Cronovizorul – masina timpului de la Vatican, a fost reconstruit, si a vazut evolutia monezii ONECOIN !!!

SENZATIONAL ! UIMITOR ! INCREDIBIL !

Cronovizorul – masina timpului de la Vatican care capteaza imagini din trecutul omenirii, a fost reconstruit, si a vazut evolutia monezii ONECOIN !

Cardinalul Pedro Ernetti este cel care l-a construit ! Apoi acest dispozitiv a fost demontat si imprastiat in intreaga Lume pentru a nu mai fi reconstruit vreodata !!! In mod incredibil
se pare ca acesta a fost RECONSTRUIT !

A fost vazut un GRAFIC care PREZICE evolutia cryptomonedei ONECOIN dupa ce aceasta va intra la BURSA pe 08.octombrie.2018 !!!

Un calugar de la VATICAN, cardinalul Keith Bergolio, pretinde ca pentru prezicerea acestui grafic a folosit in acest un dispozitiv, numit CRONOVIZOR, dispozitiv cu care poate
vedea in VIITOR sau/si in TRECUT.

Tinand cont de "Paradoxul temporal al Bunicului", firul evenimentelor a fost totusi alterat, insa alura generala,

cu mici deosebiri numerice de maxim cateva procente, va fi ACEEASI !

Unul dintre cele mai mari secrete, bine pazite, ale Vaticanului este Cronovizorul. Cronovizorul
este, pentru cei care n-au inteles, o masina temporala, cu ajutorul careia se fotografiaza imagini,
doar din trecut. Cu toate acestea, in mod foarte bizar, a vazut si in viitor.

Aceasta masinarie, a fost inventata de catre cardinalul Padre Ernetti, folosind componente al caror
provenienta ar fi de origine extraterestra. Acesta, in putinele randuri cand a vorbit despre aceasta
masinarie a afirmati ca “este foarte simplu de construit”, dar oare aliajele misterioase, sunt tot
simplu de achizitionat ?!

Pe Scurt: Cronovizorul este unul dintre proiectele la care au lucrat 12 savanti/fizicieni pentru a
capta imagini din trecut pentru Vatican. O parte din ei au fost tinuti in arest la domiciliu si
identitatea lor fiind secreta. Momentan se cunoaste identitatea a 3 savanti care presupunem ca au
pus la dispozitie anumite fotografii si informatii pe care Vaticanul le-au declarat falsuri: Una din
acele fotografii fiind cea de mai jos unde in mijloc este prezentat Iisus.

Această mașinărie complexă a fost descrisă cu lux de amănunte într-o carte, “Noul mister de la
Vatican”, apărută la Paris și semnată de Francois Brune. S-a speculat că tatăl autorului, un
renumit teolog francez, a avut o legătură strânsă de prietenie cu inventatorul Cronovizorului,
Ernetti. În consecință, autorul, deținând mai multe secrete cu privire la aparatul care poate trimite
omul în trecut, a dorit să le facă publice și secretul Vaticanului să devină unul la îndemâna oricui.

Se presupune ca Vaticanul a observat prin cronivizor pe langa multe alte evenimente istorice si: Cina cea de Taina, Rastignirea lui Iisus Hristos si bombele atomice de la Sodomma si
Gomora.

Cronovizorul/Masina cu care poti vedea trecutul. Ideea de creatie:

A) O echipa de cercetatori ( sub comanda Vaticanului ) condusa de Parintele Ernetti au creat aceasta masinarie in anul 1956 plecand de la premiza ca undele luminoase si sonore,
dupa emisia lor, nu sunt distruse, ci se transforma ramanand prezente continuu. “Nimic nu se pierde, totul se transforma” (Princip. “k”)
B) O alta varianta ar fi ca a fost gasita o carte scrisa intr-o limba necunoscuta, dintr-un material necunoscut care nu putea fi distrusa si care continea schitele acestui Cronovizor.
Aceasta carte a intrat in posesia Vaticanului care a fortat o mana de savanti sa creeze aceasta masinarie, dupa care i-a ucis. Cronovizorul a fost folosit ca “metoda de control” a
adevarului istoric dupa care acesta a fost demontat in 16 bucati, si pus sub paza.

Referitor la faptul ca, Cronovizorul ar fi fost “distrus” de catre Vatican, este o ipoteza, ce nu poate avea sustinere. Oare Vaticanul putea renunta la asa ceva ? Se poate face si o
comparatie cu celebra Biblioteca din Alexandria, caci dupa incendierea ei, de catre crestini si musulmani, documente de o valoare inestimabila, nu au fost pur si simplu distruse, ci au
fost preluate de Vatican, unde se afla si astazi, in celebra Arhiva Secreta Papala, iar daca acestea ar fi puse cap la cap, ar avea o lungime de aproximativ 80 km, dupa cum au calculat
unii specialisti.

Cardinalul Pedro Ernetti avea cunostinte avansate in domeniul Fizicii Cuantice, metafizicii si parapsihologiei !

Pedro Ernetti, are dreptate in ultima sa afirmatie cu privire la acest Cronovizor, caci poate fi folosit in cele mai odioase scopuri, asa cum s-a intamplat si in cazul experimentelor
Philadelphia (Rainbow) si Montauk. Nu-i nimic, chiar daca ei zic ca “nu vom avea acces la intreaga istorie a omenirii”, sa nu uite ca, noi avem Sala Proiectiilor holografice din
Bucegi, unde vom afla raspuns la toate intrebarile puse de-a lungul timpului. Americanii, dupa ce au intrat sub munte in August 2003, au aflat adevarul, desi ei, Iluminatii il stiau,
insa acum mai ramane ca noi sa stim istoria secreta a omenirii.

Alte informatii:
“În anul 1952, Padre Ernetti i-a uimit pe apropiaţii săi când le-a arătat un aparat ciudat care era capabil să facă nişte fotografii bizare. Nu erau orice fel de fotografii ci unele cu
adevărat speciale pentru că erau captate din trecut. În acest fel s-a născut povestea cronovizorului, un aparat sofisticat şi greu de înţeles chiar şi pentru vremurile noastre, care era
capabil să vadă în trecut şi să capteze imagini foarte clare.

Călătoria în timp i-a fascinat pe foarte mulţi oameni de-a lungul vremii. Dina ceasta cauza şi Padre Ernetti a reuşit să găsească o formulă magică pe care a aplicat-o unui aparat cu
care putea să vadă în trecut. Cu ajutorul acestui aparat călugărul Ernetti a reuşit să fotografieze cele mai importante evenimente care s-au petrecut pe Pământ, în speţă moartea lui
Iisus sau viaţa tumultuoasă a lui Napoleon.

Cronovizorul captează imagini din trecut, sub forma unor holograme care se desfăşoară într-un spaţiu cilindric. Singura întrebare este până unde putea să meargă acest aparat ţinând
cont că istoria Pământului este una impresionantă ca să nu mai vorbim de cea a Universului? Călugărul a murit în anul 1994 ducând cu el în mormânt patentul invenţiei sale. Padre
Ernetii era cunoscut în lumea clericală ca fiind un exorcist consacrat, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, dar absolvise şi facultatea de fizică.

Povestea cronovizorului

Totul a început pe 15 septembrie 1952 în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano, când cei doi ascultând muzică simfonică,
o voce pe fundal a început să se audă. Experimentul a luat amploare şi încă 12 savanţi i s-au alăturat, printre care se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Wernher
von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american.
Aparatul era compus din trei părţi distincte, mai multe antene capabile să capteze lumina şi sunetul, un captator activat şi dirijat de undele luminoase şi un sistem complicat de
înregistrare a imaginilor. Atunci când a fost întrebat cine a inventat cronovizorul, Padre Ernetti a răspuns că “a fost o invenţie colectivă“.

“Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din
trecut nu sunt distruse, nu dispar. Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum câteva de secole.”, susţinea Padre
Ernetti, la vremea respectivă.

Au filmat crucificarea lui Iisus

Îndată de 2 mai 1972, săptămânalul italian La Domenica del Corriere a publicat un articol însoţit de o fotografie captată de cronovizor chiar în ziua în care Iisus a fost crucificat. Într-
un interviu Ernetti susţine că au putut să filmeze moartea Mântuitorului cu toate că au întâmpinat probleme majore pentru că la vremea respectivă crucificările erau zilnice iar
coroanele de spini erau puse pe capetele condamnaţilor.

El a povestit cum au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi cu câteva zile, în seara Cinei cea de Taină: „Am văzut tot. Agonia din grădina Gheţimani, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul.
Echipa cronovizorului a filmat tot, dar fără amănunte, important era să păstrăm imagini, nu scenariul“. Acest articol a stârnit curiozitate, optimism, chiar exuberanţă, nu atât în faţa
unei descoperiri uluitoare, cât mai ales a perspectivelor deschise.

Cronovizorul a fost distrus

Chiar cu un an înainte ca părintele Ernetti să moară, în 1993, s-a luat decizia ciudată ca aparatul sa fie distrus. Motivul, suspect de banal, a fost că aparatul permite să se vadă trecutul
oricui şi orice secret putea fi spulberat.

Pe de cealaltă parte foarte mulţi cercetători sunt sceptici în privinţa invenţiei lui Ernetti, contestând cu vehemenţă existenţa cronovizorului. În tot acest timp Biserica susţine că
preotul a inventat un aparat deosebit dar nu se ne spune ce. Este greu de crezut ca Vaticanul putea să joacă o asemenea farsă, fără precedent, doar de dragul publicităţii.

Cu siguranţă că un asemenea secret trebuie să fie foarte bine păzit şi se afla în cel mai sigur loc cu putinţă din Vatican. Întrebuinţarea cronovizorului poate să fie una multiplă, se
poate scrie istoria, iar cele mai controversate fapte se pot lămuri în doar câteva secunde, însă, deocamdată nimeni nu are acces la această invenţie atât de importantă pentru
omenire.”[1]

“În 1994, preotul Ernetti a murit, ducând cu el secretul acestui dispozitiv. Ernetti a recunoscut că a lucrat la acest dispozitiv cu ajutorul a 12 savanți, dintre care unul laureat al
premiului Nobel. Nu se știu multe lucruri despre acest dispozitiv. Ce s-a putut afla este faptul că are multe antene care captează lumina și sunetul. Antenele sunt construite dintr-un
aliaj misterios.

Preotul Ernetti susținea că principiul după care funcționează dispozitivul este unul simplu. Undele vizibile și audibile nu se distrug, nu dispar. Măreția acestui aparat a spus Ernetti
este aceea că poate recupera energia pierdută acum câteva secole. În 1972, o revistă italiană a publicat fotografia cu Iisus agonizând, captată de către cronovizor. Imediat după
moartea lui Ernetti, reprezentanții Vaticanului au distrus aparatul iar planul acestuia a fost ascuns în arhivele bine păzite ale Vaticanului.”[2]
“Specialiștii care au avut șansa de a lucra cu interesantul aparat, 12 la număr, au efectuat diverse cercetări asupra evenimentelor istorice. Inițial a fost studiată perioada în care
Napoleon cucerea lumea, apoi viața lui Mussolini, pentru ca în cele din urmă să se descopere adevărul despre viața lui Iisus. Scenele erau redate pe un monitor cu lux de amănunte și
de cele mai multe ori erau în contradicție cu ceea ce a consemnat istoria. Acesta a fost faptul pentru care s-a hotărât și dezasamblarea aparatului și depozitarea sa într-un loc în care
puțini oameni mai au acces.

Cu acest aparat s-au mai putut primi şi planurile unui viitor holdup, putând astfel să prevină Poliţia şi să facă să eşueze operaţiunea. Nu este exclus, în această idee, ca pe viitor să
reuşim să înregistrăm orice evenimente petrecute, derulate în mod real.

În acest sens s-ar putea crea o istorie adevărată a omenirii, s-ar putea afla mai uşor autorii unor crime, dar în acelaşi timp s-ar putea afla şi derularea vieţii intime a fiecăruia, ceea ce
cred că nu şi-ar dori nimeni. Atunci viaţa pe Pământ şi-ar schimba radical coordonatele. Din această cauză, chiar dacă un asemenea aparat poate deveni o realitate, cu siguranţă el nu
va fi folosit pe scară largă.

Pe 8 aprilie 1994, Padre Ernetti a murit în Veneţia, nu înainte de a avea parte pe patul de moarte o ultimă vizită din partea Vaticanului.„Aparatul poate intra în trecutul oricui. Cu el,
orice secret e spulberat: secrete de stat, industriale, private. Uşa ar putea fi deschisă şi unui dictator. Am sfârşit prin a cădea de acord că trebuie să dezasamblăm această maşină“, ar fi
spus Ernetti, în 1993.”[3]

“Fără îndoială cronovizorul (maşina de explorat timpul) cel mai faimos şi cel mai cunoscut este acela al părintelui benedictin Italian Pellegrino Ernetti. Cronovizorul este o maşină
pentru a “vedea” în trecut, prin care se accesează imagine şi sunet ale unor evenimente petrecute. Cu excepţia aparatelor lui De La Warr (precursor al transcomunicaţiei
instrumentale), nu se cunosc alte astfel de maşinării care să acceseze informaţii din viitor.

Astfel, prin intermediul unor tehnici moderne, la fel cum un sistem AV sau IT accesează un canal de televiziune şi înregistrează o emisiune (pe bandă, disc sau alt suport),
cronovizorul, reglat, sincronizat cu timpul trecut ales de către experimentator păstrează rezultatele prin aceleaşi procedee video şi audio. Modul ideal de a ne cunoaşte trecutul şi de a
dezvălui misterele istoriei. Pare să intre mai degrabă în mitologia tehnologică a secolului XX.

Explorarea timpului. Cronovizorul părintelui Ernetti (1)

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF, precum H.G.Welles, au fost atraşi de posibilităţile unei maşini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri şi coerentă din punct de
vedere ştiinţific a unui mecanism de acest tip a fost oferit în 1980 de către astrofizicianul Gregory Benford, în romanul său Timescape, în care a descris un sistem pentru a trimite
mesaje în trecut folosind tahioni, particule având viteza ipotetic mai mare decât cea a luminii. Este interesant că prin anii ’50, perioada în care, se pare, Ernetti îşi începea
experimentele, au fost publicate mai multe lucrări pe tema fotografierii evenimentelor trecute; apar termeni precum cronoscop sau cronotunel (“A Statue for Father” Isaac Asimov).
Un alt exemplu poate fi găsit în “Other Days, Other Eyes” – Bob Shaw, care descrie un cronovizor ce folosea cristale speciale în măsură să încetinească viteza luminii, cu scopul de a
observa trecutul.
Ficţiune şi imaginaţie, posibile cauze ale apariţiei legendei cronovizorului.

Despre munca lui Ernetti există multe informaţii împrăştiate, disparate şi contradictorii, dar, în esenţă, mai toate (cele ce nu neagă vehement invenţia) sunt în acord cu toate detaliile
mai importante. Ernetti a făcut cunoscut cazul cronovizorului în 1972 într-un interviu publicat în revista La Domenica del Corriere (numărul din 2 mai 1972), unde afirma că a
participat la construirea şi punerea în funcţiune a unei maşini capabile să înregistreze imagini şi sunete din trecut.
Anterior, Ernetti a dezvăluit presei unele detalii şi în alte publicaţii. În iulie 1965 L´Heure d´Étre, o revistă franceză cu caracter religios, face referire la cronovizor, apoi în ianuarie
1966 publicaţia italiană Civiltà delle Macchine a tipărit articolul L´oscillografo elettronico. Cele două articole au trecut neobservate, însă interviul din 1972 a strârnit o deosebită
reacţie de curiozitate, optimism chiar exuberanţă, nu atât în faţa unei descoperiri uluitoare, cât mai ales a perspectivelor deschise. Dar fără demonstraţii şi rezulatte concrete, memoria
socială colectivă uită întâmplările sporadice.
Benedictinul afirma că maşina sa a funcţionat perfect şi cu ajutorul ei a putut reconstitui porţiuni ale unor piese muzicale pierdute timp de secole, precum Thyestes de Quinto Ennio,
reprezentată la Roma în anul 169 î.Hr. Din alte afirmaţii ale sale rezultă că a fost martor la momente importante din mileniile trecute: distrugerea Sodomei şi a Gomorei, crucificarea
lui Iisus fiind în măsură să stabilească ultimele sale cuvinte, a văzut tăbliţele cu primele legi primite de Moise.
Fazele de început ale proiectului s-au derulat în 1952. În timpul unei şedinţe de înregistrare de muzică gregoriană, în laboratorul părintelui Agostino Gemelli, s-a întâmplat ceva
neprevăzut: pe 15 septembrie, redând banda înregistrată, Gemelli şi Ernetti au fost uimiţi să descopere că s-a auzit şi o voce inexistentă în timpul înregistrării. Vocea a fost
recunoscută de Gemelli ca aparţinând tatălui său ceea ce i-a impresionat profund pe cei doi preoţi.

Fenomenul “Voce electronică”

Momentul în care s-a auzit vocea tatălui părintelui Germelli nu a fost singulară şi poate nici întâmplătoare pentru că se afla într-o perioadă în care s-au făcut nenumărate astfel de
experimente şi probabil nici cei doi preoţi nu erau străini de rezultatele acestora, dar fiind feţe bisericeşti nu puteau explica de ce cercetau un fenomen contrar dogmei şi condamnat
de biserică.
Fenomenul voce electronică (FVE – Phénomène de voix électronique PVE în franceză, Electronic voice phenomenom EVP în engleză, Fenomeno delle voci elettroniche în italiană,
sau mai simplu : Psicofonia în spaniolă, Bandstemmen în olandeză, Tonbandstimmen în germană) este cunoscut în întreaga lume şi indică existenţa pe o înregistrare audio a unui
mesaj verbal, în majoritatea cazurilor un singur cuvânt sau o propoziţie foarte scurtă, de provenienţă necunoscută, inserat în conţinutul principal.

Explicaţiile sunt foarte variate, de la fenomene fizice (interferenţe, înregistrări reziduale, câmpuri electromagnetice puternice), psihologice (efecte similare pareidoliei sau fosfenelor
din domeniul vizual, deci iluzii patologice generate de o imaginaţie deosebită sau impresii pe aceeaşi idee de psihic cu probleme), până la ocultiste sau paranormale (voci ale
spiritelor transferate dincolo, psihochinezie, telepatie), dar nici una dintre acestea în stare să lămurească ori să fie cât de cât plauzibilă.
Şi asta pentru că există un curent masiv de false “teorii ştiinţifice” cu scopul evident de dezinformare, idioţenii încărcate de aberaţii, ca de exemplu: “contactul cu lumea de dincolo se
realizează prin frecvenţele televizorului, radiolui sau calculatorului cunoscute de obicei ca zgomot”.
Nu este contact, mesajul, informaţia nu se face prin “frecvenţe”, televizorul şi radioul nu au “frecvenţe” ci primesc un semnal modulat pe o frecvenţă purtătoare care în nici un caz nu
este nici zgomot şi nici zgomot alb.
Explorarea timpului. Cronovizorul părintelui Ernetti (1)
Zgomotul alb este un proces aleator cu densitate spectrală de putere constantă într-o bandă infinită de frecvenţe. Prin urmare, zgomotul alb nu este un semnal, o informaţie sau o
frecvenţă, ci un zgomot uniform egal în toată banda de frecvenţe şi (radioniştii o ştiu şi o folosesc) el este depozitul tuturor informaţiilor. Dacă se suprapun mai multe informaţii,
astfel încât extragerea unui semnal din zgomot să devină imposibilă, acestea se transformă în zgomot. Dacă se suprapun un număr infinit de informaţii, acestea tind să devină zgomot
alb. Un om remarcabil, doctorul Jacques Benveniste, a obţinut rezultate incredibile de transmitere a informaţiei folosind APA ca suport de transfer şi un generator de zgomot alb
pentru extragere.
Primii cercetători care au atras atenţia asupra FVE au fost Attila von Szalay, Friedrich Jurgenson şi Konstantin Raudive. Raymond Bayless, partener al lui de von Szalay, a inventat
termenul EVP (termen de altfel impropriu, dar explicabil pentru acel timp) ce a fost popularizat prin lucrările publicate la editura Colin Smythe.
Istoria FVE

De prin anii ’30, americanul Attila von Szalay (americanizat Sealay), ce împletea meseria de fotograf cu aptitudini de medium, a încercat cu ajutorul mai multor tehnici să capteze
voci ale spiritelor. După îndelungi încercări, în anii ’50 s-a asociat cu Raymond Bayless, ilustrator de literatură fantastică şi pasionat de paranormal. Ei au afirmat că au reuşit să
înregistreze numeroase voci în interiorul unei garderobe izolată fonic, înregistrări ce deveneau audibile numai după mai multe ascultări.
Explorarea timpului. Cronovizorul părintelui Ernetti (1)
Interesul pentru subiect a crescut odată cu experienţele producătorului cinematografic suedez Friedrich Jurgenson (1903 – 1987). Redând invers o bandă înregistrată în 1959 cu
cântece de păsărele, i s-a părut că aude foarte slab o voce norvegiană care vorbea despre păsările de noapte. Jurgenson a bănuit că este vorba de o interferenţă radiofonică, dar în locul
unde a făcut înregistraea nu exista nici un emiţător. A continuat încercările şi rezultatele nu au întârziat să apară, a captat mai multe voci printer care şi cea a mamei sale.
Parapsihologul Hans Bender l-a susţinut şi s-a declarat în favoarea unei origini paranormale ale acestor voci.
A urmat apoi aportul unui colaborator, Konstantin Raudive (1906 – 1974), de origine lituanian, profesor de psihologie la Universitatea din Uppsala. Acesta continuă experienţa la o
scară mai mare realizând 100.000 de înregistrări în condiţii diferite : izolaţie fonică, zgomot static radio (în lipsa semnalului util) şi zgomot static generat de o diodă (se poate construi
un generator de zgomot alb cu o diodă Zenner). Au rezultat patru caracteristici ale fenomenului de voce electronică: ritm diferit, mesaj extrem de scurt, nu se respectă sintaxa, uneori
sunt amestecate cuvinte din limbi diferite. Constatările au fost considerate de unii ca dovadă de inexistenţă a unei comunicări lingvistice veritabile.

Totuşi interesul pentru fenomen nu a dispărut şi în anul 1980 mediumul William O’Neil a inventat Spiricom, un aparat destinat captării acestor voci, conceput (spune O’Neil) după
indicaţiile oferite de către spiritul lui George J. Mueller, fizician la Universitatea Cornell (să ne amintim de Bogdan Petriceicu Haşdeu care a ridicat Castelul Iulia Haşdeu de la
Câmpina conform instrucţiunilor fiicei defuncte). Cu sprijinul industriaşului George Meek, interesat de mult timp de munca sa, a creat o fundaţie ce a distribuit gratuit schema
aparatului tuturor celor interesaţi şi tentaţi de astfel de experimente. Se pare însă că cei ce au încercat aparatul nu au avut aceleaşi şanse de reuşită, explicabil de altfel pentru că
pionieratul şi hei-rupismul caută rezultatul, finalul glorios, nu munca, dedicarea, voinţa – componenta mentală este capitală, ca în toate experienţele nerepetitive (piramida, APA lui
Benveniste, în general radionica).

În anul 1982, Sarah Estep fondează American Association of Electronic Voice Phenomena la Saverna Park, Mariland. Sarah Estep a fost partizana “Ipotezei supravieţuirii” ce
postulează că omul este o fiinţă fundamental imaterială ce după o existenţă fizică temporară (timp de o viaţă) se reîntoarce în starea originală. Existenţa vocilor fără suportul fizic ar fi
o dovadă a imaterialităţii umane.
1997 este anul în care cercetătorii Departamentului de Parapsihologie a Universităţii Western Ontario, întreprind o nouă experienţă pornind de la metoda lui Konstantin Raudive şi de
la lucrările lui Mark Macy, inovator în transcomunicaţia instrumentală (o treaptă superioară FVE, un laborator complex dotat cu aparatură de calitate care, pe lângă sunet,
înregistrează şi imagine).

Realizează 60 de ore şi 11 minute de înregistrări, în 81 de sesiuni, în prezenţa unei persoane neutre care trebuia la anumite momente să încerce să angajeze dialoguri cu ”entităţi”.
Rezultatele publicate în 2001 de Imants Baruss în Journal of Scientific Exploration nu au fost considerate ca fiind concludente, pasajele interpretate lingvistic au fost foarte rare.Dar
au fost.

În martie 2003, Alexander McRae, cercetător scoţian în parapsihologie, a făcut înregistrări într-un laborator de la Centrul de ştiinţă noetică din Petaluma, California. Laboratorul a
fost izolat fonic şi ecranat împotriva radiaţiilor electromagnetice, condiţii în care a reuşit să facă înregistrări şi să obţină rezultate pe care le-a publicat în Journal of the Society for
Psychical Research în octombrie 2005.”[3]
SURSE

1. http://www.efemeride.ro/cronovizorul-povestea-aparatul-care-filmeaza-trecutul

2. http://www.efemeride.ro/vaticanul-ascunde-cronovizorul-aparatul-de-fotografiat-trecutul

3. http://www.energobiologie.ro/index.php/Enigme/Explorarea-timpului-Cronovizorul-descoperirea-parintele-Pellegrino-Ernetti.html