Junimismul

Dupa perioada pasoptista, conturarea unui cadru cultural romanesc continua in

secolul XIX prin epoca marilor clasici, o perioada a rigorilor si a incercarilor de
promovare a adevaratelor valori. Continuand idealul pasoptist de a creea un specific
national junimismul se distinge prin abordare, prin atitudinea echilibrata, printr-un spirit
profund critic, vadit si prin deviza sa din perioada ieseana (Intra cine vrea, ramane cine
poate), respingand preluarea ca atare a culturii apusene (pe care Maiorescu le denumeste
forme fara fond), totodata pledand pentru cresterea nivelului de exigenta a lectorului si
promovarea talentelor.
Societatea ia fiinta la Iasi in 1863, din initiativa a 5 tineri intelectuali (Titu
Maiorescu, Iacob Negruzzi, P. P. Carp, Vasile Pogor si Theodor Rosetti), majoritatea
doctori in drept formati in Germania sau Franta, G. Calinescu remarcand referitor la
importanta studiilor in Germania ca Maiorescu avea o curata obsesie in privinta
aceasta. La 1 martie 1867 apare revista Convorbiri literare, avandu-l ca redactor pe
Iacob Negruzzi. Titlul are rolul de a muta atentia de la nationalism (atat de frenetic
promovat in perioada pasoptista) la creatia in sine. Studiile lui Titu Maiorescu sunt de
asemenea reprezentative pentru idoeologia junimista, incluzand idei cum ar fi incurajarea
culturii nationale, emanciparea prin cultura, autenticitatea creatiei, importanta ortografiei
si unificarea limbii romane literare.
Parcursul societatii a urmarit 3 etape distinctive, etapa ieseana (1864-1874), etapa
noii directii(1874-1885) si ultima etapa, cea din 1885. Prima etapa sau cea ieseana
cuprinde perioada de la infiintarea societatii pana la mutarea lui Titu Maiorescu la
Bucuresti, acesta devenind ministru al Instructiunii Publice in 1874. Aceasta etapa este
una a polemicilor, duse de junimisti cu scopul inlaturarii din spatiul romanesc a formelor
fara fond. S-a incercat de asemenea educarea publicului larg in vederea receptarii
culturii, printr-o serie de conferinte (prelectiuni populare). Desi in aceasta etapa se
creeaza numeroase adversitati, in special din cauza polemicilor, alaturarea lui Vasile
Alecsandri, fondarea revistei Convorbiri literare si descoperirea lui Mihai Eminescu ii
apropie pe junimisti de visul unei culturi autentice si originale. Cea de-a doua etapa este
insa cea mai infloritoare. Societatea se muta la Bucuresti, iar revista ramane la Iasi,
urmand sa cuprinda in paginile sale operele lui Caragiale, Eminescu, Creanga si Slavici,
ce vor deveni marii clasici. Ultima etapa surprinde o schimbare de profil, revista
mutandu-se la Bucuresti si adresandu-se mai mult cadrului academic, prin scrieri de
specialitate din domenii ca cel istoric si filosofic.
Obiectivele societatii au inclus educarea publicului, promovarea autenticitatii,
combaterea tendintelor latiniste si a exagerarilor neologice, alaturi de cateva obiective de
ordin estetic, necesare evaluarii operelor de arta, surprinse de Maiorescu in studiile sale.
Educarea publicului s-a realizat in special prin prelectiuni populare, conferinte pe
diverse teme, tinute de membrii Junimii, respectandu-se regulile oratoriei, considerate
de o importanta semnificativa. Din punct de vedere lingvistic, Maiorescu pledeaza pentru
alfabetul latin in detrimentul celui chirilic, scrierea fonetica in detrimentul celei
etimologice, dar combate de asemenea agramatismele, stricarea limbii romane.
Dintre studiile lui Maiorescu, reprezentative sunt O cercetare critica asupra poeziei
romane de la 1867 si Comediile d-lui Caragiale. Primul apare ca o consecinta a unei
situatii in care, dorind a alcatui o antologie de poezie romaneasca, junimistii s-au
confruntat cu lipsa unor principii bine definite de selectie a operelor, atat de ordin estetic,
cat si ideatic. Studiul cuprinde 2 parti, Conditiunea materiala, referitoare la forma
creatiei, si Conditiunea ideala, referitoare la continutul sau. In opinia autorului, poezia
are rolul de a forma imagini sensibile in constiinta cititorului. In consecinta, acesta
propune o serie de principii necesare transmiterii eficiente a ideilor: alegerea cuvantului
cel mai putin abstract (durerea ma patrunde- durerea ma sageata), utilizarea
epitetelor ornante si a personificarilor pentru a evita platitudinea, folosirea analogiei
(Talent fara noroc/ E de prisos:/ Tamaia fara foc/ N-are miros. Goethe). Conditiunea
ideala a poeziei descrie poezia ca fiind o exprimare a sentimentelor, nu a ideilor. Ca si in
prima parte a studiului, sunt propuse cateva principii de ordin ideatic: faptul ca poezia nu
ar trebui sa aiba cuvinte multe pentru idei putine si ca ar trebui sa aiba un parcurs
gradual spre un final culminant. Si in acest studiu se remarca caracterul critic accentuat al
lui Maiorescu, acesta oferind numeroase contraexemple principiilor sale din cadrul literar
contemporan. Cel de-al doilea studiu, Comediile d-lui Caragiale, apare ca o reactie la
acuzele aduse dramaturgului privind moralitatea in opera sa. Aici, coordonatorul
Junimii invoca principiul khatarsisului, opera de arta avand moralitate prin insusi
efectul avut asupra cititorului, producand uitare de sine, nimicirea momentana a
egoismului.
Societatea Junimea a fost, mai presus de o asociatie intelectuala, un curent
cultural ce a marcat literatura romana prin talentele promovate si a subliniat importanta
unei culturi autentice, totodata promovand accesibilitatea acesteia.