Zumzi devine

şcolăriţă
 
           Nu departe de noi, într-un stup, trăiau
Zumzi şi familia sa.
- Bună dimineaţa! Sculaţi-vă şi mergeţi să vă
spălaţi! a dat alarma tatăl Zumzărescu.
Toate albinuţele s-au ridicat sprintene şi
repede s-au spălat prin iarba înrourată. Nu au
uitat să se spele pe dinţi. A durat destul de
mult însă curăţarea antenuţelor .
 -Zumzi, drăguţo, a spus mama albină ,
antenuţele tale trebuie să fie cele mai curate
deoarece azi vei merge la şcoală şi tot ceea ce-
ţi spune doamna învăţătoare trebuie să
captezi bine, să auzi şi să reţii.
- Da, mămucă, a răspuns albinuţa, dar mi-e
atât de teamă!... şi au început să-i tremure
picioarele.
 - Nu-ţi fie teamă! Nu te mănâncă nimeni!
a liniştit-o tatăl. La şcoală te-nvaţă să citeşti, să
scrii, să socoteşti, să reciţi poezii frumoase ...
- V-am adus micul dejun! Şi mama albină le-a dat
lui Zumzi şi surioarelor câte o porţie zdravănă de
nectar.
- Mâncaţi că apoi sora voastră cea mare, Zumzi,
trebuie să plece la şcoală! le spune cu dragoste
mama albinuţelor mezine.
 - Trebuie să plecăm, a spus tatăl Zumzărescu şi-
au pornit spre şcoală cu toţii. Doar nu voiau să
rateze un aşa mare eveniment.
Zumzi, albinuţa cea zburdalnică de odinioară,
acum era tăcută şi timidă, păşea alene ţinând
strâns cu o mână pe mămică iar în cealaltă mână
caietul şi creionul.
Când au ajuns în poiană (căci şcoala trebuie să
fie într-o poiană, nu?), au auzit larma voioasă a
şcolăreilor.
- Auzi, draga mea, ce veseli sunt! zise mama
Zumzărica. Niciun copil nu e speriat. E minunat să fii
şcolăriţă pentru că nu doar învăţaţi, ci vă şi jucaţi
mult, încercă să-şi liniştească mama albină fiica ,
deoarece a văzut că acesteia, cu cât se apropia mai
mult de şcoală, cu atât mai mult îi tremurau
picioarele de frică.
- Capul sus şi salută politicoasă! o îndemnă
mama pe Zumzi, împingând-o uşor înainte.
• Învăţătoarea şi-a pus ochelarii
pe nas, a luat în mână arătătorul cel
lung cioplit dintr-un lemn de frasin -
şi-a zis:
• - Ieşiţi la iveală de după fustele
mamelor voastre şi aşezaţi-vă în bănci,
dragi copii din poiană! Şoricel, tu stai
acolo, Ursulache, acolo, Urechiuş, lângă
Ghiduş, Zumzi tu stai lângă Gărgăriţa
Riţa. Aşaaaaa, da! şi i-a cuprins pe toţi cu
privirea.
 - Rog părinţii să plece acasă. Noi începem de
azi învăţarea cu seriozitate. Copilaşii nu mai
sunt la Grădiniţă, acum ei sunt şcolari, iar
şcolarii învaţă în fiecare zi ceva nou...
După-masă, când Zumzi a ajuns acasă, părinţii şi
surioarele au întrebat-o:
- Ce ai învăţat?
Şi albinuţa le-a povestit despre toate lucrurile
minunate învăţate în acea zi.
- Ce frumos a fost! s-au minunat
ascultătorii.
Zumzi i-a privit cu mândrie. Cu
bucurie şi nerăbdare se gândea
deja la următoarea zi de
şcoală.