Sperana

Mihai Eminescu

Cum mngie dulce, alin uor

Sperana pe toi muritorii!

Tristee, durere i lacrimi, amor

Azilul i afl n snu-i de dor

i pier, cum de boare pier norii.

Precum cltorul, prin muni rtcind,

Prin umbra pdurii cei dese,

La slaba lumin ce-o vede lucind

Alearg purtat ca de vnt

Din noaptea pdurii de iese:

Aa i sperana - c-un licur uor,

Cu slaba-i lumin plind -

Anim-nc-o dat tremndul picior,

De uit de sarcini, de uit de nori,

i unde o vede s-avnt.

La cel ce n carcere plnge amar

i blestem cerul i soartea.

La neagra-i durere i pune hotar,

Fcnd s-i apar n negru talar

A lumii par?nimf - moartea.

i maicii ce strnge pruncuu-i la sn,

Privirea de lacrime plin,

Vznd cum geniile morii se-nclin

Pe fruntea-i copil cu spasmuri i chin,

Sperana durerea i-alin.

Cci vede sursu-i de graie plin

i uit pericolul mare,

L-apleac mai dulce la snu-i de crin

i faa-i umbrete cu pr ebenin,

La pieptu-i l strnge mai tare.

Aa marinarii, pe mare umblnd,

Izbii de talazuri, furtune,

Izbii de orcanul gheos i urlnd,

Sperana i face de uit de vnt,

i sper la timpuri mai bune.

Aa virtuoii murind nu desper,

Sperana-a lor frunte-nsenin,

Sperana cea dulce de plat n cer,

i face de uit de-a morii dureri,

Pleoapele-n pace le-nchin.

Cum mngie dulce, alin uor

Sperana pe toi muritorii!

Tristee, durere i lacrimi, amor

Azilul i afl n snu-i de dor

i pier, cum de boare pier norii.