Creionul

A fost odat un creion ce se simea foarte singur. Era bine ascuit, dar, dintre toate creioanele
din cutia lui, numai el nu putea s scrie. Nu reuea s lase nicio urm pe foaie. i copiii l ddeau
de colo, colo, fiindc nu era bun de nimic.

Odat, creionul nefolosit l ntreb pe cel cu vrful galben:

- Cum este cnd desenezi, i place?
Iar creionul galben i rspundea fericit:
- Da, mi place mult. A desena toat ziua numai raze de soare...
Apoi creionul nefolosit l ntreba pe cel rou:
- Dar ie ce i place s desenezi?
- Mie mi plac la nebunie inimioarele, petalele de flori i acoperiurile de case.

Creionul albastru se luda cu cerul i cu marea pe care le colora ca nimeni altul. Cel maro
ajuta la nlarea copacilor. i, fiindc era foarte bun prieten cu cel verde, l chema s-l ajute la
frunze. Creionului portocaliu i plceau doar portocalele coapte, pe care le aga n toi merii,
prunii i cireii, n vreme ce creionul negru venea din urm, apsat, ca un frate mai mare i fcea
cte un contur de toat frumuseea acolo unde era nevoie de el. Numai creionul nefolosit nu-i
gsea rostul i suferea cnd celelalte plecau la plimbare pe hrtia att de alb...

ntr-o zi, ns, cum sttea cu ochii nchii, numai ca s nu mai vad c e singur n cutie, se
trezi c cineva l ridic i l strnge cu grij ntre degete.
Era att de emoionat
Aa c ls mna aceea de copil s fac ce vrea din el.

Iar ea fcu, pe o foaie neagr, pe care celelalte culori nu se vedeau, mai nti un fulg, apoi
un bulgre, apoi un om minunat, de zpad.