De dragul tău

Arcadie Suceveanu

De dragul tau m-am innorat și-am nins,

M-am recompus din nori și fulgi, iubito,
Și m-am surpat din ceruri dinadins.
Pacat de-atâta iarna ce-ai mințit-o.
Eram un hohot infernal de fulgi,
Lavă de alb, jăratic de candoare,
Cazând pe zare în valtori prelungi,
Blând condamnat la moarte prin ninsoare.
Ningeam curat, ningeam conspirativ,
Ningeam în febra rece și-n neștire,
Ca un dogmatic trist și emotiv
Cu-o ultimă credință în iubire.
O, și-aprindeam mari ruguri în colind
Și îmi chemam în taina făclierii 
Să te păstreze pură, îmblânzind
În carnea mea, toți lupii și toti jderii.
Dar tu ti-ai râs de-această iarna-a mea
Cu fulgi naivi. Și te-ai lasat furată

De-o iarnă de carton și mucava

Cu fulgi vopsiți, de cretă colorată.
Zapada mea a nins în spațiu gol.
Tu surâdeai într-o ninsoare roză;
Instincte-n blugi, un dor de staniol
Îți infloreau în piept, ca-ntr-o hipnoză.
Ce-a fost: un vis? iluzii fară sens?
O dramă-a fost! O luptă nefirească
În care albul a pierdut imens,
Strivit de-o lege mult prea pământească.
Acum, nici nu mai sufar. Trist și-nvins,
Atât mai pot și-as vrea să-ți spun, iubito:
De dragul tau m-am înnorat și-am nins,
Păcat de-atâta iarnă ce-ai mințit-o.