Baltagul de Mihail Sadoveanu

„Baltagul” este un roman tradiţional mitic deoarece este o scriere epică în proză, cu acţiune
complexă, de mare întindere, cu personaje numeroase şi cu o intrigă complicată. Personajele
puternic individualizate sunt angrenate în conflicte puternice, structura narativă este amplă şi
conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar
personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, prin propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu
ajutorul dialogului şi al monologului interior.
Tema ilustrează perspectiva tradiţională, conturând fiinţa arhaică a satului românesc, sufletul
ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi specificului naţional, cu un mod
propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în momentele cruciale ale vieţii.
Titlul romanului face trimitere la mitul labirintului, ceea ce se conturează şi la nivelul acţiunii.
Baltagul (toporul cu două tăişuri) este un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei şi instrumentul
actului justiţiar. Trebuie remarcat că în roman acelaşi baltag (al lui Lipan) îndeplineşte cele două
funcţii.
Romanul se caracterizează prin obiectivitate, naraţiunea se face la persoana a IlI-a, iar
naratorul este omniprezent şi omniscient, prin tehnica detaliului se reconstituie lumea satului de
munteni şi acţiunile Vitoriei. Secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire şi alternanţă. Naraţiunea
este preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de
portret fizic individual (de exemplu: portretul Vitoriei sau al lui Gheorghiţă) şi colectiv (muntenii).
Naraţiunea este nuanţată de secvenţe dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum ar fi laitmotivul rostit
de femeie în căutarea soţului la fiecare popas.
Timpul derulării evenimentelor este vag precizat, prin repere temporale: „aproape de Sf.
Andrei, „în Postul Mare”, „io martie”. Cadrul acţiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Domelor şi a
Bistriţei, dar şi cel de câmpie, Cristeşti în Balta Jijiei. Fiind şi un roman realist, traseul urmat de Vitoria
şi Gheorghiţă conţine şi toponime existente pe hartă.
Romanul este structurat pe şaisprezece capitole şi evidenţiază două componente: una
tradiţionalist – mitică şi cealaltă epică-realistă.
Acţiunea este simplă, subiectul având un singur fir epic care urmăreşte drumul parcurs de
Vitoria şi fiul ei în căutarea soţului dispărut.
Prima parte (capitolele I-IV) prezintă frământările Vitoriei în aşteptarea soţului şi pregătirile
de drum. Această parte include expoziţiunea şi intriga.
In expoziţiune este prezentat satul Măgura Tarcăului şi schiţa portretului fizic al Vitoriei.
Inceputul îl constituie legenda privind rânduielile pe care Dumnezeul le-a stabilit pentru toate
neamurile omeneşti, după facerea lumii. Legenda o spunea Nechifor Lipan „la cumătrii şi nunţi” şi
această poveste îi vine în minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectivă. Legenda este un prolog, în
care sunt prezentaţi locuitorii din „munţii de sus”, viaţa lor dură, cărora Dumnezeu le-a hărăzit să
stăpânescă ce au şi le-a dat inimă uşoară să se bucure de ce-i al lor.
Intriga cuprinde frământările ei, dar şi acţiunile pe care le intreprinde înainte de a pleca în
căutarea soţului ei: ţine post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la
mănăstirea Bistriţa, anunţă autorităţile de dispariţia soţului, vinde unele lucruri pentru a face rost de
bani de drum, pe Minodora o lasă în grija unei mănăstiri, iar lui Gheorghiţă îi încredinţează un baltag
sfinţit.
Partea a doua (capitolele VII- XIII) conţine desfăşurarea acţiunii şi relevă drumul parcurs de
Vitoria şi fiul ei, Gheorghiţă, până la găsirea rămăşiţelor lui Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor
Lipan, făcând o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crâşma domnului David
de la Călugăreni, la moş Pricop şi baba dochia din Fărcaşa, la Vatra Dornei (la han şi la canţelarie unde
află şi de actul de vânzare a oilor), apoi spre Păltiniş, Broşteni, Borca, de unde drumul părăseşte apa
Bistriţei, „într-o ţară cu totul necunoscută”. De asemenea întâlnesc pe drum o cumetrie, la Borca şi o
nuntă la Cruci. Vitoria respectă tradiţia oferă cadou la cumetrie şi ciocneşte cu nuntaşii în cinstea
împărătesei mirese, dar succesiunea acestor mari evenimente din viaţa omului îi dau de gândit şi
anticipează înmormântarea din final.
Intrebând din sat în sat, ea îşi dă seama că soţul ei a dispărut între Suha şi Sabasa. Cu ajutorul
câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă rămăşiţele soţului ei într-o râpă în dreptul Crucii
Talienilor.
Partea a treia (capitolele XIV – XVI) prezintă sfârşitul drumului: ancheta poliţiei,
înmormântarea, parastasul lui Nechifor demascarea şi pedepsirea ucigaşilor.
în cel mai evident spirit tradiţionalist, Vitoria face rânduielile cuvenite pentru mort, anunţă
autorităţile, se îngrijeşte de preot şi veghează ca toate ritualurile înmormântării să fie respectate.
Scena înmormântării este considerată o excelentă pagină de folclor românesc din care nu lipsesc
elementele cu valoare de simbol: bradul, bocitoarele, preoţii, sau găina neagră ce se dă peste
mormânt. Tot satul se adunase la biserică şi s-a făcut slujbă mare, cum „puţine s-au văzut în Sabasa”.
Punctul culminant este momentul când Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei,
surprinzându-i şi pe ucigaşii Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza. Primul îşi recunoaşte vina, însă al doilea
devine agresiv. Este lovit de Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor şi sfâşiat de câinele Lupu, făcându-se
astfel dreptate.
Odată adevărul aflat şi criminalii pedepsiţi, Vitoria se pregăteşte să se întoarcă acasă,
plănuind că va reveni aici pentru parastasul de patruzeci de zile şi o va aduce şi pe Minodora, „ca să
cunoască mormântul” tatălui ei, după care vor pleca „la Măgura, ca să luăm de la coadă toate câte
am lăsat”.
 Tradiţionalismul se caracterizează prin valorificarea miturilor, trăsătură ce caracterizează şi
romanul „Baltagul” al lui Sadoveanu. Aspectele mitice sunt preponderente în acest roman. Nicolae
Manolescu afirmă că „miturile sunt răspândite în roman aşa cum oasele lui Nechifor sunt răspândite
în prăpastie”. Idei din baladele populare „Doica”, „Salga” şi „Mioriţa” dar şi alte mituri se regăsesc în
substratul romanului. George Călinescu afirma că „Baltagul”este o continuare a baladei „Mioriţa”.
Motto-ul de la începutul romanului îl conduce pe cititor spre mitul existenţei pastorale şi
argumentează viziunea mioritică asupra morţii, căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare, aceea a
existenţei ciclice, viaţă – moarte şi din nou la viaţă.
Un alt mit ce este în substratul naraţiunii este cel al marii călătorii. Lungul drum al Vitoriei în
căutarea osemintelor lui Nechifor este o replică pământească la „marea călătorie” în care a plecat
„dalbul de pribeag”, şi pentru ca să-şi regăsească odihna, femeia şi feciorul cutreieră munţii, spre a
împlini datina: „Să nu rămâie între lupi; să- 1 aduc între creştini”.
Mitul crengii de aur poate fi descoperit în ultima parte a romanului: acum Gheorghiţă îl
loveşte pe Bogza cu baltagul său devenit „creangă de aur” pentru a prelua ceea ce ucigaşul luase de
la Nechifor. Vitoria este şi ea un purtător al crengii de aur, pentru că singură descoperă adevărul şi
pedepseşte răul.
Romanul pare să valorifice şi o cunoscută legendă egipteană cea a lui Isis şi Osiris. în această
legendă soţia, Isis, pleacă în căutarea soţului ucis de un zeu rău. Ea îi găseşte rămăşiţele în apele
Nilului. Este ajutată de un zeu cu cap de câine, Chorus, iar în aventura sa este însoţită de fiul său.
Drumul parcurs de personajele romanului are valoare simbolică. De altfel, se spune că în
roman există trei drumuri: unul este iăcut de Nechifor care se termină la Crucea Talienilor; de aici
călătoria pământească pentru el se transformă într-o „mare călătorie” cosmică. Al doilea drum este
al Vitoriei. Purificată prin post şi rugăciune ea va realiza un drum al destinului parcurgând câteva
etape necesare: mai întâi la Borca „a căzut în cumetrie” apoi la Cruci „a dat de o nuntă”, pentru ca în
final să îngroape ea însăşi osemintele lui Nechifor. Simbolic acest drum al Vitoriei reprezintă o
traversare ritualică a celor trei mari momente ale existenţei pentru dezlegarea tainei. Cel de al treilea
drum este făcut de Gheorghiţă şi este o călătorie iniţiatică, la capătul căreia va putea prelua
atributele tatălui căci viaţa va continua, dar cu altă generaţie.
Critica literară a numit acest drum „de viaţă şi de moarte”. Pe acest drum a fost omorât
Nechifor şi pe acelaşi drum merg Vitoria şi Gheorghiţă. Vitoria se îndreaptă cu fiecare pas spre adevăr
iar Gheorghiţă se iniţiază în tainele existenţei. Fiecare localitate pe unde trec cei doi este un pas
important spre descoperirea adevărului şi pentru iniţierea lui Gheorghiţă. Acesta va cunoaşte viaţa
oierului, greutăţile cu care se confruntă, cunoaşte obiceiurile, tradiţiile iar în prăpastia în care se află
rămăşiţele tatălui său dă dovadă de mult curaj, iar la pedepsirea ucigaşilor de maturitate. Astfel este
apt pentru a intra în rândul oierilor să preia gospodăria.
 Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman tradiţional care oferă o imagine
amplă şi profundă a vieţii, zugrăveşte modul de viaţă al oamenilor de la munte, unde obiceiurile şi
tradiţiile sunt păstratate cu sfinţenie. „Baltagul” este considerat expresia cea mai înaltă a stilului
sadovenian şi unul dintre cele mai reuşite romane din literatura română.