Dragobetele, zeul navalnic al romanilor.

Pe 24 februarie se legau fratiile pe viata

Alina Mitran,

Daca 14 februarie este, la romani, o sarbatoare impusa mai mult prin tehnicile de marketing, 24 februarie, data
fixa la care se celebreaza Dragobetele, este ziua in care bunicii nostri petreceau in padure, daca vremea era
frumoasa, sau acasa, daca erau neprielnice conditiile, legandu-se logodne pentru un an si fratii pe viata.

Vorba ,,Dragobetele saruta fetele!" se aude si astazi la sat si vine, spun etnografii, din legendele despre zeul
Dragostei la romani. Nicidecum bland, precum Sfantul Valentin, ci navalnic, acesta patrona sarbatoarea
petrecerilor care se incingeau pe 24 februarie.

Dragobetele, sau Cap de primavara, era prezentat, spune etnograful din cadrul Muzeului Judetean Olt, Claudia
Balas, cand ,,un tanar voinic, frumos si bun, care inspira fetelor si femeilor incredere si dragoste curata", cand
,,un fecior frumos si iubaret care lua mintile fetelor si nevestelor tinere". Conform anumitor legende, este chiar
fiul Babei Dochia, data de 24 februarie, la care se celebreaza, marcand inceputul anului agricol si al scurtei
perioade (pana la 9 martie) in care femeile detin suprematia.

,,Aceasta data nu este aleasa intamplator, ea marcheaza, in traditia populara, inceputul anului agricol. Ziua de 24
februarie este si prima zi dintr-o scurta perioada, cuprinsa intre Dragobete si 9 martie, de dominatie a femeii,
reminiscenta din cultura arhaica a matriarhatului, restul anului, pana la Dragobetele urmator, stand sub semnul
patriarhatului. La aceasta data se presupunea ca se logodesc pasarile cerului si cele domestice. Logodna
simbolica a pasarilor s-a extins, tot simbolic, si la oameni, devenind astfel o sarbatoare a erotismului, a
insuratirii fetelor si infratirii baietilor, a logodnelor. Transgregarea obiceiului de la pasari la oameni are o
motivatie profunda, daca luam in considerare faptul ca pasarile erau considerate mesagere ale zeilor, cuvantul
grecesc ,,pasare" insemnand ,,mesager al cerului".", mentioneaza etnograful.

Logodne si fratii pe viata

Daca pe 24 februarie pasarile cerului se logodeau, iar gospodarii aveau interdictie sa taie pasarile din curte si sa
vaneze sau sa blesteme animalele padurii, tinerii satului copiau si ei comportamentul acestor fiinte si se
logodeau cu persoana draga pentru un an, in vazul lumii. Aceste logodne facute in joaca se transformau, deseori,
in relatii adevarate, care se finalizau cu nunta celor doi.

,,In satele judetului Olt, daca timpul era favorabil, fetele si flacaii organizau hora satului in padure, unde dansau,
chiuiau, se veseleau, culegeau primele flori ale primaverii si glumeau intre ei. Glumele se refereau mai ales la
simpatiile sau antipatiile dintre baieti si fete. Fetele culegeau florile de primavara pe care le pastrau la icoana,
fiind folosite in diverse farmece si descantece de dragoste. In aceasta zi fetele purtau la ureche muguri ai
arborilor de padure pe care chiar ele ii culegeau si ii numeau Dragobeti (simbol al dragostei juvenile).

Considerand ca sarutul in ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lasau si chiar doreau sa fie sarutate de
baieti. La sate se poate auzi si astazi zicala ,,Dragobetele saruta fetele!". Fiecare baiat cauta sa-si sarute
partenera preferata in vazul tuturor. Cand doi tineri doreau sa sarute aceeasi fata, ea se lasa sarutata de cel pe
care-l prefera. Fata care era sarutata in vazul tuturor se considera logodita cu partenerul ei de sarut, pe un an,
pentru a putea urmari cat de constante sunt sentimentele lor reciproce. Parintii erau satisfacuti sau nesatisfacuti,
dupa pretentiile ce le aveau pentru copiii lor.", spune Claudia Balas.

Si vaduvele tinere aveau asteptari legate de aceasta zi, existand credinta ca daca de Dragobete ating un barbat
strain (din alt sat) vor fi dragastoase si dorite peste an.

Un obicei aparte in cultura romanilor era legat de asemenea de aceasta zi, cea in care aveau loc ,,insuratirile" si
,,infratirile". Fetele se legau printr-un ritual precrestin, spun etnografii, sa fie surori pe viata, iar baietii- frati.
,,Infratirile si insuratirile erau in trecut destul de riguroase. Ritul se desfasura in cete de varsta si de sex, pe
afinitati selective. In fata cetei, partenerii isi incizau bratul stang cu semnul crucii (semnul crucii solare, nu
crestine), pana la sangerare, se amesteca sangele suprapunandu-se zgarieturile sangerande una peste alta si
reciproc isi sugeau sangele cei infratiti. Asa se declarau baietii frati si fetele surate. Urmau imbratisarea si
juruinta reciproca de sinceritate si intrajutorare pana la moarte. Cand unul dintre cei infratiti murea, celalalt
trebuia dezlegat, adica desfratit sau dessuratit la mormantul fratelui decedat si infratit cu un alt partener, in alt
loc, cat mai departe de mormant.", mai mentioneaza etnograful.

Aceste momente erau urmate de ospete date de cei care se infrateau. ,,Fraternitatea rituala de tipul infratirii si
insuratirii a fost un rit stravechi la tracii nord - dunareni (daci) cat si la tracii sud - dunareni (moesi si odrisi) ca
si la iliri.", completeaza etnograful.

Navalnicul si farmecele de dragoste

Legenda care vorbeste despre feciorul frumos si iubaret, cel care lua mintile fetelor si nevestelor tinere, mai
spune ca Maica Domnului l-a transformat intr-o planta a dragostei, cunoscuta drept Navalnic. Planta era folosita
la sate in descantecele de dragoste, vrajitoarele satului culegand-o la miez de noapte, despletite. ,,Cand era
invocata in scopuri benefice, planta se recolta dimineata, inainte de a cadea roua, era adusa in sat si aruncata pe
sub streasina casei sau purtata in san de fete si neveste pentru dragoste. Cand cineva merge la padure sa culeaga
Navalnic trebuie sa nu fie suparat, pentru ca el cere veselie si voie buna: <<Cum navaleste lumea la zahar, asa
sa navaleasca si dragostea la mine in casa>>", spune etnograful, care mentioneaza ca 24 februarie era chiar data
la care se faceau cele mai multe vraji de dragoste.