Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi

Opera literară „Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă romantică de inspiraţie istorică, este
prima nuvelă istorică a literaturii române, o capodoperă a speciei.
,Alexandru Lăpuşneanul” este nuvelă romantică în primul rând pentru că se inspiră din istoria
naţională, fiind prezentat un moment zbuciumat din istoria Moldovei: timpul celei de- a doua domnii
a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569). In afara temei istorice, nuvela are şi un conflict romantic,
bazat pe antiteza dintre boieri şi domnitorul Lăpuşneanu. O trăsătură specifică romantică este
antiteza, vizibilă nu doar prin conflictul operei, ci şi prin caracterul contradictoriu al personajului
central sau prin personaje create în antiteză, cum ar fi Lăpuşneanu şi boierii Spancioc şi Stroici,
Ruxandra şi Lăpuşneanu. O altă trăsătură romantică este şi naraţiunea lineară, urmărindu-se a doua
domnie a lui Lăpuşneanu de la intrarea în ţară până la sfârşitul lui dramatic. Personajul principal este
un personaj romantic, un erou excepţional în situaţii excepţionale, în jurul căruia gravitează
evenimentele. Culoarea epocii este redată prin descrieri amănunţite, cu valoare documentară, cum
ar fi de exemplu descrierea vestimentaţiei unor personaje, a obiceiurilor de la curtea domnească, a
mesei,a ospăţului domnesc, a slujbei religioase. Hiperbola este un alt procedeu artistic tipic romantic,
care în nuvelă este prezent prin ilustrarea unor trăsături a domnitorului, cum ar fi cruzimea sa în
punctul culminant şi deznodământul nuvelei. Pedeapsa domnitorului şi atitudinea lui în faţa morţii
este romantică.
Nuvela este istorică deoarece evocă un moment istoric, a doua domnie a lui Lăpuşneanu în
Moldova, acţiunea are desfăşurare cronologică, se reface atmosfera epocii şi conţine replici
memorabile, ca de exemplu primul motto, care conţine cuvintele domnitorului.
Din cronica lui Ureche Negruzzi preia imaginea domnitorului, respectiv scene, momente,
fapte şi replici, însă se îndepărtează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea
romantică asupra istoriei. Imitând stilul cronicăresc, perspectiva narativă a nuvelei impune o
naraţiune obiectivă, la persoana a IlI-a şi un narator omniscient, distanţat de evenimente, dar care
uneori intervine direct prin câteva cuvinte prin care îşi caracterizează personajele („tiran”, „mişelul
boier”, „deşănţată cuvântare”). Perspectiva spaţială este reală, acţiunea se desfăşoară în Moldova
secolului al XVI-lea, iar perspectiva temporală este lineară, are o desfăşurare cronologică, acţiunea
fiind situată într-un trecut istoric mai îndepărtat.
Tema nuvelei este prezentarea celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu în Moldova, temă
care evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi urmările deţinerii puterii de un
domnitor crud şi tiran. Conflictul este complex, bine-conturat de la bun început, fiind vorba despre
un conflict social între boieri şi domnitor, punând în evidenţă personalitatea puternică a personajului
principal.
Inceputul şi finalul se remarcă prin sobrietatea ei. în începutul nuvelei, cu precizia şi
obiectivitatea unui cronicar, Negruzzi povesteşte pe scurt, rezumă evenimentele care explică venirea
pentru a doua oară pe tron a lui Lăpuşneanu. Finalul este concis, rezumativ, obiectiv, autorul
afirmând: „Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria
Moldovei”.
Naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a
episoadelor, conferind nuvelei o compoziţie echilibrată şi simetrică. Textul narativ este organizat pe
patru capitole, care fixează momentele subiectului. Fiecare capitol are câte un motto sugestiv, cu
caracter rezumativ, care este construit din replicile memorabile ale personajelor. în primul capitol
motto-ul este „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”, care este răspunsul dat de Lăpuşneanu soliei
boierilor care îl întâmpină la graniţa ţării, la Tecuci şi îi spun să renunţe la tronul Moldovei deoarece
poporul nu-1 vrea. Motto-ul celui de- al doilea capitol este „Ai să dai samă, doamnă!”, care este
replica văduvei unui boier ucis de domnitor, o ameninţare indirectă la adresa lui Lăpuşneanu. Cel de-
al treilea motto „Capul lui Moţoc vrem!” reprezintă cuvintele mulţimii de ţărani veniţi la curte în
timpul ospăţului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Moţoc, care îi exploata. Motto-ul celui de-
al patrulea capitol „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” este ameninţarea rostită de
Lăpuşneanu celor care îl călugăriseră.
Primul capitol cuprinde expoziţiunea şi intriga nuvelei. Expoziţiunea prezintă sosirea la
graniţa ţării, la Tecuci a lui Alexandru Lăpuşneanu pentru a-şi reocupa tronul. El a fost înlăturat de la
domnie de boieri, iar acum îl întâmpină o solie formată din vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă,
spătarii Spancioc şi Stroici. Aceştia îi spun că „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”, dar de fapt lor le
este frică de furia, de răzbunarea lui Lăpuşneanu. Intriga prezintă conflictul nuvelei. Lăpuşneanu este
hotărât să-l înlăture de la domnie pe Tomşa şi cu ochii scânteind „ca un fulger” le răspunde solilor:
„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi… să mă-ntorc? Mai
degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt!”.
Capitolul al doilea corespunde desfăşurării acţiunii şi prezintă răzbunarea crudă a lui
Lăpuşneanu, care revine pe tron în ciuda voinţei tuturor. Speriat de ameninţări, Moţoc îi cere iertare
şi jură domnitorului credinţă şi devotament. Lăpuşneanu îi promite că nu-1 va ucide „sabia mea nu se
va mânji de sângele tău”, pentru că are nevoie de serviciile boierului dar ştie că va veni vremea şi
pentru pedepsirea boierului linguşitor şi ipocrit. Răzbunarea este cruntă şi tiranică: ia averile
boierilor, le incendiază casele, la cea mai mică greşeală îi spânzură pe poarta cetăţii, le taie capetele,
braţul, le scoate ochii, le taie urechile. Soţia lui, doamna Ruxandra, înspăimântată de cruzimile soţului
ei, îl roagă să înceteze cu răzbunarea, fiind impresionată de cuvintele unei văduve. Zâmbind cu
ipocrizie, Lăpuşneanu îi promite soţiei „un leac de frică”.
Capitolul al treilea conţine mai multe scene romantice cu caracter memorabil şi excepţional,
conţinând punctul culminant al operei. Simulând împăcarea, Lăpuşneanu merge la biserică, se roagă,
apoi invită la masă boierii ca să se împace cu ei. Spancioc şi Stroici îşi dau seama că e o capcană şi fug
din ţară. La ospăţ sunt tăiate capetele celor 47 de boieri, din care Lăpuşneanu face o piramidă,
aceasta fiind leacul de frică promis doamnei Ruxandra. Mulţimea adunată în curtea domnească,
auzind cele întâmplate, cere pedepsirea lui Moţoc, strigând „capul lui Moţoc vrem…!”. Lăpuşneanu,
profitând de ocazie, îl aruncă pe boier mulţimii, care va fi sfâşiat şi capul lui va ajunge în vârful
piramidei.
In capitolul al patrulea este înfăţişat deznodământul, care prezintă sfârşitul domniei lui
Lăpuşneanu. După patru ani de la fapta sângeroasă, se retrage la cetatea Hotinului şi fiind bolnav,
cere să fie călugărit. Trezindu-se din starea de inconştienţă, devine din nou ameninţător, spunând
călugărilor: „de mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”. La sfatul lui Spancoic şi Stroici, întorşi
între timp în ţară, doamna Ruxandra îl otrăveşte pe Lăpuşneanu care astfel „îşi dete duhul în mâinile
călăilor săi”.
Costache Negruzzi prin această nuvelă, conform principiilor paşoptiste, valorifică o epocă
istorică şi transfigurează adevărul istoric. Autorul face din Alexandru Lăpuşneanul un domnitor crud,
un tiran, sugerând astfel caracterul excepţional al domniei sale, deşi comportamentul său seamănă
cu comportamentul celorlalţi domnitori medievali. Nuvela nu aduce un model de patriotism, ci un
antimodel de conducător şi reconstituie culoarea de epocă, în aspectul ei documentar. Prin urmare,
nuvela ,Alexandru Lăpuşneanul” este o creaţie valoroasă nu numai în ceea ce priveşte raportul dintre
realitate şi ficţiune, ci şi în ceea ce priveşte măiestria ei artistică, capacitatea de evocare a unei epoci,
îmbogăţind-o cu semnificaţii noi, cu întâmplări şi tipuri umane memorabile.