1. Enumeraţi elementele care compun ştiinţa.

Elementele care compun ştiinţa sunt [27]:

1. rezultatele;
2. ipotezele;
3. teoria;
4. teoria generală;
5. metodologia.
La acestea, M. Epuran (1992) adaugă şi specialiştii şi practica.

2. Ce se înţelege prin cunoaştere; precizaţi tipurile de cunoaştere.

Cunoaşterea reprezintă procesul complex de reflectare a realităţii obiective în conştiinţa oamenilor.
"Forma superioară, activă şi complexă de reflectare, de însuşire, de reconstituire în gândire a
realităţii obiective de către subiect
Activitatea de cunoaştere a omului reprezintă unitatea necesară, dialectică a două trepte: senzorială
şi raţională a două tipuri de cunoaştere: empirică1 şi teoretică. Cunoaşterea empirică este reflectarea
obiectelor în procesul interacţiunii nemijlocite (sau mijlocite de instrumente şi aparate) a omului cu acestea,
metodele specifice fiind: observaţia, descrierea etc. Pe această treaptă are loc culegerea faptelor, a datelor
care fixează manifestările exterioare, fenomenele, proprietăţile obiectelor. Cunoaşterea teoretică este
adâncirea cunoaşterii prin intermediul gândirii, pătrunderea în esenţa lucrurilor, sesizarea legăturilor lor
interne, a cauzelor şi legilor lor. Ea are loc pe baza prelucrării datelor obţinute de cunoaşterea empirică,
prin metode ca: analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia etc. Cunoştinţele dobândite se structurează şi se
fixează în forme specifice de reflectare: reprezentări, concepte , legi etc. proprii cunoaşterii raţionale.

3. Cum se defineşte gândirea?

În sensul filosofic al cuvântului, gândirea este reflectarea generalizată şi mijlocită a realităţii obiective
în creierul uman, este realizabilă în forma verbală, pe baza materialului limbii.
Despre gândire ca proces logic se vorbeşte de obicei în două sensuri. În primul rând, se are în vedere
treapta cunoaşterii mijlocite, dobândirea şi dezvoltarea cunoştinţelor pe calea generalizărilor, prin
formele gândirii abstracte prin- noţiunile, judecăţile şi raţionamente, exprimate prin cuvinte şi îmbinări

1
empiric - bazat (numai) pe experienţa practică; limitat la datele senzoriale, fără prelucrarea lor teoretică.
de cuvinte; în al doilea rând, se are în vedere organizarea gândirii în forme corecte, în vederea unei
cunoaşteri adevărate şi a unei activităţi practice eficace şi utile.

4. Ce reprezintă inducţia în cercetarea ştiinţifică:

a. Tip de raţionament;
b. Acţiune motrică;
c. Capacitate motrică.
Inducţia şi deducţia sunt metode logice ale gândirii care au aplicabilitate extrem de largă în construirea
teoriei ştiinţifice. Între ele există o unitate dialectică.
Inducţia exprimă procesul de ridicare a sensibilului la inteligibilul raţional. Inducţia este o mişcare de
la planul senzorial la cel logic, ea reprezentând calea prin care cunoaşterea trece de la reflectarea
individualului la cea a generalului.
După gradul de întemeiere, ea face distincţia între inducţia completă şi cea incompletă. Prima reprezintă
acea formă de raţionament inductiv cu ajutorul căreia se obţine o concluzie generală din datele care
epuizează toate cazurile sub care se prezintă fenomenul.

9.Enumeraţi principiile logice ale gândirii!

 Legea identităţii,
 Legea noncontradicţiei,
 Legea terţiului exclus
 Legea raţiunii suficiente
Curs 2

1. Enumeraţi metode cu grad mare de generalitate!

Metoda istorică
Metoda matematico - statistică,
Metoda axiomatică
Metoda euristică
Modelarea.
Metoda sistemică

2. Ce se înţelege prin metoda euristică?

Metoda euristică (de la grecescul Keuristen = a afla despre procedee metodologice care duc la
descoperirea unor cunoştinţe noi).
Euristica - ştiinţă a descoperirii şi a invenţiei, cuprinde numeroase metode care favorizează creaţia
originală, nici una însă neputând fi considerată o cheie universală, cu aplicabilitate în toate condiţiile,
specificul fiecărei cercetări - ca domeniu sau ca etapă a activităţii - şi particularităţile psihologice ale
cercetătorului determinând alegerea soluţiei optimale.

3. Care sunt principiile euristice şi de câtre cine au fort formulate?

Principiile euristice, formulate pentru prima dată de către Descartes, reprezintă un îndreptar orientativ
în munca ştiinţifică
O resursă principală a descoperirii în ştiinţă, derivată dintr-o anumită atitudine intelectuală, este
problematizarea neîncetată. Întrebările bine puse îndeplinesc un rol euristic care trebuie utilizat
deoarece "o întrebare clară este pe jumătate rezolvată".
 4. Prezentaţi tipuri de ipoteze!
Când, în formularea ipotezelor, pornim de la practică, de la datele concrete, de la fapte observate sau
apărute în cadrul experienţelor, vorbim despre ipoteze inductive, iar când formularea lor îşi are izvorul
în legile şi teoriile deja cunoscute şi prin care se caută să se fundamenteze alte fenomene din realitate,
ipotezele sunt deductive.
Verificarea ipotezei trebuie să se facă pe cât mai multe cazuri. Verificarea poate fi directă, în cazul
ipotezelor de nivel elementar şi indirectă, prin intermediul altor mijloac