Sperana

Mihai Eminescu

Cum mngie dulce, alin uor

Sperana pe toi muritorii!
Tristee, durere i lacrimi, amor
Azilul i afl n snu-i de dor
i pier, cum de boare pier norii.

Precum cltorul, prin muni rtcind,

Prin umbra pdurii cei dese,
La slaba lumin ce-o vede lucind
Alearg purtat ca de vnt
Din noaptea pdurii de iese:

Aa i sperana - c-un licur uor,

Cu slaba-i lumin plind -
Anim-nc-o dat tremndul picior,
De uit de sarcini, de uit de nori,
i unde o vede s-avnt.

La cel ce n carcere plnge amar

i blestem cerul i soartea.
La neagra-i durere i pune hotar,
Fcnd s-i apar n negru talar
A lumii par?nimf - moartea.

i maicii ce strnge pruncuu-i la sn,

Privirea de lacrime plin,
Vznd cum geniile morii se-nclin
Pe fruntea-i copil cu spasmuri i chin,
Sperana durerea i-alin.

Cci vede sursu-i de graie plin

i uit pericolul mare,
L-apleac mai dulce la snu-i de crin
i faa-i umbrete cu pr ebenin,
La pieptu-i l strnge mai tare.

Aa marinarii, pe mare umblnd,

Izbii de talazuri, furtune,
Izbii de orcanul gheos i urlnd,
Sperana i face de uit de vnt,
i sper la timpuri mai bune.
 Aa virtuoii murind nu desper,
Sperana-a lor frunte-nsenin,
Sperana cea dulce de plat n cer,
i face de uit de-a morii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchin.

Cum mngie dulce, alin uor

Sperana pe toi muritorii!
Tristee, durere i lacrimi, amor
Azilul i afl n snu-i de dor
i pier, cum de boare pier norii.