Bune practici agricole

Acestea reprezintă un ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, puse la dispoziţia producătorilor agricoli
şi a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însuşite de către fiecare fermier şi producător agricol şi apoi
implementate corect, practicile agricole pot contribui atât la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile,
cât şi la conservarea mediului ambient, cu limitarea consecinţelor ecologice nefavorabile la nivel naţional, regional,
local, pe termen mai scurt sau mai lung.

MĂSURI ŞI LUCRĂRI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE ŞI CONSERVARE A CALITĂŢII SOLULUI

Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibilă sau uşor reversibilă. În
această secţiune sunt prezentate procedee privind reducerea ori prevenirea degradării fizice a solului. Scurgeri de
suprafaţă şi eroziune a solului.

Unii factori, deosebit de activi în poluarea apelor, sunt legaţi de extinderea îngrijorătoare a degradării
solului, mai ales a eroziunii şi compactării.

Eroziunea este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate şi îndepărtate sub
acţiunea apei şi a vântului ajungând în mare parte în resursele de apă de suprafaţă. La aceste cauze se adaugă şi
activităţile umane, prin practicarea agriculturii intensive şi prin gestionarea defectuoasă a terenurilor agricole.

Eroziunea

Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acţiunea apei şi vântului. Riscul erozional
trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare şi cantitatea de apă accesibilă pentru
plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile subţiri unde roca este mai aproape de suprafaţă.

Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol, a particulelor fine de sol
bogate în nutrienţi şi la reducerea fertilităţii solului.

Eroziunea contribuie la creşterea riscului faţă de inundaţii prin intensificarea scurgerilor, blocarea
drenurilor şi canalelor de drenaj.

Protecţia solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin tehnologii agriculturale
specifice.

Pentru ameliorarea solului şi refacerea straiului de humus, se va aduce un aport de îngrăşăminte organice, resturi
vegetale, îngrăşăminte verzi. Şi în acest caz, practicarea culturilor ascunse este foarte utilă.

Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere şi garduri vii, în scopul
limitării transportului particulelor de sol şi a depunerii acestora ca sedimente în ape.

Eroziunea eoliană

Eroziunea eoliană în mod normal afectează cu precădere solurile nisipoase, turboase, prăfoase mai ales
dacă nu sunt acoperite cu vegetaţie. Solurile arabile după semănat până la răsărire şi la realizarea unui covor vegetal
încheiat, de regulă în sistemele tehnologice convenţionale nu sunt acoperite cu vegetaţie, nu sunt protejate, fiind
expuse la acţiunea directă a diferiţilor factori de risc. Dacă solurile sunt predispuse la eroziune şi sunt cultivate,
atunci sunt necesare măsuri de control, de protecţie. Pe terenurile cele mai vulnerabile unele culturi agricole, mai
ales prăşitoarele, vor fi evitate.

Procesul erozional eolian poate fi redus prin micşorarea vitezei vântului la suprafaţa solului, mărind
stabilitatea suprafeţei solului şi imobilizând (fixând) particulele de sol în agregate structurale stabile.

Lucrările conservative ale solului

 Sistemele tehnologice conservative au evoluat rapid după perioada 1950-1960, atât pe plan internaţional,
cât şi în ţara noastră, în funcţie de posibilităţile de mecanizare odată cu creşterea capacităţii tractoarelor şi a
maşinilor agricole, şi a diversificării echipamentelor de afânare, prelucrare a solului şi semănat.

Astfel, acum expresia "lucrare conservativă", cuprinde procedee extrem de variate, de la semănatul direct în
sol neprelucrat până la afânare adâncă fără întoarcerea brazdei, între aceste două extreme regăsindu-se numeroase
variante ca: lucrări reduse, lucrări parţiale sau în benzi, lucrări rotaţionale, lucrări raţionale, lucrări în mulci vegetal,
lucrări în trafic controlat, lucrări în biloane.

Managementul îngrăşămintelor organice naturale

Asigurarea necesarului de nutrienţi pentru culturile agricole şi pentru pajişti este o problemă care trebuie
tratată şi rezolvată cu marc atenţie.

Cantităţile de nutrienţi care sunt aplicate trebuie să fie în acord cu cerinţele plantelor. Utilizarea
îngrăşămintelor organice naturale şi chimice în cantităţi care depăşesc cerinţele înseamnă risipă, cheltuieli
suplimentare, chiar poluare a apelor de suprafaţă şi subterane.

Cu toate că îngrăşămintele organice naturale, în special gunoiul de grajd, corect utilizate, pot contribui la sporirea şi
conservarea fertilităţii solului, de-a lungul timpului acestea au fost înlocuite, adesea total, cu îngrăşămintele
minerale.

Tasarea şi distrugerea structurii solului

Tasarea (compactarea) solului este un proces fizic prin care are loc creşterea exagerată a masei de sol pe unitatea de
volum.

Compactarea naturală este datorată factorilor şi proceselor care au condus la formarea solului, fiind
specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează straturi sau orizonturi de sol
foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.

Compactarea artificială, antropică sau secundară este datorată, de regulă, greşelilor tehnologice din sistemul
agricol: trafic exagerat şi neraţional efectuat pe teren pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special
în condiţii inadecvate de umiditate a solului.

Compactarea secundară sau antropică este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizată, având
tendinţa de a se accentua odată cu creşterea gradului de mecanizare, adică a masei maşinilor agricole, a presiunii din
pneuri şi a intensităţii şi frecvenţei de lucrare a solului, fiind deosebit de importantă pentru fiecare fermier.

Cauze ale compactării:

În fermă, compactarea antropică este favorizată de următoarele cauze:

- folosirea rotaţiilor de scurtă durată: monocultura şi rotaţia de doi ani grâu - porumb;

- absenţa culturilor amelioratoare, cum sunt: leguminoasele perene (trifoi şi lucernă), ierburi perene (Lolium
Multiflorim), etc.;

- bilanţul negativ al humusului şi altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizării reduse, a absenţei fertilizării
organice;

- efectuarea lucrărilor solului în condiţii improprii de umiditate;

- intensitatea, frecvenţa, lucrarea anuală la aceeaşi adâncime;

- aplicarea necorespunzătoare a udărilor.