APENDICE

COMENTARII ASUPRA INDUCŢIILOR REALIZATE CU SALLY

ŞI ROSA

Apendicele conţine înregistrarea discuţiei mele cu Erickson, pe tema inducţiilor pe

care el le-a realizat cu Sally şi Rosa, marţi. Am urmărit inducţiile pe casetă video şi am opri
frecvent caseta pentru a discuta diferite aspecte ale modului de lucru al lui Erickson.
Discuţia a avut loc în două zile diferite – 30 Ianuarie şi 3 Februarie, 1980. Inducţiile fuseseră
realizate cu şase luni mai devreme.
Pentru cei interesaţi de hipnoză ar fi un exerciţiu util să studieze inducţiile prezentate în textul
cărţii şi să deducă direcţiile de lucru ale lui Erickson. Apoi, cititorul poate compara
deducţiile sale cu discuţia prezentată în acest apendice. După cum s-a menţionat deja în
Introducere, e nevoie de un observator foarte perspicace pentru a sesiza mai mult de
50% din formele subtile de comunicare folosite de Erickson pentru a le influenţa pe
Sally şi Rosa.

Z: Este marţi, a doua zi a workshop-ului iar Sally nu a fost prezentă în prima zi. Ea apare
în uşa cabinetului la vreo 15 minute de la începerea şedinţei. Dumneavoastră povestiţi
cazul copilului care făcea în pat şi care v-a dăruit caracatiţa purpurie, din material
textil. Sally soseşte cu întârziere, iar dumneavoastră o folosiţi imediat ca subiect. Este o
inducţie excelentă! Foarte, foarte frumoasă!

E: De ce te ascunzi acolo în spate? (Erickson se întoarce şi I se adresează lui Sally)

Sally: Aşteptam un moment propice ca să întrerup. Să văd dacă pot găsi un scaun.
E: îmi pot relua ideea oricând, aşa că întră şi găseşte-ţi un scaun.
Sally: E vreun scaun liber acolo în spate?
E: Scaunul acesta nu poate fi dat mai încolo? (Erickson îi indică Rosei, care stă în scaunul
verde lângă Erickson, să-şi mute scaunul mai la stânga, pentru a-I face loc lui Sally)
Poţi pune un scaun chiar aici. (Arată către un spaţiu, imediat în stânga sa) Daţi-I un
scaun. (Un bărbat pune un scaun pliant chiar în stânga lui Erickson. Sally se aşează
lângă Erickson şi îşi încrucişează picioarele)
E: Nu e nevoie să-ţi încrucişezi picioarele.
Sally: (Îşi descrucişează picioarele şi râde) M-am gândit eu că o să faceţi un comentariu
referitor la asta. OK.
E: Vizitatorii noştri din ţări străine poate că nu ştiu rima “un dolărel, un dolar / un mic
şcolar”, dar tu o cunoşti, nu?
Sally: Nu.

E: Ai prins semnificaţia lui “un dolărel, un dolar / un mic şcolar”?

Z: Da. E excelentă! “Un dolărel, un dolar, / un mic şcolar. / Ce devreme-ai ajuns! /
Înainte veneai la 10:00 / Iar acum, vii la prânz!”1
E: Îhm. Trezeşte amintiri din copilărie.
1
“A dillar, a dolar, a ten o’clock scholar, what makes you come so soon. You used to come at ten o’clock and
now you come at noon”. (enlg. , în text, n.t.)

1
Z: Da, e minunată. V-aţi hotărât imediat că o veţi folosi ca subiect.
E: Îhm.
Z: Asta a fost ca un fel de pedeapsă pentru că a întârziat?
E: Nu, am făcut-o să se simtă prost.
Z: Da.
E: Si, când s-a aşezat lângă mine “i-am dat” amintiri din copilărie foarte frumoase.
Z: Da, dumneavoastră aţi aşezat-o acolo.
E: Îhm, şi cărui copil de şcoală nu-I place să stea lângă învăţător? (Erickson râde)
Z: Sunt patru aspecte ale personalităţii ei care ies în evidenţă, iar dumneavoastră. v-aţi
folosit foarte frumos de fiecare dintre ele. De exemplu, nu vrea să fie văzută şi totuşi, soseşte
cu întârziere. Venind mai târziu iese în evidenţă. O a doua trăsătură este aceea că Sally este o
personalitate one-up2. O a treia, este nevoia ei de a fi foarte exactă. De aceea, în vorbire este
neangajantă3 . Este neangajantă într-un mod foarte particular; vă veţi da seama de asta
imediat. O a patra caracteristică este încăpăţânarea.
După ce a intrat, se îndreaptă către spatele camerei, iar dumneavoastră. o puneţi să stea în
faţă. Apoi îşi încrucişează picioarele, iar dumneavoastră îi spuneţi “nu e nevoie să-ţi
încrucişezi picioarele.” Ea râde, îşi descrucişeză picioarele, zicând” m-am gândit eu că o să
faceţi un comentariu referitor la asta.” Acesta este un alt lucru care exprimă o contradicţie:
nu îşi dă voie să fie, verbal, într-un rol one-down4 ; însă limbajul corporal şi restul
comportamentului ei este mai cooperant.
E: A zis “” m-am gândit eu că o să faceţi un comentariu referitor la asta.” Aceasta vine
dinăuntrul ei
Z: Nu înţeleg.
E: “Ţi-ai încrucişat picioarele”. Asta vine din exterior către interior. Dar când le
descrucişezi şi faci comentarii asupra lor, asta vine din interior, comentezi asupra
comportamentului tău intern.
Z: Deci, era deja orientată intern şi făcea comentarii asupra comportamentului său
intern. Înţeleg.
E: Exprima propriile sale speranţe.
Z: (râde) Acelea că veţi comenta asupra faptului că şi-a încrucişat picioarele.
E: Îhm.

E: (sceptic) Nu ai auzit niciodată despre “un dolărel, un dolar / un mic şcolar”?

Sally: Nu cunosc continuarea.
E: Sincer, nici eu. (Sally râde)

Z: Nu era adevărat. Ştiaţi continuarea.

E: Îhm.
Z: Aţi făcut asta pentru a menţine inconştient comentariul dumneavoastră referitor la
întârzierea ei?
E: Imediat am fost de acord cu ea.
Z: Stabilind astfel un punct comun.
E: Îhm.
2
O personalitate dominatoare. Vezi cap. Utilizarea Anecdotelor de către Erickson, pag. 12.
3
Noncomittal (engl., in text)
4
Rol submisiv. Vezi cap. Utilizarea Anecdotelor de către Erickson, pag. 12.

2
E: Te simţi confortabil?
Sally: Nu. De fapt, eu am picat în mijlocul lucrurilor şi sunt … eu …
E: Şi eu nu te-am mai întâlnit până acum.
Sally: Mmm … v-am întâlnit o dată, vara trecută. Am venit cu un grup.
E: Ai fost in transă?
Sally: Cred că da, mda. (dă din cap)
E: Nu ştii?
Sally: Cred că da. (dă din cap)
E: Doar crezi? E doar o părere?
Sally: Îhm.
E: O părere şi nu o realitate?
Sally: E cam acelaşi lucru.
E: (sceptic) O părere este o realitate?
Sally: Câteodată.
E: Câteodată. Părerea asta a ta, că ai intrat în transă, este o realitate sau o părere? (Sally
râde şi îşi drege glasul. Pare a fi stânjenită şi intimidată.)

E: Aceasta este o luptă interioară cu ea însăşi.

Z: Da. Aţi întrebat-o dacă a mai fost vreodată în transă. La nivel verbal ea spune “cred
că da”, dar la nivel nonverbal îşi exprimă acordul, prin mişcarea capului.
E: Acesta este un răspuns intern. Să-ţi dau un exemplu grosolan.
Când lucram la Secţia de Psihiatrie, am fost anunţat că au sosit doi pacienţi. Aşa că
atunci când au venit studenţii mei de la medicină, am zis “Sunt doi pacienţi nou-veniţi la
Saloanele C şi D. Haideţi să urcăm şi să-i vedem”. Mi-am ţinut bastonul în aşa fel încât să nu
fie văzut. Purtam haine albe. Am deschis uşa doar un pic. Pacientul m-a privit şi a spus “Văd
că ai un halat alb. Casa albă este în Washington, D.C. Mexico City este capitala Mexicului”.
Tu ştii asta. Eu ştiu asta. Oricine ştie asta. Acestea sunt lucruri externe.
Următorul pacient a zis “Porţi un halat alb. Cripple Creek1 este în Colorado”. (Ea nu-mi
putea vedea bastonul.) “Ieri, am văzut un şarpe pe şosea”. Acestea sunt lucruri interne. A
trebuit să iau o carte şi să merg acolo unde fratele ei mi-a arătat că fusese şarpele. Am putut
vedea urma şarpelui. Mi-a luat 16 ore de muncă.
Pacientul citise o carte despre vremurile de odinioară ale oraşului Cripple Creek, din
Colorado. În Cripple Creek trăiau mineri. Cartea accentua faptul că minerii nu au strâns
avere. Au pierdut-o la jocurile de noroc. Chinezii care spălau rufe au muncit pe rupte şi au
făcut avere.
Şi era a două zi când purtam acelaşi halat. Era o chestiune de igienă. Aceasta este o evaluare
internă.
Dar, care era semnificaţia urmei şarpelui pe drum? Am luat o carte şi am citit despre
asta. Şoseaua către Cripple Creek era ca o urmă de şarpe. Toate astea sunt interne.
Cu subiecţii folosesc întotdeauna această trecere de la planul intern la cel extern.
Z: Vreţi să spuneţi că îi focalizaţi extern şi apoi intern, extern şi apoi iar intern?
E: Nu alternativ. Din când în când, mai schimb.
Z: Ceea ce destructurează pattern-ul lor conştient.

1
Joc de cuvinte. Cripple Creek este o localitate în Statul Colorado, dar cuvântul “cripple” (engleză) înseamnă
infirm, schilod. (n.t.)

3
E: Da, şi creează un nou pattern.
Z: Haideţi să ne întoarcem la început, pentru un moment. O întrebaţi dacă a mai fost
vreodată în transă. Când îi puneţi această întrebare, ea trebuie să facă o asociaţie internă.
Trebuie să se gândească la momentul în care a mai fost aici. Ea zice “Cred că da, mda” şi dă
din cap. Apoi vă luaţi de stilul ei neangajant. La nivel verbal ea spune “Cred că da” şi din
nou, încuviinţează din cap. În continuare, vă jucaţi cu cuvintele “părere” şi “realitate”.
Ea nu doreşte să se angajeze la nivel verbal. La nivel verbal nu-şi dă voie să fie în poziţia de
student. Nu-şi dă voie deloc să fie one-down. Dar la nivel non-vebal este mai responsivă.
E: Ea, este. priveşte! (Erickson ia o farfurioară de pe birou şi o ţine aproape de piept,
pentru un moment. Apoi, o pune jos, pe marginea biroului.) Bănuiesc că vei spune că am pus-
o pe birou.
Z: Cam aşa ceva. (râde)
E: Vezi tu, eu nu mă angajez, dar am făcut-o!
Z: Da.
E: Aşa şi ea.
Z: Da. Apoi, ea trebuie să facă o asociaţie internă la semnificaţia cuvintelor “părere“ şi
“realitate”.
E: Se trage în spate ca să te lase să crezi că nu face nici o deosebire intre ele.
Z: Da. Remarcaţi faptul că se comportă foarte în concordanţă cu neangajarea sa.
E: Îhm.

Sally: Mai contează? (râsete de grup)

E: Asta-I o altă întrebare. Întrebarea mea era: este presupunerea ta o presupunere sau o
realitate?
Sally: Cred că amândouă.
E: O părere poate fi o fantasmă şi poate o realitate, iar părerea ta este şi fantasmă şi
realitate?
Sally: Nu. Este şi părere şi realitate. (dă din cap pentru a întări cele spuse)
E: Vrei să spui că este atât o părere care poate fi o realitate, cât şi o fantasmă? Şi mai este
şi realitate? Care din ele este? (Sally râde)
Sally: în momentul acesta, chiar nu ştiu ce este.
E: Ei bine, de ce ţi-a luat atâta timp ca să-mi spui asta? (Sally râde)

Z: Aceasta a fost prima afirmaţie clară, precisă pe care a făcut-o. Iar când a făcut-o, aţi
eliberat o parte din tensiune.
E: ţine capul în jos.
Z: Da, ţine capul în jos. Aşadar, aţi construit pentru ea o situaţie incomodă, utilizând
confuzia.
E: Aşa că trebuia să evadeze din ea.
Z: Iar singura cale de a evada era să fie clară, precisă.
E: Aţi ajutat la crearea unei situaţii în care ea să fie angajantă la nivel verbal.
Z: Da, într-o manieră supusă.
E: în aşa fel încât să fie one-down.
Z: Îhm.

4
Sally: Nici asta nu ştiu.
E: Te simţi confortabil?
Sally: Mda, mă simt mai bine. ( vorbeşte încetişor) Sper că pe cei de aici nu I-a deranjat
faptul că am intrat şi am întrerupt seminarul..
E: Nu te simţi intimidată?
Sally: Mm … cred că m-aş simţi mai bine dacă aş sta în spate, dar …
E: Ca să nu te vadă nimeni?
Sally: Ca să nu mă vadă nimeni? Mda, poate.

Z: Aici spune “Sper că pe cei de aici nu I-a deranjat faptul că am intrat şi am întrerupt
seminarul”. E a doua oară când face referire la speranţa ei că cei de faţă nu sunt deranjaţi de
întârzierea sa. În mod întâmplător, a doua zi, miercuri, ea întârzie. E foarte încăpăţânată.
E: Justifică întârzierea de marţi.
Z: Da. Înţeleg. Venind cu întârziere a doua zi, justifică faptul că a întârziat în prima zi.
E: Îhm.
Z: Aici vorbeşte din nou despre speranţa ca cei de faţă să nu fie deranjaţi de întârzierea
sa. Şi cu toate astea, are o grijă deosebită să deranjeze oamenii, sosind târziu. O contradicţie.
De asemenea, mai exprimă şi alte contradicţii. Iat-o pe Sally vorbind încetişor, ca şi
cum nu ar vrea să atragă atenţia asupra ei; pe de altă parte, soseşte târziu, atrăgând atenţia
celorlalţi. Contradicţii se manifestă şi în modul în care se îmbracă. Poartă o bluză mulată,
sexi, care îi pune în evidenţă formele, dar şi-o acoperă purtând pe deasupra o cămaşă.
Şi mai este o contradicţie despre care aş vrea să aflu părerea dumneavoastră. Ce ziceţi despre
posibila contradicţie între a fi o persoană matură şi, în acelaşi timp, o fetiţă?
E: Rima “un dolărel, un dolar …” a făcut-o să fie fetiţă.
Z: Aţi forţat-o să aibă o asociaţie internă referitoare la faptul de a creşte mare. OK.
E: Unde se simt copii mici cel mai bine stând jos? În fundul camerei.
Z: Accentuând calitatea de a fi fetiţă?
E: Da, o accentuează.

E: Ce spui?
Sally: Aproape inobservabilă.
E: Deci, nu-ţi place să fii observată?
Sally: Oh. (râde din nou, intimidată. Îşi duce mâna stângă la gură şi îşi drege glasul) Nu …ăă
… îhm.

E: Ce înseamnă: aproape inobservabil, greu de remarcat?

Z: Să nu fi remarcat.
E: Ce altceva?
Z: Nu ştiu.
E: Pe biroul meu este ceva greu de remarcat.
Z: Da.
E: Spune ce.
Z: A, mă uitam la pasărea sculptată în lemn şi apoi la păpuşă. (pe birou este o păpuşă
care îl reprezintă pe Erickson, îmbrăcat într-un costum purpuriu.)
E: Creionul acesta este foarte greu de remarcat. Şi mai e şi în faţă. (arată către unul din
nenumăratele creioane care sunt pe biroul lui.) Să fii mic.

5
Z: Să fii mic înseamnă să nu fi remarcat.
E: Să fii mare înseamnă să fii remarcat. După ce am menţionat “un dolărel, un dolar…”,
ea a devenit “fetiţă”. Aceasta este a doua menţionare a faptului că I-a deranjat pe ceilalţi.
Z: Exact.
E: “un dolărel, un dolar …” o pune în rolul şcolăriţei, în care ea este mică. A doua zi se
întoarce şi reintră în rolul “micuţei”.

E: Nu-ţi place ce-ţi fac acum?

Sally: Mm …nu. Ei bine, e cam amestecat ce simt. Mă simt flatată de atenţie şi sunt curioasă
să văd ce spuneţi.
E: (întrerupând-o) Şi îţi doreşti să termin dracului o dată! (râsete)
Sally: Mmm, e cam amestecat ce simt. (confirmă din cap) Dacă doar vorbeam cu
dumneavoastră. şi nu v-aş fi întrerupt, ăsta ar fi un lucru, dar …

E: Atunci când vorbeşti cu o fetiţă şi spui “al dracului”, pui în evidenţă faptul că tu eşti
adult iar ea e copil.
Z: înţeleg. E foarte frumos, fiindcă, pe scurt, dumneavoastră faceţi inducţie formală:
provocaţi asociaţii şi dezvoltaţi ideea de a fi în regresie. Construiţi inducţia în jurul ideii de a
fi copil şi a te gândi la cum o să fie când vei fi mare. De acest motiv lucrurile curg de la sine.

E: Deci, eşti îngrijorată de ce zic ceilalţi.

Sally: Păi, da, eu …
E: Îhm.
Sally: … timpul lor aici … şi eu am mâncat din timpul lor.

Z: Este a treia oară când face referire la faptul de a deranja. Aţi pus acest lucru sub
semnul întrebării prin modul cum aţi spus “Îhm”. Sugera faptul că vă îndoiaţi de grija ei faţă
de aceşti oameni.
E: Îhm.

E: (privind către podea, în faţa sa) Acum haideţi să îngropăm odată pentru totdeauna o
altă convingere fermă şi anume că în psihoterapie ar trebui să-ţi faci pacienţii să se simtă în
largul lor, confortabil.

Z: Aici, pentru prima oară, v-aţi comutat atenţia de la ea către podea, priviţi către
podea. Menţionaţi cuvintele “să îngropăm” şi “în largul lor”, tocmai pentru ca ea să facă o
asociaţie la ideea de odihnă şi confort.
E: Îhm. Şi este spusă în aşa mod încât nu te poţi opune în nici un fel.
Z: Nu te poţi opune absolut deloc.

E: Eu am făcut tot ce-am putut pentru ca ea să nu se simtă în largul ei, să se simtă

observată şi jenată; iar acesta (către grup), acesta nu este un mod de a începe o relaţie
terapeutică bună, nu-I aşa? (Erickson se uită la Sally, îi apucă mâna dreaptă de încheietură şi o
ridică încetişor.)Închide ochii! (Ea se uită la el, zâmbeşte, apoi priveşte în jos la mâna ei
dreaptă şi închide ochii)

6
Z: V-aţi comutat atenţia în altă parte, iar ea s-a deconectat. Asta fiindcă nu-I mai
vorbeaţi ei direct. Aşa că s-a reorientat către interior.
E: Odihnă şi confort.
Z: Da, aţi menţionat odihnă şi confort.
E Aşadar, s-a creat o ruptură, iar ea a fost urmată de odihnă şi confort, fiindcă acestea
sunt interne. Eu m-am putut separa de ea. Dar, ce va face ea cu “odihna şi confortul”? Va
persista în ele.

E: Şi ţîne-i închişi. (Erickson îşi desprinde degetele de încheietură şi lasă mâna ei dreaptă
suspendată cataleptic.) Intră într-o transă profundă. (Erickson îi apucă încheietura mâinii cu
degetele. Braţul ei se apleacă puţin. Apoi, Erickson îi împinge uşor, treptat mâna în jos.
Erickson vorbeşte rar şi metodic.)

Z: Acum, şi-a lăsat mâna să rămână în sus. Dar, a părut ca şi cum dumneavoastră. aţi
simţit mâna ei căzând. Aşa că aţi preluat controlul şi I-aţi coborât mâna, accentul căzând din
nou pe controlul exercitat de dumneavoastră.
E: Da. Când I-am pus braţul jos, am folosit aceeaşi atingere ca şi atunci când I l-am
ridicat. (Erickson face o demonstraţie ridicând braţul lui Zeig) În atingerea mea rezidă o
anume nesiguranţă.
Z: Aşadar, ea trebuie să se orienteze către interior, din nou şi să-şi focalizeze atenţia în
scopul înţelegerii, descifrării …
E: Laturii interne.

E: Şi simte-te foarte confortabil, foarte în largul tău şi bucură-te că te simţi foarte

confortabil … atât de confortabil … poţi uita de orice cu excepţia acestui minunat sentiment
de confort.

E: “Poţi uita de toate, cu excepţia acestui minunat sentiment de confort”.

Z: Da, ea a sosit, iar dumneavoastră aţi făcut-o să se foarte inconfortabil. Aţi sporit
tensiunea. Apoi aţi început să sădiţi idei referitoare la confort. Pe urmă v-aţi putut întoarce
mai direct la ideea de confort, în acest fel, diminuând tensiunea.
Ei, aici începeţi să faceţi altceva. Vă îndepărtaţi de ea, fizic. Apoi, brusc, începeţi să
vă aplecaţi apropiindu-vă de ea atât de mult încât staţi inconfortabil. Vedeţi cât de mult v-aţi
apropiat? Si iat-o pe ea stând confortabil, corpul ei stă confortabil datorită sugestiilor
hipnotice. Dumneavoastră. vă apropiaţi foarte mult şi totuşi, ea trebuie să se simtă
confortabil.
E: Aceasta este o reacţie internă.
Z: Da. Când vă apropiaţi creaţi o tensiune, dar ea fiind în transă, corpul ei se simte
confortabil. Deci, faceţi asta pentru ca ea să nu simtă acea reacţie internă normală de
disconfort?
E: Nu. Acolo mi-am modificat intonaţia vocii şi m-am aplecat către ea, iar asta I-a atras
atenţia la vocea mea.
Z: Datorită reacţiei ei interne?
E: Da. Pentru ca indiferent unde eram eu, ea să poată intra mai profund, să poată fi cu
mult, mult mai departe de mine şi în acelaşi timp să fie aproape de mine.

7
Z: Adică ea se va îndepărta foarte mult tocmai pentru a scăpa de sentimentul
inconfortabil cauzat de apropierea dumneavoastră?
E: Nu. Mai întâi ar intra mai profund în transă şi apoi s-ar îndepărta de mine. O
realitate externă. Deci, eu mă apropii foarte mult de ea, iar ea poate să părăsească realitatea
şi în acelaşi timp, să fie aproape de mine.
Z: Da, înţeleg. Credeam că ceea ce făceaţi avea legătură cu vreo reacţie internă de-a ei,
de disconfort , în imediata vecinătate a oamenilor. Fiindcă vă apropiaţi foarte mult şi daţi
sugestii pentru a trăi sentimente de confort corporal. În acest fel o puneţi într-o postură în
care e aproape de oameni şi totuşi, corpul ei este relaxat.
E: Dar eu doream ca ea să se îndepărteze cu mult de ceilalţi.
Z: Inţeleg. Şi aproape de dumneavoastră.

E: Iar după o vreme, ţi se va părea că mintea ta îţi părăseşte corpul şi pluteşte în spaţiu şi
se întoarce în timp. (pauză)

E: am deconectat-o de la realitate şi am întors-o înapoi în timp.

Z: da.

E: Nu mai suntem in 1979, nici chiar în 1978. Iar anul 1975 este în viitor (Erickson se
apleacă către Sally.) Şi la fel, anul 1970. Şi timpul curge înapoi.

E: “Şi la fel, anul 1970.”

Z: Aţi accentuat asta cu vocea şi, pe măsură ce spuneaţi acest lucru v-aţi apropiat de ea.
E: Da.
Z: Punând din nou accentul pe relaţia dintre voi, oriunde ar fi ea, în timp şi spaţiu.
E: Şi astfel, ea face o asociaţie la vocea mea.
Z: Mai întâi aţi sădit ideea copilăriei cu rima “un dolărel, un dolar …”. Apoi v-aţi întors
la această idee folosind diferite forme de comunicare hipnotică, în aşa fel încât, din nou, ea
să se simtă fetiţă. Acum începeţi inducţia bazându-vă pe o legătură dinainte stabilită. Aşadar,
încetişor, faceţi să renască ideea de a fi copil şi o faceţi progresiv, cu paşi mici.

E: În curând va fi 1960, în curând 1955 … şi apoi vei şti că este 1953 …şi vei şti că eşti
copil.

E: Te întorci înapoi în timp, la anii ’60, ’55, ’53. (Erickson gesticulează coborându-şi
încetişor capul, pe măsură ce numeşte anii.)
Z: Vă coborâţi încetişor capul, pe măsură ce numiţi anii.
E: Ei, acesta este un locus al vocii modificat.
Z: Iar ea vine cu o asociaţie şi un răspuns suplimentare la acest minim indiciu de
schimbare a vocii.
E: Unde e localizat, în mod natural viitorul? În faţă şi la depărtare.
Z: înţeleg. Atunci, trecutul este localizat în spate şi în jos.
E: Toată lumea ştie asta. Dar, este ceva ce nu recunosc conştient. Înainte şi în sus, pentru
viitor. Înapoi şi în jos, pentru trecut.

8
E: E plăcut să fii copil.

Z: Încă ceva aici. Îi spuneţi “vei şti că eşti copil. E plăcut să fii copil.” Faceţi afirmaţii
pe care le poate interpreta la două niveluri. La un nivel, ea poate gândi, intern: “Ei bine, m-
am comportat cumva ca o “domnişorică”, aşa cum fac de regulă în viaţa?” o altă asociaţie
pe care o poate face este aceea de a fi fetiţă, în sensul secvenţei hipnotice de timp, despre care
vorbiţi dumneavoastră.
E: Eu vorbesc despre timp, iar ea nu va avea timp să se gândească la chestii precum
“cum mă comport eu în lume?” Eu continui să o ghidez.

E: Şi poate că aştepţi cu nerăbdare petrecerea de ziua ta de naştere sau să mergi undeva –

să mergi s-o vizitezi pe bunica … sau să mergi în vizită la şcoală.

E: “să mergi” e un cuvânt foarte puternic. Aici nu scopul este cel care contează. Ci
sentimentul – sentimentul de a merge, asta dă realitate scopului.
Z: De asemenea, aici începeţi să folosiţi cuvântul “poate”. “poate că aştepţi cu
nerăbdare petrecerea de ziua ta de naştere”. Sally este one-up aşa că îi prezentaţi
posibilităţile pe care le are.
E: Iar ea preia controlul.
Z: Totuşi, în interiorul cadrului hipnotic.
E: Da, în interiorul cadrului care I-a fost oferit. Doar că ea nu poate analiza acest
cadru.
Z: Se derulează prea rapid.

E: Şi, poate chiar acum, stai în bancă la şcoală şi-ţi priveşti învăţătorul.

E: “ Poate, chiar acum-m-m-m, stai în bancă la şcoală”. “Acum” este în prezent, iar eu
îl dilatez. Este un prezent dilatat. “Şi, poate chiar acum-m-m-m …” - asta îţi dă mult timp să
te gândeşti, dar eşti limitat la a face acest lucru acum.
Z: Deci, ea se întoarce în trecut, iar trecutul devine “acum”.
E: Da. Un prezent prelungit. Deci este un prezent continuu. La ziua de astăzi te gândeşti
în termeni de “acum” şi este vorba de o zi întreagă. Pe nici o parte a zilei de astăzi nu o
priveşti ca pe un trecut. Aşadar, eu redau această idee spunând “acum-m-m-m …”
Z: Dilatând astfel prezentul. Asta este foarte amuzant, fiindcă atunci când eu explic
inducţiile pe care dumneavoastră le realizaţi, le spun oamenilor că dacă se pricep foarte bine
să observe şi să asculte, vor pierde doar 50% din ce se întâmplă. Şi iată-mă pe mine,
pierzând şi celelalte 50 de procente din ceea ce se întâmplă!

E: Sau poate că te joci în curtea şcolii, sau poate că eşti în vacanţă. (Erickson îşi reia
poziţia) Şi te distrezi de minune.

Z: Este ceva hotărât, clar: “Şi te distrezi de minune”.

E: Ce înseamnă “să te distrezi de minune”?
Z: Inseamnă că atunci în timp, se simţea bine, “atunci” fiind pentru ea “acum”.

9
E: “ Te distrezi de minune” nu defineşte perioada de timp. Poţi să joci cărţi, sau să sari
coarda, sau să te dai in leagăn. Dar te distrezi “acum-m-m-m …”
Z: Ea trebuie să definească perioada de timp.
E: Da, dar trebuie să hotărască în termeni de “acum”.
Z: Prezentul fiind hipnoză.
E: Da, şi perioadă de şcoală.

E: Vreau să te bucuri simţindu-te o fetiţă, care, într-o bună zi, va creşte mare. (Erickson
se apleacă înspre Sally.) Şi poate că ţi-ar plăcea să te gândeşti la ce vei fi când te vei face
mare. Poate că ai vrea să te gândeşti la ce vei face atunci când vei fi mare. Mă întreb dacă îţi
va plăcea la liceu, iar tu poţi să te întrebi acelaşi lucru.

E: “Când te vei face mare”. (Erickson vorbeşte cu o voce săltăreaţă, vioaie)

Z: Deci vă folosiţi vocea pentru a crea o presiune suplimentară: ea este în poziţia one-
down şi se gândeşte la viitor. Când vorbeşti cu un copil poţi folosi o voce melodică, deci, cu
această intonaţie furnizaţi sugestii suplimentare.
E: Da.
Z: De asemenea, creaţi şi un oarecare legătură. “Mă întreb dacă îţi va plăcea la liceu.
Iar tu poţi să te întrebi acelaşi lucru.”

E: Iar vocea mea te însoţeşte pretutindeni şi se transformă în vocea părinţilor tăi, a

profesorilor tăi, a colegilor tăi de joacă şi în glasul vântului şi al ploii.

Z: Elegant! “ A părinţilor tăi, a profesorilor tăi, a colegilor tăi de joacă şi în glasul

vântului şi al ploii.” E atât de liniştitor şi acoperă toată gama de posibilităţi: maturii şi
adulţii - supraeul, colegii de joacă - eul, oamenii care sunt importanţi pentru o fetiţă; vântul
şi ploaia – inconştientul, emoţiile primare.
E: Este foarte cuprinzător.
Există un lucru despre mine pe care tu nu-l cunoşti, Jeff. Tatăl meu era foarte sărac. Eu am
învăţat foarte repede să citesc şi am citit un dicţionar neabreviat. Am petrecut ore şi ore
citindu-l. La şcoala generală îmi aplicau teste de inteligenţă şi învăţătorii erau uimiţi de
vocabularul meu.
Odată, când eram în Montana, am intrat în casa unui doctor, am luat un obiect şi l-am
privit cu curiozitate. El m-a întrebat “ştii ce este?” Eu am zis “este un colţ de narval”. El a
zis “Cum Dumnezeu ai ştiut ce e? Îl am de la tata şi n-am găsit pe absolut nimeni care să-l
poată recunoaşte”. Eu văzusem, în dicţionar, pe aceeaşi pagină, poza unui narval şi pe cea a
unui colţ.
Faptul că am citit un dicţionar neabreviat, din scoarţă-în-soarţă, înainte de a termina clasa a
treia, m-a ajutat imens în cunoaşterea sensului cuvintelor.
Z: În această ultimă afirmaţie pe care o faceţi către ea, în termeni psihanalitici,
menţionaţi funcţia supraeu – părinţii şi învăţătorii. Apoi eul – colegii de joacă şi apoi,
inconştientul – vântul şi ploaia. Şi faceţi asta secvenţial. Mergeţi de sus în jos cu intenţia de a
crea un caracterul atotcuprinzător, dar e mai mult de atât. Cu alte ocazii, v-am auzit
pronunţând această frază, dar nu v-am auzit niciodată menţionând şi vântul şi ploaia.
E: Fac asta adesea. Cum sună vântul atunci când eşti copil?
Z: Nu ştiu. Ca un fluierat.

10
E: (Erickson bate în masă rar şi repetat, de câteva ori.) Vântul face zgomot, iar tu nu poţi
vedea nicăieri sursa acestor sunete. E ceva minunat. Sunetul vântului.
Z: E aici şi totuşi, nu-I aici.
E: Este aici; nu vine de nicăieri şi totuşi e aici.
Z: Aşa încât ea să facă aceeaşi asociaţie la vocea dumneavoastră.
E: Da. Picăturile de ploaie. Le auzi pe frunzele copacului sub care stai. Auzi sunetul lor
pe frunzele din vârful copacului. Le auzi pe acoperişul casei. Sunt peste tot. Iar tu eşti
obişnuit să localizezi sunetele fiindcă acesta este un lucru extrem de important în copilărie.
Z: Să vină de nicăieri şi totuşi, să fie aici.
E: Şi toată uimirea copiilor! Dacă priveşti un copil de doi ani ascultând vântul ai să
citeşti o uimire nemăsurată pe faţa lui. El ştie este că e nevoie de un obiect pentru a face
zgomot. Iar acum, iată un zgomot fără să existe şi un obiect.
Z: Ce puteţi spune despre secvenţa de trecere de la părinţi, învăţători, colegi de joacă, la
vânt şi ploaie?
E: O faci să fie atotcuprinzătoare. Te foloseşti de asociaţii afective la părinţi, învăţători,
lucruri asociate cu a coborî, mai mult şi mai mult.
Z: Către emoţii mai primitive sau de bază.
E: Da, iar subiecţii tăi vor folosi acele emoţii de bază.
Z: Bun. Aţi rupt lanţul despre care vorbeam, atunci când sugeraţi posibilităţi precum
“poate că e vacanţă.” Ea putea alege să facă orice asociaţie internă la faptul de a fi fetiţă.
Apoi schimbaţi macazul şi sugeraţi că vocea dumneavoastră o poate însoţi oriunde. În
continuare, veţi vedea, vă veţi întoarce la acele asociaţii, acolo unde ea putea face o alegere.
Iar asta face ca propoziţia “vocea mea te însoţeşte pretutindeni” să iasă cu adevărat în
evidenţă.
E: Îhm.

E: Poate că eşti în grădină şi culegi flori. Şi cândva, când vei fi mare, o să întâlneşti mai
mulţi oameni şi le vei povesti ceva lucruri vesele despre atunci când erai mică. Şi cu cât te
simţi mai confortabil, cu atât te simţi şi mai mult copil; asta fiindcă eşti copil.

E: Continui să-mi cobor capul pe măsură ce accentuez: “eşti copil”.

Z: Din nou, accentuaţi o sugestie schimbând locus-ul vocii dumneavoastră.
E: (cu o voce vioaie) “Şi cândva, o să întâlneşti o mulţime de oameni”.
Z: Când vei fi adult. Deci, sugeraţi …
E: Că o să crească mare şi că va întâlni o mulţime de oameni.
Z: Sugeraţi asta modulându-vă vocea. Când spuneţi “Şi cândva”, staţi drept, iar acest
lucru este asociat cu starea de veghe, conştientă. Din nou, accentuaţi o sugestie schimbând
locus-ul vocii.
E: Îhm.

E: Eu nu ştiu unde locuieşti, dar poate că îţi place să mergi în picioarele goale. Poate că
îţi place să stai în piscină şi să-ţi bălăbăni picioarele în apă, dorindu-ţi să ştii să înoţi. (Sally
zâmbeşte un pic) Ai vrea, chiar acum, să mănânci bomboana ta preferată? (Sally zâmbeşte şi
dă uşor din cap) Iat-o! O simţi în gură şi-ţi face plăcere.(Erickson îi atinge mâna. Pauză lungă.
Erickson îşi reia poziţia)

11
Z: Minunat! Aici îi oferiţi nişte posibilităţi pe care le poate refuza. “poate că îţi place să
mergi în picioarele goale. Poate că îţi place să stai în piscină, dorindu-ţi să ştii să înoţi.”
Apoi vă întoarceţi la această idee “Ai vrea, chiar acum, să mănânci din bomboana ta
preferată?”
Ce învaţă orice fetiţă cu referire bomboane? Orice fetiţă învaţă că nu trebuie să iei bomboane
de la străini. Şi iată că dumneavoastră o întrebaţi dacă nu doreşte o bomboana, iar vă spune
“da”. Deci, nu mai sunteţi un străin.
E: Îhm.
Z: Atunci când I-aţi oferit bomboana, aveaţi deja în cap simbolica ei?
E: Da. Mai e un lucru. Fetiţelor le plac bomboanele. Vreau să mă asigur de transfer. A-ţi
bălăbăni picioarele în apă şi a merge în picioarele goale este ceva permis. Am trecut de la
două lucruri permise, la ceva ce s-ar putea să nu fie permis, dar e delicios. Deci, am cântărit
răspunsul.
Z: Aşadar, din nou aţi înlănţuit ideile. Parcă aţi format un set de tip “da”. O idee
permisă, o altă idee permisă şi apoi ea este gata să accepte o a treia idee ca fiind mai
permisibilă. Excelent!
Mai este ideea de încredere. Cum faceţi, într-o transă, să stabiliţi încredere? Îi daţi o
bomboană, iar ea o primeşte. Ea se confruntă cu problematica încrederii atunci când se
decide să ia bomboana.
E: Îhm. Iar Freud zicea că e nevoie de trei luni ca să stabileşti transferul!
Z: Excelent! Apoi, printr-o modulare a vocii, aţi accentuat faptul că o simte în gură.
E: Incă ceva –picioarele ţi le poţi bălăbăni în piscină la orice vârstă. A merge în
picioarele goale, defineşte vârsta. Toate astea sunt legate de copilărie. Şi adulţii pot să-şi
bălăbănească picioarele. Dar, dată fiind menţiunea faptului de a merge în picioarele goale,
faptul de a-şi bălăbăni picioarele este asociat, intern, cu copilăria. Şi mai este bomboana …
Z: Care face totul mult mai intern şi asociat cu copilăria.
E: Îhm. Asta fiindcă nu pot şti întotdeauna cu exactitate unde mă aflu. Dar ştiu cum să
mă descurc. Cuvintele au mai multe sensuri. Ţi-a prins bine să înveţi că “înainte şi în sus”
înseamnă “în viitor” şi “înapoi” înseamnă “în trecut”. Şi totuşi, ştiai asta, de cât timp?

E: Cândva, când vei fi mare, vei povesti mai multor străini despre bomboana ta preferata,
atunci când erai copil.

E: Tocmai ne-ai făcut o poză lui Roxie (fiica lui Erickson) şi mie, ţinând-o pe Laurel
(fetiţa lui Roxie, a cărei poreclă este “Gură mare”, fiindcă are un ţipăt foarte puternic) şi cu
striga.
(Erickson ţine în mână o mică strigă din lemn de tec, pe care I-a făcut-o cadou lui Laurel) Ei
bine, cât de reală I se va părea poza când o va privi, după ani de zile, când eu voi fi murit
demult? Striga dă un imens sens fotografiei. Îi dă un aer uman, de bunătate şi grijă. Şi e un
lucru foarte mic şi simplu. Este o strigă mică, iar Laurel este deja mare, relativ vorbind.
Striga este aici, jos, iar ea este sus. (Erickson arată prin gesturi că susţine cu braţul stâng un
copil, în timp ce în palma stângă, sub Laurel, ţine o mică strigă.)
E: Când va avea 16 ani şi se va uita la această fotografie, va vedea cât de mică este
striga şi cât de mare este fetiţa. Asta o va pune în contact cu faptul că este fată mare, la liceu

12
şi totodată, cu amintirea duioasă a copilăriei şi a acelei pasări. Aşa că vezi tu cum, pe
neobservate, toate aceste amintiri sunt puse toate laolaltă.
Z: Minunată simbolistică! Aşadar, când îşi va reaminti de acea bomboană …
E: Îşi va aminti de ea. Se va gândi la acea bomboană, iar când mă va vedea pe mine, se
va gândi la bomboană şi la mine.
Z: Problematica încrederii şi a confortului, a faptului de a nu reprezenta pentru ea un
străin.
E: Un continuum. Fotografia aceasta este o continuare … striga şi Laurel.
Z: şi cu Sally sunteţi plin de bunătate. Sunteţi foarte atent, grijuliu.
E: Cum a reacţionat soţia lui Lance? (fiul lui Erickson) Când s-au logodit, i-a spus că
doreşte o fotografie de-a lui. Lance I-a dat o fotografie pe care I-o făcusem eu, o fotografie a
lui, stând pe podea, gol.
Z: Când era copil?
E: Când era copil. Dragostea ei pentru Lance se cobora în timp până la acea vreme.
Z: Următorul simbol care apare în lucrul cu Sally este, de asemenea, foarte frumos.

E: Şi sunt multe lucruri de învăţat. O mulţime de lucruri de învăţat. O să-ţi arăt chiar
acum unul dintre aceste lucruri. O să te prind de mână. (Erickson ridică mână ei stângă) O să o
ridic. O să o pun pe umărul tău. (Erickson îi ridică încetişor mâna stângă de încheietură şi I-o
pune pe parte superioară a braţului drept.) Chiar aici. Vreau ca braţul tău să fie paralizat, aşa
încât să nu-l poţi mişca. Nu-l poţi mişca până când nu-ţi voi spune eu să-l mişti. Nici măcar
atunci când eşti mare, nici măcar atunci când eşti adult. Nu îţi poţi mişca mâna stângă şi braţul
stâng până când nu îţi voi spune eu să faci asta.

E: Ce fac aici?
Z: Asociaţia mea este următoarea: nu I-aţi pus mâna chiar pe umăr, fapt care ar apăsa-
o. Aţi pus-o pe partea superioară a braţului drept. E într-o poziţie mai confortabilă. Se
susţine pe ea însăşi. Imediat, o veţi trezi de la gât în sus, iar ea va rămâne în acea poziţie.
E: Îi paralizez corpul. În vocabularul ei, paralizia e ceva rău. Şi va rămâne aşa până
când îi voi spune eu. Eu pot îndepărta orice e rău. Sunt doctor.
Z: Deci, simbolul coboară la un nivel mai profund. Avem simbolul confortului. Şi mai
avem şi o asociaţie cu disconfortul - o stare negativă faţă de paralizie, dar care va trece când
o veţi îndepărta dumneavoastră. Înţeleg.
E: Îndepărtez deja ceva din starea de rău.
Z: şi dacă îndepărtaţi un singur lucru rău …
E: Dacă ştiu să bat la maşina de scris o literă, o voi bate şi pe a doua.
Z: De asemenea, “paralizat” este mai degrabă un cuvânt de adult. Nu este un cuvânt de
copil.
E: Nu.
Astăzi ascultam pe cineva vorbind la televizor şi mi-am zis “acesta-I un accent de
Michigan”. Vezi tu, nu există cursuri pentru învăţarea accentelor şi totuşi, le prinzi. Nu şti că
le-ai prins, dar le înveţi şi înveţi cum să le recunoşti. Chiar le înveţi şi, precum paralizia,
aceste cunoştinţe se răspândesc. Din Michigan în Wisconsin şi New York. Cunoaşterea
accentelor ce face?
Z: Cunoaşterea accentelor se răspândeşte, şi astfel, el paralizia ei se extinde.

13
E: (suprapunându-se peste Zeig) Ai remarcat cât de mult s-a îmbunătăţit capacitatea ta
de a recunoaşte accentele, de când ai fost în străinătate?
Z: Da, e foarte interesant să auzi un accent german.
E: Da, să-l auzi. Şi să conştientizezi faptul că îl auzi.
Z: Da.
E: şi habar n-ai când ai început să înveţi …
Z: Să asculţi accentele. Bun. Deci, când aţi pus sus braţul lui Sally şi el a rămas
paralizat, ea extinde paralizia în tot corpul.
E: Da. Cu toţii vrem să putem avea încredere în corpul nostru atunci când îl folosim.
Încrederea este ceva general, se referă la tot corpul. Paralizia este ceva rău şi poate fi
negată.
Z: Dar starea de confort poate rămâne.

E: Acum, mai întâi, vreau să te trezeşti de al gât în sus, în timp ce corpul tău se adânceşte
tot mai mult în somn … te vei trezi de la gât în sus.

E: De la gât în sus. (Erickson îşi ridică capul)

Z: Şi când aţi spus: “sus”, aţi accentuat sugestia verbală cu ajutorul intonaţiei.

E: Este greu, dar poţi s-o faci. (pauză) Este plăcut să-ţi simţi corpul dormind dus, braţul
paralizat. Fii trează de la gât în sus!
Câţi ani ai? (pauză Sally zâmbeşte) Câţi ani ai? … Câţi ani ai? (Erickson se apleacă către
Sally.)
Sally: (încetişor) Ăă …34.
E: (dă din cap) Bine. (Erickson îşi reia poziţia în scaun) Ai 35 de ani. De ce îţi ţii ochii
închişi?

E: Nu a vrut să spună 35, de-asta a zâmbit. A revenit încetişor la pattern-ul ei obişnuit de

neangajare.
Z: A întârziat cu răspunsul şi a revenit încetişor la pattern-ul ei obişnuit de neangajare.
S-a trezit de la gât în sus şi urmează să intre în contact cu eul său adult.
E: Îhm.
Z: Apoi ezită şi spune “34”. Dumneavoastră reveniţi şi spuneţi “35”. Ce se întâmplă
acolo?
E: Ea revenea încetişor la dificultatea ei de a se angaja.
Z: Asta fiindcă aţi obligat-o să facă o afirmaţie precisă referitoare la vârsta ei. Dar de
ce, după ce ea a spus “34”, dumneavoastră aţi spus “35”?
E: Cred că am înţeles greşit. N-am urmărit nimic.
Z: Reveniţi mai târziu la vârsta ei şi e ca şi cum I-aţi da o şansă să vă corecteze. Ea
vorbea foarte încet şi e posibil ca dumneavoastră să n-o fi auzit bine. Dar când reveniţi la
asta, mai târziu, ea are şansa de a vă corecta; de a vă corecta făcând o afirmaţie precisă.
Chiar dacă nu aţi auzit corect, lucrurile se aranjează foarte frumos.
E: Trebuie să te foloseşti de greşelile tale. Iar tu trebuie să fi observat ceva deja … sunt
foarte lent.
Z: Vorbiţi foarte rar. Acum, ritmul vorbirii este diferit de cel folosit atunci când spuneţi o
anecdotă. Vorbiţi mult mai cumpănit atunci când faceţi o inducţie.

14
E: Asta fiindcă în transă, oamenii fac lucrurile în mod automat şi foarte rapid, mult mai
rapid decât pot să le pună în cuvinte.
Z: Rapiditatea se referă la apariţia asociaţiilor în mintea lor sau se referă la faptul de a
verbaliza aceste asociaţii?
E: Gândirea are loc mai rapid decât vorbirea. Depinzi de inconştientul care se mişcă ca
fulgerul. Astfel, cu grijă, prin încetineala ta modifici timpul. Încă din copilărie oamenilor li s-
a tot spus “uită-te la mine când îmi vorbeşti! Uită-te la mine când îţi vorbesc! Când te întreb
ceva, răspunde imediat!” Dar tu nu vrei să primeşti ultima parte a răspunsului, vrei tot
răspunsul. Dacă oamenii îţi răspund imediat, îţi vor da doar ultima parte a răspunsului.
Deci, mai întâi, induci timpului elasticitate. Atunci, oamenii îţi pot vorbi liber, pe de-a-
ntregul. Iar când eu am întrebat-o care-I este vârsta, a trebuit să se gândească îndelung.
Z: Da.
E: Şi se gândea la cum să revină la pattern-ul ei de neangajare.
Z: Opunea rezistenţă la un nivel inconştient, ideii de a face o afirmaţie precisă?
E: Nu. Pattern-ul ei în stare de veghe este rapid şi neangajant. Dar, când am întrebat-o
ce vârstă are, nu a reacţionat rapid.
Z: Aşa este.
E: Nu s-a grăbit şi s-a angajat. E nevoie de timp să ieşi dintr-un pattern şi să intri în
altul, deoarece capul său era treaz.
Z: Aşadar, soluţia pentru a depăşi neangajarea este să nu te grăbeşti.
E: Să nu te grăbeşti.

Sally: Mi-e bine aşa.

E: Ei bine. Eu cred că ochii tăi o să se deschidă. (Sally zâmbeşte şi continuă să ţină ochii
închişi. Pauză.)

E: Aici, îi dau tot timpul din lume ca să se îndoiască.

E: Se deschid, nu-I aşa? (Sally îşi drege glasul)

E: Acum începe să-şi dea seama că atunci când am spus că ochii ei o să se deschidă, se
vor deschide. Învaţă încetişor că ochii ei o să se deschidă, aşa că clipeşte. Acesta este
procesul prin care ea acceptă adevărul absolut a ceea ce îi spun.
Z: Trebuie să proceseze informaţia şi să aibă îndoieli.
E: Nu. Trebuie să proceseze un nou tip de comportament, diferit de comportamentul ei
conştient şi obişnuit. Este un comportament de răspuns. În stare de veghe, aşa neangajantă
cum este, ar fi spus “da, o să se deschidă – nu, n-o să se deschidă”. Ei, această modalitate I-
a permis să-l scoată cu blândeţe pe “da”, fără să existe vreun conflict acolo.

E: O să se deschidă şi o să rămână deschişi. (Sally zâmbeşte, îşi umezeşte buzele cu

limba, deschide ochii şi clipeşte)

E: Aici poţi vedea lupta.

Z: Da.
E: Deschiderea ochilor a fost însoţită de un zâmbet. Mai întâi a practicat acest zâmbet de
mai multe ori.

15
Z: Înainte de a-I permite să iasă la iveală.
E: Da. A zâmbit de mai multe ori înainte de a deschide ochii. Iar când şi-a deschis ochii,
zâmbea. Dar a zâmbit şi înainte, indicând faptul că ochii I se vor deschide.
Z: Sunt derutat. Zâmbetul ei indica faptul că ochii I se vor deschide?
E: A adăugat un zâmbet deschiderii ochilor.
Z: Un sentiment de plăcere.
E: Un sentiment de plăcere, la început, pe când îşi deschidea ochii. Deci, în termeni
medicali, asta înseamnă că pacientul se simte mulţumit atunci când îl vede pe doctor venind
cu pastilele. Pacientul se simte mulţumit, atunci când îi vede pe doctor sau pe asistentă
venind cu siringa.
Z: Asta pentru că ştie că va fi tratat.
E: Îhm. Eu am făcut-o să demonstreze faptul că îşi va deschide ochii. Eu am preluat
controlul asupra ochilor ei, iar ea a adăugat acestui fapt o stare de plăcere.
Z: Zâmbetul ei.
E: Îhm.
Z: Şi, după ce a deschis ochii, a luat cu ea acest sentiment.
E: Deci, deschiderea ochilor, ca răspuns la ceea ce-I ceream eu, a fost o plăcere şi nu o
datorie.
Z: şi faptul că nu este o datorie permite mai mult angajament.
E: Da, aşa este. atunci când faci ceva din datorie, nu-ţi place.
Z: Mai ales Sally, cu stilul ei neangajant.
E: Îhm.

E: Am avut dreptate. (Sally priveşte fix înainte) Unde eşti?

Sally: Cred că sunt aici.
E: Eşti aici?
Sally: Îhm.
E: Câteva din amintirile de când erai mică? Ceva ce poţi împărtăşi cu străinii. (Erickson
se apleacă către Sally.)
Sally: Mmm.
E: Mai tare.
Sally: (îşi drege glasul) Eu, ăă, îmi amintesc, ăă, un copac şi o curte în spatele casei şi hm …
E: Te-ai urcat în vreunul din copacii aceia?
Sally: (vorbind încetişor) Nu, erau nişte plante mici. Hm, şi o alee.
E: Unde?
Sally: O alee între rândurile de case. Şi toţi copii se jucau în curtea din spate şi pe aleea din
spatele caselor. Se jucau, ăă …
E: Cine erau acei copii?
Sally: Numele lor? vă referiţi la numele lor?
E: Îhm.
Sally: Oh, păi, ăă … (Sally continuă să privească fix în dreapta ei sau să se uite la Erickson.
Erickson se apleacă către ea. Mâna îi este încă pe umăr şi nu stabileşte contact vizual cu
nimeni din cameră.) Păi, îmi amintesc de Maria şi de Eileen şi de David şi Giuseppe.
E: Becky?
Sally: (vorbind mai tare) Giuseppe.
E: şi când erai mică, ce credeai că o să fii atunci când te vei face mare?

16
Sally: Credeam, ăă, că o să fiu astronom sau scriitoare. (se strâmbă)
E: Crezi că se va întâmpla asta?
Sally: Cred că una din ele se va întâmpla. (pauză)

E: Ce rezultă din comportamentul acestui tip? (arătând către unul dintre participanţi)
Z: Se apleacă in faţă şi priveşte?
E: Se apleacă în faţă şi ascultă.
Z: A! Aude mai bine cu urechea stângă. (capul lui este aplecat într-o parte pentru ca
urechea lui stângă să fie îndreptată câtre Erickson)
E: Eu I-am spus “auzi mai bine cu o ureche decât cu cealaltă”. Iar el ştia asta. A fost
surprins când I-am spus-o.
Iat-o pe Sally, încercând să facă faţă amintirilor inconştiente despre o fetiţă pe o alee.
Ne demonstrează de cât timp este nevoie pentru a trece de la conştient la inconştient.
Răspunde foarte greoi. Deoarece este nevoie de timp pentru a trece de la “acum” la un
trecut îndepărtat.
Z: Când aţi întrebat-o ce crede că va fi când se va face mare, ea v-a răspuns: astromon
sau scriitoare şi, după ce a spus “scriitoare” s-a strâmbat.
E: Cum înveţi să scrii?
Z: Practicând, cred.
E: Ai învăţat să scrii, aşa. (Erickson gesticulează, se strâmbă şi se chinuie, se răsuceşte)
Z: Da, strâmbându-te.
E: îţi foloseşti corpul.
Z: Da, răsucindu-ţi corpul şi picioarele. Înveţi să scrii cu tot corpul.
E: Îhm. Când a rostit “scriere” şi şi-a muşcat buza, ea evoca bătaia de cap şi chinul pe
care I le provoca scrisul. Îmi amintesc cât de greu era să-l scrii pe “t”, să ridici creionul de
pe hârtie şi să faci liniuţa. Şi cât de greu a fost să-l faci pe “i”, să ridici creionul de pe hârtie
şi să pui punctul.
Z: înseamnă că ea este încă disociată.
E: Îhm. Cuvântul “scriere” a aruncat-o cu mult înapoi în timp. “Astronomie” - acesta-I
un cuvânt de adult şi capul ei este treaz.
Z: Şi deci, nu avea nici o însemnătate pentru corpul ei. Înţeleg.
E: Îhm.

S: Sunt … mâna mea stângă nu s-a mişcat. (zâmbeşte) Asta mă miră foarte tare. (râde)
E: Eşti un pic surprinsă că mâna ta nu se mişcă.

E: Ai băgat de seamă, acolo, că eu mi-am mişcat primul mâna stângă?

Z: Nu, nu observasem.
E: Derulează înapoi.
Z: Şi ea a văzut asta în raza vizuală periferică? Iar asta I-a îndreptat atenţia către braţul
ei?
E: Descoperă singur! (caseta este derulată şi, întradevăr, Erickson îşi mişcase mâna
stângă înainte ca Sally să afirme că mâna ei stângă este paralizată.)
Mişcarea mâinii mele I-a ghidat gândirea; de regulă nimeni nu-şi dă seama de asta.
Z: Ei bine, dacă n-aţi fi spus-o acum, chiar că nimeni nu şi-ar fi dat seama.

17
La nivel verbal apar şi alte lucruri. Sally spune “mâna mea stângă nu s-a mişcat. Asta mă
miră foarte tare.” Este o amplificare. Exagerează o afirmaţie şi nu-I stă în obicei să facă
asta. Dumneavoastră reveniţi şi spuneţi “eşti un pic surprinsă”. Aţi diminuat ceva o parte din
acel sentiment de uimire. Aţi jucat rolul celeilalte polarităţi a ei.
E: Îhm.
Z: Asta I-a putut permite să fie mai precisă.
E: Tu nu vrei ca pacientul tău să spună “nu, mâna mea nu se mişcă”. Îi spui “ai putea
crede că mâna ta nu se mişcă”, şi gata, cineva l-a pronunţat deja pe “nu”.
Z: Deci asta îi permite ei să răspundă afirmativ.
E: Da.
Z: şi aşa dumneavoastră corectaţi afirmaţia ei exagerată.
E: Nu vroiam ca ea să rămână în amplificare. Doream să ajungă la eul său adevărat.

Sally: îmi amintesc că aţi spus că n-o să se mişte şi, ăă …

E: M-ai crezut?
Sally: Bănuiesc că da. (zâmbeşte)
E: Doar bănuieşti. (Sally râde)

Z: V-aţi mai jucat deja pe tema “părere” - “realitate”, deci pe tema neangajării ei. Aici
spuneţi “doar bănuieşti”, iar ea râde. Intră în joc. Nu verbalizează acest lucru, dar corpul ei
indică faptul că se prinde în joc.
E: Îhm.

Sally: Eu, ăă …se pare că nu s-a mişcat.

E: Aşadar e mai mult decât o bănuială? (Sally râde)
Sally: Hmm …da. (încetişor) Eu … e foarte surprinzător şi faptul că te poţi trezi de la gât în
sus, dar nu şi de la gât în jos.
E: Esurprinzător, ce?
Sally: Că poţi, ăă … că corpul tău poate fi adormit de la gât în jos, iar că tu poţi să vorbeşti
… şi să fii treaz. Că îţi poţi simţi corpul atât de amorţit. (râde)
E: Cu alte cuvinte, nu poţi merge.
Sally: Ei bine, nu chiar în clipa asta. (dă din cap că nu)
E: Nu chiar acum.
Sally: (oftează) ăă, hm, nu chiar acum.

E: Aici a dat din cap şi imediat a îmbrăţişat ideea că nu poate merge. Aşadar s-a angajat
imediat.
Z: Pentru ea era mai uşor să angajeze într-un mod negativ decât într-unul pozitiv. Dar, a
te angaja în mod negativ este deja un pas către a te angaja în mod pozitiv.
E: Îhm.
Z: De asemenea, în tot acest timp atenţia ei este focalizată pe dumneavoastră. Nu
priveşte în jur.
E: Eram singuri.

18
E: Acum, orice obstetrician din acest grup ştie cum să producă o anestezie … a corpului.
(Erickson o priveşte pe Sally, în expectativă) (Sally dă din cap în semn că da şi apoi că nu.
Continuă să se uite fix la dreapta sa. îşi drege glasul.) Cum este să ai 35 de ani şi să nu poţi
merge?
Sally: (corectându-l pe Erickson) 34.
E: 34. (zâmbeşte)

Z: V-a corectat, iar dumneavoastră aţi fost foarte drăguţ. Nu aţi fost deplasat în nici un
fel.
E: Păi, de ce să fiu deplasat?
Z: De asemenea, ea devine one-up. S-a mai luptat cu dumneavoastră, înainte pentru a fi
în poziţia one-up.
E: Iar eu am lăsat-o să domine.
Z: Da. V-a corectat în legătură cu vârsta ei. Dar pentru asta, a trebuit să facă o afirmaţie
precisă.
E: Poţi întotdeauna să cedezi, pentru ca apoi, să fii tot tu deasupra.

Sally: ăă … este … ăă …în acest moment, e plăcut.

E: Foarte plăcut.
Sally: Îhm

Z: Aaici, dumneavoastră amplificaţi o emoţie pozitivă. Ea zice “plăcut”, dumneavoastră

ziceţi “foarte plăcut”.

E: Spune-mi, când ai intrat în cameră, ţi-a plăcut atitudinea de batjocură pe care am avut-
o faţă de tine?
Sally: Probabil că da.

Z: Mai întâi subliniaţi starea plăcută, apoi reveniţi la bătaia de joc. Şi n-a fost nici o
glumă, chiar aţi făcut-o să se simtă foarte prost. Deci, punând aceste două idei una lângă
alta, atitudinea ei faţă de neplăcerea resimţită devine mai pozitivă.
E: Da.

E: Probabil că da?
Sally: Da, probabil că da.

Z: Din nou răspunde evaziv, în maniera-I caracteristică. Iar dumneavoastră accentuaţi

“probabil că da” printr-o inflexiune a vocii.
E: Vocea dumneavoastră a fost mai ridicată când aţi pronunţat “probabil că da”.
Z: Aţi accentuat partea pozitivă, cu ajutorul vocii dumneavoastră.
E: Îhm.

E: (zâmbind) Acum este momentul adevărului.

19
Sally: Hm? (râde)
E: Acum este momentul adevărului.
Sally: Mda, eram nedumerită în privinţa a ceea ce simţeam. (râde)

Z: continuă să fie evazivă. Nu a auzit când aţi spus “momentul adevărului”. Aşa că în
continuare dumneavoastră începeţi să amplificaţi.

E: Spui “nedumerită”. Foarte nedumerită?

Sally: Păi, mda, ba-mi plăcea, ba nu-mi plăcea.
E: Foarte, foarte nedumerită?
Sally: ăă, nu ştiu dacă pot să fac diferenţa.

Z: Deci, acum o luaţi din partea cealaltă. Amplificaţi faptul că este neangajantă şi faceţi
ca diferenţa să pară atât de absurdă încât ea să nu poată fi neangajantă. Diferenţele devin
absurde: “foarte nedumerită – foarte, foarte nedumerită.”
E: Te foloseşti de ele ca de o floretă.
Z: O faceţi să cadă victimă propriilor afirmaţii.
E: Da, o fac să cadă victimă propriilor afirmaţii. Şi îşi va respinge propriile-I afirmaţii,
nu pe mine.
Z: Ii oferiţi şansa de a vedea câteva din efectele neangajării ei – “foarte nedumerită –
foarte, foarte nedumerită.” Dumneavoastră. aveţi o atitudine jucăuşă, iar respingerea acestui
tip de comportament trebuie să vină de la ea.

E: Nu ţi-ai dorit al dracului de tare să nu fi venit?

Sally: Aaa, nu, sunt foarte bucuroasă c-am venit. (îşi muşcă buza de jos)
E: Da. Şi venind aici ai învăţat cum să nu mergi.
Sally: (râde) ,da, să nu mă mişc de la gât în jos. (dând din cap)
E: Cum era bomboana?
Sally: (încetişor) Oo, foarte bună, dar …ăă … am avut … era de mai multe feluri.
E: (zâmbeşte) Aşadar ai mâncat bomboane.
Sally: Îhm. (zâmbeşte)
E: Cine ţi-a dat-o?
Sally: Dumneavoastră.
E: (dă din cap că da) am fost generos, nu?

E: A fost foarte neangajantă. A zis că bomboana era foarte bună, într-un mod emfatic,
sau cu cuvinte care dau acelaşi efect emfatic.
Z: Da.
E: Iar asta demonstrează o angajare directă. Îi dau posibilitatea să fie şi angajantă şi
neangajantă.
Z: Un alt pas înainte.

Sally: Da, a fost foarte plăcut. (zâmbeşte)

20
E: Ti-a plăcut bomboana?
Sally: îhm, da.

Z: S-a angajat în mod definitiv.

E: Unvaţă un pattern, un nou pattern.

E: Iar filozofii toţi spun că realitatea este doar în capul nostru. (zâmbeşte) Cine sunt aceşti
oameni? (Sally priveşte in jur. Erickson se apleacă, către Sally.)
Sally: Nu am nici cea mai vagă idee.

E: “Cine sunt aceşti oameni?” Nu avea nici cea mai vagă idee. Eu I-am zis “Cine sunt
aceşti oameni?”, iar asta cerea ca ea să dea un răspuns negativ.
Z: înseamnă că o forţaţi să intre în contact cu oamenii.
E: Îhm.
Z: Următoarea dumneavoastră afirmaţie este “spune-mi părerea ta sinceră despre ei”,
ceea ce este dificil de făcut. Prin modul în care o obligaţi să intre în contact cu oamenii, o
plasaţi în centrul atenţiei tuturor.
E: Da.
Z: Cu ce scop?
E: Braţul ei este încă paralizat.
Z: Da, şi se simte confortabil în corpul ei.
E: Unii oameni îşi iubesc bolile şi le întreţin, aşa că îi obligi să facă ceva pentru a fi
sinceri. Iar ea este sinceră. Poate primi ordine.
Z: Chiar dacă ştiţi că vă va da un răspuns neangajant, ea trebuie până la urmă să se
angajeze.
E: Aşa este. Îi oferi o situaţie securizantă în care să dea un răspuns angajant. Vezi tu, ea
este într-un pattern neangajant, iar dacă tu o poţi forţa să dea un răspuns angajant, foarte
general, înseamnă că o poţi forţa să facă şi unul particular. Mergi de la general la particular,
iar aici, particularul reprezintă înlăturarea paraliziei ei.
Z: Vă amintiţi cum şi-a înlăturat paralizia?
E: Nu.
Z: E excelent! O să vă placă!

E: Spune-mi părerea ta sinceră despre ei!

Sally: Ei bine, arată cu toţii … diferit.
E: Arată diferit.
Sally: Mda, arată cu toţii diferit. (îşi drege glasul) Toţi arată bine. Arată diferit … unul de
celălalt.
E: Nici un om nu seamănă cu altul. (Sally râde intimidată, îşi drege glasul şi oftează.)

Z: Aici o obligaţi să intre în contact cu oamenii, iar asta poate aduce la suprafaţă ceva
sentimente negative. O obligaţi să exprime o părere directă şi sinceră, ceea ce este dificil. În
răspunsul pe care-l va da nu va fi angajantă, dar, este angajantă faţă de direcţia pe care
dumneavoastră aţi stabilit-o, aşa că aţi obţinut deja o angajare parţială.

21
 Poate că asociază oamenii cu anumite sentimente negative. Trebuie să aibă ceva
sentimente negative faţă de oameni, fiindcă vine târziu şi îi deranjează. De aici puteţi deduce
faptul că are sentimente negative faţă de oameni. Dar, iată că acum e în hipnoză, cu o mână
pe braţul opus, iar dumneavoastră îi ziceţi “spune-mi părerea ta sinceră despre ei”. Dacă are
vreun gând negativ, nu-l poate spune şi, de asemenea, este izolată de sentimentele negative,
datorită hipnozei şi posturii confortabile.
E: Îhm.
Z: şi aţi întrerupt atenţia sa focalizată pe dumneavoastră., prin faptul că aţi obligat-o să
ia contact cu ceilalţi. De ce?
E: Pentru că trebuie să se întoarcă la ea însăşi. Fiindcă, la un moment dat, doctorul
părăseşte camera de aşteptare sau salonul bolnavului, iar toată atenţia acestuia se reîntoarce
asupra lui-însuşi. Faci ca situaţia să fie reală.
Z: Este de asemenea, un mod interesant de a o face să se integreze în grup. E obligată să
privească in jur, să intre în contact cu oamenii.
E: şi să gândească într-o manieră directă şi sinceră. I-am dat permisiunea să facă asta.
Z: Să aibă gânduri negative?
E: Da. Dacă eu îţi dau ceva, asta înseamnă că pot să-ţi şi iau înapoi ceea ce ţi-am dat.
Nu?
Z: Aşa e.
E: Aşadar, i-am dat permisiunea să facă asta.

S: Unde este Eileen acum?

Sally: Aa, nu ştiu. Ăă …
E: Cât a trecut de când nu te-ai mai gândit la Eileen?
Sally: Aa, păi, ăă … cam multişor. Ăă, ea, ăă, sora ei era Maria. Era mai apropiată de vârsta
mea şi, ăă, ea era sora mai mică şi, ăă, îmi amintesc de ele, ştiţi; sunt persoane din
tinereţea mea, de care îmi amintesc, dar la care mă gândesc rareori.
E: Unde era căminul tău?
Sally: ăă, în Philadelphia.
E: Si tu erai în curtea din spate.
Sally: Îhm.
E: în Philadelphia.
Sally: Îhm.
E: Cum ai ajuns acolo?
Sally: (râde) ăă, poate că doar m-am gândit că sunt acolo.
E: Observă! El îşi mişcă piciorul, el îşi mişcă talpa piciorului şi degetele de la picioare,
iar ea, la fel. (arată către oamenii din cameră) Tu de ce stai aşa de nemişcată?

E: Aceasta este o încercare de a o face să fie mai angajantă?

Z: şi să o oblig să observe detaliile comportamentelor celor din jurul ei.
E: Validând astfel transa.
Z: Suntem singuri în curtea din Philadelphia. “cum ai ajuns aici?” “Aici” este foarte
precis. “Curtea din Philadelphia” este ceva foarte vag. Câte curţi există în Philadelphia?
E: Da, o grămadă.
Z: Iar “aici” este foarte precis. Vezi tu, eu amestec idei generale şi idei particulare.
E: In ideea de a-I da ei posibilitatea de a fi mai precisă.

22
Z: Da.

S: Păi, îmi amintesc că aţi spus ceva despre … ăă …

E: întotdeauna faci ceea ce spun eu?
Sally: (dă din cap că nu) E chiar neobişnuit faptul că accept instrucţiuni.
E: (întrerupând) Ai spune că eşti o fată neobişnuită?
Sally: Nu, e neobişnuit pentru mine sa urmez instrucţiuni.

Z: Aţi dat un alt sens cuvântului “neobişnuit”. Ea l-a spus dâmdu-i o conotaţie negativă
– “E neobişnuit faptul că accept indicaţii”. Dumneavoastră spuneţi “eşti o fata neobişnuită”,
iar conotaţia este pozitivă. Ea o respinge, verbal, spunând “e neobişnuit pentru mine sa
urmez instrucţiuni”.
E: Ceea ce se reţine este “eşti o fată neobişnuită”.
Z: înţeleg. Ea îşi va aminti asta la nivel inconştient.
E: Da, şi este satisfăcător, din punct de vedere emoţional.

S: Niciodată nu urmez instrucţiuni.

E: Niciodată?
Sally: Nu pot spune ‘niciodată’ – adesea. (zâmbeşte)
E: Eşti sigură că niciodată nu urmezi instrucţiuni?
Sally: Nu, cred că tocmai am urmat una. (râde şi îşi drege glasul)
E: Urmezi şi sugestii ridicole?
Sally: (râde) Hm … păi, probabil că m-aş putea mişca.

E: “urmez instrucţiuni” – remarcă răspunsul ei.

Z: începe să se gândească la braţul ei şi exprimă o idee profund internă. Dumneavoastră
tocmai aţi fost foarte general. Ar fi putut răspunde oricărei sugestii anterioare.
E: A fost prinsă în capcană. A fost obligată să gândească intern, precis, referitor la
paralizia ei
Z: Faptul că dumneavoastră aţi fost general a obligat-o pe ea să fie precisă.

S: Probabil că m-aş putea mişca.

E: Hmm?
Sally: probabil că m-aş putea mişca, dacă chiar m-aş hotărî să fac asta.

E: A spus “probabil că m-aş putea mişca”.

E: Uitându-te în jurul tău, la fiecare din cei de aici, cine crezi tu că este următoarea
persoană care va intra în transă? Priveşte-I pe fiecare în parte.

Z: Interesant! De ce o puneţi să intre în contact cu fiecare persoană din cameră şi să

decidă cine crede că este următoarea persoană care va intra în transă?
E: Va trebui să se gândească la “x, y, şi w” şi devine “parte din alfabet”.
Z: O plasează in cadrul grupului şi o face parte a grupului.

23
Sally: (se uită în jurul ei ) ăă … poate că femeia de aici, cea cu inelul pe deget (arată către
Anna)
E: Care din ele?
Sally: (încetişor) ăă … cea din faţa noastră, care are inelul pe degetul stâng. Are ochelarii pe
cap. (Erickson se apleacă foarte aproape)
E: Ce altceva?
Sally: Ce altceva? Cred că cred că este următoarea persoană care va intra î transă.
E: Eşti sigură că nu ai trecut cu vederea pe cineva?
Sally: Ei bine, am mai avut impresia că încă vreo două persoane … bărbatul de lângă ea.

E: “am mai avut impresia”. Acesta este un răspuns mai angajant.

E: Altcineva?
Sally: Aă … da, şi altcineva.
E: Hm?
Sally: Altcineva. (zâmbeşte)
E: Ce zici de fata care stă în stânga ta? (indicând-o pe Rosa)
Sally: Mda.

Z: Este ceva foarte frumos aici. Priviţi-o pe Rosa. Se îndepărtează de dumneavoastră, iar
picioarele şi mâinile îi sunt încrucişate. Îi sugeraţi lui Sally să o aleagă pe Rosa, chiar dacă
postura Rosei indică rezistenţă.

E: Cât timp crezi că îi va lua ca să îşi descrucişeze picioarele şi să închidă ochii? (Rosa îşi
ţine mâinile şi picioarele încrucişate. Ea stă în scaunul verde, dar nu pe partea dinspre
Erickson)
Sally: ăă, nu prea mult timp.
E: Ei bine, priveşte-o. (Rosa nu îşi descrucişează picioarele. Se uită la Erickson, după
aceea priveşte în jos. Ridică capul şi zâmbeşte, apoi se uită în jurul ei)
Rosa: Nu am chef să le descrucişez. (Rosa ridică din umeri)

E: S-a angajat prin afirmaţia “nu prea mult timp”. Rosa opune rezistenţă pană la capăt.
Totuşi, Sally prin afirmaţia “nu prea mult timp”- s-a angajat.
Z: Supravieţuieşte unei greşeli?
E: Da. Unii oameni nu suportă să comită greşeli. Ea a făcut o greşeală şi-I face faţă
foarte bine.
Z: Da, a comis o greşeală spunând “nu prea mult timp” şi deci, va trebui să
supravieţuiască greşelii sale.
E: Da, asta este foarte educativ.

E: Eu nu ţi-am spus să te simţi inconfortabil. Nimeni nu ţi-a spus să te simţi inconfortabil.

(Rosa dă din cap) Am întrebat-o doar pe această fată cât timp îţi va lua ca să îţi descrucişezi
picioarele … să închizi ochii şi să intri î transă. (Rosa confirmă din cap. Pauză. Erickson
priveşte, în expectativă.

24
Z: Schimbaţi centrul atenţiei de la Sally la Rosa. I-aţi acordat foarte multă atenţie lui
Sally, iar acum I-o retrageţi. Ea nu poate reprimi acea atenţie când dumneavoastră începeţi
să lucraţi cu Rosa.
E: Da, dar s-a angajat, a făcut o greşeală şi supravieţuieşte greşelii.

E: Vorbeşte către Sally, în imediata sa apropiere.) urmăreşte-o. (pauză. Vizibil, Rosa închide şi
deschide ochii.) A închis ochii şi I-a deschis. Cât timp va mai dura până când tu îi va închide
[sic] şi îi vei ţine închişi? (pauză. Erickson se uită la Rosa.)

Z: Frumoasă greşeală de gramatică! “Cât timp va mai dura până când tu îi va închide şi
îi vei ţine închişi?” Ar trebui să fie “ea îi închide” sau “tu îi închizi”, dar dumneavoastră aţi
spus “tu îi închide”. Asta creează confuzie şi o face să-şi îndrepte atenţia către cuvântul
“închide”.
E: Da, dar era î afara situaţiei. Trebuia s-o trag înapoi, în vreun fel.
Z: Pe Rosa?
E: Nu, pe Sally. Sally era în afară.
Z: Da. Deci, Sally o urmărea pe Rosa, iar asta a făcut-o să revină la situaţie.
E: Iar apoi, angajamentul original al lui Sally era “nu va mai trece mult timp până când
Rosa închide ochii”. Aşa că am adus-o înapoi.
Z: Foarte frumos! Aşadar, ea va trebui să ţină cont de factorul timp şi de greşeala ei şi
astfel, să înveţe că poţi supravieţui unei greşeli pe care ai comis-o. Scopul neangajării ei este
de a evita să comită greşeli. Deci, direcţia de lucru cu Sally este aceea de extindere a pattern-
ului ei de flexibilitate, de a I se permită să fie angajantă, să facă greşeli şi să se simtă bine cu
acest lucru.
E: Când eram la Medicină am făcut un lucru jignitor. Un pacient urma să moară şi toţi
studenţii din grupă am fost desemnaţi să-I facem un examen fizic. Apoi s-a făcut autopsia.
Toată grupa mergea la morgă rugându-se să fi pus diagnosticul corect. Se simţeau jigniţi de
faptul că eu întotdeauna mă rugam să fi pus un diagnostic greşit.
Z: N-am înţeles.
E: Mă rugam să fi pus diagnosticul greşit, fiindcă, dacă era aşa, înseamnă că mai
aveam multe de învăţat. Dacă aş fi pus diagnosticul corect, nu mai aveam nimic de învăţat,
iar grupa mea nu a înţeles asta. Deci, eu am făcut-o pe ea să înveţe să se angajeze şi să înveţe
şi alte lucruri. Apoi, o aduc înapoi la situaţia prezentă.
Z: OK. Să mai stăruim un pic aici. O presaţi pe Rosa şi, în cele din urmă ea închide
ochii. Vă ia mult timp pentru că, încă de la început, Rosa a arătat că urma sa opună
rezistenţă. Dumneavoastră ştiaţi încă de la început că ea va opune rezistenţă. Ştiaţi asta şi nu
v-aţi grăbit.
E: Nu m-am grăbit şi am lucrat cu amândouă în acelaşi timp.
Z: Da.
E: Sally învaţă ceva pozitiv, iar Rosa învaţă “Nu încerca să rezişti!”.

A DOUA ZI A DISCUŢIEI (2/3/1980)

25
Z: Ultimul lucru despre care am discutat a fost acela că dumneavoastră aţi scos-o pe
Sally din transă şi apoi, aţi făcut o inducţie cu Rosa. Aţi explicat faptul că aţi făcut-o pe Sally
supravieţuiască unei greşeli. Ea putea să comită o greşeală şi să-I supravieţuiască. Sally
spusese că Rosa va fi următoarea persoană care va intra în transă şi că putea să intre foarte
uşor, dar, de fapt Rosa a opus rezistenţă. Haideţi să recapitulăm un pic ultima parte.

Rosa: Nu am chef să le descrucişez. (Rosa ridică din umeri)

E: Eu nu ţi-am spus să te simţi inconfortabil. Nimeni nu ţi-a spus să te simţi inconfortabil.
(Rosa dă din cap)
Am întrebat-o doar pe această fată cât timp îţi va lua ca să îţi descrucişezi picioarele … să
închizi ochii şi să intri în transă. (Rosa confirmă din cap. Pauză, în timpul căreia Erickson o
priveşte, în expectativă. Vorbeşte către Sally, în imediata sa apropiere.) Urmăreşte-o. (Pauză.
Vizibil, Rosa închide şi deschide ochii.)

Z: Exercitaţi multă presiune indirectă asupra Rosei, pentru ca ea să se conformeze.

Făcând asta, Sally, care era la mijloc, a pierdut conştientizarea. Apoi, aţi obligat-o pe Sally
să revină şi s-o observe pe Rosa, din două motive: primul – Sally trebuie să-şi vadă greşeala
şi să-şi dea seama de ea şi al doilea – acest lucru exercită şi mai multă presiune asupra
Rosei.
E: Da.
Z: Dar Rosa are încă o postură ”închisă”. Aici se dă o interesantă luptă interioară,
fiindcă nu veţi fi refuzat. Rosa o să închidă ochii, dar opune foarte multă rezistenţă la
închiderea ochilor şi la descrucişarea picioarelor. Aproape că devine o bătălie, dar, în cele
din urmă, ea se va conforma aşteptărilor şi sugestiilor dumneavoastră.
E: Ceea ce este important este: cât de mult îşi dă seama Rosa că aici are loc o bătălie?
Z: Cât de mult realizează? Eu cred că realizează că este o bătălie.
E: Da, dar cât de mult lupt eu?
Z: Dumneavoastră nu luptaţi deloc. Faceţi totul indirect. Dumneavoastră doar vorbiţi cu
Sally. Dar o priviţi pe Rosa şi atitudinea dumneavoastră faţă de Rosa este de expectativă.
E: Eu îmi direcţionez vocea către Rosa.

E: A închis ochii şi I-a deschis. Cât timp va mai dura până când tu îi va închide [sic] şi îi
vei ţine închişi? (pauză. Erickson se uită la Rosa.)

Z: Ieri aţi menţionat faptul că aţi folosit o greşeală gramaticală pentru a orienta atenţia
către “închide”.
E: Aşa este. Fiindcă dacă spun: “tu îi închizi” acest lucru poate fi contestat, dar dacă
spun “tu îi închide”, cum poţi contesta asta? Ea trebuie să treacă printr-o mulţime de
manevre psihologice pentru a defini asta ca pe o greşeală gramaticală.
Z: Da. Şi atunci, a contesta acest lucru va fi mai dificil pentru că, deja, o parte din
energie se consumă în a-ţi da seama că e o vorba greşeală de gramatică.

26
E: Bine. Atunci când ţii o prelegere despre un subiect controversat, eşti foarte atent.
Dacă te uiţi la o persoană din auditoriu care este ostilă şi faci o greşeală de pronunţie, ea îşi
va spune “eu mă pricep mai bine”. Astfel, se simte superior. Dar nu ştie că superioritatea lui
se limitează la un singur cuvânt.
Z: Si contestă forma, nu substanţa.
E: Îhm.
Z: Este o variaţie a ideii de a oferi un simbol pentru a conţine sentimentele. De exemplu,
cazul în care o puneţi pe soţie să planteze un copac, în momentul când şi-a pierdut copilul.
Simbolul conţine sentimentele. Aici, spuneţi ceva greşit gramatical, iar asta absoarbe şi
deviază o parte a trăirii.
E: Îndepărtezi ostilitatea cuvântului în sine şi le dai, în schimb o stare de fericire.
Z: Sentimentul de superioritate.
E: Îhm. Este fericire recunoscută drept fericire, dar fără să fie definită ca şi tip de
fericire.
Z: Fără să fie definită ca sentiment de superioritate?
E: Fără să fie definită în raport cu subiectul discuţiei. Ei sunt doar fericiţi datorită ţie.
Z: Fiindcă aţi făcut o greşeală.
E: Un adlerian care preda în Chicago, a intrat odată într-o polemică cu mine. Eu n-am
vrut. Am protestat. El a crezut că-mi era frică. Am folosit tot felul de tehnici de diversiune,
inclusiv pronunţarea greşită, iar el era atât de fericit să mă corecteze, încât starea de fericire
pe care o resimţea a devenit mai importantă decât ceea ce eu ziceam.
El dominase şcoala de la Chicago mult timp. Ştia mai multe despre Adler decât ştiam
eu. L-am tot ţinut în jocul ăsta până când, în cele din urmă, a izbucnit în lacrimi.
Z: Asta pentru că?
E: Se tot bucura de pronunţia mea greşită, dar nu a fost în stare să facă legătura cu
faptul că îmi corecta forma cuvintelor şi nu conţinutul lor. A descoperit că era de acord cu
mine în ceea ce ziceam. Dar el nu vroia să fie de acord cu mine. El polemiza cu mine.

E: Rosa clipeşte.) îi este din ce în ce mai greu să-şi ţină ochii deschişi. (apoi Rosa
închide ochii, îşi muşcă buza şi deschide ochii. Pauză. Sally închide ochii.)

E: Luptă inutil.
Z: Când am arătat această secvenţă şi altora, aceştia s-au îngrijorat la faptul că
exercitaţi prea multă presiune asupra ei. Totuşi, ea îşi arată cooperarea la nivel nonverbal,
foarte devreme. Îşi închide şi îşi deschide ochii.
E: Da, auditoriul se supără fiindcă ei înşişi ar vrea să se retragă , să opună rezistenţă şi
nu se pot identifica cu ea. Ea nu vrea să fugă de mine.
Z: Nu, nu vrea.
E: Ea speră să câştige, dar nu defineşte câştigul ca fiind al meu sau al ei. Ea vrea ca
cineva să câştige şi încă nu îi este permis să spună ”vreau să câştig” fiindcă ochii I se închid
şi îşi mişcă mâna. Continuă să se uite la mine. Ceea ce îşi doreşte este succesul, însă el nu
este definit. Dar eu ştiu că succesul este al meu.

E: Încearcă din greu să se joace cu mine, dar pierde. (pauză) Şi nu ştie cât de aproape este
de a fi în transă. (câtre Rosa) Aşadar, închide ochii, acum!

27
E: Mai este un lucru care trebuie reţinut. Pacienţii vin la tine pentru ajutor. Pot opune
rezistenţă ajutorului tău, dar îşi doresc cu disperare ca tu să câştigi. Ea caută informaţie, dar
ştie că singura cale de a o obţine este ca eu să câştig. Aşa că este prinsă în capcană, între
dorinţa de a câştiga ea şi dorinţa, chiar mai mare, de a învăţa.
Z: Da. Şi e foarte frumos faptul că dumneavoastră sunteţi dispus să continuaţi lupta. Este
bunătate aici. Dumneavoastră puneţi nişte limite, pentru ca, în cele din urmă să câştige
pierzând.
E: Aşa este.
Z: Aici faceţi comentarii indirecte precum: “Încearcă să se joace cu mine. Îi este din ce
în ce mai greu să-şi deschidă ochii.” Dar acum vă uitaţi direct la ea şi-I spuneţi: “Aşadar,
închide ochii, acum! Şi ţine-I închişi, acum!”; asta chiar dacă ştiţi că n-o să închidă ochii
imediat, aşa pur şi simplu. Totuşi, încă îi daţi posibilitatea …
E: Să-şi aleagă momentul. Aşadar, nu se pune problema de a închide sau nu ochii, ci de a
alege momentul în care să închizi ochii. Eu îmi pot permite să aştept.
Z: Da. În plus, în acest moment ar putea s-o cuprindă teama că nu veţi câştiga. Asta o
poate împinge să treacă de partea dumneavoastră mai târziu.
E: Îhmm

E: E în regulă, nu te grăbi, ia-ţi tot timpul de care ai nevoie. (Rosa clipeşte din nou) Dar îi
vei închide. (Rosa clipeşte din nou.) Şi când se vor închide din nou, lasă-I să rămână închişi.
(pauză. Rosa închide ochii şi îi deschide, şi, din nou, îi închide şi-I deschide) Şi începi să ştii
că se vor închide. Te lupţi din greu să-I ţii deschişi şi nu şti de ce mă iau de tine. (Rosa închide
ochii şi îi deschide, îi închide şi îi deschide.) Foarte bine. (închide ochii, iar ei rămân închişi.)
Foarte bine.
.

E: Şi ţine-I închişi, acum! (Rosa clipeşte o dată şi încă o dată, mai lung.) E în regulă, nu
te grăbi, ia-ţi tot timpul de care ai nevoie … (Rosa clipeşte din nou) Dar îi vei închide. (Rosa
clipeşte din nou) şi îi vei ţine închişi … mai mult timp. (Rosa clipeşte din nou şi deschide
ochii.) Ţine-i închişi mai mult timp. (pauză. Rosa clipeşte)
E: Şi data viitoare când se vor închide, lasă-I să rămână închişi. (pauză. Rosa închide
ochii şi îi deschide, şi, din nou, îi închide şi-I deschide. Este o oarecare premeditare în modul
în care îşi închide ochii.) Şi începi să ştii că se vor închide. Te lupţi din greu să-I ţii deschişi şi
nu şti de ce mă iau de tine. (Rosa închide ochii şi îi deschide, îi închide şi îi deschide.) Foarte
bine. (închide ochii, iar ei rămân închişi.) Foarte bine.

Z: şi atunci rămân închişi.

E: “Foarte bine.” (încetişor) “Foarte bine.”.
Z: Înţeleg, atunci când spuneţi asta o faceţi pe un ton liniştitor.
E: Tonul liniştitor.
Z: De asemenea, în tot acest timp ochii ei au fost îndreptaţi asupra dumneavoastră. Nu
poate fi prea interesată de ceea ce se întâmplă în raza privirii periferice. Atenţia ei este
focalizată pe dumneavoastră.
E: Iar tonul meu liniştitor nu este unul victorios.
Z: Înţeleg, pentru ea este un ton liniştitor.
E: Dacă ziceam “închide” pe un ton victorios, I-ar fi deschis.

28
Z: Da.
E: Du am spus-o într-un mod liniştitor.
Z: Deci, în ultimă instanţă ea câştigă oricum.
E: Câştigă confort. Acum are un nou scop: confortul.
Z: Da. Am putea spune că este încă unul din cazurile în care Erickson câştigă, iar
pacientul ia premiul. De asemenea, ea închide ochii şi îi ţine închişi, în cele din urmă, atunci
când dumneavoastră spuneţi “nu ştii de ce mă iau de tine”. Asta pare să destindă tensiunea.
De ce?
E: “Nu şti de ce mă iau de tine”. Acum ea poate să-şi extindă rezistenţa pe o arie mai
largă.
Z: Trebuie să facă o asociaţie la cauza pentru care vă luaţi de ea şi poate face multe
asociaţii?
E: Si nici una dintre ele nu e corectă.
Z: De ce v-aţi luat de ea?
E: Pentru a diminua profunzimea rezistenţei ei. Am împrăştiat-o peste tot.
Z: Ce mod excelent de a lucra cu rezistenţa! Aţi împrăştiat-o şi aţi diminuat-o …
E: încât să devină inutilă.
Z: Acum, ea se uită fix la dumneavoastră, iar atenţia ei este focalizată. Se mişcă mult. Nu
are un comportament anume, dar, dacă definim hipnoza drept stare de atenţie focalizată, ea
este deja în transă.
E: Se mişcă este tocmai pentru a se convinge că nu este în transă. Ştiind că trebuie să te
convingi pe tine însăţi, fiecare mişcare pe care o faci îţi spune “mişcarea de dinainte nu m-a
convins. Nici asta, nici asta”.
Z: Aşadar, continuă să facă mişcări care o vor convinge.
E: Pierzând de fiecare dată. Jeff, eşti prima persoană pe care o cunosc, care încearcă să
înţeleagă ce se întâmplă în mintea subiectului şi a mea, în acelaşi timp. Remarci cuvântul
“confort” şi doreşti să vezi şi lipsa confortului, în mişcările ei. Cum mişcările ei nu sunt de
natură să o convingă.
Z: Atunci când ţin workshop-uri cu subiect: terapia ericksoniană, la început predau
psihodiagnoza ericksoniană. Este un alt fel de diagnoză – spre exemplu: cum diagnostichezi
stilul de atenţie al persoanei? Cum diagnostichezi stilul ei responsiv? Cum diangostichezi
stilul de comunicare şi cel lingvistic? Nu vorbim despre un diagnostic psihiatric, ci despre
unul care implică înţelegerea factorilor intra şi interpersonali, cum ar fi stilul de control al
relaţiei interpersonale.
Apoi, construiesc o altă parte a workshop-ului, referitoare la modul în care dumneavoastră
faceţi sugestii ţinând cont de elementele de diagnostic. Spre exemplu: folosesc ideea de a
scoate afară gunoiul. Dacă persoana este orientată intern, sugestia de a scoate afară gunoiul
este dată în mod diferit faţă de situaţia în care persoana este orientată extern. Dacă o
persoană este mai dominantă, sau mai submisivă, modul în care faci sugestiile este diferit, de
la caz la caz.
Cred că toate aceste lucruri sunt utile, fiindcă de regulă, unii pun accentul pe tehnică şi nu pe
faptul că dumneavoastră pledaţi pentru un diagnostic diferit în funcţie de individ.
E: Efectul asupra subiectului.
Z: şi că modul în care daţi sugestiile depinde de diagnosticul pus şi de ceea ce are loc
înăuntru subiectului. Dumneavoastră. folosiţi un alt tip de diagnoză.

29
E: Mai este un lucru care trebuie luat în considerare: modul în care noi toţi învăţăm să
vorbim. Avem multă, multă experienţă cu greşelile: “Eu îl vedea [sic]. Eu îl văzut [sic].”
Avem cu toţii aceeaşi istorie a greşelilor de gramatică şi pronunţie. Din greşelile pe care le
faci poţi învăţa o multitudine de lucruri.
Poţi face o greşeală, în mod deliberat, apelând direct la experienţa pacienţilor în acest sens şi
la dorinţa lor de a fi corectaţi şi apoi oferi corecţia.
Z: şi făcând asta, de asemenea, faci să renască acea veche …
E: Stare receptivă.
Z: Pe care o aveau atunci când erau mici.
E: Da. “mamă, eu văzut [sic] pe cineva”. Şi mama zice: “tu ai văzut pe cineva”. Iar
copilul este recunoscător. Deci, când eu pronunţ greşit un cuvânt şi pacienţii mă corectează,
vechiul cadrul de referinţă este reactualizat. Le dă un sentiment de recunoştinţă şi calm, dar
pe care nu îl pot defini. Apoi continui cu altceva.
Spre exemplu, în luna noastră de miere, Betty nu ştia să conducă maşina. Eram pe un drum
de ţară singuratic. O albină a intrat în maşină şi a înţepat-o de genunchi; ea a omorât-o. A
luat-o şi a aruncat-o pe fereastră. Eu am ieşit de pe şosea, am oprit maşina şi am zis, profund
emoţionat “mă bucur atât de mult că te-a înţepat pe tine şi nu pe mine!”
Z: Nu înţeleg.
E: Vorbeam serios. Pe faţa ei era o privire absolut îngrozită. Pentru că pe mine m-a mai
înţepat o albină odată. Am fost inconştient timp trei zile. Când a aflat asta, consternarea
resimţită faţă de faptul că mirele său era bucuros că albina o înţepase pe ea, s-a transformat
într-o satisfacţie glorioasă şi totală că ea fusese cea înţepată.
Z: Era protectoare.
E: Îhmm. Şi iată că mirele ei îi dorise ei răul, iar ea era recunoscătoare! Când apare o
albină, e îngrozită de frică pentru mine. Şi desigur, mai era şi consternarea ei când eu am
spus ce-am spus. A fost ceva copleşitor, dar imediat, a venit ceva şi mai copleşitor. Ambele
emoţii au fost copleşitoare.
Z: Este frumoasă această secvenţă de trezire a unui sentiment negativ şi apoi, imediat de
transformare a lui într-unul pozitiv.
E: Chiar dacă dorm dus, dacă mă înţeapă un ţânţar mă trezesc cu o reacţie alergică
îngrozitoare, pe tot corpul şi am diaree. Trebuie să fac o baie fierbinte timp de o oră. Aşa că,
atunci când vede un ţânţar în cameră, ştiind ce-mi va face acel ţânţar, imediat se-narmează
cu un spray şi cu o paletă de ţânţari.
Z: Deci, puteţi obţine de la subiect, sau pacient o asociaţie la un sentiment de protecţie şi
apoi să orientaţi subiectul către a vă proteja pe dumneavoastră.
E: Exact. Ea nu vroia să fie înţepată de ţânţar, dar pentru ea asta însemna exact ceea ce
înseamnă pentru orice om normal o înţepătură de ţânţar.
Z: Aşa că orice sentiment I-ar fi trezit faptul de a fi înţepată de un ţânţar, acesta ar fi
trecut datorită celorlalte emoţii stârnite.
E: A consternării datorată faptului că eu eram bucuros că a înţepat-o pe ea şi datorită
bucuriei nemărginite care a urmat, fiindcă ce s-ar fi făcut singură, pe un drum de ţară
singuratic, incapabilă să conducă o maşină şi incapabilă să înţeleagă de ce sunt inconştient.
Ar fi fost pentru ea o situaţie incredibil de dificilă.
Z: Deci, atunci când aţi spus că sunteţi bucuros că a înţepat-o albina, aveaţi deja în
minte sentimentul de protecţie de care aminteam mai înainte.

30
E: Nnu, am fost enorm de uşurat. Apoi mi-am dat seama cum a sunat asta pentru ea.
Atunci, am putut să-I îndepărtez starea. La început, era vorba de un sentiment puternic
negativ, apoi de un sentiment pozitiv, copleşitor.
Z: Acum haideţi să ne întoarcem la inducţie.
E: Rosa pierde, iar eu îi ofer un sentiment de confort.
Z: Da. Aşadar, la început este vorba de un sentiment negativ, apoi de confort şi mai este
rezistenţa …
E: Mai întâi pierdea şi dădea acestui fapt conotaţii negative, apoi vine senzaţia de
confort, o senzaţie impresionantă.
Z: Senzaţie cauzată de modul în care aţi spus “Foarte bine.” Mai puteţi spune şi altceva
despre tipul său de personalitate şi despre stilul ei particular de a opune rezistenţă?
E: In general când înveţi hipnoză, ţi se spune să eviţi rezistenţa.
Z: Da.
E: Foloseşte-te de ea!
Z: Da. Ideea de împrăştiere a rezistenţei, până când nu mai rămâne nimic, mă încântă.
Pentru mine este ceva nou. Îmi place ideea.
Rosa este încăpăţânată. Este o încăpăţânare diferită de cea a lui Sally. Puteţi spune
care este diferenţa dintre stilul de rezistenţă al Rosei şi cel al lui Sally?
E: Rosa opune rezistenţă unei persoane, pe când Sally opune o rezistenţă gen “ideea mea
şi ideea ta”.
Z: Deci Rosa intră într-un conflict direct, iar Sally intră în conflict pentru ceva anume.
E: Da, pentru ceva anume. Rosa se apără împotriva mea, ca persoană.
Z: Foarte frumos! Îmi place această distincţie.

E: Ei bine, ceea ce vroiam eu să vedeţi este tocmai faptul că a cooperat. Din când în când
un pacient poate opune rezistenţă şi chiar va opune rezistenţă. Iar eu m-am gândit că ea va
rezista.

E: Eu am zis “un pacient poate opune rezistenţă” şi, în consecinţă, a opus din nou
rezistenţă.
Z: Când îşi mişcă corpul?
E: Îhm. Da. Asta fost pentru a-şi îmbunătăţi starea de confort.
Z: De asemenea, mişcarea o aduce şi mai aproape de dumneavoastră. se apropie de
dumneavoastră şi se aşează mai confortabil, rezemându-şi mâinile pe scaun. Şi a făcut asta
când aţi pronunţat cuvântul “rezistenţă”.
E: Da.
Z: Deci, poţi opune rezistenţă şi într-o direcţie pozitivă.
E: Cuvântul “rezistenţă” a căpătat un nou înţeles, acela de confort. Eu am aprobat
faptul că ea poate opune rezistenţă.
Z: înainte, vorbeaţi direct, cu ea, sau indirect, despre ea, dar când şi-a închis ochii v-aţi
desprins brusc, v-aţi schimbat locus-ul vocii, revenind la grup. De ce?
E: Ca s-o las să se bucure de confort. Este confortul ei, las-o să se bucure de el! Eu m-
am îndepărtat, I-am respectat liniştea.

E: Si am ilustrat rezistenţa, într-un mod plăcut.

31
E: Aici se îndepărtează de mine şi testează confortul rezistenţei. Încă se bucură de
confort. Cu alte cuvinte, confortul este al ei.
Z: Aici pomeniţi din nou cuvântul “rezistenţă”. Spuneţi “am ilustrat rezistenţa, într-un
mod plăcut.” şi astfel, mai ataşaţi un sentiment pozitiv cuvântului “rezistenţă”.

E: Ea nu ştie încă, dar e pe cale să-şi descrucişeze picioarele. Dar vrea să arate că nu este
obligată s-o facă. Foarte bine. Atunci când aveţi de-a-face cu pacienţi observaţi că aceştia
doresc întotdeauna să se agaţe de ceva. În calitate de terapeuţi, ar trebui să-I lăsaţi. (pauză.
Rosa se mişcă în scaun şi se apleacă înainte, dar îşi ţine în continuare picioarele încrucişate.)

E: “Doresc întotdeauna să se agaţe de ceva”. Ea va avea permisiunea mea pentru a

persista în încrucişarea picioarelor, a se agăţa de acest lucru. Fiindcă întotdeauna vrei să te
agăţi de ceva. Spre exemplu, jocul ăsta de bile, păpuşica şi camionul sunt ale tale, dar ăsta e
al meu.
Z: Este o atitudine specifică copilăriei.
E: în copilărie ţi se spune să dai şi altora jucăriile tale, dar asta e a mea! Kim (Kim este
adoptată şi este nepoata dr-lui Erickson), orientală fiind, moşteneşte gândirea a mii de
generaţii de vietnamezi. I-a luat lui Kim un an s-o înveţe pe Betty Alice ceva ce acesteia din
urmă I s-a părut remarcabil. (Kim a fost adoptată de Betty Alice când avea nouă luni) Kim, la
doi ani a învăţat-o “acestea sunt jucăriile lui David, numai David se poate juca cu ele.
Acestea sunt jucăriile lui Michel, numai Michel se poate juca cu ele. Acestea sunt jucăriile
mele, numai eu mă joc cu ele. Acestea sunt jucăriile noastre şi toţi ne jucăm cu ele.” În
Vietnam, de mii de generaţii e valabil: “acest lot de pământ este al meu”. Ei cultivă acelaşi
lot de pământ, generaţie de generaţie, în acelaşi mod.
Z: Pledaţi pentru o conştiinţă rasială?
E: Avem miliarde de neuroni care au capacitatea de a răspunde la miliarde de stimuli
diferiţi; neuronii sunt înalt specializaţi. Atunci când te tragi din oameni care, generaţie după
generaţie au folosit anumiţi neuroni, orice stimul pe care îl primeşti în copilărie te centrează
pe acei neuroni. Să-I luăm pe evrei, spre exemplu. Au fost persecutaţi timp de mii de ani.
Evreii luptă şi intre ei. Evreii ştiu să lupte cu înverşunare, cu condiţia ca alte naţionalităţi să-
şi facă apariţia, fiindcă lupta împotriva altor naţionalităţi îi unifică pe evrei. Evreii se unesc
împotriva unui inamic comun.
Z: Da.
E: Nu-I aşa?
Z: Ba da.
E: Iar norvegienii au fost marinari de nenumărate generaţii şi au fost exploratori, apoi
sau răspândit în diverse colţuri ale lumii. Iar grecii tot greci rămân. Când au venit în
America au format o mare colonie. Chiar şi a patra generaţie de greci tot greaca vorbeşte. Nu
se despart. O colonie libaneză este o colonie libaneză. O colonie siriană este o colonie
siriană. Dar norvegienii s-au răspândit peste tot.
Americanii s-au răspândit şi ei peste tot. vezi tu, când te naşti cu neuroni foarte similari,
există şi un pattern de răspuns, care este inerent comportamentului tău.
Ieri vorbeam cu un evreu polonez, un bărbat foarte inteligent. Suferea cumplit. M-a
ţinut de vorbă două ore. A zis “Cu ce am greşit pentru ca copiii mei, născuţi în SUA să nu
respecte tradiţiile poloneze?” Tradiţiile poloneze erau singurul lucru pe care îl putea
înţelege. El este măcelar, iar fiul lui este fizician, specialist în fizică nucleară. Inima

32
bătrânului este distrusă. Fiul lui trebuia să se facă şi el măcelar. Mama lor este casnică. Fiica
lui vrea să facă carieră. Mi-a zis “Cu ce-am greşit eu pentru ca copiii mei s-o ia pe calea
greşită?”
În cazul unor popoare, unei familii îi este dat un lot de pământ, să zicem acum o mie
de ani, dar ei şi acum îşi cultivă recoltele pe acest lot şi sunt în pragul foametei.
Z: Diferenţele culturale se pot imprima foarte rigid.
E: Se pot întipări în aşa fel încât îl îndepărtează pe copil de un răspuns natural, autentic.
Z: Puteţi face o legătură cu textul nostru?
E: Ei bine, Rosa are propria ei concepţie asupra relaţiilor bărbat-femeie.
Z: Fiind italiancă, nu?
E: Exact.
Un prieten apropiat de-al meu avea un cabinet în Milwaukee. Unul din pacienţii lui
era un italian care, într-un final a cedat şi I-a spus prietenului meu “Eu am venit aici din
Italia împreună cu soţia mea. De fiecare dată vin acasă o găsesc stând la taclale. Eu îmi
pregătesc cina, eu îmi spăl rufele, eu fac toată treaba în casă”. Prietenul meu a întrebat” Din
ce parte a Italiei eşti?” I-a spus din ce parte provenea. “şi soţia ta de unde este?” I-a spus
din ce parte provenea soţia. Prietenul meu I-a zis “Tu provii dintr-o parte a Italiei unde eşti
învăţat să te porţi frumos cu soţia ta. Ea provine dintr-o parte a Italiei unde soţul îi arată
soţiei dragostea bătând-o. Când te duci acasă, dacă nu e mâncare făcută, să-I tragi o palmă
bună şi să-I spui “Când vin acasă vreau să fie mâncarea făcută!” S-a dovedit a fi răspunsul
cel bun fiindcă, încă din copilărie ea a tot fost învăţată că un bărbat îşi bate soţia pentru că
aşa îi arată că o iubeşte.
Rosa are propria ei personalitate, pe care o ţine departe de bărbaţi. Acest lucru are
de-a face cu sfidarea, cu a-I face pe bărbaţi să dovedească faptul că sunt mai puternici. Aşa
că trebuie să I-o dovedeşti.
Z: Cred că, Carl Whitaker a spus că orice tip de terapie trebuie să înceapă cu o luptă şi
că terapeutul trebuie să fie gata să-I facă faţă, altfel terapia nu va merge. Aşa că pacientul
vine şi-ţi testează forţa.
E: Vrea să ştie dacă ai puterea necesară, iar asta înseamnă luptă. Eşti moale şi blând,
aşa cum ar trebui să fii, sau eşti puternic şi combativ, aşa cum ar trebui să fii?

Un tânăr doctor, un grec fusese însurat, cred, de trei ori. De fiecare dată se căsătorise
cu o americancă. El provenea din partea matriarhală a Greciei. De fiecare dată când se
căsătorea mama lui îi spunea “După ce stai cu fata câteva luni, o să-ţi aranjez un divorţ şi o
să te logodeşti cu o altă fată”. El mi-a povestit asta. I-am ascultat pe amândoi. Am ascult-o
pe mama lui. Am lăsat-o pe mamă să-mi spună ce trebuie să facă un tânăr mire. Ar trebui să
meargă în luna de miere cu mama lui şi s-o lase pe mireasă acasă. Iar soţia ar trebui să fie
sclava soacrei sale. Am încurajat-o să spună tot ce gândea şi apoi I-am sus că fiul ei era
american. El avea dreptul să se căsătorească cu fata pe care o dorea. Iar ea locuia acum în
America şi nu putea face o sclavă din nora ei. Fiul stătea şi se uita la noi, când dintr-o dată,
maică-sa a izbucnit în greacă. Era îngrozit fiindcă nu ştia că maică-sa poate să vorbească
atât de urât.
Mai ştiam o fată, care provenea din partea patriarhală a Spaniei, acolo unde mirele
stă acasă, iar fata merge în luna de miere cu tatăl ei.

33
Ea era mult mai accesibilă. Am mers s-o vizitez după ce s-au căsătorit. Am fost prezentat
tatălui fetei. El a zis “Deci, tu eşti cel care I-a spus fetei mele să se ducă în luna de miere cu
soţul ei şi care-mi spune mie că nu am absolut nici un drept!”. Eu am zis “Exact”.
Iar soacra grecului venea în fiecare zi să-I spună miresei ce să gătească şi ce să facă
şi cum să aranjeze mobila. Eu I-am spus “I-am spus nurorii dumneavoastră ca atunci când se
satură de dumneavoastră să vă spună ‘Vrei să-l chem pe dr. Erickson?’ ”
Z: Să apeleze la o autoritate mai înaltă.
E: Iar mama-soacră pleca aproape imediat.
Mama lui Beatrice este o dictatoare (Beatrice este o pacientă pe care dr. Erickson a trimis-o
la Z). Mama lui Beatrice venea la mine ca să-mi spună ce trebuia să facă Beatrice. Eu I-am
zis “Aaţi stat prea mult cu Beatrice, aşa că întoarceţi-vă acasă astăzi”. Beatrice a venit, în
aceeaşi zi şi mi-a zis “Mama s-a înfuriat atât de tare încât a venit acasă pe picioare”. De
aici până la ea erau şapte kilometri. “A mers pe picioare până la aeroport. Nu m-a lăsat s-o
duc eu”.
Z: Bunăvoinţa dumneavoastră de a lua controlul asupra acestor situaţii este
impresionantă. Sunteţi foarte incisiv în intervenţiile dumneavoastră.
E: în terapie te loveşti de toate felurile de pattern-uri. Trebuie să înveţi să recunoşti de ce
tip de intervenţie incisivă este nevoie.
Z: Haideţi să ne întoarcem la inducţie. Am rămas la momentul în care dumneavoastră îi
vorbeaţi Rosei despre rezistenţă. Dumneavoastră vorbiţi despre rezistenţă şi apoi treceţi la
faptul că urmează să-şi descrucişeze picioarele. Mai vorbiţi, de asemenea şi despre faptul că
se poate ataşa de orice. Prin urmare, se poate ataşa şi de încrucişatul picioarelor. Poate
asocia aceste două lucruri.

E: Deoarece pacientul nu este sclavul vostru. Voi încercaţi să-l ajutaţi, îi cereţi să facă
diverse lucruri, dar noi, cu toţii creştem cu sentimentul: “Nu sunt sclavul nimănui. Nu sunt
obligat să fac … asta”. Voi folosiţi hipnoza pentru ca pacientul să descopere că poate face
diverse lucruri (Rosa deschide ochii.). Chiar lucrurile care crede că sunt împotriva dorinţelor
sale. (Sally tuşeşte. Erickson I se adresează Rosei.) Ei, cum te simţi acum cu faptul că m-am
luat de tine?
Rosa: Vroiam doar să văd dacă pot rezista cuvintelor dumneavoastră.
E: Da (Sally tuşeşte)

Z: Iat-o pe Sally începând să tuşească, lucru foarte interesant, fiindcă veţi vedea imediat
ce se întâmplă. V-aţi îndepărtat atenţia de la Sally o perioadă lungă de timp. O întrebaţi pe
Rosa “Ei, cum te simţi acum cu faptul că m-am luat de tine?” Şi asta o mai îndepărtează cu
un pas de orice sentiment negativ pe care l-ar putea avea, fiindcă întrebarea este orientată în
direcţia pozitivă. Prin urmare va purta în minte ideea că este în regulă să vă luaţi de ea.
E: Derulează înapoi. Priveşte-o pe Rosa cum îşi întoarce palma către mine. Mâna ei se
deschide către mine. (caseta a fost derulată)
Z: S-a mişcat în spate şi apoi în faţă.
E: Cu mâna deschisă. Da, cu aşteptarea de a primi ceva.
Z: Îhmm.

34
Rosa: Adică, aş putea să-mi descrucişez picioarele. (îşi descrucişează picioarele şi apoi le
încrucişează. Sally râde şi tuşeşte. Erickson face o pauză)
E: Iar eu ţi-am spus că îţi vei descrucişa picioarele.
Rosa: Hmm?
E: Iar eu ţi-am spus că îţi vei descrucişa picioarele.
Rosa: Da, pot.
(Sally tuşeşte. Tusea o face să-şi mişte mâna stângă. Un bărbat îi dă un sirop contra
tusei, sau o bomboană de mentă, iar ea o bagă în gură. Apoi îşi deschide braţele şi
ridică din umeri)
Sally: Aţi spus cumva că o să tuşesc? (râde, îl atinge pe Erickson şi tuşeşte din nou.)

E: Se foloseşte de tuse; tusea îi aparţine.

Z: Da. Şi iată felul în care vă arată asta. ia bomboana de tuse şi apoi ridică din umeri cu
braţele deschise. Se foloseşte de tuse pentru a elibera braţul paralizat. Ştia că dezvoltă un
simptom. Este o femeie inteligentă şi şi-a dat seama de asta. Ştia că dezvoltă un simptom
pentru a-şi elibera braţul.
E: A ilustrat atât de frumos acest lucru!
Z: Da.

E: Ia uitaţi, ce mod plăcut şi ocolit … (Sally tuşeşte şi îşi acoperă gura) un mod plăcut,
inteligent şi ocolit de a prelua controlul asupra … mâinii sale stângi!

Z: Foarte frumos! Aţi formulat-o astfel “un mod plăcut şi ocolit, un mod plăcut,
inteligent şi ocolit de a prelua controlul”, apoi vă opriţi puţin.
E: Am aprobat.
Z: Aţi aprobat.
E: I-am oferit o aprobare.

Sally: (Sally râde şi confirmă din cap) să dezvolţi un simptom.

E: Ai scăpat de paralizia braţului şi ai făcut-o tuşind. (Sally dă din cap si tuşeşte) Şi-a mers,
nu-I aşa? (Sally râde şi tuşeşte) Nu eşti chiar o sclavă.
Sally: Se pare că nu.
E: Ai obosit să-ţi tot ţii mâna stângă sus şi, cum puteai s-o cobori?! Tuşeşti suficient …
(Sally râde) … şi o cobori.
Sally: (Sally oftează şi râde)
Christine: Aş putea să vă pun o întrebare despre această senzaţie de oboseală pe care o
resimţea atunci când ţinea braţul ridicat? Credeam că în transă nu te simţi obosit,
indiferent de cât de ciudată este poziţia în care stai. Am înţeles greşit? Braţul tău chiar
a obosit … să stea sus? Sau, te-ai trezit suficient şi te-ai simţit incomod în acea
poziţie?
Sally: ăă, am simţit, ăă … am trăit-o ca pe … poate … doar ca pe o senzaţie diferită şi
conştientizam tensiunea, dar, ăă … probabil că … aş fi putut sta aşa mai mult timp.
Christine: Ai fi putut?
Sally: Simţeam că aş fi putut. Mda … să stau aşa mai mult timp …ăă. Ştii, era cam ciudat ,
eu …

35
E: Putea sta aşa mult şi bine.
Z: Da, ar fi putut. Dumneavoastră v-aţi îndepărtat atenţia de al Sally. Sally se confrunta
cu vechea ei contradicţie: vroia atenţia dumneavoastră dar vroia să stea în spate. Apoi v-aţi
îndepărtat atenţia, când lucraţi cu Rosa, aşa că Sally a rămas acolo cu braţul paralizat. A
dezvoltat un simptom pentru a-si elibera braţul şi a dezvoltat, de asemenea, o modalitate
excelentă de a vă face să vă reîndreptaţi atenţia către ea.
E: şi a mai demonstrat că e dreptace.
Z: Nu am observat. Ce a făcut?
E: După ce şi-a eliberat braţul stâng îşi tot acoperea gura cu mâna dreaptă.
Z: Îhmm.
E: şi-a eliberat mâna stângă pentru că era mai natural pentru ea s-o facă (să-şi acopere
gura) cu mâna dreaptă. (Erickson demonstrează cu braţele sale)
Z: Deci şi-a eliberat mâna stângă ca să-şi acopere gura când, de fapt, ea e dreptace şi
oricum îşi acoperă gura cu mâna dreaptă.
E: Frumoasă analiză ne face Sally!
Z: şi o ştie. Sally ştia că dezvoltă un simptom, dar nu mai conta. Ceea ce percepea
conştient nu mai conta.
E: Aşa este.
Z: Iar în continuare, Christine pune o întrebare. Sally începe să vorbească cu Christine,
să-I descrie ce simte. Deci, într-un fel ele preiau controlul, dar dumneavoastră nu lăsaţi să se
întâmple acest lucru. O întrerupeţi pe Sally în timp ce vorbeşte cu Christine şi redirecţionaţi
atenţia către dumneavoastră.

E: (întrerupând discuţia şi adresându-i-se Rosei) Numele tău este Carol, nu ?

Rosa: Poftim?
E: Numele tău este Carol.
Rosa: Numele meu? nu.
E: Dar care este?
Rosa: Vreţi să ştiţi care este numele meu? (Erickson dă din cap) Rosa.
Erickson: (cu curiozitate) Rosa?
Rosa: Precum Rose.

Z: Vă focalizaţi atenţia asupra Rosei şi, de fapt, n-o lăsaţi pe Sally să scape cu faptul că
a atras atenţia cu ajutorul simptomului. Vă reîntoarceţi la drumul dumneavoastră, acela de a
lucra cu Rosa.
E: şi eu sunt cel care preia controlul situaţiei. Sally şi Christine vor să stăpânească
situaţia. Eu fac în aşa fel încât Christine să nu-şi dea seama că preiau controlul.

E: Bine. Deci, am pus-o pe Rose să ne ilustreze rezistenţa.

Z: S-a apropiat de dumneavoastră.

E: Da.
Z: E interesată de ce veţi spune.
E: Cuvântul “rezistenţă” are o nouă însemnătate pentru ea.

36
Z: Are aceeaşi poziţie pe care a luat-o atunci, când dumneavoastră aţi menţionat mai
înainte cuvântul “rezistenţă” iar ea s-a aşezat confortabil. O confirmare.

E: Iar Rose a reuşit de minune. Rose a făcut o demonstraţie a rezistenţei, dar şi a

consimţirii, fiindcă ochii ei s-au închis. Care este numele tău?
Sally: Sally.
E: Sally. Eu am pus-o pe Rose să ne ilustreze rezistenţa, dar şi totuşi, să se supună. (Sally
zâmbeşte) Sally, aici de faţă, a dezvoltat o tuse, ca să se poată elibera şi ca să opună, de
asemenea, rezistenţă.

E: Se mişcă în faţă.
Z: Când aţi pronunţat cuvântul “rezistenţă” din nou. (caseta este derulată pentru a
demonstra că Rosa se mişcă într-adevăr atunci când este menţionat cuvântul “rezistenţă”.)
Când aţi pronunţat cuvântul “rezistenţă”, s-a mişcat în faţă şi s-a aşezat mai confortabil.
Minunat!
E: A avut timp să digere cuvântul.
Z: Da, şi să dea acest răspuns, absolut inconştient. E condiţionată; dumneavoastră
spuneţi “rezistenţă”, iar ea se mişcă pentru a se aşeza mai confortabil.

E: (către Rosa) Tu ai servit drept exemplu pentru ca Sally să-şi elibereze braţul.
Rosa: Eu am închis ochii pentru că, în acel moment m-am gândit că îmi era mai uşor aşa.
Altfel, aţi fi continuat să-mi spuneţi să-I închid. Mi-am zis “ OK, o să-I închid, ca să
nu-mi mai tot ceară să-I închid”.

Z: Aici o felicitaţi pe Rosa. Spuneţi “Tu ai servit drept exemplu pentru ca Sally să-şi
elibereze braţul”. Aţi felicitat-o pe Rosa pentru că a deschis drumul?
E: Încurajează-l pe pacient de fiecare dată când ai ocazia. Eu am rostit cuvântul
“rezistenţă” către Rosa, iar Sally a profitat de el. Am felicitat-o pe Rosa, iar Sally a beneficiat
de partea ei de felicitare.
Z: Iar Sally a beneficiat de partea ei de felicitare. Foarte frumos! Stabileşte o legătură
între ele.

E: Îhm. Dar I-ai închis. Iar Sally ţi-a urmat exemplul de rezistenţă. A făcut-o indirect,
tuşind. (Sally zâmbeşte) Deşteaptă fată! (Sally tuşeşte şi îşi drege glasul)
(către Sally) Ei, dar cum o să-ţi eliberezi picioarele? (Sally râde)
Sally: ăă, o să le oblig. (Erickson aşteaptă) OK, priviţi. (Sally priveşte în jur înainte de a-şi
mişca picioarele. Erickson se uită către picioarele ei şi aşteaptă.)

E: Asta este o situaţie amuzantă, nu infantilă.

Z: Da, se transformă în joacă.
E: Cu mine.
Z: Se joacă cu dumneavoastră.
E: Este un lucru amuzant pe care-l împărtăşeşte cu mine. Amândoi ne bucurăm de el.
Z: Atunci atribuiţi o conotaţie pozitivă rezistenţei ei?
E: Dau o conotaţie pozitivă faptului că îmi împărtăşeşte ceva.

37
Z: Da, dar înainte s-a mişcat şi datorită acestui lucru ar putea resimţi ceva negativ. Dar
nu aţi lăsat-o să dea o conotaţie negativă simptomului ei. Aţi felicitat-o pentru că este
inteligentă şi isteaţă. Acum o întrebaţi cum o să-şi mişte picioarele, deci, din nou validaţi
transa, validaţi controlul dumneavoastră, dar asta într-un mod jucăuş.
E: Da, ne place la amândoi. Este OK să-ţi placă.
Z: şi ce altceva ne mai învăţaţi făcând asta?
E: Menţin o relaţie pozitivă.

E: Ei bine, ce-a făcut? Mai întâi, s-a folosit de repere vizuale. S-a uitat după un alt loc în
care să-şi pună piciorul.

Z: Trebuia să se uite înainte de a-şi mişca piciorul. A trecu prin alt proces senzorial.
E: Da, procesul ei senzorial. Acţiunea vizuală îi aparţine ei, mie îmi aparţine cuvântul
“vizual”.
Z: S-a uitat înainte de a-şi mişca picioarele, aşa că dumneavoastră, din nou, evidenţiaţi o
disociere.
E: Ihm şi ţin disocierea sub control. Disocierea era sub controlul meu şi era obiectul
cooperării noastre. Ea mă asista în păstrarea acesteia sub controlul meu.

E: A trecut prin încă un proces senzorial pentru a obţine un răspuns muscular. (către
Sally) Ei, dar cum o să te ridici în picioare?
Sally: Păi, pur şi simplu, o să mă ridic. (mai întâi priveşte în jos, râde, apoi îşi împinge corpul
înainte şi se ridică în picioare. Erickson râde)
E: In mod obişnuit, îţi ia atât de mult efort? (Sally tuşeşte şi îşi drege glasul)

E: Se reorientează către muşchii ei.

Z: Da şi este un proces încât, aşadar, ea validează din nou transa.
Următorul lucru pe care îl faceţi este să reveniţi la bomboană. I-aţi dat o bomboană,
când, în transă fiind, era fetiţă. A fost un simbol pentru stabilirea contactului şi a încrederii.

E: Eşti sigură că ai mâncat bomboane?

Sally: Acum, sau înainte?
E: Înainte.
Sally: Păi, mda. Dar îmi amintesc că era o sugestie.
E: (se apleacă înainte şi se apropie de Sally) Crezi că, acum, eşti complet trează?

Z: “Crezi că, acum, eşti complet trează?” Acesta este o introducere a transei următoare.
Aţi vorbit despre bomboană, lucru care o reorientează către transa anterioară, deci,
iată cadrul necesar pentru a intra în următoarea transă. Foarte frumos! Să ne
amintim că ea se îndoia. Ea este foarte neangajantă, iar acum vă jucaţi cu ea pentru
a-I permite să-şi manifeste îndoielile într-o direcţie pozitivă.

Sally: (râde) Mda, cred că sunt destul de trează.

E: Destul de trează. Eşti trează?

38
E: A venit mai aproape de mine.
Z: Sally se apropie de dumneavoastră. apoi spune “destul de trează”. O confruntaţi şi îi
cereţi să spună direct “eşti trează?” Apoi ea spune “da” şi dumneavoastră ziceţi “eşti
sigură?” răspunsul pe care îl dă, în mod obişnuit, exprimă o îndoială, dar dumneavoastră
aranjaţi lucrurile în aşa fel încât ea să se îndoiască în direcţia pozitivă.

Sally: Da, sunt trează.

E: Eşti sigură?
Sally: (râde) Mda.
E: (îi ridică încetişor mâna stângă. Mâinile ei sunt împreunate, cu degetele încrucişate, iar
el le separă încetişor, apoi îi prinde încheietura mâinii stângi şi îi ridică braţul. )
Sally: Nu pare că este al meu.
E: Ce spui?
Sally: Nu pare a fi al meu … când faceţi asta. (Erickson lasă braţul lui Sally suspendat
cataleptic. El râde. Sally râde.)
E: Eşti mai puţin sigură de faptul că eşti trează.

E: “nu pare că-I al meu” Eu am rămas în contact; ea a avut timp să se gândească. “Nu-i
al meu”
(Erickson arată către suportul aparatului video şi îi sugerează lui Z) Acesta îţi
aparţine.
Z: Aş vrea eu, dar nu îmi aparţine.
E: Vezi ce se întâmplă? Apare imediat gândul contrar.
Z: Da. (Râde) Şi dacă chiar era al meu?
E: La ce te gândeai în timp ce eu îţi arătam suportul aparatului video?
Z: (râzând) Eram într-un dute-vino. Nu mă puteam abţine să nu mă gândesc la el. Bine.
Mai întâi o puneţi să precizeze dacă este trează, iar în vocea dumneavoastră există o
urmă de duritate care o face să fie precisă. Apoi îi ridicaţi braţul, tot aşa cum aţi făcut
şi înainte, pentru a indica prima transă, şi spuneţi “eşti mai puţin sigură de faptul că
eşti trează”. În mod obişnuit ea face afirmaţii neangajante. Dumneavoastră spuneţi
“mai puţin sigură”, iar ea trebuie să recunoască faptul că este mai puţin sigură de
faptul că e trează.

Sally: (zâmbeşte) mai puţin sigură, da. Ăă, nu simt nici o senzaţie de greutate în braţul stâng.
E: nu simte nici o senzaţie de greutate. Asta îţi răspunde la întrebare, nu-I aşa?

E: Iat-o pe Rosa ridicându-şi mâna stângă spre faţă.

Z: Imită.
E: Rosa şi-a dus mâna la faţă.
Z: Rosa o imită pe Sally?
E: Îhm. Şi se asigură şi de faptul că-şi poate coborî mâna.
Z: Deci, ea imită şi, în acelaşi timp, opune rezistenţă. Dorea să experimenteze. Dorea să
exploreze şi să cunoască cum se trăieşte experienţa respectivă la nivel inconştient.
E: Dar, la început îşi ridică mâna fără să aibă sentimentul că o ridică. Senzaţia apare pe
măsură ce cobora mâna. Derulează înapoi şi priveşte. (caseta este derulată înapoi)

39
E: (Către Sally.) Îl poţi ţine aici, sau se va ridica până la nivelul feţei? (Erickson îşi ridică
mâna stângă până la nivelul feţei)

Z: Aţi pronunţat prima propoziţie a frazei, “Îl poţi ţine aici?” printr-o modulare a vocii.
Imitaţi şi mişcarea cu braţul dumneavoastră stâng, dar cred că ea a răspuns, de fapt,
inflexiunii vocii dumneavoastră. Dar a avut de unde să aleagă. Ea este orientată mai degrabă
verbal decât vizual, aşa că a răspuns intonaţiei.
E: de aceea este atât de necesar să observăm subiecţii înc-o dată şi înc-o dată.
Z: Mai amintiţi-mi asta.
E: Fiindcă ai pierdut mişcarea Rosei de ridicare a braţului într-un fel şi de coborâre a lui
în alt fel.

Sally: ăă. Probabil că-l pot ţine aici, la acest nivel.

E: Priveşte! Cred că o să se ridice.
Sally: ăă … nu. (dă din cap că nu)

Z: Dumneavoastră. sugeraţi că o să se ridice. Din nou, preluaţi controlul şi stabiliţi

direcţia.

E: Se va ridica în mici salturi bruşte. (pauză. Sally se uită înainte, absentă, apoi se uită la
Erickson. dă din cap că nu)
E: Poate că ai simţit deja saltul mâinii. Se ridică. (Sally îşi priveşte mâna.) vezi saltul
acesta?

Z: Acesta este un cuvânt cu două sensuri, “salt”1. Vă amintiţi, Sally a sosit cu întârziere.
De câteva ori a spus că este îngrijorată de faptul că I-a întrerupt pe ceilalţi. Aici, în timp ce
dumneavoastră. pronunţaţi acest cuvânt, ea îi poate vedea pe ceilalţi în raza periferică a
vederii. Folosiţi acest cuvânt cu două sensuri pentru a diminua sentimentele sale sau pentru a
o provoca să se confrunte cu ei?
E: În nici un caz!

Sally: când vorbiţi despre el, chiar îl simt.

E: Hmm?
Sally: Când vorbiţi despre el, chiar îl simt.
E: Nu simţi toate salturile.
Sally: Hmm. (Erickson îi împinge braţul în jos, cu mişcări treptate, ţinându-şi degetele pe
încheietura mâinii ei. Apoi îşi retrage mâna) Ai opus rezistenţă când ţi-a fost coborâtă
mâna, nu-i aşa?

E: I-am împins mâna în jos cu blândeţe şi în mod continuu.

Z: Da, iar ea a rezistat.
E: I-am împins mâna în jos şi apoi m-am oprit din împins. Ea a menţinut poziţia ridicată
a braţului şi l-a coborât doar în acord deplin cu mişcarea mea de coborâre.
Z: Din nou accentuaţi faptul că ea acceptă controlul dumneavoastră., în special la nivel
non-verbal.
1
joc de cuvinte. “Jerk” (engl.) însemnă salt brusc, dar, în limbaj familiar înseamnă şi prost, idiot.

40
E: Ai opus rezistenţă când ţi-a fost coborâtă mâna, nu-i aşa?

Z: Ea a opus rezistenţă când I-a fost coborâtă mâna; asta dă o nouă conotaţie cuvântului
“rezistenţă”. A opus rezistenţă faptului că I-a fost coborâtă mâna.
E: Dar menţine relaţia ei cu mine.
Z: Aşa cum aţi definit-o dumneavoastră. În termenii pe care I-aţi dat dumneavoastră.

Sally: Îhm.
E: De ce?
Sally: Stătea bine aşa cum era. (râzând)
E: (zâmbeşte) Stătea bine … în poziţia în care era.

Z: Încheiaţi această a doua transă a ei povestind cazul Golden Drumstick. Tema acestei
povestiri este aceea că poţi să treci prin nişte circumstanţe dificile şi să ieşi învingător.
Dumneavoastră aţi pus-o pe Sally în centrul atenţiei şi aţi făcut-o să trăiască nişte experienţe
foarte dificile; la începutul zilei când o faceţi să se simtă stânjenită şi în mijlocul atenţiei.
După aceea povestiţi o anecdotă, a cărei temă era în concordanţă cu ceea ce I se întâmpla lui
Sally, dar care se termina pozitiv i.e., conţinea ideea de flexibilitate şi dezvoltare şi un mod
mai eficient de existenţă în lume.
OK, de ce această a doua transă cu Sally?
E: Aici scopurile sunt multiple. Aveam un grup şi am folosit-o pe Sally pentru a ilustra
ceva, dar puteam foarte bine ilustra printr-o povestire care să I se potrivească lui Sally şi să
satisfacă şi grupul.
Z: Da, în acelaşi timp, aţi putut preda o lecţie grupului. Şi aţi făcut-o elegant. Aţi descris
un principiu, apoi l-aţi ilustrat printr-o povestire şi, în acelaşi timp, l-aţi pus în practică, în
cameră. Dar, de ce această a doua transă, cu mişcările braţului?
E: Îţi pot spune o povestire. Un tânăr a intrat într-un club de bătrâni, în Anglia. A
început o conversaţie cu un domn în vârstă. Tânărul a spus “Aţi făcut vreodată alpinism?”
Bătrânul a răspuns “Da, o singură dată”. Au trecut la un alt subiect. Tânărul a întrebat “Aţi
călătorit vreodată în străinătate?” Bătrânul a răspuns “Da, o singură dată”. Apoi, a intrat
în cameră fiul bătrânului. Bătrânul I l-a prezentat interlocutorului său zicând “Acesta este
fiul meu”. Tânărul a spus “Singurul fiu?”
Nu vroiam să fie o experienţă unică, fiindcă asta “închide” experienţa. Dacă ai o a
doua transă, o poţi avea şi pe a treia, a patra, a cincea şi ştiind acest lucru, poţi gândi în
continuare “Pot avea o transă peste zece ani”.
Z: In viitor. Bun.
Acum vreau să-mi mai clarificaţi un lucru: aici lucraţi cu Sally şi Rosa cu o precizie
desăvârşită. Nu pierdeţi nimic din ce se întâmplă. Sunteţi în contact cu persoana şi sunteţi
foarte precis. Atunci când vă relataţi povestirile şi anecdotele, de regulă, oamenii nu
sesizează această precizie. E ca în povestirile scurte ale lui O.Henry, în care, ajungând la
deznodământ, vedem dintr-o dată soluţia. Dar nu-şi dau seama de lucrurile precise care au
precedat intervenţia decisivă. Nici atunci când predaţi nu scoateţi în evidenţă acest lucru.
Dacă oamenii se prind, e bine, dacă nu, nu.
E: Oamenii pot fi leneşi. Dacă aş începe să le predau foarte explicit, s-ar plictisi.

41
 Ei, câţi dintre cei care citesc sau privesc această analiză didactică îşi dau seama de
cât de multe lucruri au scăpat cu privirea? Asta pentru că simt că au văzut totul.
Ştiu că Dr. R. a revenit la mine cu textul seminarului, o lună mai târziu. Am interpretat
un cuvânt la pagina, să zicem, opt. Apoi, la pagina 16, am interpretat un alt cuvânt, care era
o extensie a cuvântului de la pagina 8. El a zis “Inventaţi asta acum?” Eu am zis “ Nu.
Haide să ne întoarcem la vechiul text.” Apoi I-am spus că interpretarea cuvântului într-un
mod atât de nesemnificativ a permis, opt pagini mai târziu, o interpretare majoră.
După asta, la vreo două luni, a revenit cu manuscrisul original şi m-a pus din nou, să-
l interpretez. A pus o secretară să-l transcrie şi după aceea l-a comparat cu prima mea
interpretare, găsindu-l la fel. Dr.R. era bine antrenat în recunoaşterea detaliilor, dar nu ştia
că eu pot fi mult mai atent la detalii decât el.
Oamenii presupun atât de multe lucruri! Prima oară când Dr. R. şi soţia sa au venit la
mine, soţia purta sandale şi-atât, fără ciorapi. El m-a prezentat şi eu am trimis-o afară din
cameră. L-am întrebat “De cât timp eşti căsătorit? El a zis “De 15 ani”. Eu am zis “Şi ai
venit la mine ca să înveţi să observi oamenii?” El a zis “Da”. Eu am zis “Bun, eşti căsătorit
de 15 ani. Soţia ta are degetele de la picioare palmate?” El a zis “Nu”. Eu am zis “Ba da. Nu
te uita la picioarele ei atunci când o chem în cameră. Îi voi pune aceeaşi întrebare”. Când a
revenit în cameră, I-am pus câteva întrebări, apoi am întrebat-o dacă are degetele de la
picioare palmate. Ea a zis “Nu”. Eu am zis “Sunteţi sigură?” Ea a zis “Da”. Eu am zis “ Şi
soţul dumneavoastră e sigur de asta. haideţi să ne uităm şi să vedem”. Al doilea şi al treilea
deget, de la ambele picioare erau palmate. Oamenii presupun atât de multe lucruri!
Z: Trecând cu vederea ceea ce este evident.
(În continuare, Erickson spune câteva anecdote, adresate lui Z. Anecdotele se referă la
creşterea capacităţii de percepţie vizuală şi la a avea încredere în propriul inconştient.)

42