qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh
jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb
nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
Biochimie
tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
Ghita Iris
AMG J I

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
 Metode de separare a amestecurilor de substante

SEPARAREA SUBSTANTELOR DIN AMESTECURI:

Amestecurile omogene sau eterogene se pot separa prin diferite metode.
Amestecurile eterogene:
Solid + lichid, in functie de densitatea particulelor solidului si dimensiunea lor, prin:
- Decatare;
- Filtrare;
Lichid + lichid, prin decantare cu ajutorul palniei de separare;
Solid + solid, prin diferite proprietati specifice unuia din componenti.

Amestecurile omogene:
Solid + lichid, prin cristalizare(recristalizare);
Lichid + lichid, prin distilare.

Decantarea = metoda de separare a componentelor unui amestec eterogen, pe baza

diferentelor de densitate, fara a modifica starea lor de agregare.
Prin decantare se pot separa din amestecul:
- solid-lichid, componenta solida, cu densitate mai mare decat a lichidului in care se afla, ex:
apa si nisip (2 pahare Berzelius si o bagheta se scurge lichidul prin prelingere pe
bagheta);
- lichid-lichid, componente lichide cu densitati diferite, ex: apa si ulei(cu palnia de separare).
Ustensile necesare: pahar Berzelius, o bagheta de sticla, paharul cu amestecul.

Se utilizeaza pentru: obtinerea apei potabile, purificarea sarii extrase din saline,
separarea celor 2 componente ale varului stins: apa de var si laptele de var, spalarea unor
precipitate.

Filtrarea = metoda de separare a componentelor unui amestec eterogen, fara a

modifica starea lor de agregare, folosind un filtru pe care se depune substanta solida. Ex:
pulbere de carbune cu apa.
Ustensile necesare: suport universal, pahar Berzelius, palnie de filtrare, filtru, bagheta
de sticla, paharul cu amestecul.

Se utilizeaza pentru: la obtinerea apei potabile, la autovehicule, prepararea cafelei in

cafetiera, in industrie.

Cristalizarea = metoda de separare a unei substante solide dintr-o solutie(amestec

omogen), prin formare de cristale. Ex: sare dizolvata in apa.
Cristalul este un corp solid marginit de suprafete plane si cu forma geometrica bine
definita.
Ustensile necesare: sursa de incalzire, trepied, sita metalica, capsula, paharul cu
maestecul

2
 Distilarea = operatia de purificare prin separarea componentelor dintr-un amestec
omogen de lichide care au puncte de fierbere diferite, prin fierbere urmata de condensarea
vaporilor formati.Ex: apa cu alcool.
Ustensile necesare: 2 suporturi universale, sursa de incalzire, balon Wrtz, termometru,
refrigerent, vas de colectare.

Se utilizeaza pentru: obtinerea bauturilor alcoolice, obtinerea apei distilate, separarea

oxigenului si azotului din aerul lichid, obtinerea produselor prin distilarea petrolului.

Extractia = operatia de purificare a substantelor prin separarea componentelor dintr-

un amestec (lichid sau solid) cu ajutorul anumitor lichide, pe baza solubilitatii diferite a
componentelor.
Extractia poate fi: solid din lichid(substanta care se purifica este solida), sau lichid din
lichid(substanta care se purifica este lichida).
Se utilizeaza pentru: extractia uleiurilor vegetale din seminte, purificarea substantelor
farmaceutice, prepararea ceaiului, a cafelei.

Sublimarea = operatia de purificare a unei substante solide prin trecerea directa din
stare solida in stare de vapori, urmata de condensarea acestora. Ex: naftalina, iodul s.a.

Metode de purificare a substantelor chimice

1. Metode de Purificare n Chimia Organic

1.1. Recristalizarea
Substanele organice pe care le obinem prin sintez sau cele extrase din produi naturali sunt
amestecuri complexe din care izolm, de obicei, componentul care ne intereseaz.Pentru a avea
un compus unitar, este necesar s-l separm de impuritile ce-l nsoesc sau de alte substane
care ne intereseaz n modegal.Se pune problema separrii amestecului de substane n substane
chimice individuale pure. Pentru a realiza acest aspect, avem la ndemn dou metode de
separare eficiente: recristalizarea i distilarea.

Principii generale.

3
 Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separ dinamestecul
respectiv. Purificarea substanelor solide se face, de obicei, folosind diferena desolubilitate a
substanei respective ntr-un dizolvant dat, la cald i la rece i anume substana se dizolv n
cantitate mai mare la cald, iar prin rcire precipit cantitativ.Un factor esenial n recristalizare
este alegerea solventului. Acesta trebuie s ndeplineasc o serie de condiii, ca de exemplu: s
dizolve o cantitate de substan mai mare la cald,dect la temperatura obinuit.Deoarece la
dizolvarea unei substane pentru recristalizare, lichidul se nclzete la fierbere, la alegerea
solventului trebuie avut n vedere ca punctul su de fierbere s fie mai cobort dect punctul de
topire al substanei de purificat. n caz contrar, substana se poate separa sub form de ulei, ceea
ce duneaz purificrii. Solvenii de laborator uzuali sunt : apa, alcoolul etilic, alcool metilic, eter
etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon etc.

Modul de lucru.

Metoda de lucru i aparatura variaz dup natura dizolvantului. n general se procedeaz

astfel: se dizolv la cald, dac se poate pn la saturare, substana n dizolvantulspecific. O
soluie saturat la cald ntr-un solvent organic se prepar n recipiente de sticl de diferite forme,
prevazute cu refrigerent ascendent (refrigerent cu reflux). Refrigerentele servesc lacondensarea
vaporilor care se formeaz n timpul fierberii , ce revin n balon, meninnd constant volumul de
dizolvant.Dispozitivele cele mai utilizate sunt: baloane cu fund rotund, cu fund plat, n form de
par ,vase conice, toate confecionate din sticl. Forma i capacitatea baloanelor sau a vaselor
conice ntrebuinate depind de natura dizolvantului, de solubilitatea substanei, de cantitatea
de substan .Refrigerentele ascendente se adapteazla balonul respectiv, fie prin intermediul
unui dop de plut, fie prin intermediul unui dop de sticl lefuit, adaptat la refrigerent. Se poate
ntrebuina i undop de cauciuc, n cazul n care solventul organic nu dizolv cauciucul. Este
necesar utilizarea refrigerentelor ascendente, deoarece majoritatea solvenilor organici sunt
volatili i inflamabili. Se mpiedic astfel, pe de o parte pierderea solventului, iar pe de alt parte
pericolul de incendiu.Refrigerentele ascendente sunt de dou feluri: refrigerente rcite cu ap, ce
se ntrebuineaz pentru lichide care fierb pn la 120 C i care sunt de mai multe feluri: tubular,
cu bule, n spirala etc.,i refrigerente rcite cu aer, formate dintr-un tub de sticl de dimensiuni
variabile. (p.t. > 120C).Sursele de nclzire variaz dup punctuld e fierbere al solventului i
anume: pentru solvenii care fierb sub 100 C se ntrebuineaz baia de ap nclzit cu un bec de
gaz electric, iar pentru solvenii care fierb peste 100 C se ntrebuineaz baia de aer nclzit cu
un bec de gaz sau baia de aer electric reglabil .Cel mai simplu mod de nclzire a unei soluii
const n a ntrebuina un bec de gaz, balonul fiind aezat pe o sit de azbest care se gsete
deasupra unui trepied metalic. n acest din urm caz,flacra becului nu trebuie s ating sita,
astfel nct aceasta s fie nclzit prin intermediul unui curent de aer fierbinte.Pentru efectuarea
unei recristalizri, introducem n balon substana care trebuie purificat,adugnd i o
cantitate de solvent necesar pentru dizolvarea substanei la cald.Se adapteaz refrigerentul i se
nclzete treptat pn cand solventul ncepe s fiarb. Se menine fierberea pn cnd intreaga
cantitate de substan a fost dizolvat. n cazul n care substana s-a dizolvat prea repede, se

4
ntrerupe fierberea , se rcete balonul se scoate refrigerentul i se introduce o noua cantitate de
substan. Se continu fierberea ca la nceput. Dac substana nu se dizolv integral, chiar dup o
fierbere mai ndelungat, se adaug prin intermediul unei palnii mici de sticl, prin partea de sus
a refrigerentului, o nou cantitate de solvent.Deoarece, pe de o parte unii componeni mecanici,
iar pe de alt parte unii dintre componenii care nsoesc substana nu se dizolv n condiiile
artate mai sus, este necesar ca soluia fierbinte s fie filtrat. Filtrarea soluiei saturate se face la
presiune redus. Reducerea presiunii se face cu o tromp de ap, care poate fi de sticl sau de
metal. Reducerea presiunii se datoreaza antrenrii aerului din instalaia de filtrare cu ajutorul
unui curent de ap. Pentru executarea filtrrii este necesar o plnie de porelan sau de sticl la
care fundul este format dintr-o plac perforatcu numeroase orificii mici. Peste aceast plac se
aeazhrtie de filtru n aa fel nct sacopere complet poriunea perforat. Hrtia de filtru
trebuie s adere perfect pe fundul plniei. n timpul filtrrii nu se va nchide robinetul de ap
nainte de a se desface legtura dintre tromp i vasul de filtrare.Prin rcirea soluiei filtrate,
substana dizolvat precipit sub form cristalin. Cristalele obinute sunt separate de dizolvant
tot prin filtrare, ele rmnnd pe filtru. Pentru purificarea completa unei substane solide, de
foarte multe ori este necesar s se fac recristalizari repetate din acelai solvent sau chiar din
solveni diferii.Substana cristalin pur, obinutprin recristalizare, este ntotdeauna umezit cu
solventul respectiv. ndeprtarea solventului se face prin uscare. Aceast operaie are drept scop
eliminarea completa urmelor de solvent coninute de produs. Hrtia de filtru cu precipitatul se
dezlipete cu atenie de pe plnia de filtrare i se aeazpe o plac poroas. Dac produsul este
stabil, se poate usca ntre dou buci de hrtie de filtru, la temperatura camerei, n aer, timp de
1-2 zile. Substanele cu puncte de topire ridicate se pot usca rapid ntr-o etuv sau pe baie de ap.
Metoda cea mai indicat i cea mai sigur este uscarea n exicator. Dup uscarea substanei se
recomnad determinarea punctului de topire, care ne indic daca substana este pur. n caz
contrar, se repet recristalizarea pn cand punctul de topire devine constant.

1.2. Sublimarea
Prin sublimare se nelege transformarea unei substane din stare solid n stare de
vapori.Sublimarea poate avea loc att la temperatura camerei mai lent, ct i la temperatur
ridicat, prin nclzirea substanei mai rapid.Unele substane solide pot fi purificate datorit
proprietilor de a se transforma direct din stare de vapori n stare solid. Aceast proprietate
poart numele de sublimare. Substanele rezultate prin sublimare sunt foarte pure. La cele mai
multe substane, punctul de sublimare se gsete deasupra punctului de topire i substana se
topete nainte de a sublima. Pentru unele substane, punctul de sublimare este mai scazut dect
cel de topire. (naftalin, iod).n laborator, sublimarea se poate executa aeznd substana pe o
sticlde ceas care se acoper cu o hrtie de filtru, iar deasupra se aeaz o plnie de sticl. Se
inclzete foarte uor pe sit.Substana solid se transform n vapori care condenseaz pe pereii
reci ai plniei sub forma de cristale. Impuritile, avnd alt punct de sublimare, vor rmne pe

5
sticla de ceas. n felul acesta se poate sublima naftalina, acidul benzoic etc.Puritatea substanei
purificate prin sublimare se verific prin determinarea punctului de topire,care este o constant
caracteristic

1.3. Extracia cu solveni

Extracia este o operaie cu multiple aplicaii la purificarea substanelor solide sau
lichide.Operaia const n dizolvarea, cu ajutorul solvenilor, a uneia sau a mai multor substane
dintr-u namestec. Extracia se bazeazpe diferena de solubilitate a componentelor amestecului
ntr-un anumit solvent. Pentru efectuarea extraciei, se alege de obicei un solvent care sdizolve
una din componentele amestecului, iar soluia se separde componenta insolubil cu ajutorul
unei plniide separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracie. Solvenii cei mai
utilizai pentru extracie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,cloroformul, tetraclorura de
carbon, etc.. Operaia are largi aplicaii n practic, de exemplu la obinerea unor substane
naturale din regnul animal sau vegetal.

Substanele organice pot fi coninute n esuturile vegetale sau animale de unde urmeaz a fi
extrase cu ajutorul solvenilor potrivii. Substanele pot exista n amestec sau pot fi chiar
amestecuri de substane organice cu substane anorganice, n care caz, de asemenea este necesar
o separare bazata pe diferena de solubilitate.Aparatele folosite permit un contact ndelungat
ntre substan i dizolvant. De cele mai multe ori se folosesc aparatele de tip Soxhlet, unde
substana este acoperit treptat de solventul care curge prin refrigerentul ascendent; extractul se
scurge printr-un sifon n balonul n care iniial afost introdus solventul.Aparatul Soxhlet se
compune din trei pari: un balona (1), un extractor (2)i un refrigerentascendent (3).

Modul de lucru

Se aeaz balonaul aparatului pe o baie de ap, se fixeaz extractorul i apoi refrigerentul care
se prinde de un stativ cu ajutorul unei cleme. Se ridic apoi refrigerentul, iar n extractor se
introduce un cartu de hrtie de filtru n care, n prealabil, a fost introdus substana care urmeaz
a fi supus extraciei. nlimea cartuului nu trebuie s depeascnivelul sifonului extractorului.
Cartuul cu substanse astup uor cu dop de vat.Dupintroducerea cartuului cu substan n
extractor, se toarn solventul n cantitate suficientpentru o mbibare perfect a acestuia. Se
adaug apoi o cantitate de solvent pn cnd nivelul lui ajunge la sifon. Se mai adaug apoi puin
solvent i apoi se las s se scurg complet, prin sifonare, n balona.Dup aceasta, n extractor
se toarn nc o poriune de solvent, astfel cand nivelul acestuia s nu ajung pn la sifon. Se
fixeaz refrigerentul i se aprinde becul de gaz de sub baia de ap. Apa fierbinte nclzete
solventul din balon. Acesta ncepe s se evapore, iar prin tubul lateral, vaporii ptrund n
extractor i de aici n refrigerent, unde se condenseaz i curg prin picurare peste cartu. Cnd
nivelul solventului din extractor ajunge pn la sifon,extractul curge prin sifonare, n balon. Din
extractor solventul p trunde prin porii cartuului pn la substana din interior, dizolv
componenta amestecului care ne intereseaza i apoi extractul sescurge n balon. Aceast operaie

6
se repet de mai multe ori.Dup terminarea extraciei, se stinge becul i se procedeaz la
demontarea aparatului: se scoate refrigerentul, apoi se scoate cu precauie extractorul din balon
(restul de solvent se toarn in balon), se scoate cartuul, se spal i se usuc. Extractul din
balonul aparatului se toarnntr-un balon Wrtz; se spal balonul de dou ori cu o cantitate mic
din acela i solvent , care, deasemenea, se toarn n balonul Wrtz. Solventul se separ de extract
prin distilare. Substana extras rmne n balonul Wrtz, de unde este trecut n alt vas.

Proteine si aminoacizi. Surse de protein. Rol biologic

Proteinele sunt componente de baza ale tuturor celulelor vii, alaturi de lipide, zaharide, vitamine,
enzime, apa si saruri anorganice, formand impreuna un sistem complex in cadrul caruia se petrec
o serie de reactii chimice care asigura reproducerea, dezvoltarea si functionarea normala a
fiintelor vii. Sunt componente ale structurilor celulare si au functii biologice fundamentale :
enzimatice, hormonale , imunologice. Sunt proteine unele substante cu puternica activitate
biologica ale celulelor ca: enzimele, pigmentii respiratori, multi hormoni si anticorpii.
Caracteristica cea mai importanta a proteinelor este specificitatea: proteinele diferitelor specii
vegetale si animale se deosebesc intre ele, existand deosebiri chiar si intre proteinele indivizilor
din aceeasi specie. Se apreciaza ca intr-un organism animal exista circa 100.000 de proteinele
specifice. Fiecare macromolecula de proteina este alcatuita din 50 pana la 10.000 de unitati de -
aminoacizi, unite prin legaturi peptidice. Clasificarea proteinelor 1. Dupa sursa de provenienta:
- proteine de origine vegetala - proteine de origine animala 2. Dupa solubilitatea in apa si in
solutii de electoliti : - insolubile (fibroase) - solubile (globulare) 3. Dupa produsii rezultati
la hidroliza totala: - proteine propriu-zise ( dau prin hidroliza totala numai - aminoacizi) -
proteine conjugate sau proteide ( prin hidroliza totala se obtine, pe langa - aminoacizi, si o alta
substanta, care in structura proteinei apare ca grupa prostetica) Proteinele fibroase se gasesc in
organismul animal in stare solida si confera tesuturilor rezistenta mecanica (proteine de schelet)
sau protectie impotriva agentilor exteriori. COMPOZITIA PROTEINELOR Toate proteinele
contin elementele: C, H, O, N si S; in unele proteine se mai gasesc, in cantitati mici: P, Fe, Cu, I,
Cl, si Br. Continutul procentual al elementelor principale este de: C 50-52 %, H 6,8-7,7 %, S 0,5-
2 %, N 15-18 %. Prin hidroliza, proteinele se transforma in aminoacizi. Hidroliza proteinelor
se poate efectua cu acizi, cu baze sau cu enzime. Hidroliza acida se face prin fierbere indelungata
(12-48 ore) cu acid clorhidric de 20% sau mai bine cu acid formic continand HCl (2 ore).
Hidroliza cu hidroxizi alcalini sau cu hidroxid de bariu are loc intr-un timp mai scurt. Prin
hidroliza se obtine un amestec care poate sa contina circa 20 L-aminoacizi. Se formeaza si
amoniac prin hidroliza grupelor CONH2 ale asparaginei si glutaminei. ROLUL PROTEINELOR
IN ORGANISMUL UMAN: 1. Plastic. 2. Functional (realizeaza presiunea oncotica; participa
la echilibrul acido-bazic; participa la constituirea enzimelor; hormonilor; constituie receptori
membranari, intra in constitutia altor substante active etc.). 3. Aparare (refacerea tesuturilor
lovite, anticorpi; troficitate a celulelor sistemelor de aparare specific si nespecific; creste

7
rezistenta fata de actiunea nociva a unor substante toxice: Pb, Hg, Cd, Cr, Se, As, benzen, toluen,
amine, nitrobenzen, cloroform, CCl4, pesticide organoclorurate, sulfamide, antibiotice toxice -
tetraciclina, saruri de Au s.a.). 4. Energetic - prin ardere dau 4,1 Kcal/g proteine; nu ard complet
dand nastere unor substante toxice (amine toxice: indol, triptamina, histamina) care cer un efort
hepatic suplimentar. NECESARUL DE PROTEINE Depinde de necesitatile organismului:
1.Cantitativ: Copii: 0-6 ani - 3-4 g prot/kg corp/24 h 7-12 ani - 2-3 g prot/kg corp/24 h 12-20
ani - 1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h Adulti: 1,2-1,5 g/kgc/zi (ex: 75 kg 85-105 g proteine/zi)
Gravide si mame care alapteaza: 2 g/kgc/zi Sportivi, mucitori, refaceri musculare: 2-3 g/kgc/zi
SURSE DE PROTEINE - Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine),
carne (20% proteine),viscere (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua. - Leguminoase: fasole (20-
25%), mazare, soia (35%). - Cereale : paine (8%). - Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci,
legume, fructe Aminoacizii sunt compui cu funciune mixt (compui care au grupe funcionale
diferite n molecula lor) care conin n molecula lor gruprile -NH2 i COOH.

Sunt cei mai importanti nutrienti din corp, de multe ori mentionati ca elemente care ne formeaza
viata. Acest lucru se datoreaza faptului ca aminoacizii stau la baza formarii tuturor proteinelor.
75% din corp (excluzand apa) este alcatuit din proteine neluand in considerare apa si grasimea,
proteinele reprezinta trei sferturi din ceea ce ramane. Fibra musculara, membranele celulare,
enzimele care ajuta creierul sa functioneze sunt formate din proteine. Deoarece proteinele joaca
un rol atat de important in organismul nostru este esential sa le intelegem functia elementelor
cheie, si anume aminoacizii. Aminoacizii sustin vitaminele si mineralele pentru a functiona
corect si eficient in organismul nostru. Daca aminoacizii lipsesc, asimilarea si utilizarea altor
nutrienti vor avea de suferit. Daca aportul oricaruia dintre aminoacizi este prea mic pentru a
indeplini nevoile corpului, niciunul dintre ceilalti aminoacizi nu pot fi folositi pentru dezvoltarea
si 3 mentinerea sanatatii tesuturilor. Este foarte important ca aminoacizii necesari sa provina
atat din alimentatie cat si din administrarea de suplimente nutritionale. Toti aminoacizii sunt
esentiali pentru o sanatate optima. Lipsa chiar si a unui aminoacid poate duce la aparitia
anumitor afectiuni. Cateva dintre efectele unei diete deficitare in aminoacizi includ nivel scazut
de energie, insomnii, oboseala cronica, afectiuni digestive, caderea parului, aparitia afectiunilor
dermatologice, dar si schimbari de natura psihologica precum nervozitate, depresie, anxietate,
schimbari de dispozitie, iritabilitate, scaderea capacitatii de concentrare.

CONCEPTUL DE INDICE GLICEMIC. FORME

DEPREZENTARE N FARMACII PENTRU FRUCTOZAI
GLUCOZ.CONCEPTUL DE INDICE GLICEMIC
Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul aharului din sange(glucoza) la
ingestia unei cantitati dintr-un aliment,comparativ cu o cantitate similara de glucoza in solutie
sau cu painea alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de carbohidratajunge in
sange sub forma de glucoza. Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele glicemic este cat este
mai mare, si invers.Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede, cu atat
8
corpul(pancreasul) este obligat sa produca mai multa insulina. Acest lucru seintampla cu cel
putin doua cosuturi: epuizarea pancreasului si cresterea rezistentei la insulina a tesuturilor
periferice. Pentru ca in sange avemdoar cateva grame de glucoza, excesul acestui nutrient
esential este toxic, in special pentru sistemul nervos. Exista si sisteme pentru depozitarea
glucozei in exces, legand moleculele de glucoza intre ele intr-o molecula mai mare: glicogenul,
asemanator amidonului din plante. influentat de continutul in proteine sau in grasimi al
alimentului respectiv. In general, alimentele cu IG sczut au nevoie de un timp mai lung pentru a
fi digerate ceea ce determina reducerea senzaiei de foame i apoi scdere ponderal.

FORME DE PREZENTARE N FARMACII PENTRU

FRUCTOZI GLUCOZ FRUCTOZ
Glucid prezent in organism si in alimentatie. Fructoza face parte din glucidele simple, de tipul
hexoza (molecula lor cuprinde sase atomi decarbon). Ea poate exista ca atare sau sub forma de
zaharoza, formata prin asocierea de molecule de fructoza si a unei molecule de glucoza.Fructoza
adusa prin alimentatie este continuta in zahar, in fructe (mar, para, strugure), in miere. In
organism, ea este transformata in glucoza.Sinonim: levuloza.Fructoza, solutie
injectabila.Compozitie:Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.Actiune
terapeutica:Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul
glucidic chiar in absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice,
protejeaza proteinele de catabolizare.IndicatiiAport caloric in cadrul alimentatiei
parenterale.Contraindicatii:Intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza,
hiperlactatemie, intoxicatie acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea informaldehida); la
diabetici trebuie stabilita in prealabil toleranta la fructoza.Reactii adverse:Congestia fetei,
epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate provoca hipoglicemie, leziuni
hepatice si renale;tromboflebita locala.

Mod de administrare: In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mg
fructoza/kilocorp si ora).

GLUCOZA
Glucoza este compusul organic, aparinnd clasei zaharidelor, careareformula chimic
C6H12O6. Dei are aceeai formul chimic, fructoza este diferit fa de glucoz prin modul de
legare a atomilor. Astfel, glucoza are o singur grupare dealcool primar (n imagine, la carbonul
cu numrul 6), pe cndfructoza are dou grupri de alcool primar.Exist mai multe forme de
comercializare i folosire a glucozei, dintre care cele mai importante sunt: sirop de glucoz -
conine glucoz n concentraie de 32,40%; glucoza tehnic - cu o concentraie de 75%;
glucoza cristalizat (tablete) - concentraie de 99%.Glucozamina este o substanta intalnita in mod
natural in lichidul din jurul articulatiilor. Este un compus format din glucoza si aminoacidul
glutamina (cel mai abundent din muschi si sange) si produce o molecula utilizata in formarea

9
sirepararea cartilajului, precum si a altor tesuturi.Producerea de glucozamina incetineste odata cu
varsta. Aceasta joaca un rol vital in ceea ce priveste construirea cartilajului si poate fi consumata
sub forma de supliment alimentar de catre persoanele care sufera de osteoartrita. Glucozamina,
in special sulfatul de glucozamina, se recolteaza din cochiliile scoicilor. Glucozamina este
combinata adesea cu condroitina, intalnita in cartilajul de rechin etc. Condroitina confera
elasticitate cartilajului si previnedistrugerea lui de catre enzime. Glucozamina este vitala pentru
construirea cartilajului. Cartilajul este un tesut intalnit in mai multe zone ale corpului si
functioneaza ca o perna intre oase si articulatii. Cartilajul articular necesita glucozamina fiind un
precursor al glicozaminoglicanilor, componenta majora a cartilajului articular. Pe masura ce
inaintam in varsta, nivelul de glucozamina scade, ceea ce poate conduce la o eventuala deterioare
a cartilajului.Suplimentele pe baza de glucozamina sunt utilizate pe scara larga impotriva
osteoartritei. In ceea ce priveste osteoartrita, cartilajul careamortizeaza articulatiile devine rigid
si isi pierde elasticitatea. Astfel, devine predispus la umflare, deteriorare etc. De vreme ce
glucozamina intalnita in mod natural in organism repara cartilajul articular, in momentul in care
este administrata ca supliment alimentar ajuta la aprovizionarea organismului. Exista dovezi
conform carora glucozamina reduce simptomele osteoartritei la genunchisi incetineste progresia,
reduce rigiditatea, precum si umflarea articulatiilor.Glucoza, solutie perfuzabilaCompozitie:Fiole
a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40% ; solutie apoasa perfuzabila de glucoza
5%, 10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a 250 si 500 ml.Actiune
terapeutica:Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona
creste volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona,injectata intravenos, realizeaza
deshidratare tisulara.Indicatii:Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei
(la denutriti, in diaree, voma); stari de deshidratare fara pierdere de electroliti(solutia izotona);
vehicul pentru medicamente in perioada pre- si postoperatorie.Contraindicatii:Hiperglicemie,
stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in coma hiperosmolara, in soc si
in dezechilibre acido-bazice decauza metabolica; la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza
si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul glicemiei;atentie la eventuala
suplimentare de potasiu si insulina.Reactii adverse:Perfuzia rapida poate declansa o diureza
osmotica nedorita; injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie
sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala
sau sclerozarea venei.Mod de administrare:Intravenos, in injectii lente sau perfuzii, pana la 1l/zi
pentru solutia 5%; pana la 550 ml/zi pentru solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa
depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corp si ora, adica circa 300 ml din solutia 20% pentru un
adult de 70 kg).Glucoza, solutie injectabila Compozitie:Fiole continand solutie apoasa injectabila
20%;33%; 40%. 20%: Glucoza pro.inj. 2 g, clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml
33%: Glucoza pro.inj. 3,3 g, clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml. 40%: Glucoza
pro.inj. 4 g, clorura de sodiu 0,0026 g, apadistilata pana la 10 ml.Actiune
terapeutica:Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona
creste volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona,injectata intravenos, realizeaza
deshidratarea tisulara.Indicatii:Stari de denutritie, hipoglicemie,profilaxia si tratamentul cetozei

10
(la denutriti, indiaree, voma);stari de deshidratare fara pierdere de electroliti(solutia
izotona),vehicul pentru medicamente in perioada pre si
postoperatorie.Contraindicatii:Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt
contraindicate in coma hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acido-bazice decauza metabolica;
la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face
sub controlul glicemiei;atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.Reactii
adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie si necroza,
iar injectarea intravenoasa de solutii concentratepoate fi cauza de tromboflebita locala sau
sclerozarea venei.Mod de administrare:Intravenos, in injectii lente pana la 550 ml pe zi pentru
solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corpsi ora,
adica cca 300 ml din solutia 20% pentru un adult de 70 kg).Dextran 70 - glucoza 5%, solutie
perfuzabilaForma de prezentare:Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%; ct. x
6 fl. x 500 mlIndicatii:Soc hipovolemic, insuficienta circulatorie prin ooc toxic sau septic. Arsuri
intinse cu deshidratare si hemoconcentratie. Profilaxia soculuichirurgical. Profilaxia trombozelor
postoperatorii.Dozare si mod de administrare:Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si
apoi 500 ml/zi sau la 2 zile.Contraindicatii:Trombocitopenie marcata, IC congestiva grava, IR,
EP.

Atentionari:Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular.Reactii adverse:Rar, inrosirea fetei,

eruptie urticariana, frison. Exceptional, spasm bronsic sau HTA

Importanta lipidelor in alimentatie

Este un sterol ce serveste ca precursor al vitaminelor liposolubile si alhormonilor
steroizi. Colesterolul circula prin organism prin intermediul sangelui.Fiind un compus pe
baza de grasimi nu se poate amesteca cu sangele si nu poatefi transportat in aceasta stare.
Pentru a depasi aceasta problema, organismul transforma moleculele decolesterol sau
de alte grasimi in particule minuscule acoperite cu proteine numitelipoproteine, particule ce pot
fi transportate cu usurinta prin intermediul sangelui. Grasimile din lipoproteine sunt formate
din colesterol, trigliceride si fosfolipide.Trigliceridele sunt lipide formate din trei acizi
grasi si glicerol si care, ca sicolesterolul, in cantitate mare au efecte negative asupra
sistemului cardiovascular. Exista doua tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru
subiectul tratat inacest articol si anume LDL (lipoproteine cu densitate scazuta) si HDL
(lipoproteinecu densitate ridicata). Dupa cum observati, diferenta intre cele doua substanteeste
reprezentata de densitatea acestora. Densitatea lor este data de raportuldintre proteine si
lipide; compusii ce contin mai multe lipide decat proteine au odensitate mai mica decat cele ce
au un continut mare de protein.

11
Colesterolul bun ( HDL)

HDL este opusul LDL. Fata de LDL, colesterolul bun, are in compozitie ocantitate mare de
proteine si este sarac in lipide. Acest compus actioneaza ca unaspirator si absoarbe colesterolul
in exces de la nivelul tesuturilor si celulelor si iltransporta la nivelul ficatului. Ficatul elimina
colesterolul din aceste particule si ilfoloseste sau il recicleaza. Aceasta activitate a HDL
explica de ce acesta areefecte benefice asupra sistemului cardiovascular. HDL contine si
antioxidanti ce pot impiedica oxidarea LDL si transformarea lui inparticule si mai periculoase
pentru organism. Stilul de viata influenteaza foarte mult nivelul de HDL exercitiile fizice il
potcreste, iar fumatul il scade. Dietele bogate in grasimi cresc nivelul de HDL dar sipe cel de
LDL, iar cele sarace in lipide scad cantitatea de LDL si HDL. Totusi,printr-o alegere atenta a
alimentelor consumate, puteti scadea cantitatea de LDLfara sa influentati negativ nivelul HDL.
Pentru a creste nivelul de HDL simultan cu scaderea cantitatii de LDL trebuie saevitati
alimentele ce contin grasimi saturate si sa consumati alimente ce contingrasimi nesaturate ca
uleiul de masline, peste, alune, migdale etc.

Colesterolul rau ( LDL)

In general, 60-70% din cantitatea totala de colesterol este purtata prin organismde particulele
LDL. Aceste particule asigura transportul colesterolului de la ficat la locul unde este necesara
prezenta lui. Daca nivelul de colesterol din sange este mai mare decat
necesarulorganismului, acesta nu este folosit de celule, circula liber si astfel ajunge sa seataseze
de peretii vaselor de sange si ingreuneaza circulatia sangelui. Acesteblocaje pot duce la
afectiuni grave ale sistemului cardiovascular (infarctulmiocardic). Coordonatorii
unui studiu efectuat in anul 2011 au fost surprinsi cand auobservat ca subiectii ce
aveau un nivel ridicat al colesterolului rau au acumulatmai multa masa musculara decat
persoanele cu un nivel scazut. Persoaneletestate aveau varsta cuprinsa intre 60 si 69 ani si
nu erau active fizic. Observatia afost facuta dupa ce subiectii studiului au fost supusi unor
exercitii fizice intense. In urma acestui studiu s-a ajuns la concluzia ca exista sanse ca datele
obtinutesa fie utile in elaborarea unei solutii in ceea ce priveste pierderea
maseimusculare, afectiune specifica persoanelor cu varsta inaintata. Colesterolul este atat de
important pentru organism incat are capacitatea de asintetiza acest compus. Chiar daca urmati o
dieta lipsita de colesterol, organismulva produce zilnic aproximativ 1000 mg, cantitate
necesara functionariicorespunzatoare a acestuia. Organismul poate controla cantitatea de
colesterol din sange, producand maimult atunci cand dieta nu furnizeaza o cantitate suficienta si
invers. Aproape toate celulele organismului pot produce colesterol, dar ficatul esteorganul ce
produce cantitatea cea mai mare si astfel suplimenteaza cantitateaprodusa de celule. Aceasta
suplimentare este foarte importanta pentru zonele cenecesita cantitati mari (ovare pentru
producerea hormonilor). Exista posibilitatea ca fara sa consumati alimente bogate in colesterol
sa avetiun nivel ridicat al acestuia. Acest lucru se poate datora faptului ca organismul,datorita

12
unei predispozitii genetice, produce mai mult colesterol decat are nevoiesau mecanismul de
eliminare nu este eficient. In acest caz consultati un medicspecialist. Organismul are nevoie de
alimente pentru a produce colesterol dar acestea nutrebuie sa il si contina. In general, pentru
persoanele care au un nivel ridicat al colesterolului, propriulficat nu reprezinta singura sursa
de colesterol. Alimentele bogate in grasimisaturate si colesterol sunt foarte des intalnite pe
farfuriile romanilor si dupa cumam mentionat mai sus, organismul nu are nevoie de surse externe
de colesterol.Grasimile saturate cresc nivelul colesterolului si atunci cand sunt
prezente inalimente ce nu contin colesterol.

Vitamine. Surse. Rol biochimic si fiziologic. Forme de prezentare in

farmacii
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi in
cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale.
Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri plastice, insa sunt
esentiale in generarea acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre
organism, acesta trebuie sa le primeasca prin dieta (fie ca atare, fie sub forma de provitamine).
Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea normala a organismului): A, C,
D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6,
vitamina B12, acidul folic. Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de
hormoni sau hormon-like (vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea
tisulara (vitamina A). Vitaminele sunt grupate in doua categorii (aceasta clasificare fiind utila
mai mult din punct de vedere nutritional): - liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in
tesuturi liposolubile si in ficat - hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat,
altfel se pierd prin urina. Singura vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina
B12 (la nivel hepatic), aceste depozite mentinandu-se ani de zile. Vitaminele liposolubile sunt
solubile in lipide si insolubile in apa, iar utilizarea (digestia si absorbtia lor) depinde de
capacitatea organismului de a procesa lipidele alimentare. Vitaminele hidrosolubile se absorb in
proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de prezenta acidului clorhidric in sucul gastric.
Excesul lor este eliminat urinar, organismul nerealizand, cu o singura exceptie, deja amintita,
depozite (in caz de insuficiente, carentele lor apar foarte repede). Surse alimentare de vitamine
Vitamine liposolubile Vitamina A: oua, carne, lapte, branza, smantana, viscere (ficat, rinichi),
peste (cod), ulei de peste. Vitamina D: branza, unt, margarina, lapte fortificat, peste, stridii,
cereale. Vitamina E: grau, cereale (seminte), porumb, nuci, masline spanac si alte legume frunze,
uleiuri vegetale (din germeni de porumb, floarea soarelui, soia), paine neagra, fasolea uscata,
mazarea. Vitamina K: legume verzi (salata verde, spanac, ceapa verde, ierburi-marar, patrunjel,
leustean), cereale, galbenus de ou. Vitamine hidrosolubile Folat: legume frunze verzi, alimente
suplimentate, viscere (ficat), carne, paine neagra. Niacina: produse lactate, carne de pasare, peste
si preparate din peste, oua, legume, nuci, cereale imbogatite cu B3. Acidul pantotenic si biotina:

13
oua, peste, lactate, cereale integrale, legume, drojdie, broccoli si alte legume din aceasta familie:
varza, salata. Tiamina: cereale, paste, paine neagra si intermediara, preparate din carne de porc,
fasole uscata, mazare, peste, soia, produse lactate, fructe (mai ales banane), drojdie de bere.
Vitamina B2: cereale pentru micul dejun, paste, branzeturi, lactate fortificate, sucuri de fructe,
bauturi energizante. Vitamina B12: carne, in special viscere (ficat), produse de origine animala
(oua, lapte, carne de pasare si peste). Vitamina B6: vegetale, in special avocado, nuci, drojdie,
fasole verde, produse animale- carne de pui, peste si ficat. Vitamina C: citrice (in stare bruta, dar
si in sucuri, desi mai putin), capsuni, rosii, broccoli, napi, ceapa verde, cartofi. Principala sursa
este reprezentata de fructe si legume, continutul vitaminic al acestora depinzand in functie de
specie si de partea consumata (frunze, radacina, tubercul). 2 Fiecare vitamina are anumite roluri
bine stabilite in economia organismului. Vitamina A - este un nutrient esential si se gaseste in
natura sub mai multe forme chimice, in functie de compozitie si structura indeplinind anumite
functii. In general, se considera ca vitamina A intra in structura pigmentilor retinieni responsabili
de vederea la lumina slaba si distingerea culorilor. Este esentiala pentru mentinerea integritatii si
sanatatii tegumentelor si mucoaselor, dar are si importanta in mentinerea sanatatii oaselor,
dintilor (mai ales in perioada de crestere). Studii recente au demonstrat ca are roluri trofice
genitale. Vitamina B6 - se prezinta sub 3 forme: piridoxina, piridoxal, piridoxamina, insa
specialistii au integrat toate formele sub denumirea de piridoxina. Vitamina B6 face parte din
complexe enzimatice implicate in metabolismul proteinelor si aminoacizilor (deci, cu cat
consumul de proteine va fi mai ridicat, cu atat necesarul va fi mai mare). Alte roluri asociate
vitaminei B6 sunt stimularea cresterii si dezvoltarii, cresterea capacitatii de aparare impotriva
infectiilor, favorizarea activitatii cerebrale. Vitamina B12 - se mai numeste ciancobalamina si, ca
si restul vitaminelor din grupul B, indeplineste roluri in complexele enzimatice asociate
diverselor metabolisme. De asemenea, promoveaza reepitelizarea mucoasei digestive (rol
important in ulcer), stimuleaza dezvoltarea si intretine activitatea maduvei hematoformatoare.
Vitamina C - acidul ascorbic este un antioxidant cu importanta in dezvoltarea normala a dintilor
si gingiilor, in procesul de mineralizare a scheletului. Ea promoveaza vindecarea si cicatrizarea
plagilor si ranilor tegumentare (prin sinteza de colagen), fortifica sistemul imun, asigurand astfel
protectie impotriva infectiilor microbiene si virale. Este implicata in facilitarea absorbtiei fierului
si in cresterea rezistentei organismului fata de diverse substante toxice din mediu. Vitamina D -
forma naturala a vitaminei apare prin actiunea razelor ultraviolete asupra unui constituent al
sebumului secretat de piele. Expertii sunt de parere ca expunerea de 3 ori/saptamana la soare
timp de 10-15 minute, este suficienta pentru a stimula sinteza acestei vitamine, cu asigurarea
cantitatii necesare organismului. Vitamina D faciliteaza absorbtia calciului si depunerea sa in
oase si dinti (asigurand astfel o rezistenta crescuta acestor structuri) si intervine in homeostazia
fosforului. Vitamina E - sau tocoferol, este o substanta cu importante proprietati antioxidante.
Este o vitamina cu roluri in mentinerea structurii si functiei normale a organelor de reproducere,
in asigurarea troficitatii sistemului muscular. Are dovedit efect hepatoprotector (prin sinteza unor
produsi), rol de a stimula proliferarea celulara si de a forma hematiile, si faciliteaza utilizarea
vitaminei K in organism. Vitamina K - desi nu este o vitamina esentiala, rolurile sale in procesul

14
coagularii (efecte procoagulante) o fac indispensabila organismului. Studii recente demonstreaza
ca vitamina K este implicata si in mentinerea rezistentei si integritatii structurilor osoase la
persoanele in varsta. Biotina - sau vitamina B7, face parte din grupul vitaminelor B si are rol
esential in metabolismul proteinelor si carbohidratilor, in procesul de gluconeogeneza, precum si
in producerea unor hormoni si sinteza de colesterol si acizi grasi. Alte functii importante ale
biotinei sunt: mentinerea in limite normale a glicemiei si promovarea sanatatii fanerelor (par si
unghii). Niacina - sau vitamina PP (B3) apartine complexului B. Apartenenta la familia
vitaminelor B explica functiile ei in procesele metabolice, avand rol esential in eliberarea
energiei din moleculele de glucide, lipide si proteine. Printre alte functii se numara: scaderea
nivelului colesterolului din sange, mentinerea sanatatii pielii si promovarea functionalitatii la
randament maxim a structurilor nervoase. Acidul folic - folatul functioneaza in organism in
stransa legatura cu vitamina B12, fiind implicat in formarea hematiilor. Prezenta lui este
necesara si sintezei de AND (iar prin aceasta, acidul folic este implicat in procesul de crestere si
dezvoltare tisulara, pe care il controleaza strict). Acidul folic are roluri protectoare pentru fat, pe
care il protejeaza impotriva aparitiei diverselor anomalii congenitale, de aceea femeile
insarcinate ar trebui sa fie foarte atente la nivelul acestei vitamine. Printre cele mai frecvente
malformatiii legate de insuficienta acidului folic se numara si spina bifida. Acidul pantotenic -
sau vitamina B5, este o vitamina hidrosolubila esentiala, implicata in metabolismul si sinteza
carbohidratilor, proteinelor, lipidelor, in special colesterolului (prin intermediul unei coenzime la
a carei formare contribuie, coenzima A). Prezenta lui este importanta in sarcina, acesta
promovand evolutia normala a gestatiei. Riboflavina (vitamina B2) - este o vitamina
hidrosolubila ce se inactiveaza rapid la lumina. Este parte constitutiva a unor enzime cu rol in
eliberarea energiei necesare fiecarei celule. Acest lucru o face indispensabila organismului. Este
implicata in cresterea somatica si in formarea hematiilor. Tiamina (vitamina B1) - este o
vitamina hidrosolubila instabila termic (se descompune la caldura). Ea se combina cu diferite
proteine si formeaza astfel, enzime ce metabolizeaza glucidele (cu eliberare consecutiva de
energie). Este esentiala pentru procesul fiziologic de crestere si participa la mentinerea
functionalitatii optime a sistemului cardiovascular, nervos dar si digestive.

Enzime digestive. Hormoni estrogeni. Prezentare in farmacii.

Enzimele digestive sunt fermenti de natura proteica si structura coloidala complexa, specifici
plantelor si animalelor, necesare pentru digestie deoarece au roluri importante in transformarea
alimentelor ingerate in substante primare necesare nutritiei, precum minerale, vitamine,
aminoacizi. Enzimele digestive actioneaza in mod asemanator cu niste catalizatori, avand
capacitatea de a determina o reactie chimica complexa fara ca ele sa fie alterate sau distruse in
cursul acestui proces. In transformarile biochimice care au loc in organismul uman, actioneaza
doua tipuri de enzime, si anume: enzime endogene, sub forma de fermenti secretati de glandele
digestive; au rol de reglare a digestiei; enzime exogene sau enzime propriu-zise, care trebuie
procurate din mediul exterior, prin consumul de alimente de origine vegetala sau animala. In
organism, enzimele exogene se gasesc in cantitati foarte mici, dar fara prezenta lor activa nu pot

15
avea loc procesele chimice de metabolizare (transformare), la nivelul celulelor, tesuturilor si
diferitelor organe, nu se poate produce inmultirea celulelor si nici cresterea si dezvoltarea
plantelor si animalelor. Enzimele se pot gasi in special in alimentele negatite precum: germenii
de grau, laptele de vaca crud (tolerat numai de cei cu ficatul sanatos), galbenusul de ou de gaina
(crud sau preparat moale), sucurile de legume, sucul si salata de orz verde, legumele si
zarzavaturile tinere, afinele, caisele, ceapa, ciresele si visinele, coacazele negre, morcovii, prazul,
prunele, rosiile, salata verde, sfecla rosie, semintele de soia, spanacul, usturoiul, taratele de grau,
mierea, lucerna (care contine un numar de 8 enzime esentiale), ouale, carnea si pestele. Aceste
substante au un rol foarte bine determinat, fiecare actionand asupra unui anumit component din
alimente, neputandu-se inlocui una pe cealalta. Prin urmare, o cantitatea insuficienta, sau absenta
unei singure enzime poate determina imbolnavirea. Exista cateva suplimente alimentare care
contin toata gama de enzime digestive necesare organismului uman cum ar fi Digestive Enzymes
, Digest Ease, Acidophilus with psyllium, Ac-Zymes si Meal time digestive enzymes. Hormoni
estrogeni numii i hormoni foliculari, sunt hormoni sexuali feminini, se sintetizeaz n cea mai
mare parte n ovare ( n foliculii ovarieni i corpul galben) i ntr-o cantitate mai mic n
glandele suprarenale. n timpul sarcinii, se sintetizeaz i de ctre placent ; aceti hormoni se
sintetizeaz i la brbai n cantiti mici la nivelul testiculului; de asemenea o anumit cantitate
de testosteron ( hormon sexual masculin) se transform sub aciunea unei enzime n estrogen;
d.p.d.v.chimic, hormonii estrogeni sunt hormoni steroizi care au ca i precursor colesterolul. 2.)
Clasificarea horminilor estrogeni i aciunea lor: a.) Naturali: Estradiol Estrona
Estriol Dintre aceti hormoni naturali doar Estriolul poate fi folosit n tratament, pe cale
oral. Ceilali doi hormoni administrai pe cale oral nu au nici un efect iar dac sunt
administrai pe cale injectabil se metabolizeaz foarte repede, efectul lor fiind ineficient.
Din acest motiv, sunt folosii estrogeni sintetici ( fie prin esterificare a hormonului natural, fie
prin substituirea lor cu derivai care vor fi metabolizai mai ncet n organism). Sinteza
hormonilor naturali : n organism colesterolul este crmida de construcie a hormonilor
sexuali masculini i feminini, -lanul de sintez al acestor hormoni este urmtorul: Colestrol,
Pregnenolon, Progesteron, 17 alfa Hidroxiprogesteron, 4-Androsten- 3, 17 dion, Testosteron,
19 Hidroxitestosteron, Estradiol.

- n snge hormonii estrogeni sunt legai de o protein i transportai ctre diferite organe ( sni i
uter ) unde ei sunt direcionai ctre nucleul celulelor din organul respectiv i astfel influeneaz
activitatea celular, - spre deosebire de ali hormoni ( ex. Adrenalina), aceti hormoni sexuali
(steroizi), nu pot s-i exercite aciunea dect dac ptrund n interiorul celulei int unde se
leag de un receptor ( proteina sus menionat) i ptrunde astfel n nucleu unde va sintetiza
proteine. - aciunea hormonilor ncepe doar dup cteva ore dup ce a ptruns n celul, prin
intermediul acestor proteine sintetizate. Estrogenul natural, dup administrare se metabolizeaz
rapid de ctre ficat i este inactivat, motiv pentru care nu este eficient n tratament dar nici ca i
contraceptiv. Aciunea hormonilor estrogeni naturali: maturarea ovulului, fiind apt pentru
fecundare, vascularizarea bun a mucoasei uterine, dezvoltarea vaginului, uterului, ovarului
i a a trompelor uterine, dezvoltarea caracterelor sexuale feminine ( creterea snilor,

16
pilozitatea axilar i pubian, a organelor sexuale externe), dezvoltarea colului uterin, secreia
lui ( mucusul cervical) devine fluid i favorizeaz naintarea spermatozoizilor spre uter,
informeaz hipofiza cnd ovulul este matur i astfel declaneaz n mod indirect ovulaia,
concentraia hormonilor estrogeni se modific de mai multe ori n timpul ciclului menstrual (
vezi ciclul menstrual), ei intervin n timpul ciclului menstrual, n prima faz a acestuia, prin
creterea i dezvoltarea mucoasei uterine ( endometrul), secreia de estrogeni este stimulat de
ctre hipofiz prin intermediul unor hormoni: FSH i LH, n timpul sarcinii: nivelul
estrogenilor crete de 10-100 de ori ; din ziua a 8-a dup concepie placenta va secreta hormonul
hCG ( hormon gonadotrop) i o cantitate crescut de estrogeni; din acest motiv, hipofiza nu mai
poate primi semnalul (cnd scade estrogenul) i trebuie eliminat ovulul, deci nu mai are loc
ovulaia. b.) Sintetici: Etinilestradiol Mestranolul -ambii hormoni sunt derivai din
estrogenul natural, endogen Estradiolul, -hormonul sintetic Etinilestradiol este o component
a pilulei contraceptive sintetice, alturi de hormonul progesteron. Are o activitate mult mai
ridicat dect hormonul natural ( Estradiol) i poate fi administrat pe cale oral, fr s fie
dezactivat, Mestranolul are un efect similar cu Etinilestradiolul, avnd n plus un grup metil n
poziia C3. El este metabolizat n organism i transformat tot n Etinilestradiol - partea sa activ.
Se administreaz tot pe cale oral. -modificrile, respectiv conjugrile care se fac acestor
hormoni, fac ns foarte dificil metabolizarea lor de ctre ficat -doar un procent de 40-60%
din hormon va trece n snge i va fi folosit de ctre organism, restul(40-60%) se depoziteaz n
ficat. Fixarea intens a etinilestradiolului n ficat este responsabil de efectele metabolice ( efecte
secundare importante ) -aceti hormoni nu circul ca i estrogenul natural legai de proteine,
motiv pentru care difuziunea n organism este foarte rapid -dup administrare pe cale oral,
estrogenii sintetici, datorit modificrilor chimice din structura lor, au o durat i un potenial de
aciune mult mai mare dect a celor naturali, fiind mult mai greu metabolizai de ctre ficat,
motiv pentru care cresc ns mult i efectele lor secundare, etabolice. Aciunea hormonilor
estrogeni sintetici: Etinilestradolul: -inhib ovulaia prin suprimarea ( inhibiia) hormonilor
hipofizari ( FSH i LH ). Astfel aceti hormoni hipofizari nu mai stimuleaz ovarul s secrete
hormoni estrogeni endogeni, deci ovarul este practic pus n repaus. Acelai lucru se ntmpl de
fapt i n cazul unei sarcini, motiv pentru care organismul este pclit i reacioneaz
asemntor ca ntr-o sarcin, - inhib implantaia embrionului n uter, prin alterarea mucoasei
uterine ( vezi ciclul menstrual), modificri care vor duce la eliminarea embrionului, deci la avort
(!), - accelereaz transportul ovocitului prin trompa uterin.(6) Acest lucru poate duce la
distrugerea lui datorit faptului c ovocitul rezultat dup fecundare mai rmne n mod normal pe
loc cteva ore , timp n care se divizeaz. Apoi ncepe migrarea lui prin tromp ctre uter. n tot
acest timp el se hrnete din secreiile de la nivelul trompei. Dac transportul lui este foarte mult
accelerat de ctre estrogenii sintetici, risc s nu se termine diviziunea, nu se mai hrnete, deci
va fi distrus i eliminat ( avortat !) - esrtogenii sintetici stimuleaz sistemul imun, motiv pentru
care un tratament estrogenic poate induce boli autoimune precum Lupus Eritematos Sistemic,
Eritem nodos precum i reacii autoimune ca: prurit, eczeme, etc. - estrogenii sintetici pot avea
efecte negative asupra psihicului precum depresii, i insomnii.

17
Rolul enzimelor n etapele digestiei (bucal, gastric, intestinal).
Bolile metabolismului glucidic
Rolul enzimelor n etapele digestiei (bucal, gastric, intestinal) Pentru efectuarea functiilor
vitale, organismul are nevoie de energie si elemente nutritive. Acestea ii sunt furnizate de
alimente. Dar principiile nutritive (factorii nutritivi) se gasesc sub forma unor combinatii
complexe, care nu pot fi utilizate ca atare. Este deci nevoie de transformari pana la elemente
simple, pe care organismul le foloseste ca sursa energetica si plastica. Proteinele sunt
principalele substane plastice, iar glucidele si grasimile, substane energetice. Digestia
reprezinta prima etapa a transformarilor. Faramitate mecanic prin masticatie si imbibate cu saliva
(bolul bucal) sunt propulsate prin esofag in stomac si intestinul subtire, unde se continua digestia
inceputa in cavitatea bucala. La nivelul intestinului are loc absorbtia principiilor nutritive,
resturile nedigerate trec in intestinul gros (colon) unde se definitiveaza digestia si absorbtia. In
final, prin rect (anus) se elimina intermitent alimentele nedigerate (defecatia). Digestia incepe
chiar in cavitatea bucala. Ea intereseaza aici numai glucidele. Enzima denumit ptialina sau
amilaza salivara, degradeaza amidonul in componenti mai simpli (dextrina si maltoza). In
stomac, bolul alimentar este framantat si imbibat cu suc gastric, prin miscarile peristaltice ale
acestuia. Sucul gastric contine dou enzime importante: pepsina si labfermentul. Pepsina
transforma proteinele in compusi mai simpli, denumite albumoze si peptone. Pepsina devine
activa numai sub influenta acidului clorhidric, secretat la nivelul mucoasei gastrice, care
transforma pepsinogenul inactiv in pepsina activa. Labfermentul (presura) actioneaza asupra
cazeinei (proteina din lapte) pe care o coaguleaza, operatie indispensabila pentru digestia
cazeinei de catre pepsina. Tot la nivelul stomacului continua digestia amidonului sub actiunea
ptialinei salivare. Prin pilor, alimentele astfel degradate trec in duoden, unde se desavarseste
digestia sub influenta celor trei sucuri digestive prezente aici: intestinal, pancreatic si biliar.
Glucidele sunt degradate sub actiunea amilazei pancreatice in compusi mai simpli numiti
dizaharide (maltoza, lactoza). Acestia sunt descompusi de catre unele enzime din sucul intestinal
(maltaza, lactaza etc.) in monozaharide (glucoza si fructoza) forma sub care pot fi absorbiti prin
mucoasa intestinala. Proteinele sunt degradate in intestin sub actiunea tripsinei, pana la stadiul de
polipeptide si chiar aminoacizi. Tripsina este transformata din forma inactiva denumita
tripsinogen, in forma activa, de catre o enzima intestinala, enterokinaza. La nivelul intestinului se
produce si descompunerea lipidelor. In prealabil lipidele sunt emulsionate de catre sarurile
biliare secretate de ficat si depozitate in bila. Emulsionarea consta in transformarea lipidelor in
particule foarte fine cu suprafa mare, care permit enzimelor denumite lipaze, sa le descompuna
in glicerina (glicerol) si acizi grasi. Astfel: laptele, carnea, branza, ouale, painea, legumele,
fructele si grasimile sunt transformate in compusi simpli, monozaharide (glucoza si fructoza)
pentru glucide, aminoacizi pentru proteine si acizi grasi si glicerol pentru grasimi. Dupa
absorbtia la nivelul peretelui intestinal factorii nutritivi mentionati sunt transportati pe calea
circulatiei sanguine si limfatice, in laboratorul central - ficatul. De aici, dupa nevoie, sunt dirijati
18
in diferite sectoare ale organismului, fie pentru producerea de energie, fie pentru repararea
tesuturilor, fie depozitate ca substane de rezerva. Pentru a fi incorporate in tesuturi si celule si
pentru eliminarea resturilor neutilizabile rezultate din ardere, are loc procesul cunoscut sub
numele de metabolism. Acesta cuprinde doua componente: unul de sinteza (refacerea tesuturilor
din substane simple) numit anabolism si altul de descompunere, de degradare energetica, numit
catabolism. Glucoza reprezinta principalul furnizor de energie pentru organism. In sange se
gaseste intr-o concentratie constanta (70-110mg%). Aceasta se numeste glicemie. Variatiile mari
sunt periculoase, de aceea actioneaza un sistem de reglare foarte eficace pe doua cai: -
Autoreglare fizico-chimic. Glicogenul din ficat nu este o masa amorfa. Pentru a fi consumata la
periferie glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen. Deci glucoza utilizata
de organism reprezinta fractiunea desprinsa din molecula de glicogen. Iata cum glicogenul este
in permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism.
Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu si pentru cel depozitat in muschi.
Sintetic glicogenul ia nastere din patru surse: glucoza alimentara, produsii metabolismului
glucidic, proteine si lipide. In ce priveste autoreglarea, daca apare un supliment digestiv de
glucoza, se va produce o sinteza crescuta de glicogen care va absorbi acest supliment. Invers, o
utilizare crescuta a glucozei, va fi compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului.
Astfel se mentine glicemia in limitele fiziologice. - Reglarea hormonala a glicemiei. Aici intervin
numerosi hormoni. Dintre acestia numai insulina are efect hipoglicemiant, ceilalti-fiind
hiperglicemianti (hormonul somatotrop hipofizar, A.C.T.H, hormonii glucocorticosteroizi,
tiroidieni si catecolaminele presoare (adrenalina si noradrenalina). Schematic insulina este
secretata de celulele beta din insulele Langerhans din pancreas. Stimulul de secretie este
hiperglicemia. Este transportata de sange, fixata de unele globuline si este inactivata la nivelul
ficatului. Actioneaza accelerand transportul glucozei prin membranele celulare si activeaza unele
procese metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc). In concluzie cand glucoza
sanguina tinde sa creasca, surplusul este transformat in glicogen. Procesul se numeste
glicogenogeneza. in lipsa insulinei, glucoza nu se mai transforma in glicogen, creste nivelul in
sange (hiperglicemie) iar excesul este eliminat prin urina (glicozurie) aparand astfel boala
denumita diabet zaharat. Cand glicemia tinde sa scada, glicogenul este descompus si echilibrul
glicemiei restabilit. Arderea glucozei la nivelul celulelor, cu eliberare de energie, se face atat in
prezenta oxigenului (aerobioza) cat si in absenta acestuia (anaerobioza). In caz de aerobioza,
actioneaza reactii complexe, diferite enzime, iar ciclul de desfasurare este cunoscut sub numele
de ciclul Krebs. La nivelul acestui ciclu se intalnesc nu numai compusi din descompunerea
glucidelor, dar si cei rezultati din degradarea proteinelor si a lipidelor. Aici are loc
interconversiunea dintre metabolisme. Acesta este un mecanism biochimic adaptativ, prin care
un principiu alimentar poate sa se transforme in altul, pe calea unor reactii reversibile, cu produsi
intermediari comuni. Astfel pot aparea sau disparea cantitati apreciabile de glucide, lipide sau
proteine. De obicei exist o predominanta a proceselor de transformare a proteinelor si mai ales a
lipidelor in glucide (gluconeogeneza).Procesul de eliberare a glucozei din glicogen se numeste
glicogenoliza. Ciclul Krebs este cheia de bolta a metabolismului intermediar. La acest nivel

19
intervine in principal acidul piruvic din degradarea zaharurilor, care este un acid cetonic simplu
si care este degradat in produsi finiti CO2 si H2O. In diferite reactii intervine insa si coenzima A,
care da nastere acetil coenzimei A, forma activa care participa la interconversiunea
metabolismelor. Acesta este procesul aerobiotic. In conditii de anaerobioza, degradarea
glucidelor duce la un compus numit acid lactic, care poate fi si el oxidat mai departe, cu
eliminare de energie, apa si dioxid de carbon.

Bolile metabolismului glucidic

Diabetul zaharat Pe plan mondial, diabetul afecteaza peste 250 milioane persoane, dintre care
peste 50 milioane insulinotratate. La acestea se adauga un procent de 8.2% de persoane cu GBM.
In Romania prevalenta in populatia generala este de ~4.2% (prevalenta din cele mai scazute in
Europa). In 2005 erau inregistrate 450.000 persoane cu diabet, numarul real fiind probabil
aproape 1 milion. Dintre acestea, ~90% reprezinta tipul 2. Diabetul tip 1 are in Romania o
incidenta mic: 3/100.000 (Epidiab, 1990, grupa de varsta 0-14 ani). Diabetul are un impact
epidemiologic, biologic, socio-profesional, economic, politic deosebit de important. Este a 5-a
cauza de mortalitate, explicand ~5% din totalul deceselor (pondere subevaluata datorita
modalitatii de completare a certificatelor de deces). In cadrul diabetului, 50-80% din mortalitate
se datoreaz bolilor cardiovasculare. Chiar la diagnosticul diabetului, afectiunile associate sunt
prezente intr-o pondere mare: HTA ~50%, dislipidemii ~50%, suprapondere/obezitate ~90%,
boli aterosclerotice ~33%. Economic, diabetul consuma 5-10% din bugetele de sanatate in tarile
dezvoltate. Politic, se recunoaste prin rezolutia ONU din 2006 amenintarea globala a unei boli
neinfectioase cu consecite devastatoare. Pe perioada urmatoare se estimeaza o crestere a
numarului cazurilor de diabet pe plan mondial (cu ~50% pana in 2025) (cu ~50% pana in 2025).
Prezentarea clinica a diabetului zaharat este heterogena. Principalele 2 tipuri de diabet (tip 1 si
tip 2) au caracteristici generale distincte, prezentate in tabel (dupa Guja).

Tulburari ale metabolismului proteic si lipidic. Cai commune de

metabolizare a alimentelor
Tulburari in metabolismul lipidelor Lipidele constituie un grup de substane organice, care
ndeplinesc roluri multiple n cadrul organismului animal: -rol plastic, ntrnd n constituia
membranelor celulare; -rol energetic, prin utilizarea energogenic a acizilor grai; -rol de
protecie mecanic a unor organe (rinichii); -rol de protecie termic a organismului
(maniamentele subcutanate depozite de grasime); -rol de surs de ap metabolic, utilizabil n
condiii de deshidratare i inaniie hidric; -rol de materii prime utilizate n scopul biosintezei
unor substane liposolubile biologic active (hormoni steroizi). Organismul i procur acizii
grai, glicerolul i colesterolul, indispensabili biosintezei lipidelor proprii din dou surse: -hrana,
care furnizeaz: -trigliceride, digerate succesiv sub influena lipazei gastrice i a celei
pancreatice, n glicerol i acizi grai; -fosfolipide, digerate sub influena fosfolipazelor
pancreatic i intestinal n glicerol, acizi grai, colin i radicali fosfat; -colesterol esterificat,

20
digerate sub influena colesterolesterazei pancreatice n colesterol i acizi grai. -biosinteaza, la
nivel hepatic a trigliceridelor, folosind ca materie prim glucide i proteine. Digestia, absorbia
i metabolismul lipidelor se deruleaz prin implicarea urmtorilor factori: -enzimatici, precum:
lipazele gastric i pancreatic, fosfolipazele pancreatic i intestinal i colesterolesteraza
pancreatic, implicate n procesele de digestie a lipidelor din raie; -secreia biliar,
rspunztoare (prin srurile biliare) de emulsionarea lipidelor din raia alimentar i: -facilitarea
digestiei acestora; -facilitarea absorbiei acestora; -hormonali, implicai n reglarea nivelului
metabolismului proteinelor, precum: -insulina, care amplific anabolismul lipidelor; -
catecolaminele, STH, hormonii tiroidirni iodai (tiroxina), hormonii sexuali, glucagonul i
hormonii glucocorticoizi, care amplific catabolismul ; -prezena n raie a factorilor lipotropi
(colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele B6 i B12, metionina, proteinele ), care se opun
depunerii lipidelor n diverse esuturi (ficat); -prezena n raie a factorilor antilipotropi (biotina,
vitaminele B1, B2, PP i cistina), care se opun depunerii lipidelor n diverse esuturi (ficat); -
nervoi, reprezentai de hipotalamus, care se implic: -n calitate sa de centru de reglare a
ingestiei de hran; -n calitatea sa de releu neuroendocrin, n sinteza unor hormoni implicai
direct (STH ) sau indirect (TSH , ACTH , FSH ), n metabolismul lipidelor; -genetici, care pot
predispune organismul, la dezechilibre metabolice, manifestate fie prin prevalena anabolismului
(tendina de ngrare), fie prin cea a catabolismului lipidic (tendina de meninere la un nivel
sczut a depozitelor lipidice corporale). n consecin, orice disfuncie n derularea aciunilor
specifice factorilor enumerai mai sus, are darul de a induce tulburri ale metabolismului
lipidelor. Tulburrile metabolismului lipidelor, intr n categoria lipidozelor se manifest la
nivelul: -metabolismului lipidelor neutre; -metabolismului lipidelor complexe. Tulburrile
metabolismului lipidelor neutre Tulburrile metabolismului lipidelor neutre se grupeaz n dou
categorii: -tulburri prin aport redus de lipide; -tulburri prin aport crescut de lipide. Tulburari
in metabolismul proteinelor Proteinele constituie un grup de substane organice, care
ndeplinesc roluri multiple n cadrul organismului animal: -rol plastic, ntrnd n constituia
esuturilor organismului; -rol de transportator plasmatic al unor hormoni, lipide (lipoproteine),
vitamine etc. 2 -rol de biocatalizator (enzime); -rol n aprarea specific (imunoglobuline) i
nespecific (complementul); -rol n meninerea echulibrului acido-bazic (prin gruprile aminio i
carboxil); -rol hidropexic, de reinere a apei (genereaz presiunea oncotic); -rol detoxifiant
(conjugarea cu aminoacizi a toxicului, la nivel hepatic); -rol energetic, prin utilizarea
aminoacizilor: -n sens energogenic; -n sens neoglucogenic sau lipogenic. Organismul procur
aminoacizii, indispensabili biosintezei proteinelor proprii din dou surse: -hrana, care furnizeaz:
-proteine, digerate succesiv sub influena enzimelor proteolitice din sucurile gastric (pepsina i
gelatinaza), pancreatic (tripsina, chimotripsina, elastaza i carboxipeptidazele) i intestinal
(enterochinazele, aminopeptidazele tri i dipeptidazele); -biosinteaza n organism a aminoacizilor
neeseniali. Digestia, absorbia i metabolismul proteinelor se deruleaz prin implicarea
urmtorilor factori: -enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina, elastaza,
carboxipeptidazele, enterochinazele, aminopeptidazele, tri i dipeptidazele, implicate n
procesele de digestie a proteinelor din raie; -hormonali, implicai n reglarea nivelului

21
metabolismului proteinelor, precum: -insulina, STH, hormonii tiroidirni iodai (tiroxina) i
hormonii sexuali, care amplific anabolismul proteinelor; -glucagonul i hormonii
glucocorticoizi, care amplific catabolismul proteinelor; -vitaminici, precum vitaminele
hidrosolubile din complexul B (B2, B6, B12) i PP, precum i vitaminele liposolubile (A,D,E,K)
care se implic n metabolismul intermediar al proteinelor; -nervoi, implicai n reglarea
biosintezei i secreiei unor componente proteice (Sistemul Nervos Vegetativ) sau asigurarea
unei balane pozitive a biosintezei proteice n anumite structuri, precum muchii scheletici
(Sistemul Nervos Central); -genetici, constituii de genele implicate n codificarea proteinelor
proprii organismului. n consecin, orice disfuncie n derularea aciunilor specifice factorilor
enumerai mai sus, are darul de a induce tulburri ale metabolismului proteinelor. Tulburrile
metabolismului proteinelor, intr n categoria proteineozelor i se manifest la nivelul: -
metabolismului unor aminoacizi; -metabolismului anumitor proteine sau categorii de proteine.
Tulburri ale metabolismului proteinelor, cu manifestare la nivelul aminoacizilor Aceste
tulburri au un caracter congenital, intrnd n categoria enzimopatiilor, fiind datorate unor
deficite enzimatice (cantitative sau calitative), care stopeaz derularea unor lanuri metabolice,
determinnd sindroame specifice, precum: -fenilcetonemia, produs de incapacitatea enzimei
fenilaalaninhidroxilaza de a transforma fenilalanina n tirozin; -tirozinoza, produs de deficitul
n aminotransferaz, fapt care face imposibil transformarea acidului b tri fenil piruvic n acid
homogentizinic; -alcaptonuria, -leucinoza, -cistinuria; -albinismul, (imposibilitatea transformrii
tirozinei n melanin).Albinismul este o afeciune ereditar, fiind caracterizat prin absena
pigmentului (melanina) care confer culoare pielii, prului i ochilor. Aceste tulburri se
concretizeaz prin afectarea nivelului cantitativ i calitativ al unor proteine specifice
organismului, fiind induse prin: -deficite congenitale manifestate prin afectarea cantitativ sau
calitativ a biosintezei unor proteine specifice organismului (hemofiliile); -afectarea biosintezei
unor proteine specifice, n urma: -alterrii funcionale a organelor care gzduiesc aceste procese
(tulburri de coagulabilitate consecutive i disfuncii consecutive alterrii nivelului proteinelor
plasmatice, induse de insuficiena hepatice); -carene alimentare, inductoare de: -diminuarea
fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice (malnutriie); -tulburri ale sintezei proteice,
precum carenele n vitamina C (inductoare de deficiene ale biosintezei colagenului) i K
(inductoare de deficiene biosintetice ale factorilor plasmatici II, VII, IX i X, ai coagulrii
sngelui); -diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice,urmare a maldigestiei
i malabsorbiei(tulburri digestive ) -amplificarea biosintezei proteice (hipergamagobulinemia
specific unor stri infecioase); -procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea
crescut a unor proteine specifice (hemoragii i plasmoragii, inductoare de hipoproteinemii i
respectiv hiperproteinemii)

22
umete metabolism. Metabolismul ncepe odat cu ingestia alimentelor i sfrete cu excreia
produilor neutilizabili. El se desfoar n trei etape: digestiv, celular i excretorie. Legtura
dintre aceste etape o asigur sngele i circulaia acestuia. Reactiile biochimice, care au ca
suport nutrientii, sunt exergonice si endergonice. Reactiile exergonice sunt cele asociate cu
degradarea nutrientilor, fiind furnizoare de energie; ele constituie latura catabolic a
metabolismului sau catabolismul. Reactiile endergonice sunt cele consumatoare de energie,
necesar reconstructiei sau sintezelor celulare; ele constituie latura anabolic a metabolismului
sau anabolismul.

Calcul metabolism bazal

Formula Harris-Benedict - este bazata pe varsta (V), greutate (G), inaltime (I)

pentru femei (kcal): 655 + (9,56 x G) + (1,85 x I) - (4,68 x V)

pentru barbati (kcal): 655 + (13,75 x G) + (5 x I) - (6,78 x V)

Formula Mifflin-St.Jeor - pentru adulti cu varsta cuprinsa intre 19-78 ani

pentru femei: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) 161

pentru barbati: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) + 5

Calcul greutatea ideala

Greutatea ideala(kg)=(inaltimea-100)+varsta/10x0,9

Calcul indice de masa corporala IMC[kg/m2] = m [kg] h2 [m2]

Calcul numar de calorii arse

Formula : Greutate corporala x 33

23
 EXEMPLE DE PH-METRE, SPECTROFOTOMETRE
,CROMATOGRAFE SI ELECTROFOREZE UTILIZATE
INLABORATOARE MEDICALE SI DE REVOLUTIE
Hartia indicatoare de phFabricata prin impregnarea hrtiei de filtru de calitate ridicat cu soluii
indicatoare sausoluii indicatoare mixte.

Aparatura pH-metru, echipat cu electrod de calomel (electrodul de referinta) si electrod

de sticla(electrodul de masurare).In stare de repaus electrodul de calomel se pastreaza cufundat
intr-o solutie saturata de KCl,iar cel de sticla in apa distilata. Daca inainte de utilizare
se constata ca in interiorulelectrodului de referinta exista bule de aer, se completeaza lichidul
din interiorul acestuia cusolutie saturata de clorura de potasiu.

Mod de lucru

Pentru etalonarea aparatului se folosesc de obicei doua solutii tampon care au pH-ulcel mai
apropiat de cel presupus la proba ce se analizeaza.Cu 10-15 minute inainte de determinare, se
deschide aparatul. Se aduce la zero,conform instructiunilor insotitoare.

Un spectrofotometru sau un colorimetru utilizeaza transmiterea luminii printr-o solutie

pentrudeterminarea concentratiei unui solut in solutia respectiva. Spectrofotometrul difera
decolorimetru prin modul in care lumina este separata in lungimile de unda
componente.Spectrofotometrul utilizeaza o prisma pentru separarea luminii, iar colorimetrul
utilizeazafiltre. Ambele se bazeaza pe un model simplu de trecere a luminii de lungime de
undacunoscuta printr-o proba si masurarea cantitatii de energie luminoasa care este
transmisa.Aceasta se realizeaza prin plasarea unei fotocelule in partea opusa a probei respective.
O razade lumina este formata din fotoni; cand un foton intalneste o molecula de analit, exista
sanseca analitul sa absoarba fotonul. Aceasta absorbtie reduce numarul de fotoni din raza
delumina, astfel reducand intensitatea luminoasa.Toate moleculele absorb energie radianta
laanumite lungimi de unda. Cele care absorb energie in spectrul vizibil sunt cunoscute
capigmenti. Proteinele si acizii nucleici absorb lumina in domeniul ultraviolet.
Unspectrofotometru implica o sursa de lumina, o prisma, un suport pentru probe si o
fotocelula.Acestea sunt conectate la un sistem electric sau mecanic care controleaza intensitatea
luminii,lungimea de unda si conversia energiei primite la nivelul fotocelulei in fluctuatii
voltmetrice.Fluctuatiile voltmetrice sunt apoi proiectate pe o scala metrica/digitala si valorile
suntinregistrate intr-un computer.Intensitatea culorii dintr-o proba depinde de cantitatea de solut
din proba respectiva.Transmisia luminii nu este o functie liniara, ci mai degraba exponentiala.
Transmitanta esteprocentul relativ de lumina care a trecut prin proba. Transmitanta procentuala
estetransformata intr-o functie logaritmica inversa cunoscuta ca absorbanta (sau densitate
optica).Legea Beer-Lambert: absorbanta este minus log10 din transmitanta (A = - log10T).

24
Aceastavaloare este mai utila decat transmitanta deoarece proiectia absorbantei versus
concentratiedetermina o linie dreapa, absorbanta crescand odata cu cresterea concentratiei
(transmitantascade odata cu cresterea concentratiei de analit).

otometric, intensitatea culorii formate fiind proportionala cu concentratia analitului respectiv(ex:

determinarea acidului uric cu utilizarea uricazei);- teste colorimetrice in care substanta de
analizat se cupleaza specific cu reactivul cuformarea unui produs conjugat colorat care este
determinat fotometric (ex.: bilirubina secupleaza cu ionul diazoniu in mediu puternic acid cu
formarea azobilirubinei de culoarerosie); in cazul determinarii enzimelor, acestea cliveaza
enzimatic un substrat specific,produsul rezultat fiind colorat/ se cupleaza cu un cromogen si
formeaza un complex colorat;- teste UV: NADH/NADPH care este fie produs, fie consumat in
timpul reactiilor care au loceste determinat fotometric in lumina ultravioleta, concentratia sa
fiind direct, respectiv inversproportionala cu concentratia analitului de determinat (ex:
determinarea ALT si AST).- teste kinetice: produsul final este determinat kinetic (in timp fix),
ceea ce ofera o linearitatemai mare (ex.: test kinetic UV pentru determinarea ureei).

CROMATOGRAF

Cromatografia in coloana implica o faza mobila (lichid sau gaz) care curge peste o faza
stationara (solida sau lichida). In cromatografia in coloana un amestec de molecule este separat
pe baza afinitatii fiecarei molecule pentru faza mobila sau stationara: daca o moleculaare o
afinitate mai mare pentru faza stationara decat o alta molecula, atunci cea din urma va migra prin
coloana mai rapid decat prima molecula. Solutia de analizat este adaugata prin partea superioara
a coloanei si este apoi eluata cu solvent; fractiunile sunt colectate prin partea inferioara a
coloanei. Exista mai multe varietati de cromatografie in coloana: cromatografia cu gel filtrare
(excludere moleculara), cromatografia cu schimb de ioni, cromatografia cu faza inversa,
cromatografia cu gaz-lichid, cromatografia cu interactiuni hidrofobe, cromatografia cu afinitate,
cromatografia cu separare.In cromatografia cu gel-filtrare (excludere moleculara) moleculele
dintr-o solutie sunt separate in functie de marimea lor pe masura ce trec printr-o coloana de bile
legate intre ele intr-o retea tridimensionala. Aceste bile polimerice (dextran, agaroza sau
acrilamid) prezinta pori de anumite dimensiuni. Pe masura ce o proba trece prin coloana,
moleculele mai mari decat dimensiunile porilor nu vor patrunde in ochiurile retelei ramanand in
solutie, astfel incat ele vor elua primele din coloana. Moleculele mai mici vor patrunde prin pori
in ochiurile retelei si astfel se vor deplasa mai lent prin coloana si vor elua ultimele din solutie.
Pe masura ce proba elueaza la capatul coloanei fractiunile sunt colectate in tuburi.
Fractiunileeluate sunt apoi testate pentru determinarea compozitiei si cantitatii componentelor
respectiveprin spectrofotometrie, electroforeza sau teste functionale. Cromatografia cu gel
filtrare este utilizata in primul rand pentru a purifica proteine sau alte molecule si poate fi
utilizata pentru estimarea marimii unor proteine necunoscute (coloane calibrate cu proteine cu
GM cunoscuta).In cromatografia cu schimb de ioni moleculele sunt separate pe baza incarcaturii
lor ionice. Faza stationara este reprezentata de o rasina cu incarcatura fixa; daca aceasta

25
incarcatura este negativa (carboximetil celuloza), procesul se numeste cromatografie cu schimb
de cationic.

Cromatografia cu afinitate este utilizata mai mult in scop de cercetare; moleculele sunt separate
pe baza unor aspecte specifice ale structurii si activitatii lor biologice. Sunt utilizati liganzi care
sunt imobilizati intr-o matrice de suport, din care este efectuata o coloana; peste coloana se
toarna proba care contine proteina de interes si care se leaga de liganzii continuti in coloana;
proteina este apoi eluata, fie prin modificarea conditiilor din coloana (modificareapH-ului sau
concentratiei saline), fie prin utilizarea unei alte molecule care va intra in competitie cu molecula
de interes pentru situsurile de legare ale liganzilor. Exemple de liganzi in functie de substanta de
purificat: substrat, inhibitor, cofactor (pentru enzime), antigene (pentru anticorpi), secvente de
baze complementare (pentru acizi nucleici).Cromatografia lichida de inalta performanta
utilizeaza pompe care furnizeaza presiuni inaltecare imping solventii prin coloane metalice.
Aceasta creste viteza procesului de separare si previne raspandirea solutiilor care poate aparea in
cromatografia in coloana gravitationala. Separarea are loc in minute in loc de ore si este net
superioara. Utilizand cromatografia cu faza inversa pot fi separate doua proteine a cate 100
aminoacizi fiecare care difera printr-un singur aminoacid.Cromatografia cu gaz utilizeaza un
lichid cu punct de fierbere inalt impregnat intr-un suport solid inert ca faza solida si heliu ca faza
mobila, intregul sistem fiind incalzit. Solutul este injectat in coloana si se volatilizeaza imediat,
heliul indepartand componentele din coloana, fiecare component fiind inregistrat de un detector
care determina cantitatea relativa a acestuia. Polaritatea si volatilitatea componentelor determina
timpul cat acestea sunt retinute de coloana. Capacitatea coloanei in cromatografia cu gaz fiind
foarte mica, aceasta este utilizata in principal ca un instrument analitic.In cromatografia in strat
subtire si cromatografia cu hartie coloana este inlocuita cu un strat adsorbant (silicon, aluminiu,
celuloza) aplicat pe un suport de sticla/plastic/folie de aluminiu. Solutul este aplicat cu un tub
capilar, iar solventul este lasat sa se evapore. Apoi componentele sunt eluate cu un solvent care
este lasat sa urce pe placuta prin actiune capilara,antrenand componentele amestecului in grade
diferite. In final se aplica un agent oxidant, astfel incat fiecare component apare ca o pata
intunecata pe placuta, localizarea si marimea fiecareia dintre acestea servind pentru identificarea
si masurarea cantitatii relative a componentelor.

ELECTROFOREZA

Electroforeza proteinelor serice reprezinta separarea electroforetica a fractiunilor proteicedin

serul sanguin si evaluarea concentratiei componentilor prin metoda
fotometrica.Proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante
numite fractiuniproteinice.Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la

26
persoanele de varsta adulta sinormal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in
special la copii, varstnicisau la persoane care nu se alimenteaza normal.

Valori normale- albumine: 52 - 62% sau 3,64 - 4,34 grame

;- globuline: 38 - 48% sau 2,66 - 3,36 grame

;- alfa-1-globuline: 2 - 5% sau 0,14 - 0,35 grame;

- alfa-2-globuline: 6 - 9% sau 0,42 - 0,63 grame;

- beta-globuline: 8 - 11% sau 0,56 - 0,77 grame;

- gamma-globuline: 14 - 21% sau 0,98 - 1,47 grame.

Analize medicale si valori normale

Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale. Cresterea acestor valori
sau scaderea lor sub limitele normalului sunt considerate anormale sau patologice. Sunt frecvent
intalnite situatiile, exceptand boala in sine, care pot modifica valorile normale ale analizelor.
Cunoasterea acestor cauze in scopul eliminarii lor sunt de ajutor atat pacientului cat si medicului
care executa sau interpreteaza analizele. Valorile normale ale analizelor trebuie interpretate si in
raport de conditiile locale, de obiceiurile alimentare, de factori climatici si geografici si chiar in
raport cu factorii genetici. Este foarte important de subliniat ca in majoritatea cazurilor analizele
medicale singure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic. Acestea sunt doar un
instrumentajutator la indemana medicului care corelat cu alte investigatii conduce la stabilirea
diagnosticului.In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative ale analizelor
medicale exprimate in moli/l sau subunitatile acestora: milimoli/l (a mia parte dintr-un mol/l) sau
micromoli/l (a miliona parte dintr-un mol/l). Acestea arata si care este cantitatea de substanta
analizata la un ml, la 100 ml sau la un l de produs lichid analizat. De la un laborator la altul, in
functie de metoda folosita la determinare, aceste valori normale pot varia usor.

Valori in sange

Substanta analizata Valori normale in grame si submultiplii Factorul de multiplicare Valori

normale in moli si submultiplii Acidul uric0.020-0.050 g/l 2.0-5.0 mg/100mlmg/1X5.95
mg/100mlX59.5119-297 mmol/l Amoniacul0.1-0.3 mg/l mg/1X58.5 5.85-17.55 mmol/l
Bilirubina indirecta0.008-0.010 g/l 0.8-1 mg/100mlmg/1X1.71 13.6-17.1 mmol/l Bilirubina
directa0-0.0025 g/l 0-0.25 mg/100mlmg/1X1.71 0-4.30 mmol/l Bilirubina totala0.008-0.0125 g/l
0.8-1.25mg/100mlmg/1X1.71mg/100mlX1713.68-21.30 mmol/l

Calciul0.090-0.110 g/l 9-11mg/100mlmg/1X0.025 2.25-2.75 mmol/l

Clorul3.34-3.95 g/l 334-395mg/100mlg/1X28.2 mg/100mlX0.28294-111 mmol/lColesterolul1.2-

2.6 g/l 120-260mg/100mlg/1X2.58 mg/100mlX0.2583.1-6.7 mmol/lCreatinina0.0005-0.012 g/l

27
0.5-1.2 mg/100mlmg/1X8.85 mg/100mlX88.544-106 mmol/lFierul0.5-1.8 g/l 50-180
mg/100mlmg/1X17.9 g/100mlX0.1799-32 mmol/lFosforul0.030-0.045 g/l 3.0-4.5
mg/100mlmg/1X0.032 mg/100mlX00.320.96-1.44 mmol/lGlucoza0.65-1.10 g/l 65-110
mg/100mlg/1X5.56 mg/100mlX0.0553.6-6.0 mmol/lHemoglobina12-16 mg/100ml g/1X0.621
7.45-9.93 mmol/lMagneziul0.020-0.040 g/l 2-4 mg/100mlmg/1X0.041 mg/100mlX0.410.82-
1.64 mmol/lPotasiul0.160-0.200 g/l 16-20 mg/100mlg/1X25.6 mg/100mlX0.2564.5-5.1
mmol/lSodiul3.1-3.5 g/l 310-350 mg/100mlg/1X43.5 mg/100mlX0.435135-152
mmol/lTrigliceridele0.5-1.5 g/l 50-150 mg/100mlg/1X1.14 mg/100mlX0.01140.57-1.71
mmol/lUreea0.2-0.5 g/l 20-50 mg/100mlmg/1X16.6 mg/100mlX0.1163.30-8.30 mmol/l

Alte analize

Substanta analizata Valori normale Hematocrit- la barbati = 40-48%- la femei = 36-42%- la

copii 2-15 ani = 36-39%Hemoglobina- la barbati = 80-100% sau 13-16 g la 100 ml sange- la
femei = 70-90% sau 11-15 g la 100 ml sangeGlobule rosii- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm
cub- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm
cubGlobule albe- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm
cubTrombocite- 150 000-300 000/mm cubiFibrinogen - 200-400 mg la 100 ml sangeLipide
totale - 550-750 ml/100 mlTrigliceride- 50-150mg/100 m

Acizi grasi - 200-450 mg/100 mlLipoproteine - 150-250 mg/100 mlFosfataze alcaline- 1,5-5 UB-
3-13 UK- 13-45 UIFosfataze acide - 1 UB- 4 UK- 4-14 UIAldolaze - 2-10 U/ml- la adulti = 4-6
U.S./ml (unitati Sibley) pe ml ser= 0,9-2,5 Mui/ML SER- la copii = 9 UI/ml serTransaminaze-
10-40 UK- 2-16 UIAmilaza- in sange = 8-32UW/1 ml ser= 230-2700 UI/l ser- in urina = 16-64
UW/ml urina= 8000-30000UW/24 ore sub 5500 UI/lLDH - 150-450 unitati Wrobleski- 120-240
U/lCorticosteroizi- barbati = 10-20 mg/24 h- femei 6-15 mg/24 h- copii = 2-4 mg/24
hCatecolamine - in sange = 32 mmol/l- in urina = 10-100 mg/24 h= 0,05-0,55 mmol/24 h- AVM
urina = 1,7-7,4 mg/24 h= 8,6 37,3 mmol/24

Acizi grasi - 200-450 mg/100 mlLipoproteine - 150-250 mg/100 mlFosfataze alcaline- 1,5-5 UB-
3-13 UK- 13-45 UIFosfataze acide - 1 UB- 4 UK- 4-14 UIAldolaze - 2-10 U/ml- la adulti = 4-6
U.S./ml (unitati Sibley) pe ml ser= 0,9-2,5 Mui/ML SER- la copii = 9 UI/ml serTransaminaze-
10-40 UK- 2-16 UIAmilaza- in sange = 8-32UW/1 ml ser= 230-2700 UI/l ser- in urina = 16-64
UW/ml urina= 8000-30000UW/24 ore sub 5500 UI/lLDH - 150-450 unitati Wrobleski- 120-240
U/lCorticosteroizi- barbati = 10-20 mg/24 h- femei 6-15 mg/24 h- copii = 2-4 mg/24
hCatecolamine - in sange = 32 mmol/l- in urina = 10-100 mg/24 h= 0,05-0,55 mmol/24 h- AVM
urina = 1,7-7,4 mg/24 h= 8,6 37,3 mmol/24hLipaza - 20-140 UI

Sistemul OABA

28
cesta cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1), globulele rosii contin o substanta
cu rol antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV),
contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina).Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B.
Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B) produce
aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii.Este deci foarte important ca atunci cand se fac
transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu
anticorpii anti-B.Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i
s-a spus si sange de grupa zero (0). De aceea, aceste persoane au fost numite "donatori
universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe
sanguine, fara teama de a se produce accidente de transfuzie.

Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV), neposedand in serul lor anticorpi
(aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de lasubiectii cu alte grupe de
sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange.Stabilirea grupelor sanguine este
necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave ce tip de sange este necesar
pentru transfuzie. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit poate produce accidente grave.
Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este A II urmata in ordine descrescatoarede 0 I, B
III si AB IV.Grupele umane sanguine in sistemul OABDeoarece grupele de sange se mostenesc
de la parinti si nu se schimba in timpulvietii, in unele cazuri se poate stabili paternitatea unui
copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se
face numai in laboratoare specializate in filiatie.Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a
dovedit ca ar exista anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o
grupa sau alta de sange.

Sistemul Rh

Prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data
factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele
care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh
negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa
85% din populatie, iar restul de 15%, care nu au acest factor, se numesc Rh negative.In mod
normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile
globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative
nu contin factor Rh, sangele acestorapoate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nicio
teama, caci lipsind factorulRh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh).Dar in cazul
unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh negativa, in corpul acestei
persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh care, cu ocazia unei a doua transfuzii cu
sange Rh pozitiv, produc aglutinareaglobulelor rosii ale donatorului, cu complicatii grave .

29
Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de ionometrie
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici de
investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale. Acidul
clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului gastric.
Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica, prin care
se pot evidentia fractiunile de HCl: - fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului
Topffer) - fractiunea combinata; - fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta
fenolftaleinei). Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0 HCl combinat = 1- 2, 5 g%0 HCl total =
2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l). Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de
secretie acida gastrica in locul celor clasici: a. puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta
aciditate totala - aciditate libera. Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala; < 10 mEq/ l in
secretie stimulata. b. debit de HCl sau debit acid orar (QH + ) : debit acid
orar (ml) x aciditatea titrabila (mEq/ l) QH + (mEq/ h) = ------------------------------------------------
------------------ 1000

Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc gastric
recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice. c. debit
acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric recoltata dimineata
pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta oricarui excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc
gastric/ h). d. debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o
doza maximala de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi
conditii ca si DAM, cu exceptia utilizarii excitantului gastric. Valori normale :15- 30 mEq/ h
(debit secretor gastric = 200- 250 ml / h). e. virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare
valoare a HCl prezenta in unul din cele 4 esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea
excitantului. f. virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua
esantioane consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare. Valori normale :
20- 35 mEq/ h. Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a
secretiei gastrice: Buletin de analiza a chimismului gastric Acid clorhidric Aciditate totala
Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate stari de patologie digestiva care evolueaza cu
modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice.

In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a

putea aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o

30
sticla sau eprubeta necolorata.

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul

cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare),

dupa fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In

socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa

in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade

foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau

intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml

(oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin

urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare

(calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina,

cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice,

consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de

urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza

renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea

unei cantitati foarte mari de urina.

Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii

elimina cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic

de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in

timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului. De

asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile.

Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de

1000) si se determina cu urodensimetrul.

Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.

Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea

31
de urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand

urina din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci

densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei

cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului

dizolvat in urina. O densitate urinara se considera anormala atunci cand

examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii

bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.

Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a

organismului, fie un diabet zaharat.

PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.

Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol

(sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa

Analize de urina.Examenul fizic si chimic al urinei

Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost urina. Inca de
acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza caracterelor sale
fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si
chiar prognosticul bolilor. In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care
puneau diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau
si ajutoare, "curieri de urina" care transportau urina de la bolnavi in "laboratorul" uroscopistilor.
Urina este produsa de rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin retinerea
(reabsorbtia) din urina primara numai a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa,
zahar, minerale, etc.). Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala,
reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie urina finala care se
elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel peste 150 de substante chimice, minerale si

32
organice, dar in mod curent pentru diagnosticul bolilor se analizeaza numai cateva componete
principale. Proprietatile fizice ale urinei Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea
este mai inchisa la culoare cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente
(piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea
sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila trecand in
sange se elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie
de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a
urinei. Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul
este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate
care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet
poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool. Transparenta este caracteristica urinei
proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest
lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod normal
dizolvate in urina si nu constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca
urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de o
hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.

In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia daca
urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.
Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa febra,
dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de
lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau
traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica)
cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii
renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml
(oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina deseurile
nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi urinari, hipertrofie de
prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig,
emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si
cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza
renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati
foarte mari de urina. Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat,
bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de
eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii.
Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina
mai multa urina decat femeile. Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei
(care este de 1000) si se determina cu urodensimetrul. Valori normale in cazul densitatii: 1015-
1030. Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se
produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in

33
cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in
diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita
zaharului dizolvat in urina. O densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele
repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a
produce o urina mai concentrata. Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o

deshidratare a organismului, fie un diabet zaharat. PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina
este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de
turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea
culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste
pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste. In mod normal urina este acida
avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide
(sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar
vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului
urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea alcalina, predispune la
formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si carbonat de calciu. Proprietatile
chimice ale urinei Albumina din urina (albuminuria) Albumina sau proteinele urinare provine din
albumina sanguina, si in mod normal ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii
din filtrul rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece
in urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina
poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de
obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare
prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat.
Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice,
dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se
intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica):
glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli
care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul,
bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau
organice. Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina
prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului
organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in
raport cu cantitatea de albumina, astfel: - albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila. In
acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l. Aprecierea se mai poate
face si prin 1-3 plusuri. Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria) Medicii din
antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si albinele si au
numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea diabetului, metoda
aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu, medicii sau
ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla
gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet
depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin

34
urina, de unde poate fi analizata. De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si
in alte situatii, de exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite
medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista
persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina
(diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei
in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei respective. Corpii cetonici din urina
(cetonuria) Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul
de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat.
Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene,
intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in
grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc
o reactie falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Pigmenti biliari Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea
brun-verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare
galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari
sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti". Urobilinogenul
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa in bolile
de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli
ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica,
constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3
plusuri ori prin expresia "normal" sau "crescut". Alte componente ale urinei Mineralele urinare
sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia lor e mult mai mare,
deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din organism. Deseurile
toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de asemenea,
eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece analiza
sangelui ofera date mai precise. Calculi urinari Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in
rinichi sau in vezica urinara, datorita solidificarii substantelor minerale sau organice, care se
elimina in exces prin urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale
cailor urinare. Analiza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a
se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi calculi. De aceea,
bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a
recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii
calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de
sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii
calculilor se face in primul rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele care au facut calculi de
fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut
calculi de oxalat de calciu vor consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac,
cafea, ciocolata, ceai etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia
de carne. Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la
indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei urinare.

35
 BIBLIOGRAFIE

1. Chimie, manual pentru clasa a VII-a - C.Gheorghiu si C. Panait Ed. Didactica si

pedagogica, Bucuresti, 1993
2. Chimia, manual pentru clasa a VIII-a C.Gheorghiu si C. Panait Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1972
3. Chimie clasa a VII-a - G.Tanasescu si M. Negoiu - Ed. Cartea de buzunar, Bucuresti
4. Chimie clasa a VIII-a - G.Tanasescu si M. Negoiu - Ed. National, 2010
5. Probleme de chimie si un pic de teorie pentru gimnaziu T.Trifu, B. Trifu, N. Trifu Ed.
Corint, Bucuresti, 1999
6. Chimie, culegere de probleme, teste de evaluare pentru gimnaziu C.Solomon, S.Onica,
N.Isarii Ed.Art, Bucuresti, 2006
7. Probleme de chimie, culegere pentru clasele a VII-a si a VIII-a D.Bogdan, V.Lupu Ed.
Mistral Info Media, Bucuresti, 2006
8. Chimie, manual pentru clasa a VII-a S.Fatu, F.Stroe si C.Stroe Ed. Corint, Bucuresti
9. Chimie, manual pentru clasa a VIII-a S.Fatu, F.Stroe si C.Stroe Ed. Corint, Bucurest

10. https://ro.scribd.com

36