Sunteți pe pagina 1din 3

Prăjitura cu cremă de cocos și caramel condensat cu cacao

retetemerisor.ro /2017/01/prajitura-cu-crema-de-cocos-si-caramel-condensat-cu-cacao.html

Dacă tot i-am descoperit pe cei de la delatte.ro și am luat la testat produsele lor delicioase, de data aceasta a venit
rândul caramelului condensat, cu cacao.

Yummy, ce gust bun are, ce textură și culoare și îmi place în mod deosebit că nu e foarte dulce!

S-a potrivit perfect la prăjitura mea cu foi coapte pe dosul tăvii cu nucă în aluat și cremă de gris cu nucă de cocos!

Nu l-am amestecat în cremă, l-am distribuit din loc în loc, pentru că am vrut să fie așa, ca o surpriză plăcută în
prăjitură. Și chiar a fost.

Ușor cursiv prin cremă, a dat o notă aparte prăjiturii mele, mi-a plăcut să-l văd cum se prelinge pe laturile prăjiturii,
atunci când am porționat-o, sper că se vede și în poze.

Prăjitura cu cremă de cocos și caramel condensat cu cacao, are un gust divin fiind o combinație excelentă de
arome: scorțișoara, care se regăsește în foile cu nucă, aroma de cocos din crema de gris și deliciosul caramel
condensat cu cacao.

Ingrediente

Pentru foi:
150 g nucă măcinată fin
250 ml lapte
2 ouă medii
150 g zahăr
1/3
100 ml ulei
un praf sare
10 g praf de copt
1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
1 linguriță zeamă de lămâie
750 g făină
Pentru cremă:
750 ml lapte
125 g zahăr
150 g unt(82%)
7 linguri gris(50 g)
un praf sare
100 g nucă de cocos
200 g caramel condensat cu cacao
zahăr pudră, pentru decor

Porții: 24

Timp total de preparare: 60 minute

Dimensiuni tavă: 23/36 cm

Mod de preparare
Pentru prepararea aluatului fraged cu nucă, măcinăm nuca foarte fin și o opărim cu laptele fierbinte.
O lăsăm apoi să se răcească definitiv.
Mixăm ouăle cu un praf de sare și zahărul, până devin spumoase, apoi adăugăm uleiul și le mixăm din nou până se
omogenizează compoziția.
Adăugăm nuca bine răcită, bicarbonatul stins în zeama de lămâie și încorporăm, treptat, făina cernută împreună cu
praful de copt.
Nu amestecăm praful de copt în toată făina, ci doar într-o parte, deoarece nu vom ști la sigur câtă făină va îngloba
aluatul.
Cantitatea de făină dată la o rețetă, în special pentru aluaturi, trebuie luată în considerare ca și reper, dar nu
înseamnă că tuturor ne intră fix aceeași cantitate.
Depinde de restul ingredientelor folosite, de tipul acestora.
Eu am folosit făină, ouă și lapte, naturale, de la țară și unt Pilos de la Lidl.
Astea fiind lămurite, ne întoarcem la procesul tehnologic de preparare a aluatului.
Adăugăm făină atât cât să obținem un aluat omogen și nelipicios, dar nu foarte ferm.
Va fi ușor moale și ușor unsuros.
Lăsăm aluatul la odihnit 15-20 de minute, la rece, apoi îl împărțim în trei părți aproximativ egale, pe care le vom
întinde pe rând, pe dosul tăvii ușor unse și le vom coace în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru câte 4-5
minute fiecare.
Eu am întins foile direct pe dosul tăvii, lăsând tava să se răcească după fiecare foaie coaptă, pentru a o putea
întinde pe următoarea.
Aluatul este ușor nisipos, deci se va proceda cu grijă.
Pentru cremă, punem laptele la fiert împreună cu zahărul, sarea și untul, iar când se topește untul și laptele începe
să fiarbă, adăugăm grisul în ploaie, amestecând continuu.
2/3
Când crema este bine fiartă și îngroșată ca o budincă, adăugăm nuca de cocos, amestecăm intens pentru
omogenizare, apoi stingem focul și dăm crema la rece acoperită cu o folie, pentru a nu prinde crustă.
Folia se va așeza direct peste cremă.
Nu lăsăm crema să se răcească definitiv, o vom întinde între foi ușor călduță.
Deci, împărțim crema în două, așezăm prima foaie de aluat cu nucă, în tava pe fundul căreia am copt foile, întindem
prima jumătate de cremă și distribuim caramelul cu o linguriță, din loc în loc, peste cremă.
Trasăm cu lingurița rotocoale în jurul lui, ca să pătrundă în cremă, apoi așezăm a doua foaie de aluat, o presăm
ușor peste cremă și repetăm procedeul.
Peste ultima foaie de aluat, așezăm o folie, sau hârtie de copt, apoi presăm ușor prăjitura cu cremă de cocos și
caramel condensat cu cacao, cu o greutate: un tocător de lemn sau o carte și o dăm la rece pentru 4-5 ore, apoi o
putem porționa.
Se va frăgezi mai rapid decăt altă prăjitură cu foi, deoarece aluatul este din start unul nisipos, având nucă în el.
Servim prăjitura cu mare poftă, alături de cei dragi.
Să vă fie de folos!

3/3

S-ar putea să vă placă și