Sunteți pe pagina 1din 4

JULES RENARD: (fragmente din) JURNAL

1887
• Talentul e o chestiune de cantitate. Talent
nu înseamnă să scrii o pagină bună, ci 300. Nu există
roman pe care o inteligenţă obişnuită să nu-l poată
concepe, nu există frază - oricît de frumoasă - pe care
un debutant să n-o poată construi. Restul e punerea
în mişcare a tocului, potrivirea hîrtiei, răbdarea de a o
umple. Cei puternici nu şovăie. Se aşează la masă,
transpiră. Vor merge pînă la capăt. Vor epuiza
cerneala, vor termina hîrtia. Aceasta e singura
diferenţă dintre ei, oamenii de talent, şi laşii care nu
vor începe niciodată. În literatură, contează doar
"bivolii". Geniile sunt cei mai solizi, cei care ostenesc
optsprezece ore pe zi fără să obosească. Gloria
înseamnă un neîntrerupt efort.
• Spiritul nu primeşte o idee decît dîndu-i un
corp; de aici comparaţiile.

1888
• Un cuvînt atît de frumos, încît ai dori să aibă
obraji, pentru a-l săruta.
• Cuvintele sunt moneda gîndirii.

1890
• Trebuie să procedezi prin disociaţie, nu prin
asociaţie de idei. O asociaţie e mai întotdeauna
banală. Disociaţia descompune şi descoperă afinităţi
latente.
• Căutaţi ridicolul în toate: îl veţi găsi.
• Adeseori, critica unui critic pe care nu-l
iubim ne face să iubim cartea criticată.
• Avea o teamă ridicolă de ridicol.
• Un pedant e un om care, în ceea ce priveşte
intelectul, nu digeră bine.
• Balzac a avut prea mult geniu: a dat şi
ţăranilor săi.

1891
• Să scrii aşa cum Rodin a sculptat.
• Stilul e uitarea tuturor stilurilor.
• Criticul e un botanist. Eu sunt un grădinar.
• Talentul e ca banul: nu trebuie să-l ai pentru
a vorbi despre el.
• Am duşmani pentru că nu le-am găsit talent
celor care-mi spuseseră că sunt foarte talentat.
• Pentru a-şi da dreptul să lenevească, îi era
de ajuns ca o muscă să se aşeze pe foaia sa albă. Nu
scria de teamă să n-o deranjeze.
• Claritatea este politeţea omului de litere.

1893
• Azi oamenii nu mai ştiu să vorbească pentru
că nu mai ştiu să asculte. Nu foloseşte la nimic să
vorbeşti bine: trebuie să vorbeşti repede, pentru a
ajunge să termini înainte de a cădea răspunsul; nu
ajungi niciodată. Poţi să spui orice, oricum – e inutil:
eşti imediat întrerupt. Conversaţia e un fel de
foarfece, fiecare taie scurt vorba vecinului.
• Douăzeci de cărţi de luat pe o insulă pustie:
1. Candide; 2. Molière: Căsătorie cu de-a sila;
1/4 din marile farse; 3. Bărbierul din Sevilla, Nunta
lui Figaro°; 4. Robinson Crusoe°; 5. Gulliver°; 6. Istoria
naturală a lui Bossuet; 7. Hoţii de Schiller; 8.
Falstaff°; 9. Doamna Bovary°; 10. Eugénie Grandet,
Casa unui flăcău°; 11. Musset; 12. Legenda
veacurilor°; 13. Istoria contemporană a lui Michelet;
14. un volum de Dumas; 15. un volum de Labiche,
unul de Augier; 16. traducerea Ecleziastului de Renan.
17. un volum de Jules Verne; 18. Originea speciilor°;
19. ceva necitit, pentru surpriză; 20. Fabule de La
Fontaine.
• Cunoştea plăcerea de a face pe prostul cu
un imbecil.
• Trebuie să ai întotdeauna creierul pur, ca
aerul pe ger.

1894
• Nu există prieteni: există momente de
prietenie.
• Cînd scrii o scrisoare, aminteşte-ţi că, sub
formă de secret, ea va fi citită tuturor.
• Literatura mea - nişte scrisori către mine
însumi pe care vă permit să le citiţi.
• Nu suntem niciodată fericiţi: fericirea
noastră e doar tăcerea nenorocirii.

1895
• Ce monotonă ar fi zăpada dacă Dumnezeu n-
ar fi creat corbii!
• Artist e cel care nu are un scop, cel care nu
e preocupat decît de arta sa şi nu de femei, bani sau
situaţie mondenă. Artist e acela care ocoleşte
complimentele, pentru că nimeni nu-l cunoaşte cum
se cunoaşte el însuşi.
• Un clasic e un scriitor care veghează asupra
tradiţiei.
• Sunt un om fericit, căci am renunţat la
fericire.
• A scrie e un mod de a vorbi fără a fi
întrerupt.
• "Prudenţa" nu e decît un eufemism pentru
frică.
• Toată critica noastră constă în a reproşa
altora că nu au calităţile pe care credem că le avem
noi.
• Nici un pretext artistic nu-ţi permite să
plictiseşti oamenii.
Traducere de George Pruteanu, după:
Jules Renard, Journal, huitième édition,
Gallimard, Paris, 1935

Jules Renard (1864-1910), scriitor francez. Nu povestirile din Istorii naturale i-au
imortalizat numele, ci cartea sa pentru copii Morcoveaţă (Poil de carotte) cît şi, în
egală dacă nu superioară măsură, Jurnalul său, piesă de mare originalitate în galeria
genului.