Sunteți pe pagina 1din 8

NAȘTEREA ÎMPĂRĂȚIEI

(APOCALIPS CAP. XII)

IEHOVA singur poate da viață veșnică, pentru că el este "izvorul vieții". Nu


există nici o excepție de la această regulă care îl include pe iubitul Său Fiu,
Împăratul gloriei. (Ps 36:9; 21:4; 16:11; Rom. 6:23 etc.) Termenul "Viață" se aplică
la creaturi și la organizații. "Naștere" înseamnă actul de a aducere la viață. Tot ce
primește viață trebuie să aibă o naștere.
Pentru decizia de a da naștere la o creatură sau un lucru trebuie să existe
un soț și o soție, adică, un tată și o mamă. Cu privire la Împărăția cerurilor, care va
stăpâni peste întreaga omenire, ca să o binecuvânteze, Iehova Dumnezeu este soț
și tată, și organizația sa numită Sion este mama. În ce privește împărățiile rele
care au condus prost popoarele pământului de mai multe secole, Satan este soțul
și tatăl și organizația lui rea, numită Babilon, este mama. Împărăția lui Satan este
întuneric și moarte, iar sfârșitul lui va fi distrugerea veșnică. Împărăția lui
Dumnezeu este lumină și viață, și binecuvântați sunt cei care fug în ea. - Zah. 14:
4-11.
Prin termenul "Împărăție" se înțelege Împărăția lui Iehova Dumnezeu,
întemeiată de către și prin iubitul Său Fiu Isus Cristos în beneficiul omului. Iehova
Dumnezeu a stabilit un timp definit când acea Împărăție se va naşte şi va începe
să funcționeze, iar acest timp a început atunci când l-a pus regele său pe tronul
său în AD 1914. Ioan a primit o viziune de la Dumnezeu despre nașterea
Împărăției lui Dumnezeu și el a scris-o pentru a fi înțeleasă de către clasa servului
de pe pământ, după ce nașterea acestei Împărăţii a avut loc.
Capitolul XII din Apocalips se deschide cu declarația: „Și s-a arătat o mare
minune în ceruri” sau conform cu versiunea R.V: „Un semn mare a fost văzut în
cer." Semnul este mare sau minunat din cauza importanței sale. Acest mare semn
care apare în cer este simbolizat printr-o „femeie învăluită în soare, și luna sub
picioarele ei și pe cap o coroană cu douăsprezece stele.” Această femeie
reprezintă simbolic organizația lui Dumnezeu, Sionul. Iehova Dumnezeu este soțul
ei și el o acceptă ca soție a lui, deoarece el a făcut-o roditoare și el îi recunoaște
copilul ei „răpindu-l la el în cer”, la nașterea sa.
Hainele ei ilustrate prin soare lună și stele reprezintă că: ea are lumina
cerească a adevărului și dreptății ilustrată de învăluirea ei în soare, ea merge pe
calea luminii divine, ilustrată de luna care-i stă sub picioare. Lumina perfectă a

1
organizației îi luminează și-i împodobește mintea, ilustrată de coroana de
douăsprezece stele de pe capul ei, doisprezece fiind un nr. simbolic al perfecțiunii
organizaționale sau guvernamentale ilustrat de cele 12 seminții ale Israelului
spiritual, de cei 12 apostoli ai Mielului, de cele 12 porți ale noului Ierusalim sau
cele 12 temelii apostolice.
În Apoc. 12 citim că femeia lui Dumnezeu era gata să dea naștere fiului
Împărăției și că în acel timp ea țipa în durerile nașterii. Copilul de parte
bărbătească al femeii a simbolizat Împărăția lui Dumnezeu promisă în legământul
pentru împărăție făcut cu regele David. Pentru a exista, o Împărăție trebuie să
aibă pe cineva care să exercite puterea ei. Așa că fiul femeii l-a simbolizat în
realitate pe Isus Cristos, acum împuternicit să domnească în mijlocul dușmanilor
săi ca reprezentantul regal al lui Iehova pe tron. Iehova îl acceptase pe Fiul său
nou născut și cum Iehova este superior orgnizației sale universale, El l-a luat pe
Fiul ei la tronul său suprem, întronându-l ca Rege teocrat pe tronul lui Iehova
ceresc. - 1 Cron. 29:23.
O profeție nu prezice toate evenimentele implicate, ci sunt mai multe
profeții, toate în armonie una cu alta. Un alt profet, Isaia, cel care a scris cap. 54, a
scris și despre nașterea copiilor Sionului. „O voce din templu, vocea lui Iehova...
Înainte să intre în travaliu, a dat naştere; înainte să-i vină durerile, a născut un
copil de parte bărbătească. Cine a mai auzit aşa ceva? Cine a mai văzut aşa ceva?
Poate fi născută o ţară într-o singură zi? Poate apărea o naţiune dintr-o dată?
Pentru că imediat ce a intrat în travaliu, Sionul şi-a adus pe lume copiii. Să provoc
Eu naşterea şi să nu cauzez aducerea pe lume? Zice Iehova. (Isa. 66:6-12).
Ce este neobişnuit aici legat de naşterea copilului de parte bărbătească al
Sionului? Aceasta: a născut înainte să-i vină durerile. În 1914, la timpul potrivit al
lui Dumnezeu, organizaţia sa Sion a dat naştere Împărăţiei, prin aşezarea de către
Iehova a regelui Său Isus Cristos pe tronul său, pentru a domni în mijlocul
duşmanilor săi. „Cine a mai auzit aşa ceva? Cine a mai văzut aşa ceva?” Nimeni!
După cum a prevestit Isaia, Împărăţia s-a născut fără chinurile naşterii, iar
chinurile au urmat ulterior, chinuri prin care Sionul şi-a adus pe lume copiii, nu
copilul de parte bărbătească, ci copiii, la plural. Scriptura din Apocalipsa arată că a
sosit timpul ca organizaţia universală a lui Dumnezeu să dea naştere Împărăţiei şi
că această naştere este inevitabilă. Sionul este reprezentat în durerile şi agonia
naşterii. Astfel, Iehova spune prin Isaia: „Să provoc Eu naşterea şi să nu cauzez
aducerea pe lume?”
Deci după cum a prevestit Isaia, Împărăţia s-a născut fără chinurile naşterii,
iar chinurile au urmat ulterior, chinuri prin care Sionul şi-a adus pe lume copiii, nu

2
copilul de parte bărbătească, ci copiii, la plural. În al şaizeci şi şaselea capitol din
Isaia este arătată ordinea în care au loc anumite evenimente. Fără chinurile
naşterii, sau înaintea marilor chinuri sau a necazului care au urmat, a fost născută
Împărăţia în 1914, când Cristos şi-a preluat puterea de a domni. După aceea, atât
în cer cât şi pe pământ, peste organizaţia lui Dumnezeu au venit: nenorociri,
necazuri, dureri. Ce reprezintă aceasta? Trei lucruri: (1) un război în cer, (2)
persecuţia creştinilor pe pământ, (3) curăţarea lor spirituală.
Referitor la timp, după naşterea Împărăţiei şi după începutul necazurilor
asupra creştinilor adevăraţi de pe pământ, are loc naşterea copiilor Sionului.
„Pentru că imediat ce a intrat în travaliu, Sionul şi-a adus pe lume copiii” – Isa.
66:8, AS. Acest fapt este întărit și ilustrat în alt mod prin cei șase fii ai lui Avram,
născuți de Chetura. Și să fim atenți: Avraam pe Ismael îl alungă fără să-i dea nimic,
Isaac este născut prin promisiunea lui Dumnezeu și devine moștenitorul tuturor
averilor lui Avraam, iar după aproape patruzeci de ani, prin Chetura, lui Avraam i
se nasc alți șase fii, fii care toți primesc daruri de la Avraam. În anti tip atât Isus
Cristos, cât și membrii trupului său sunt fii ai lui Dumnezeu, ilustrat în drama
profetică de Avraam. În antitip Mai marele Isaac este întronat în cer în 1914, și
abia mai târziu (putem compara cu cei patruzeci de ani între nașterea lui Isaac și
ceilalți fii ai lui Avraam), după cum va arăta explicația cu fuga femeii în pustiu se
nasc ceilalți copii ai femeii.
În același timp, „s-a arătat o altă minune [sau semn] în cer.” El este descris
ca: „un mare balaur roșu, cu șapte capete și zece coarne și șapte cununi
împărătești pe capete" și el a avut o coadă. (vers. 3) Diademele erau pe cele șapte
capete ale sale, iar el a avut "zece coarne", reprezentând simbolic puterea şi
autoritatea completă, invizibilă și vizibilă asupra organizației sale, în timp ce
"șapte capete", reprezintă simbolic organizația sa completă invizibilă. "Coada" lui
este profetul lui, prin urmare "profetul mincinos" (Is. 9:15). Dovada arată că
"profetul fals" sunt marile puteri ale lumii reunite din Marea Britanie și America.
Este scris că: „cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, și le
aruncă pe pământ.” Acest lucru nu înseamnă exact o treime, ci o categorie de
persoane care pretind a fi credincioși, care vor merge după Diavol și sunt numite
„stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru totdeauna.”
(Iuda 13). Prin profetul său Daniel, Dumnezeu a prezis că Satan, prin
instrumentele sau prin agenții săi, ar "arunca o parte din oștirea cerului și din
stele la pământ”. Profetul fals a realizat acest lucru. (Daniel 8:10).
Că Satan stă în picioare înaintea femeii lui Dumnezeu pregătit, așteptând să
devoreze copilul imediat ce se naște, ilustrează „vrăjmășia dintre șarpe și femeie.”

3
Satan l-a recunoscut pe Isus ca moștenitorul lui Dumnezeu și a Împărăției, și a
încercat să-l omoare când a fost în trup. La fel, el a recunoscut în Împărăție cel
mai mare dușmanul al său (a lui Satan). El era pregătit să distrugă Împărăția la
naștere. Iehova îl provoacă când spune: "Voi aduce Eu la naștere, și nu las să se
nască, zice Domnul? Voi face să se nască și să închid mitra? Zice Dumnezeul tău?"
Răpirea copilului de parte bărbătească la tronul lui Dumnezeu înseamnă și
faptul că a fost smuls chiar din fălcile lacome ale Balaurului care ar fi vrut să sfâșie
Împărăția lui Isus Cristos, și că i s-a dat dreptul divin pentru a domni cu putere
distructivă peste dușmanii lui și să pună capăt timpurilor națiunilor în 1914.
"Și a fost război în cer: Mihail și îngerii lui au luptat împotriva balaurului, și
balaurul și îngerii lui au luptat și nu au învins; nici locul lor nu a mai fost găsit în
cer. Și a fost aruncat afară balaurul cel mare, acel șarpe bătrân, numit Diavolul și
Satan, care înșală întreaga lume; a fost aruncat pe pământ și îngerii lui au fost
aruncați cu el." - Apoc 12: 7-9. Doar în profeția lui Daniel cap. 12 și în Ap. Cap. 12
apare numele Mihail, care este adus în atenție ca fiind marele prinț al lui
Dumnezeu și cu siguranță el nu este altul decât Isus Cristos. "Și în timpul acela [la
nașterea copilului bărbat, Împărăția] se va ridica Mihail, marele prinț [ceresc]
care stă în picioare pentru [ca și conducător al] copiii poporul tău; și va fi un timp
de necaz [în cer și pe pământ, de asemenea], cum nu a mai fost." (Dan 12: 1).
În acest război au participat toată oștirea lui Satan, a puterilor, principatelor
și a îngerilor, simbolizată sub „șapte capete.” De partea lui Cristos în această luptă
au fost miriadele sale de îngeri sfinți. Dar nu au participat fiara, profetul fals și
împărații pământului, deoarece aceștia n-ar putea face nimic într-o bătălie
cerească pentru a-l sprijini pe Tatăl lor, Satan. De asemenea nici unul dintre
membrii trupului lui Cristos nu au fost implicați. Cei care au murit credincioși nu
au fost chiar înviați, și nici unul din clasa servului de pe pământ nu putea da vreun
ajutor în acest război.
Acest război din cer a justificat numele lui Iehova înaintea creaturilor
spirituale din cer, dar cu toate acestea nu a justificat numele lui Iehova înaintea
creaturilor pământești. Aceasta va avea loc la Armaghedon.
O voce din cer este auzită de Ioan [reprezentându-i pe unşii lui Dumnezeu],
proclamând: "Acum a venit salvarea, puterea și și împărăția Dumnezeului nostru
și puterea Cristosului său." (Apoc 12:10). Aceasta de asemenea arată de
asemenea că războiul și proclamaţia au avut loc la nașterea Împărăției sau națiunii
lui Dumnezeu.
Toți sfinții îngeri sunt fii ai lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt frații acelor
creștini care au murit credincioși și a celor credincioși încă pe pământ care sunt în

4
Cristos. Proclamația spune: "pentru că a fost aruncat jos acuzatorul fraților noștrii,
cel care i-a acuzat înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte." Această acuzare este
bine ilustrată în cazul lui Iov. Satan mereu și constant i-a acuzat pe urmașii lui
Cristos, declarând că nu vor rămâne credincioși atunci când sunt puși la încercare.
Dar dimpotrivă, cei credincioși l-au învins pe Satan după cum este scris: „Și ei l-au
biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor, și nu și-au iubit viața
chiar până la moarte.” (Ap. 12:11).
Prin credința în sângele lui Cristos ca compensatoare pentru toate
slăbiciunile lor naturale și alte imperfecțiuni neintenționate, și crezând în el,
aceștia au câștigat lupta. „Aceasta este victoria care a biruit lumea, credința
noastră." Ei biruiesc "prin sângele Mielului”; ceea ce înseamnă că Mielul lui
Dumnezeu este apărătorul lor la Dumnezeu, cel care face mijlocire pentru frații
săi mai slabi. (1 Ioan 2: 1).
Profeția continuă „De aceea bucurați-vă, ceruri, și voi cei ce locuiți
[tabernacol (sau cort), Roth.] în ele.” Rămășița credincioasă sau clasa servului de
pe pământ, ca urmare a dreptului lor condiționat pentru viață veșnică, cu
adevărat acum locuiesc ca tabernacol sau cort în ceruri sau în locurile cerești.
Însă „vai de locuitorii pământului, și ai mării! Pentru că diavolul a coborât
jos la voi, având mânie mare, fiindcă știe că mai are doar puțin timp." (Vs 12)
Avertismentul este dat pentru locuitorii pământului de când Satan a fost aruncat
din cer și este limitat în operațiunile sale la lucrurile de pe pământ. Marea mânie a
lui Satan este îndreptată împotriva lui Dumnezeu și a organizației sale. Prin
urmare, el năpăstuiește oamenii prin diverse și numeroase metode și provoacă o
mare durere și necaz pentru a-i lovi și apoi determină pe clerul său cu feţe pioase
și buze mincinoase să-l acuze de toate aceste durerii, vaiuri și calamități pe Iehova
Dumnezeu. Cu înştiinţarea despre acest vai, glasul din cer își încheie proclamarea,
ceea ce indică că durerile popoarelor de pe pământ vor continua până la
Armaghedon.
Rezultatul războiului din cer a dus la excluderea completă a lui Satan de
aceea și el nu va mai putea relua nicio altă operațiune ofensivă împotriva oștii
cerești. Mânia lui a fost mare împotriva „femeii” lui Dumnezeu, organizația lui
Dumnezeu și, prin urmare diavolul trebuie să-şi manifeste răzbunarea împotriva
poporului lui Dumnezeu de pe pământ; prin urmare, este scris că „a persecutat
femeia, care născuse copilul de parte bărbătească”, sau împărăția.
„Și femeia a fugit în pustiu, unde are un loc pregătit de la Dumnezeu, ca să
fie hrănită acolo o mie două sute șaizeci de zile. Și au fost date femeii două aripi
ca ale unui vultur, ca să zboare în pustiu, la locul locul ei, unde este hrănită o

5
vreme, două vremi și o jumătate de de vreme, de la fața șarpelui.” (Vs. 6, 14).
Aceste două versete trebuie analizate la un loc. Pustiul aici reprezintă pregătirile
făcute de Iehova pentru hrănirea celor credincioși. În timpul perioadei Războiului
Mondial în timp ce organizația lui Dumnezeu pe pământ a fost împiedicată în
activitate, membrii acesteia s-au rugat cu rugăciunea psalmistului pusă în gura lor,
anume: "Oh, dacă aș avea aripi ca un porumbel! Aș zbura și aș găsi odihnă. Iată, aș
fugi departe și aș rămâne în pustiu. Mi-aș grăbi scăparea de vijelia violentă și
furtună. "- Ps. 55: 6-8.
Iehova Dumnezeu a auzit rugăciunea credincioșilor Lui le-a răspuns răspuns
şi le-a asigurat chiar mai mult decât i s-a cerut. Iehova Dumnezeu este „marele
Vultur” ale cărui aripi au oferit sprijin și protecție organizației sale. Prin urmare,
femeii lui i-au fost date două aripi din prevederile sale, dragostea și puterea lui, să
o poarte departe. "Te-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus la mine." (Ex 19:
4.) de asemenea (Ps. 17:8; 57:1; 61:4; Ps 36: 7). „El te va acoperi cu penele Lui și
sub aripile Lui te vei adăposti: Adevărul lui îți va fi scut și pavăză.” (Ps 91: 4).
Dumnezeu prin adevărul său descoperit l-a hrănit pe poporul său.
Perioada de timp menţionată în vs. 6 este de 1260 de zile, iar în vs. 14 este
de „o vreme, două vremi și o jumătate de vreme” și sunt una și același lucru. Deși
această perioadă apare de mai multe ori în Biblie, totuși nu se referă la aceiași
perioadă de timp. Deși în Ap. 11 este menționat acest timp ca având legătură cu
călcarea în picioare a cetății sfinte, cu mărturia în sac și moartea celor doi martori,
el nu are legătură cu cel din Ap. 12 pentru că este ne rezonabil să credem că fuga
în pustie ar fi avut loc în timp ce cei doi martori erau morți.
Perioada de timp menționată în Ap. 12 a început la 27 Martie 1919 și s-a
sfârșit în 8 Sept. 1922. Aceasta corespunde cu realitatea, deoarece în acea
perioadă Dumnezeu și Fiul Său preaiubit, care lucrează prin alți membri ai
organizației sale invizibile, au făcut pregătiri pentru sfinții Săi de pe pământ. În
această perioadă de timp Dumnezeu le-a descoperit că lucrarea Elisei trebuia
făcută, iar pregătirea pentru îndeplinirea acesteia a progresat. Femeia în pustiu a
dat naștere la copiii ei și trebuia să urmeze momentul potrivit pentru ungerea lor.
Această dată a fost exact la sfârșitul perioadei de 1260 de zile a încercării din
pustiu. Organizația lui Dumnezeu de pe pământ a venit din pustiu și a sosit timpul
să înceapă: „primul înger să trâmbițe.” Domnul a făcut ca poporul Său să se adune
la un congres, în septembrie 1922, la Cedar Point, Ohio, iar acest fapt marchează
a doua "revărsarea a spiritului sfânt", așa cum este descris de profetul Ioel și de
Petru. (Ioel 2: 28-32; Faptele Apostolilor 2: 16-21) Buzele lor au fost curățate, au
auzit și au apreciat chemarea pentru a merge înainte în serviciu unit și au început

6
să vadă marea organizație a șarpelui și să aprecieze marea mânie a acestuia
împotriva organizației lui Dumnezeu.
„Atunci șarpele a aruncat din gură apă, ca un potop, după femeie, ca să o
facă să fie dusă de potop.” (Apoc 12:15) Acest „potop de apă” ce iasă din gura lui
Satan simbolizează doctrine vorbite despre anumite planuri și diverse vorbării
goale destinate să înșele. Din primăvara anului 1919 și după aceea, s-au scurs un
mare potop de vorbe și astfel de planuri, cum ar fi tratate de pace, conferinţe,
tratative și propagandă politică și o ţopăială a clerului, conducând poporul
departe de Dumnezeu spre planurile lui Satan. Cea mai mare parte a acestuia a
venit din Marea Britanie și America. Politicienii, Marele Comerț și clerul s-au
alăturat împreună în promulgarea acestor planuri. Scopul lui Satan era de a
mătura „femeia”, organizația lui Dumnezeu, de pe pământ, prin curentul de opinii
lumești și vorbărie goală și să o constrângă astfel să se închine fiarei și icoanei ei,
prin a lua parte la unele dintre aceste planuri.
Acest val de planuri și vorbării goale care au curs din gura organizației
diavolului, așa cum a prezis Domnul, „a fost înghițit de pământ”, adică, popoarele
de pe pământ l-au băut. Extremele la care popoarele au trecut în efortul neizbutit
de a îndeplini astfel de planuri au demonstrat rămășiței necesitatea absolută de a
rămâne în întregime departe de lume și ferm în picioare pentru Domnul. Cu ei nu
poate fi nici un compromis. Și, astfel, pământul a ajutat "femeii" lui Dumnezeu.
Rămășița a văzut că potopul lui Satan a înșelat pe mulți, dar nu poate înșela pe
aleșii lui Dumnezeu. - Vs. 16.
Prin urmare, Satan și organizația sa merg mai departe să facă război
împotriva femeii, organizația lui Dumnezeu, și a rămășiței ei acum pe pământ. "Și
balaurul, mâniat pe femeie, sa dus să facă război cu rămășița seminței ei, cei care
țin poruncile lui Dumnezeu, și au mărturia lui Isus Cristos." - Vs. 17.
Acesta este un lucru extraordinar! Arată că după naşterea Împărăţiei lui
Dumnezeu în 1914 şi după acţiunea Regelui din cer împotriva duşmanului lui
Dumnezeu, Satan Diavolul, Balaurul instigă o persecuţie înverşunată a tuturor
celor care I se închină lui Dumnezeu şi sunt din sămânţa organizaţiei lui
Dumnezeu sau devin copii ai acesteia. Realităţile cunoscute de către toţi cei
familiarizaţi cu istoria acestor fapte dovedesc faptul că fiecare bărbat, femeie sau
copil care îndrăzneşte să ia poziţie pentru închinarea adevăratului Dumnezeu
Iehova şi pentru principiile drepte ale Cuvântului Său şi care-i susţin Împărăţia de
sub Isus Cristos, este absolut sigur că va deveni obiectul urii Balaurului şi a
atacurilor organizaţiei sale, organizaţia lumii, religioasă, politică, comercială şi
militară.

7
„Aşteaptă-L pe Domnul şi păzeşte calea Lui; şi El te va înălţa ca să stăpâneşti
ţara: vei vedea când cei răi vor fi nimiciţi.” - Ps. 37:34.