7

7.6. Principiul însuşirii temeinice / 109

8.Metodele în Educaţie Fizică şi Sport / 111
8.1. Metode de instruire propriu-zisă / 112
8.1.1. Metodele verbale / 112
8.1.1.1.Expunerea verbală / 112
8.1.1.1.1. Povestirea / 113
8.1.1.1.2. Explicaţia / 113
8.1.1.1.3. Prelegerea / 113
8.1.2.2. Conversaţia / 114
8.1.2.3. Studiul individual / 114
8.1.2.4. Brain storming-ul / 114
8.1.2. Metodele intuitive / 114
8.1.2.1. Demonstraţia / 114
8.1.2.2. Observarea execuţiei altor subiecţi / 115
8.1.3. Metodele practice / 115
8.1.3.1. Exersarea / 115
9. Tendinţe şi orientări metodologice în educaţie fizică şi sport / 116
9.1. Autonomia în educaţie fizică si sport / 117
9.2. Tratarea diferenţiată în educaţie fizică si sport / 122
9.3. Modelarea / 123
9.4. Instruirea programată / 126
9.5. Algoritmizarea / 128
9.6. Problematizarea / 131
10. Ereditatea şi mediul / 133
10.1. Aptitudinile motrica / 137
10.2. Talentul / 140
Bibliografie
8
1. Statutul de ştiinţă al Teoriei educaţiei fizice şi sportului
Aspecte privind necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a domeniului educaţiei
fizice şi sportului
Teoriile ştiinţifice s-au dezvoltat în secolul al XXI-lea într-un ritm
neprevăzut.
Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi prin excelenţă practice şi
tocmai de aceea Teoria educaţiei fizice şi sportului trebuie să se alinieze la
regulile noii epistemologii, contribuind decisiv la integrarea sa în conceptul
general al ştiinţelor.
Aspecte comune ce ies la iveală din analiza „teoriilor‖ educaţiei
fizice şi sportului, ale autorilor străini şi români, rezultă câteva note comune
exprimate sub forme relativ diferite:
- aserţiuni asupra obiectivelor şi scopurilor educaţiei fizice şi
sportului care să mobileze un anumit tip de personalitate;
- norme cu caracter metodologic, etic, educativ şi organizatoric,
care să stea la baza activităţilor de educaţie fizică şi sport;
- structura sistemelor de educaţie fizică şi sport din diferite ţări,
racordată la sistemele politico-ideologice;
- noţiuni şi concepte mai mult sau mai complet definite, în funcţie
de profilul pregătirii profesionale a autorilor;
- înţelegerea educaţiei fizice şi sportului ca procese instructiv
- educative.
9
1.1.Tendinţe privind orientarea gândirii teoretice în
domeniul educaţiei fizice şi sportului
1. Inversarea raportului dintre abordarea reducţionistă şi cea
holistă. Abordarea educaţiei fizice şi sportului trebuie făcută în sistem, ca
activităţi convergente. Orice altă abordare duce la empirism.
2. Abandonarea vechii dihotomii cunoaştere cantitativă (ştiinţifică)
- cunoaştere calitativă (non-ştiinţifică). Pentru realizarea progresului se
utilizează metodologiile de cunoaştere şi interpretare globală, fără a se
renunţa la adevăruri desprinse prin alte metode care le fundamentează.
3. Acceptarea hazardului ca principiu explicativ.
4. Dezvoltarea unei viziuni constructiviste asupra ştiinţei în general
şi a teoriei educaţiei fizice şi sportului în special.
5. Extinderea cunoaşterii ştiinţifice la fenomenele subiective,
culturale
şi istorice care apropie ştiinţa de cunoaşterea artistică.
6. Interdependenţa dintre ştiinţă în general şi ştiinţă în
particular.
7. Schimbări notabile în limbajul ştiinţelor:
- accentuarea caracterului pragmatic al enunţurilor ştiinţifice;
- prezentarea diferenţelor în sens terapeutic dintre limbajul
comun şi cel artificial – ştiinţific;
- utilizarea noilor concepte şi limbaje inter-ştiinţifice.