Sunteți pe pagina 1din 1

"Vorbea-ntr-o zi un spic de gru cu Creatorul su:

"De ce m legi, Printe-att de strns n snopul Tu? M doare... Mai slbete funia cu care m-
nfori, c nu-i nici un pericol ntre spicele-surori..."
Dar Lucrtorul cel Divin mai aprig le unea. i fir cu fir i snop cu snop, ntr-una aduna. Cuprins de
gndul Su ceresc, o clip se opri... Privind la spicul ndrzne, cu dragoste-i opti: "De-acolo, din deprtrile,
de unde te-am cules, din lanu-amestecat cu mrcini, Eu te-am ales... Cnd te-am cuprins cu Mna Mea, toi
spinii M-au strpuns... Tu erai mic i slab... i-n snop, cu grij te-am ascuns. De-ai fi czut prin vi adnci,
prin miritea strin, te-ar fi rpit n zori de zi vreo pasre hain. i n-ai mai fi gsit odihn-n snopul legnat
cu-atta dor, cu-atta drag, la Piept de mprat. De-aceea strng n jurul tu o funie de Har: s nu te pierzi de
fraii ti pe drumul spre Grnar. Mai e puin... Doar civa snopi mai am de adunat. Si-apoi, vei fi de legturi
i tu eliberat".
Iar spicul, ascultnd uimit pe Blndul Creator, zri n Palma Lui Preasfnt rana spinilor...
i suspinnd, striga: "PRINTE... ! Cuprinde-m mai tare!!! S NU M LAI... S NU TE LAS...
nici cnd unirea doare... !"