In familie viata copilului este alcatuita

dintr-o multime de intamplari marunte, pe care parintele de obicei le uita imediat, iar daca l-au
amuzat, le povesteste multa vreme razand oricarui il asculta.
Aceste intamplari, marunte pentru adult, constituie intreaga viata a copilului, intreg
zbuciumul lui de a reusi sa supravietuiasca fizic, dar mai ales psihic. Atitudinea parintelui este
oglinda copilului. In ea , copilul se vede si o considera fidela sau nu, isi construieste imaginea
de sine, respectul de sine, isi atribuie o valoare. Depinde de parinti ca fiul sau fiica lor sa isi
atribuie o valoare mai mare sau mai mica, sa fie incredintati ca, in ochii cuiva, ei sunt unici si
cei mai de pret.
Cand un parinte ii spune copilului Comoara mea el utilizeaza o vorba afectuoasa, pe langa
atatea altele de acest fel. Pentru copil insa, acest cuvant este o realitate concreta in sine,
aceasta realitate nu poate fi inlocuita cu nimic.
De aceea, parintii trebuie sa aiba constiinta vorbelor si faptelor lor de zi cu zi. Lor le
apartine povara, responsabilitatea si bucuria formarii
personalitatii copilului lor ca om integral, sanatos fizic si
psihic.
Unul dintre autorii renumiti in domeniul educatiei
parentale, F. Dodson. A sintetizat cateva norme de conduita,
pe care intr-un amuzament serios, le-a infatisat ca porunci(de
felul celor din Vechiul Testament) esentiale pentru ocrotirea
sanatatii psihice a copilului in familie.
Iata cele douasprezece nu-uri adresate parintilor asa cum le enumera
acest pedagog.

1. NU iti deprecia copilul !

2. NU folosi amenintari !
3. NU iti minti copilul !
4. NU il obliga sa promita !
5. NU fi excesiv in supraveghere !
6. NU face exces de cuvinte !
7. NU il rasfata !
8. NU abdica de la cerintele constante privind
regulile !
9. NU cere respectarea unor reguli inadecvate
varstei !
10.NU insista sa obtii o supunere oarba!
11. NU utiliza metode moralizatoare ce induc
vinovatia !
12. NU da ordine pe care nu le iei
in serios !
 Toate aceste poruncisunt adresate parintelui in primul rand.
Ele nu sunt lipsite de interes si pentru cadrele didactice. Impreuna cu
parintele, ele trebuie sa stabileasca o strategie si o atitudine comuna in
ceea ce priveste copilul, care sa-i ofere acestuia toate atuurile pentru
dezvoltarea viitoare la adapost de conflicte, frustrari si confuzii.
Parintele cauta in cadrul didactic calitatile care ii vor permite chiar
lui insusi sa gaseasca o cale mai buna de intelegere cu propriul copil.