele 2 proprieteti care
asigura rolul de amortizor pentru osul subiacent.
O copmpresie prelungita aduce mari prejudicii hranirii cartilajului, grabind
procesul degenerativ.
Grosimea cartilajului variaza intre 1 si 7 mm, in functie de gradul de
congruenta (potrivire) a suprafetelor articulare.
Grosimea si rezistenta cartilajului variaza cu gradul de incarcare, fiind evident
mai mare in zonele cu incarcare mai importanta.
Rolul de amortizor ste dat si de celulele cartilaginoase. Se pare ca importanta
biologica a condrocitelor este mai ales de a regla tensiunile in masa cartilaginoasa,
exact pe principiul unor pneuri celulare.
Cartilajul dureaza toata viata, el nu se regenereaza. Lezarea lui este
ireversibila, determinand aparitia unor cicatrici conjunctive de tesut nediferentiat,
care chiar daca ia forma cartilajului, nu are proprietatile de amortizare si alunecare
ale cartilajului.
Condrocitele distruse nu se mai refac niciodata.

RAPORTUL INTRE PATOLOGIA CARTILAJULUI SI KINETOTERAPIE

Acest raport se reduce la 3 aspecte:

1. menajarea incarcarii articulare ne referim in mod deosebit la
articulatiile portante (care sustin greutatea organismului): sold,
genunchi, picior.
In acest caz apare un conflict intre incarcare si rezistenta cartilajului.
Daca acest conflict exista, rezolvarea presupune purtarea unui sprijin
(baston, carja cu sprijin antebrahial-carja canadiana), sau reductia greutatii
(slabit), sau evitarea ortostatismului prelungit, ale pozitiilor fixe prelungite,
inainte si dupa interventiile operatorii corectoare ale deposturarilor;
2. profilaxia degradarii cartilajului care se face prin mobilizari articulare si
prin scaderea incarcarii;
3. consolidarea stabilitatii (congruentei) articulatiei prin antrenarea
stabilitatii musculare pentru a evita uzura cartilajului la nuvelul
articulatiilor instabile.

ARTICULATIA (propriuzisa) a treia structura a sistemului articulatiei unice

Articulatia este definita ca un ansamblu de elemente moi, prin care se unesc 2

sau mai multe oase vecine.
Aceste elemente moi sunt:
capsula
Pag 3 din 5
 ligamntele
tendoanele
muschii
insertiile pe capetele osoase

In adevaratul sens al cuvantului articulatia reprezinta spatiul virtulal dintre

capetele osoase, spatiu invelit de capsula si sinovie.
In corpul uman exista 209 oase si 200 de articulatii.

Articulatia are 2 functii:

1. permite miscarea scheletului, a unui segment fata de altul;
2. transmite forte de la un segment la altul

CLASIFICARILE ARTICULATIILOR

1. clasificarea care are la baza modalitatea de unire a capetelor osoase;

2. clasificarea in functie de forma capetelor osoase

Pe baza modului de unire exista 3 categorii de articulatii:

1. articulatiile fibroase = SINARTROZELE unirea se face prin tesut
conjunctiv fibros strans, capetele osoase avand o congruenta completa,
ceea ce face sa dispara practic, aproape complet, orice miscare;
2. articulatiile cartilaginoase sunt:
AMFIARTROZELE unirea se face prin fibrocartilaj, care
permite o oarecare miscare. In aceasta categorie intra simfizele
(pubiana) sau articulatia sacro-iliaca;
SINCONDROZELE in care capetele osoase sunt unite printr-
un cartilaj hialin ca in cazul articulatiilor care compun osul coxal.
3. articulatiile sinoviale = DIARTROZELE sunt articulatii cu cavitatea
articulara sinovie si capsula, prezentand cartilaj articular la nivelul
capetelor articulare si avand posibilitati ample de miscare si mai multe
directii.
In aceasta a 3-a categorie, care intereseaza cel mai mult in kinetologie, se
diferentiaza in functie de forma capetelor osoase ami multe tipuri de diartroze:
1. articulatiile plane = ARTRODII (ex: articulatiile capului, tarsului)
articulatii care realizeaza miscarea mai ales prin alunecare;
2. articulatiile sferoide = ENARTROZE au un capat osos modelat concav
si celalalt capat osos convex; (ex: artic. soldului si artic.umarului)
3. articulatii cilindroide (in balama):
trohleara (ex: artic.cotului)

Pag 4 din 5
 trohoida (ex: artic atlanto-axoidiana si artic. radio-cubitala
superioara)
4. articulatii elipsoide care au condili (ex: genunchiul)
5. articulatiile selare capatul osos are forma concava pe o directie si
convexa in alta directie (ex: artic trapezo-metacarpiana la nivelul
policelui);

Miscarea articulara se realizeaza in planuri variate, aceste plane numindu-se

GRADE DE LIBERTATE.
Numarul gradelor de libertate depinde de tipul diartrozeei. Din acest punct de
vedere, articulatiile se clasifica in:
articulatii cu 1 grad de libertate miscarea se realizeaza intr-un singur
plan, ca in cazul articulatiilor cilindroide, elipsoide;
articulatii cu 2 grade de libertate articulatiile selare;
articulatiile cu 3 grade de libertate articulatiile sferoide.

Primele 2 categorii, articulatiile fibroase si cartilaginoase, sunt implicate mai

putin in programele kinetice. Diartrozele fac obiectul programelor kinetice.
Subgrupele articulatiei diartrozice prezinta din punct de vedere anatomo-
patologic, functional si geometric, urmatoarele caracteristici:
nu exista nici o suprafata osoasa articulara care sa fie real plata.
suprafetele articularesunt sau ovoide sau selare.
Datorita acestor realitati geometrice articulare, s-a constatat ca miscarile
voluntare fiziologice pe care le realizam la nivelul articulatiilor, sunt miscari
oscilatorii sau pendulare care se realizeaza in jurul unor axe mecanice (miscari de
flexie, extensie, abductie, adductie...)
In afara acestor miscari pe care le vedem, exista intracapsular o serie de
miscari ale capetelor osoase in raport unul fata de altul, care formeaza jocul
articular si care se produc in momentul miscarilor oscilatorii. Aceste miscari sunt:
rularea, alunecarea, rasucirea, compresia si tractiunea.

(Urmeaza in cursul 3: Capsula articulara)

Pag 5 din 5