Harnicul hârciog

Ca în fiecare dimineață Hârciog-micuț își luase rămas-bun de la

mămica lui și pleca spre școală. Cum mergea el pe drum, se întâlni cu
Vulpița Rita care își începuse ziua cu puțina odihnă.

- Ia te uită, își zise Vulpița. Să fie ăsta un nou prieten de joacă?

Și țuști! Sări în calea Hârciogului, unduindu-și coada stufoasă și

zâmbind.

- Hai să ne jucăm! Care este jocul tău preferat? Îl întreabă ea.

Îmi pare rău, Vulpițo, dar nu am timp de joacă. Mă duc la școală! Îi

răspunse Hârciogul. Poate după-amiază, dacă o să mai am timp!

- Dar de ce te duci la școală? Întreabă Vulpiță. La ce îți folosește?

- Oooo, e minunat la școală! Învățăm mereu atâtea lucruri noi și
interesante! Și ne distrăm cu toții în pauză. Colegii mei sunt
grozavi!

Întristată, Vulpița spuse:

-Pe mine nu m-a îndemnat nimeni să merg la școală...

-Nu-i nimic! O consolă Hârciog. Mâine, te aștept tot aici. Să fii
pregătită să mă însoțești!

Zis și făcut... A doua zi, Vulpița și Hârciog porniră împreună spre

școală. Spre mirarea Vulpiței, care se simțea puțin îngrijorată, toți
colegii lui Hârciog o întâmpinară cu mare bucurie și entuziasm, și îi
săriră în ajutor ori de câte ori avea nevoie.

-Mulțumesc Hârciogule, ca mi-ai luat cu tine! Chiar e frumos la

școală! Exclamă Vulpița. Promoit că nu o să lipsesc niciodată!