FACULTATEA DE DREPT

REGLEMENTĂRI NAȚIONALE ȘI EUROPENE

REFERITOARE LA DREPTUL LA UN MEDIU SĂNĂTOS ȘI
ECHILIBRAT ECOLOGIC

DISCIPLINA: DREPTUL MEDIULUI

CUPRINS

2
I. INTRODUCERE
Necesitatea recunoașterii unui drept uman nou și fundamental, dreptul la un mediu
sănătos și echilibrat ecologic, s-a prefigurat treptat atât la nivel mondial cât și la nivel european.
Principală problemă care ne atrage este atenția este cea referitoarea modalitate în care indivizii
pot invoca dreptul subiectiv la un mediu sănătos, cu obligația corelativă ce le revine statelor in
fata unui organ jurisdicțional internațional.

Dreptul la mediu a fost consacrat în jurisprudența europeană prin interpretarea extensivă

a domeniului de aplicație a unor drepturi prevăzute expres de dispozițiile Convenţiei. Deși nu
exista nici o prevedere în cadrul Convenţiei şi în protocoalele sale adiţionale care să facă referire
în mod expres la dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a recunoscut atât prin intermediul jurisprudenței sale cât și a Comisiei
Europene, faptul că anumite tipuri de deteriorări ale mediului care determină existența unor
consecințe grave pentru indivizi, sau chiar eşecul autorităţilor publice de a furniza informaţii
despre riscurile ecologice și la care indivizii sunt expuși, pot constitui o încălcare a altor drepturi
protejate de Convenție, ca de exemplu dreptul la viață, consacrat de art.2 din Conventie, dreptul
la respectarea vieții private și de familie, consacrat de art.8 din Convenție sau dreptul la
proprietate, prevăzut de art.1 din Protocolul adițional nr.1.la Convenție.

Pentru elaborarea acestui studiu privind reglementările naționale și europene referitoare

la dreptul la un mediu sănătos echilibrat și ecologic am analizat normele aplicabile acestui
domeniu atât la nivel intern cât și internațional dar și tratate, reviste de specialitate.

Scopul acestui studiu este de a evidenția importanța dar și modalitățile de aplicare a

acestor reglementările și consecințelor acestor aplicări.

3
II. REGLEMENTĂRILE NAȚIONALE REFERITOARE LA
DREPTUL LA UN MEDIU SĂNĂTOS ȘI ECHILIBRAT
ECOLOGIC
Legislaţia în materie de mediu în ţara noastră a avut o evoluție influențată de numerosi
factori, precum: ratificarea documentelor internaţionale în acest domeniu, accesul României la
instituţii internaţionale cu preocupări majore în domeniul mediului, pregătirea aderării la
Uniunea Europeană si evoluţia jurisprudenței C.E.D.O. în ceea ce priveste dreptul fundamental
la mediu.

Prima lege-cadru privind protecţia mediului – Legea nr. 9/1973 – nu cuprindea nici o
referire la un drept fundamental la mediul1.

Recunoasterea și garantarea dreptului la un mediu sănătos a fost realizată abia după anul
1990. Pe de altă parte, nici Constituţia din 1991 nu recunoștea expres un drept fundamental la
mediu. Aceasta prevedea doar unele dispoziţii care au permis unor autori să apreciereze că legea
fundamentală recunoaște indirect dreptul la mediu. Astfel, în art. 41 alin. 6 privind dreptul
proprietăţii private erau menționate următoarele: „Dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecţia mediului...”. De asemenea, art.134 alin.2 lit.e prevedea că: „Statul
trebuie să asigure refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menţinerea
echilibrului ecologic”.

În acest fel, aceste reglementări constituţionale nu puteau fi considerate o recunoaștere

a unui drept fundamental la un mediu echilibrat ecologic ci mai degrabă o simplă instituire a
unei obligaţii în sarcina statului de a proteja mediul2.

Însă, lipsa unor prevederi constituţionale în materie de protecția mediului a fost suplinită
de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului3, act normativ care a

definit protecţia mediului ca „obiectiv de interes public major” (art.1).

În art. 5 din Legea nr. 137/1995, legiuitorul a consacrat expres, ca drept subiectiv,
dreptul la un mediu sănătos şi a prevăzut garanţiile legale pentru exercitarea sa. Sub formularea:

1
Emanoil Popescu – Dreptul mediului, Ed. Mapamond, Târgu Jiu, 2003, p. 113;
2
Daniela Marinescu – Tratat de dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 88;
3
Publicată în M. Of. nr. 304 din 30 decembrie 1995, republicată în M. Of. nr. 70 din 17 decembrie 2002,
modificată şi completată prin O.U.G. nr. 91 din 20 iunie 2002, publicată în M.Of. nr. 465 din 28 iunie 2002,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 294 din 27 iunie 2003, publicată în M. Of. nr. 505 din 14 iulie
2003. Legea nr. 137/1995 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 195/2005.
4
„Statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos…”, legea cadru în materie

a reprezentat un instrument juridic deosebit pentru consacrarea legislativă şi garantarea

dreptului la un mediu sănătos.