Levitii, diaconii din Vechiul Testament

LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu,
însemnând „acela care unește”].

Levitii, cunoscuti si sub denumirea de "neaaroniti", constituiau acea categorie de slujitori

ai Templului care se trageau din cei trei fii ai lui Levi, si anume: Gherson (ghersoniti),
Cahat (cahatiti) si Merari (merariti). Acesti descendenti din neamul lui Levi, numiti
"leviti", au fost randuiti de Domnul sa ajute preotilor, la Templu, in numele celor intai-
nascuti ai lui Israel.

"Iarasi a grait Domnul cu Moise, in pustiul Sinai, si a zis: "Numara pe fiii lui Levi, dupa
familiile lor, dupa neamurile lor; pe toti cei de parte barbateasca, de la o luna in sus sa-i
numeri." Si i-au numarat Moise si Aaron, dupa cuvantul Domnului, cum le poruncise
Domnul. Iata dar care sunt fiii lui Levi, dupa numele lor: Gherson, Cahat si Merari. (...)
Deci toti levitii numarati, pe care i-au numarat Moise si Aaron, cum poruncise Domnul,
dupa neamurile lor, parte barbateasca, de la o luna in sus, au fost douazeci si doua de
mii. Apoi a zis Domnul catre Moise: "Socoteste pe tot barbatul intai-nascut dintre fiii lui
Israel, de la o luna in sus, si ia numarul numelor lor. Si in locul tuturor intai-nascutilor ai
fiilor lui Israel, sa iei pentru Mine pe leviti. Eu sunt Domnul" (Numeri 3, 15-17; 39-41).

Randuiala de consacrare a levitilor

Levitii au fost randuiti, spre a-si indeplini misiunea, printr-un act special, de sfintire.
Astfel, mai intai, levitii au fost stropiti de catre Aaron cu "apa curatiei", luata din baia
aflata in curtea Templului, iar mai apoi au fost rasi cu briciul pe tot corpul, spalandu-li-se
si toate vestmintele. In cele din urma, fiind adusi in fata Cortului Marturiei, batranii
poporului si-au pus mainile pe ei.

Punerea mainilor batranilor asupra levitilor nu insemna consacrarea lor, caci poporul nu
avea aceasta putere sacramentala, ci prin acest gest se arata ca pacatele poporului
erau puse asupra levitilor, care urmau sa le ispaseasca, oferindu-se pe ei insisi ca jertfa
sfanta lui Dumnezeu.

Dupa ce avea loc punerea mainilor batranilor asupra levitilor, se jertfeau doi vitei de
parte barbateasca, unul ca ardere de tot, iar altul ca jertfa pentru pacat. Mai inainte de a
fi jertfiti viteii, levitii isi puneau mainile asupra capetelor lor, in semn de transmitere a
pacatului asupra acelora.

In sfarsit, ritualul de sfintire a levitilor se incheia cu rostirea unor rugaciuni, de catre

Aaron. "S-au curatit deci levitii si si-au spalat hainele, iar Aaron a savarsit sfintirea lor
inaintea Domnului si s-a rugat pentru ei, ca sa fie curati. Dupa aceea au intrat levitii sa-
si faca slujbele lor la Cortul Adunarii, inaintea lui Aaron si inaintea fiilor lui. Cum
poruncise Domnul lui Moise pentru leviti, asa au facut cu ei" (Numeri 8, 21-22).

Levitii, slujitori secundari ai Cortului Sfant

Levitilor li s-au incredintat mai multe sarcini, precum citim: "Sa lucreze la Cortul
Adunarii" (Numeri 4, 23). Levitii erau incredintati lui Aaron si fiilor lui, spre a le ajuta si a
indeplini lucrari pregatitoare cultului in sine (curatenie, aprovizionare, etc). Ei erau
mijlocitori, intre preoti si popor. Cat timp evreii au calatorit, pana la intrarea in Canaan,
transportarea, montarea si pazirea Cortului Sfant a fost incredintata tot levitilor.

Preotii strangeau Cortul si Sfintele Vase, invelindu-le in mai multe straturi de panza, iar
abia apoi le puteau cara levitii. Acestia din urma nu aveau voie sa se atinga singuri de
cele sfinte. Atingerea sau, uneori, chiar simpla vedere a celor Sfinte, de catre leviti, le
putea atrage acestora moartea. Levitii se ingrijeau ca nici poporul sa nu priveasca direct
spre acestea.

Slujba levitilor se aseamana deci cu cea a diaconilor crestini. Astfel, ei lucrau numai
langa Cortul Sfant, indeplinind doar sarcini secundare: pazirea Cortului, inchiderea si
deschiderea acestuia, pastrarea curateniei, prepararea painilor punerii inainte,
achizitionarea de aromate si de alte materiale liturgice, strangerea zeciuielii,
administrarea veniturilor de la Templu, strangerea de colecte pentru reparatii, ingrijirea
celor leprosi, cantarea vocala si instrumentala de la slujbe, etc.

Levitii erau consacrati dupa varsta de 25-30 de ani

Ca si in cazul actualilor diaconi, levitii puteau sluji la Templu abia dupa indeplinirea
varstei de 30 de ani, aceasta scazand, mai apoi, la 25 de ani. Pana la intrarea in Tara
Sfanta, cand cararea Cortului era o sarcina grea, varsta minima a levitilor era de 30 de
ani: "Numara din fiii lui Levi pe fiii lui Cahat, dupa neamurile si dupa familiile lor, pe toti
cei buni de slujba, de la treizeci de ani in sus, pana la cincizeci de ani, ca sa lucreze la
Cortul Adunarii" (Numeri 4, 2-3).
Dupa asezarea in Canaan, evreii nu au mai trebuit sa care Cortul Sfant, acesta avand
un loc fix. Astfel, sarcinile levitilor puteau fi indeplinite si de evrei mai tineri, varsta
minima de consacrare a acestora scazand la 25 de ani, precum citim: "Si a grait
Domnul cu Moise si a zis: Aceasta este legea levitilor: de la douazeci si cinci de ani in
sus sa intre sa lucreze la Cortul Adunarii; iar la cincizeci de ani sa inceteze si sa nu mai
lucreze. De acolo inainte sa ajute fratilor lor a strajui la Cortul Adunarii, dar de lucrat sa
nu mai lucreze. Asa sa faci cu levitii, ca fiecare sa fie la slujba lui de paznic" (Numeri 8,
24-26).

Levitii, reorganizati de Regele David

In vremea regelui David, numarul levitilor era deosebit de mare. Astfel, la indemnul
profetilor Gad si Natan, regele David ii va imparti pe leviti in functie de slujirea acestora,
astfel: o parte ca ajutor preotilor, o parte ca scriitori si judecatori, o parte ca portari ai
Cortului, iar o alta parte ca si cantareti.

La randul lor, levitii incredintati preotilor au fost impartiti in cate 24 de cete, fiecare ceata
avand cate un levit principal. Fiecare ceata slujea la Cortul Sfant cate o saptamana,
ordinea acestora fiind trasa la sorti.

Vestmantul levitilor nu era unul special, ci unul destul de simplu: o camasa lunga, pana
jos, confectionata insa dintr-un material mai special. In vreme ce hainele evreilor de
rand erau tesute din in, cele ale levitilor erau confectionate din bumbac. Sursa de venit
a levitilor se tragea din zeciuiala oferita de neamurile evreiesti. Levitii, in calitatea lor de
slujitori ai celor sfinte, erau scutiti de taxe si de serviciul militar.