picioare, mersul, alergare, pana la cele implicate de practicarea unei

ramuri de sport
d) atitudine corecta a corpului ca rezultat al unui bun tonus
muscular si capacitate de control.
Capacitatea motrica, reprezinta un complex de manifestari
preponderent motrice, conditionat de nivelul de dezvoltare a
calitatilor motrice, indicii morfo-functionali, procesele psihice si
procesele biochimice metabolice, toate insumate, corelate si reciproc
conditionate, avand ca rezultat efectuarea eficienta a actiunilor si
actelor solicitate de conditiile specifice in care se practica motrice.
Calitatea motrica este definita ca “aptitudine a individului de a
executa miscari cu indici de viteza, forta, rezistenta, indemanare,
etc”.
Performanta motrica desemneaza rezultatul efectuarii unui
anumit act motric ce poate fi evaluat dupa anumite criterii, norme
stabilita.
Parlebas (1967) defineste sociomotricitatea ca pe un concept ce
reuneste interactiunile sociale si motrice in cadrul sporturilor
colective.
V.Horghidan afirma ca prin educarea psihomotrica se urmareste
atat dezvoltarea schemei corporale, cat si organizarea Eu-
lui fata de lume.
Prin componentele de baza ale psihomotricitatii devin posibile:
- adaptarea pragmatica
- adaptarea sociala
- adaptarea estetica
- adaptarea educativa
Analogie cu lucrul static –– limită timp – limită pusă în evidenţă
pentru contracţia dinamică este regăsită în acest caz în contracţia
izometrică. Lucrul static realizat se exprimă ca produs între forţa şi
timpul menţinerii.

Alte aspecte ale evaluării puterii maximale

a) „Pulsul oxigenului” – a fost definit ca raport între consumul

energetic şi frecvenţa cardiacă. Un raport ridicat arată că un acelaşi
consum energetic poate fi acoperit cu o slabă mărire a frecvenţei
 cardiace, ceea ce presupune o rezervă cardiacă importantă şi o putere
maximală ridicată.
b) Capacitatea aerobică maximală. Fără să fie vorba despre un
test în mod precis codificat, determinarea capacităţii aerobice
maximale o completează în mod util pe aceea a volumului de oxigen
maxim. Îi cerem subiectului să urmărească pentru cât mai mult timp
un exerciţiu sub-maximal, al cărui nivel energetic corespunde unui
procentaj dat (90, 85, 80%, …) al consumului maxim de oxigen.
c) Testul „STT” – în cursul testului de tip Astrand, frecvenţa
cardiacă (Fc) şi presiunea sistolică (Ps) sunt măsurate imediat la
încetarea exerciţiului. STT-ul (timpul tensiunii sistolice) este definit
ca produs între cele două variabile:
STT=Fc (min-1) · Ps (Torr)
STT-ul, martor al puterii miocardului, este cuprins între 15000 şi
25000; valorile ridicate denotă o proastă adaptare cardiacă la
exerciţiu. Ca urmare, un exerciţiu calibrat este realizat cu o solicitare
cardiacă tot atât de ridicată ca nivelul energetic al acestui exerciţiu şi
mai aproape de puterea aerobică maximală a subiectului testat.
(Hugues Manod,pag. 14-50, 2002) .
Mecanismele fiziologice ale motricitatii

In acest ansamblu un rol esential ii revine axului cerebrospital

cu sistemul sau de conducere periferica senzitivo-motorie atasat pe
de o parte structurilor receptoare si, pe de alta parte, structurilor
efectoare.
Unul din reflexele importante care asigura pozitia ortostatica,
mentinerea tonusului postural este reflexul miotatic, prin
componenta sa statica; fusurile neuromusculare sunt stimulate de
forta gravitationala prin intinderea lor si trimit impulsuri segmentului
medular de unde, prin neuronii alfa, declanseaza comenzi ce
determina o activitate motorie permanenta a muschilor extensori.
Spre deosebire de celelalte reflexe, acesta nu reprezinta fenomenul
de adaptare si, in consecinta, mentine neschimbata lungimea
muschiului si pozitia normala a segmentelor. Adaptarea la intindere
ar fi urmata de scaderea tonusului muscular si de tulburarea
profunda a functiei motorii. Datorita structurii bineuronale si
monosinaptice, reflexul miotatic are latenta scurta, nu iradiaza si este
 lipsit de postdescarcare, sumatie si ocluzie. Astfel se explica si
rezistenta sa mare la oboseala.
Reactii de echilibrare si reechilibrare. Baza a motricitatii, reflexele
spinale nu sunt suficiente pentru a explica ajustarile motorii ale posturii
sau diversele redresari de pozitie. Reflexari statice si statokinetice
intervin in urma schimbarilor accidentale ale pozitiei corpului,
restabilirea echilibrului. Informatiile pentru aceste ajustari provin fie din
sfera somestezica generala, fie din zona labirintului membranos,
sensibil la pozitiile capului, la accelerarile lineare sau circulare. Aceste
reflexe complexe, inlantuite, au structurile responsabile in trunchiul
cerebral, respectiv in substanta r