Sunteți pe pagina 1din 4

Ecaterina Cercheza

– o caucaziană pe tronul Moldovei

Doamna Ecaterina Cercheza (1620 – 1666) - а doua soţie a domnului Moldovei, Vasile Lupu (1633 – 1653).
Originară dintr-o familie de cerchezi înstăriţi din Caucaz, Ecaterina a fost cumpărată de la familia ei de către vistierul
Nicolae Catargi, trimis de domn să-i caute o nouă soţie, imediat după moartea Doamnei Tudosca. Nicolae Catargi
cutreieră munții Caucazului în lung și-n lat și pentru a găsi cea mai frumoasă mireasă pentru Vasile Lupu. Călătorul
italian Niccolo Barsi da Lucca, aflat în Crimeea în momentul întoarcerii lui Catargi cu cea menită a fi soţia domnului
Moldovei, relatează că, după ce boierul moldovean achită, conform obiceiului, 1000 de galbeni tatălui şi 500 mamei,
trece pe la curtea hanului tătarilor crîmleni, viitor cumnat al domnului, care-i pune la dispoziţie o gardă de 500 de
oameni care să-l însoţească pînă la graniţa cu Moldova.
La Oceakov, convoiul are probleme cu paşa de Silistra, care hotărăşte să o oprească pe Ecaterina pentru sine. Atît
Nicolae Carargi cît și solul hanului se împotriviră de a preda pe logodnica domnului Moldovei, răspunzînd că se vor
înfățișa ei dinaintea marelui pașă pentru a-i da cuvenitele explicații. Aduși оn fata pașalei, i-au spus că nu pot preda
acea fată, pentru că le era încredințată de hanul tatarilor pentru a fi dusă Domnului Moldovei. Turcul răspunse că un
ghiaur (creștin) nu poate lua o musulmană de soție. Catargi replică că Ecaterina era creștină, nu musulmană.
Conversația se termină prin întemnițarea solilor și prin trimiterea unui călăreț să ridice cu forța pe frumoasa
cercheză. Ea a fost ridicată cu de-a sila și trimisă la Oceacov. Pașa turcesc se îndrăgosti de Ecaterina, pierdu
odihna și pofta de mîncare și nu-și mai găsea locul. Între timp, Catargi trimise știre la Vasile Lupu despre cele
întîmplate, iar acesta repezi un curier la Istambul să ceară dreptate.

Ecaterina fu închisă în cetate și fu dată în grija unui cărturar musulman care avea misiunea să o convertească la
islam, pentru a putea împiedica astfel însoțirea ei cu Domnul Moldovei. Acesta însă, ageră la minte, de cite ori venea
turcul la „ședința convertirii”, o găsea așezată la masă mîncînd carne de porc. La vederea acestei necurățenii, turcul
o lua la goană, și astfel scăpa Ecaterina de islamizare.

Situaţia celei pe care Niccolo Barsi o caracteriza ca avînd „toate calităţile pe care Afrodita le dă unei femei pentru a o
numi frumoasă”, a fost rezolvată de sultanul Mehmed IV (1648 – 1687), care l-a obligat pe paşă să permită
convoiului să plece. Acesta s-a conformat, însă numai după ce i-au fost plătiţi 3000 de galbeni din partea domnului şi
200 din partea lui Nicolae Catargi.
Viitoarea doamnă a Moldovei soseşte în Moldova în jurul datei de 28 septembrie 1639, căsătoria cu Vasile Lupu
oficiindu-se la sfîrşitul anului sau anul următor. Cei doi au avut împreună trei copii, viitorul domn Ştefăniţă (1659 –
1661), Ioan şi Alexandru. A fost pentru fetele ei vitrege, Maria și Ruxanda, o atît de bună mamă, încît a înlocuit în
inima lor pe doamna Tudosca.
A participat, alături de domnul Moldovei, la toate serbările oficiale de la Curte, la primirea soliilor, precum şi la nunţile
domniţelor Maria şi Ruxandra. Face danii în banii către Mănăstirea Golia („Mănăstirea Doamnei”), pentru ferecarea
icoanei Maicii Domnului în aur şi mărgăritare, precum şi pentru dotarea bisericii cu strane aduse de la
Constantinopol, susţine financiar refacerea picturii bisericii de la Mănăstirea Hlincea. La 28 septembrie 1653
răscumpără de la cazaci un liturghier, ferecat în aur şi argint, pe care-l retrimite Mănăstirii Dragomirna, precum şi o
„Psaltire” cu coperţile din aur şi argint rupte de cazaci.
În 1653, în contextul luptelor pentru tron dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, Doamna Ecaterina pleacă cu familia
spre Polonia, la Cameniţa.
În a doua parte a anului, fiind asediată în cetatea Sucevei, refuză, iniţial, capitularea şi predarea tezaurului. Cedează
totuşi, din cauza lipsei hranei şi muniţiilor, şi deschide porţile cetăţii la 9 februarie 1653. Cronicarul Georg Krauss
arată, printre altele, că Doamna Ecaterina a fost nevoită să cedeze „ o comoară frumoasă şi giuvaierurile, precum şi
cinci dintre caii cei mai frumoşi ai lui Lupu, socotiţi foarte scumpi”.
Arestată împreună cu Ştefăniţă, este dusă la Buciuleşti (jud. Neamţ), pe Bistriţa, unde stă în captivitate pînă în 1658,
cînd pleacă la Constantinopol la soţul său, întemnițat la Edikule. După obţinerea tronului de către fiul ei Ştefăniţă
(nov. 1659), Doamna Ecaterina îl însoţeşte la Iaşi şi-i supervizează activitatea, stîndu-i permanent alături.

În 1661, după moartea soţului şi a fiului său, Doamna Ecaterina locuieşte o perioadă la Constantinopol, în palatul
familiei de pe Bosfor, după care, în 1665 se întoarce în Moldova. Ultima ei atestare apare într-un document de danie
din 1 martie 1666.
Doamna Ecaterina Cercheza (1620 – 1666) - а doua soţie a domnului Moldovei, Vasile Lupu (1633 – 1653).

Originară dintr-o familie de cerchezi înstăriţi din Caucaz, Ecaterina a fost cumpărată de la familia ei de către vistierul
Nicolae Catargi, trimis de domn să-i caute o nouă soţie, imediat după moartea Doamnei Tudosca. Nicolae Catargi
cutreieră munții Caucazului în lung și-n lat și pentru a găsi cea mai frumoasă mireasă pentru Vasile Lupu. Călătorul
italian Niccolo Barsi da Lucca, aflat în Crimeea în momentul întoarcerii lui Catargi cu cea menită a fi soţia domnului
Moldovei, relatează că, după ce boierul moldovean achită, conform obiceiului, 1000 de galbeni tatălui şi 500 mamei,
trece pe la curtea hanului tătarilor crîmleni, viitor cumnat al domnului, care-i pune la dispoziţie o gardă de 500 de
oameni care să-l însoţească pînă la graniţa cu Moldova.

La Oceakov, convoiul are probleme cu paşa de Silistra, care hotărăşte să o oprească pe Ecaterina pentru sine. Atît
Nicolae Carargi cît și solul hanului se împotriviră de a preda pe logodnica domnului Moldovei, răspunzînd că se vor
înfățișa ei dinaintea marelui pașă pentru a-i da cuvenitele explicații. Aduși оn fata pașalei, i-au spus că nu pot preda
acea fată, pentru că le era încredințată de hanul tatarilor pentru a fi dusă Domnului Moldovei. Turcul răspunse că un
ghiaur (creștin) nu poate lua o musulmană de soție. Catargi replică că Ecaterina era creștină, nu musulmană.
Conversația se termină prin întemnițarea solilor și prin trimiterea unui călăreț să ridice cu forța pe frumoasa
cercheză. Ea a fost ridicată cu de-a sila și trimisă la Oceacov. Pașa turcesc se îndrăgosti de Ecaterina, pierdu
odihna și pofta de mîncare și nu-și mai găsea locul. Între timp, Catargi trimise știre la Vasile Lupu despre cele
întîmplate, iar acesta repezi un curier la Istambul să ceară dreptate.
Ecaterina fu închisă în cetate și fu dată în grija unui cărturar musulman care avea misiunea să o convertească la
islam, pentru a putea împiedica astfel însoțirea ei cu Domnul Moldovei. Acesta însă, ageră la minte, de cite ori venea
turcul la „ședința convertirii”, o găsea așezată la masă mîncînd carne de porc. La vederea acestei necurățenii, turcul
o lua la goană, și astfel scăpa Ecaterina de islamizare.

Situaţia celei pe care Niccolo Barsi o caracteriza ca avînd „toate calităţile pe care Afrodita le dă unei femei pentru a o
numi frumoasă”, a fost rezolvată de sultanul Mehmed IV (1648 – 1687), care l-a obligat pe paşă să permită
convoiului să plece. Acesta s-a conformat, însă numai după ce i-au fost plătiţi 3000 de galbeni din partea domnului şi
200 din partea lui Nicolae Catargi.
Viitoarea doamnă a Moldovei soseşte în Moldova în jurul datei de 28 septembrie 1639, căsătoria cu Vasile Lupu
oficiindu-se la sfîrşitul anului sau anul următor. Cei doi au avut împreună trei copii, viitorul domn Ştefăniţă (1659 –
1661), Ioan şi Alexandru. A fost pentru fetele ei vitrege, Maria și Ruxanda, o atît de bună mamă, încît a înlocuit în
inima lor pe doamna Tudosca.

A participat, alături de domnul Moldovei, la toate serbările oficiale de la Curte, la primirea soliilor, precum şi la nunţile
domniţelor Maria şi Ruxandra. Face danii în banii către Mănăstirea Golia („Mănăstirea Doamnei”), pentru ferecarea
icoanei Maicii Domnului în aur şi mărgăritare, precum şi pentru dotarea bisericii cu strane aduse de la
Constantinopol, susţine financiar refacerea picturii bisericii de la Mănăstirea Hlincea. La 28 septembrie 1653
răscumpără de la cazaci un liturghier, ferecat în aur şi argint, pe care-l retrimite Mănăstirii Dragomirna, precum şi o
„Psaltire” cu coperţile din aur şi argint rupte de cazaci.

În 1653, în contextul luptelor pentru tron dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, Doamna Ecaterina pleacă cu familia
spre Polonia, la Cameniţa.

În a doua parte a anului, fiind asediată în cetatea Sucevei, refuză, iniţial, capitularea şi predarea tezaurului. Cedează
totuşi, din cauza lipsei hranei şi muniţiilor, şi deschide porţile cetăţii la 9 februarie 1653. Cronicarul Georg Krauss
arată, printre altele, că Doamna Ecaterina a fost nevoită să cedeze „ o comoară frumoasă şi giuvaierurile, precum şi
cinci dintre caii cei mai frumoşi ai lui Lupu, socotiţi foarte scumpi”.

Arestată împreună cu Ştefăniţă, este dusă la Buciuleşti (jud. Neamţ), pe Bistriţa, unde stă în captivitate pînă în 1658,
cînd pleacă la Constantinopol la soţul său, întemnițat la Edikule. După obţinerea tronului de către fiul ei Ştefăniţă
(nov. 1659), Doamna Ecaterina îl însoţeşte la Iaşi şi-i supervizează activitatea, stîndu-i permanent alături.

În 1661, după moartea soţului şi a fiului său, Doamna Ecaterina locuieşte o perioadă la Constantinopol, în palatul
familiei de pe Bosfor, după care, în 1665 se întoarce în Moldova. Ultima ei atestare apare într-un document de danie
din 1 martie 1666.

Imaginea i-a fost imortalizată în tabloul votiv de la biserica Mănăstirii Golia din Iaşi şi în cel de la Mănăstirea Hlincea,
alături de soţul şi fiul ei.
Doamna Ecaterina Cercheza (1620 – 1666) - а doua soţie a domnului Moldovei, Vasile Lupu (1633 – 1653).

Originară dintr-o familie de cerchezi înstăriţi din Caucaz, Ecaterina a fost cumpărată de la familia ei de către vistierul
Nicolae Catargi, trimis de domn să-i caute o nouă soţie, imediat după moartea Doamnei Tudosca. Nicolae Catargi
cutreieră munții Caucazului în lung și-n lat și pentru a găsi cea mai frumoasă mireasă pentru Vasile Lupu. Călătorul
italian Niccolo Barsi da Lucca, aflat în Crimeea în momentul întoarcerii lui Catargi cu cea menită a fi soţia domnului
Moldovei, relatează că, după ce boierul moldovean achită, conform obiceiului, 1000 de galbeni tatălui şi 500 mamei,
trece pe la curtea hanului tătarilor crîmleni, viitor cumnat al domnului, care-i pune la dispoziţie o gardă de 500 de
oameni care să-l însoţească pînă la graniţa cu Moldova.

La Oceakov, convoiul are probleme cu paşa de Silistra, care hotărăşte să o oprească pe Ecaterina pentru sine. Atît
Nicolae Carargi cît și solul hanului se împotriviră de a preda pe logodnica domnului Moldovei, răspunzînd că se vor
înfățișa ei dinaintea marelui pașă pentru a-i da cuvenitele explicații. Aduși оn fata pașalei, i-au spus că nu pot preda
acea fată, pentru că le era încredințată de hanul tatarilor pentru a fi dusă Domnului Moldovei. Turcul răspunse că un
ghiaur (creștin) nu poate lua o musulmană de soție. Catargi replică că Ecaterina era creștină, nu musulmană.
Conversația se termină prin întemnițarea solilor și prin trimiterea unui călăreț să ridice cu forța pe frumoasa
cercheză. Ea a fost ridicată cu de-a sila și trimisă la Oceacov. Pașa turcesc se îndrăgosti de Ecaterina, pierdu
odihna și pofta de mîncare și nu-și mai găsea locul. Între timp, Catargi trimise știre la Vasile Lupu despre cele
întîmplate, iar acesta repezi un curier la Istambul să ceară dreptate.

Ecaterina fu închisă în cetate și fu dată în grija unui cărturar musulman care avea misiunea să o convertească la
islam, pentru a putea împiedica astfel însoțirea ei cu Domnul Moldovei. Acesta însă, ageră la minte, de cite ori venea
turcul la „ședința convertirii”, o găsea așezată la masă mîncînd carne de porc. La vederea acestei necurățenii, turcul
o lua la goană, și astfel scăpa Ecaterina de islamizare.

Situaţia celei pe care Niccolo Barsi o caracteriza ca avînd „toate calităţile pe care Afrodita le dă unei femei pentru a o
numi frumoasă”, a fost rezolvată de sultanul Mehmed IV (1648 – 1687), care l-a obligat pe paşă să permită
convoiului să plece. Acesta s-a conformat, însă numai după ce i-au fost plătiţi 3000 de galbeni din partea domnului şi
200 din partea lui Nicolae Catargi.

Viitoarea doamnă a Moldovei soseşte în Moldova în jurul datei de 28 septembrie 1639, căsătoria cu Vasile Lupu
oficiindu-se la sfîrşitul anului sau anul următor. Cei doi au avut împreună trei copii, viitorul domn Ştefăniţă (1659 –
1661), Ioan şi Alexandru. A fost pentru fetele ei vitrege, Maria și Ruxanda, o atît de bună mamă, încît a înlocuit în
inima lor pe doamna Tudosca.

A participat, alături de domnul Moldovei, la toate serbările oficiale de la Curte, la primirea soliilor, precum şi la nunţile
domniţelor Maria şi Ruxandra. Face danii în banii către Mănăstirea Golia („Mănăstirea Doamnei”), pentru ferecarea
icoanei Maicii Domnului în aur şi mărgăritare, precum şi pentru dotarea bisericii cu strane aduse de la
Constantinopol, susţine financiar refacerea picturii bisericii de la Mănăstirea Hlincea. La 28 septembrie 1653
răscumpără de la cazaci un liturghier, ferecat în aur şi argint, pe care-l retrimite Mănăstirii Dragomirna, precum şi o
„Psaltire” cu coperţile din aur şi argint rupte de cazaci.
În 1653, în contextul luptelor pentru tron dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, Doamna Ecaterina pleacă cu familia
spre Polonia, la Cameniţa.

În a doua parte a anului, fiind asediată în cetatea Sucevei, refuză, iniţial, capitularea şi predarea tezaurului. Cedează
totuşi, din cauza lipsei hranei şi muniţiilor, şi deschide porţile cetăţii la 9 februarie 1653. Cronicarul Georg Krauss
arată, printre altele, că Doamna Ecaterina a fost nevoită să cedeze „ o comoară frumoasă şi giuvaierurile, precum şi
cinci dintre caii cei mai frumoşi ai lui Lupu, socotiţi foarte scumpi”.
Arestată împreună cu Ştefăniţă, este dusă la Buciuleşti (jud. Neamţ), pe Bistriţa, unde stă în captivitate pînă în 1658,
cînd pleacă la Constantinopol la soţul său, întemnițat la Edikule. După obţinerea tronului de către fiul ei Ştefăniţă
(nov. 1659), Doamna Ecaterina îl însoţeşte la Iaşi şi-i supervizează activitatea, stîndu-i permanent alături.

În 1661, după moartea soţului şi a fiului său, Doamna Ecaterina locuieşte o perioadă la Constantinopol, în palatul
familiei de pe Bosfor, după care, în 1665 se întoarce în Moldova. Ultima ei atestare apare într-un document de danie
din 1 martie 1666.

Imaginea i-a fost imortalizată în tabloul votiv de la biserica Mănăstirii Golia din Iaşi şi în cel de la Mănăstirea Hlincea,
alături de soţul şi fiul ei.